Dr. Mihai Puiu

Fibrilația atrială este cea mai des întâlnită tulburare de ritm cardiac. În mod normal, nu pune viața în pericol, dar poate cauza simptome supărătoare (inclusiv palpitații, greutate în respirație și sincope) și apariția unor complicații precum insuficiența cardiacă sau accidentul vascular cerebral ischemic. Există mai multe tipuri de tratament la care se poate recurge, de la cel medicamentos până la intervenții chirurgicale. O procedură la care se apelează cu succes atunci când alte metode de tratament nu au funcționat sau nu pot fi folosite este ablația fibrilației atriale.[1]  Ce este ablația de fibrilație atrială? Ablația cu cateter reprezintă o metodă de tratament minim invazivă, cu un profil de siguranță crescut, utilizată pentru diferite tahiaritmii (ritmuri rapide și anormale ale inimii). Trebuie menționat că, în general, aritmiile necesită tratament medicamentos cronic, de aceea, ablația fibrilației atriale poate fi o metodă terapeutică optimă atunci când acest lucru este posibil de realizat. Ca și tehnică, ablația de fibrilație atrială implică distrugerea celulelor cardiace anormale, responsabile de generarea aritmiilor, utilizând catetere (tuburi subțiri, lungi, flexibile, în vârful cărora se află un electrod) introduse prin abord venos, până la nivelul inimii. În prima faza, scopul cateterului este de a realiza o hartă a impulsului electric (mapping) cu ajutorul căreia pot fi identificate zonele inimii în care apar impulsurile problematice ce interferează cu ritmul normal al acesteia. Ulterior, medicul va efectua mai multe puncte de radiofrecvență, puncte care produc cicatrici pe țesutul inimii. Prin "arderea" punctelor de radiofrecvență, se obține un nou traseu al impulsului electric, astfel încât circuitul să fie unul corect. Importanța procedurii  Ceea ce face fibrilația la inimă atât de periculoasă este faptul că mărește considerabil riscul de a suferi de insuficiență cardiacă și atac vascular cerebral. Unele persoane care suferă de fibrilație atrială, mai pot avea și flutter atrial, o formă de tahicardie printre ale cărei complicații se numără, pe lângă afecțiunile menționate mai sus, și infarctul miocardic. De asemenea, afectează adesea pe cei deja diagnosticați cu hipertensiune arterială sau alte boli cardiace.  Pentru a trata fibrilația atrială se pot folosi medicamente sau se poate recurge la proceduri precum cardioversia electrică sau implantarea unui stimulator cardiac (pacemaker). Acestea nu sunt întotdeauna eficiente în restabilirea ritmului inimii. Aici intervine ablația cardiacă, o procedură cu o rată de succes de până la 80%. Trebuie însă menționat că în unele cazuri poate fi necesară repetarea procedurii și/sau continuarea tratamentului medicamentos.[5][4] Când este necesară ablația de fibrilație atrială?  Tratamentul fibrilației atriale se va stabili în funcție de tipul și severitatea acesteia, dar și de istoricul tău medical.[1] Principala indicație a acestei proceduri o reprezintă lipsa de răspuns sau intoleranța la tratamentul medicamentos.  Cel mai adesea, se apelează la ablația cu cateter pentru a ameliora simptomele și a îmbunătăți calitatea vieții pacientului.[4]  Cum te pregătești de procedură?  Înainte de procedură:  Vei face un examen clinic complet, o radiografie toracică și un set complet de analize de sânge;  Se va elimina orice potențial focar infecțios (infecții ORL, stomatologice etc.);  Ți se va cere să nu mănânci și să nu bei nimic în noaptea dinaintea intervenției;  Dacă urmezi un tratament medicamentos, ți se spune dacă este necesară întreruperea acestuia.[2] Ce se întâmplă în timpul procedurii?  Ablația fibrilației atriale este o procedură minim-invazivă care este efectuată în laboratorul de electrofiziologie, de către un medic cardiolog specializat în aritmii (aritmolog/electrofiziolog). Cea mai mare rată de reușită este obținută în caz de fibrilație atrială paroxistică, dar rezultate satisfăcătoare s-au obținut și în caz de fibrilație atrială persistentă. Pentru a distruge celulele cardiace anormale responsabile de producerea aritmiei se pot folosi undele radio (ablația prin radiofrecvență) sau energie rece (crioablația).[2] Ce dispozitive medicale sunt folosite?  Pentru efectuarea procedurii de ablație a fibrilației atriale, este folosit un cateter de ablație. Cateterul este un tub subțire de plastic cu un electrod în vârf, electrod care este conectat prin circuite electrice la generatorul de ablație. În funcție de procedura efectuată, electrodul poate fi irigat sau nu, pentru controlul temperaturii generate de ablație. Cateterul va emite un impuls electric care are menirea de a cicatriza inima în zona aritmiei cardiace, obținându-se astfel o recanalizare a impulsului electric. Ce presupune ablația prin radiofrecvență?  Ablația cu radiofrecvență se efectuează în laboratorul de electrofiziologie. De obicei, se folosește sedarea ușoară și anestezia locală, așa că nu vei simți nicio durere. Iată ce se va întâmpla în timpul procedurii:  Zona unde urmează să se facă puncția va fi curățată și anesteziată;  Medicul electrofiziolog va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal (la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza artera/vena femurală; Sub control radiologic, se vor introduce catetere de ablație, fie prin arteră, fie prin vena femurală, până la nivelul inimii. Toate aceste manevre se fac sub control fluoroscopic și electrocardiografic; Medicul va utiliza un echipament specific și va efectua studiul electrofiziologic pentru a stabili focarul responsabil de aritmie; Odată descoperit țesutul responsabil, se va aplica energie de radiofrecvență; Rolul acesteia este să producă energie locală care va distruge funcția celulei responsabile de circuitul anormal. Procedura nu este una scurtă. Poate dura între 1 și 3 ore.  