Anevrismul cerebral – o afecțiune tăcută și periculoasă

Anevrismul cerebral, un pericol ascuns

Există afecțiuni care vin fără zgomot. Nu dor, nu îți dau semne clare și nu te trimit la medic. Se instalează lent, tăcut, dar pot schimba radical cursul unei vieți. Anevrismul cerebral este una dintre ele.

Mulți oameni trăiesc ani la rând cu un astfel de anevrism fără să bănuiască nimic. Nu doare, nu limitează activitatea zilnică, nu îți dă motive de îngrijorare. În schimb, într-o zi oarecare, se poate rupe. Fără avertisment, fără timp de reacție, provocând o hemoragie cerebrală severă. O urgență medicală care, de multe ori, lasă în urmă consecințe greu de reparat sau chiar imposibil de acceptat.

În spatele acestei afecțiuni se află o realitate statistică dură: se estimează că 1 din 50 de persoane are un anevrism cerebral, dar majoritatea nu știu. Aproximativ 2% dintre ele vor suferi o ruptură, cu riscuri extrem de mari. Prevenția și diagnosticarea timpurie sunt singurele arme reale pe care le avem în fața acestei amenințări.

Cum apare un anevrism cerebral?

Un anevrism apare atunci când peretele unei artere se slăbește, devenind incapabil să reziste presiunii normale a sângelui. Astfel, în timp, se formează o zonă dilatată – ca un balon sau o pungă care se umflă la exteriorul vasului. Cele mai multe anevrisme se dezvoltă la nivelul bazei creierului, unde arterele se ramifică și circulația este mai intensă.

Slăbirea peretelui arterial poate fi rezultatul unui cumul de factori: genetică, hipertensiune arterială necontrolată, fumat de lungă durată, abuz de alcool sau droguri, traumatisme cranio-cerebrale, dar și boli care afectează structura țesutului conjunctiv. În unele cazuri, cauza exactă rămâne necunoscută.

Când și cum se manifestă

Majoritatea anevrismelor sunt silențioase. Trăiesc împreună cu pacientul ani de zile fără să provoace simptome. Dar atunci când cresc sau isi modifica structura peretelui, pot apărea semne discrete – pe care însă puțini le recunosc: dureri de cap persistente, tulburări de vedere (vedere dublă, căderea pleoapei), amorțeli, senzație de presiune în spatele ochilor sau modificări ale echilibrului.

Ruptura este momentul critic. Durerea de cap este explozivă, fulgerătoare – complet diferită de orice altă migrenă. Apar greață, vărsături, confuzie, fotofobie și, în multe cazuri, pierderea conștienței. Este nevoie de intervenție medicală imediată. Fiecare minut contează. Fiecare întârziere poate însemna pierderi neurologice ireversibile sau chiar deces.

Cine este la risc?

Cei mai expuși riscului de anevrism cerebral sunt:

• Persoanele cu istoric familial de anevrisme sau hemoragii cerebrale
• Fumătorii și cei cu hipertensiune arterială netratată
• Femeile aflate în postmenopauză
• Pacienții cu boli genetice rare (ex: sindrom Marfan, Ehlers-Danlos)
• Cei care au suferit traume craniene repetate

Dar anevrismul poate apărea și la tineri perfect sănătoși, fără factori evidenți de risc. De aceea, este important ca orice simptom neobișnuit să fie luat în serios.

Cum se pune diagnosticul

În lipsa simptomelor, anevrismele sunt adesea descoperite întâmplător, în cadrul unor investigații imagistice efectuate pentru alte probleme. Atunci când sunt bănuite sau suspectate, se recomandă:

• CT cerebral sau angio-CT – rapid, eficient în urgență
• RMN cerebral – detalii mai fine, fără expunere la radiații
• Angiografie cerebrală – cea mai precisă metodă, folosită și pentru tratamentul propriu-zis

Angiografia este realizată de obicei de neuroradiologi intervenționiști și presupune introducerea unui cateter subțire printr-o arteră (femurală sau radială), care ajunge până la nivelul creierului. Acolo, cu ajutorul substanței de contrast și al imaginilor în timp real, medicul poate analiza în detaliu structura anevrismului.

Ce soluții există

Nu orice anevrism trebuie tratat imediat. Unele sunt foarte mici și stabile si necesită monitorizare periodică. Altele, mai mari sau cu risc crescut de ruptură, necesită intervenție. Există două mari direcții terapeutice:

1. Clipping-ul chirurgical

Presupune deschiderea craniului și plasarea unui clip metalic la baza anevrismului. Astfel, se întrerupe fluxul sanguin către acea zonă. Este o metodă veche, eficientă, dar mai invazivă și cu o recuperare mai grea.

2. Embolizarea endovasculară 

O tehnică modernă, minim invazivă. Se accesează artera printr-un cateter, iar în interiorul anevrismului se introduc spirale metalice (coiluri) sau dispozitive speciale care blochează circulația sângelui. Fără incizie, fără traumatism cerebral direct, cu timp de spitalizare redus.

Alegerea metodei potrivite se face în funcție de: dimensiunea și forma anevrismului, vârsta pacientului, starea generală, eventualele boli asociate și preferințele pacientului informate corect.

Ce se întâmplă după tratament?

Recuperarea depinde de tipul de intervenție, de starea pacientului înainte de tratament și de eventualele complicații. În general, embolizarea permite o revenire mai rapidă la activitățile zilnice. După un tratament reușit, este necesară urmărirea periodică a evoluției prin investigații imagistice, pentru a preveni recidivele sau alte complicații.

Este importantă și schimbarea stilului de viață: controlul tensiunii arteriale, renunțarea la fumat, o alimentație echilibrată și evitarea stresului prelungit.

Fiecare pacient e diferit

Nicio decizie medicală nu trebuie luată în grabă. Discuția deschisă cu un specialist este esențială. Pacientul trebuie să înțeleagă ce are, ce riscuri implică fiecare variantă de tratament și ce presupune fiecare etapă. Nu există o soluție „universal valabilă”, ci doar una potrivită cazului tău.

Nu aștepta să doară

Anevrismul cerebral nu întreabă dacă ești pregătit. Nu se oprește doar pentru că ai o viață ocupată. De aceea, informarea corectă, consultațiile de rutină și dialogul cu un medic specializat pot fi salvatoare.

Dr. Sebastian Botezatu, medic cu experiență în neuroradiologie intervențională, tratează anevrismele cerebrale folosind cele mai moderne metode, în colaborare cu neurochirurgi, neurologi și specialiști în terapie intensivă. Abordarea este una completă, adaptată pacientului, bazată pe empatie, tehnologie și precizie.

Dacă ai întrebări, dacă ai simptome care nu îți dau pace sau dacă pur și simplu vrei să știi unde te afli – fă o programare. Nu aștepta să doară. Adevăratele pericole nu se manifestă întotdeauna zgomotos. Uneori, doar se pregătesc în tăcere.