O soluție de tratament, chiar și atunci când totul pare imposibil
Echipa medicală ARES are un crez comun: pentru fiecare pacient există o soluție de tratament, chiar și atunci când totul pare imposibil.
Așa s-a întâmplat în cazul pacientei noastre în vârstă de 78 de ani, cu multiple afectiuni cardiovasculare. Pacienta suferise în urmă cu 10 ani o intervenție chirurgicală în urma căreia una dintre valvele inimii, valva mitrală, fusese inlocuita cu o proteze biologica. La aproximativ 9 ani de la implantare, această proteză a devenit disfuncțională prin degenerarea foitelor sale, determinand o regurgitare mitrala severa, practic permițând sângelui să se întoarcă din ventriculul stâng în atriul stâng.
Echipa Heart Team a spitalului (formată din chirugi cardiaci, cardiologi clinicieni și intervenționiști) a analizat riscurile unei reintervenții chirugicale și s-a considerat că riscul de mortalitate este prohibitiv. Astfel, medicii au propus o soluție alternativă, care se efectuează mai rar în țara noastră din cauza gradului ridicat de complexitate. Este o procedură care se numește TMVR (Transcatheter Mitral Valve Repair) sau valve in valve și presupune introducerea, prin vasele de sânge și printr-un perete al inimii, a unei proteze biologice și poziționarea ei în interiorul celei degenerate. Proteza valvulară este cea folosită în mod uzual în procedura TAVI, implantarea transcateter a valvei aortice.
”Procedura este mai dificilă decât procedura TAVI standard. Manevra cea mai delicată este puncția transeptală, în care trebuie practic perforat septul interatrial în mod controlat și intrat cu această nouă proteză, prin septul interatrial, în atriul stâng și apoi în zona protezei mitrale” explică dr. Dan Deleanu, medic primar cardiolog la ARES.
Echipa medicală formată din dr. Dan Deleanu, cardiolog intervenționist, dr. Iulian Călin, cardiolog intervenționist, prof. dr. Lucian Dorobanțu, chirurg cardiovascular, precum și dr. Crina Rădulescu și dr. Irina Macovei-Dorobanțu, medici cardiologi clinicieni cu supraspecializare în ecografie transesofagiană și boli structurale, care au oferit suportul imagistic în cadrul procedurii, a reușit să implanteze proteza în poziție mitrală, iar acum pacienta este bine.
Datorită dr. Irina Macovei-Dorobanțu, care a evaluat-o periodic la ARES, pacienta a primit tratamentul maximal și cele mai potrivite recomandări, astfel că deși la o primă vedere situația ei părea imposibilă, acum își poate continua viața alături de familie.
Articole mai noi
- Pacient cu stenoze la nivelul picioarelor, salvat de la amputație prin CTO la MONZA ARES București - Dr. Nicolae Cârstea
- Screening cardiac gratuit pentru copii - Campania "Nicio zi fără joacă" revine la MONZA ARES
- Trei proceduri EVAR efectuate cu succes la Spitalul MONZA ARES din Cluj Napoca în cazul unor pacienți cu diagnostic de anevrism de aorta abdominală infrarenal
- Grupul MONZA ARES și Philips, parteneriat în beneficiul medicilor și pacienților români
- Screening pentru depistarea varicocelului la Spitalul MONZA ARES Cluj Napoca