CoAo - coarctație de aortă

Generalități despre coarctația de aortă Este o afecțiune congenitală reprezentând 5-8% din totalul cardiopatiilor congenitale, care presupune îngustarea (stenoza) unei porțiuni a aortei (principalul vas din corp). Poate fi izolată (cel mai frecvent) sau se poate asocia cu alte afecțiuni cardiace (defect septal ventricular, persistență de canal arterial, boli valvulare – bicuspidie aortică și mai rar, cu afecțiuni care implică inima dreaptă). În mod clasic, coarctația este localizată la nivelul aortei toracice după originea arterei subclavii stângi (ultima ramură care își are originea la nivelul porțiunii inițiale a aortei), dar poate afecta și porțiunea orizontală (transversă) a aortei. Mai rar, afectarea vasului implică segmentul final al aortei în interioriul toracelui sau la nivel abdominal și în aceste cazuri, de obicei este afectată o porțiune mai lungă a vasului. Consecința este obstrucția fluxului de sânge prin aortă. Îngustarea se datorează “plierii” stratului intern al aortei care devine ca un “raft” sau ca o membrană cu orificiu central sau lateral, îngreunând curgerea sângelui prin vas. Cel mai adesea diagnosticul este stabilit înainte de vârsta de 10 ani, dar uneori (cca 25% din cazuri) afecțiunea este depistată după această vârstă. Simptomele coarctației de aortă Pacienții diagnosticați au de obicei simptome specifice de insuficiență cardiacă și hipertensiune arterială. Mai rar, pot fi asimptomatici. Manifestările tipice, în funcție de vârstă, includ: • Făt: ventriculi și marile vase cu aspect disproporționat, asociere cu alte afectiuni cardiace congenitale, parametrii ecografici modificați – îngroșare nucală, anomalii cromozomiale (la teste specifice efectuate în timpul sarcinii, ex. Sdr Turner). • Nou-născut: colaps, acidoză, insuficiență cardiacă, suflu la nivel cardiac, care poate fi auzit și posterior (în spate) (zgomot anormal care se aude într-o anumită etapă a ciclului cardiac sau poate fi continuu), puls diminuat sau absent la nivelul membrelor inferioare comparativ cu cel de la nivelul brațelor, hipertensiune la nivelul membrelor superioare. • Copilul mic: insuficiență cardiacă (probleme legate de respirație – la efort sau în repaus, dificultate în realizarea acțiunilor care implică un grad de efort), suflu (așa cum a fost descris anterior), diferențe de puls între membrele superioare și cele inferioare, hipertensiune și mai rar, cardiomiopatie (afectarea inimii secundar efortului de împingere a sângelui prin zona îngustată, ceea ce face să crească mult presiunea în interiorul inimii. Acest lucru poate duce la îngroșarea pereților ventriculilor și la afectarea funcției lor). • Copilul mai mare, adolescent și adult: suflu, diferențe de puls, hipertensiune la nivelul membrelor superioare, intoleranță la efort, slăbiciune la nivelul picioarelor și claudicație ( durere apărută la nivelul gambelor în timpul mersului, cu grade variate în funcție de distanța parcursă), senzație de picioare reci, oprire cardiacă (prin aritmii – tulburări ale ritmului normal al inimii și/sau secundar cardiomiopatiei hipertrofice – forma descrisă anterior – îngroșarea pereților inimii din cauza presiunii crescute), afectarea retinei secundar hipertensiunii, disecția (formarea între straturile aortei a unui nou lumen) sau ruptura aortei, hemoragii intracerebrale, endocardita infecțioasă (infecție la nivelul structurilor inimii). Cât durează internarea? Comparativ cu chirurgia cardiacă, procedura intervențională are avantajul unei recuperări rapide și a unei scurte durate de spitalizare. Durata de spitalizare este, în general, sub o săptămână, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații. Riscuri Complicațiile sunt rare și riscul de complicații e scăzut printr-o pregătire corespunzătoare și o supraveghere permanentă a pacientului. reacții alergice la substanțele administrate reacții la anestezice fistule arteriovenoase la nivelul puncției vasculare mici sângerari la nivelul puncției vasculare febră cefalee, migrenă infecție embolie gazoasă aritmie cardiacă embolizare sau migrare a stentului complicații cerebrovasculare ( prin migrarea stentului, ruptură sau disecția de aortă, ruptură balon, progresie ateroscleroza la hipertensivii vârstnici) hemoliză lezarea peretului aortic sau al artrei femurale ruptura sau disecția de aortă (și foarte rar, deces intraoperator) risc de recoarctație ( în caz de angioplastie cu balon) risc de stenoză intrastent hipertensiune paradoxală sau persistent hipertensiunii paraplegie Ce se întâmplă în timpul procedurii intervenționale Procedura se realizează printr-o tehnică similară angiografiei, după ce s-a ales tipul de tratament optim (dilatare sau implantare de stent). După anestezie, medicul intervenționist va efectua o mică incizie