Hemangiom la copii: cauze, simptome, diagnostic și opțiuni de tratament

Ce este un hemangiom?

Hemangiomul este o formațiune vasculară care se dezvoltă din celulele endoteliale, cele care căptușesc interiorul vaselor de sânge, ca rezultat al proliferării anormale a acestora.[1][2] 

Tipuri de hemangioame

Hemangioamele la copii pot fi clasificate în funcție de momentul apariției, de gradul de implicare a țesuturilor moi și de localizarea și aspectul leziunilor. După momentul apariției, putem vorbi despre:

• hemangioame congenitale - sunt prezente de la naștere și sunt mai puțin înțelese; sunt mai rare; 
• hemangioame infantile - apar după naștere și sunt caracterizate de o creștere rapidă, urmată o fază de platou și una de involuție spontană.[1][2][3]

În funcție de gradul de implicare a țesuturilor moi, hemangioamele infantile pot fi clasificate ca:

• hemangioame superficiale - implică suprafața pielii; se prezintă sub forma unor leziuni ridicate, lobulate, de culoare roșu aprins; 
• hemangioame profunde - se extind în țesutul subcutanat (mai sunt numite și hemangioame cavernoase); se prezintă sub forma unui nodul, a unei plăci sau a unei tumori de culoare albăstruie; 
• hemangioame mixte - prezintă caracteristici ale ambelor tipuri de mai sus.[1][2][3] 

În funcție de localizarea și aspectul leziunilor, hemangioamele infantile pot fi:

• hemangioame focale (cele mai frecvent întâlnite) - leziuni unice, bine delimitate; 
• hemangioame multifocale - leziuni focale care implică mai mult de o regiune anatomică;
• hemangioame segmentare (cel mai puțin frecvent tip) - implică suprafețe mari de piele și apar în modele despre care se crede că rezultă din unitățile de dezvoltare embrionare;
• hemangioame nedeterminate - hemangioame care nu sunt nici focale, nici segmentare.[1][2][3]

De ce apar hemangioamele la bebeluși?

După cum menționam anterior, hemangioamele apar ca rezultat al proliferării anormale a vaselor de sânge, însă cauza exactă a acestui fenomen este încă necunoscută. În cazul copiilor, se crede că hemangioamele apar atunci când vasele de sânge nu se dezvoltă corect în timpul sarcinii. Totuși, acest proces nu este bine înțeles și continuă să fie subiectul multor cercetări.[1][2][3]

Există anumiți factori de risc care pot crește probabilitatea ca un bebeluș să dezvolte hemangioame. Spre exemplu, acestea apar mai frecvent la sugarii caucazieni și la bebelușii de sex feminin. De asemenea, copiii născuți prematur, bebelușii cu greutate mică la naștere sau cei afectați de hipoxie prenatală sunt mai susceptibili să dezvolte acest tip de tumoră. Hemangioamele infantile sunt, de asemenea, mai frecvente la sugarii cu mame mai în vârstă și la cei născuți în urma unei sarcini multiple.[2]

Hemangioamele infantile au fost, de asemenea, observate în familii, sugerând un model de moștenire autozomal dominant. Cu toate acestea, nu au fost identificate gene specifice responsabile pentru apariția lor. Majoritatea cazurilor de hemangioame la copii sunt sporadice, adică apar fără un motiv anume.[2]

De cele mai multe ori, hemangioamele nu pot fi observate imediat după naștere. Pot fi evidente însă leziuni precursoare, cu aspect de macule eritematoase discrete, leziuni fin telangiectazice sau palide.[2][3]

În decurs de 1 până la 4 săptămâni, pe piele sau pe mucoase, pot apărea hemangioamele. Aspectul leziunilor variază, cele superficiale având o nuanță de roșu aprins, în timp ce leziunile mai profunde au o culoare albăstruie. Din punct de vedere al localizării, cel mai frecvent întâlnite la copii sunt hemangioamele la nivelul capului sau gâtului, urmate de cele situate pe trunchi. Leziunile de pe extremități sunt cele mai puțin frecvente.[1][2][3]

Din punct de vedere al evoluției hemangioamelor, se pot distinge trei faze distincte:

• faza proliferativă - o creștere rapidă în primele trei luni, urmată de o creștere treptată; 
• faza de platou - o perioadă de 6 până la 12 luni în care leziunile nu mai cresc; 
• faza de involuție - poate începe încă din primul an de viață și poate dura câțiva ani; hemangiomul devine mai moale, schimbându-și culoarea de la roșu aprins la violet sau gri.[2]