Ce se întâmplă după realizarea procedurii? După ce toate etapele menționate mai sus s-au încheiat, se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord. Pansamentul compresiv trebuie păstrat timp de 24 de ore. În anumite situații, există indicația de a monta, imediat după terminarea intervenției, un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. AngioSeal este mic dop de colagen ce se introduce în interiorul arterei femurale, având ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Asta înseamnă că îți vei putea mișca piciorul fără probleme și te vei putea ridica din pat.  După realizarea procedurii, vei fi transferat în camera de recuperare și vei primi tratament medicamentos. De asemenea, vei fi supus mai multor examene clinice și investigații. Cât durează internarea?  Procedura de ablație are avantajul unei recuperări rapide și a unei durate de spitalizare scurte. În general, dacă evoluția post-intervenție este favorabilă și fără complicații, vei fi internat doar 2 zile. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital?  Timp de 2 sau 3 zile după procedură, este posibil să ai simptome precum:  Oboseală;  Dureri în piept;  Bătăi foarte rapide sau neregulate ale inimii. Recuperare după ablația cardiacă este destul de rapidă. În mod normal, ar trebui să-ți pot relua activitățile normale după doar câteva zile.[3] Totuși, dacă ai fost supus unei proceduri de ablație, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție. Imediat după externare vei face recuperare fizică. Vei urma un tratament cu aspirină și antiagregant plachetar timp de aproximativ trei luni, la indicația medicului. Care sunt riscurile și complicațiile posibile?  Complicațiile sunt rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Printre acestea se numără:  Afectarea vaselor, nervilor, organelor și țesuturilor din jur prin manipularea instrumentelor;  Afectare renală (substanță de contrast în cazul controlului fluoroscopic) sau alergii;  Infecții sau sângerare la locul inciziei;  Fistula arterio-venoasă la locul puncției;  Bloc atrioventricular complet necesitând implantarea de pacemaker (sub 1%); Revărsat pericardic, tamponadă cardiacă; Accident vascular cerebral; Stenoza venelor pulmonare; Sindroame coronariene acute;  Fistula atrio-esofagiană – mai ales în caz de ablație circumferenţială a atriului; Spasm piloric și hipomotilitate gastrică prin afectarea nervului vag în timpul ablației;  Recurența FiA – prin persistență comunicării între atriu și venele pulmonare; mai ales în cazul FiA peristente, pot fi necesare proceduri repetate de ablație;  Flutter atrial stâng.  Care este prețul ablației de fibrilație atrială?  Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele procedurii, inclusiv asupra prețului. Știm că uneori recomandările medicale pot părea complicate și pot naște confuzii. De aceea, suntem aici pentru a-ți oferi informații corecte, personalizate cazului tău. Pentru a sta de vorbă cu un ARES Helper, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi! Testimonialul pacientului Surse de referință: “Atrial Fibrillation.” Www.heart.org, 2022, www.heart.org/en/health-topics/atrial-fibrillation. Accessed 5 July 2022. “Atrial Fibrillation Ablation - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2022, www.mayoclinic.org/tests-procedures/atrial-fibrillation-ablation/about/pac-20384969. Accessed 5 July 2022. “Cardiac Ablation Procedures : MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2017, medlineplus.gov/ency/article/007368.htm. Accessed 5 July 2022. Katritsis, George, and Hugh Calkins. “Catheter Ablation of Atrial Fibrillation – Techniques and Technology.” Arrhythmia & Electrophysiology Review, vol. 1, 2012, p. 29, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4712626/, 10.15420/aer.2012.1.29. Accessed 5 July 2022. NHS Choices. Overview - Atrial Fibrillation. 2022, www.nhs.uk/conditions/atrial-fibrillation/. Accessed 5 July 2022.

Tahicardia joncțională este o formă de tahicardie supraventriculară, un tip de tulburare de ritm cardiac cauzată de o problemă în zona dintre camerele superioare și inferioare ale inimii, cunoscută sub denumirea de nod atrioventricular. Există mai multe metode de tratament la care se poate apela pentru a readuce ritmul cardiac la normal. Una dintre acestea este ablația cardiacă, realizată prin cateter.[2] Generalități despre ablația de tahicardie joncțională Ablația cu cateter reprezintă o metodă de tratament minim invazivă, cu un profil de siguranță crescut, utilizată pentru diferite tahiaritmii (ritmuri rapide și anormale ale inimii). Trebuie menționat că, în general, aritmiile necesită tratament medicamentos cronic, de aceea, ablația poate fi o metodă terapeutică optimă atunci când acest lucru este posibil de realizat. Ca și tehnică, ablația implică distrugerea celulelor cardiace anormale, responsabile de generarea aritmiilor, utilizând catetere (tuburi subțiri, lungi, flexibile) introduse prin abord venos, până la nivelul inimii, unde, după identificarea zonei anormale, vor elibera energie cu producerea de mici leziuni. Ce este tahicardia joncțională? Orice aritmie care ia naștere la nivel atrial sau la nivelul joncțiunii atrioventriculare se numește tahicardie supraventriculară (TSV). Acest termen este de obicei rezervat pentru aritmiile atriale și pentru cele cu origine în joncțiunea AV care au ca mecanism de producere reintrarea (tahicardii joncționale – TJ). Tahicardia joncțională se caracterizează prin bătăi ale inimii de peste 100 de pulsații pe minut[3] și apare mai ales la tineri (dar poate afecta persoane de orice vârstă) și atleți, fără diferențe pe sexe. Tipică este apariția în timpul somnului la copii și la atleți (când tonusul vagal este crescut). TJ se produce fie prin automatism crescut, fie ca ritm de înlocuire în caz de bradicardie (bătăi rare cardiace) importantă. TJ ectopică (TJE) este diferită de tahicardia prin reintrare și poate să apară ca și: Formă cronică idiopatică, (fără cauză cunoscută), congenitală – apare de obicei pe cord normal și necesită, de regulă, multiple medicamente antiaritmice, proceduri de ablație sau implantare de pacemaker în caz de bloc complet atrio-ventricular; poate conduce la tahicardiomiopatie (afectarea