Dr. Lucian Mărginean

Fracturile de compresie ale coloanei vertebrale sunt leziuni ce se pot produce brusc și cauza dureri de spate dizabilitante, care persistă săptămâni sau chiar luni, și care cresc de până la 5 ori riscul de producere a altei fracturi la nivelul corpilor vertebrali vecini. Sunt de 2 ori mai frecvente la femei și în circa 1/3 cazuri nu asociază durere, majoritatea acestor cazuri fiind refractare la tratament clasic. Atunci când există simptome, cei mai mulți pacienți au un istoric îndelungat de durere de spate. În unele cazuri, administrarea de analgezice, combinată cu repausul la pat și alte metode conservatoare de tratament, este suficientă pentru gestionarea durerii simptomelor. Când astfel de metode nu oferă rezultatele scontate, se recomandă efectuarea unei proceduri numite vertebroplastie percutanată.[1]  Generalități despre fractura de compresie Fractura de compresie se produce atunci când presiunea de la nivelul vertebrei cauzează prăbușirea acesteia și se asociază cu durere intensă și modificări ale coloanei vertebrale, care pot duce la grave probleme de sănătate.  Fracturile se pot produce în anumite situații patologice: osteoporoza, traumatisme, tumori (metastaze osoase, mielom multiplu), hemangioame.  Cauza principală o reprezintă osteoporoza. La rândul său, aceasta poate fi consecința mai multor condiții: Vârsta înaintată;  Astmul bronșic;  Ciroza hepatică;  Diabetul zaharat; Emfizemul pulmonar; Menopauza; Excizia bilaterală a ovarelor Boala renală cronică;  Artrita reumatoidă;  Transplant;  Deficitul de vitamina D;  Tumori.   Există și anumite medicamente care, administrate pe termen lung, pot crește riscul dezvoltării osteoporozei:  Anticonvulsivante;  Medicamente citotoxice;  Steroizii; Heparina.  În caz de fractură prin compresie, debutul durerii este brusc, de obicei după un efort obișnuit (de ex: efort de tuse, strănut). Durerea este cel mai frecvent debilitantă, pacientul nu poate găsi o poziție confortabilă, de aceea acuză probleme de somn – majoritatea preferă dormitul în poziție șezândă. Alte posibile cauze ale fracturii de compresie sunt:  Tumorile - o tumoare osoasă poate fi malignă (canceroasă) sau benignă (necanceroasă) și, în majoritatea cazurilor, se răspândește la oase din alte părți ale corpului; rareori se întâmplă ca tumorile să se dezvolte în oasele coloanei vertebrale; astfel de tumori provoacă dureri chiar și în lipsa unei fracturi;   Traumatismele - pot provoca fracturi la nivelul uneia sau a mai multor vertebre.[2] Indiferent de cauză, dacă vertebra nu este susținută, vindecarea se poate face defectuos și tratamentul adecvat nu mai poate fi efectuat. De aceea este important ca în cazul unei dureri persistente de spate (peste 3 luni), dar și în cazul durerilor care necesită constant medicație, să se solicite părerea unui medic specialist. Cum se pot diagnostica fracturile?  Dacă se suspectează existența unei fracturi de compresie, se pot efectua mai multe teste pentru confirmarea diagnosticului: Radiografia coloanei vertebrale - pune în evidență fractura;  Imagistica prin rezonanță magnetică - relevă compresia măduvei prin deplasarea fragmentelor de fractură; această investigație este foarte utilă pentru examinarea segmentelor de coloană vertebrală care conțin și măduva spinării;  Tomografia computerizată - este foarte utilă pentru diagnosticul fracturilor care implică partea posterioară a corpilor vertebrali.  Ce este vertebroplastia? Vertebroplastia este o procedură minim invazivă, realizată de un medic intervenționist, sub ghidaj radiologic, care are ca și rezultat stabilizarea vertebrei afectate, prin injectarea unui material (ciment) la acel nivel. Prin întărire, acest ciment va stabiliza și va susține coloana vertebrală. Ca urmare, durerea se reduce și în plus, poate fi prevenită agravarea leziunii vertebrale.  Este o procedură care duce la ameliorarea importantă a durerii la numai câteva ore postprocedural, cu rezultate bune pe termen lung, cu o rată mică de complicații și care permite activitatea normală după o perioadă scurtă de recuperare. De obicei, se recomandă vertebroplastia doar dacă durerea nu răspunde la tratamentul conservator și la dozele mari, greu de tolerat, de analgezice (inclusiv narcotice). Indicații pentru vertebroplastie   Principala indicație pentru vertebroplastie este tratamentul unei fracturi vertebrale care asociază durere, cu afectarea calității vieții și a gradului de activitate. Nu toate fracturile compresive se pretează însă la acest tip de tratament. Doctorul va decide când se face vertebroplastie și când este cazul să se apeleze la altă metodă de tratament (repaus la pat, antialgice, relaxante musculare, brâuri, terapie fizică). Câteva posibile situații în care poate fi indicată efectuarea unei astfel de proceduri sunt:  Eșecul tratamentului clasic;  Durere severă, prelungită, imobilizare;  Complicații secundare fracturii (tromboza venoasă profundă, agravarea osteoporozei, probleme respiratorii, scădere ponderală, afectare psihică – tulburări emoționale); Afectare osoasă nu este foarte severă, așa încât să nu existe riscul de fracturi costale în timpul procedurii (necesită poziție culcat cu fața în jos);  Fracturi nu mai vechi de 6-12 luni; Profilactic, în cazul unei vertebre normale, cuprinsă între două vertebre afectate, și deci cu risc înalt de fractură. În ce constă vertebroplastia?  Vertebroplastia se efectuează în sala de angiografie, în condiții sterile, sub anestezie locală și durează aproximativ 30 de minute. Iată în ce constă aceasta:  Vei fi rugat să te întinzi pe burtă, pe masa pe care se efectua procedura;  Se sterilizează zona în care se va efectua puncția, se acoperă cu un câmp steril, se anesteziază local;  Sub control radiologic, se introduce până la nivelul fracturii un ac special numit trocar; se practică inițial o incizie foarte mică în piele, pentru a permite accesul trocarului; Se injectează apoi substanța – cimentul se întărește rapid, în circa 15-20 de minute (devine mai tare ca osul nativ);  Se verifică radiologic rezultatul final și se înlătură trocarul; Se realizează un pansament compresiv pentru a preveni sângerarea la locul puncției (nu sunt necesare fire de sutură).  Uneori poate fi necesară o a doua injectare, în funcție de gradul de umplere a fracturii. Reușita intervenției nu înseamnă întotdeauna umplerea completă a fracturii – poate fi suficient un grad al umplerii de cca 80%.  După finalizarea procedurii, vei rămâne culcat pe spate aproximativ o oră, pentru a fi siguri de întărirea materialului injectat, apoi vei putea fi externat. Cum te pregătești pentru vertebroplastie? Ți se va cere să nu mănânci și să nu bei nimic cu 4 până la 8 ore înainte de acestă procedură. Asigură-te că îi pui la dispoziție la medicului tău o listă completă cu toate medicamentele pe care le iei, precum și orice alergie de care suferi. Vei fi informat dacă este necesară întreruperea administrării anumitor medicamente și cu cât timp înainte de vertebroplastie trebuie să faci acest lucru.[3] Care sunt beneficiile vertebroplastiei?  