Hernia de disc - cauze, simptome, tratament


Publicat: 29 noiembrie 2019
Ultima actualizare: 17 iulie 2024

Articol medical scris de către Echipa MONZA ARES, Cardiologie clinică la MONZA ARES Bucuresti

Hernia de disc - cauze, simptome, tratament

Cuprins

Acesta este un articol medical

Citește despre procedură: Nucleopastie

Hernia de disc

Afecțiune tot mai des întâlnită în zilele noastre, hernia de disc este o boală ce apare atunci când o porțiune dintr-un disc intervertebral se fragmentează și ajunge să comprime rădăcinile nervoase sau măduva spinării aflate în canalul spinal din imediata sa vecinătate. Mai exact, inelul fibros, adică partea așezată la periferia discului intervertebral, permite conținutului gelatinos elastic al său să iasă în afară. Un disc herniat poate cauza dureri majore de spate, amorțeală și slăbiciune la nivelul mâinilor sau picioarelor, iar netratat conduce la complicații mai grave. Hernia de disc este o afecțiune neurologică, discurile intervertebrale fiind cartilaje localizate între vertebre ce au rolul de a asigura stabilitatea coloanei vertebrale, mișcarea membrelor și protejarea vertebrelor de șocuri sau uzură, acționând ca un amortizor.

Cauzele herniei de disc

Odată cu înaintarea în vârstă, discurile intervertebrale se deteriorează, însă simptomele deranjante ale acestei boli pot apărea chiar și la 30 de ani. Potrivit statisticilor, incidența herniei de disc în rândul populației este de aproape 15%, însă multe persoane nu acordă atenția cuvenită durerilor de spate, astfel că procentul poate fi mult mai mare. De asemenea, 6 din 10 adulți, cu vârsta peste 65 de ani, fără simptome, prezintă hernii de disc la un examen RMN.

Hernia de disc se instalează cel mai frecvent în regiunea inferioară a coloanei vertebrale, în zona lombo-sacrală ce este supusă unui stres mecanic major. Alteori, hernia de disc apare cervical, la nivelul gâtului, iar în situații mai rare, toracic. Cauzele ce conduc la apariția herniei de disc pot fi:

  • Vârsta, persoanele între 35-50 de ani prezentând un risc crescut de hernie de disc pentru că discurile intervertebrale nu mai rețin suficientă apă și își pierd din flexibilitate
  • Sexul, bărbații sunt mai predispuși la această afecțiune decât femeile
  • Traumatisme la nivelul coloanei vertebrale, dezvoltându-se astfel fisuri la nivelul stratului exterior al discului
  • Presiune crescută la nivel lombar, folosirea mușchilor spatelui în loc de cei ai picioarelor sau coapselor pentru ridicarea greutăților
  • Răsucirea sau întoarcerea în timpul ridicării obiectelor grele
  • Cădere sau lovitură în spate
  • Moștenirea genetică
  • Excesul de greutate
  • Sedentarism
  • Expunerea îndelungată la vibrații
  • Statul într-o poziție incorectă și prelungită pe scaun la job
  • Efortul fizic exagerat
  • Exercițiile fizice executate incorect
  • Fumatul.

Simptomele herniei de disc

Hernia de disc nu prezintă simptome în cazul tuturor persoanelor care prezintă această afecțiune. În anumite situații, există posibilitatea ca hernia de disc să se fi declanșat cu ani în urmă, de regulă fără manifestări acute, și să fie trecut la repaus și antiinflamatoare. În funcție de localizarea discului intervertebral herniat, hernia de disc poate fi lombară, cervicală sau mai rar, toracică. În majoritatea cazurilor, simptomele sunt durere, amorțeală sau slăbiciune prin zona în care trece nervul. Dacă hernia de disc nu exercită presiune asupra vreunui nerv, poate să nu dea dureri.

Simptome hernia de disc lombară:

  • Durere a șalelor, feselor, coapselor și gambelor
  • Furnicături, dureri sau amorțeli la nivelul picioarelor
  • Contracturi musculare în zona lombară.

De cele mai multe ori, hernia de disc din regiunea lombară se produce într-o singură parte, stângă sau dreapta, ceea ce determina compresia pe o singură rădăcină nervoasă și apariția durerii pe un picior. În situații extrem de rare se poate întâmpla compresia pe multiple rădăcini nervoase, iar simptomele apar la nivelul ambelor membre inferioare.