cordului secundar frecvenței cardiace crescute) cu evoluție către insuficiența cardiacă;  Formă tranzitorie, postoperator, în general după corecții ale cardiopatiilor congenitale, cu o frecvență de 14%; această formă apare mai frecvent în cazul utilizării unei anumite medicații în timpul procedurii (dopamină) și mai ales la copiii sub 6 luni. TJE este una dintre rarele cauze de tahicardie la copii. TJE congenitală este prezentă încă de la naștere, dar uneori este diagnosticată după luni sau chiar ani. Deși nu este o forma frecventă de aritmie, TJE este una dintre aritmiile supraventriculare cel mai dificil de tratat. Unele date sugerează evoluția către bloc atrio-ventricular complet în caz de TJE congenitală. Tratamentul tahicardiei joncționale poate varia în funcție de particularitățile fiecărui caz. În cazul pacienților asimptomatici, de exemplu, este indicată monitorizarea strictă, dar nu este neapărat necesar un tratament anume.  Tahicardia joncțională etopică este tratată inițială medicamentos. De obicei sunt necesare unul sau mai multe tratamente antiaritmice. În cazul dezvoltării de bloc atrioventricular, când frecvența cardiacă este foarte mică, tratamentul constă în implantarea de pacemaker (dispozitiv care va stimula contracția cardiacă astfel încât să se mențină o frecvență cardiacă optimă). În cazul unui număr mic de pacienți, care nu răspund la tratament medicamentos, poate fi necesară efectuarea procedurii de ablație prin radiofrecvență (ARF). Care sunt cauzele tahicardiei joncționale?  Cauzele TJE congenitale nu sunt cunoscute. 50-55% dintre pacienți au istoric familial de TJE. Se presupune că un rol important în apariția TJE postoperatorie îl are sistemul renina-angiotensina-aldosteron. Această formă de tahicardie juncțională etopică apare mai frecvent în caz de tetralogie Fallot corectată.  În general, TJE postoperatorie se produce în cursul spitalizării, cu rapidă afectare hemodinamică (scădere bruscă a tensiunii arteriale) și apare mai frecvent în primele 6-72 de ore postprocedural. În ceea ce privește TJE congenitală, aceasta poate avea un parcurs mai calm, înainte de apariția semnelor de insuficiență cardiacă. Sporadic, au fost evidențiate și cazuri de tahicardie intrauterină la copiii care la naștere au prezentat TJE. Tipic, variabilitatea frecvenței cardiace este scăzută; în mod normal, frecvență cardiacă este foarte regulată. TJE congenitală se caracterizează prin tahicardie moderată și semne de insuficiență cardiacă congestivă (dispnee – respirație dificilă, scăderea capacității de efort, oboseală, edeme, lipotimie – stare de leșin, palpitații). Care pot fi simptomele tahicardiei joncționale? Simptomele tahicardiei joncționale pot include: În ce constă procedura de ablație/ tratament tahicardie joncțională? Ablația cu radiofrecvență se efectuează în laboratorul de electrofiziologie. De obicei, se folosește sedarea ușoară și anestezia locală. Iată cum decurge, de regulă, o astfel de procedură:  Medicul electrofiziolog va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal (la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza artera/vena femurală;  Ulterior, sub control radiologic sau sub controlul unui sistem specific de mapping – nonfluoroscopic, tridimensional, care permite reconstrucția anatomiei cardiace și identificare zonei electrice responsabile de apariția aritmiei, se vor introduce catetere de ablație prin vene până la nivelul atriului drept.  Aici se vor aplica “curenți” de diferite energii care vor distruge celulele cardiace responsabile de impulsurile suplimentare ce au cauzat tulburarea de ritm cardiac și vor întrerupe acest circuit electric anormal;[1]  Postablație, se verifică prin metode de pacing (stimulare) întreruperea acestui circuit electric anormal. După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord. În cazul procedurilor repetitive, cu anatomie complicată, există posibilitatea ablației ghidate de ecografie intracardiacă. De obicei, se recomandă să nu mănânci și să nu bei nimic cu cel puțin 6 până la 8 ore înainte de procedură. Medicul îți va spune însă ce poți să mânânci și să bei în cele 24 de ore dinaintea ablației cardiace.  Informează-ți medicul dacă urmezi un tratament medicamentos. Este posibil să fie necesară întreruperea administrării anumitor medicamente înainte de procedură. Atenție! Întreruperea tratamentului medicamentos se va face doar la indicația medicului.[1] Cât durează internarea după procedura de ablație cardiacă? Fiind vorba de o procedură minim invazivă, recuperarea este mai rapidă și durată de spitalizare mai scurtă decât în cazul unei intervenții invazive. În general, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și nu apar complicații, vei putea părăsi spitalul după două zile. Care sunt riscurile procedurii de ablație? Complicațiile sunt rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Ți se va explica înainte de procedură care sunt riscurile asociate cu procedura de ablație cardiacă, dar printre acestea se numără:  Afectarea vaselor, nervilor, organelor și țesuturilor din jur prin manipularea instrumentelor;  Afectare renală (substanța de contrast în cazul controlului fluoroscopic) sau alergii;  Infecții sau sângerare la locul inciziei; Fistula arterio-venoasă la locul puncției; Bloc atrioventricular complet necesitând implantarea de pacemaker (sub 1%) – risc mai mic în cazul tehnicii de crioablație; Revărsat pericardic;  Durere toracică;  Infarct miocardic; Accident vascular cerebral;  Ce se întâmplă după procedura de ablație tahicardie joncțională? După finalizarea procedurii, vei fi transferat în camera de recuperare, vei primi un tratament medicamentos și vei fi supus mai multor examene clinice și investigații.  Dacă observi durere, umflare sau sângerare la locul puncției ori dacă începi să ai dureri în piept, anunță medicul sau asistenta. Înainte de a pleca acasă, vei primi instrucțiuni clare privind ce ar trebui sau nu să faci în perioada următoare.