Ocluzie coronariană cronică totală (CTO) tratată prin angioplastie complexă cu două stenturi

Articol medical scris de către Dr. Alexandru Achim, Cardiologie clinică la MONZA ARES Cluj-Napoca
Distribuie:
Cuprins
O pacientă în vârstă de 53 de ani, cu multiple antecedente cardiovasculare și cu o redecere importantă a capacității de efort, a fost tratată printr-o angioplastie coronariană complexă pentru o ocluzie cronică totală (CTO) a arterei coronare drepte.
Intervenția a permis redeschiderea arterei și restabilirea fluxului normal de sânge, prin implantarea a două stenturi farmacologic active.
Cazul a fost unul cu grad ridicat de complexitate, ocluzia fiind veche, lungă, calcificată și dificil de traversat prin tehnicile obișnuite de angioplastie.
Un istoric cardiovascular complex
Pacienta era cunoscută cu boală coronariană, având mai mulți factori de risc cardiovascular: hipertensiune arterială, dislipidemie, obezitate și antecedente de fumat.
În anul 2023, aceasta suferise un infarct miocardic infero-posterior, tratat prin angioplastie coronariană cu implantarea a două stenturi farmacologic active la nivelul arterei circumflexe.
Ce a arătat coronarografia?
Coronarografia a confirmat că stentul implantat anterior la nivelul arterei circumflexe era permeabil și că artera interventriculară anterioară nu prezenta leziuni semnificative.
Problema majoră a fost identificată la nivelul arterei coronare drepte (ACD), unde exista o ocluzie cronică totală – CTO (Chronic Total Occlusion).
O ocluzie cronică totală înseamnă că o arteră coronară este complet blocată de o perioadă îndelungată. În timp, organismul poate dezvolta vase colaterale care aduc sânge către teritoriul afectat, însă acestea nu înlocuiesc întotdeauna fluxul normal prin artera principală.
În cazul acestei paciente, circulația colaterală permitea alimentarea retrogradă cu sânge a vasului situat dincolo de ocluzie.
De ce a fost o angioplastie CTO complexă?
Nu toate ocluziile coronariene pot fi traversate și tratate cu aceeași ușurință.
În acest caz, ocluzia arterei coronare drepte avea o lungime de peste 20 mm, era calcificată și prezenta un capăt proximal ambiguu, elemente care cresc dificultatea unei proceduri de revascularizare.
Complexitatea a fost evaluată prin J-CTO Score, pacienta având un scor de 3 puncte, corespunzător unei intervenții dificile.
În plus, anatomia circulației colaterale era complexă, fiind prezente mai multe colaterale septale tortuoase și o colaterală epicardică provenită din artera interventriculară anterioară.
Ținând cont de vârsta pacientei, simptomele care îi limitau semnificativ activitatea și dimensiunea importantă a vasului situat distal de ocluzie, echipa medicală a recomandat revascularizarea arterei coronare drepte.
Angioplastie coronariană pentru redeschiderea arterei complet blocate
Intervenția a fost efectuată de Dr. Alexandru Achim, printr-un abord arterial dual, femural drept și radial stâng.
Utilizarea a două căi de acces a permis injectarea simultană a substanței de contrast și vizualizarea arterei din ambele direcții, informație importantă într-o procedură de angioplastie pentru ocluzie cronică totală.
Cu ajutorul unor ghiduri și microcatetere dedicate procedurilor CTO și prin tehnici anterograde avansate, medicul cardiolog intervenționist a reușit să traverseze ocluzia și să ajungă în lumenul adevărat al arterei, distal de zona blocată. Poziția corectă a ghidului a fost confirmată prin injectare retrogradă.
Ulterior, artera a fost predilatată cu balon, ceea ce a permis redeschiderea vasului.
Pentru tratarea completă a segmentului afectat au fost implantate două stenturi farmacologic active (DES), unul dintre acestea fiind poziționat până la nivelul originii arterei coronare drepte.
Rezultatul angiografic final a fost foarte bun, cu expandarea corespunzătoare a stenturilor și restabilirea unui flux coronarian normal – TIMI III.
Evoluție favorabilă după angioplastie
Evoluția pacientei după procedură a fost favorabilă. Pe durata monitorizării nu au fost înregistrate simptome sau modificări electrocardiografice suplimentare și nu au apărut complicații la nivelul căilor de acces arterial.
Deoarece procedurile coronariene complexe pot necesita utilizarea unei cantități importante de substanță de contrast, în perioada perioperatorie au fost luate și măsuri pentru reducerea riscului de afectare renală, prin hidratare orală și intravenoasă.
Pacienta a fost externată cu recomandarea de a urma tratament antiagregant plachetar dual timp de minimum șase luni, alături de tratamentul cardiovascular indicat și de controlul strict al factorilor de risc.
Monitorizarea ulterioară include evaluarea tensiunii arteriale și a pulsului la domiciliu, controlul profilului lipidic și al funcției renale și reevaluare cardiologică.
Pacienta este urmărită clinic de Dr. Camelia Nandrean.
Ocluziile coronariene cronice totale pot fi tratate intervențional
Revascularizarea unei ocluzii coronariene cronice totale (CTO) se numără printre procedurile complexe de cardiologie intervențională. Spre deosebire de o stenoză coronariană obișnuită, în cazul unui CTO medicul trebuie să traverseze un segment arterial complet închis, uneori lung, calcificat și cu o anatomie dificilă.
Indicația de angioplastie CTO se stabilește individual, după evaluarea simptomelor, anatomiei coronariene, teritoriului miocardic care poate beneficia de revascularizare și a particularităților fiecărui pacient.
În cazurile atent selecționate, tehnicile moderne de angioplastie coronariană pentru ocluzii cronice totale permit redeschiderea unor artere complet blocate și restabilirea fluxului de sânge către mușchiul cardiac.
Echipa medicală implicată în tratamentul și monitorizarea cazului
Cazul a fost gestionat prin colaborarea dintre cardiologie intervențională și cardiologie, de la revascularizarea coronariană până la monitorizarea ulterioară.
Distribuie:
Articole mai vechi
- Efectele obezității asupra sănătății și beneficiile pierderii în greutate
- Food noise: când gândurile despre mâncare continuă și după vacanță
- Caz vascular complex: stenoză carotidiană subocluzivă tratată prin angioplastie cu stent
- Caz complex de angină pectorală instabilă, tratat prin angioplastie coronariană cu două stenturi
- Copii cu malformații cardiace congenitale, operați cu succes la MONZA ARES de echipa Dr. Eugen Săndică



