fbpx

Centrele de Excelenta in Cardiologie si Radiologie Interventionala

Bursa | Iulian Plescan | Interviu cu Iulian Pleşcan, COO Centrele de Excelenţă ARES |

Investiţiile neperformante şi managementul defectuos al banului public reprezintă două dintre problemele sistemului sanitar de stat, apreciază Iulian Pleşcan, COO în cadrul Centrelor de Excelenţă ARES, care activează pe piaţa medicală.
Domnia sa ne-a declarat, în cadrul unui interviu: „Cred că cel mai deranjant lucru din sistemul medical public îl reprezintă investiţiile neperformante. S-a tot întâmplat să auzim că există aparatură extrem de performantă care nu poate fi folosită din mai multe motive. Nu sunt puţine tomografele, angiografele, RMN-urile care stau nefuncţionale, după ce au fost cheltuite milioane de euro pentru achiziţia lor. Aceste aparate nu sunt autovehicule, nu pot fi ţinute cinci ani în garaj şi apoi să fie folosite fără probleme. Este foarte probabil că în momentul în care vor dori să le folosească, să constate că acestea nu mai funcţionează. O altă mare problemă a sistemului public de sănătate o reprezintă, în continuare, managementul defectuos al banului public. Sunt spitale de stat care irosesc bani fără să rezolve problemele acute pe care le au, precum curăţenia în saloane, sistemele de încălzire şi răcire nefuncţionale, lucruri destul de greu de crezut că se întâmplă în 2015. Dacă spitalul de stat are dotări normale de cazare, atunci rezervele sunt închiriate în regim privat, percepându-se un tarif de cazare între 10 şi 150 de euro pe noapte, reuşind să depăşească chiar sumele cerute de majoritatea spitalelor private”.

Cu toate acestea, domnia sa menţionează că sistemul public de sănătate se află pe drumul cel bun, existând anumite specializări şi anumite spitale ce reuşesc să ofere pacientului o soluţie viabilă pentru afecţiunea sa.

Reporter: Cum caracterizaţi sistemul public de sănătate de la noi din ţară?

Iulian Pleşcan: Cred că sistemul de stat este pe un drum bun. Există anumite specializări şi anumite spitale ce reuşesc să ofere pacientului o soluţie viabilă pentru afecţiunea sa. Cu siguranţă nu putem aştepta ca toate spitalele din România să fie perfecte şi totul să funcţioneze ceas. Sunt, însă, câteva lucruri care pot fi stopate, sunt câteva practici vechi care nu ar trebui să mai existe în sistemul nostru sanitar. Progresul ţării noastre în sistemul medical public trebuie să fie unul extrem de mare, ca să ne putem alinia la standardele spitalelor private din România.

Cred că cel mai deranjant lucru din sistemul medical public îl reprezintă investiţiile neperformante. S-a tot întâmplat să auzim că există aparatură extrem de performantă care nu poate fi folosită din mai multe motive. Nu sunt puţine tomografele, angiografele, RMN-urile care stau nefuncţionale, după ce au fost cheltuite milioane de euro pentru achiziţia lor. Aceste aparate nu sunt autovehicule, nu pot fi ţinute cinci ani în garaj şi apoi să fie folosite fără probleme. Este foarte probabil că în momentul în care vor dori să le folosească, să constate că acestea nu mai funcţionează.

Cu siguranţă, însă, că nu sunt numai lucruri negative care se întâmplă în sistemul public de sănătate. Cred că, până la urmă, orice îmbunătăţire adusă atât sistemului medical de stat, cât şi celui privat, generează premiza unor condiţii optime de tratament pentru pacient, iar acesta este singurul lucru important. Este timpul că pacientul român să nu mai plece în străinătate pentru tratament. În România, în acest moment, sunt soluţii terapeutice extrem de performante şi este păcat să trimitem pacienţii în altă ţară ca să se trateze. Această practică să trimiţi pacientul în altă ţară pentru tratament prezintă foarte multe minusuri. Pe lângă bariera lingvistică, drumul în condiţii de siguranţă medicală este dificil, iar costurile pe care le suportă, fie pacientul, fie statul român sunt extrem de mari.

