Dr. Mihai Cocoi
Medic Specialist Cardiolog
Cardiologie intervențională
Dr. Mihai Cocoi este medic specialist cardiolog în cadrul Spitalului MONZA ARES - Cardioteam Cluj Napoca.
Dr. Mihai Cocoi este medic specialist cardiolog în cadrul Spitalului Monza-Ares. A absolvit cursurile facultății de medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca în anul 2011, iar în perioada 2011-2016 a urmat rezidențiatul în cardiologie. În această perioadă a obținut competența în ecografie cardiacă trans-toracică, iar în 2017 pe cea în ecografie vasculară periferică.
Dr. Cocoi este înscris în programul de pregătire pentru competența europeană de Cardiologie Intervențională (The European Association of Percutaneous Cardiovascular Interventions On-line Programme for certification in Interventional Cardiology) și în programul de pregătire pentru competența română de Cardiologie Intervențională București.
Domnul doctor este activ în domeniul cercetării clinice, fiind subinvestigator în mai multe studii internaționale în domeniul cardiologiei. Este membru al Societății Române de Cardiologie (SRC), Societății Europene de Cardiologie (ESC), Asocianției Europene de Intervenții Cardiovasculare Percutane (EAPCI) și Asociației Europene de Imagistică Cardiovasculară (EACVI).