Dr. Claudiu Nic Dragotoiu

Hipertensiunea arterială este cel mai important factor de risc de deces prematur la nivel mondial. Se estimează că 1,28 miliarde de adulți cu vârsta cuprinsă între 30 și 79 de ani în întreaga lume suferă de această boală, însă mai puțin de jumătate sunt diagnosticați și tratați. Unul dintre motive este acela că adesea nu există niciun semn sau simptom care să indice existența unei probleme.[5] Măsurarea tensiunii arteriale în cabinetul medicului este cea mai utilizată metodă pentru diagnosticarea și managementul hipertensiunii arteriale. Când informațiile obținute în urma acestor măsurători nu sunt suficiente pentru a se stabili un diagnostic sau când se dorește evaluarea eficienței tratamentului, se recomandă înregistrarea valorilor tensionale pe durata a 24 de ore, cu ajutorul unui monitor Holter.[4]  Ce este Holter TA? Holterul TA este un dispozitiv medical care monitorizează valorile tensiunii arteriale la anumite intervale de timp (în timpul zilei – la fiecare 30 de minute; iar în timpul nopții – la interval de 60 de minute). Dispozitivul pe care pacientul îl poartă timp de 24 de ore constă într-o manșetă care se atașează pe unul dintre brațe. Manșeta este atașată de aparatul Holter printr-un furtunaș de cauciuc, pe care pacientul îl poartă în jurul taliei sau în jurul gâtului. Dispozitivul Holter are dimensiunea unui telefon mobil și este ușor de purtat pe tot parcursul zilei, fără a incomoda. Importanța monitorizării tensiunii arteriale  Monitorizarea valorilor tensiunii arteriale este importantă atât la pacientul aflat pe tratament antihipertensiv, pentru evaluarea eficacității acestuia, cât și pentru a diagnostica corect hipertensiunea arterială la anumite categorii de pacienți. Dispozitivul Holter îl ajută pe medic să pună un diagnostic corect, bazat pe datele strânse în timp ce pacientul a fost evaluat prin Holter.  Tensiunea crescută pe care medicul o poate descoperi la un control de rutină poate fi pusă pe seama prezenței pacientului în cabinet (așa-numita „Hipertensiunea de halat alb”), așa că datele cumulate în urma monitorizării prin Holter TA, oferă o viziune mai clară asupra profilului pacientului. Când este indicată monitorizarea tensiunii cu holterul?  În general, monitorizarea tensiunii arteriale pentru o perioadă de 24 de ore este indicată pentru:  Confirmarea diagnosticului de hipertensiune arterială; Diagnosticarea „hipertensiunii de halat alb”;  Diagnosticarea hipertensiunii mascate (tensiune arterială crescută doar în afara cabinetului);  Monitorizarea tensiunii arteriale la pacienții cu risc crescut și în timpul sarcinii;  Evaluarea eficienței tratamentului antihipertensiv și detectarea eventualelor efecte secundare ale acestuia (ex: hipotensiunea, adică scăderea valorilor tensiunii arteriale sub valorile normale; aceasta nu reprezintă întotdeauna o problemă, însă poate duce la amețeli și leșin).[4][3] Cum te pregătești de această investigație?  Monitorizarea Holter TA/24H nu necesită o pregătire specială. Este indicat doar să porți o bluză sau o cămașă lejeră, pe care o vei putea îmbrăca ușor după montarea monitorului Holter. Nu este necesar să întrerupi tratamentul medicamentos, dacă deja urmezi unul, și se recomandă ca investigația să fie efectuată într-o zi obișnuită.[1] Ce se întâmplă pe parcursul monitorizării tensiunii arteriale? Măsurarea și înregistrarea valorilor tensiunii arteriale se realizează prin intermediul manșetei montate pe brațul tău și a dispozitivului la care aceasta este conectată. Vei primi toate instrucțiunile necesare utilizării acestuia odată cu montarea sa. Este indicat:  Să stai nemișcat în timp ce ți se măsoară valorile tensionale (când manșeta se umflă și se strânge), de preferat ținând brațul întins;   Să ții un jurnal de activități în care să notezi orice simptom observi, în special amețelile, durerile de cap, durerile în piept sau scurtarea bruscă a respirației; nu uita să menționezi ora și activitatea pe care o desfășurai în momentul respectiv; ți se va mai cere să înregistrezi și orele de somn;   Să te asiguri că monitorul rămâne conectat în timp ce îți schimbi hainele;  Să nu scoți manșeta sau bateriile din dispozitiv;  Să eviți să faci baie, duș sau să înoți; Să nu folosești unelte electrice sau echipamente grele (vibrațiile pot perturba monitorul).[1] Este dureroasă purtarea dispozitivului?  Nu, monitorizarea prin Holter TA (tensiune) nu este o investigație dureroasă. La recomandarea medicului, dispozitivul medical poate fi purtat o perioadă mai lungă de timp. Cât durează investigația?  În funcție de recomandarea medicului, dispozitivul trebuie purtat minimum 24 de ore, maximum 72 de ore. Ce se întâmplă după realizarea investigației?  După finalizarea monitorizării, aparatul va decuplat, iar datele înregistrate vor fi transferate într-un computer pentru a putea fi analize. Pe baza acestor date și a informațiilor din jurnalul de activități, se poate stabili un diagnostic și un plan de tratament, dacă este cazul, ori se pot recomanda alte investigații.[1][4] Interpretarea rezultatelor  Rezultatul monitorizării va fi interpretat de către un medic cardiolog, care va face și recomandările necesare. Ceea ce trebuie să reții este că valorile tensiunii arteriale sunt exprimate în milimetri coloană de mercur (mmHg) și sunt compuse din 2 numere; primul reprezintă tensiunea sistolică (presiunea din artere în timp inima se contractă și pompează sânge), iar cel de-al doilea tensiunea diastolică (presiunea din artere între bătăile inimii). Atunci când este măsurată în cabinetul medicului, o tensiune arterială între 90/60mmHg and 120/80mmHg este considerată normală. Dacă depășește 140/90mmHg vorbim de hipertensiune, iar dacă este mai scăzută de 90/60mmHg - de hipotensiune.