Dacă ar fi să dau un exemplu concret, m-aş îndrepta, evident, către centrele ARES, care au deschis prima secţie destinată închiderii percutane a malformaţiilor congenitale cardiace din România. Până în prezent, peste 250 de pacienţi cu vârste între 7 zile şi 50 de ani au fost trataţi la noi, costurile suportate fiind de până la opt ori mai mici decât în ţări precum Austria, Germania, Turcia, Franţa, Israel etc., respectiv de la 7.500 de euro la 40.000-50.000 de euro.

O altă mare problemă a sistemului public de sănătate o reprezintă, în continuare, managementul defectuos al banului public. Sunt spitale de stat care irosesc bani fără să rezolve problemele acute pe care le au, precum curăţenia în saloane, sistemele de încălzire şi răcire nefuncţionale, lucruri destul de greu de crezut că se întâmplă în 2015. Dacă spitalul de stat are dotări normale de cazare, atunci rezervele sunt închiriate în regim privat, percepându-se un tarif de cazare între 10 şi 150 de euro pe noapte, reuşind să depăşească chiar sumele cerute de majoritatea spitalelor private.

De asemenea, există o lipsă de comunicare şi o barieră între reprezentanţii celor două sisteme medicale. Eu mă aştept să spargem această barieră în curând.

Cred că multe dintre problemele cu care ne confruntăm pot fi rezolvate, însă va mai trece o periodă de timp până când toate categoriile interesate vor ajunge la un consens şi sistemul de sănătate public îşi va începe drumul către performanţă.

Reporter: Cum apreciaţi sistemul privat de sănătate?

Iulian Pleşcan: Sistemul privat de sănătate este într-o continuă creştere şi putem observa consolidarea jucătorilor mari din piaţă şi apariţia centrelor de supernişă.

Până în anul 2014, această creşterea anuală era de aproximativ 20%. Aşa cum previzionam anul trecut, sistemul sanitar privat a depăşit cifra de 590 de milioane de euro, în 2014. Pentru anul în curs, ne aşteptăm la o creştere de 10-12% a pieţei.

Un lucru foarte important este că medicii români sunt foarte bine pregătiţi şi se specializează continuu. În plus, din ce în ce mai multe clinici au dotări medicale de ultimă generaţie, pe care până acum câţiva ani le găseam numai în clinicile din afara României.

Sper exemplu, în noul sediu al Centrelor ARES avem două angiografe, fiind singura clinică privată din ţară care dispune de această dotare.

Se fac eforturi mari din partea mediului privat pentru ca pacientul român să nu mai cheltuiască sume colosale pentru tratamentele în străinătate. În România s-au atins şi chiar s-au depăşit, în anumite sfere medicale, performanţele din străinătate.

Reporter: Care este profilul Centrelor ARES?

Iulian Pleşcan: Centrele de Excelenţă în Cardiologie şi Radiologie Intervenţională ARES sunt centre de supranişă, cu specializare în domeniul angiografiei şi care au ca unic scop tratarea prin metoda minim invazivă a afecţiunilor care, până în prezent, erau tratate chirurgical. În cei cinci ani de când activăm pe această piaţă, am reuşit şase premiere medicale şi ne-am lărgit portofoliul de proceduri de la 10 la 43-45, urmărind ca în acest an să ajungem la un portofoliu de 50 de proceduri.

Reporter: Ce tipuri de afecţiuni pot fi tratate în Centrele ARES?

Iulian Pleşcan: Sunt extrem de multe afecţiuni care pot fi tratate minim invaziv. Sunt foarte multe soluţii terapeutice care pot reda sănătatea pacientului în doar 24 de ore. Spre exemplu, închiderea percutană a malformaţiilor congenitale cardiace durează, în medie, 40 de minute, iar pacientul este externat după 24 de ore. Procedura este una minim invazivă, se realizează printr-o puncţie la nivelul piciorului de doar 0,5 mm, iar sigilarea defectului cardiac se efectuează prin montarea unui dispozitiv de tip „umbreluţă”.

