9 aprilie 2024

Urmărirea cardiologică a pacienților oncologi | Dr. Irina Macovei - Dorobanțu

Urmărirea cardiologică a pacienților oncologi | Dr. Irina Macovei - Dorobanțu
Articol medical scris de către Dr. Irina Macovei Dorobanțu, Cardiologie clinică la MONZA ARES Bucuresti

Cuprins

Urmărirea cardiologică pe termen scurt și termen lung a bolnavilor de cancer a devenit extrem de importantă în ultimii ani, fiind cunoscut faptul că există un risc cardiovascular specific corelat cu unele terapii oncologice.

Noile terapii folosite în bolile oncologice au dus la o curabilitate sau un control al cancerelor net superioare terapiilor folosite în urmă, în deceniile anterioare. Cu cât supraviețuirea a devenit mai mare, cu cât devine mai importantă prevenția și tratarea unor eventuale evenimente cardiovasculare asociate cu terapiile oncologice.

Tratamentele pentru cancer, cum ar fi chimioterapia, radioterapia și anumite terapii imunologice țintite, pot provoca uneori deteriorarea inimii și a sistemului vascular, conducând la afecțiuni precum cardiomiopatia (slăbirea mușchiului inimii), insuficiența cardiacă, aritmiile (bătăile neregulate ale inimii) și boli vasculare.

În plus, unii pacienți cu cancer asociază deja afecțiuni cardiovasculare preexistente care trebuie gestionate în paralel cu tratamentul lor pentru cancer.

Prezentarea unui caz urmărit la ARES

Vă prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 48 de ani, fără antecedente cardiovasculare, diagnosticată în luna august 2023 cu leucemie acută mieloidă pentru care s-a început tratament chimioterapic cu Citabina si Idarubicina conform protocolului internațional. Menționăm că evalurea cardiologică efectuată înainte de începerea chimioterapiei nu a decelat modificări ale examenului aparatului cardiovascular, electrocardiogramei sau a ecografiei cardiace.

La aproximativ o lună după încheierea chimioterapiei, pacienta acuză oboseală, dificultate în respirație și umflarea picioarelor. Evalurea prin ecografie cardiacă descrie o scăderea a fracției de ejecție a ventricului stâng cu o disfuncție severă globală însoțită și de dilatarea ventriculului stâng. S-a considerat că disfuncția ventriculară (slăbirea mușchiului inimii) este cel mai probabil în context de tratament chimioterapic cu antracicline și s-a inițiat tratament specific pentru insuficiența cardiacă.

După o internare de aproximativ o lună de zile în secția de hematologie, unde evoluția a fost favorabilă, pacienta a fost externată. Au urmat internări lunare din octombrie 2023 până în februarie 2024 pentru curele de consolidare și în paralel, fiind evaluată cardiologic după fiecare cură de consolidare, inclusiv cu ecografii folosind și tehnici avansate de evaluare a funcției cardiace în ambulatoriul spitalului MONZA-ARES.

Din punct de vedere al patologiei oncologice, pacienta are un răspuns bun la tratament și un prognostic favorabil pe termen lung și scurt.

Sub tratament specific pentru insuficiența cardiacă s-a constatat după o lună de la inițiere ameliorarea netă a simptomatologiei pacientei și îmbunătățirea semnificativă a fracției de ejecție a ventriculului stâng, menținându-se o ușoară disfuncție globală și longitudinală (evaluată prin ecografie cu speckle tracking).

După terminarea tratamentului oncologic, va fi evaluată cardiologic periodic, inclusiv cu ecografie cardiacă, pe o durată de mai mulți ani pentru monitorizarea funcției mușchiului inimii, având în vedere afectarea cardiacă severă determinată de tratamentul cu antraciclina.

null

null

Imagini de ecografie cardiacă folosind tehnica speckle tracking unde se observă o ușoară disfuncție longitudinală de ventricul stâng GLS -16% (valoare normală >-18%)-evaluare la aceeași pacienta la 3 luni distanță.

Monitorizarea cardiacă este esențială pentru pacienții oncologici din cauza potențialei cardiotoxicități a tratamentelor pentru cancer.

Prin efectuarea de controale regulate și teste precum ecocardiografia, se poate detecta timpuriu deteriorarea inimii, permițând intervenții rapide și optimizarea tratamentului cancerului.

Această abordare proactivă urmărește îmbunătățirea rezultatelor cardiovasculare, conservarea calității vieții și asigurarea unei îngrijiri complete pentru pacienții cu cancer.

Acest site a fost conceput cu scop informativ. El nu inlocuieste in niciun caz consultul medical. Orice decizie privind diagnosticul si tratamentul afectiunii dumneavoastra se va face numai dupa un consult medical de specialitate.

MONZA ARES Group
Soluționarea Alternativă a LitigiilorSoluționarea online a litigiilor