[3]  În cazul măsurării ambulatorie a tensiunii arteriale timp de 24 de ore, valorile medii pe baza cărora se definește hipertensiunea arterială sunt însă mai mici:   130/80 mmHg - tensiunea arterială medie/24h;  135/85 mmHg - tensiunea arterială medie în timpul zilei;  120/70 mmHg - tensiunea arterială medie în timpul nopții.[4] Nu uita că aceste valori pot interpretate doar de către un specialist.  Există riscuri asociate monitorizării?  Monitorizarea Holter a tensiunii arteriale este procedură simplă, lipsită de riscuri.[1] Care este prețul investigației?  Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele investigației, inclusiv asupra prețului monitorizării Holter a tensiunii arteriale. Ne poți suna chiar tu sau poți completa formularul disponibil pe site și te vom contacta noi.  Hipertensiunea arterială nediagnosticată și netratată poate duce la apariția unor afecțiuni severe precum insuficiența cardiacă sau renală, infarctul, accidentul vascular cerebral, aritmia, anevrismul sau sindromul metabolic, la probleme de memorie, chiar și la demență.[2][5] Cu ajutorul unui dispozitiv Holter, îți este monitorizată tensiunea arterială în timp îți desfășori activitățile obișnuite sau dormi, iar valorile înregistrate îi vor ajuta pe medici să stabilească un diagnostic corect sau să evalueze efectul tratamentului antihipertensiv pe care deja îl urmezi.  Surse de referinta:  “24 Hour Blood Pressure Monitoring.” Heart Foundation NZ, 2022, www.heartfoundation.org.nz/resources/24-hour-blood-pressure-monitoring. Accessed 4 July 2022. “High Blood Pressure (Hypertension) - Symptoms and Causes.” Mayo Clinic, 2021, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/high-blood-pressure/symptoms-causes/syc-20373410. Accessed 4 July 2022. NHS Choices. Blood Pressure Test. 2022, www.nhs.uk/conditions/blood-pressure-test/. Accessed 4 July 2022. Stergiou, George S., et al. “2021 European Society of Hypertension Practice Guidelines for Office and Out-of-Office Blood Pressure Measurement.” Journal of Hypertension, vol. 39, no. 7, 12 Mar. 2021, pp. 1293–1302, www.sphta.org.pt/files/guidelines_esh_practice_bpm_gls_jh2021.pdf, 10.1097/hjh.0000000000002843. World. “Hypertension.” Who.int, World Health Organization: WHO, 25 Aug. 2021, www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/hypertension. Accessed 4 July 2022.

Defibrilatorul cardiac implantabil este unul dintre acele dispozitive pe care medicii le folosesc pentru tratarea tulburărilor de ritm cardiac severe. Deși nu va vindeca afecțiunea de care suferi, acesta poate preveni moartea cardiacă subită și restabili ritmul normal al inimii atunci când este necesar. Implantarea sa presupune însă o intervenție chirurgicală care nu este lipsită de anumite riscuri.[1] Ce este un defibrilator cardiac?  Defibrilatorul (ICD) este un dispozitiv electronic care monitorizează permanent ritmul inimii. Atunci când detectează un ritm cardiac rapid, anormal, descarcă energie la nivelul mușchiului inimii, ceea ce face ca aceasta să revină la ritmul normal. Defibrilatorul funcționează ca un monitor care identifică ritmul anormal al inimii și aplică tratamentul corespunzător pentru a restabili bătăile normale. Un defibrilator poate avea mai multe funcții, pe care doctorul tău le va programa în funcție de necesități: Pacing anti-tahicardie (ATP) – atunci când inima bate foarte repede, dispozitivul va elibera la nivelul mușchiului inimii câteva impulsuri electrice mici, pentru a opri ritmul rapid și a restabili ritmul normal; Cardioversie – în caz de ritm anormal, se administrează un șoc electric cu energie joasă (ca un curent de mică intensitate) care se va suprapune peste o bătaie a inimii, așa încât să se obțină ritmul normal; Defibrilare – atunci când inima bate extrem de repede, putând cauza astfel evenimente fatale, defibrilatorul cardiac intern administrează un curent de energie mare pentru a restabili bătăile normale; Stimulare în caz de bradicardie – atunci când bătăile inimii sunt rare, se eliberează mici impulsuri electrice pentru a susține o frecvență normală cardiacă.  Rolul defibrilatorului cardiac  Tahicardia ventriculară și fibrilația ventriculară sunt două tulburări de ritm cardiac foarte severe, amenințătoare de viața, care determină bătăi foarte rapide ale inimii. În lipsa tratamentului corespunzător, rapid, pot cauza decesul. Medicul aritmolog îți poate recomanda implantarea unui defibrilator automat dacă ai avut cel puțin un eveniment de acest tip sau dacă există un risc ridicat ca acest lucru să se întâmple (așa cum se întâmplă în cazul anumitor afecțiuni cardiace). Când este indicată implantarea unui defibrilator cardiac?  Sunt două categorii de indicații: profilaxie primară (adică prevenirea evenimentelor nedorite, înainte de un prim episod produs) și profilaxie secundară (prevenirea evenimentelor după un prim episod produs). Această procedură este recomandată:  Pacienților care au avut deja un episod de oprire cardiacă;  Pacienților care au avut anterior tahicardie (cel puțin un episod) sau fibrilație ventriculară; Pacienților cu infarct miocardic în antecedente și care au risc crescut de oprire cardiacă sau moarte subită cardiacă;  Pacienților nespitalizați care așteaptă un transplant cardiac.  