Noi am propus elaborarea Registrului Naţional al Pacienţilor cu Malformaţii Congenitale Cardiace din România, având în vedere că 8 din 1.000 de nou născuţi prezintă, anual, o formă de malformaţii. Pentru elaborarea unei politici sănătoase în diagnosticarea şi tratarea corectă a pacienţilor cu malformaţii congenitale cardiace, conform ghidurilor medicale internaţionale, este necesar să ştim toate informaţiile medicale despre fiecare pacient în parte. Este necesar să ştim care sunt particularităţile medicale ale fiecărui caz diagnosticat, precum şi care este soluţia terapeutică oferită pacientului.

Reporter: Ce cifră de afaceri a realizat ARES, anul trecut faţă de 2013?

Iulian Pleşcan: Cifra de afaceri pe care am înregistrat-o anul trecut a fost de peste 3,2 milioane de euro, comparativ cu anul 2013, în care am avut o cifră de afaceri de 2,7 milioane de euro. Pentru anul în curs estimăm că vom ajunge la 3,8 milioane euro, luând în calcul dezvoltările pe care le plănuim.

Reporter: Ce investiţii urmează să faceţi în acest an?

Iulian Pleşcan: Pentru 2015 am hotărât ca bugetele de investiţii să fie puţin mai mari decât de obicei. O parte din bugetul de investiţii a fost prevăzut pentru achiziţionarea celui de-al doilea sistem de angiografie şi pentru achiziţia celui mai performant ecograf din piaţa medicală, pentru secţia destinată Închiderii Percutane a Malformaţiilor Cardiace. Acest ecograf este singurul capabil să efectueze ecografie cardiacă transesofagiană 4D live, ecografie care ne ajută enorm la corecţia intervenţională a malformaţiilor cardiace şi nu numai.

Cealaltă parte a bugetului de investiţii o vom aloca pentru achiziţia aparaturii noi, necesară pentru Departamentul de Electrofiziologie şi pentru Departamentul de Neuroradiologie Intervenţională.

Politica noastră de reinvestire a profitului operaţional este una fermă. Investiţiile pe care le-am bugetat pentru finalul anului 2014 şi pentru anul în curs sunt de 600.000 euro.

Nu excludem extinderea reţelei ARES, în acest context vorbind de investiţii care vor fi bugetate ulterior.

Reporter: Câţi medici lucrează în cadrul ARES?

Iulian Pleşcan: În prezent, în Centrele ARES lucrează 20 de medici clinicieni şi 18 medici intervenţionişti. Probabil că în acest an vom avea 20 de medici intervenţionişti în echipă.

Reporter: Câţi pacienţi au fost trataţi aici?

Iulian Pleşcan: De la înfiinţarea Centrelor, în 2010, şi până în prezent, avem peste 3.200 de pacienţi care au ales să se trateze în centrul din Bucureşti. Anul trecut am efectuat peste 1.200 de proceduri în cadrul Centrelor ARES Bucureşti.

Reporter: Aţi spus că în centrele medicale pe care le conduceţi au avut loc mai multe premiere medicale. Ce inovaţii urmează să aibă loc în curând?

Iulian Pleşcan: În viitorul apropiat ne propunem deschiderea unor noi departamente, pentru a oferi în continuare soluţii terapeutice revoluţionare pacienţilor noştri.

Reporter: Mulţumesc!

Iulian Pleşcan: „Pe lângă cele câteva tehnici minim invazive abordate în clinicile noastre, de-a lungul anilor, centrele ARES au realizat numeroase premiere medicale naţionale şi internaţionale, precum prima secţie destinată închiderii percutane a malformaţiilor congenitale cardiace din România; primul Centru European de Excelenţă şi Training în embolizarea fibroamelor uterine din Europa de Est; primul Centru European de Excelenţă şi Training în două terapii endovasculare diferite; primul centru privat din România care tratează hipertensiunea arterială printr-o procedură inovatoare; primul centru privat din Europa care a montat stenturile revoluţionare bioresorbabile Abbott Absorb; prima Secţie de Angiologie Pediatrică din Sud Estul Europei; Premieră Naţională – Implantarea dispozitivului Watchman”.

X
Sună Mesaj