Dr. Rafael Halpern
Medic primar Chirurgie Cardiovasculară
Chirurgie vasculară
Dr. Rafael Halpern este medic primar - Chirurgie Cardiovasulară la MONZA ARES București din Spitalul Monza, str. Tony Bulandra, Nr. 27.
Proceduri efectuate de Dr. Rafael Halpern
Ecografia doppler de artere / vene
Arterele transportă sângele bogat în oxigen și nutrienți de la inimă către restul corpului, iar venele asigură circulația sângelui înapoi către inimă. Alături de capilare, acestea formează sistemul vascular. Când buna funcționare a acestui sistem complex este afectată, apar bolile vasculare, care pot duce la dizabilitate severă și chiar deces. Dacă sunt depistate la timp, multe dintre ele pot fi însă tratate cu succes. Există mai multe investigații în urma cărora poate fi diagnosticată o astfel de afecțiune, iar una dintre acestea este ecografia Doppler de artere/vene. [6] Ți-am pregătit câteva informații referitoare la ce presupune analiza Doppler vascular și indicațiile sale. Doppler venos - prezentare generală Ecografia Doppler vasculară se realizează atât pentru sistemul arterial periferic (ecografia Doppler arterială), cât și pentru sistemul venos periferic (ecografie Doppler venoasă). Ecografia Doppler arterială, numită pe scurt eco Doppler arterial, oferă informații despre starea arterelor tale, iar eco Doppler-ul venos despre starea venelor din corpul tău. Atunci când medicul îți recomandă ecografia Doppler arterială, aceasta ne poate ajuta să evaluăm statusul patului vascular arterial. Prin această investigație, medicul poate observa dacă există depuneri (plăci aterosclerotice şi/sau leziuni stenotice) la nivelul arterelor (carotide, artere subclavii, membre superioare, membre inferioare, artere renale etc.). De asemenea, tot cu ajutorul acestei investigații neinvazive, putem monitoriza starea de sănătate a pacienților care au trecut printr-o procedură intervențională sau chirurgicală la nivelul sistemului arterial (angioplastie cu balon sau stent, operație de bypass la nivelul membrelor inferioare). De exemplu, Dopplerul arterial la nivelul arterelor carotide ne arată starea arterelor care transportă sângele la creier. Putem observa dacă sângele curge în mod normal prin artere sau dacă există depuneri de colesterol și de alte materiale lipidice din sânge care blochează circulația. Dacă există blocaje, acestea trebuie tratate pentru că, în lipsa tratamentului, arterele blocate pot produce un accident vascular cerebral. Dacă se efectuează ecografia Doppler venoasă, aceasta ne va furniza informații despre statusul sistemului venos, prezența trombozelor venoase, diagnosticarea insuficienței venoase cronice. Totodată, putem urmări răspunsul la tratament (ex: eficacitatea tratamentului anticoagulant la pacienții care au trecut printr-un episod de tromboză venoasă). Când și de ce ai nevoie de Doppler venos/arterial? Medicul tău îți poate recomanda o ecografie Doppler vasculară ca: Evaluare țintită, asupra arterelor sau venelor şi pe segmente (membre inferioare, membre superioare, carotide şi vertebrale, aorta abdominală, aorta toracică, iliace, renale, cava superioară, cava inferioară, ramurile viscerale ale aortei abdominale etc.); În scop diagnostic; În scop terapeutic (sclerozări de pachete varicoase, sclerozare endoluminală pentru tratamentul cu laser sau radiofrecvenţă a varicelor, canulări de vene centrale sau de artere periferice etc.); Pentru verificarea eficienței unor tratamente (anticoagulant în tromboze, restabiliri de flux arterial etc.) sau pentru stabilirea duratei acestora (de exemplu, când oprim anticoagularea în cazul unei tromboze venoase profunde a membrelor inferioare); Preoperator, intraoperator, postoperator. Cu ajutorul unei eco Doppler de vase arteriale și venoase a membrelor inferioare, de exemplu, putem diagnostica dacă pacientul suferă de tromboză venoasă, boala arterială periferică, de flebită sau de insuficiență venoasă. Tromboza venoasă profundă Tromboza venoasă