Simptom prostata
Buna ziua, ma numesc Florin, am 46 de ani, la jumatatea lunii septembrie am suferit o interventie pentru eliminarea unui calcul renal deplasat si stabilit in ureterul drept. Nu s-a reusit eliminarea calculului din cauza ca ureterul este stenozat, motiv pentru care mi s-a montat o sonda Cook urmand sa merg peste o luna pentru o a doua interventie. In urma acesteia am inceput sa am simptomele unei afectiuni a prostatei in sensul ca am o senzatie acuta de urinare, dar elimin cateva picaturi sau foarte putin, senzatia persistand, simptome pe care nu la aveam inainte de interventie care a constat in introducerea unei sonde prin uretra, prostata, vezica si ureter. As vrea sa stiu daca acest lucru mi-ar putea declansa o afectiune sau e doar un efect trecator al interventiei. Cu stima, Florin.
Sfatul medicului:
Buna ziua Florin, ne-am consultat impreuna cu medicul nostru urolog, insa recomandarea pe care o oferi este aceea ca e necesara intoarcerea la medicul ce a efectuat procedurile. Este singurul in masura sa aprecieze daca simptomele tale sunt consecinte firesti ale procedurii sau reprezinta complicatii. Multa sanatate iti dorim