Implantarea unui defibrilator cardiac mai este indicată în caz de:  Cardiomiopatie hipertrofică sau alte afecțiuni care pot predispune la tulburări de ritm ca cele menționate mai sus (ex: sindrom de QT lung);  Boli cardiace structurale;  Sincopă (pierderea stării de conștiență) de cauza necunoscută și inducerea la studiul electrofiziologic a tahicardiei sau fibrilației ventriculare;  Displazie aritmogenă de ventricul drept;  Sindrom Brugada;  Sarcoidoză cardiacă; Miocardită cu celule gigante; Boala Chagas.  Cum te pregătești de procedură?  Pregătirea pentru procedură presupune:  Efectuarea unui examen clinic complet, a unei radiografii toracice și a unui set complet de analize de sânge;  Eliminarea oricărui potențial focar infecțios (infecții ORL, stomatologice etc);  Repaus alimentar cu cel puțin 8 ore înaintea intervenției; asta înseamnă că nu vei avea voie să mănânci sau bei nimic, nici măcar apă (dacă trebuie să iei anumite medicamente, înghite-le cu o cantitate cât mai mică de apă).[3]  Ce se întâmplă în timpul procedurii?  Implantarea defibrilatorului este o tehnică minim invazivă care presupune fixarea sondelor la nivelul țesutului cardiac, la nivelul camerei dorite (atriu și/sau ventricul/ventriculi – în funcție de tipul de dispozitiv) urmând ca acestea să fie atașate de generatorul de puls, care va fi fixat fie sub piele (cel mai frecvent procedeu), fie sub mușchiul pectoral. Pentru a preveni infecțiile, vei primi antibiotic intravenos la începutul procedurii, se va dezinfecta zona unde urmează să se facă incizia și vei fi monitorizat permanent. Iată cum va decurge procedura propriu-zisă:  Se face o incizie mică în partea stângă a toracelui, sub claviculă; Se identifică vena pe care se va introduce un cateter (un tub subțire de plastic) prin care vor fi introduse sondele până la nivelul inimii; de obicei, poziționarea sondelor se face sub control electrocardiografic (pe traseu se urmăresc anumite elemente care sugerează cât de mult s-a avansat cu sonda la nivelul inimii obținând astfel poziția optimă) și fluoroscopic (se obțin imagini asemănătoare celor radiologice, urmărindu-se astfel poziția corectă);  Se creează un buzunar sub piele în care va fi plasat generatorul;  Se verifică buna funcționare a dispozitivului prin teste specifice, pe durata cărora vei fi adormit;  Odată ce s-a confirmat bună funcționare, sondele vor fi atașate la generator; La finalul procedurii, se utilizează un dispozitiv extern cu ajutorul căruia se vor seta suplimentar anumiți parametrii, care să asigure, la nevoie, un tratament optim; Se realizează din nou dezinfecția plăgii, se închide apoi cu fire de sutură și se realizează pansament steril, compresiv. Această tehnică presupune abordul transvenos, endocardic (când sondele sunt fixate în interiorul inimii). În anumite situații, acest abord nu este posibil și atunci se indică intervenție chirurgicală, cu anestezie generală. În cadrul acestei proceduri, sondele vor fi fixate pe suprafața inimii și generatorul va fi poziționat într-un “buzunar” făcut la nivelul abdomenului (tehnică se numește “abord epicardic”). Ce dispozitive medicale sunt folosite?  Defibrilatorul este format din: Generator de puls – acesta conține bateria (în care este stocată energia care va fi descărcată la nevoie) și un mini-computer care va detecta ritmul inimii, pe baza informațiilor transmise de sonde; Una sau mai multe sonde – acestea sunt fixate la nivelul cavităților inimii, prin intermediul lor se transmit atât informații către mini computer, cât și impulsuri electrice de la generator, în caz de bătăi anormale cardiace. Mai trebuie menționat și că există mai multe tipuri de defibrilatoare: Unicameral – prezintă o singură sondă care se fixează în ventriculul drept, unde se vor elibera impulsuri electrice la nevoie; Bicameral – două sonde vor fi fixate la nivelul inimii drepte (una în atriu și una în ventricul); stimulul electric va fi eliberat inițial la nivelul atriului, apoi la nivelul ventriculului, producând astfel o stimulare cât mai aproape de ceea ce se întâmplă în mod normal la nivel cardiac; Biventricular – presupune două sonde (în acest caz una dintre ele se bifurcă la nivelul celor două cavități ale inimii drepte) sau 3 sonde care vor fi fixate în atriul și ventriculul drept, respectiv la nivelul ventriculului stâng (deci la nivelul ambilor ventriculi; acest tip de stimulare se mai numește terapie de resincronizare cardiacă); permite menținerea unui ritm cardiac într-o manieră cât mai aproape de cea fiziologică; este un dispozitiv utilizat doar la anumiți pacienți cu insuficiență cardiacă (se numește CRT/ICD). În mod normal, ventriculul drept și ventriculul stâng (camerele inferioare ale inimii) se contractă în același timp. În caz de insuficiență cardiacă se produc anomalii care fac ca această contracție să nu se mai realizeze simultan, ceea ce duce la afectarea suplimentară a funcției inimii (normal, inima funcționează ca o pompă care face ca sângele să ajungă în corp în cantitate suficientă pentru o funcționare bună a tuturor organelor și țesuturilor; în caz de insuficiență cardiacă, cantitatea de sânge pompată scade, ceea ce duce la suferințe multiple în organism și simptome precum durere în piept, respirație dificilă, edeme, probleme renale, amețeli, stare generală alterată). Ce se întâmplă după realizarea procedurii?  