Hernia de disc este  o boală degenerativă, cu evoluţie imprevizibilă. Într-o primă fază, se manifestă prin dureri lombare la efort, apoi şi dureri pe picior, amorţeli şi scădere de forţă musculară. Aceste stadii corespund gradului de afectare a discului, însă corelaţia nu este perfectă pentru că sunt pacienţi cu hernii voluminoase și dureri minime, sporadice, dar și pacienţi cu hernii mici și foarte dureroase.

Simptome hernia de disc cervicală

  • Oboseala brațelor
  • Durere în ceafă
  • Durerea umerilor, omoplaților și claviculei
  • Furnicături, amorțeli
  • Spasme ale mușchilor superiori
  • Dificultatea sau imposibilitatea de a întoarce capul ori de-a face mișcări bruște.

Hernia de disc cervicală cauzează compresia nervului cervical, consecința acestui fapt fiind durerile care iradiază către brațe. Amorțeala și senzațiile de înțepături pot ajunge până la degete și poate să apară și slăbiciunea musculară.

Simptome hernia de disc toracică

  • Dureri accentuate în timpul strănutului sau tusei
  • Durere care să iradieze către ombilic sau piept.

Manifestările neurologice denotă o suferinţă avansată a rădăcinii nervului şi tind să nu se recupereze complet după un episod acut, iar în formele grave, durerea poate dispărea, dar apare paralizia și amorțelile. Hernia de disc se poate manifesta atât brusc, prin dureri puternice, cât și insidios, progresiv.

Tratamentul herniei de disc

Hernia de disc are patru stadii în funcție de care se stabilește tratamentul:

1. Protruzia - Discul începe să se extindă și devine mai fragil, poate să nu fie nevoie de tratament.

2. Prolapsul – Discul iese din cavitatea lui, iar nucleul pulpos împinge pereții inelului pentru a ieși.

3. Extruziunea - Inelul discului este crăpat, iar nucleul începe să iasă din perimetrul său și durerea este mai accentuată.

4. Sechestrul – Inelul este deja rupt și nucleul se revarsă în canalul spinal, afectând terminațiile nervoase.

În majoritatea cazurilor, hernia de disc poate fi tratată nechirurgical prin fizioterapie, masaj, terapie medicamentoasă cu antiinflamatoare, injectări epidurale cu cortizon, repaus fizic, kinetoterapie, yoga, acupunctură, chiropractica sau schimbarea stilului de viață.

Intervenția chirurgicală pentru hernia de disc este rareori recomandată, atunci când celelalte metode de tratament devin ineficiente.

O alternativă a tratamentului chirurgical este metoda minim invazivă și anume Nucleoplastia. Această procedură se efectuează într-o sală de angiografie și constă în introducerea unui cateter la nivelul discului herniat. Cateterul emite unde pentru a dizolva excesul de țesut și astfel dimensiunie herniei sunt reduse. Presiunea din interiorul discului herniat scade, acesta revine în poziție normală și nu mai comprimă nervii spinali. Spitalizarea este una foarte redusă, de maxim 6 ore.

 

Hernia de disc este o boală care nu necesită operație decât în stadiile avansate, însă pentru a preîntâmpina apariția sa este necesar un stil de viață sănătos, pierderea în greutate, menținerea unei posturi corecte, renunțarea la fumat și o atenție sporită la mișcare.

Află mai multe detalii despre aceste proceduri!

Completează formularul și vei fi contactat

Prin apăsarea butonului Trimite mesaj, sunt de acord cu prelucrarea datelor mele cu caracter personal (ce pot include și date cu caracter medical) în vederea furnizării serviciilor de către MONZA ARES. Pentru mai multe informații, accesați pagina notei de informare.

Acest site a fost conceput cu scop informativ. El nu inlocuieste in niciun caz consultul medical. Orice decizie privind diagnosticul si tratamentul afectiunii dumneavoastra se va face numai dupa un consult medical de specialitate.

Copyright © MONZA ARES Conferinta Sinaia  Calculator Risc Cardiovascular  

MONZA ARES Group
Soluționarea Alternativă a LitigiilorSoluționarea online a litigiilor