fbpx

Centrele de Excelenta in Cardiologie si Radiologie Interventionala

BISTRITA NASAUD – TRANSILVANIA TV | Centru de Excelenţă în Cardiologie şi Radiologie, în valoare de 1 milion de euro, inaugurat la Suceava

 

Bolnavii de inimă din judeţul Suceava, dar şi din celelalte judeţe ale Moldovei au la dispoziţie, începând de astăzi, unul dintre cele mai moderne centre de specialitate. Investiţia a costat un milion de euro şi aparţine Centrul Medical Med New Life Bucureşti.

Suceava are începând de astăzi cel mai modern centru de cardiologie şi radiologie din Moldova. Investiţia a costat 1 milion de euro şi se află în incinta Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

Reprezentanţii Centrului Medical Med New Life Bucureşti au precizat că programul de lucru este de 24 de ore din 24 pentru situaţiile de urgenţă, iar în dotare există două angiografe Siemens AG Axiom Artis şi Siemens AG Coroskop, unul pentru proceduri de radiologie, iar celălalt în exclusivitate pentru cardiologie intervenţională.

Prezent la inaugurarea acestui centru, profesorul doctor Grigore Tinică, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Iaşi, a arătat că un astfel de proiect din care câştigă toată lumea este binevenit.

Echipa medicală de la acest centru este una pe măsura investiţiei. De la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu”  din Iaşi au fost relocaţi doctor Roberto Haret, cardiolog intervenţionist, iar de la Spitalul Universitar Bucureşti, doctor Mihai Creţeanu Jr., radiolog intervenţionist. Acestora li s-au alăturat patru asistenţi medicali cu experienţă în blocul operator.

Vineri, 18 Ianuarie 2013 Centrul de Excelenţă în Cardiologie şi Radiologie Intervenţională Med New Life Bucureşti anunţă inaugurarea Centrului de Cardiologie şi Radiologie Intervenţională din Suceava, proiect în parteneriat public privat cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Sfântul Ioan cel Nou Suceava, realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava.
Prezidiul, conferinţa de presă şi cocktailul au avut loc loc în sala de conferinţe Dr. Vasile Andriu din cadrul Spitalului Judeţean Suceava la care au participat personalităţi din lumea medicală precum :

Prof. Dr. Grigore Tinica – Medic Primar Chirurg Cardiovascular, Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare George I .M. Georgescu
Dr. Bogdan Popa – medic primar radiolog, competenta in radiologie interventionala, Seful Sectiei de Radiologie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta Floreasca Bucuresti, Presedintele Societatii Romane de Neuroradiologie si Radiologie Interventionala,
Dr. Lucian Zarma – Medic Primar Cardiolog, competenta in cardiologie interventionala, medic in cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Prof. Dr. C.C. Iliescu Bucuresti
Dr. Rares Nechifor –  medic primar radiolog, competenta in radiologie interventionala si neuroradiologie interventionala, coordonatorul sectiei de radiologie interventionala in cadrul Centrelor de Excelenta in Cardiologie si Radiologie Interventionala Med New Life Bucuresti
Dr. Bogdan Dorobat – Medic Primar Radiolog, competenta in Radiologie Interventionala, Seful Sectiei de Radiologie Interventionala si Terapie Endovasculara Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti
Dr. Mihai Creteanu – Medic Primar Cardiolog si Boli Interne, Seful Sectiei de Cardiologie Spitalul Judetean de Urgenta “Sf. Ioan Cel Nou” Suceava

In cadrul conferintei de presa a mai participat oficialitatile locale printre care mentionam:

Dl. Florin Sinescu – Prefectul Judetului Suceava
“Ne bucuram ca in judetul nostru exista investitii publice-private, anul 2012 a fost un an destul de dificil, insa in acest an am reusit pe de parte sa terminam reabilitatea termica si investitiile de aparatura si amenajare a spitalului Sf. Ioan Cel Nou, si totodata am reusit sa sprijinim acest parteneriat, care ne aduce un mare plus valoare judetului nostru. Cu siguranta vom sprijini in continuare acest proiect al Centrelor de Excelenta in Cardiologie si Radiologie Interventionala Med New Life care vine in sprijinul pacientilor suceveni.”

Dl. Alexandru Radulescu – Vicepresedintele Consiliului Judetean Suceava
“Ne bucuram nespus de prezenta Centrului de Excelenta in Cardiologie si Radiologie Interventionala Med New Life in judetul nostru si ne bucuram nespus ca pacientii suceveni au in acest moment o sansa de tratament in cazul infarctului miocardic acut, fara a mai fi nevoie de al transfera in alt judet.”

Dl. Ion Lungu – Primarul orasului Suceava
“Am inceput toate demersurile pentru a obtine finantare de la primaria Suceava precum si a primariilor oraselor din judetul Suceava pentru finantarea urgentelor si ajutarea Spitalului Judetean de Urgenta “Sf. Ioan Cel Nou” de a scadea rata mortalitatii cardiovasculare in judetul Suceva.”

Dl. Vasile Rimbu, Managerul Spitalului Judetean de Urgenta Sf. Ioan Cel Nou Suceava
“In anul 2011 am decis sa incepem procedura de licitatie publica in vederea infiintarii unui centru de terapie endovasculara, au fost interesate mai multe companii insa licitatia a fost castigata de catre Centrul de Excelenta in Cardiologie si Radiologie Interventionala. Ne bucuram nespus de prezenta lor aici.”

Dr. Doina Motan – Director Medical Spitalul Judetean de Urgenta Sf Ioan Cel Nou Suceava.

D-na Lacramioara Loghin – Administratorul Judetului Suceava

X
Sună Mesaj