După finalizarea procedurii, vei fi transferat în camera de recuperare, vei primi un tratament medicamentos și instrucțiuni de îngrijire a plăgii. Zona unde a fost implantat defibrilatorul cardiac poate fi umflată și sensibilă la atingere timp de câteva zile sau chiar săptămâni. Dacă este necesar, ți se vor prescrie analgezice. Este indicat să ai pe cineva care să te ducă acasă și să te ajute pe parcursul recuperării.[3] Cât durează internarea?  Procedura de implantare are avantajul unei recuperări rapide și a unei scurte durate de spitalizare. Durata de spitalizare este, în general, foarte scurtă, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații. Vei putea pleca acasă la câteva ore de la intervenție. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital?  Dacă ai fost supus unei proceduri de implantare de defibrilator cardiac: Trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție; Imediat după externare vei face recuperare fizică; Pe termen lung, sunt necesare monitorizări Holter EKG și evaluări ecocardiografice la intervale variate; vei ține legătura cu echipa medicală pentru a te programa la control; la externare vei primi un card care va conține detalii despre dispozitivul implantat, pe care va trebui sa îl ai asupra ta la controalele ulterioare; Ți se va recomanda să eviți mișcările bruște, în special pe cele care implică ridicarea brațului deasupra nivelului umărului, timp de cel puțin 8 săptămâni după intervenție;  poți preveni astfel dislocarea sondelor înainte de vindecarea zonei unde a fost implantat defibrilatorul cardiac;  Timp de cel puțin o lună, este indicat să eviți activitățile și exercițiile fizice intense sau ridicarea de greutăți; sporturile de contact ar putea reprezenta o interdicție pe termen lung;[3] Ar trebui să te poți întoarce la serviciu după câteva săptămâni, dar dacă printre sarcinile pe care trebuie să le îndeplinești se numără ridicarea de greutăți ori alte activități fizice solicitante, întreabă-ți medicul dacă ar trebui să mai aștepți un timp înainte de a le relua; Deși dispozitivul nu ar trebui să-ți afecteze viața sexuală, va trebui să eviți pozițiile care pun presiune pe brațe și piept în primele câteva săptămâni după intervenție, dar defibrilatorul este programat să facă față creșterilor normale ale ritmului cardiac, așa că este puțin probabil să suferi un șoc electric în timpul sexului.[2] Cum arată viața cu un defibrilator cardiac?  Recuperarea completă după intervenția de implantare a defibrilatorului cardiac poate dura între 1 și 2 luni, după care îți vei putea relua viața normală, cu condiția să ții cont de anumite măsuri de precauție. Una dintre acestea se referă la interferențele electrice. În cazuri rare, acestea pot afecta funcționarea dispozitivului; pentru a preveni o astfel de problemă se recomandă:  Păstrarea unei distanțe de aproximativ 15 cm între defibrilator și telefoane și alte dispozitive mobile atunci când sunt pornite - există riscul ca acesta să confunde semnalul telefonului mobil cu bătăile inimi și să acționeze pentru a le încetini; Evitarea sistemelor de detectare a metalelor - detectoarele de metal portabile conțin adesea un magnet care poate interfera cu dispozitivul; atunci când urmează să călătorești cu avionul, de exemplu, încearcă să soliciți un control manual sau ca detectorul portabil să nu fie menținut în aproprierea defibrilatorului mai mult de 30 de secunde; este indicat să ai tot timpul la tine cardul defibrilatorului cardiac, pentru a evita incidente neplăcute;  Evitarea investigațiilor imagistice - unele proceduri, precum RMN, angiografia prin rezonanță magnetică (MRA) și ablația cu radiofrecvență sau cu microunde nu sunt întotdeauna recomandate dacă ți-a fost implantat un defibrilator cardiac.  Poți însă folosi fără grijă dispozitive precum televizoarele, telecomenzile, cuptoarele cu microunde, radiourile, păturile electrice, aparatele de ras electrice, computerele, scanerele sau imprimantele. În funcție de ce tip de tulburare de ritm cardiac suferi, ți s-ar mai putea recomanda și să nu mai conduci sau cel puțin să eviți să faci asta timp de cel puțin câteva luni.[3]  O altă precauție de care trebuie să ții cont se referă la durata de viață a unui defibrilator cardiac. Bateria acestuia rezistă între 3 și 6 ani, după care va trebui înlocuită. Controalele repetate la indicația medicului sunt absolut necesare. Trebuie spus, de asemenea, că deși defibrilatoarele cardiace implantabile sunt extreme de utile în oprirea aritmiilor amenințătoare de viață, unii pacienți au nevoie de medicație suplimentară pentru a reduce frecvența de producere a acestor tulburări de ritm, și doar rar, în cazul în care medicamentele nu sunt eficiente, se poate recurge la tehnici de ablație. De asemenea, se pot elibera șocuri în anumite condiții necorespunzătoare (fibrilație atrială, tahicardie sinusală, sau alte aritmii care își au originea la nivelul atriilor.) Care sunt riscurile și complicațiile posibile?  