Sfaturi pentru cardiaci în perioada epidemiei de COVID-19
Cuprins
- Articol medical scris de Dr. Iulian Calin - Medic Specialist Cardiolog - Cardiologie Interventionala
Articol medical scris de Dr. Iulian Calin - Medic Specialist Cardiolog - Cardiologie Interventionala
Pacienții cu afecțiuni cardiovasculare cronice sunt mai sensibili în fața infecțiilor virale, cum este epidemia provocată de virusul SARS-Cov-2, care le destabilizează practic echilibrul metabolic în condițile în care rezervele lor cardiace sunt deja reduse.
Infecția virală afectează sistemul cardiovascular, iar în cazul pacienților care au deja o suferință cardiacă pot apărea evenimente acute sau agravări ale afecțiunii inițiale.
”Pacienții cu boli cardiace severe, cu decompensări frecvente și care își cunosc afecțiunea trebuie să discute cu un specialist (medic infecționist sau cardiolog) la debutul simptomelor unei infecții acute indiferent de etiologia ei” spune dr. Iulian Călin, medic specialist cardiolog la ARES.
Cea mai importantă măsură, în această perioadă este autoizolarea și limitarea contactului cu multe persoane, îndeosebi persoane care au călătorit în zonele afectate de coronavirus. Cardiacii ar trebui să limiteze ieșirile din casă și să respecte tratamentul prescris de medicul cardiolog. Atenție, însă, dacă în această perioadă apar orice simptome respiratorii sau specifice bolii cardiace (angină pectorală, hipertensiune etc) este important să luați imediat legătura cu medicul cardiolog curant.
”Tratamentul cardiovascular pe care îl iau acești pacienți este fix, în funcție de anumiți parametri monitorizați (tesniunea arterială, pulsul, balanța Na/K). Dacă pacientul își ajustează singur tratamentul ar putea să o facă greșit și să provoace reacții adverse din cauza dozelor prea mari. Ajustrea tratamentului se va face doar dacă este cazul, de catre medicul cardiolog” explică dr. Călin.
În această perioadă, ARES oferă consultații online gratuite pentru pacienții cardiaci, în cadrul campaniei #staiacasă cu inima sănătoasă. Te poți programa, completând formularul de pe site.
Sfaturi pentru cardiaci în perioada epidemiei
Rămâneți în casă, respectați tratamentul și țineți legătura cu medicul cardiolog.
Dacă apar simptome, consultați imediat medicul. Este important să preveniți un episod acut care v-ar putea pune viața în pericol în plină epidemie, când majoritatea secțiilor de primiri urgențe și de reanimare ar putea fi supra-aglomerate.
Monitorizați-vă zilnic tensiunea. Aceasta nu trebuie să depășească valorile 140/90 mmHg.
Renunțați la fumat. Acesta are un efect pro-trombotic și inflamator asupra peretelui vascular și poate duce la un eveniment acut nedorit.
Chiar dacă rămâneți în casă, este recomandat efortul fizic moderat, cel puțin 150 de minute pe săptămână (30 minute/zi, 5 zile pe săptămână). Faceți exerciții fizice ușoare.
Articole mai noi
- Primul implant de valvă aortică SAPIEN 3 Ultra RESILIA într-un spital privat din România
- Pacientă diagnosticată cu boală arterială periferică stadiul IV Fontaine, tratată fără tăieturi
- Primul caz din România de implantare transcateter a unei proteze biologice în valva mitrală nativă pentru stenoza severă calcificată (MAC)
- Hemangiomul hepatic și opțiunile de tratament: Cazul tratat la MONZA ARES
- Revascularizarea prin dezobstrucție cronică - Dr. Adnan Mustafa
Articole mai vechi
- Activitatea ARES continuă. Suntem aici pentru pacienții noștri!
- ARES – consultații online gratuite pentru pacienții cardiaci aflați în izolare din cauza epidemiei de coronavirus
- Coronavirus: Bolnavii cu insuficienta cardiaca sunt mai fragili in fata infectiei cu coronavirus. Sfaturi de protectie pentru pacientii cu boli de inima
- Pulsul – care sunt valorile normale? Doctor Crina Rădulescu, medic specialist cardiolog
- Boala coronariană | Simptome, riscuri și tratament | Centrele Ares