profundă este o afecțiune care presupune că în interiorul vaselor profunde sanguine se formează cheaguri de sânge. Aceste cheaguri devin periculoase pentru că pot declanșa o serie de afecțiuni fatale atunci când ele migrează sau blochează complet vasele de sânge. Spre exemplu, dacă suferi de un episod de tromboză venoasă profundă acută și nu te adresezi unui medic de specialitate sau te adresezi cu întârziere, după trei săptămâni, trombul (cheagul de sânge) se transformă într-o rețea de fibrină, devine dur și acționează ca un obstacol în calea sângelui. Fără tratament, trombul va continua să crească. O stenoză care blochează vasul de sânge în proporție de 10% poate ajunge, în timp, o stenoză care blochează complet circulația în membrele inferioare. Riscul cel mai mare este acela al migrării cheagului. Acesta, sau bucăți din el, se pot deplasa în interiorul vaselor de sânge oriunde în corp și provoca leziuni semnificative, cea mai importantă fiind embolia pulmonară, de cele mai multe ori, fatală. Un Doppler venos permite evaluarea și vizualizarea arterelor pentru a depista acele zone unde fluxul sangvin încetinește sau se oprește și a localiza cheagul. [4] Boala arterială periferică Boala arterială periferică este o afecțiune a vaselor de sânge care alimentează membrele inferioare și se manifestă prin îngustarea acestora, ceea ce determină scăderea fluxului sangvin. De obicei, este cauzată de ateroscleroză, care apare atunci când pe pereții arterelor se acumulează plăci de aterom ce duc la îngustarea vaselor de sânge și la rigidizarea pereților arteriali, care nu se mai pot dilata pentru a permite un flux sangvin mai mare atunci când este necesar (ex: în timpul exercițiilor fizice sau al mersului). Dacă nu este diagnosticată și tratată la timp, pot apărea diverse complicații: Cheaguri de sânge care blochează arterele mici; Boala arterială coronariană; Impotență; Ulcere ischemice; Cangrenă. Cu ajutorul unei ecografii Doppler se poate măsura fluxul sangvin prin artere și gradul de blocaj al acestora. [4] Flebita Flebita reprezintă inflamația unei vene ca urmare a formării unuia sau mai multor cheaguri de sânge într-o venă. Apare, de obicei, la nivelul venelor picioarelor (fie cele superficiale, din apropierea suprafeței pielii, fie cele profunde), dar poate afecta și venele din membrele superioare sau alte părți ale corpului. Inactivitatea prelungită, sedentarismul, obezitatea, fumatul, anumite afecțiuni medicale, varicele, sarcina sau leziunile suferite la nivelul picioarelor și brațelor sunt câțiva dintre factorii care pot crește riscul apariției acestei inflamații. Una dintre investigațiile indicate pentru diagnosticarea flebitei este Doppler-ul venos, cu ajutorul căreia pot fi examinate venele pentru a se localiza eventualele blocaje și stabili dacă sunt afectate doar venele superficiale sau și cele profunde. [3] Insuficiența venoasă Această afecțiune apare atunci când, din diverse motive, valvele venelor de la picioare nu funcționează așa cum ar trebui și nu-și îndeplinesc rolul principal, acela de a împiedica sângele să curgă înapoi, iar acesta se acumulează în vene. Lista cauzelor care pot afecta valvele venoase includ tromboza venoasă profundă, inactivitatea sau statul așezat sau în picioare pentru perioade lungi de timp. Factori de risc pentru insuficiența venoasă sunt: Sexul (este mai des întâlnită în rândul femeilor); Vârsta (peste 50 de ani); Obezitatea; Sarcina; Fumatul; Istoricul familial de insuficiență venoasă. Pentru a evalua fluxul de sânge prin picioare, medicul poate recomanda efectuarea unui Doppler venos; acesta îi va permite să vadă cât de repede și în ce direcție curge sângele. [2] Cum te pregătești pentru eco Doppler venos/ arterial? Ecografia Doppler arterială și venoasă nu presupune o pregătire specială. Dopplerul venos se efectuează ca și restul investigațiilor de tip ecografie Doppler, cu o sondă și un gel conductor cu ajutorul cărora medicul va putea să observe