Complicațiile sunt rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Printre acestea se numără:  Reacții alergice la substanțele administrate; Mici sângerări la nivelul puncției venoase; Hematom la nivelul plăgii; Deschiderea plăgii; Durere; Febră; Infecție; Reacție imunologică – rar; Funcția anormală din cauza complicațiilor posibile din timpul procedurii (ex: pneumotorax – pătrunderea aerului în torace între foițele care învelesc plămânii, pericardită – acumulare de lichid între foițele care acoperă inima, infecții, eroziuni la nivelul pielii, hematom, tromboza venoasă); tratamentul optim al complicației poate asigura funcționarea normală a dispozitivului; eroziunea generatorului la nivelul pielii este rară, dar poate duce la înlocuirea dispozitivului și necesita administrare de antibiotice; dislocarea sondelor (nu rămân în poziția în care au fost inițial fixate) se produce de obicei în primele 2-3 zile și poate fi observată la radiografia toracică; în această situație, dacă sonda afectată este la nivelul ventriculului se pot produce tulburări severe de ritm (aritmii); Administrarea necorespunzătoare de șocuri sau eșecul eliberării acestora, eșecul cardioversiei;  Ruptură, dislocarea sondelor;  Fibroza țesutului inimii la locul de fixare a sondelor;  Aritmii;  Sindrom de pacemaker – agravarea stării pacientului după implantarea stimulatorului;  Sindromul Twiddler – atunci când pacientul manipulează generatorul de puls (“se joacă”) implantat sub piele, ceea ce poate duce la diferite complicații ale aparatului (ex: ruptura de sonde);  Leziuni ale arterelor subclavii, ale nervilor sau ale vaselor limfatice;  Pneumotorax, hemotorax (acumulare de sânge în torace), hemopneumotorax (acumulare atât de sânge, cât și de aer în torace);  Embolie pulmonară;  Afectare valvei tricuspide;  Perforare cardiacă;  Pericardită;  Epuizarea bateriei generatorului; Tromboze venoase la nivelul membrului superior (ex: vena axilară); Endocardita infecțioasă. Care este prețul implantării unui defibrilator cardiac?  Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți oferi toată informațiile de care ai nevoie cu privire la această procedură, inclusiv care este prețul implantării defibrilatorului cardiac. Ne poți suna chiar tu sau poți completa formularul disponibil pe site și vei fi contactat cât mai curând posibil.  Implantarea unui defibrilator cardiac este o procedură ce implică anumite riscuri și nu este întotdeauna ușor să te obișnuiești cu prezența acestuia în interiorul corpului tău. De asemenea, va trebui să respecți anumite precauții cât timp îl ai. Pe de altă parte, în cazul în care ai fost diagnosticat cu tulburări de ritm cardiac severe, acesta îți poate salva viața. Cântărește cu atenție beneficiile și riscurile unui astfel de dispozitiv și ține cont de recomandările medicului tău înainte de a lua o decizie.  Surse de referință:  “Arrhythmias - Treatment | NHLBI, NIH.” Nih.gov, 24 Mar. 2022, www.nhlbi.nih.gov/health/arrhythmias/treatment. Accessed 5 July 2022. ICD. “What Is an ICD?” Heart Foundation NZ, 2022, www.heartfoundation.org.nz/your-heart/heart-treatments/implantable-cardioverter-defibrillator-icd. Accessed 5 July 2022. “Implantable Cardioverter-Defibrillators (ICDs) - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2021, www.mayoclinic.org/tests-procedures/implantable-cardioverter-defibrillators/about/pac-20384692. Accessed 5 July 2022.

Implantarea unui stimulator cardiac este o procedură minim invazivă ce îți poate schimba viața dacă suferi de tulburări de ritm cardiac. Nu durează mai mult de 2 ore, iar durata de spitalizare este foarte scurtă. Cu toate acestea, va avea un impact pozitiv semnificativ asupra calității vieții tale și te poate ajuta să trăiești mai mult. [3]  Ce este stimulatorul cardiac sau pacemaker-ul? Stimulatoarele cardiace, cunoscute și ca pacemakere, sunt dispozitive de mici dimensiuni care pot fi implantate pentru a trata diferite tipuri de anomalii ale ritmului cardiac ( bradiaritmie- ritm rar al inimii, diferite grade de bloc: în acest caz, nu întotdeauna se obține o contracție a mușchiului cardiac, ceea ce înseamnă ritm mai rar al inimii). Componente Sistemul de pacing constă într-un generator de puls și sonde de stimulare. În cazul sistemelor permanente, sondele sunt introduse la nivelul inimii prin abord venos până la nivelul ventricului și/sau atriului drept, aici fiind fixate în țesutul cardiac. Generatorul de puls este plasat subcutanat (sub piele) sau sub mușchi, la nivelul peretelui toracic (sub mușchiul pectoral). Acesta conține o baterie și diferite circuite (sensing, timing, output). Bateria este cel mai frecvent de tip litium-iod și are o durată de viață de 5-10 ani.  Sistemele temporare utilizează un generator de puls extern cu sonde plasate fie prin abord venos, fie prin abord transcutanat (prin piele). Abordul transcutanat se realizează mai ușor, fiind astfel metoda de primă alegere în caz de urgență, însă poate fi inconfortabilă și pacientul poate necesita sedare. Odată ce pacientul a fost stabilizat si s-a obținut abord venos central, se poate tenta abordul transvenos, care este o metodă mai confortabilă și asigură un pacing mai adecvat, fiind totodată o “punte” pentru stimularea permanentă.  