26 ianuarie 2022

5 sfaturi cardio pentru pacienții cu diabet zaharat

5 sfaturi cardio pentru pacienții cu diabet zaharat

Articol medical scris de către Dr. Caterina Loghin, Cardiologie clinică la MONZA ARES Bucuresti

Cuprins

5 sfaturi cardio pentru pacienții diagnosticați cu diabet zaharat

Diabetul zaharat este o afecțiune care poate să apară la orice vârstă. Numărul de pacienți diagnosticați cu diabet este în creștere. În prezent, aproximativ 425 de milioane de persoane suferă de diabet, la nivel mondial. Această afecțiune poate rămâne mult timp silențioasă și nedureroasă, având consecințe asupra întregului organism și în special, asupra inimii.

Iată 5 sfaturi care ne-ar putea ajuta să încetinim progresia afecțiunii și să îmbunătățim prognosticul pacientilor.

  • Alimentație echilibrată și activitate fizică regulată
  • Evitarea zaharului rafinat, scăderea consumului de grăsimi (în special cele de origine animală) și creșterea consumului de legume și proteine.
  • Distribuirea corectă a carbohidraților (paine, orez, paste, cartofi, etc. în cantitate limitată) pe parcursul celor 3 mese principale
  • Cel puțin 30 de minute pe zi de exerciții fizice sau mers rapid ameliorează valorile glicemiei.
  • Menținerea echilibrului glicemiei (cu evitarea hipoglicemiilor și hiperglicemiilor) este unul din principalele obiective ale tratamentului în diabet.

Echilibrul glicemic se realizează prin respectarea regimului alimentar și a tratamentului cu medicamente antidiabetice sau insulină conform recomandărilor medicale și monitorizarea glicemiei atât prin auto-monitorizări, cât și prin analize de laborator (hemoglobina glicată și glicemie a jeun la fiecare 3 luni).

Controlul factorilor de risc cardiovasculari permite scăderea semnificativă a riscului de infarct miocardic și a mortalității.

Printre aceștia enumerăm: renunțarea la fumat, scăderea în greutate (pentru un index de masă corporală în limite normale), controlul tensiunii arteriale si scăderea colesterolului (și în special a fracțiunii LDL colesterol).

Atentie la simptome!

În diabet, durerea poate fi absentă, din cauza afectării terminațiilor nervoase în diabet, iar manifestările în cazul unei afecțiuni coronariene pot fi descrise ca lipsă de aer (dispnee) sau scăderea capacității de efort. În aceste situații se recomandă un consult cardiologic.

Atenție și la rănile ce întârzie să se vindece (acestea pot traduce o vascularizație deficitară).

Consultații medicale regulate

Fiind vorba despre o maladie cronică ce poate afecta multiple organe (printre care inima, sistemul nervos, rinichii, retina, dar și vasele de sange) se recomandă consultații regulate prin medicul de familie și diabetolog, dar și consult cardiologic cel puțin anual, cu investigații suplimentare individualizate pentru a preveni și trata complicațiile acestei boli.

Prin apăsarea butonului Trimite mesaj, sunt de acord cu prelucrarea datelor mele cu caracter personal (ce pot include și date cu caracter medical) în vederea furnizării serviciilor de către MONZA ARES. Pentru mai multe informații, accesați pagina notei de informare.

Acest site a fost conceput cu scop informativ. El nu inlocuieste in niciun caz consultul medical. Orice decizie privind diagnosticul si tratamentul afectiunii dumneavoastra se va face numai dupa un consult medical de specialitate.

MONZA ARES Group
Soluționarea Alternativă a LitigiilorSoluționarea online a litigiilor