Dr. Theodor Lutz

Ce este drenajul biliar? Drenajul Biliar Percutan (PTBD) reprezintă o tehnică radiologică intervenţională prin care se obține decompresia căilor biliare în scopul reducerii sindromului icteric. Această procedură se realizează prin introducerea pe cale percutană, transhepatică a unui cateter de drenaj în căile biliare. Procedura poate fi folosită în tratamentul colestazei (când bila nu poate curge din ficat în intestinul subțire), care poate fi rezultatul unei stenoze, al unui blocaj complet al cailor biliare datorat unei tumori maligne sau a unei fistule biliare după o intervenție chirurgicală.  Scopul principal al drenajului biliar este reducerea simptomelor – icter şi prurit şi îmbunătăţirea performanţei hepatice prin reducerea sau remiterea colestazei, permițând pacienților să primească chimioterapia.   Drenajul biliar este util în tratamentul fistulelor biliare post-operatorii, a stenozelor de anastomoză biliară cu drenaj biliar urmat de bilioplastie (dilatarea căilor biliare cu balon sau stent). Ce este stentarea biliară? Stentarea căilor biliare este procedura prin care se plasează o proteză metalică în interiorul căilor biliare. Acest lucru se poate realiza pe cale percutanată transhepatică, pe cale endoscopică sau prin tehnica rendez-vous (abord atât endoscopic cât şi percutan). Procedura este efectuată dacă blocajul căilor biliare este determinat de o tumoră malignă, cu scopul de a menține căile biliare deschise și de a permite îndepărtarea drenajului biliar montat inițial. Această procedură îmbunătățește calitatea vieții pacientului.  Ai putea avea nevoie de drenaj biliar sau stentare biliară dacă ai unul dintre următoarele diagnostice: Neoplaziile ce determină icterul obstructiv şi pentru care se stabilește indicația de drenaj biliar sunt predominant fie tumori ale căilor biliare extrahepatice (tumoră Klatskin, cancer de veziculă biliară cu invazie hepatică), fie recidive tumorale ganglionare sau pe anastomoză, după cancere gastrice.  Drenajele biliare temporare sunt indicate în cazuri cu cancer pancreatic cefalic, datorită valorilor mari ale bilirubinei pentru decompresie preoperatorie şi reducerea colangitei. Care sunt avantajele drenajului și/sau stentării biliare? -        Sângerare redusă -        Spitalizare redusa -        Recuperare rapida -        Scăderea rapida a bilirubinei si simptomelor asociate (icter, prurit cutanat, urina închisă la culoare, scaun decolorat) În ce constă procedura de drenaj/stentare biliară? Din seara anterioară procedurii, pacientul nu va mai consuma alimente și lichide. Asistenta medicală preia pacientul după ce este adus de infirmieri la angiograf și verifică dacă prezintă branula pentru acces venos.   Drenajul biliar percutanant transhepatic extern/extern internalizat (DBE) presupune sedarea profundă a pacientului de către medicul anestezist după ce s-a efectuat în prealabil consultul preanestezic. Ulterior, medicul radiolog intervenționist va face puncționarea transhepatică sub ghidaj ecografic și fluoroscopic a cailor biliare.  Se realizeaza colangiografia cu vizualizarea cailor biliare dilatate. Pe un ghid Amplatz se poziționează cateterul de drenaj biliar extern 8,5 F sau se poate încerca depășirea obstacolului si poziționarea unui cateter de același calibru cu bucla distală la nivel intestinal.  Zonele de stenoză biliară/stenoză anastomotică se pot dilata prin intermediu procedurii de bilioplastie, cu baloane de 10 mm/4 cm sau se pot stenta folosind, stent-grafturi de lungimi variabile. Ce se întâmplă după procedură?  Răspunsul clinic și metabolic după decompresie este predictibil și destul de rapid. Nivelul bilirubinei scade cu 2-3 mg/dL în primele 24 de ore. Scăderea bilirubinei cu până la 20 mg/dL se obține în general în decurs de 1-2 săptămâni, coborând până la valori normale, deși uneori poate rămâne peste valorile normale, în funcție de volumul de ficat decomprimat ca și de prezența unui sindrom de citoliză. Care sunt riscurile procedurii? Principalele riscuri ale drenajului biliar sunt reprezentate de sângerare și scurgerea unei mici cantități de lichid biliar in abdomen. Complicații acute importante apar în 5-10% din cazuri și sunt în principal reprezentate de hemoragie intra-abdominală, sepsis şi infecţii sau procese inflamatorii localizate (abcese, peritonită, colecistită, pancreatită). Ghidurile curente de practică ale Societății de Radiologie Intervențională și Cardiovasculară (SCVIR) situează totalul acestor complicații la 10%.

