Dr. Alin Badea

Dr. Alin Badea

Medic specialist cardiolog

Cardiologie clinică

Dr. Alin Badea este medic specialist cardiolog la MONZA ARES din Spitalul Monza, București.

Proceduri efectuate de Dr. Alin Badea

Consult Cardiologic
Bolile cardiovasculare, adică acele boli care afectează inima și vasele de sânge, continuă să reprezinte principala cauză de deces la nivel global. [5] Un rol foarte important în prevenirea, diagnosticarea și tratarea la timp a acestora îl are consultul cardiologic. Din păcate însă, multe persoane încă mai neglijează importanța unor controale anuale de rutină, în special după o anumită vârstă. Uneori, vizita la medicul cardiolog este amânată chiar dacă au apărut deja primele simptome. Ți-am pregătit câteva informații despre ce presupune un consult cardiologic, când este acesta indicat și cum te pregătești pentru el. Ce presupune consultul cardiologic?  În general, un consult cardiologic presupune:  Anamneza, adică o discuție cu medicul pe tema simptomelor pe care le prezinți, a stilului tău de viață și a istoricului medical familial și personal; Examinarea clinică și efectuarea mai multor teste și investigații de cardiologie pentru a verifica valorile tensiunii arteriale și ale ritmului cardiac, ale colesterolului și glicemiei; un consult de cardiologie complet include, de exemplu, efectuarea unei electrocardiograme (EKG), a unei ecocardiografii și a unei ecografii Doppler cardiace.  Stabilirea planului de tratament - dacă este necesar, pe baza informațiilor colectate, medicul specialist va stabili planul de tratament potrivit pentru tine, îți va recomanda investigații suplimentare sau, după caz, îți va spune ce trebuie să faci pentru a scădea riscul de a suferi de o boală de inimă. [4] Când este indicat un control la medicul cardiolog?  Consultul cardiologic se adresează în mod special persoanelor care acuză următoarele simptome:  Aritmie cardiacă;  Sincope și dispnee;  Amețeală;  Oboseală la efort;  Dureri în piept.   Nu trebuie să aștepți însă apariția unor astfel de simptome pentru a merge la medic. În mod normal, orice persoană de peste 40 de ani ar trebui să facă un consult cardiologic de rutină o dată la 2 ani, respectiv o dată pe an în cazul persoanelor de peste 50 de ani. Frecvența acestor controale, precum și tipul de investigații cardiologice efectuate în cadrul lor poate varia însă de la un pacient la altul. De exemplu, îți vor fi recomandate teste suplimentare și mai frecvente dacă ai fost diagnosticat cu o afecțiune cardiovasculară precum insuficiența cardiacă, fibrilația atrială sau flutterul atrial ori dacă ai antecedente de atac de cord, accident vascular cerebral sau alte evenimente cardiovasculare.  Chiar și în lipsa unui astfel de diagnostic, dacă există antecedente familiale de boli cardiovasculare ori dacă ai factori de risc pentru o astfel de afecțiune (ex: hipertensiunea arterială, hipercolesterolemia, obezitatea, diabetul, fumatul) va trebui să mergi mai des la cardiolog. [1][2] Care sunt beneficiile unei consultații cardiologice?  Chiar dacă nu ai afecțiuni cardiace cunoscute, înaintarea în vârstă și stilul de viață dezechilibrat pot influența apariția unor afecțiuni cardiace. Din acest motiv, este recomandat să te adresezi unui medic cardiolog pentru efectuarea unei consultații anuale de rutină.  Dacă ai un istoric de boli cardiace, este cu atât mai importat să fii evaluat periodic pentru ajustarea sau schimbarea tratamentului medicamentos ori pentru recomandarea de investigații minim invazive și tratament intervențional. Printre beneficiile consultațiilor cardiologice regulate se numără:  Diagnosticarea precoce a bolilor cardiace;  Prevenirea și reducerea riscului apariției unei astfel de afecțiuni;  Tratarea corectă și la timp a bolilor diagnosticate.  Cum te pregătești de consult?  Din punct de vedere fizic, controlul cardiologic nu necesită o pregătire specială. Nu este necesar repausul alimentar sau întreruperea administrării anumitor medicamente și se poate efectua în orice moment al zilei. Sunt însă alte lucruri pe care le poți face:  Pregătește o listă cu toate medicamentele pe care iei în prezent (fie că ți-au fost sau nu prescrise de un medic), inclusiv dozele administrate;  Alcătuiește o listă cu toate probleme de sănătate de care ai suferit în trecut, procedurile chirurgicale și testele și investigațiile majore efectuate; dacă ai făcut recent analize sau teste de laborator, este indicat să aduci copii după rezultatele acestora cu tine;  Întocmește un istoric medical al rudelor apropiate (frați, surori, părinți, bunici, mătuși, unchi și copii), în special a celor diagnosticate cu boli de inimă,  hipertensiune arterială, colesterol mărit, diabet sau anevrism;   Fă o listă cu toate întrebările pe care le ai și adu-o cu tine la programare. [3] Ce se întâmplă după realizarea consultului? După realizarea controlului de cardiologie, îți vei putea relua activitățile normale.  Comunicarea rezultatelor Rezultatele controlului cardiologic îți vor fi comunicate pe loc, odată cu recomandările necesare.  Care este prețul unui consult cardiologic?  Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele investigației, inclusiv asupra prețului unui astfel de control. Ne poți suna tu sau poți completa formularul disponibil pe site-ul nostru și vei fi contactat în cel mai scurt timp.  Consultul cardiologic periodic este important fie că ai fost sau nu diagnosticat cu o afecțiune cardiacă. Poate contribui la prevenirea, detectarea și tratarea la timp a numeroase probleme de sănătate. Nu uita că sănătatea inimii tale este esențială pentru sănătatea întregului organism.  Bibliografie: „Heart-Health Screenings.” Www.heart.org, June 2017, www.heart.org/en/health-topics/consumer-healthcare/what-is-cardiovascular-disease/heart-health-screenings. Accessed 10 Aug. 2022. „Heart-Healthy Living - Understand Your Risk for Heart Disease | NHLBI, NIH.” Nih.gov, 24 Mar. 2022, www.nhlbi.nih.gov/health/heart-healthy-living/risks. Accessed 10 Aug. 2022. „Preparing for Your Visit | CardioSmart – American College of Cardiology.” CardioSmart, 2022, www.cardiosmart.org/topics/manage-your-care/preparing-for-your-appointment. Accessed 10 Aug. 2022. „What Is a Heart Health Check | the Heart Foundation.” Heartfoundation.org.au, 2019, www.heartfoundation.org.au/heart-health-education/heart-health-checks. Accessed 10 Aug. 2022. „Cardiovascular Diseases (CVDs).” Who.int, World Health Organization: WHO, 11 June 2021, www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/cardiovascular-diseases-(cvds). Accessed 10 Aug. 2022.

Vezi mai mult

Aceeași specialitate

MONZA ARES Helper

Prin apăsarea butonului Trimite mesaj, sunt de acord cu prelucrarea datelor mele cu caracter personal (ce pot include și date cu caracter medical) în vederea furnizării serviciilor de către MONZA ARES. Pentru mai multe informații, accesați pagina notei de informare.

Acest site a fost conceput cu scop informativ. El nu inlocuieste in niciun caz consultul medical. Orice decizie privind diagnosticul si tratamentul afectiunii dumneavoastra se va face numai dupa un consult medical de specialitate.

MONZA ARES Group
Soluționarea Alternativă a LitigiilorSoluționarea online a litigiilor