Implantare stimulator cardiac | pacemaker | Centrele ARES


Anestezielocală
Durată procedură1-2 h
Durată spitalizare6 h

Generalități despre stimulatorul cardiac

Stimulatoarele sunt dispozitive de mici dimensiuni care pot fi implantate pentru a trata diferite tipuri de anomalii ale ritmului cardiac ( bradiaritmie- ritm rar al inimii, diferite grade de bloc: în acest caz, nu întotdeauna se obține o contracție a mușchiului cardiac, ceea ce înseamnă ritm mai rar al inimii ). Astfel, când ritmul inimii este prea scăzut aceste dispozitive transmit un curent electric la nivelul mușchiului cardiac, determinând în acest fel contracția (și deci bătaie cardiacă), ceea ce asigură o funcție cardiacă optimă și un circuit al sângelui în corp adecvat. În plus, aceste dispozitive ajustează ritmul inimii în raport cu nevoile organismului (de exemplu, la efort, ritmul cardiac este accelerat în mod normal, lucru care nu se întâmplă în anumite afecțiuni și pe care stimulatorul îl poate corecta).

Indicații

Această terapie poate fi potrivită pentru pacienții cu:

• simptome de insuficiență cardiacă

• tratament optim medicamentos pentru insuficiența cardiacă, dar pacientul rămâne simptomatic

• întârziere a contracției inimii (diferite tipuri de bloc)

• istoric de oprire cardiacă sau la risc pentru evenimente de acest tip.

Indicații pentru pacemakere:

Exista indicații certe, sigure și indicații relative.

Indicațiile absolute pentru implantarea stimulatoarelor sunt:

  • boala de nod sinusal
  • bradicardie sinusală simptomatică
  • sindromul tahicardie-bradicardie
  • fibrilație atrială cu disfuncție de nod sinusal
  • bloc atrio-ventricular complet (grad III)
  • disfuncție cronotropă (incapacitatea de a crește frecvența cardiacă corespunzător gradului de efort)
  • sindrom de QT lung
  • terapie de resincronizare cardiacă cu pacing biventricular

Indicațiile relative includ:

  • cardiomiopatie hipertrofică sau dilatativă
  • sincopă neurogenică refractară

    Stimularea temporară de urgență este indicată pentru tratamentul bradiaritmiilor severe instabile hemodinamic și pentru prevenția bradicardiilor din disritmiile maligne.
Exemplele includ:
  • disfuncție de nod sinusal refractară, simptomatică
  • bloc atrio-ventricular complet, bloc de ramură tranzitor, bloc fascicular nou diagnosticat și bradicardie dependente de tahicardie ventriculară
    De asemenea se poate efectua și stimulare temporară profilactică; astfel de situații sunt:
  • inserția unui cateter în artera pulmonară la un pacient cu bloc de ramură preexistent
  • utilizarea medicamentelor care pot cauza sau agrava o bradicardie semnificativă hemodinamic
  • perioperator în caz de intervenție chirurgicală cardiacă la nivelul valvelor
  • boala Lyme sau alte infecții (boala Chagas) care provoacă modificări electrice (creștere PR și interval changes)

Cele mai frecvente simptome ale bradiaritmiilor:

Oboseala

Palpitatii

Ameteli bruste

Lesin

Cum te pregătești pentru implantarea stimulatorului cardiac?

  • Item Description
    1. Vei face un examen clinic complet
  • Item Description
    2. Vei face o radiografie toracică
  • Item Description
    3. Vei face un set complet de analize de sânge
  • Item Description
    Vei elimina orice potențial focar infecțios: infecții ORL, stomatologice, etc

Cât durează internarea?

Procedura de implantare are avantajul unei recuperări rapide și a unei scurte durate de spitalizare. Durata de spitalizare este, în general, foarte scurtă, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații. Pacientul poate pleca acasă la câteva ore de la intervenție.

Riscuri implantare stimulator cardiac

Complicațiile sunt rare și sunt evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Complicațiile posibile includ: reactii alergice la substantele administrate