Vertebroplastia este o procedură cu multiple beneficii, dintre care putem enumera:  Permite reluarea activităților normale - în urma intervenției se obține stabilizarea coloanei vertebrale, cu ameliorarea durerii, ceea ce permite reluarea activității zilnice;  Reduce necesarul de medicamente antialgice - majoritatea pacienților care trec printr-o astfel de procedură au nevoie de mai puține medicamente antialgice; în unele cazuri, nu mai este necesar tratamentul medicamentos;  Contribuie la prevenirea altor fracturi - cimentul umple spațiul în osul afectat de osteoporoză și scade riscul unei fracturi viitoare la acest nivel. Cât durează internarea după vertebroplastie?  Vertebroplastia este o procedură cu durată de spitalizare de doar câteva ore. Procedura în sine nu durează prea mult, dar va trebui să rămâi sub supraveghere medicală timp de câteva, pentru a putea confirma succesul vertebroplastiei. Vei putea pleca acasă în aceeași zi. Care sunt riscurile vertebroplastiei?  Complicațiile sunt rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Există însă riscul să apară: Hemoragii;  Fracturi costale sau ale altor oase;  Febră;  Iritația rădăcinilor nervoase;  Infecții;  Scurgerea cimentului în afara corpului vertebral, cu risc de tromboză venoasă, stenoză medulară, compresie medulară sau nervoasă; dacă substanța ajunge în vena cavă inferioară există riscul de embolie pulmonară;  În situații rare, imediat postprocedural (câteva ore) există posibilitatea ca durerea să fie mai intensă, cu remitere ulterior a simptomatologiei;  Leziuni ale măduvei spinării Tulburări neurologice (ex: slăbiciune, durere, parestezii la nivelul picioarelor). Pot fi și alte riscuri, în funcție de bolile asociate. Rata totală de complicații pentru osteoporoză sau tumorile benigne este de 1-3%, iar pentru tumorile maligne 1-10%.[3] Ce se întâmplă după procedura de vertebroplastie?  După finalizarea procedurii, vei bea cel puțin 2 litri de apă, pentru a elimina substanța de contrast, ți se va monitoriza pulsul, tensiunea și temperatura și vei fi externat. În lipsa altor indicații din partea medicului, nu ar trebui să conduci în ziua respectivă.[4]  Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Recuperarea după vertebroplastie este mult mai rapidă decât recuperare după o operație la coloana vertebrală mai invazivă. Vei putea merge la scurt timp după efectuarea acesteia, dar este indicat repausul la pat în primele 24 de ore. Ulterior îți vei putea relua activitățile normale, cu condiția să faci acest lucru treptat. Nu vei avea voie să ridici obiecte grele sau să faci efort fizic intens timp de cel puțin 6 săptămâni.[4] Vertebroplastia este o procedură minim invazivă, care contribuie semnificativ la ameliorarea durerii și la creșterea calității vieții persoanelor cu fracturi de compresie.[4] Poate fi folosită însă doar în anumite cazuri.  Nu este o metodă de tratament recomandată pentru afecțiuni intervertebrale sau atroze care implică corpii vertebrali și nici nu poate preveni apariția fracturilor la nivelul altor zone afectate de osteoporoză, de aceea activitatea fizică trebuie realizată în concordanță cu afecțiunile asociate. În plus, tratamentul osteoporozei ca și corecția factorilor favorizanți ai bolii se impun a fi realizate corespunzător.  Stabilirea metodei de tratament potrivite se face de către medic, în funcție de particularitățile fiecărui caz. Consultanții noștri îți pot oferi mai multe informații despre această procedură. Poți suna la numărul de telefon dedicat sau poți completa formularul disponibil pe site și vei fi contactat în scurt timp. Bibliografie:  “Compression Fractures of the Back: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2014, medlineplus.gov/ency/article/000443.htm. Accessed 14 Nov. 2022. “Vertebral Compression Fractures | BSIR.” Bsir.org, 2022, www.bsir.org/patients/vertebral-compression-fractures/. Accessed 14 Nov. 2022. “Vertebroplasty and Kyphoplasty | BSIR.” Bsir.org, 2022, www.bsir.org/patients/vertebroplasty-and-kyphoplasty/#when-is-vertebroplasty-carried-out. Accessed 14 Nov. 2022. “Vertebroplasty: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2020, medlineplus.gov/ency/article/007512.htm. Accessed 14 Nov. 2022.

Generalități despre hernia de disc Hernia de disc este o boală care poate afecta pacienții de orice vârstă. Aceasta apare în urma unor traumatisme, accidentărilor sau nu se găsește o anumită cauză, numindu-se astfel hernie de disc idiopatică. În hernia de disc, o ruptură la nivelul inelului fibros al discului intervertebral permite glisarea porțiunii centrale (așa numitul nucleu pulpos) cauzând durere severă și constantă. Poate duce la compresia rădăcinilor nervoase, ducând la afectarea calității vieții. Până de curând tratamentul consta în medicație antidurere, terapie fizică iar pentru cazurile mai severe, se efectuau intervenții chirurgicale care necesitau perioade lungi de recuperare. Boala în sine și tratamentul administrat afectau calitatea vieții de zi cu zi. Nucleoplastia este o procedura minim invazivă pentru tratamentul herniilor de disc moderate. Pe cale percutană, o parte din discul intervertebral este dizolvată reducându-se astfel dimensiunile herniei și compresia asupra nervilor. Indicații de tratament: Nucleoplastia reprezintă o alternativă a operației clasice deschise. Indicațiile acestei tehnici sunt: lombalgiile mecanice dureri lombare și mai puțin dureri radiculare (care resimțite pe traseul unui nerv la nivelul membrelor inferioare, pe fața sau spatele coapsei, gambei) eșecul tratamenului medical hernie discală cu o dimensiune mai mică de o treime din diametrul canalului rahidian degenerescență discală evidențiată la examenul de imagistică prin rezonanță magnetică înălțime conservată a discului intervertebral Aceasta tehnică nu se folosește în caz de stenoză de canal, instabilitate, infecție și pe durata sarcinii. Cât durează internarea? Nucleoplastia este o procedură cu durată de spitalizare de câteva ore. După procedura, pacientul va fi sub supraveghere medicală câteva ore, după care va putea pleca acasă. Riscuri nucleoplastie Complicațiile sunt rare și sunt evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Complicațiile posibile includ: reacții alergice la administrarea substanței de contrast, inclusiv insuficiență renală reacții la compușii anestezici rata de eșec a metodei intervenționale este foarte scăzută ( 0.7%), dar în această situație poate fi necesară intervenția chirurgicală. Ce se întâmplă în timpul unei proceduri de nucleoplastie Nucleoplastia se efectueaza în sala de angiografie, în conditii sterile, sub anestezie locală. Pacientul este așezat pe masă, pe o parte sau întins pe burtă, iar asistenta va dezinfecta cu iod zona spatelui, după care se acoperă cu un camp steril. Se efectuează mai întâi anestezie locală cu xilină și în continuare, medicul radiolog va introduce un cateter la nivelul discului herniat. Cateterul emite unde care vor dizolva excesul de țesut, reducând astfel dimensiunile herniei. Aceasta va permite scăderea presiunii în interiorul discului, discul revine în poziție normală și nu mai comprimă rădăcinile nervilor spinali. Odată presiunea scăzută, durerea resimțită de către pacient se va diminua considerabil sau dispare. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Intervenția este eficientă în 70-80% din cazuri. Indicația de nucleoplastie percutană se pune după consultul clinic și imagistic (RMN). Nu toate herniile de disc se pretează la nucleoplastie, în cazurile grave, indicația corectă este cea chirurgicală.