Stimularea temporară transvenoasă utilizează catetere semirigide care sunt introduse prin calea de acces venos central. Se realizează sub control angiografic pentru a se stabili poziția cateterului. În urgență, în cazul în care monitorizarea electrică nu poate fi realizată, se pot utiliza catetere flexibile. Mulți dintre pacienții care sunt supuși unor astfel de intervenții sunt tratați cu anticoagulante orale. S-a observat că implantarea de stimulatoare se asociază cu un risc mai mic de sângerare dacă se mențin aceste medicamente, decât atunci când se întrerup și se înlocuiesc temporar cu anticoagulante injectabile. Tipuri de stimulatoare cardiac Pacemakerele sunt de mai multe tipuri. Există o codificare a lor utilizând un sistem de litere (între 3 și 5), care arată tipul de stimulare pe care aparatul îl realizează. Sunt mai multe tipuri de device-uri: Unicamerale – în acest caz există o singură sonda de stimulare, la nivelul unei camere a inimii (atriu sau ventricul drept). Bicamerale – în acest caz sondele de stimulare sunt fixate atât în atriu, cât și în ventricul. Este cea mai utilizată metodă de pacing. Biventriculare – presupune 2 (în acest caz una dintre ele se bifurcă la nivelul celor două cavități ale inimii drepte) sau 3 sonde care vor fi fixate în atriul și ventriculul drept, respectiv la nivelul ventriculului stâng (deci la nivelul ambilor ventriculi; acest tip de stimulare se mai numește terapie de resincronizare cardiacă). În mod normal, ventriculul drept și ventriculul stâng (camerele inferioare ale inimii) se contractă în același timp. În caz de insuficiență cardiacă se produc anomalii care fac ca această contracție să nu se mai realizeze simultan, ceea ce duce la afectarea suplimentară a funcției inimii.  Pentru a înțelege mai bine, imaginează-ți inima ca o pompă care face ca sângele să ajungă în corp în cantitate suficientă pentru o funcționare bună a tuturor organelor și țesuturilor. Atunci când, din diverse cauze, cantitatea de sânge pompată scade, apar suferințe multiple în organism și simptome precum:  Durere în piept;  Respirație dificilă; Edeme; Probleme renale;  Amețeli;  Stare generală alterată. Prin stimularea biventriculară se restabilește contracția sincronă a celor doi ventriculi. Avantajele utilizării acestui tip de dispozitiv sunt legate de ameliorarea insuficienței cardiace (mai mult de jumătate din pacienții cu tratament maxim medicamentos, care rămân însă intens simptomatici), creșterea calității vieții și a supraviețuirii, creșterea capacității de efort, scăderea necesarului de spitalizare. Unele sisteme biventriculare sunt asociate și cu defibrilator, care poate asigura intervenția optimă în caz de aritmii severe. Această combinație permite astfel asigurarea unui ritm normal al inimii (indiferent dacă frecvența este scăzută sau crescută), asigură contracția sincronă ventriculară, înregistrează un istoric al ritmului și frecvenței cardiace. Cum funcționează un pacemaker? De fiecare dată când inima ta bate, mușchiul inimii se contractă. Aceste contracții sunt declanșate de impulsuri electrice, generate la rândul lor de un grup de celule specializate cunoscut sub numele de nodul sinoatrial - pacemakerul natural al inimii. Semnalul este apoi trimis către un alt grup de celule, denumit nod atrioventricular, care îl va transmite către cei doi ventriculi. Când acest circuit este întrerupt, apar aritmiile cardiace. Aici intervin stimulatoarele cardiace. [3]  Când ritmul inimii este prea scăzut, aceste dispozitive transmit un curent electric la nivelul mușchiului cardiac, determinând în acest fel contracția (și deci bătaie cardiacă), ceea ce asigură o funcție cardiacă optimă și un circuit al sângelui în corp adecvat. În plus, un pacemaker ajustează ritmul inimii în raport cu nevoile organismului (de exemplu, la efort, ritmul cardiac este accelerat în mod normal, lucru care nu se întâmplă în anumite afecțiuni și pe care stimulatorul îl poate corecta). Generatorul de puls poate fi setat în mai multe moduri: Rată fixă (asincron) – în acest caz impulsurile sunt produse la o rată stabilită, independent de activitatea de bază a inimii (activitatea intrinsecă). Acest tip de stimulare se asociază cu risc (mic însă) de producere de disritmii (tulburări de ritm) letale. Mod sincron (demand) – circuitul de tip sensing “caută” activitatea normală a inimii; dacă aceasta lipsește, atunci stimulatorul va iniția activitatea cardiacă (va stimula); acest tip de stimulare mimează foarte bine activitatea electrică normală a inimii.  În timpul implantării se setează diferite constante ale aparatului pentru a obține captura miocardică (răspuns optim cardiac), conservând totodată energia bateriei și prelungind astfel durata ei de viață. Beneficiile unui stimulator cardiac  Majoritatea pacienților cu pacemaker sau stimulator cardiac observă o îmbunătățire semnificativă a calității vieții după implantarea acestuia. Îți va permite să ai un stil de viață mai activ, să eviți internările prelungite în spitale și chiar te-ar putea ajuta să trăiești mai mult. Cel mai important este că ar trebui să se amelioreze toate acele simptome care te împiedică să ai o viață normală:  Oboseala; Amețeli;  Dificultăți respiratorii;  Lipotimie (leșin). [3][4] Când este necesară implantarea unui stimulator cardiac/pacemaker? Această terapie poate fi potrivită pentru pacienții cu: Simptome de insuficiență cardiacă;  Tratament optim medicamentos pentru insuficiența cardiacă, dar pacientul rămâne simptomatic; Întârziere a contracției inimii (diferite tipuri de bloc); Istoric de oprire cardiacă sau la risc pentru evenimente de acest tip. Există indicații certe, sigure și indicații relative: Indicații absolute Indicațiile absolute pentru implantarea stimulatoarelor sunt: Boala de nod sinusal; Bradicardie sinusală simptomatică; Sindromul tahicardie-bradicardie; Fibrilație atrială cu disfuncție de nod sinusal; Bloc atrio-ventricular complet (grad III); Disfuncție cronotropă (incapacitatea de a crește frecvența cardiacă corespunzător gradului de efort); Sindrom de QT lung;  Terapie de resincronizare cardiacă cu pacing biventricular.  