Ocluziile coronariene totale cronice sunt leziunile apărute la nivelul arterelor care irigă mușchiul cardiac și care sunt îngustate sau obstruate total pentru o perioadă mai lungă de trei luni.
De-a lungul timpului, sub acțiunea mai multor factori de risc, pe pereții arterelor care irigă inima (arterele coronare) se depun diferiți compuși din sânge – calciu, grăsimi. Aceste depuneri poartă denumirea generică de placă de aterom și îngustează diametrul arterelor, astfel încât circulația sângelui devine tot mai dificilă.
Ce este revascularizarea ocluziilor cronice totale? Revascularizarea percutană a ocluziilor coronariene cronice totale (CTO) reprezintă tratamentul minim invaziv al arterelor coronare care sunt blocate total sau aproape complet de o perioadă mai lungă de trei luni. Prin această procedură intervențională, ocluziile cronice de la nivelul arterelor coronare sunt dilatate cu ajutorul unuia sau mai multor stenturi. Procedura se face când în urma examentului cardiologic și a coronarografiei a fost pus diagnosticul de ocluzie coronariană cronică totală (CTO) Simptome Ai putea avea nevoie de revascularizarea percutană a CTO dacă ai următoarele simptome: Cât durează internarea? Fiind o procedură minim invazivă, revascularizarea percutană CTO beneficiază d eavantajul unei internări de scurtă durată. De obicei, pacienții rămân internați între 24 și 48 de ore și apoi se pot întoarce la activitățile obișnuite. Ce riscuri implică procedura? Revascularizarea percutană CTO este o procedură minim invazivă complexă, cu grad mare de dificultate care implică și câteva riscuri: Sângerare la locul puncției Deteriorarea arterei la locul de puncție Închidere bruscă a arterei coronare Ruperea arterei coronare Infarctul miocardic acut Ce se întâmplă în timpul revascularizării percutane a CTO? Procedura de revascularizare percutană CTO este asemănătoare angioplastiei coronariene și se efectuează într-o sală de angiografie, de către un medic cardiolog cu supraspecializare în cardiologie intervențională. Medicul face o mică puncție la nivelul arterei femurale sau radiale și montează o teacă sterilă (un tub mic de plastic). Prin această teacă medicul va ghida un cateter (o sondă foarte subțire care este prevăzută în vârf cu balon și/sau stent) până la nivelul arterelor coronare. După injectarea substanței de contrast, sub control radiologic, se pot observa ocluziile cronice totale. Medicul va înainta cateterul prin manevre speciale până la nivelul acestor leziuni și va poziționa stentul care va fi ulterior dilatat. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de revascularizare percutană CTO, va fi nevoie să urmezi un tratament medicamentos indicat de medicul cardiolog și să revii la controlul cardiologic la 1,3 și 6 luni după intervenție. Îți poți relua activitatea imediat. Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge.
În spitalul MONZA ARES din Cluj Napoca, am tratat cazul unei paciente care s-a prezentat cu dureri severe la nivelul piciorului drept, mai ales în timpul mersului pe distanțe scurte de 50 m. Echipa medicală formată din formate din Dr. Ștefan Moț, Dr. Horia Iuga, Dr. Alexandra Gică, Dr. Simona Cozma și Dr. Ioana Mureșan, a reușit să realizeze cu succes o intervenție complexă de revascularizare a arterei afectate de la nivelul piciorului drept.
Un pacient diabetic cu amputație de coapsă stângă a fost diagnosticat cu stenoză de 80% pe artera femurală superficială dreaptă. A fost salvat cu ajutorul procedurii Jetstream, o intervenție minim invazivă recomandtată în cazul stenozelor calcifiate.
Unui pacient de 82 de ani, cunoscut cu istoric coronarian cu triplu bypass aorto-coronarian (artera mamara interna stanga - artera descendentă anterioară, vena safenă internă - ram marginal I , vena safenă internă - artera circumflexă II), i-a fost efectuată o angioplastie cu stent pe vasul nativ (trunchiul coronarian stâng la nivel ostial).
Acest site a fost conceput cu scop informativ. El nu inlocuieste in niciun caz consultul medical. Orice decizie privind diagnosticul si tratamentul afectiunii dumneavoastra se va face numai dupa un consult medical de specialitate.