Arterele carotide sunt vase de sânge foarte importante. Situate de o parte și de alta a gâtului, sunt responsabile de alimentarea creierului cu sânge oxigenat. Stenoza arterelor carotide, adică îngustarea acestora ca urmare a depunerii de depozite de grăsime pe pereții arteriali, poate duce la blocarea parțială sau completă a fluxului sangvin către creier și la producerea unui accident vascular cerebral (AVC). Există două opțiuni de tratament pentru arterele înfundate. Se poate recurge fie la endarterectomie, ce este o operație de carotidă, fie, atunci când aceasta este prea riscantă pentru pacient, la o procedură numită angioplastie carotidiană cu plasare de stent, despre care vei afla mai multe mai jos.[1] Generalități despre angioplastia carotidiană Angioplastia carotidiană este o intervenție pe arterele carotide, necesară, după cum am spus, atunci când acestea sunt blocate sau îngustate de placă de aterom, și recomandată atunci când metodele chirurgicale tradiționale nu sunt fezabile sau sunt prea riscante.  Această intervenție este efectuată prin amplasarea unui filtru de protecție antiembolie și montarea unui stent din Nitinol. Stentul menține artera deschisă și scade riscul ca aceasta să se îngusteze din nou. Cui i se adresează angioplastia carotidiană?  Angioplastia carotidiană poate fi recomandată atât ca metodă de tratament, cât și ca metodă de prevenție. Posibile indicații pentru această procedură sunt:  Grad de stenozare a arterei carotide de 70% sau mai mult;  Tratamentul pacienților cu AVC sau atac ischemic tranzitor (AIT – atac cerebral minor);  Endarterectomia prezintă riscuri prea ridicate pentru pacient (posibile contraindicații pentru intervenția chirurgicală tradițională sunt boala pulmonară severă, infarctul miocardic recent, angina instabilă sau insuficiență cardiacă congestivă severă);[4] Stenoza se află într-un loc dificil de ajuns prin endarterectomie;  Pacientul a suferit o intervenție chirurgicală la gât sau la carotidă în trecut;  Pacientul a fost expus la radiații în zona gâtului.[1][2] Cum îți poți da seama că ai nevoie de angioplastie carotidiană? Ca și în cazul altor boli vasculare, în stadiile incipiente, o carotidă înfundată nu produce simptome. Adesea, nu există niciun semn de alarmă până la producerea unui AIT sau AVC. În acest caz, ai putea observa simptome precum: Pierderea bruscă a vederii, vedere încețoșată sau alte tulburări de vedere;  Slăbiciune, furnicături sau amorțeală pe o parte a feței, pe o parte a corpului ori într-un braț sau picior;  Dificultăți bruște la mers;  Pierderea echilibrului;  Lipsa de coordonare;  Amețeli și/sau confuzie bruscă;  Dificultăți de vorbire (afazie);  Confuzie;  Cefalee bruscă severă;  Probleme cu memoria;  Dificultăți la înghițire (disfagie).[3] În ce constă procedura de angioplastie carotidiană? Procedura de angioplastie carotidiană se efectuează într-o sală de angiografie, de către un medic cardiolog intervenționist, și decurge astfel:  Se face o puncție fie la nivelul arterei femurale (zona inghinală), fie la nivelul arterei radiale (încheietura mâinii);  Odată făcută puncția milimetrică, medicul cardiolog introduce în artera aleasă ca abord un tub gol (teacă arterială) prin care introduce apoi o serie de ghiduri și catetere (sonde, tuburi subțiri) cu care avansează prin ghidaj radioscopic până la originea arterei carotide (în interiorul arterelor nu sunt terminații nervoase, așa că nu vei simți trecerea cateterelor prin artere);  Folosind aceste catetere, medicul cardiolog injectează substanța de contrast pe baza de iod care realizează opacifierea arterelor carotidiene și, prin expunerea la raze X, observă fluxul sangvin și eventualele blocaje (substanța de contrast poate provoca o senzație temporară de căldură pe o parte a feței);  Dacă se găsesc stenoze, se pătrunde prin acestea cu un ghid subțire, se amplasează un filtru de protecție antiembolie în scopul de a proteja creierul în cazul dizlocării unei plăci de aterom și se traversează stenoza cu un stent din Nitinol autoexpandabil care se fixează de-a lungul stenozei carotidiene.[2] Prin aceasta intervenție se restabilește fluxul sangvin spre creier și se elimină riscul unui AVC. Stentul menține artera deschisă și scade riscul ca aceasta să se îngusteze din nou. Cât durează internarea după angioplastia carotidiană? Angioplastia carotidiană prezintă avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. Perioada de internare variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura de coronarografie. Majoritatea persoanelor sunt externate după 24 de ore, dacă totul decurge așa cum ar trebui (nu apar complicații, starea pacientului este stabilă și rezultatele testele efectuate nu indică vreo problemă).[2] Care sunt riscurile procedurii de angioplastie carotidiană?  Chiar dacă este vorba de o procedură minim invazivă, angioplastia carotidiană presupune și ea anumite riscuri. Lista acestora poate include:  Atac cerebral – în timpul intervenției se pot forma cheaguri de sânge care se desprind și pot ajunge la creier; folosirea filtrului de protecție antiembolie și a anticoagulantelor reduc acest risc;  Alergia la substanță de contrast sau unele medicamente;  Apariția de hematoame la locul de puncție;  Leziuni cerebrale;  Restenoza în stent;  Infarct;  Insuficiență renală (riscul este mai ridicat în cazul pacienților care au deja probleme cu rinichii);  Convulsii.[1] Hemostaza după procedura de angioplastie carotidiană După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. Pentru a evita sângerarea de la locul de inserare a cateterului, este indicat repausul la pat.  În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore, ceea ce înseamnă că îți vei putea mișca piciorul și te vei putea ridica din pat mult mai repede.  Ce dispozitive medicale sunt folosite în timpul procedurii de angioplastie carotidiană? Unul dintre dispozitivele medicale folosite în timpul procedurii de angioplastie este stentul. Acesta este un tub realizat dintr-o rețea metalică și are capacitatea de a menține artera deschisă.  Există mai multe tipuri de stenturi, de dimensiuni diferite, construite din oțel (stenturi metalice simple), aliaje de nichel, cobalt-crom, titan. De asemenea, acestea pot fi acoperite cu polimeri pe care sunt absorbite diferite medicamente, cu efect anticoagulant, antiinflamator și antiproliferativ. Aceste medicamente urmăresc să împiedice restenozarea arterei în acel punct (există un risc de restenozare de 20% în cazul implantării stentului metalic simplu). Acest risc se reduce la sub 1% în cazul folosirii de stent farmacologic activ, impregnat cu medicamente antiproliferative. Un alt dispozitiv medical folosit în timpul procedurii de angioplastie carotidiană este acel filtru sau dispozitiv de protecție embolică. După cum îi spune și denumirea, rolul său este acela de prinde orice resturi care se pot desprinde de la nivelul zonei îngustate a arterei în timpul procedurii.[2] Zona pe unde a fost introdus cateterul poate rămâne sensibilă, umflată și învinețită timp de câteva zile. Poate exista o mică zonă de decolorare sau un mic nodul în zona puncției. Este posibil să ți se recomande să eviți activitățile intense și ridicarea de greutăți timp de 24 de ore după procedură.[2] Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de angioplastie carotidiană, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul cardiolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat. Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge. Angioplastia carotidiană poate reduce șansele de a suferi un accident vascular cerebral. Nu poate elimina însă cauza problemei și nici preveni formarea, în timp, a plăcii de aterom, a cheagurilor de sânge și a altor probleme la nivelul arterelor carotide. Pentru a preveni stenoza arterelor carotide, va trebui să faci anumite alegeri în ceea ce privește stilul de viață, de la schimbarea stilului alimentar până la cât de des faci mișcare.[1] Care este prețul unei proceduri de angioplastie carotidiană? Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele procedurii, inclusiv asupra prețului. Știm că uneori recomandările medicale pot părea complicate și pot naște confuzii. De aceea, suntem aici pentru a-ți oferi informații corecte, personalizate cazului tău. Pentru a sta de vorbă cu un ARES Helper, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi! Bibliografie:  „Angioplasty and Stent Placement - Carotid Artery: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2017, medlineplus.gov/ency/article/002953.htm. Accessed 21 Nov. 2022. „Carotid Angioplasty and Stenting - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2022, www.mayoclinic.org/tests-procedures/carotid-angioplasty-and-stenting/about/pac-20385111. Accessed 21 Nov. 2022. Fulghum, Debra. „Carotid Artery Disease: Causes, Symptoms, Tests, and Treatment.” WebMD, WebMD, 19 Sept. 2008, www.webmd.com/heart-disease/carotid-artery-disease-causes-symptoms-tests-and-treatment. Accessed 21 Nov. 2022. Saleem, Taimur, and Donald T Baril. „Carotid Artery Stenting.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 25 July 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK470541/. Accessed 21 Nov. 2022.