Embolizarea este o procedură minim invazivă folosită pentru a trata unul sau mai multe fibroame uterine, fără a afecta integritatea uterului. Are o rată de succes foarte mare, perioada de spitalizare este scurtă, iar recuperarea mai rapidă decât în cazul unei intervenții chirurgicale. [1] Ce reprezintă embolizarea fibromului uterin?  Fibromul uterin este o tumoră benignă (non-canceroasă) ce se dezvoltă din stratul muscular al peretelui uterin. Numărul și dimensiunile fibroamelor uterine variază semnificativ. În majoritatea cazurilor există 1-3 astfel de excrescențe vizibile ecografic cu dimensiuni între 10 – 200 mm și numeroși alți noduli cu dimensiuni de câțiva milimetri, nedetectabili imagistic. Cel mai adesea, fibromatoza uterină provoacă simptome precum: Multe dintre cazuri sunt însă asimptomatice, existența fibroamelor fiind descoperită întâmplător, în urma unui control de rutină. Poți să afli, de exemplu, că ai un fibrom uterin cu ocazia unei ecografii.  Embolizarea presupune întreruperea alimentării cu sânge a fibroamelor printr-o metodă minim invazivă. Embolizarea fibromului uterin se efectuează prin injectarea de material emboligen, adică microparticule biocompatibile cu dimensiunea de 600 sau 800 de microni, în arterele ce asigură “hrănirea” cu sânge a acestora. Prin embolizare, se obține devascularizarea completă a fibroamelor uterine. Odată devascularizate, în funcție de dimensiunea lor, tumorile își vor micșora volumul sau vor fi resorbite și simptomatologia va dispărea progresiv. Beneficiile procedurii  Pe lângă faptul că este mult mai puțin invazivă decât miomectomia sau histerectomia, embolizarea fibromului uterin are numeroase alte avantaje:  Nu este necesară nicio incizie chirurgicală;  Perioada de recuperare este mai scurtă decât în cazul unei intervenții chirurgicale;  Nu se realizează anestezie generală;  Aproape 90% dintre femeile care au ales să trateze fibroamele prin embolizare au observat fie o ameliorare semnificativă a simptomelor, fie dispariția acestora;  Șansele ca fibroamele tratate să reapară sau ca unele noi să se dezvolte sunt mici; din acest punct de vedere, reprezintă o soluție mai eficientă decât terapia hormonală, de exemplu, după oprirea căreia, de obicei, tumorile cresc din nou. [1] Când se recomandă embolizarea fibromului uterin? În general, această procedură se poate efectua indiferent de numărul sau dimensiunile fibroamelor uterine. Ai putea fi o candidată potrivită pentru embolizare dacă: Simptomele pe care le ai îți afectează calitatea vieții; Tratamentul medicamentos nu a dus la ameliorarea simptomelor;  Nu dorești să apelezi la proceduri mai invazive. De asemenea, această procedură este recomandată în special femeilor care au fost diagnosticate cu fibrom uterin înainte de a intra la menopauză. Motivul este acela că simptomele fibromului uterin se pot ameliora la menopauză ca urmare a micșorării acestuia pe fondul scăderii cantității de hormoni secretate. [3][2] Contraindicații  Există și cazuri în care această procedură nu este recomandată. Lista contraindicațiilor include:  Existența unei sarcini viabile;  Endometrita (inflamația mucoasei uterului);  Malignitatea uterului/colului uterin;  Fibrom deja infarctat;  Fibrom mai mic de 1 cm sau cu dimensiuni atât de mari încât uterul ajunge la o dimensiune echivalentă sau mai mare decât cea corespunzătoare unei sarcini de 24 de săptămâni;  Fibrom pediculat sau localizat în colul uterin;  Alergie la substanța de contrast;  Insuficiență renală severă;  Stare imunocompromisă (sistem imunitar slăbit);  Radioterapie pelvină anterioară;  Coagulopatie incorectabilă;  Utilizarea concomitentă a unui agonist GnRH;  Pacientă cu sângerare postmenopauzală de etiologie nediagnosticată. [3] Nu toate aceste contraindicații sunt însă absolute. Medicul tău este singurul în măsură să-ți spună dacă ești sau nu o candidată potrivită pentru această procedură. Dacă este cazul, ți s-ar putea cere să întrerupi tratamentul cu anumite medicamente ce pot afecta coagularea normală a sângelui. Medicul tău îți va spune ce medicamente poți sau nu să iei în ziua în care va fi efectuată procedura. Dacă fumezi, este indicat să renunți.  