  • reacții la anestezice
  • mici sângerari la nivelul puncției venoase, hematom la nivelul plăgii, deschiderea plăgii, durere
  • febră
  • infecție
  • reacție imunologică – rar
  • funcția anormală din cauza complicațiilor posibile din timpul procedurii (ex.: pneumotorax – pătrunderea aerului în torace între foițele care învelesc plămânii, pericardită – acumulare de lichid între foițele care acoperă inima, infecții, eoziuni la nivelul pielii, hematom, tromboza venoasă). Tratamentul optim al complicației poate asigura funcționarea normală a dispozitivului. Eroziunea generatorului la nivelul pielii este rară, dar poate duce la înlocuirea dispozitivului și necesita administrare de antibiotice. Dislocarea sondelor ( nu rămân în poziția în care au fost inițial fixate) se produce de obicei în primele 2-3 zile și poate fi observată la radiografia toracică; în această situație, dacă sonda afectată este la nivelul ventriculului se pot produce tulburări severe de ritm (aritmii).
  • Oversensing – atunci când aparatul identifică ca activitate normală a inimii un eveniment anormal și, asfel, nu mai realizează stimularea (ex: contracția mușchilor din jur, investigații de tip rezonanță magnetică)
  • Undersensing – atunci când aparatul nu identifică activitatea normală a inimii și produce stimulare
  • administrarea necorespunzătoare de șocuri sau eșecul eliberării acestora, eșecul cardioversiei
  • Ruptură, dislocarea sondelor
  • fibroza țesutului inimii la locul de fixare a sondelor
  • aritmii
  • sindrom de pacemaker – agravarea stării pacientului după implantarea stimulatorului
  • sindromul Twiddler – atunci când pacientul manipulează generatorul de puls (“se joacă”)implantat sub piele, ceea ce poate duce la diferite complicații ale aparatului (ex: ruptura de sonde)
  • leziuni ale arterei subclavii, ale nervilor, ale vaselor limfatice
  • pneumotorax, hemotorax (acumulare de sânge în torace), hemopneumotorax (acumulare atât de sânge cât și de aer în torace)
  • rar: embolie pulmonară, aritmii, afectare valvei tricuspide, perforare cardiacă, pericardită
  • epuizarea bateriei generatorului
  • tromboze venoase la nivelul membrului superior (ex: vena axilară)
  • endocardita infecțioasă

Ce se întâmplă în timpul procedurii de implantare de stimulator cardiac

Implantarea defibrilatorului este o tehnică minim invazivă care presupune fixarea sondelor la nivelul țesutului cardiac, la nivelul camerei dorite (atriu și/sau ventricul/ventriculi – în funcție de tipul de dispozitiv) urmând ca acestea să fie atașate de generatorul de puls, care va fi fixat fie sub piele (cel mai frecvent procedeu), fie sub mușchiul pectoral.

Pentru a preveni infecțiile vei primi antibiotic intravenos la începutul procedurii, se dezinfectează zona în care se va face incizia, vei fi monitorizat permanent. Se va face o incizie mică în partea stângă a toracelui, sub claviculă. Ulterior se identifică vena pe care se va introduce un cateter (un tub subțire de plastic) prin care vor fi introduse sondele până la nivelul inimii. De obicei, poziționarea sondelor se face sub control electrocardiografic (pe traseu se urmăresc anumite elemente care sugerează cât de mult s-a avansat cu sonda la nivelul inimii obținând astfel poziția optimă) și fluoroscopic ( se obțin imagini asemănătoare celor radiologice, urmărindu-se astfel poziția corectă).

Generatorul va fi poziționat într-un buzunar creat sub piele, la locul inciziei. Se verifică buna funcționare a dispozitivului prin teste specifice, pe durata cărora vei fi adormit. Odată ce s-a confirmat bună funcționare, sondele se atașează la generator. La finalul procedurii se utilizează un dispozitiv extern cu ajutorul căruia se vor seta suplimentar anumiți parametrii, care să asigure, la nevoie, un tratament optim. Se realizează din nou dezinfecția plăgii, se închide apoi cu fire de sutură și se realizează pansament steril, compresiv.

Ce dispozitive medicale sunt folosite?

Stimulatorul este format din:

Sistemul de pacing constă într-un generator de puls sși sonde de stimulare. În cazul sistemelor permanente sondele sunt introduse la nivelul inimii prin abord venos până la nivelul ventricului și/sau atriului drept, aici fiind fixate în țesutul cardiac. Generatorul de puls este plasat subcutanat (sub piele) sau sub mușchi, la nivelul peretelui toracic (sub mușchiul pectoral).

Generatorul de puls conține o baterie și diferite circuite (sensing, timing, output).

Bateria:
  • este cel mai frecvent de tip litium-iod
  • are o durată de viață de 5-10 ani

    Generatorul de puls poate fi setat în mai multe moduri:
  • rată fixă (asincron) – în acest caz impulsurile sunt produse la o rată stabilită, independent de activitatea de bază a inimii (activitatea intrinsecă). Acest tip de stimulare se asociază cu risc (mic însă) de producere de disritmii (tulburări de ritm) letale
  • mod sincron (demand) – circuitul de tip sensing “caută” activitatea normală a inimii, dacă aceasta lipsește, atunci stimulatorul va iniția activitatea cardiacă (va stimula); acest tip de stimulare mimează foarte bine activitatea electrică normală a inimii

În timpul implantării se setează diferite constante ale aparatului pentru a obține captura miocardică (răspuns optim cardiac), conservând totodată energia bateriei și prelungind astfel durata ei de viață.

Sistemele temporare utilizează un generator de puls extern cu sonde plasate fie prin abord venos, fie prin abord transcutanat (prin piele). Abordul transcutanat se realizează mai ușor, fiind astfel metoda de prima alegere în caz de urgență, însă poate fi inconfortabilă și pacientul poate necesita sedare. Odată ce pacientul a fost stabilizat si s-a obținut abord venos central se poate tenta abordul transvenos care este o metoda mai confortabilă și asigură un pacing mai adecvat, fiind totodată o “punte” pentru stimularea permanentă. Stimularea temporară trasnvenoasă utilizează catetere semirigide care sunt introduse prin calea de acces venos central. Se realizează sub control angiografic pentru a se stabili poziția cateterului. În urgență, în cazul în care monitorizarea electrică nu poate fi realizată, se pot utiliza catetere flexibile.