Ce presupune embolizarea varicocelului?  „Varicocel” este termenul folosit pentru a descrie inflamația venelor de la nivelul scrotului. Asemenea varicelor ce se formează uneori pe membrele inferioare, aceste vene se dilată și devin tortuoase. [1] Tratamentul nu este întotdeauna necesar, cel puțin nu în cazurile asimptomatice.  Atunci când simptomele îți afectează calitatea vieții sau apar probleme de fertilitate, există, după cum am menționat deja, două opțiuni principale de tratament pentru varicocel la care ai putea apela: intervenția chirurgicală sau embolizarea varicocelului. Aceasta din urmă este o procedură minim invazivă, nechirurgicală, ce presupune utilizarea unui cateter pentru a introduce diferite substanțe sclerozante sau mici dispozitive denumite „coil-uri” care au rolul de a bloca venele varicoase și de a devia fluxul de sânge de la varicocel. [2] Este o procedură la fel de eficientă ca și operația de varicocel, dar, comparativ cu aceasta, prezintă câteva avantaje importante:  Nu sunt necesare incizii sau suturi chirurgicale;  Necesită doar câteva ore de spitalizare;  Perioada de recuperare este mult mai scurtă;  Prezintă mult mai puține riscuri și efecte secundare;  Dacă este necesar, poate fi tratat varicocelul la ambele testicule în același timp. [3] Varicocelul, o anomalie a venelor care preiau fluxul sangvin de la nivel testicular, afectează aproximativ 10% dintre bărbați, în special pe cei cu vârsta cuprinsă între 15 și 35 de ani. În cazul cuplurilor care se confruntă cu probleme de fertilitate, acest procent crește până la 30%. În prezent, există două opțiuni de tratament pentru varicocel: intervenție chirurgicală sau embolizarea.  Când este indicată embolizarea varicocelului?  De obicei, tratarea acestei anomalii este recomandată bărbaților care au probleme de fertilitate, se confruntă cu durere la nivel testicular sau atrofie testiculară (este afectat în special testiculul stâng) și atunci când rezultatele analizei spermei sunt anormale. [4] Pe lângă durere și infertilitate, o altă indicație majoră pentru embolizarea varicocelului testicular este recurența după ligatura chirurgicală a venelor spermatice. [5] Cum te pregătești de procedură?  Ca în cazul oricărei alte proceduri intervenționale, vei efectua un set complet de analize de sânge; de asemenea, se va mai efectua și o ecografie testiculară. Trebuie să-ți informezi medicul dacă iei anumite medicamente (inclusiv suplimente pe bază de plante), dacă ești alergic la substanțele anestezice sau la cele de contrast ori dacă suferi de alte afecțiuni, inclusiv probleme cu rinichii sau diabet.   Dacă este cazul, ți s-ar putea recomanda să nu mai iei antiinflamatoare nesteroidiene sau anticoagulante înainte de procedură. În cazul în care urmează să se administreze un sedativ în timpul procedurii, ți se va spune să nu mănânci sau să bei nimic cu cel puțin 4 ore înainte de procedură. [2][3] Ce se întâmplă în timpul procedurii?  Embolizarea varicocelului se realizează de un medic radiolog intervenționist, într-o cameră cu un sistem special radiologic (sală de angiografie sau fluoroscopie). De obicei, se efectuează sub anestezie locală, dar pot fi administrate sedative în caz de anxietate. În linii generale, procedura va decurge astfel:  După asepsia locală și anticoagulare optimă, medicul intervenționist va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal (la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza vena femurală; La nivelul acestei mici incizii, sub ecran radiologic, se va introduce o teacă, pe care ulterior se vor introduce catetere până la nivelul venelor testiculare afectate; Se administrează substanță de contrast și se efectuează angiograme repetate, pentru a vizualiza anatomia vaselor și pentru a verifica locul cateterului (adică la nivelul varicocelului); Sunt apoi introduse diferite substanțe sclerozante (care obstruează vasele) sau mici dispozitive denumite „coil-uri” care au rolul de a bloca venele varicoase și de a nu mai permite stagnarea sângelui la acest nivel; sângele va fi astfel redirecționat pe alte căi; de obicei, cateterul și substanțele sau dispozitivele utilizate se mențin pentru 10 minute, astfel încât procedura să aibă rezultate optime; După terminarea procedurii, se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea venei folosite ca abord. Ce dispozitive medicale sunt folosite?   În timpul procedurii se vor folosi catetere, adică tuburi lungi, subțiri, din plastic, și, în funcție de tehnica folosită, „coil-uri” - dispozitive mici din oțel inoxidabil sau platină. [2] Ce se întâmplă după realizarea procedurii?  După finalizarea procedurii, vei rămâne sub supraveghere medicală timp de cel puțin câteva ore. Ți se va monitoriza pulsul, tensiunea și temperatura și ți se va recomanda să bei cel puțin 2 litri de apă, pentru a elimina substanța de contrast. Locul puncției va fi, de asemenea, examinat pentru a se stabili dacă există sau nu sângerare. De obicei, pansamentul din zona respectivă se scoate după 12-24 de ore. Între timp, este indicat ca acesta să se mențină uscat. [3] Cât durează internarea?  Embolizarea varicocelului este o procedură cu durată de spitalizare de câteva ore. În mod normal, dacă totul decurge așa cum ar trebui, vei putea pleca acasă în aceeași zi, după aproximativ 6 ore.  Ce trebuie să faci după ce ieși din spital?  Dacă ai trecut printr-o procedură de embolizare, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul intervenționist și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți vei putea relua activitățile normale din ziua următoare operației, dar se recomandă evitarea efortului fizic intens, inclusiv ridicarea unor obiecte grele, timp de cel puțin 2-3 zile. [3] Care sunt riscurile și complicațiile posibile?  Complicațiile sunt rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Printre riscurile asociate cu această procedură se numără:  Reacții alergice la administrarea substanței de contrast, inclusiv insuficiență renală; Reacții la compușii anestezici;  Fistule arteriovenoase la locul puncției;  Sângerari la locul puncției;  Febră;  Cefalee (durere de cap), migrenă;  Infecții;  Embolie gazoasă;  Rar, substanțele utilizate pot avea efect iritant testicular, ceea ce duce la durere locală pentru câteva zile; de obicei, medicamentele antialgice sunt suficiente pentru dispariția simptomelor și nu există consecințe; Foarte rar, se poate produce recanalizarea venelor afectate (la luni sau chiar ani postprocedural) în ciuda unei proceduri reușite inițial; în acest caz se reintervine minim invaziv sau chirurgical. Care este prețul embolizării varicocelului?  Pentru a afla care este prețul embolizării varicocelului, completează formularul disponibil pe site-ul nostru și vei fi contactat în scurt timp de către unul dintre consultanții noștri sau ne poți suna chiar tu. Vei afla răspunsul la orice întrebare pe care ai putea-o avea cu privire la varicocel și embolizarea acestuia.  Embolizarea este o alternativă minim invazivă la operație de varicocel, foarte eficientă și utilizată adesea pentru tratarea acestei anomalii ce afectează 1 din 10 bărbați. Programează-te la o consultație pentru a afla dacă ești un candidat bun pentru această procedură.  Surse de referință:  Ramasamy, Ranjith, et al. “Percutaneous Embolization of Varicocele: Technique, Indications, Relative Contraindications, and Complications.” Asian Journal of Andrology, vol. 18, no. 2, 2016, p. 234, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4770492/, 10.4103/1008-682x.169985. Accessed 2 Aug. 2022. RSNA, America. “Varicocele Embolization.” Radiologyinfo.org, 2022, www.radiologyinfo.org/en/info/varicocele. Accessed 2 Aug. 2022. “Varicoceles | BSIR.” Bsir.org, 2020, www.bsir.org/patients/varicoceles/. Accessed 2 Aug. 2022. “Varicoceles: Symptoms, Diagnosis & Treatment - Urology Care Foundation.” Urologyhealth.org, 2022, www.urologyhealth.org/urology-a-z/v/varicoceles#:~:text=There%20are%20no%20drugs%20to,a%20non%2Dsurgical%20treatment%20option.. Accessed 2 Aug. 2022. Wadhwa, Vibhor, et al. “Varicocele Embolization: Patient Selection: Preprocedure Workup, and Technical Considerations.” Seminars in Interventional Radiology, vol. 38, no. 02, June 2021, pp. 176–181, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8175113/, 10.1055/s-0041-1727105. Accessed 2 Aug. 2022.