starea venelor/arterelor. Este indicat să porți haine lejere, ușor de îndepărtat, și să lași bijuteriile acasă. De asemenea, este indicat să nu fumezi cu cel puțin câteva ore înainte de investigație: acest lucru ar putea afecta rezultatul unui Doppler arterial și venos de membre inferioare deoarece cauzează îngustarea vaselor de sânge. [4][1] În ce constă analiza Doppler vascular? Ce se întâmplă în timpul procedurii de eco Doppler arterial/ venos? Ce anume presupune investigația propriu-zisă depinde de zona investigată. Mai jos îți vom explica pașii unui Doppler venos/arterial de picioare: Vei fi rugat să îți îndepărtezi hainele care îți acoperă membrele inferioare; Te vei întinde pe patul din cabinetul medical; Medicul cardiolog va aplica un gel special pe zona ce urmează a fi investigată și, cu ajutorul unui transductor (sonda), va obține imagini ale venelor/arterelor tale ce vor fi afișate pe un monitor (transductorul, popular denumit sondă ecografică, este piesa esențială a aparatului de ecograf, pentru că acesta este cel care generează ultrasunete și, totodată, captează ecoul acestora, transformându-le în imagini pe monitorul ecografului); în tot acest timp, medicul cardiolog va comunica asistentei medicale tot ceea ce observă în imaginile ecografice; După finalizarea investigației, medicul îți va înmâna raportul medical cu imaginile ecografice și, bineînțeles, recomandările de tratament sau operație, dacă este cazul. Ecografia Doppler arterială sau venoasă poate dura între 30 și 60 de minute. Riscuri Doppler venos/arterial Ecografia Doppler arterială/venoasă este o procedură neinvazivă, nu este dureroasă și nu implică riscuri. Poate fi repetată ori de câte ori este nevoie. Întrebări frecvente Care este prețul procedurii de Doppler venos? Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele investigației, inclusiv asupra prețului. Uneori, pacienții nu pot face diferența dintre investigațiile cardiologice pentru care au primit recomandare și astfel se pot naște confuzii. Pentru a evita aceste confuzii și a oferi informații corecte, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi! Ce se întâmplă după procedură? După finalizarea analizei eco Doppler a vaselor arteriale și venoase ale membre inferioare, vei fi ajutat să-ți ștergi gelul conductor de pe piele și vei putea pleca acasă. Ce trebuie să faci după procedură? Ar trebui să-ți poți relua activitățile normale imediat după o astfel de investigație, cu excepția cazului în care primești alte recomandări din partea medicului. Recuperarea după procedură Ecografia Doppler arterial/ venos nu necesită recuperare. Medici care efectuează analiza Doppler vascular Dr. Carmen Man Dr. Alexandra Cocoi Dr. Lila Martin Dr. Alexandra Gica Dr. Izabella Mihalcea Dr. Alina Oprescu Cum te poți programa pentru o ecografie Doppler venos/ arterial Dacă vrei să te programezi pentru o ecografie Doppler venos/arterial, tot ce trebuie să faci este să completezi formularul disponibil pe site-ul nostru. Unul dintre colegii noștri te va contacta pentru a te ajuta cu toate detaliile legate de programare. Bibliografie: „Doppler Ultrasound Exam of an Arm or Leg: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2022, medlineplus.gov/ency/article/003775.htm. Accessed 27 Sept. 2022. Dumain, Teresa. „What Is Chronic Venous Insufficiency?” WebMD, WebMD, 19 Jan. 2018, www.webmd.com/dvt/dvt-venous-insufficiency. Accessed 27 Sept. 2022. „Phlebitis.” WebMD, WebMD, 2007, www.webmd.com/dvt/phlebitis. Accessed 27 Sept. 2022. „What Is a Doppler Ultrasound?” WebMD, WebMD, 30 Dec. 2016, www.webmd.com/dvt/doppler-ultrasound-what-is-it. Accessed 27 Sept. 2022. „Peripheral Artery Disease - Legs: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2019, medlineplus.gov/ency/article/000170.htm. Accessed 27 Sept. 2022. „What Is Vascular Disease? - Vascular Cures.” Vascular Cures, 2 Sept. 2021, vascularcures.org/patients/what-is-vascular-disease/. Accessed 27 Sept. 2022.