la nivel inghinal pentru a vizualiza artera femurală. Aici va introduce o teacă (un tub de plastic care permite manipularea echipamentului necesar intervenției). Ulterior se administrează heparină (un medicament care previne formarea cheagurilor de sânge în timpul intervenției) și apoi se introduce un fir subțire (cateter-ghid) care ajunge la nivelul leziunii, trece de zona îngustată și rămâne fixat la nivelul unui ram ce pornește din aortă. Se introduce un nou cateter de-a lungul primului cateter-ghid până în zona îngustată. Tehnica În funcție de tehnica aleasă (dilatare sau implantare de stent), acest cateter este prevăzut fie doar cu balon, fie va fi asociat la balon și stentul care va fi montat ulterior (de obicei este un dispozitiv de tip “balon-în-balon”). În cazul angioplastiei cu balon, după ce cateterul a fost poziționat în zona coarctată, se va umfla balonașul cu substanță de contrast diluată, timp de 5 secunde. Manevra se repetă de obicei de 2-4 ori la interval de 5 minute. La final se verifică angiografic rezultatul ( se urmărește diametrul vasului și se măsoară gradientul de presiune). În cazul implantării de stent se poziționează cateterul în zona afectată, se poziționează stentul (se verifică prin angiografie), apoi se umflă primul balonas (cel intern). Se verifică poziția stentului angiografic, se umflă și al doilea balonaș (cel extern) și se montează stentul. Odată ce stentul s-a montat în poziția corectă, balonașele se dezumflă și ulterior, se retrag. În cazul copiilor foarte mici, pentru a preveni lezarea arterei femurale, se utilizează pentru montarea stentului un dispozitiv care presupune doar un singur balon si stentul de montat. Postprocedural se administrează tratament antibiotic intravenous, timp de o zi. Hemostaza După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În ambele cazuri de abord, pacientului i se va indica să păstreze repaus la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Ce dispozitive medicale sunt folosite? Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai fost supus unei astfel de proceduri, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție. Imediat după externare vei face recuperare fizică.

Cel mai mare vas de sânge din corpul uman, artera aortă, are rolul de a prelua sângele oxigenat de la inimă și de a-l distribui la nivelul țesuturilor. Coarctația de aortă este o malformație cardiacă congenitală, determinând îngustarea focală a aortei,  generând  o creștere a presiunii în ventriculul stâng. Poate fi localizată la nivelul arcului aortic, aorta descendentă toracică sau aorta abdominal ( 10% din cazuri).

Generalități despre coarctația de aortă Este o afecțiune congenitală reprezentând 5-8% din totalul cardiopatiilor congenitale, care presupune îngustarea (stenoza) unei porțiuni a aortei (principalul vas din corp). Poate fi izolată (cel mai frecvent) sau se poate asocia cu alte afecțiuni cardiace (defect septal ventricular, persistență de canal arterial, boli valvulare – bicuspidie aortică și mai rar, cu afecțiuni care implică inima dreaptă). În mod clasic, coarctația este localizată la nivelul aortei toracice după originea arterei subclavii stângi (ultima ramură care își are originea la nivelul porțiunii inițiale a aortei), dar poate afecta și porțiunea orizontală (transversă) a aortei. Mai rar, afectarea vasului implică segmentul final al aortei în interioriul toracelui sau la nivel abdominal și în aceste cazuri, de obicei este afectată o porțiune mai lungă a vasului. Consecința este obstrucția fluxului de sânge prin aortă. Îngustarea se datorează “plierii” stratului intern al aortei care devine ca un “raft” sau ca o membrană cu orificiu central sau lateral, îngreunând curgerea sângelui prin vas. Cel mai adesea diagnosticul este stabilit înainte de vârsta de 10 ani, dar uneori (cca 25% din cazuri) afecțiunea este depistată după această vârstă. Simptomele coarctației de aortă Pacienții diagnosticați au de obicei simptome specifice de insuficiență cardiacă și hipertensiune arterială. Mai rar, pot fi asimptomatici. Manifestările tipice, în funcție de vârstă, includ: • Făt: ventriculi și marile vase cu aspect disproporționat, asociere cu alte afectiuni cardiace congenitale, parametrii ecografici modificați – îngroșare nucală, anomalii cromozomiale (la teste specifice efectuate în timpul sarcinii, ex. Sdr Turner). • Nou-născut: colaps, acidoză, insuficiență cardiacă, suflu la nivel cardiac, care poate fi auzit și posterior (în spate) (zgomot anormal care se aude într-o anumită etapă a ciclului cardiac sau poate fi continuu), puls diminuat sau absent la nivelul membrelor inferioare comparativ cu cel de la nivelul brațelor, hipertensiune la nivelul membrelor superioare. • Copilul mic: insuficiență cardiacă (probleme legate de respirație – la efort sau în repaus, dificultate în realizarea acțiunilor care implică un grad de efort), suflu (așa cum a fost descris anterior), diferențe de puls între membrele superioare și cele inferioare, hipertensiune și mai rar, cardiomiopatie (afectarea inimii secundar efortului de împingere a sângelui prin zona îngustată, ceea ce face să crească mult presiunea în interiorul inimii. Acest lucru poate duce la îngroșarea pereților ventriculilor și la afectarea funcției lor). • Copilul mai mare, adolescent și adult: suflu, diferențe de puls, hipertensiune la nivelul membrelor superioare, intoleranță la efort, slăbiciune la nivelul picioarelor și claudicație ( durere apărută la nivelul gambelor în timpul mersului, cu grade variate în funcție de distanța parcursă), senzație de picioare reci, oprire cardiacă (prin aritmii – tulburări ale ritmului normal al inimii și/sau secundar cardiomiopatiei hipertrofice – forma descrisă anterior – îngroșarea pereților inimii din cauza presiunii crescute), afectarea retinei secundar hipertensiunii, disecția (formarea între straturile aortei a unui nou lumen) sau ruptura aortei, hemoragii intracerebrale, endocardita infecțioasă (infecție la nivelul structurilor inimii). Cât durează internarea? Comparativ cu chirurgia cardiacă, procedura intervențională are avantajul unei recuperări rapide și a unei scurte durate de spitalizare. Durata de spitalizare este, în general, sub o săptămână, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații. Riscuri Complicațiile sunt rare și riscul de complicații e scăzut printr-o pregătire corespunzătoare și o supraveghere permanentă a pacientului. reacții alergice la substanțele administrate reacții la anestezice fistule arteriovenoase la nivelul puncției vasculare mici sângerari la nivelul puncției vasculare febră cefalee, migrenă infecție embolie gazoasă aritmie cardiacă embolizare sau migrare a stentului complicații cerebrovasculare ( prin migrarea stentului, ruptură sau disecția de aortă, ruptură balon, progresie ateroscleroza la hipertensivii vârstnici) hemoliză lezarea peretului aortic sau al artrei femurale ruptura sau disecția de aortă (și foarte rar, deces intraoperator) risc de recoarctație ( în caz de angioplastie cu balon) risc de stenoză intrastent hipertensiune paradoxală sau persistent hipertensiunii paraplegie Ce se întâmplă în timpul procedurii intervenționale Procedura se realizează printr-o tehnică similară angiografiei, după ce s-a ales tipul de tratament optim (dilatare sau implantare de stent). După anestezie, medicul intervenționist va efectua o mică incizie la nivel inghinal pentru a vizualiza artera femurală. Aici va introduce o teacă (un tub de plastic care permite manipularea echipamentului necesar intervenției). Ulterior se administrează heparină (un medicament care previne formarea cheagurilor de sânge în timpul intervenției) și apoi se introduce un fir subțire (cateter-ghid) care ajunge la nivelul leziunii, trece de zona îngustată și rămâne fixat la nivelul unui ram ce pornește din aortă. Se introduce un nou cateter de-a lungul primului cateter-ghid până în zona îngustată. Tehnica În funcție de tehnica aleasă (dilatare sau implantare de stent), acest cateter este prevăzut fie doar cu balon, fie va fi asociat la balon și stentul care va fi montat ulterior (de obicei este un dispozitiv de tip “balon-în-balon”). În cazul angioplastiei cu balon, după ce cateterul a fost poziționat în zona coarctată, se va umfla balonașul cu substanță de contrast diluată, timp de 5 secunde. Manevra se repetă de obicei de 2-4 ori la interval de 5 minute. La final se verifică angiografic rezultatul ( se urmărește diametrul vasului și se măsoară gradientul de presiune). În cazul implantării de stent se poziționează cateterul în zona afectată, se poziționează stentul (se verifică prin angiografie), apoi se umflă primul balonas (cel intern). Se verifică poziția stentului angiografic, se umflă și al doilea balonaș (cel extern) și se montează stentul. Odată ce stentul s-a montat în poziția corectă, balonașele se dezumflă și ulterior, se retrag. În cazul copiilor foarte mici, pentru a preveni lezarea arterei femurale, se utilizează pentru montarea stentului un dispozitiv care presupune doar un singur balon si stentul de montat. Postprocedural se administrează tratament antibiotic intravenous, timp de o zi. Hemostaza După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În ambele cazuri de abord, pacientului i se va indica să păstreze repaus la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Ce dispozitive medicale sunt folosite? Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai fost supus unei astfel de proceduri, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție. Imediat după externare vei face recuperare fizică.