Adenomul de prostată sau hiperplazia benignă de prostată sunt termeni folosiți pentru a descrie o afecțiune întâlnită în special în rândul bărbaților cu vârsta peste 50 de ani, care se manifestă prin mărirea în volum a prostatei. Deși nu este o boală care îți poate pune viața în pericol ori care reprezintă un factor de risc pentru cancerul de prostată, îți poate afecta calitatea vieții. Există mai multe opțiuni de tratament, de la cel medicamentos până la operația adenomului de prostată. O alternativă modernă o reprezintă procedura de embolizare a arterelor prostatice.[4] Generalități despre adenomul de prostată Prostata este o glandă mică, localizată între penis și vezica urinară. Când ea se mărește, cum se întâmplă în cazul adenomului de prostată, ce este o afecțiune întâlnită la peste 50% dintre bărbații cu vârsta peste 50 de ani, poate exercita presiune asupra vezicii urinare și uretrei, tubul prin care urina se scurge din vezică. Acest lucru duce la apariția unor probleme de urinare cu impact negativ asupra calității vieții.  Simptomele adenomului de prostată includ dificultăți de urinare, nevoia frecventă/urgentă de a urina, jetul urinar slab și incontinența urinară. În ceea ce privește cauzele adenomului de prostată, acestea nu sunt pe deplin înțelese, însă se crede că factorul hormonal ar avea un rol în dezvoltarea acestei afecțiuni.  În general, hiperplazia benignă de prostată necesită tratament doar atunci când devine simptomatică. Dacă simptomele sunt ușoare, planul de îngrijire pentru adenomul de prostată poate presupune doar schimbarea stilului de viață a pacientului (ex: adoptarea unei diete mai sănătoase, reducerea consumului de lichide înainte de culcare etc.).[4]  În cazul pacienților cu simptomatologie ușoară/medie, tratamentul medicamentos reprezintă, de obicei, prima opțiune pentru care se optează. Dacă după 6 luni de tratament medicamentos nu se observă o ameliorare satisfăcătoare a simptomatologiei, sunt necesare alte soluții terapeutice. Se poate apela fie la intervenția chirurgicală clasică de prostatectomie (pentru o prostată cu volum mai mare de 100 cmc), fie la procedura minim invazivă de rezecție transuretrală – TURP (pentru un volum al prostatei de până la 80-100 cmc). Ambele tehnici au însă o rată importantă de complicații.  Soluțiile alternative TURP includ ablația transuretrală cu laser sau cu microunde. O altă procedură la care se poate apela este embolizarea adenomului de prostată. Ce este embolizarea adenomului de prostată? Embolizarea arterelor prostatice este o soluție terapeutică relativ nouă, descrisă pentru prima dată în 2000, de DeMeritt, ce aparține Radiologiei Intervenționale. Selecția pacienților se realizează pe baza unui consult clinic și imagistic. Pacienții cu indicație pentru PAE sunt bărbați cu vârsta peste 50 de ani, având simptome medii sau severe, cu un debit urinar maxim (Qmax) mai mic de 12 mL/s, mergând până la retenția acută de urină. Pacienții cu simptome ușoare/medii au indicație pentru această procedură în cazul în care rezultatul tratamentului medicamentos urmat timp de cel puțin 6 luni nu este considerat satisfăcător. Volumul prostatei trebuie măsurat printr-o ecografie de calitate sau un examen RMN. Nu există o limită de mărime a adenomului până la care este indicată embolizarea. Procedura în sine constă în poziționarea unui microcateter în fiecare arteră prostatică, urmată de embolizarea lor cu microparticule neresorbabile cu diametrul de 250-500 de microni. Ischemia indusă în țesutul adenomatos este urmată de o resorbție progresivă, cu reducerea consecutivă a volumului prostatei. Simptomatologia se ameliorează relativ rapid în câteva zile sau săptămâni postintervenție.  În ce constă procedura de embolizare a adenomului de prostată? Procedura de embolizarea adenomului de prostată se efectuează într-o sală sterilă de angiografie, de către un medic radiolog (intervenționist). În medie, aceasta durează 60 de minute, din care 12 minute reprezintă timpul mediu de scopie, și vei fi conștient pe tot parcursul acesteia. Iată la ce te poți aștepta:  Vei rugat să te așezi în decubit dorsal (întins pe spate);  Se efectuează anestezia locală la nivelul zonei de abord (abordul arterial preferat în clinica noastră este cel brahial stâng; ca alternativă se poate folosi abordul femural);  După ce s-a obținut anestezia, se trece la efectuarea primei părți a intervenției, ce constă în arteriografia vaselor pelvine; sub control fluoroscopic, se introduce un cateter diagnostic Cobra 4F până la nivelul ramului anterior al arterei iliace interne (de fiecare parte) și se injectează o substanță de contrast ce permite identificarea originii și calibrului fiecărei artere prostatice;  Ulterior, se efectuează cea de-a doua parte a intervenției, ce constă în cateterizarea supraselectivă a arterelor prostatice cu un microcateter, urmată de embolizarea lor cu microparticule nonresorbabile de 250-500 de microni; Procedura se încheie în momentul în care s-a obținut ocluzia aproape completă “near stasis” a ambelor artere prostatice.  Hemostaza după procedura de embolizare a adenomului de prostată  După terminarea procedurii, se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de până la 24 de ore pentru a se evita sângerările. Informează-ți medicul dacă suferi de o vreo alergie, inclusiv la anestezice locale sau la substanța de contrast. Dacă urmezi un tratament medicamentos, ți se va spune dacă este necesară sau nu întreruperea acestuia.[5][6] Cât durează internarea după embolizarea adenomului de prostată? Unul dintre avantajele acestei proceduri este tocmai durata scurtă de spitalizare. Procedura în sine durează, de regulă, între 30 și 60 de minute, după care vei mai rămâne sub supraveghere medicală câteva ore înainte dea putea pleca acasă. În total, te vei afla în spital aproximativ 6 ore. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de embolizare, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul intervenționist și să respecți tratamentul indicat de acesta. Nu există neapărat o perioadă de recuperare, dar ar putea trece câteva zile înainte de a te simți pe deplin recuperat și capabil să-ți reiei activitățile normale. Este posibil să experimentezi dureri pelvine ușoare, dar acestea ar trebui să dispară după 1-3 zile.[2] Ce dispozitive medicale sunt folosite în timpul procedurii de embolizare? Pentru realizarea acestei proceduri se utilizează catetere (tuburi lungi, subțiri și flexibile) și microparticule nonresorbabile de 250-500 de microni care sunt injectate în arterele prostatice pentru a întrerupe alimentarea cu sânge a țesutului adenomatos.   Care sunt riscurile procedurii de embolizare?  Embolizarea adenomului de prostată este considerată o procedură terapeutică sigură, cu foarte puține riscuri și complicații. Complicațiile minore posibile sunt:  Hematom la locul de puncție; Disurie (urinare dureroasă); Hematurie (urinare cu sânge);  Hemospermie (prezența sângelui în spermă) tranzitorie;  Retenția urinară (imposibilitatea de a urina) tranzitorie;  Infecții ale tractului urinar.[3] Până în prezent, la nivel mondial, nu s-au înregistrat complicații majore care să necesite o intervenție chirurgicală. Nu au existat cazuri de disfuncție sexuală, incontinență urinară, sângerare sau deces consecutive acestei proceduri. Care este prețul procedurii de embolizare de adenom de prostată? Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele procedurii, inclusiv asupra prețului. Știm că uneori recomandările medicale pot părea complicate și pot naște confuzii. De aceea, suntem aici pentru a-ți oferi informații corecte, personalizate cazului tău. Pentru a sta de vorbă cu un ARES Helper, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi! Întrebări frecvente despre tratamentul adenomului de prostată  Ce înseamnă embolizare? Embolizarea este o procedură minim invazivă ce presupune introducerea în artere, prin intermediul cateterelor, a unor agenți emboligeni pentru a întrerupe alimentarea cu sânge la nivelul unei anumite zone.[6] Ce se întâmplă după embolizare? După o astfel de procedură, țesutul vizat, în cazul de față cel adenomatos, se resoarbe treptat, ceea ce duce la dispariția simptomelor.  Care sunt avantajele procedurii de embolizare?  Această procedură are mai multe avantaje pentru pacient:  Nu necesită anestezie generală;  Disconfortul intraprocedural și postprocedural este minim;  Nu este necesar cateterismul uretral sau acesta este necesar doar pentru perioadă scurtă de timp, fie în timpul procedurii, fie după efectuarea acesteia;  Revenirea ulterioară la activitățile normale este rapidă;  Nu apare ejacularea retrogradă;  Nu este afectată fertilitatea.[1] Embolizarea adenomului de prostată este o procedură minim invazivă cu ajutorul căreia se poate ameliora semnificativ, în doar câteva zile sau săptămâni, simptomatologia hiperplaziei benigne de prostată. Riscul apariției unor complicații este mic, iar rata de succes este mare.[1] Dacă vrei să afli mai multe informații despre această procedură, consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți răspunde la toate întrebările. Ne poți contacta chiar tu, folosind numărul de telefon dedicat, sau poți completa formularul disponibil pe site iar unul dintre colegii noștri va lua legătura cu tine cât mai curând posibil.  Bibliografie:  Maclean, Drew, et al. “Prostate Artery Embolization: A New, Minimally Invasive Treatment for Lower Urinary Tract Symptoms Secondary to Prostate Enlargement.” Therapeutic Advances in Urology, vol. 9, no. 8, 10 July 2017, pp. 209–216, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5896862/, 10.1177/1756287217717889. Accessed 1 Nov. 2022. Modi, Sachin, and Mark Harris. “Prostate Artery Embolisation in the Treatment of Benign Prostatic Hyperplasia: A Multidisciplinary Approach.” EMJ Urol Urology 2022, vol. 10, 2022, pp. 02-13, www.emjreviews.com/urology/article/prostate-artery-embolisation-in-the-treatment-of-benign-prostatic-hyperplasia-a-multidisciplinary-approach-s181022/. Accessed 1 Nov. 2022. Naidu, Sailendra G., et al. “Prostate Artery Embolization—Review of Indications, Patient Selection, Techniques and Results.” Journal of Clinical Medicine, vol. 10, no. 21, 31 Oct. 2021, p. 5139, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8584630/, 10.3390/jcm10215139. Accessed 1 Nov. 2022. NHS Choices. Overview - Benign Prostate Enlargement. 2022, www.nhs.uk/conditions/prostate-enlargement/. Accessed 1 Nov. 2022. “PAE Patient Information Leaflet | BSIR.” Bsir.org, 2020, www.bsir.org/patients/pae-patient-information-leaflet/. Accessed 1 Nov. 2022. RSNA, America. “Catheter Embolization.” Radiologyinfo.org, 2020, www.radiologyinfo.org/en/info/cathembol#a8f4f24b95004fb5815dc69ffccba66a. Accessed 1 Nov. 2022.

Embolia pulmonară secundară tromboembolismului venos este o cauză majoră de deces, una însă care poate fi prevenită. De obicei, acest lucru presupune administrarea de anticoagulante pacienților cu risc crescut. Există însă și situații în care tratamentul medicamentos nu este eficient, duce la apariția unor complicații sau este complet contraindicat. În astfel de cazuri, există o altă opțiune de tratament la care se poate apela: implantarea de filtru de venă cavă.[1] Generalități despre boala tromboembolică  Boala tromboembolică sau trombembolismul venos apare atunci când se formează un cheag de sânge într-o venă și include tromboza venoasă profundă și embolia pulmonară. Simptomele trombozei venoase profunde includ edemul, roșeața și durerea, iar embolia pulmonară se poate manifesta prin durere bruscă în piept și dificultăți de respirație. Boala tromboembolică poate fi însă și asimptomatică, ceea ce o face mai dificil de diagnosticat.[3] Tratamentul emboliei pulmonare depinde de gravitate. În timp ce un pacient cu embolie pulmonară care prezintă o scădere a tensiunii arteriale, semn al scăderii debitului cardiac, beneficiază de un tratament care distruge cheagurile de sânge (tratament trombolitic) sau de chirurgie care extrage cheagurile de sânge direct din arterele pulmonare, marea majoritate a pacienților primesc un tratament anticoagulant, tratament care ajută organismul la distrugerea cheagurilor de sânge. Distrugerea acestora e un proces îndelungat, care durează săptămâni sau luni. În medicina modernă se pune un mare accent pe prevenirea emboliei pulmonare la pacienții cu risc crescut. Aceasta se face tot prin administrarea subcutanată sau orală a unor doze mici de tratament anticoagulant, care scade riscul de embolie pulmonară. Există situații în care acest tratament anticoagulant nu poate fi folosit datorită contraindicațiilor sau riscului de hemoragie sub tratament anticoagulant (dintre aceste situații amintim pacienții cu tumori cerebrale vascularizate, pacienții care sunt supuși unor intervenții neurochirurgicale, pacienții cu sângerări active). Implantarea filtrelor de venă cavă inferioară reprezintă o modalitate mecanică de a scădea riscul de recidivă sau de apariție a trombembolismului pulmonar, cheagurile formate la nivelul membrelor inferioare fiind oprite de către acest filtru. Există filtre de venă cavă permanente (care odată implantate nu vor mai fi scoase, recomandate de obicei la pacienții cu risc continuu de embolie pulmonară și imposibilitatea de a urma un tratament anticoagulant) și filtre de venă cavă temporare, recuperabile (la pacienții cu contraindicații de tratament anticoagulant pe o durată limitată de timp). Care sunt cauzele apariției cheagurilor în sânge?  Cauzele apariției cheagurilor de sânge la nivelul membrelor inferioare sunt multiple, dar pot fi împărțite în trei mari categorii:  Staza sângelui la nivelul venelor membrelor inferioare (din cauza unei circulații venoase insuficiente, după operații chirurgicale în condițiile imobilizării prelungite la pat, în cazul călătoriilor prelungite cu avionul);   Afectarea integrității pereților venelor de la nivelul membrelor inferioare sau la nivelul venelor pelvine (care apare, de exemplu, după naștere);  Tendința sângelui de a coagula (așa numita hipercoagulabilitate, condiție înnăscută – factor V Layden, mutația unei gene care codifică protrombina, activitate scăzută a unor proteine care inhibă în mod normal coagularea sau dobândită – sarcina, consum de anticoncepționale orale, fumat, neoplazii). Alți factori care pot crește riscul formării cheagurilor de sânge și a dezvoltării trombozei venoase profunde și a emboliei pulmonare:   Perioadele lungi de inactivitate;  Anumite afecțiuni medicale (ex: cancerul, diabetul, insuficiență cardiacă congestivă, infarctul miocardic, hipertensiunea arterială, infecțiile, boala renală, leziunile măduvei spinării, obezitate);  Vârsta - riscul crește odată cu înaintarea în vârstă și se dublează o dată la 10 ani după vârsta de 40 de ani;  Istoricul familial;  Sexul - înainte de menopauză, boala tromboembolică este mai frecventă în rândul femeilor.