Indicații relative Indicațiile relative includ: Cardiomiopatie hipertrofică sau dilatativă;  Sincopă neurogenică refractară.  Stimularea temporară de urgență este indicată pentru tratamentul bradiaritmiilor severe instabile hemodinamic și pentru prevenția bradicardiilor din disritmiile maligne. Exemplele includ: Disfuncție de nod sinusal refractară, simptomatică; Bloc atrio-ventricular complet, bloc de ramură tranzitor, bloc fascicular nou diagnosticat și bradicardie dependente de tahicardie ventriculară.  De asemenea se poate efectua și stimulare temporară profilactică; astfel de situații sunt: Inserția unui cateter în artera pulmonară la un pacient cu bloc de ramură preexistent; Utilizarea medicamentelor care pot cauza sau agrava o bradicardie semnificativă hemodinamic; Perioperator, în caz de intervenție chirurgicală cardiacă la nivelul valvelor; Boala Lyme sau alte infecții (boala Chagas) care provoacă modificări electrice (creștere PR și interval changes). Ți s-ar putea cere să nu consumi alimente sau lichide în noaptea anterioară procedurii. [1] De asemenea, ți se va spune și dacă este cazul să întrerupi administrarea anumitor tipuri de medicamente.  Va trebui să găsești un membru al familiei sau un prieten care să te poată ajuta asă ajungi acasă după ce vei fi externat. Dacă rămâi internat peste noapte, nu uita să-ți pregătești un bagaj cu obiectele esențiale (pijamale, trusă de toaletă etc.). [5] Ce se întâmplă în timpul procedurii? Implantarea unui pacemaker este o tehnică minim invazivă care presupune fixarea sondelor la nivelul țesutului cardiac, la nivelul camerei dorite (atriu și/sau ventricul/ventriculi – în funcție de tipul de dispozitiv) urmând ca acestea să fie atașate de generatorul de puls, care va fi fixat fie sub piele (cel mai frecvent procedeu), fie sub mușchiul pectoral. Vei fi monitorizat permanent. Iată la ce trebuie să te aștepți în timpul procedurii:  Pentru a preveni infecțiile, vei primi antibiotic intravenos la începutul procedurii.  Se dezinfectează zona în care se va face incizia.  Se va face o incizie mică în partea stângă a toracelui, sub claviculă.  Se identifică vena pe care se va introduce un cateter (un tub subțire de plastic) prin care vor fi introduse sondele până la nivelul inimii. De obicei, poziționarea sondelor se face sub control electrocardiografic (pe traseu se urmăresc anumite elemente care sugerează cât de mult s-a avansat cu sonda la nivelul inimii obținând astfel poziția optimă) și fluoroscopic (se obțin imagini asemănătoare celor radiologice, urmărindu-se astfel poziția corectă). Generatorul va fi poziționat într-un buzunar creat sub piele, la locul inciziei.  Se verifică buna funcționare a dispozitivului prin teste specifice, pe durata cărora vei fi adormit.  Odată ce s-a confirmat bună funcționare, sondele se atașează la generator. La finalul procedurii se utilizează un dispozitiv extern cu ajutorul căruia se vor seta suplimentar anumiți parametrii, care să asigure, la nevoie, un tratament optim.  Se realizează din nou dezinfecția plăgii, se închide apoi cu fire de sutură și se realizează pansament steril, compresiv. Cât durează internarea? Procedura de implantare are avantajul unei recuperări rapide și a unei scurte durate de spitalizare. Durata de spitalizare este, în general, foarte scurtă, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații. Cel mai probabil, vei putea pleca acasă la câteva ore de la intervenție. Este posibil să simți o oarecare durere sau disconfort în primele 48 de ore după implantarea stimulatorului cardiac și să apară echimoze (vânătăi) în zona respectivă. Ar trebui să se amelioreze după câteva zile, dar dacă acest lucru nu se întâmplă, anunță-ți medicul. [3] Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai fost supus unei proceduri de implantare de stimulator cardiac, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai fost supus unei proceduri de implantare de stimulator cardiac, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție. Imediat după externare vei face recuperare fizică. Pe termen lung sunt necesare monitorizări Holter EKG și evaluări ecocardiografice la intervale variate. Vei ține legătura cu echipa medicală pentru a te programa la control. La externare vei primi un card care va conține detalii despre dispozitivul implantat, pe care va trebui sa îl ai asupra ta la controalele ulterioare. Este important de știut că durata de valabilitate a unui dispozitiv de acest tip este cuprinsă între 3 și 6 ani. Controalele repetate, la indicația medicului, pentru verificarea stimulatorului cardiac, sunt absolut necesare. Ce schimbări va trebui să faci pe termen lung?  Dacă totul decurge așa cum ar trebui, vei putea participa la orice fel de activități dorești după aproximativ 4-6 săptămâni. S-ar putea să simți stimulatorul cardiac, în special atunci când stai întins în anumite poziții, dar te vei obișnui în curând cu el. Nu-ți faci griji, stimulatoarele cardiace moderne sunt foarte mici și abia se observă. [3]  De asemenea, ți se va recomanda să eviți expunerea la câmpuri electromagnetice (ex: efectuare rezonanță magnetică, însă multe dintre defibrilatoare nu sunt afectate. În cardul cu informații pe care îl vei primi va fi menționat acest fapt). Lista măsurilor de precauție pe care va trebui să le iei după implantarea pacemaker-ului se referă la:  Telefoane mobile - folosirea acestui nu implică riscuri, dar este indicat să-l păstrezi la cel puțin 15 centimetri distanță de stimulatorul cardiac. De exemplu, atunci când vorbești la telefon, ține-l în partea opusă a pacemaker-ului.  