[1] Hemostaza după procedura de ablație  Pentru a se obține compresia, după îndepărtarea cateterelor și a tecilor arteriale se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. Este indicată păstrarea repausului la pat.  În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore, permițând pacientului să își miște piciorul în voie și să se ridice din pat.  Ce dispozitive medicale sunt folosite în timpul procedurii de ablație?  În timpul procedurii, pentru a distruge celulele cardiace anormale sunt folosite catetere de ablație. Acestea sunt dispozitive subțiri, flexibile, realizate din diverse materiale, care au în vârf un electrod conectat prin circuite electrice la generatorul de ablație. Unele catetere de ablație au un vârf răcit, unul prin care se infuzează soluție salină pentru a permite o încălzire îmbunătățită a țesuturilor fără carbonizare superficială sau răcire internă. Cateterele de ablație furnizează energie RF prin vârfuri care au în mod obișnuit 3,5 până la 5 mm lungime, dar pot avea o lungime de până la 10 mm.[4] Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai fost supus unei proceduri de ablație, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție. Imediat după externare vei face recuperare fizică. Vei urma un tratament cu aspirină și antiagregant plachetar timp de aproximativ trei luni, la indicația medicului. În lipsa altor indicații din partea medicului, ar trebui să îți poți relua activitățile normale în scurt timp. Nu vei avea însă voie să conduci sau să consumi alcool timp de 24 de ore după externare și se recomandă evitarea activităților fizice intense timp de 3 zile.[1] Tahicardia joncțională este o tulburare de ritm cardiac care afectează în special tinerii și atleții. Atunci când nu răspunde la alte metode de tratament, se poate recomanda efectuarea unei proceduri de ablație cardiacă pentru a distruge celulele cardiace responsabile de generarea acestei tulburări de ritm cardiac. Consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți oferi informații suplimentare despre această procedură. Poți suna la numărul de telefon dedicat sau poți completa formularul disponibil pe site-ul nostru și vei contactat în cel mai scurt timp posibil. Bibliografie:  „Ablation for Arrhythmias.” Www.heart.org, 5 June 2017, www.heart.org/en/health-topics/arrhythmia/prevention--treatment-of-arrhythmia/ablation-for-arrhythmias. Accessed 16 Nov. 2022. Frysh, Paul. „Junctional Tachycardia.” WebMD, WebMD, 27 Feb. 2020, www.webmd.com/heart-disease/junctional-tachycardia. Accessed 16 Nov. 2022. Hafeez, Yamama, and Shamai A Grossman. „Junctional Rhythm.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 26 Sept. 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK507715/. Accessed 16 Nov. 2022. Yousra Ghzally, et al. „Catheter Ablation.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 12 Sept. 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK470203/. Accessed 16 Nov. 2022.

Flutterul atrial este o aritmie cardiacă supraventriculară frecvent întâlnită, asociată cu o gamă largă de afecțiuni, inclusiv boala coronariană și hipertensiunea arterială, și ale cărei simptome pot varia de la oboseală și amețeală până la durere în piept și respirație dificilă. În mod normal, flutterul atrial nu-ți va pune viața în pericol. În lipsa tratamentului, pot apărea însă complicații.  Principalul pericol asociat cu flutterul atrial este acela că inima ta nu pompează prea bine sângele atunci când bate prea repede. Asta înseamnă că este posibil ca organele tale vitale să nu primească suficient sânge, ceea ce poate duce la insuficiență cardiacă, atac de cord și accident vascular cerebral.  Vestea bună este că tratamentul potrivit poate preveni, aproape întotdeauna, apariția unor astfel de complicații. Ca și în cazul fibrilației atriale, o altă formă de aritmie, există mai multe metode prin care se poate trata flutterul atrial, iar una dintre acestea este ablația cardiacă.[3] Ce este ablația de flutter atrial?  Ablația cu cateter reprezintă o metodă de tratament minim invazivă, cu un profil de siguranță crescut, utilizată pentru diferite tahiaritmii (ritmuri rapide și anormale ale inimii). Această procedură folosește o sursă de energie pentru a distruge o zonă mică de țesut cardiac care provoacă bătăile rapide și neregulate ale inimii. [1] Când este indicată ablația flutterului atrial? Odată diagnosticat flutterul atrial, scopurile principale ale terapiei sunt: Reducerea riscului de AVC; Prevenția cardiomiopatiei induse de tahiaritmie; Ameliorarea simptomelor. În general, aritmiile necesită tratament medicamentos cronic; în plus, medicamentele pentru tulburările de ritm cardiac nu funcționează pentru toată lumea și pot provoca efecte secundare în unele cazuri. În astfel de situații, medicul ți-ar putea recomanda ablația cu cateter; deși nu va vindeca flutterul atrial, această procedură poate restabili un ritm cardiac normal, ceea ce îți va îmbunătăți calitatea vieții. [1][2] Medicul tău îți va spune dacă este necesar să întrerupi administrarea anumitor medicamente și cu cât timp înainte de efectuarea procedurii ar trebui să faci asta. De asemenea, ți se va cere să nu mănânci sau să bei nimic cu cel puțin 6 până la 8 ore înainte de procedură. [1] Ce se întâmplă în timpul procedurii?  Ablația de flutter atrial este o procedură minim-invazivă, efectuată de către un medic cardiolog specializat în aritmii (aritmolog/electrofiziolog). După cum am menționat mai sus, ca și tehnică, această procedură implică distrugerea celulelor cardiace anormale, responsabile de generarea aritmiilor, utilizând catetere (tuburi subțiri, lungi, flexibile) introduse prin abord venos, până la nivelul inimii, unde, după identificarea zonei anormale, vor elibera energie cu producerea de mici leziuni. Ce dispozitive medicale sunt folosite?  