[3] Formarea cheagurilor la nivelul membrelor inferioare determină mărirea în volum a piciorului din cauza stazei sângelui în vene și, în cazuri extreme, prin afectarea circulației arteriale (se poate însoți cu manifestări ischemice arteriale). Cheagul de la nivelul membrelor inferioare poate migra prin vene până la cavitățile drepte ale inimii și în continuare la nivelul arterelor pulmonare, provocând embolia pulmonară. Consecințele acestei migrări pot fi fatale din cauza obstrucției circulației arteriale pulmonare. Sângele nu mai poate trece mai departe în capilarele pulmonare, în venele pulmonare și în cordul stâng, determinând scăderea debitului cardiac la nivele atât de mici încât însăși viața e pusă în pericol. În ce cazuri este indicată implantarea filtrului de venă cavă inferioară?   Implantarea filtrelor de venă cavă este indicată în cazul:   Pacienților cu tromboză venoasă;  Pacienților cu contraindicații sau complicații ale administrării tratamentului anticoagulant; Pacienților cu risc crescut de embolie pulmonară; Pacienților cu risc crescut de recidivă a emboliei pulmonare.  Atenție! Filtrele scad riscul de recidivă a emboliei pulmonare, dar nu scad riscul de apariție a trombozei venoase profunde. Alte situații în care se poate indica implantarea unui filtru de venă cavă (nu există o indicație clară și atunci indicația trebuie particularizată în funcție de pacient) sunt: Tromboza venoasă profundă localizată la nivel ileo-cav (risc foarte crescut de migrare a trombilor în circulația pulmonară); Tromb mobil, de dimensiuni mari; Dificultăți în menținerea unui nivel eficient al anticoagulării. Se poate implanta un filtru de venă cavă și profilactic (la pacienții ce nu au tromboză venoasă profundă, dar au un risc crescut de apariție a acesteia: neoplasm, intervenții chirurgicale majore). În ce constă procedura de implantare a unui filtru de venă cavă? Procedura de implantare a unui filtru de vena cavă se realizează în sala de angiografie, de către un medic radiolog sau cardiolog cu supraspecializare în tehnici intervenționale. Filtrele se introduc pe calea venelor de la nivelul membrelor inferioare sau pe calea venelor de la nivelul gâtului, iar procedura se desfășoară astfel:  Se realizează dezinfectarea pielii la nivelul abordului vascular; Se efectuează anestezie locală cu xilină;  Medicul va realiza o mică incizie și va introduce prin piele, în venă, un tub subțire numit teacă;  Ulterior, prin această teacă se introduce un cateter care are la vârful lui filtrul de vena cavă (care în acest moment este închis); se va utiliza un sistem de radiologie pentru a controla poziționarea corectă a filtrului la nivelul venei; medicul va injecta, din când în când, o substanță de contrast în venă pentru a verifica poziția;  După poziționarea corectă, filtrul va fi eliberat și acesta se va extinde și fixa la nivelul pereților venelor;  Poziția sa va fi din nou controlată prin imagini radiologice;  Când procedura este completă, medicul va scoate cateterul și va aplica presiune pentru a opri orice sângerare. Pune-i la dispoziție medicului tău o listă cu toate medicamentele pe care le iei, inclusiv suplimentele pe bază de plante, și cu alergiile de care suferi, dacă este cazul (în special alergii la anestezice sau substanțe de contrast).[2] Cât durează internarea după implantarea filtrului de venă cavă?  Tratamentul intervențional prezintă avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. Perioada de internare variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura de diagnosticare și tratament. Te poți întoarce la viața ta în numai câteva zile. Care sunt riscurile procedurii de implantare a filtrului de venă cavă?  Complicațiile asociate cu implantarea de filtru de venă cavă pot fi împărțite în două categorii: cele care apar în timpul procedurii sau la scurt timp de la finalizarea acesteia și complicații pe termen lung.   Complicațiile care pot apărea periprocedură sunt reprezentate de: Hemoragie; Formarea de hematoame la locul puncției venoase la nivelul plicii inghinale; Formarea de fistule arterio-venoase:  Infecții locale;  Reacții alergice sau insuficiență renală după administrarea de substanță de contrast;  Aritmii; Plasarea incorectă a filtrului.  Pe termen lung, mai pot apărea complicații precum:   Creșterea riscului de tromboză venoasă profundă;  Tromboza de vena cavă inferioară și trombembolism pulmonar;  Perforarea venei cave inferioare;  Migrarea filtrului de la locul implantării.  Hemostaza după procedura de implantare a filtrului de venă cavă După terminarea procedurii, se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. Este recomandat  repausul la pat.  În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Ce dispozitive medicale sunt folosite? Echipamentul folosit în timpul procedurii de implantare a filtrului de venă cavă include catetere, aparat cu raze X și, bineînțeles, filtrul de vena cavă inferioară.  Acesta este un mic dispozitiv metalic care captează fragmente mari de cheaguri și le împiedică să migreze prin vena cavă către inimă și plămâni, unde ar putea duce la apariția unor complicații severe, cum ar fi durere, dificultăți de respirație, dificultăți de respirație sau chiar moarte.[1][2] Dacă totul decurge așa cum ar trebui, este posibil să poți pleca acasă în aceeași zi.[2] Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o astfel de procedură, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul cardiolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat.  Evită totuși să conduci timp de 24 de ore și să ridici obiecte grele sau să urci scările timp de 48 de ore. Vei primi toate instrucțiunile necesare înainte de a pleca acasă.[2] Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge. Prevenirea emboliei pulmonare este un aspect pe care se pune un foarte mare accent în medicina modernă. Atunci când tratamentul anticoagulant nu este suficient sau nu reprezintă o opțiune, procedura de implantare de filtru de venă cavă poate ajuta la prevenirea acestei afecțiuni. Consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți oferi informații suplimentare despre această procedură. Poți suna la numărul de telefon dedicat sau poți completa formularul de contact disponibil pe site-ul nostru și vei fi contact în cel mai scurt timp posibil. Bibliografie:  Altif Muneeb, and Amit S Dhamoon. “Inferior Vena Cava Filter.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 9 Aug. 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK549900/. Accessed 16 Nov. 2022. RSNA, America. “IVC Filters.” Radiologyinfo.org, 2022, www.radiologyinfo.org/en/info/venacavafilter. Accessed 16 Nov. 2022. “What Is Venous Thromboembolism?” NHLBI, NIH, 19 Sept. 2022, www.nhlbi.nih.gov/health/venous-thromboembolism. Accessed 16 Nov. 2022.