Sisteme de securitate - este posibil ca stimulatorul cardiac să declanșeze alarma atunci când treci printr-un detector de metale; evită să zăbovești în preajma acestuia sau să te sprijini de el; pentru a evita eventualele probleme, asigură-te că ai tot timpul la tine acel card care atestă că ai un stimulator cardiac;   Echipament medical - informează-ți toți medicii că ți-a fost implantat un pacemaker; unele proceduri pot interfera cu acesta.  Pe lângă cele menționate mai sus, trebuie să păstrezi o distanță de cel puțin 60 de centimetri față de echipamente precum cele de sudură sau transformatoarele de înaltă tensiune. Dispozitive precum cuptoarele cu microunde, televizoarele, telecomenzile, radiourile, prăjitoarele de pâine, păturile electrice, aparatele de ras electric și mașinile de găurit electrice este puțin probabil să-ți afecteze stimulatorul cardiac, așa că le poți folosi fără griji.[4] De asemenea, implantarea pacemaker-ului nu-ți va afecta viața sexuală. Se recomandă doar evitarea acelor poziții ce pun presiune pe brațe sau piept în primele 4 săptămâni după intervenție. [3] Care sunt riscurile implantării unui stimulator cardiac/pacemaker? Riscurile asociate cu stimulatoarele cardiace sunt rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Ca în cazul oricărei alte intervenții medicale însă, nu poate fi exclus riscul apariției anumitor complicații. Acestea pot fi împărțite în două categorii: precoce (apar în perioada postoperatorie, în timpul spitalizării și în decurs de 30 de zile de la efectuarea procedurii) și tardive. [2] Lista posibilelor complicații ce pot să apară după implantarea unui stimulator cardiac include:  Reacții alergice la substanțele administrate; Reacții la anestezice;  Mici sângerări la nivelul puncției venoase, hematom la nivelul plăgii, deschiderea plăgii, durere; Febră;  Infecție; Reacție imunologică – rar; Pneumotorax – pătrunderea aerului în torace între foițele care învelesc plămânii; Pericardită – acumulare de lichid între foițele care acoperă inima; Eroziuni la nivelul pielii - eroziunea generatorului la nivelul pielii este rară, dar poate duce la înlocuirea dispozitivului și necesita administrare de antibiotice; Tromboza venoasă; Dislocarea sondelor (nu rămân în poziția în care au fost inițial fixate) - se produce de obicei în primele 2-3 zile și poate fi observată la radiografia toracică; în această situație, dacă sonda afectată este la nivelul ventriculului, se pot produce tulburări severe de ritm (aritmii); Oversensing – atunci când aparatul identifică un eveniment anormal ca activitate normală a inimii și, astfel, nu mai realizează stimularea (ex: contracția mușchilor din jur, investigații de tip rezonanță magnetică); Undersensing – atunci când aparatul nu identifică activitatea normală a inimii și produce stimulare; Administrarea necorespunzătoare de șocuri sau eșecul eliberării acestora, eșecul cardioversiei; Ruptură, dislocarea sondelor; Fibroza țesutului inimii la locul de fixare a sondelor; Aritmii; Sindrom de pacemaker – agravarea stării pacientului după implantarea stimulatorului; Sindromul Twiddler – atunci când pacientul manipulează generatorul de puls (“se joacă”) implantat sub piele, ceea ce poate duce la diferite complicații ale aparatului (ex: ruptura de sonde); Leziuni ale arterelor subclavii, ale nervilor, ale vaselor limfatice;  Hemotorax (acumulare de sânge în torace);  Hemopneumotorax (acumulare atât de sânge, cât și de aer în torace). Embolie pulmonară; Afectare valvei tricuspide;  Perforare cardiacă; Epuizarea bateriei generatorului; Tromboze venoase la nivelul membrului superior (ex: vena axilară); Endocardita infecțioasă.  Procedura de implantare a unui stimulator cardiac este una folosită adesea în cazul pacienților care suferă de aritmii cardiace. Dacă vrei să afli mai multe detalii despre această procedură, consultanții noștri medicali îți stau la dispoziție. Fie că vrei să știi care este prețul implantării unui stimulator cardiac sau cum anume îți va afecta viața, ei vor avea răspunsuri la toate întrebările tale.  Care este prețul unui stimulator cardiac? Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele procedurii, inclusiv asupra prețului. Știm că uneori recomandările medicale pot părea complicate și pot naște confuzii. De aceea, suntem aici pentru a-ți oferi informații corecte, personalizate cazului tău. Pentru a sta de vorbă cu un ARES Helper, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi! Surse de referință:   “Heart Pacemaker: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2012, medlineplus.gov/ency/article/007369.htm. Accessed 20 May 2022. Kotsakou, Maria, et al. “Pacemaker Insertion.” Annals of Translational Medicine, vol. 3, no. 3, 2015, p. 42, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4356861/, 10.3978/j.issn.2305-5839.2015.02.06. Accessed 20 May 2022. NHS Choices. Overview - Pacemaker Implantation. 2022, www.nhs.uk/conditions/pacemaker-implantation/. Accessed 20 May 2022. “Pacemaker - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2021, www.mayoclinic.org/tests-procedures/pacemaker/about/pac-20384689. Accessed 20 May 2022. “Permanent Pacemaker (PPM) | the Heart Foundation.” Heartfoundation.org.au, 2019, www.heartfoundation.org.au/recovery-and-support/permanent-pacemaker-(ppm). Accessed 20 May 2022.