Mulți dintre pacienții care sunt supuși unor astfel de intervenții sunt tratați cu anticoagulante orale. S-a observat că implantarea de stimulatoare se asociază cu un risc mai mic de sângerare dacă se mențin aceste medicamente, decât atunci când se întrerup și se înlocuiesc temporar cu anticoagulante injectabile.

Tipuri de stimulatoare

Pacemakerele sunt de mai multe tipuri, există o codificare a lor utilizând un sistem de litere (între 3 și 5) care arată tipul de stimulare pe care aparatul îl realizează.

Sunt mai multe tipuri de device-uri:

  • Unicamerale – în acest caz există o singură sonda de stimulare, la nivelul unei camere a inimii (atriu sau ventricul drept)
  • Bicamerale – în acest caz sondele de stimulare sunt fixate atât în atriu, cât și în ventricul. Este cea mai utilizată metodă de pacing.

Stimulare biventriculară – presupune 2 (în acest caz una dintre ele se bifurcă la nivelul celor două cavități ale inimii drepte) sau 3 sonde care vor fi fixate în atriul și ventriculul drept, respectiv la nivelul ventriculului stâng (deci la nivelul ambilor ventriculi; acest tip de stimulare se mai numește terapie de resincronizare cardiacă).

În mod normal, ventriculul drept și ventriculul stâng (camerele inferioare ale inimii) se contractă în același timp. În caz de insuficiență cardiacă se produc anomalii care fac ca această contracție să nu se mai realizeze simultan, ceea ce duce la afectarea suplimentară a funcției inimii (normal, inima funcționează ca o pompă care face ca sângele să ajungă în corp în cantitate suficientă pentru o funcționare bună a tuturor organelor și țesuturilor, dar în caz de insuficiență cardiacă cantitatea de sânge pompată scade, ceea ce duce la suferințe multiple în organism și simptome precum durere în piept, respirație dificilă, edeme, probleme renale, amețeli, stare generală alterată).

Prin stimularea biventriculară se restabilește contracția sincronă a celor doi ventriculi.

Avantajele utilizării acestui tip de dispozitiv: sunt legate de ameliorarea insuficienței cardiace (mai mult de jumătate din pacienții cu tratament maxim medicamentos, care rămân însă intens simptomatici), creșterea calității vieții și a supraviețurii, creșterea capacității de efort, scade necesarul de spitalizare.

Unele sisteme biventriculare sunt asociate și cu defibrilator, care poate asigura intervenția optimă în caz de aritmii severe.

Această combinație permite astfel asigurarea unui ritm normal al inimii (indiferent dacă frecvența este scăzută sau crescută), asigură contracția sincronă ventriculară, înregistrează un istoric al ritmului și frecvenței cardiace.

Ce se întâmplă după procedură?

  • Item Description
    1. Vei fi transferat în camera de recuperare
  • Item Description
    2. Vei primi un tratament medicamentos
  • Item Description
    3. Vei primi instrucțiuni de îngrijire a plăgii

Ce trebuie să faci după ce ieși din spital?

Dacă ai fost supus unei proceduri de implantare de stimulator cardiac, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție. Imediat după externare vei face recuperare fizică.

Pe termen lung sunt necesare monitorizări Holter EKG și evaluări ecocardiografice la intervale variate. Vei ține legătura cu echipa medicală pentru a te programa la control.

La externare vei primi un card care va conține detalii despre dispozitivul implantat, pe care va trebui sa îl ai asupra ta la controalele ulterioare.

Este important de știut că durata valabilitate a unui dispozitiv de acest tip este cuprinsă între 3 și 6 ani. Controalele repetate la indicația medicului sunt absolut necesare.

De asemenea, este necesară evitarea expunerii la câmpuri electromagnetice (ex: efectuarea rezonanță magnetică, însă multe dintre defibrilatoarele nu sunt afectate. În cardul cu informații pe care îl vei primi va fi menționat acest fapt. )

Procedurile Noastre


Medici care efectuează această procedură:
  • Dr. Ion Bostan
  • Dr. Radu Ciudin

Află mai multe detalii

Call Center

031 9300

Spitalul Monza

Str. Tony Bulandra nr. 27 Sector 2 Bucuresti, Incinta Spitalului Monza

Spitalul Ponderas

Bld. Nicolae Caramfil nr. 85A, Sector 1, Bucuresti, incinta Spitalului PONDERAS

Acest site a fost conceput cu scop informativ. El nu inlocuieste in niciun caz consultul medical. Orice decizie privind diagnosticul si tratamentul afectiunii dumneavoastra se va face numai dupa un consult medical de specialitate.