4 ianuarie 2024

Angioplastie venoasă cu balon pe trunchiul venos brahiocefalic drept

Angioplastie venoasă cu balon pe trunchiul venos brahiocefalic drept

Vă prezentăm cazul unei paciente în vârstă de 51 de ani, cunoscută cu neoplasm mamar operat în luna mai 2023, pentru care s-au efectuat cure de chimioterapie și radioterapie. Cu istoric de tromboză venoasă profundă pe vena subclavie dreaptă, pe trunchiul brahiocefalic și pe vena jugulară dreaptă, pacienta se află în tratament cu anticoagulant, cu sindrom posttrombotic.

Sindromul posttrombotic este o complicație la distanță a trombozei venoase profunde (TVP) și se caracterizează prin prezența de resturi trombotice intraluminal care se prezintă ca niște filamente fibroase, dure, ce ocupă parțial sau integral lumenul venei.

Pacienta s-a adresat echipei medicale din ARES Tumor Center – Spitalul Memorial Băneasa pentru că resimțea dureri la nivelul cateterului de tip Sistem port acces montat în scopul administrării substanțelor chimioterapeutice. În urma diagnosticării corecte, s-a demonstrat faptul că acel suport era trombozat.

null

După studierea dosarului medical, dr. Florin Bloj a propus efectuarea unei angioplastii venoase cu balon, o procedură minim-invazivă care presupune utilizarea unor dispozitive speciale și a unor baloane. La nivelul venei femurale comune, medicul face o puncție și introduce un dispozitiv prin care introduce cateterul cu scopul de a îl avansa până la nivelul venelor îngustate. În momentul în care ajunge la acest nivel, după verificarea poziției, balonul este umflat temporar pentru a rupe filamentele din venele afectate și a redeschide vasul.

 În urma acestei acțiuni, fluxul de sânge este restabilit, iar simptomele asociate cu ocluziile sau îngustările vasculare se ameliorează rapid.

Angioplastia venoasă cu balon pe trunchiul venos brahiocefalic drept efectuată de dr. Florin Bloj a avut un real succes, nu au existat complicații, iar pacienta a fost externată la 24 de ore după procedură, cu recomandări medicale.

Prin apăsarea butonului Trimite mesaj, sunt de acord cu prelucrarea datelor mele cu caracter personal (ce pot include și date cu caracter medical) în vederea furnizării serviciilor de către MONZA ARES. Pentru mai multe informații, accesați pagina notei de informare.

Acest site a fost conceput cu scop informativ. El nu inlocuieste in niciun caz consultul medical. Orice decizie privind diagnosticul si tratamentul afectiunii dumneavoastra se va face numai dupa un consult medical de specialitate.

MONZA ARES Group
Soluționarea Alternativă a LitigiilorSoluționarea online a litigiilor