Vezi mai mult
Ecografie doppler carotidiana
Ecografia Doppler carotidiană este o investigație neinvazivă, nedureroasă și sigură cu ajutorul căreia poate fi evaluată starea vaselor de sânge ale gâtului și care poate contribui la prevenirea unui accident vascular cerebral. Mai jos vei găsi mai multe informații despre ce presupune această investigație, când este ea indicată și care sunt beneficiile sale. Ce este ecografia Doppler carotidiană? Testul Doppler carotidian se realizează la nivel cervical (în zona gâtului) pentru examinarea arterelor carotide și vertebrale, aducând informații prețioase atât despre structura peretelui vascular, cât și despre dimensiunea acestora. Este o investigație imagistică ce folosește ultrasunetele dar care, spre deosebire de ecografia obișnuită, cu ajutorul căreia pot fi doar vizualitate structurile din interiorul corpului, permite și evaluarea fluxului de sânge. Acest tip de test se bazează pe măsurarea undelor sonore care sunt reflectate de obiecte în mișcare, cum ar fi celulele roșii din sânge (cunoscut sub numele de efect Doppler). [2] Când este indicată ecografia Doppler carotidiană? Arterele carotide sunt o pereche de vase de sânge situate de fiecare parte a gâtului. Sunt foarte importante deoarece prin ele circulă sângele către creier. Există situații când vasele cervicale sunt îngustate de depuneri de plăci ateromatoase (o combinație de grăsimi, colesterol, calciu și alte substanțe) ceea ce crește riscul unui accident vascular cerebral. Prezența plăcilor aterosclerotice la nivelul arterelor carotide, când realizează stenoze semnificative, crește riscul de accident vascular cerebral, dat prin desprinderea acestora și migrarea lor spre creier. Stenoza carotidiană este cauza principală pentru accidentele vasculare cerebrale ischemice (responsabile pentru 85% din AVC). Ecografia Doppler carotidiană poate evalua cu acuratețe riscul de accident vascular cerebral, ne poate arăta dacă există stenoze, ocluzii la nivelul vaselor cervicale, dacă există trombi în artere sau chiar o disecție a peretelui vasului. Dopplerul de artere carotide se efectuează atunci când medicul cardiolog sau medicul de familie îți recomandă această investigație. Acest lucru se poate întâmpla dacă ai suferit atacuri ischemice tranzitorii sau un accident vascular cerebral, precum și dacă ai fost diagnosticat cu afecțiuni medicale care cresc riscul producerii unui AVC, inclusiv: Hipertensiune arterială; Diabet; Hipercolesterolemie; Boala arterială coronariană. Ecografia Doppler a arterelor carotide mai poate fi indicată pacienților cu istoric familial de accident vascular cerebral sau boli de inimă, precum și în cazul detectării unui sunet anormal în vasele de sânge cu ajutorul unui stetoscop. Alte indicații ale ecografiei carotidiene sunt: Evaluarea fluxului de sânge prin arteră după o intervenție chirurgicală pentru a îndepărta plăcile (endarterectomia carotidiană); Evaluarea pacientului după plasarea unui stent pentru ameliorarea fluxului sangvin printr-o arteră; Localizarea unui cheag de sânge care poate bloca fluxul sangvin; Detectarea unor anomalii ale arterelor carotide. [1] Dacă ai rude apropiate care au suferit un accident vascular cerebral, au fost diagnosticați cu boală coronariană, obezitate, diabet zaharat, hipertensiune arterială sau boală arterială periferică, este recomandat să ții cont de recomandările medicilor: să ai un stil de viață activ, să renunți la fumat dacă ești fumător și să mergi la controlul periodic. Care sunt beneficiile acestei investigații? Cel mai important beneficiu pe care îl poți obține atunci când te programezi la o ecografie Doppler carotidiană este acela că afli care este starea de sănătate a arterelor și a venelor gâtului. Pentru orice afecțiune a acestora, dacă este descoperită din timp, se poate interveni și preveni evoluția bolii respective, fie cu ajutorul tratamentului medicamentos și schimbarea stilului de viață, fie prin intervenții minim invazive sau chiar cu ajutorul procedurilor chirurgicale, clasice. Alte