Pentru efectuarea procedurii de ablație flutter atrial, este folosit un cateter de ablație. Cateterul este un tub subțire de plastic, cu un electrod în vârf, electrod care este conectat prin circuite electrice la generatorul de ablație. În funcție de procedura efectuată, electrodul poate fi irigat sau nu, pentru controlul temperaturii generate de ablație. Cateterul va emite un impuls electric care are menirea de a cicatriza inima în zona aritmiei cardiace, obținându-se astfel o recanalizare a impulsului electric. Tehnica ablației cu radiofrecvență (ARF) Ablația cu radiofrecvență se efectuează în laboratorul de electrofiziologie. De obicei, se folosește sedarea ușoară și anestezia locală. Iată la ce te poți aștepta în timpul procedurii:  O asistentă va curăța și rade zona în care va lucra medicul (de obicei, este vorba de zona inghinală);  După ce anestezicul și-a făcut efectul, medicul electrofiziolog va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal (la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza artera/vena femurală; Ulterior, sub control radiologic sau sub controlul unui sistem specific de mapping – nonfluoroscopic, tridimensional, care permite reconstrucția anatomiei cardiace și identificare zonei electrice responsabile de apariția aritmiei, se vor introduce catetere de ablație prin vene până la nivelul atriului drept; Odată ce cateterele au avansat până în zona potrivită, se vor aplica “curenți” de diferite energii care vor întrerupe acest circuit electric anormal;  Postablație, se verifică prin metode de pacing (stimulare) întreruperea acestui circuit electric anormal. Trebuie menționat că există două tipuri de flutter atrial (1 și 2), diferențiate pe ECG (electrocardiogramă), și tehnicile folosite în timpul procedurii de ablație pot varia în funcție de tipul de flutter. În cazul tipului 1 de flutter, circuitul electric anormal este cuprins, de obicei, între inelul valvei tricuspide și vena cavă inferioară. În cazul tipului 2, uneori sunt necesare tehnici mai complexe, care implică și evaluarea atriului stâng, cu abord transseptal (cateterul va trece prin septul interatrial din atriul drept în cel stâng), și utilizarea sistemului mapping 3D pentru a identifica eventualele zone cu anomalii electrice care generează aritmia. În cazul procedurilor repetitive, cu anatomie complicată, există posibilitatea ablației ghidate de ecografie intracardiacă.  Ce se întâmplă după realizarea procedurii?  După finalizarea procedurii, vei fi transferat în camera de recuperare, vei primi un tratament medicamentos și vei fi supus mai multor examene clinice și investigații. După scoaterea cateterelor, la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale, având ca efect obținerea hemostazei în doar două ore, ceea ce îți va permite să îți miști piciorul în voie și să te ridici din pat.  Anunță medicul sau asistenta dacă observi că locul puncției este umflat, dureros sau sângerează ori dacă ai dureri în piept. [1] Cât durează internarea?  Unul dintre avantajele procedurii de ablație este durata scurtă de spitalizare. Aceasta este, în general, de 24 de ore, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai fost supus unei proceduri de ablație, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție. Imediat după externare vei face recuperare fizică. Vei urma un tratament cu aspirină și antiagregant plachetar timp de aproximativ trei luni, la indicația medicului.  În general, recuperarea după o ablație cardiacă este destul de rapidă.  Testimonialul pacientului Care sunt riscurile și complicațiile posibile?  Complicațiile sunt rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Printre posibilele riscuri asociate cu această procedură se numără:  Afectarea vaselor, nervilor, organelor și țesuturilor din jur prin manipularea instrumentelor;  Afectare renală (substanță de contrast în cazul controlului fluoroscopic) sau alergii;  Infecții sau sângerare la locul inciziei;  Fistulă arterio-venoasă la locul puncției;  Bloc atrioventricular complet, necesitând implantarea de pacemaker (sub 1%); Revărsat pericardic, tamponada cardiacă;  Accident vascular cerebral;  Stenoza venelor pulmonare;  Sindroame coronariene acute;  Fistula atrio-esofagiană – mai ales în caz de ablație circumferenţială a atriului; Spasm piloric și hipomotilitate gastrică prin afectarea nervului vag în timpul ablației.  Ia legătura cu medicul tău dacă:  Piciorul tău se simte amorțit sau rece, devine albastru sau te confrunți cu furnicături la nivelul acestuia;  Zona din jurul locului puncției se învinețește sau începe să se umfle;  Simți durere sau disconfort în piept, care se extinde în gât, maxilar sau braț;  Ai stări de greață sau transpiri foarte mult;  Bătăile inimii tale sunt rapide sau neregulate;  Simți că nu poți respira.[1]  Care este prețul ablației de flutter atrial?  Dacă vrei să știi care este prețul ablației de flutter atrial, ne poți suna sau poți completa formularul disponibil pe site și te vom contacta noi. Consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți răspunde la toate întrebările privind această procedură.  Deși flutterul atrial nu-ți pune neapărat viața în pericol, lipsa tratamentului potrivit poate duce la apariția unor complicații devastatoare. Atunci când alte metode de tratament nu s-au dovedit eficiente sau nu pot fi folosite, ablația de flutter atrial poate reprezenta soluția potrivită. Majoritatea persoanelor care recurg la o astfel de procedură observă o îmbunătățire semnificativă a calității vieții lor. Există însă riscul ca flutterul atrial să revină, iar în acest caz va fi necesară repetarea procedurii sau luarea în considerare a unei alte metode de tratament. [2][3] Programează-te la o consultație pentru a afla dacă ești un candidat potrivit pentru această procedură.  Bibliografie:  „Ablation for Arrhythmias.” www.heart.org, 5 June 2017, www.heart.org/en/health-topics/arrhythmia/prevention--treatment-of-arrhythmia/ablation-for-arrhythmias. Accessed 8 Aug. 2022. „Atrial Flutter Ablation - Type - Mayo Clinic.” mayoclinic.org, 2022, www.mayoclinic.org/tests-procedures/atrial-flutter-ablation/pyc-20385002. Accessed 8 Aug. 2022. „Atrial Flutter.” WebMD, WebMD, 2000, www.webmd.com/heart-disease/atrial-fibrillation/atrial-flutter. Accessed 8 Aug. 2022.