Ce se întâmplă în timpul procedurii?  Embolizarea fibroamelor uterine se efectuează într-o sală de angiografie, în condiții sterile, sub anestezie locală.  Vei fi așezată pe masa de angiografie, iar asistenta va dezinfecta cu iod zona cotului, după care se acoperă cu un câmp steril.  Medicul specialist radiolog va face o anestezie locală cu xilină, urmată de puncția arterei brahiale și montarea unei teci arteriale (un dispozitiv de plastic cu diametrul de numai 4 mm).  Prin această teacă se introduce un cateter (tub subțire de plastic) care, sub control radiologic, folosind și substanța de contrast iodată, este ghidat prin vasele de sânge până la nivelul arterei uterine drepte. Odată poziționat corect, prin cateter se introduc particule speciale, biocompatibile, care vor astupa vasele de sânge ce alimentează fibromul. Procedura se repetă pentru artera uterină stângă. După terminarea procedurii, se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În tot acest timp, vei sta întinsă pe masă și nu vei simți nicio durere. Cât durează internarea? Embolizarea fibromului uterin este o procedură cu durată de spitalizare de 24 de ore. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital?  Dacă ai trecut printr-o procedură de embolizare, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul ginecolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. Care sunt riscurile procedurii de embolizare a unui fibrom uterin? Embolizarea fibromului uterin este o procedură minim invazivă și sigură, dar care, ca orice tratament medical, este asociată cu anumite riscuri și complicații, printre care și:  Durerea postembolizare - este o evoluție normală a intervenției și este combătută cu medicamente analgezice; Formarea unui mic hematom la locul de puncție - acesta nu necesită niciun tratament; o compresă rece și un unguent cu heparină poate fi suficient; dacă hematomul se mărește, se va lua legătura cu medicul intervenționist pentru a primi recomandările medicale optime;  Febră după intervenție din cauza procesului de degenerare a fibromului ischemiat - medicația analgezică și antiinflamatoare administrată pentru controlul durerii este suficientă și pentru controlul temperaturii; dacă febra apare la câteva zile după intervenție, trebuie atent urmărită pentru că există posibilitatea unei suprainfecții uterine; în acest caz este obligatoriu să contactezi medicul ginecolog;  Sângerari vaginale, eventual însoțite de eliminarea spontană a unor fragmente de fibrom uterin; Reacție alergică la substanța de contrast;  Infecții; Instalarea menopauzei - în majoritatea cazurilor, ciclul menstrual va reveni la normal după embolizare; există însă riscul instalării menopauzei, în special dacă ai peste 45 de ani; acest lucru se întâmplă în 1% până la 5% dintre cazuri;   Eșecul procedurii;  Întârzierea diagnosticării leiomiosarcomului, un tip rar de cancer. [1][2] Embolizarea fibromului uterin reprezintă o alternativă minim-invazivă și eficientă la alte intervenții chirurgicale. Ca în cazul oricărei alte proceduri medicale, există însă anumite contraindicații și riscuri ce trebuie luate în considerare înainte de a lua o decizie. Dacă ai nevoie de informații suplimentare sau dacă vrei să știi care este prețul embolizării fibromului uterin, consultanții noștri medicali îți stau la dispoziție. De asemenea, poți folosi formularul disponibil pe site-ul nostru.  Surse de referință:  RSNA, America. “Uterine Fibroid Embolization (UFE).” Radiologyinfo.org, 2020, www.radiologyinfo.org/en/info/ufe#:~:text=Uterine%20fibroid%20embolization%20(UFE)%20is,to%20the%20uterus%20and%20fibroids.. Accessed 25 May 2022. “Uterine Artery Embolization: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2017, medlineplus.gov/ency/article/007384.htm. Accessed 25 May 2022. Young, Michael, et al. “Uterine Fibroid Embolization.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 5 May 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK519016/. Accessed 25 May 2022.