beneficii ale acestei investigații sunt: Este neinvazivă; Nu este dureroasă; Este sigură; Nu utilizează radiații; Este mai puțin costisitoare decât majoritatea altor metode de imagistică. [3] Cum te pregătești de investigație? O analiză Doppler nu necesită o pregătire specială. Poți să mănânci și să bei orice dorești înainte de o astfel de investigație și poate fi realizată în orice moment al zilei. Poartă o bluză sau o cămașă fără guler sau care se poate îndepărta ușor și evită să porți lănțișoare. Se mai recomandă și evitarea fumatului cu până la 2 ore înainte de testare (nicotina determină îngustarea vaselor de sânge și poate afecta rezultatele) .[1][2] Ce se întâmplă în timpul ecografiei? Vei fi rugat să îndepărtezi hainele astfel încât medicul să poată avea acces la nivelul gâtului și al decolteului, apoi te vei întinde pe spate. O sondă specială îți va fi aplicată de medic la nivelul gâtului, folosindu-se un gel special care ajută ca ultrasunetele să se transmită mai bine prin piele. Sonda este conectată printr-un fir la un aparat care procesează ultrasunetele și afișează imagini pe ecranul ecografului, pe care medicul le poate interpreta pentru a stabili un diagnostic. Nu ar trebui să simți niciun disconfort în timpul investigației, ci eventual doar o ușoară presiune. Poate fi necesar să-ți înclini sau să-ți rotești capul pe măsura ce sonda îți este aplicată pe gât. [3] Ce dispozitive medicale sunt folosite? Ecograful este un aparat compus dintr-o unitate centrală, un monitor video și un transductor, un dispozitiv mic care seamănă cu un microfon. [3] Cât durează ecografia Doppler carotidiană? În general, ecografia Doppler de artere carotide durează aproximativ 20-30 de minute. Bineînțeles, în funcție de particularitățile fiecărui caz, această investigație poate avea o durată chiar și de 60 de minute. Ce se întâmplă după realizarea investigației? După finalizarea investigației, îți vei putea relua activitățile normale. Comunicarea rezultatelor Rezultatele ecografiei Doppler carotidiene vor fi interpretate de un medic radiolog, iar diagnosticul îți va fi comunicat odată cu recomandările medicale privind necesitatea efectuării unor investigații suplimentare, schimbarea stilului de viață sau efectuarea anumitor intervenții, după caz. Care este prețul ecografiei Doppler carotidiene? Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele investigației, inclusiv asupra prețului. Uneori, pacienții nu pot face diferența dintre investigațiile cardiologice pentru care au primit recomandare și astfel se pot naște confuzii. Pentru a evita aceste confuzii și a oferi informații corecte, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi! De cele mai multe ori, bolile sistemului cardiovascular apar din cauza stilului de viață nesănătos, asociat cu procesul ireversibil de îmbătrânire. Pentru a avea o viață sănătoasă, medicii ne recomandă un control medical o dată pe an. Există mai multe tipuri de teste și investigații ce pot fi efectuate pentru a evalua starea de sănătate a inimii tale și a vaselor de sânge și a preveni sau diagnostica la timp afecțiuni care ți-ar putea pune viața în pericol, iar printre acestea se numără și ecografia Doppler carotidiană. Bibliografie: “Carotid Ultrasound - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2020, www.mayoclinic.org/tests-procedures/carotid-ultrasound/about/pac-20393399. Accessed 10 Aug. 2022. “Doppler Ultrasound.” Medlineplus.gov, 2020, medlineplus.gov/lab-tests/doppler-ultrasound/. Accessed 10 Aug. 2022. RSNA, America. “Ultrasound - Carotid.” Radiologyinfo.org, 2022, www.radiologyinfo.org/en/info/us-carotid. Accessed 10 Aug. 2022.
Vezi mai mult
Investigații efectuate de Dr. Rafael Halpern
- Consultație chirurgie vasculară
- Control
- DOPPLER VENOS MEMBRE INFERIOARE BILATERAL
- DOPPLER ARTERIAL MEMBRE INFERIOARE BILATERAL
- DOPPLER ARTERIAL MEMBRE SUPERIOARE BILATERAL
- DOPPLER VENOS MEMBRE SUPERIOARE BILATERAL
- DOPPLER ARTERE CAROTIDE
- Pachet chirurgie vasculara (1 eco Doppler, consult)