Tahicardia prin reintrare în nodul atrio-ventricular (AVNRT) este cel mai frecvent tip de tahicardie supraventriculară, caracterizat prin episoade de bătăi neregulate ale inimii care adesea apar și se încheie brusc. În funcție de durata și frecvența acestor episoade, se poate opta pentru mai multe metode de tratament. Una dintre cele mai eficiente este ablația cu cateter, o procedură cu o rată de succes foarte mare, care îmbunătățește semnificativ calitatea vieții pacienților diagnosticați cu această afecțiune.[2][4] Generalități despre ablația de tahicardie  Ablația cu cateter reprezintă o metodă de tratament minim invazivă, cu un profil de siguranță crescut, utilizată pentru diferite tahiaritmii (ritmuri rapide și anormale ale inimii). Trebuie menționat că, în general, aritmiile necesită tratament medicamentos cronic, de aceea, ablația poate fi o metodă terapeutică optimă atunci când acest lucru este posibil de realizat. Ca și tehnică, ablația presupune distrugerea celulelor cardiace anormale, responsabile de generarea aritmiilor, utilizând catetere (tuburi subțiri, lungi, flexibile) introduse prin abord venos, până la nivelul inimii, unde, după identificarea zonei anormale, vor elibera energie cu producerea de mici leziuni. Ce înseamnă tahicardia AVNRT?  AVNRT este un tip de tahicardie supraventriculară paroxistică ce rezultă din prezența unui circuit de reintrare în interiorul sau adiacent nodului atrioventricular (NAV).[3]  Existența acestei căi de conducere suplimentare duce la apariția unor episoade de aritmie care se caracterizează prin frecvență cardiacă crescută (150-200 de bătăi/minut la adulți, respectiv peste 250 de bătăi/minut la copii).  De obicei, accesele de aritmie sunt intermitente, paroxistice, de aceea AVNRT se mai numește și tahicardie paroxistică supraventriculară (TPSV). Trebuie menționat însă că mecanismele pentru TPSV sunt multiple și nu toate TPSV sunt AVNRT. Tocmai de aceea, înainte de a decide care este tratamentul optim pentru o aritmie de acest tip, dacă este sau nu nevoie de o ablație TPSV, este necesar studiul electrofiziologic (studiul electric cardiac). Din punct de vedere al prevalenței, este mai des întâlnită la femei și, deși poate apărea la orice vârstă, este mai frecventă la tineri. Totuși, unii pacienți nu prezintă astfel de episoade până la o vârstă înaintată (70-80 de ani). AVNRT apare atât pe cord sănătos, cât și în context de boli cardiace asociate. De obicei tahicardia este bine tolerată, începe și termină brusc și are durată variabilă (minute, ore, zile). Ce este NAV?  NAV este un punct de legătura între atrii (camerele superioare ale inimii) și ventriculi (camerele inferioare), cu rol de a conduce și totodată de a încetini impulsul electric format la nivel atrial și condus către ventriculi. La un adult, un nod atrioventricular măsoară aproximativ 1 x 3 x 5 milimetri și se află într-o regiune anatomică mărginită posterior de ostiumul sinusului coronar, superior de tendonul lui Todaro și anterior de inelul valvei tricuspide septale. Această regiune anatomică este denumită și triunghiul lui Koch.[3] Ce înseamnă “reintrare”? Tahicardia prin reintrare se datorează unui circuit electric circular. În cazul NAV, acest circuit conduce de la atrii la ventriculi, de la ventriculi la atrii, în mod continuu, acest lucru fiind posibil datorită faptului ca NAV are două căi de conducere, cu proprietăți diferite: una cu conducere lentă, una cu conducere rapidă. În mod normal, impulsul electric care ia naștere la nivelul atriilor este condus către ventriculi pe calea rapidă, cea lentă fiind blocată. În cazul AVNRT, o bătaie atrială precoce permite conducerea pe calea lentă către ventriculi și înapoi la atrii pe calea rapidă, cu perpetuarea unui circuit de reintrare (slow-fast). În circa 1/3 din cazuri, aritmia este provocată de o bătaie precoce ventriculară, cu conducere către atrii pe calea rapidă și revenire la ventriculi pe cea lentă (fast-slow). Mai rar, ca și mecanism implicat se întâlnește conducerea pe două căi lente (slow-slow). Cele mai frecvente simptome ale AVNRT Prognostic AVNRT  Așa cum am precizat anterior, AVNRT poate să apară atât pe cord sănătos, cât și în caz de afecțiuni cardiace. În primul caz, de obicei AVNRT nu pune viața în pericol; unii pacienți pot reduce frecvența episoadelor de aritmie prin modificarea stilului de viață (evitarea stimulentelor: cafeina, alcool, deprivare de somn, stres, anxietate), fără a putea însă preveni apariția acestora, întrucât cauza rămâne circuitul electric anormal la nivelul inimii. În mod normal, AVNRT răspunde la tratament medicamentos și la tehnici de tip ablație prin radiofrecvența (care este metoda principală de tratament) sau crioablație (metoda de preferat mai ales la copii și la tineri). În general, cu cât mai repede este depistată, cu atât mai bune este prognosticul. Dacă nu este diagnosticată la timp, există riscul apariției unor complicații precum  insuficiența cardiacă, sincopa, ischemie miocardică (angina și mai rar infarct miocardic), cardiomiopatie, instabilitate hemodinamică (datorită frecvenței cardiace crescute). În cazuri rare, tahicardia prin reintrare în nodul atrio-ventricular poate duce la stop cardiac brusc.[3] În ce constă procedura de ablație AVNRT?  Ablația cu cateter este o procedură minim invazivă, care se efectuează în laboratorul de electrofiziologie, de obicei sub anestezie locală.  Medicul electrofiziolog va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal (la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza vena femurală. Se vor introduce apoi catetere de ablație prin vena femurală până la nivel cardiac, sub control fluoroscopic și electrocardiografic. Este posibil să apară o senzație de presiune în zona inghinală, dar nu ar trebui să simți nicio durere.[1] Ulterior, utilizând un echipament special, electrofiziologul va trimite un mic impuls electric prin cateter pentru a activa și localiza țesutul anormal responsabil de producerea aritmiei. Întreaga manevră este bine monitorizată și supravegheată. După ce s-a stabilit cu certitudine mecanismul AVNRT, medicul electrofiziolog va continua cu tehnica de ablație și va aplica energie de radiofrecvență la nivelul uneia din căile de conducere ale circuitului de reintrare pentru a întrerupe acest mecanism. La finalul procedurii, se va verifica succesul ablației prin aplicarea de stimuli care ar putea iniția aritmia.  În general, se recomandă să nu bei și să nu mănânci nimic cu cel puțin 6 până la 8 ore înainte de procedură. Atenție! În cazul în care urmezi un tratament medicamentos, poate fi necesară întreruperea administrării anumitor medicamente înainte de ablație. Acest lucru nu se face însă numai la recomandarea medicului.