Generalități despre arterele subclavii Arterele subclavii (două la număr, de fiecare parte a gâtului) sunt ramuri ale aortei. Stenoza de aortă subclavie poate fi cauza de morbiditate importantă, putând determina ischemie (din cauza aportului insuficent de sânge în țesuturi) la nivelul membrelor superioare, la nivel cerebral și în anumite situații, cardiac. Ce cauzeaza stenoză? Principala cauza este ateroscleroza (depozite de grăsime la nivelul pereților vaselor). Factorii de risc asociați aterosclerozei sunt: hipertensiunea, fumatul, obezitatea, dislipidemia, diabetul. Alte cauze sunt: arterita (inflamația pereților arterei; ex arterita Takayasu, arterita cu celule gigante), expunerea la radiații, sindroame de compresiune, diverse afecțiuni ( displazia fibromusculară, neurofibromatoză). Frecvent, pacienții cu stenoză de arteră subclavie prezintă leziuni și la nivelul altor vase ( coronariene – vase ale inimii, carotide – principalele vase ale gâtului, artere ale membrelor inferioare), deci se poate spune că acești pacienti au risc mare de a dezvolta complicații coronariene (angină – durere în piept, sau infarct) sau evenimente cerebrovasculare (de ex. accident vascular cerebral). Cel mai adesea este afectată artera subclavie stângă (de 3-4 ori mai frecvent), aproape de originea sa din aortă. Dacă stenoza este izolată pot să nu existe simptome, datorită colateralelor (vase noi care se deschid pentru a aduce sânge în zonele afectate). Ai putea avea nevoie de angioplastie de artere subclavii dacă ai simptomele: Simptomele includ slăbiciune musculară, oboseală, durere (claudicație) la nivelul membrelor superioare, durere în repaus, necroza degetelor mâinii ( prin blocare fluxului de sânge la nivelul degetelor de către bucăți rupte din placa de ateroscleroză), hemoragii la nivelul unghiilor. Apar și manifestări neurologice (se produce un “furt”, adica sângele va fi redirecționat din vasele normale care își au originea în artera subclavie către zona afectată): tulburări de vedere, sincopa (pierderea stării de constiență), dizartrie (tulburări la vorbire), ataxie (imposibilitatea de menținere a echilibrului), vertij (ameteli), tulburări de sensibiliate la nivelul feței. De asemenea, la pacienții care au suferit intervenții de tip by-pass aorto-coronarian la care s-a folosit artera mamară , tot datorată mecanismului de furt, pot să reapară simptome ale bolii cardiace. Diagnosticul Stenoza de arteră subclavie poate fi suspicionată atunci când există diferențe de puls și între valorile tensiunii arteriale între cele două brațe ( diferența care în general depășește 20mmHg), zgomote (sufluri) anormale în regiunea gâtului, modificări la nivelul membrelor superioare ( ex: necroze degete, hemoragii la nivelul unghiilor). Dacă se suspicionează o boală inflamatorie (artrită, vasculită) se pot face teste de inflamație ( teste de sânge: PCR-proteina C reactiva, VSH). Ecografia Doppler arterial poate evidenția modificări care se asociază cu stenoza de arteră subclavie, este o metodă neinvazivă și în plus, este utilă și pentru urmărire după tratament. Alte teste imagistice care pot confirma diagnosticul sunt: IRM sau angioIRM CT sau angio CT Arteriografie Aortografie de aorta ascendentă Arteriografie selectivă a vaselor supraaortice Tratamentul poate fi medical, chirurgical sau intervențional. Intervenția chirurgicală este o intervenție de tip by-pass ( se face legatură între artera subclavie și alt vas, “sărind” peste zona îngustată, și folosind un alt vas din corp – arteră sau venă; se pot face by-pass carotido-subclavian, aorto-subclavian, axilo-axilar). Tratamentul intervențional este minim invaziv, de primă intenție și presupune angioplastie cu balon (dilatarea leziunii cu un balonas umflat) urmată de montarea unui stent la locul stenozei (un mic tub care menține vasul la dimensiuni normale). Se recomandă angioplastia pentru: Ischemie simptomatica Sidrom de furt arteră subclavie Claudicație importantă membru superior Atunci când se dorește menținerea fluxului de sânge în artera mamară sau înaintea intervenției de tip by-pass aorto coronarian când se dorește utilizarea arterei mamare După by-pass aorto-coronarian când se evidențiaza ischemie (sindrom de furt coronara-subclavie) La pacienti dializați pentru a menține conductul de dializț sau la cei cu graft axilar Sindromul “degete-albastre” (necroza degetelor prin particule rupte) Imposibilitatea măsurării tensiunii arteriale Stenoza progresivă sau trombi care amenință circulația cerebrală În cazul pacienților asimptomatici, indicațiile de tratament intervențional al stenozei de arteră subclavie se menține pentru acei pacienți care urmează să fie supuși altor tehnici de revascularizare cardiovasculare , pentru menținerea fluxului sangvin normal la nivel cerebral sau pentru îmbunătățirea lui (atunci când există și alte leziuni associate ale altor vase situate deasupra arcului aortic). Cât durează internarea? Angiografia/angioplastia de artere subclavii prezintă avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. Perioada de internare variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura de diagnosticare și tratament. Te poți întoarce la viața ta, în numai câteva zile. Riscuri angiografie/angioplastie Complicațiile sunt rare și riscul de complicații e scăzut printr-o pregătire corespunzătoare și o supraveghere permanentă a pacientului. reacții alergice la substanțele administrate reacții la anestezice fistule arteriovenoase la nivelul puncției vasculare mici sângerări la nivelul puncției vasculare febră cefalee, migrenă infecție embolie gazoasă lezarea peretului aortic sau al arterei prin care se face abordul ruptura sau disecția de aortă restenoză intrastent migrarea stentului embolizare distală (ruperea unor fragmente de la nivelul stenozei care ajung în alte vase) complicații neurologice: accident ischemic tranzitor, accident vascular cerebral, hemiplegie (paralizie la nivelul unei jumătăți de corp), diplopie (vedere dublă). Ce se întâmplă în timpul procedurii Procedura se efectuează în sala de angiografie. După anestezie se efectuează o mică incizie la nivel inghinal pentru a vizualiza artera femurală în care se va introduce o teacă (un tub de plastic care permite manipularea echipamentului necesar intervenției). De obicei, abordul este cel femural (descris mai sus), dar pocedură se poate efectua de asemenea și prin abord la nivelul arterei brahiale (arteră a brațului, ca în care incizia va fi făcută la nivelul plicii cotului) sau la nivel radial (incizie la nivelul încheieturii mainii). Ulterior se administrează heparină (un medicament care previne formarea cheagurilor de sânge în timpul intervenției). Pe teacă se introduce un ghid (un fir subțire) cu care se va traversa leziunea, apoi, urmând ghidul va fi introdus un nou cateter. Se vor efectua angiografii repetate pentru a verifica în permanență localizarea cateterelor. Ulterior, se dilată leziunea cu ajutorul unui balonaș care va fi umflat cu substanță de contrast diluată, urmând ca apoi să se monteze stentul necesar menținerii vasului la dimensiuni normale. La final se verifică prin arteriografie poziția stentului și dacă există stenoză restantă. Uneori pot fi necesare dilatări la nivelul stentului, după ce acesta a fost montat în poziția dorită. Atunci când procedura se consideră încheiată, se retrag toate cateterele. Teaca mai poate fi lasată pe loc câteva ore. Hemostaza După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În ambele cazuri de abord, pacientului i se va indica să păstreze repaus la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Ce dispozitive medicale sunt folosite? Stentul este un tub sub formă de rețea metalică cilindrică și are capacitatea de a menține artera deschisă. Există mai multe tipuri de stenturi, de dimensiuni diferite, construite din oțel ( stenturi metalice simple ), aliaje de nichel, cobalt-crom, titan. Stenturile coronariene pot fi acoperite cu polimeri pe care sunt absorbite diferite medicamente, cu efect anticoagulant, antiinflamator și antiproliferativ. Aceste medicamente urmăresc să împiedice restenozarea arterei în acel punct (există un risc de restenozare de 20% în cazul implantării stentului metalic simplu). Acest risc se reduce la sub 1% în cazul folosirii de stent farmacologic activ, impregnat cu medicamente antiproliferative. Citeste si: Angioplastie coronariană Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de angioplastie, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul cardiolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat. Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge.