Anevrismul de aorta - Cauze, simptome și tratament

Anevrism de aortă: Ce este?

Aorta este împărțită în două segmente denumite aortă toracică și aortă abdominală. La rândul ei, aorta toracică se împarte în aorta ascendentă, arcul aortei și aorta descendentă toracică. Din rădăcina aortei pleacă arterele coronare care transportă sângele către mușchiul inimii. Odată cu înaintarea în vârstă apare o ușoară dilatare a aortei și diametrul maxim al aortei ascendente nu ar trebui să depășească 4 cm. Anevrismul de aortă este o dilatare patologică a unui segment al aortei, cu o tendință către expansiune și ruptură, afectând toate segmentele aortei. Anevrismul poate interveni atunci când diametrul segmentului dilatat depășește cu 50% diametrul normal al zonei respective.

Clasificarea anevrismelor de aortă:

• fusiformă, atunci când dilatarea este complet simetrică și toată circumferința vasului este afectată 
• sacciformă, atunci când dilatarea este asimetrică și doar o anumită parte a circumferinței aortei este afectată.
  
  În cazurile în care zona anevrismală afectează atât aorta descendentă toracică cât și cea abdominală, atunci putem vorbi despre un anevrism toraco-abdominal.

Cauzele anevrismului de aortă

Cauzele sunt diferite în funcție de localizarea anevrismului aortic. Anevrismele de aortă, în special cele de aortă abdominală, apar frecvent la persoanele fumătoare, chiar și la cele care s-au lăsat de fumat. În aceeași situație sunt și persoanele de peste 65 ani care dezvoltă o rată mult mai crescută de risc și devin predispuse anevrismului de aortă abdominală.

În unele cazuri, hipertensiunea arterială netratată la timp poate duce la dilatarea aortei. În același timp, nivelul crescut al grăsimilor în sânge (hipercolesterolemia) crește considerabil riscul apariției anevrismului de aortă.

Un rol important îl are istoricul familial, întrucât persoanele care au în familie rude care au suferit de anevrism aortic au un risc mărit de a fi diagnosticați cu aceeași afecțiune. Există boli cu transmitere ereditară în care apare anevrismul de aortă: sindromul Ehlers-Danlos vascular, sindromul Loyes-Dietz, sindromul Marfan, bicuspidia aortică.

Simptomele anevrismului de aortă

Indivizii care suferă de anevrism aortic pot fi asimptomatici pentru foarte mult timp, deseori afecțiunea fiind descoperită întâmplător. În majoritatea cazurilor, simptomele apar atunci când anevrismul este sever și pacientul resimte durerea produsă de tensiunea crescută asupra peretelui aortei sau de compresia organelor adiacente. Simptomele mai apar și în cazul diferitelor complicații de genul trombozei peretelui anevrismului sau disecției de aortă. Oboseala și dispneea la efort provocată de insuficiența aortică apar în cazul anevrismelor de aortă ascendentă care interesează și inelul aortic. 

Durerea cronică abdominală sau la nivelul spatelui reprezintă un tip de simptom nespecific, fiind doar o consecință a presiunii exercitate de către dilatarea segmentului aortic asupra structurilor adiacente..

Durerea lombară de intensitate mare, cu un debut neașteptat și subit, poate indica iminența rupturii unui anevrism.

Uterohidronefroza apare atunci când un anevrism de etiologie inflamatorie sau un anevrism care implică bifurcația iliacă sunt prezente.

Ruptura anevrismală este recunoscută prin durerea care se instalează brusc și este localizată în etajul abdominal mijlociu.

Ruptura anevrismului de aortă abdominală poate fi în proporție de 20% antero-laterală și 80% retroperitoneală. În cazul rupturii anevrismului toracic, simptomul principal este durerea toracică severă, cu debut subit.

Tratamentul anevrismului de aortă

Dacă anevrismul de aortă este mic, monitorizarea periodică și corectarea factorilor de risc, cum ar fi fumatul, scăderea colesterolului și diabetul zaharat, sunt indicate de către medicul specialist. Tratamentul medicamentos este aplicat pacienților cu un risc de complicații mic sau la pacienții de vârste înaintate cu risc operator mare. În aceste situații sunt utilizate diferite tratamente medicamentoase: betablocante, inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei, blocanți de receptori ai angiotensinei, blocante ale canalelor de calciu. Diferite studii au avut ca rezultat reducerea ritmului de expansiune a anevrismului în tratamentul cu betablocante sau blocanți de receptori de angiotensină.

Pacienților cu anevrisme mari și cu risc de rupturi, dar și pacienților cu risc de anevrism mic, dar cu complicații severe, le este recomandată intervenția chirurgicală. Cele două tipuri de abordări chirurgicale sunt cel endovascular sau chirurgia clasică. 

Tratamentul endovascular implică protezarea porțiunii anevrismale, cu ajutorul unui sten-graft. Această metodă este mai puțin invazivă, cu riscuri mici și poate fi folosită doar în cazul anumitor anevrisme de aortă (în general, în cazul aortei descendentă). 

Prin chirurgia clasică se înlocuiește porțiunea anevrismală cu o proteză sintetică. În această situație riscurile sunt mai mari, iar perioada de recuperare și spitalizare este mai lungă. Chirurgia clasică este foarte des utilizată atunci când diametrul anevrismului depășește 5,5 cm. Pacienții care au diametrul anevrismului de aortă sub 5 cm sunt monitorizați ecografic la câte 6 luni pentru a observa ritmul de expansiune și a stabili momentul operator.

Investigații la care poate apela pacientul:

• Ecografia cardiacă transtoracică
• Ecografia cardiacă transesofagiană 
• Ecografia abdominală (pentru a depista anevrismele de aortă abdominală)
• Aortografia cu substanță de contrast
• Radiografia (depistează doar anevrismele de aortă ascendentă)
• Tomografie computerizată
• Rezonanța magnetică nucleară
  

Printre complicațiile ce pot apărea, ruptura anevrismului este cea mai periculoasă situație de care se poate lovi pacientul. Se mai pot forma embolii in vasele picioarelor, ruperea în intestin, în vena cava sau tromboza.

Tratamentul medicamentos este prescris post operator și va fi continuat de către pacient toată viața, în special cel împotriva hipertensiunii arteriale. La acest tip de tratament este adăugat tratamentul antiagregant sau cel anticoagulant și în anumite cazuri medicamente hipolipemiante.