[1] Cât durează internarea după ablația AVNRT?  Procedura de ablație are avantajul unei recuperări rapide și a unei scurte durate de spitalizare. Durata de spitalizare este, în general, de 24 de ore, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații. Care sunt riscurile procedurii de ablație AVNRT?  Complicațiile sunt rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Printre riscurile asociate cu o procedură de acest tip se numără:  Afectarea vaselor, nervilor, organelor și țesuturilor din jur prin manipularea instrumentelor;  Afectare renală (substanța de contrast în cazul controlului fluoroscopic) sau alergii;  Infecții sau sângerare la locul inciziei;  Fistula arterio-venoasă la locul puncției;  Bloc atrioventricular complet necesitând implantarea de pacemaker (sub 1%) – risc mai mic în cazul tehnicii de crioablație;  Revărsat pericardic;  Durere toracică;  Infarct miocardic;  Accident vascular cerebral.  Hemostaza după procedura de ablație AVNRT  După terminarea procedurii, se scot cateterele și tecile arteriale și se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările.   În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Ce dispozitive medicale sunt folosite în timpul procedurii de ablație AVNRT?  Pentru ablația ANVRT se folosesc dispozitive medicale cunoscute sub denumirea de catetere de ablație, adică tuburi subțiri, flexibile, prevăzute cu electrozi în vârf. Există diverse tipuri de astfel de catetere, realizate din diferite materiale, cu caracteristici variate.[5] În funcție de evoluția ta, vei rămâne în spital până la 48 de ore. În unele cazuri, este posibil să apară dureri ușoare după procedură, dar acestea vor dispărea în câteva zile. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Majoritatea pacienților se pot întoarce la activitățile lor normale în ziua următoare externării. Nu este indicat să conduci sau să bei timp de 24 de ore după ce ieși spital. De asemenea, va trebui să eviți activitatea fizică intensă timp de 3 zile sau conform recomandărilor medicului.[1]  În general, dacă ai fost supus unei proceduri de ablație, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție. Imediat după externare vei face recuperare fizică. Vei urma un tratament cu aspirină și antiagregant plachetar timp de aproximativ trei luni, la indicația medicului. Bibliografie:  „Ablation for Arrhythmias.” Www.heart.org, 5 June 2017, www.heart.org/en/health-topics/arrhythmia/prevention--treatment-of-arrhythmia/ablation-for-arrhythmias. Accessed 11 Nov. 2022. „Atrioventricular Nodal Reentry Tachycardia (AVNRT) - Overview - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2022, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/avnrt/cdc-20355254. Accessed 11 Nov. 2022. Hafeez, Yamama, and Tyler J Armstrong. „Atrioventricular Nodal Reentry Tachycardia.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 8 Aug. 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK499936/. Accessed 11 Nov. 2022. Katritsis, Demosthenes G, and Demosthenes G Katritsis. „Catheter Ablation of Atrioventricular Nodal Re-Entrant Tachycardia: Facts and Fiction.” Arrhythmia & Electrophysiology Review, vol. 7, no. 4, 2018, p. 230, 10.15420/aer.2018.7.4.eo1. Accessed 1 Dec. 2020. Yousra Ghzally, et al. „Catheter Ablation.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 12 Sept. 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK470203/. Accessed 11 Nov. 2022.

Ablația prin radiofrecvență este o procedură minim invazivă, cu o rată mare de succes, care a devenit tratamentul de elecție pentru multe tipuri de tulburări de ritm cardiac.[4] Una dintre afecțiunile ce pot fi tratate prin intermediul acestei proceduri este sindromul Wolff-Parkinson-White (WPW) sau sindromul de preexcitație. Generalități despre sindromul Wolff-Parkinson-White (WPW) Sindromul WPW este o afecțiune congenitală rară, mai frecventă în rândul bărbaților, caracterizată prin existența unei căi de conducere electrică suplimentare la nivelul inimii ce duce la apariția unor episoade de tahicardie (bătăi rapide ale inimii). Este una dintre cele mai frecvente cauze de tahicardie la sugari și copii.[5] De obicei, pacienții sunt simptomatici atunci când se produc accesele de aritmie.  Cele mai frecvente aritmii sunt AVRT (tahicardie atrio-ventriculară prin reintrare) și FiA (fibrilație atrială). FiA în context de sindrom WPW poate fi amenințătoare de viață, din cauza frecvenței cardiace extrem de crescute, cu posibilitatea de a trece în aritmii cu risc letal (fibrilație ventriculară). În ceea ce privește AVRT, aceasta este în general bine tolerată la pacienții fără alte afecțiuni cardiace asociate, dar poate degenera în FiA, cu riscul descris anterior. Tahicardia în sindromul WPW începe și se poate opri brusc, poate dura secunde, minute, ore. Uneori este necesar tratament pentru a opri aritmia și a restabili ritmul normal al inimii (ritm sinusal). Tipic, acești pacienți au episoade recurente de tahicardie. Majoritatea persoanelor cu sindrom WPW nu au alte probleme cardiace. Cu toate acestea, el a fost asociat cu alte afecțiuni cardiace, cum ar fi boala Ebstein. În cazuri rare, poate fi moștenit de la părinți.[5] Cum arată conducerea normală la nivelul inimii?  În mod normal, semnalele electrice urmează o anumită cale prin inimă, ajutând-o să bată regulat.[5] Impulsul electric care determină contracția inimii ia naștere la nivelul nodului sinoatrial (NSA) din atriul drept. De aici, este transmis mai departe la nivelul celor două atrii și prin intermediul nodului atrio-ventricular la ventriculi. La persoanele cu sindrom WPW, unele dintre aceste impulsuri electrice ale inimii sunt conduse pe o cale accesorie existentă. Poate fi condus foarte rapid, la frecvențe foarte mari (generând de exemplu FiA) sau poate fi condus atât către ventriculi, cât și înapoi către atrii (generând AVRT). Cum îți poți da seama că suferi de sindromul WPW? Cel mai frecvent simptom al sindromului Wolff-Parkinson-White este o frecvență cardiacă mai mare de 100 de bătăi pe minut. Alte posibile simptome sunt:  În cazul sugarilor, pot apărea simptome precum:  Paloare;  Cianoză (colorație albăstruie sau gri a pielii, buzelor și unghiilor);  Neliniște sau iritabilitate;  Pierderea apetitului;  Respirație rapidă.[6] Există însă și cazuri în care nu apare niciun simptom, afecțiunea fiind descoperită întâmplător în timpul unei investigații cardiace.[6] În ce constă procedura de ablație de sindrom WPW?  