Diabetul - tipuri, cauze, simptome, tratament


Publicat: 4 decembrie 2019
Ultima actualizare: 30 iunie 2023
Diabetul - tipuri, cauze, simptome, tratament

Cuprins

Glicemia menținută constant la un nivel ridicat împreună cu mecanismele autoimune ale diabetului duc la deteriorarea unor țesuturi și sisteme precum nervii, ochii, rinichii și sistemul cardiovascular. 

Diabetul poate apărea la orice vârstă. Numărul de pacienți diagnosticați cu diabet este în creștere. În prezent, aproximativ 425 de milioane de persoane suferă de diabet, la nivel mondial.

Tipuri de diabet 

Toate tipurile de diabet au ca și caracteristică tulburarea producerii insulinei sau rezistența celulelor la insulină. Insulina este un hormon produs de celulele beta ale pancreasului, iar rolul acesteia în organism este de a scădea și normaliza nivelul de glicemie din sânge. Insulina ajută la metabolizarea glucozei, prin introducerea ei în celule, unde este folosită pentru a produce energie. De asemenea, insulina trimite glucoza spre mușchi și ficat unde este stocată sub formă de depozite. În diabet, aceste mecanisme sunt alterate parțial sau complet.

Diabet zaharat de tip 1

În diabetul zaharat de tip 1, celulele beta ale pancreasului nu mai produc deloc insulină. Așadar, nivelul de glucoză este foarte crescut. Aproape toate alimentele pe care le mâncăm conțin glucide, așadar după fiecare masă glicemia crește în mod normal și este controlată de insulină. În cazul diabetului de tip 1, glicemia crește necontrolat, deoarece insulina nu există. 

Diabet zaharat de tip 2

În diabetul zaharat de tip 2, fie celulele beta-pancreatice nu mai produc destulă insulină (insulinodeficiență), fie celulele organismului nu mai primesc insulina, din cauza alterării receptorilor pentru insulină (insulinorezistență). Astfel, glucoza nu mai poate fi utilizată, iar nivelurile ei rămân crescute în sânge. Diabetul zaharat de tip 2 este mai blând decât cel de tip 1, întrucât acesta poate fi mai bine controlat.

Diabet gestațional

Diabetul gestațional reprezintă o creștere a glicemiei, din cauza unei insulinorezistențe apărute în timpul sarcinii. Acest diabet este temporar. Totuși, în lipsa tratamentului, acesta poate duce la complicații ale sarcinii și crește riscul dezvoltării diabetului de tip 2 în viitor, atât la mamă, cât și la copil.

Prediabet 

Prediabetul este, de fapt, o scădere a toleranței la glucoză și reprezintă o stare de tranziție a glicemiei în sânge între valoarea normală și cea caracteristică diabetului. Pacienții cu prediabet prezintă un risc ridicat de a dezvolta un diabet zaharat de tip 2 în viitor (peste mai mulți ani). 

Cauzele diabetului

Diabetul poate fi cauzat de:

  • Factori genetici – mutația unor gene care apare spontan sau este transmisă ereditar. Persoanele cu rude care suferă de diabet au un risc crescut de a dezvolta la rândul lor această boală. Riscul este extrem de crescut în cazul în care aceste rude sunt de gradul 1 și în cazul în care suferă de diabet de tip 2 (aproximativ 90%).
  • Mecanisme autoimune – organismul nu își mai recunoaște propriile țesuturi, așadar sistemul imunitar le distruge. Practic, acestea sunt percepute ca fiind străine organismului. Astfel, celulele beta care produc insulină pot fi distruse.
  • Factori de mediu – contactarea unor virusuri. Infecțiile virale cauzează apariția diabetului zaharat de tip 1 în cazul persoanelor predispuse genetic. Persoanele cu predispoziție genetică care nu vin în contact cu virusul respectiv nu vor dezvolta diabet zaharat.
  • Stil de viață – alimentele bogate în zahăr, fumatul, lipsa activității fizice și obezitatea favorizează dezvoltarea rezistenței la insulină, mai ales în cazul persoanelor cu prediabet. Practic, prediabetul poate evolua spre diabet, dacă stilul de viață nu este echilibrat.
  • În cazul diabetului gestațional, rezistența la insulină apare din cauza schimbărilor hormonale.

Simptomele diabetului

Diabetul de tip 1 începe să se manifeste brusc prin:

  • Polifagie (foame excesivă), polidipsie (sete excesivă), poliurie (urinare excesivă) – deși glucoza din sânge este ridicată, organismul nu o poate folosi și încearcă să o dilueze prin provocarea setei, ceea ce duce la creșterea volumului de lichide, care mai apoi cauzează o urinare în exces. Foamea excesivă apare deoarece organismul are nevoie de energie, însă nu poate utiliza glucoza drept sursă de energie.
  • Deoarece are nevoie de alte surse de energie, organismul utilizează acizii grași și proteinele din țesuturi. Astfel, apare scăderea bruscă în greutate, în cazul diabetului de tip 1.
  • Oboseală excesivă – bolnavul doarme foarte mult.
  • Tulburări de vedere 
  • Miros de acetonă a respirației

Diabetul de tip 2 se manifestă asemănător celui de tip 1, însă simptomele sunt mai blânde.

Prediabetul și diabetul gestațional nu provoacă întotdeauna simptome și se diagnostichează în momentul testelor de screening.

Diabetul de tip 1 poate duce la complicații grave precum coma cetoacidozică sau coma hipoglicemică, care necesită îngrijiri medicale de urgență.

Valoarea normală a glucozei în sânge dimineața, pe nemâncate este de 60-100 mg/dL. În cazul diabetului, această valoare se modifică și depășește 126 de mg/dL. În caz de prediabet, valoarea glicemiei este între 100 și 126 mg/dL, pe nemâncate. Diabetul se diagnostichează prin analiza de sânge a glicemiei, prin testul de toleranță la glucoză sau prin dozarea hemoglobinei glicate care depășește valoarea de 6,5.

Tratamentul diabetului

Diabetul de tip 1 se tratează prin injectarea insulinei de mai multe ori pe zi, în doze stabilite de medic. 

Diabetul de tip 2 se poate trata prin medicație orală și uneori poate fi nevoie de injectarea insulinei. 

Diabetul necesită tratament medicamentos în cazul în care este afectată funcția cardiovasculară, cea renală sau oculară. Așadar, sunt necesare teste periodice de screening.

De asemenea, diabetul necesită o dietă adecvată și o activitate fizică regulată. Trebuie evitate alimentele cu indice glicemic mare (dulciuri, zahăr) care produc creșteri bruște și mari ale glicemiei. În cazul diabetului de tip 2, controlul stilului de viață îmbunătățește sensibilitatea la insulină. De asemenea, în cazul prediabetului, alimentația, sportul și evitarea fumatului poate preveni sau întârzia apariția diabetului de tip 2. 

Așadar, diabetul de tip 1 și 2 sunt afecțiuni cronice care necesită monitorizare și tratament pe parcursul întregii vieți.

Prin apăsarea butonului Trimite mesaj, sunt de acord cu prelucrarea datelor mele cu caracter personal (ce pot include și date cu caracter medical) în vederea furnizării serviciilor de către MONZA ARES. Pentru mai multe informații, accesați pagina notei de informare.

Acest site a fost conceput cu scop informativ. El nu inlocuieste in niciun caz consultul medical. Orice decizie privind diagnosticul si tratamentul afectiunii dumneavoastra se va face numai dupa un consult medical de specialitate.

MONZA ARES Group
Soluționarea Alternativă a LitigiilorSoluționarea online a litigiilor