Embolizarea splenică este o procedură minim-invazivă efectuată prin tehnici de Radiologie Intervențională care tratează hemangiomul splenic sau hipersplenismul. Ce reprezintă embolizarea splenică? Embolizarea splenică este o intervenție minim invazivă,  endovasculară cu ajutorul căreia sunt tratate hemangioamele splenice sau hipersplenismul (splină mărită). Ce este hemangiomul splenic?   Hemangiomul splenic, cunoscut și sub denumirea de malformație venoasă splenică, deși este o tumoră benignă rară, reprezintă totodată a doua cea mai frecventă boală care afectează splina. Hemangiomul splenic nu prezintă simptome, de cele mai multe ori, fiind descoperit întâmplător la examinarea imagistică de tipul RMN. Ce este hipersplenismul? Splina are in principal doua roluri importante, de a stoca sangele si de a indeparta celulele sanuguine bolnave Hipersplenismul este o tulburare comună care provoacă distrugerea rapidă și prematură a celulelor sanguine. Astfel,  in hipersplenism, sunt indepartate atat celulele sanguine bolnave cat si cele sanatoase, reducand capacitatea organismului de a se apara impotriva infectiilor Afecțiunea se caracterizează printr-o splină mărită, care provoacă durere în partea din stânga a abdomenului superior,  durere care se înrăutățește la respirația profundă și radiază spre umărul stâng. În cazul pacienților cu splină mărită, numărul de trombocite scade într-un mod accelerat, ducand la tulburari de coagulare ale sangelui Creșterea splinei in volum, poate fi provocată de multiple boli și fără investigații de diagnostic și tratament optim pentru afecțiunea care cauzează hipersplenismul, acest lucru poate conduce la o posibilă ruptură splenică, cu sângerări interne severe care pot pune viața pacientului în pericol. Simptome splină mărită Senzația de plenitudine după masa, desi ai mâncat o cantitate mica Durere în partea stângă a abdomenului superior Splină mărită la palparea abdomenului resimțită de medical curant Analize de sânge cu nivel de cellule roșii redus Oboseală Anemie Ce investigații sunt recomandate ? Un diagnostic de splină mărită poate fi indicat de medicul curant în timpul examenului fizic. De asemenea, analizele de sânge care examinează concentrația de celule roșii și albe pot ajuta la stabilirea diagnosticului și nu în ultimul rând, testele de imagistică cu ultrasunete de tipul ecografiilor doppler abdominale care vizualizează splina. Când se poate indica embolizarea splenică? Rolul procedurii de embolizare splenică este acela de a crește numărul de trombocite si celule sanguine sanatoase circulante,  prin reducerea volumului splinei. Spre exemplu, embolizarea splenică poate fi indicată la pacienții care urmează să treacă printr-o intervenție chirurgicală.  În cazul lor, dacă nivelul trombocitelor este scăzut, operația chirugicală nu este posibilă.  In cazul acestor pacienti prin inchiderea unui ram sau doua din artera splenica prin procedura de embolizare, depinde de caz, reducem volumul splenic și automat creștem și numărul de trombocite. Tratamentul prin embolizare nu afectează organul propriu-zis, dimpotrivă splina rămâne perfect funcțională, intervenția sporește numărul de trombocite și leucocite, reduce dimensiunea splenică, îmbunătățește pancitopenia și de asemenea, stimulează sistemul imunitar prin cresterea numarului de celule sanguine sanatoase in sangele circulant În cazul hemangioamelor care prezintă o circulație anormală, mai exact, o zonă de hipervascularizație, riscul este, ca în cazul unui traumatism sau in cazul unui efort intens, hemangiomul să se rupă și să cauzeze o sângerare care poate avea omplicații grave. Procedura de embolizare pentru hemangiomul splenic reduce riscul ruptură la 0 prin închiderea acelor vase care alimentează doar hemangiomul. Țesutul splenic normal rămâne neatins. Prin embolizarea splenică se efectuează practic o înlăturare selectivă a hemangiomului din circulație. Pregătirea pentru embolizarea splenică Procedura endovasculară splenică nu necesită o pregătire specială. După primirea indicației de embolizare splenică, vei ține legătura cu Ares Helperul desemnat cazului tău. Vei fi programat la intervenție, iar în ziua acesteia te vei prezenta la biroul de internări al spitalului. După completarea documentelor administrative, vei fi condus în rezerva ta. Înainte de procedură, vei fi rugat să faci un duș igienizant, cu un săpun cu betadină și să te schimbi în halatul steril. Cum se efectuează procedura de embolizare splenică? După toaletare și igienizare, vei fi condus la sala de angiografie. Aici vei fi ajutat de către un asistent să te urci pe masa de angiografie. Odată întins pe masă, vei fi acoperit cu un material steril. Literatura de specialitate menționează că procedura poate fi efectuată și cu abord femural, cu puncție la nivelul coapsei piciorului, însă posibilitatea acestui tip de abord depinde si de starea pacientului și de gradul de obezitate. La nivelul mâinii (artera brahială) sau după caz, a piciorului (artera femurală), medicul radiolog intervenționist va face o anestezie locală cu xilină. Apoi va puncționa artera aleasă ca abord pentru a introduce catetere (fire lungi foarte subțiri) pe care le va folosi pentru a naviga prin arteră până la nivelul arterele splenice. Aici, medicul va injecta substanță de contrast pentru a putea vizualiza întregul sistem vascular și în particular, arterele care irigă hemangiomul/splina. Substanța de contrast este un amestec de gaz inert, fosfolipide si ser fiziologic care odată injectate în arteră au rolul de a evidenția și îmbunătăți vizibilitatea imagistică a zonelor irigate. La acest nivel, medicul radiolog intervenționist identifică vasele de sânge care alimentează hemangiomul sau în funcție de caz, arterele splenice cu potențial embolizant. Odată identificate aceste zone, medicul intervenționist va închide circulația la nivelul acestora cu ajutorul unor particule cu rol mecanic asemănătoare unor dopuri. Aceste particule biocompatibile reduc fluxul sanguin în teritoriul irigat de artera respectivă. Restul țesutului splenic rămâne neatins, funcționalitatea splinei nu este perturbată de astuparea vaselor de sânge. Cât durează internarea? Embolizarea splenică este o procedură cu spitalizare de 24 de ore. Beneficiile embolizării splenice Dispariția imediată a durerii Reluarea imediată a activității Durata scurtă a procedurii (max 1 h) Anestezie locală În cazul pacienților care urmează a fi operați, creșterea numărului de trombocite favorizează efectuarea operației chirurgicale Riscurile embolizării splenice Un risc posibil, minim, este apariția unui hematom la locul de puncție care poate aparea postoperator sau a posibilei reactii alergice a pacientului la substanța de contrast. Hematomul la locul de puncție nu necesită niciun tratament, vei fi instruit să folosești o compresă rece și un unguent cu heparină. De asemenea, vei ține legătura cu Ares Helperul tău și în cazul în care hematomul se mărește (extrem de rar), vei fi programat la medicul intervenționist pentru evaluare și pentru a primi recomandările medicale optime. În ceea ce privește reacția alergică la substanța de contrast, înainte de procedură ți se vor efectua teste de alergologie. Ce se întâmplă după embolizarea splenică? După injectarea particulele care astupă vasele anormale, medicul intervenționist va verifica rezultatul și va retrage catetele. La locul de puncție ți se va realiza pansamentul compresiv și vei primi recomandările medicale. 1. Vei rămâne sub supraveghere medicală până a doua zi. 2. Vei bea cel puțin 2 litri de apă, pentru a elimina substanța de contrast. 3. Pansamentul de la locul puncției se scoate la 12-24 de ore. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de embolizare splenică, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul intervenționist și să menții legătura cu ARES Helperul desemnat cazului tău.

Descriere Angioplastia venoasă cu balon și/sau stent este o metodă de tratament minim invaziv pentru tromboza venoasă profundă și implică dilatarea vasului înfundat cu ajutorul unuia sau a mai multor baloane și, în anumite cazuri, montarea unui dispozitiv metalic de mici dimensiuni (stent), care repermeabilizează vasul și fixează trombul în peretele acestuia, pentru a evita migrarea lui. Tromboza venoasă profundă este una dintre cele mai frecvente afecțiuni cardiovasculare, caracterizată prin formarea şi prezenţa unor mase trombotice (cheaguri de sânge) în lumenul venelor profunde din sistemul venei cave inferioare sau venei cave superioare. Vasele cele mai afectate sunt cele de la nivelul membrelor inferioare, abdomen sau membrele superioare. Cate forme de tromboza venoasa sunt? Tromboza venoasă profundă are două forme: tromboza venoasă profundă acută și tromboza venoasă cronică. ·         În faza acută, până la 4 săptămâni de la debut, manifestările care apar sunt durere, edeme, umflături ale picioarelor, dificultăți la mers. Toate aceste simptome sunt cauzate de încetinirea fluxului sangvin la nivelul circulației de întoarcere, și, adesea, de formarea unui cheag de sânge (tromb) care devine un obstacol în calea circulației normale a sângelui. ·         Tromboza venoasă profundă cronică apare după 4 săptămâni de la debutul afecțiunii, când, din cauza netratării la timp a simptomelor, începe să apară sindromul post-trombotic. Sindromul post-trombotic înseamnă dereglarea cronică a circulației venoase. Studiile recente arată ca 90% dintre pacienții care dezvoltă sindrom post-trombotic nu vor mai putea lucra în maximum zece ani, din cauza dificultăților la mers, a durerilor și gangrenelor. Cui se adresează procedura de angioplastie venoasă cu balon și/sau stent? Indicația pentru această procedură este stabilită de o echipă formată din medicul cardiolog și medicul radiolog, cu competență în radiologie intervențională. În general, procedura se folosește cu succes în cazul pacienților care suferă de: ·         Tromboză venoasă profundă cronică ·         Sindrom post-trombotic ·         Ocluzia fistulei arterio-venoase la pacienții cu hemodializă Procedura de angioplastie venoasă cu balon și/sau stent prezintă o serie de avantaje care țin de confortul pacientului, scăderea riscului de infecție intraspitalicească și complicații și durata scurtă de spitalizare. Cât durează internarea? Angioplastia venoasă cu balon și/sau stent prezintă avantajul tratamentelor endovasculare, astfel că durata spitalizării este redusă. Pacientul rămâne în spital cel mult 48 de ore de la efectuarea intervenției. În acest timp, îi sunt efectuate analize și investigații și este monitorizat în salon. Cum de desfășoară procedura de angioplastie venoasă cu balon și/sau stent? Procedura se realizează în sala de angiografie, sub analgo-sedare. Pacientul este întins pe masa angiografului, cu fața în sus. În funcție de vasul afectat, medicul radiolog intervenționist va face o puncție la nivelul unei vene. Cel mai frecvent, puncția se face la nivelul venei poplitee, sub genunchi. În cazul pacienților care fac hemodializă, puncția se face la nivelul fistulei arterio-venoase. La nivelul puncției, medicul radiolog introduce o teacă și prin această teacă este introdus un cateter (un tub subțire) de diagnostic. Sub ghidajul razelor X, cateterul de diagnostic este avansat până la nivelul vasului afectat. Apoi pe ghidul cateterului se introduc diverse baloane, de diverse dimensiuni și se efectuează multiple dilatări care au rolul de a reface lumenul vascular și de a rupe trabeculii (formațiuni fibroase) formați în cadrul trombului. În unele cazuri, este nevoie de implantarea unui stent, un dispozitiv metalic de dimensiuni reduse asemănător unui arc de pix, care să mențină pereții vasului dilatați. În plus, stentul fixează trombul în peretele vasului, împiedicând migrarea acestuia în circulația sangvină. Ce fel de materiale sunt folosite? În timpul angioplastiei venoase cu balon și/sau stent se folosesc materiale asemănătoare celor folosite în angioplastiile arteriale. Se folosesc baloane compliante care pot fi umflate până la presiuni de 16, 20 de atmosfere. Stenturile folosite sunt stenturi cu forță radială mare, ajungând până la diametre de 14, 16 mm și lungime de 120-150 mm. Care sunt riscurile angioplastiei venoase cu balon și/sau stent? Ca majoritatea procedurilor endovasculare, angioplastia venoasă cu balon și sau stent este o intervenție sigură cu un procent ridicat de reușită și un coeficient de risc scăzut. Totuși, există riscuri intra și post procedurale care pot să apară. Acestea sunt de obicei evitate printr-o pregătire preoperatorie temeinică. ·         Alergia la substanța de contrast pe bază de iod ·         Migrarea unui stent în circulația venoasă, din cauza calculării greșite a dimensiunilor acestuia ·         Embolie pulmonară intra-operatorie (blocaj total sau parțial al lumenului arterei pulmonare sau a uneia dintre ramurile acesteia de către un tromb migrat în circuitul mic dinspre sistemul venos al circuitului mare) Această complicație este evitată prin montarea unor filtre de venă cavă. Avantajele procedurii minim invazive Procedura de angioplastie venoasă cu balon și/sau stent prezintă o serie de avantaje care țin de confortul pacientului, scăderea riscului de infecție intraspitalicească și complicații și durata scurtă de spitalizare.

Generalități despre ischemia cronică Ischemia cronică este o afecțiune rară, care în peste 95% din cazuri, este cauzată de ateroscleroza difuză (depunerea de depozite de grăsime în pereții vaselor, ceea ce duce la îngustarea acestor vase și îngreunarea trecerii fluxului de sânge). Pe măsură ce boala avansează, simptomele devin mai pregnante. Aproximativ jumătate dintre acești pacienți prezintă concomitent și afectarea vaselor inimii sau ale membrelor. Alte cauze sunt: compresia trunchiului celiac, leziuni vasculare secundar iradierii, arterita Takayasu, trombangeita obliterantă. Momentul în care apar simptomele pare să fie în legătură cu afectarea a cel puțin două vase (trunchi celiac, artera mezenterică superioară, artera mezenterică inferioară). De obicei, boala este diagnosticată la pacienți cu vârsta peste 60 de ani, fiind de 3 ori mai frecventă la femei. Tractul digestiv este vascularizat de trei ramuri principale: trunchiul celiac, artera mezenterică superioară și artera mezenterică inferioară. Trunchiul celiac vascularizează stomacul, duodenul în prima porțiune a sa, ficatul și splina. Artera mezenterică superioară își are originea în aortă, aproape de originea trunchiului celiac și vascularizează restul duodenului, intestinul subțire și o parte din colon. Artera mezenterică inferioară provine tot din aortă și este responsabilă de aportul de sânge în restul colonului și rectul. Între aceste vase există numeroase conexiuni care protejează în caz de stenoze la nivelul unui vas. De aceea, de obicei, apariția simptomelor se datorează afectării a cel puțin două vase. Simptome Cel mai frecvent, evoluția este fără simptome, întrucât există numeroase colaterale (vase care aduc sânge în zonele afectate). Totuși, manifestările apar atunci când nevoia de sânge depășește posibilitățile circulației. Tipic, simptomele includ: “teama de mâncare”, durere abdominală postprandială (după masă) , scădere ponderală, greața, anorexie, diaree. Examinarea abdomenului evidențiază durere difuză și, rareori se aude un suflu (zgomot anormal care se datorează trecerii sângelui prin zona îngustată). În scop diagnostic pot fi utilizate ecografia Doppler, care este o metoda neinvazivă, tomografia computerizată multi-slice, rezonanța magnetică și arteriografia (care reprezintă standardul pentru diagnostic). Alte indicații ale arteriogarfiei mezenterice includ: Pentru a găsi sursa de sângerare la nivelul tubului digestiv Când alte metode nu au putut decela cauza unor formațiuni anormale la nivelul intestinului. Pentru a vizualiza afectarea vasculară în urma unui traumatism abdominal. Indicații de tratament: Tratamentul ischemiei cronice este necesar pentru a preveni ischemia acută (care poate duce la infarctul intestinului și care se asociază cu un risc mare de deces). Tratamentul se poate realiza fie chirurgical, fie intervențional. Tehnicile chirurgicale utilizate în caz de ischemie mezenterică presupun endarterectomia aorto-mezenterică (se îndepărtează stratul intern al vasului la nivelul stenozei) și sau by-passul celiac (se șuntează stenoza). Totuși, riscurile unei intervenții de asemenea anvergura sunt mari, de aceea s-a dezvoltat metoda intervențională, care este minim invazivă, și care presupune dilatarea cu un balonaș a leziunii și la nevoie, montarea de stent (un dispozitiv mic, ca un tub, de metal) la nivelul zonei afectate, acesta menținând vasul deschis și permițând reluarea normală a fluxului de sânge. De asemenea, pacienții cu risc mare chirurgical pot beneficia de tratamentul intervențional, cu riscuri mult reduse. În ceea ce privește pacienții asimptomatici, aceștia în general nu beneficiază de intervenție de revascularizare (excepție fac însă acei pacienți care ar trebui să fie supuși unor intervenții abdominale majore care ar putea duce la pierderea acestor colaterale). Cât durează internarea? Angiografia/angioplastia de artere mezenterice prezintă avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. Perioada de internare variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura de diagnosticare și tratament. Te poți întoarce la viața ta, în numai câteva zile. Riscuri Angiografie/angioplastie Complicațiile sunt rare și riscul de complicații e scăzut printr-o pregătire corespunzătoare și o supraveghere permanentă a pacientului. reacții alergice la substanțele administrate reacții la anestezice fistule arteriovenoase la nivelul puncției vasculare mici sângerări la nivelul puncției vasculare febră cefalee, migrenă infecție embolie gazoasă lezarea peretului aortic sau al arterei prin care se face abordul ruptura sau disecția de aortă restenoză intrastent migrarea stentului hematom la locul puncției Ce se întâmplă în timpul procedurii Procedura se efectuează în sala de angiografie. După anestezie se efectuează o mică incizie la nivel inghinal pentru a vizualiza artera femurală în care se va introduce o teacă (un tub de plastic care permite manipularea echipamentului necesar intervenției). Ulterior se administrează heparină (un medicament care previne formarea cheagurilor de sânge în timpul intervenției). Pe teacă se introduce un ghid (un fir subțire) cu care se va traversa leziunea, apoi, urmând ghidul va fi introdus un nou cateter. Se vor efectua angiografii repetate pentru a verifica în permanență localizarea cateterelor. Ulterior, se dilată leziunea cu ajutorul unui balonaș care va fi umflat cu substanță de contrast diluată, urmând ca apoi să se monteze stentul necesar menținerii vasului la dimensiuni normale. La final se verifică prin arteriografie poziția stentului și dacă există stenoză restantă. Uneori pot fi necesare dilatări la nivelul stentului, după ce acesta a fost montat în poziția dorită. Atunci când procedura se consideră încheiată, se retrag toate cateterele. Teaca mai poate fi lasată pe loc câteva ore. Hemostaza După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În ambele cazuri de abord, pacientului i se va indica să păstreze repaus la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Ce dispozitive medicale sunt folosite? Stentul este un tub sub formă de rețea metalică cilindrică și are capacitatea de a menține artera coronară deschisă. Există mai multe tipuri de stenturi, de dimensiuni diferite, construite din oțel (stenturi metalice simple), aliaje de nichel, cobalt-crom, titan. Stenturile coronariene pot fi acoperite cu polimeri pe care sunt absorbite diferite medicamente, cu efect anticoagulant, antiinflamator și antiproliferativ. Aceste medicamente urmăresc să împiedice restenozarea arterei în acel punct (există un risc de restenozare de 20% în cazul implantării stentului metalic simplu). Acest risc se reduce la sub 1% în cazul folosirii de stent farmacologic activ, impregnat cu medicamente antiproliferative. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de angioplastie este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul cardiolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat. Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge. Citește și: Angiografie artere periferice