Procedura de ablație cu radiofrecvență (ARF) se efectuează în laboratorul de electrofiziologie, sub anestezie locală, cu sedare ușoară, și poate dura câteva ore.   După pregătirea zonei de abord, medicul va începe prin a efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal (la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza artera/vena femurală. Ulterior, sub control radiologic, se vor introduce catetere de ablație, fie prin artera, fie prin vena femurală, până la nivel cardiac, sub control fluoroscopic și electrocardiografic. Pentru a se stabili dacă într-adevăr calea accesorie este responsabilă de aritmie și locul optim pentru ablație, se va efectua inițial un studiu electrofiziologic. În 5-10% din cazuri se identifică multiple căi accesorii. După stabilirea acestor detalii, medicul va aplica energie de radiofrecvență la nivelul zonei responsabile de impulsul anormal, distrugând astfel funcția celulei și formând un bloc pe calea de conducere accesorie, ceea ce are ca rezultat întreruperea conducerii anormale. În cazul pacienților cu boala Ebstein trebuie investigată existența unor căi accesorii multiple, care trebuie recunoscute și ablatate. Cum te pregătești pentru ablația de sindrom WPW? Înainte de procedură, se vor efectua un examen clinic complet și mai multe teste și investigații. Lista acestora poate include un set complet de analize de sânge, o radiografie toracică, o tomografie computerizată sau un examen RMN torace și o ecocardiografie.  Vei elimina orice potențial focar infecțios (infecții ORL, stomatologice etc.) și nu vei bea sau mânca nimic în noaptea dinaintea ablației, după miezul nopții.[1] De asemenea, este foarte important să-i pui medicului la dispoziție o listă cu toate medicamentele și suplimentele pe care le iei. Este posibil să fie necesară întreruperea administrării unora dintre acestea pentru o anumită perioadă. Dacă este cazul, vei primi indicații clare privind medicamentele pe care nu mai poți să le iei și pentru cât timp.[2] Cât durează internarea după ablația de sindrom Wolff-Parkinson-White? Unul dintre avantajele procedurilor minim invazive este acela că vei fi internat doar pentru o perioadă foarte scurtă de timp. În general, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și nu apar complicații, durata de spitalizare pentru o ablație de sindrom WPW nu ar trebui să depășească 24 de ore. Care sunt riscurile procedurii de ablație a sindromului Wolff-Parkinson-White?   Ablația de sindrom WPW este considerată o procedură destul de sigură, cu puține riscuri. Fiind totuși vorba de o procedură medicală, pot apărea anumite complicații, inclusiv:  Reacții alergice la substanțele administrate;  Afectarea vaselor, nervilor, organelor și țesuturilor din jur prin manipularea instrumentelor;  Afectare renală (substanța de contrast în cazul controlului fluoroscopic) sau alergii;  Infecții sau sângerare la locul inciziei;  Fistulă arterio-venoasă la locul puncției;  Recurența aritmiei – dacă nu au fost identificate toate căile accesorii (în astfel de cazuri, se poate repeta procedura de ablație);  Bloc atrioventricular complet necesitând implantarea de pacemaker (sub 1%) – risc mai mic în cazul tehnicii de crioablație;  Revărsat pericardic;  Durere toracică;  Infarct miocardic;  Accident vascular cerebral.  Complicații precum cele menționate mai sus apar doar în cazuri rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Ce dispozitive medicale sunt folosite în timpul ablației de sindrom Wolff-Parkinson-White? Pentru distrugerea zonelor responsabile de impulsul anormal se folosesc catetere de ablație - tuburi lungi, flexibile, cu electrozi în vârf, realizate din diverse materiale și de dimensiuni variate. Acești electrozi sunt conectați prin circuite electrice la generatorul de ablație. Unele catetere de ablație au vârful irigat, pentru controlul temperaturii.[7] Ce se întâmplă după ablația de sindrom Wolff-Parkinson-White? După finalizarea procedurii, vei fi transferat în camera de recuperare, unde vei rămâne sub supraveghere medicală pentru o anumită perioadă, timp în care vei primi tratamentul medicamentos și instrucțiunile de îngrijire a plăgii necesare.  Timp de 2 sau 3 zile după procedură, este posibil să apară simptome precum oboseală, dureri în piept sau palpitații.[2] Ți se va explica la ce te poți aștepta și trebuie să faci în astfel de situații înainte de a pleca acasă.  Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai fost supus unei proceduri de ablație, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție. Imediat după externare vei face recuperare fizică. Vei urma un tratament cu aspirină și antiagregant plachetar timp de aproximativ trei luni, la indicația medicului. Datorită ratei mari de succes și a riscurilor reduse pe care le implică, ablația cu radiofrecvență a devenit tratamentul de elecție pentru cazurile simptomatice de sindrom WPW.[3] Dacă ai nevoie de informații suplimentare privind ablația de sindrom WPW, consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți răspunde la întrebări. Sună la numărul de telefon dedicat sau completează formularul disponibil pe site-ul nostru și vei fi contactat în cel mai scurt timp posibil.  Bibliografie:  Bernstein, Susan. “Catheter Ablation as a Heart Arrhythmia Treatment.” WebMD, WebMD, 30 June 2015, www.webmd.com/heart-disease/atrial-fibrillation/catheter-ablation-afib-atrial-fibrillation. Accessed 23 Nov. 2022. “Cardiac Ablation Procedures : MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2017, medlineplus.gov/ency/article/007368.htm. Accessed 23 Nov. 2022. Chhabra, Lovely, et al. “Wolff Parkinson White Syndrome.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 8 Aug. 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK554437/. Accessed 23 Nov. 2022. El Baba, Mohammad, et al. “Radiofrequency Catheter Ablation: How to Manage and Prevent Collateral Damage?” Journal of Innovations in Cardiac Rhythm Management, vol. 11, no. 9, 1 Sept. 2020, pp. :4234-4240, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7510472/, 10.19102/icrm.2020.110901. Accessed 23 Nov. 2022. “Wolff-Parkinson-White Syndrome (WPW): MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2020, medlineplus.gov/ency/article/000151.htm. Accessed 23 Nov. 2022. “WPW Syndrome: Rare Cause of Sudden Cardiac Death in Children - Symptoms and Causes.” Mayo Clinic, 2022, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/wolff-parkinson-white-syndrome/symptoms-causes/syc-20354626. Accessed 23 Nov. 2022. Yousra Ghzally, et al. “Catheter Ablation.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 12 Sept. 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK470203/. Accessed 23 Nov. 2022.