Multe hemangioame dispar până la vârsta de 5 ani, iar majoritatea până la vârsta de 10 ani. Sunt disponibile online poze cu hemangioame care te pot ajuta să înțelegi mai bine evoluția acestora în timp și la ce poți aștepta.[1][2][3]

Hemangioamele situate în apropierea gurii sau în zona scutecului pot sângera din cauza frecării. Dacă își schimbă culoarea sau apar ulcerații (răni deschise), se recomandă consultarea unui medic. Cele localizate în zona feței sau orofaringelui pot interfera cu vederea sau pot bloca căile respiratorii. Hemangiomul periocular la un sugar este considerat o urgență medicală și necesită intervenție imediată pentru a evita defectele vizuale permanente.[1][2][3]

Diagnosticul hemangiomului la bebeluși

Cele mai multe hemangioame la copii sunt diagnosticate în urma unui simplu examen clinic. În unele cazuri, în funcție și de tipul hemangiomului, pot fi necesare investigații imagistice precum ecografia, tomografia computerizată sau RMN-ul ori o biopsie.[1][2][3] 

Opțiuni de tratament pentru hemangiom la copii

În majoritatea cazurilor, hemangioamele la copii nu necesită tratament, deoarece se remit spontan. Între timp, se recomandă monitorizarea atentă. De regulă, tratamentul trebuie avut în vedere pentru leziunile complicate sau cu risc ridicat, adică cele care amenință viața sau anumite funcții (ex: vederea), cele care implică zone mari ale feței sau sunt multiple ori care provoacă alte complicații. În astfel de cazuri, există mai multe opțiuni de tratament.[1][2][3]

Tratamentul medicamentos

Tratamentul medicamentos pentru hemangioame la copii poate presupune administrarea topică sau orală de betablocante ori, când acestea nu au efect, de corticosteroizi. Ambele tipuri de tratamente pot avea efecte adverse.[1][2][3] 

Terapia cu laser sau intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea hemangiomului

Tratamentul cu laser poate fi o opțiune în cazul unui hemangiom superficial, în timp ce intervenția chirurgicală poate fi necesară la pacienții cu hemangioame obstructive iminente care pun viața în pericol sau anumite hemangioame care nu răspund la tratamentul medicamentos. Intervențiile chirurgicale și cu laser sunt de obicei amânate până la vârsta de 3 până la 5 ani.[1][2][3] 

Embolizarea hemangiomului

Embolizarea hemangiomului la copii nu este o terapie de primă linie, dar poate fi recomandată în cazul leziunilor critice care nu răspund la tratament medicamentos și care nu pot fi îndepărtate chirurgical.[4]

Hemangiomul este o tumoră benignă care apare frecvent la nou-născuți. Deși poate fi reprezenta un motiv de îngrijorare pentru părinți, în majoritatea cazurilor, hemangiomul dispare de la sine în timp. Cu toate acestea, este important să consulți medicul pentru a obține un diagnostic corect și pentru a se putea stabili cel mai potrivit plan de tratament.

Disclaimer: Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultul medical. Pentru orice nelămurire, te rugăm să consulți un medic!  

Bibliografie: 

1. Aaron, Denise M. „Infantile Hemangiomas”, MSD Manual Professional Edition, MSD Manuals, 7 Sept. 2023, www.msdmanuals.com/professional/dermatologic-disorders/benign-skin-tumors-growths-and-vascular-lesions/infantile-hemangiomas. Accesat la 1 Nov. 2024.
2. Chamli, Amal, et al. „Hemangioma”, StatPearls Publishing, 12 June 2023, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK538232/. Accesat la 1 Nov. 2024.
3. Tiemann, Laura, and Sarrah Hein. „Infantile Hemangioma: A Review of Current Pharmacotherapy Treatment and Practice Pearls”, The Journal of Pediatric Pharmacology and Therapeutics, vol. 25, no. 7, 1 Sept. 2020, pp. 586–599, meridian.allenpress.com/jppt/article/25/7/586/445302/Infantile-Hemangioma-A-Review-of-Current, https://doi.org/10.5863/1551-6776-25.7.586. Accesat la 1 Nov. 2024.
4. Marra, Paolo, et al. „Embolization in Pediatric Patients: A Comprehensive Review of Indications, Procedures, and Clinical Outcomes”, Journal of Clinical Medicine, vol. 11, no. 22, 8 Nov. 2022, pp. 6626–6626, pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9696500/, https://doi.org/10.3390/jcm11226626. Accesat la 1 Nov. 2024.