Suflul sistolic: Cauze, simptome, diagnostic și opțiuni de tratament

Inima își desfășoară activitatea printr-o succesiune ritmică de contracții și relaxări, propulsând sângele în întregul corp. Aceste mișcări generează sunete specifice (zgomote cardiace) pe care medicul le poate asculta cu ajutorul stetoscopului. Între zgomotele normale ale inimii, pot apărea sunete suplimentare cunoscute sub denumirea de sufluri cardiace sau sufluri la inimă. În funcție de faza ciclului cardiac în care apar, putem vorbi despre mai multe tipuri de sufluri cardiace, iar unul dintre ele este suflul sistolic.[1]

Ce este suflul sistolic?

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă de fapt suflu sistolic, trebuie să știi câte ceva de ciclul cardiac și fazele acestuia.

Inima are patru camere: două atrii (superioare) și două ventricule (inferioare). Între aceste camere și la ieșirea din ventricule există valve cardiace care acționează ca niște porți, asigurând fluxul sanguin într-o singură direcție. Ciclul cardiac are două faze principale: sistola și diastola. Sistola reprezintă faza de contracție, în care ventriculele se golesc, pompând sânge în artera pulmonară (din ventriculul drept) și în aorta (din ventriculul stâng). Diastola, pe de altă parte, este faza în care mușchiul cardiac se relaxează și camerele inimii se umplu cu sânge.[2] 

Zgomotele cardiace normale sunt generate de închiderea valvelor cardiace. Există două astfel de zgomote: Z1, care se aude la închiderea valvelor atrioventriculare (mitrală și tricuspida) la începutul sistolei, și Z2, care se aude la închiderea valvelor semilunare (aortică și pulmonară) la sfârșitul sistolei și începutul diastolei.[1][2]

Un suflu sistolic este un suflu care începe în timpul sau după primul zgomot cardiac și se termină înainte sau în timpul celui de-al doilea zgomot cardiac. În multe cazuri, este inofensiv și nu necesită tratament. Însă uneori poate fi un semn al unei probleme cardiace care necesită investigații suplimentare.[3]

Tipuri de suflu sistolic

În cardiologie, suflurile sistolice sunt clasificate în două categorii mari:

• suflurile sistolice funcționale (sau inocente) - sunt mai frecvente, mai ales în rândul copiilor și adolescenților; nu semnalează prezența vreunei probleme structurale a inimii, ci sunt rezultatul unui flux sanguin mai rapid sau mai turbulent prin structurile cardiace normale; adesea, ele dispar cu timpul sau atunci când condiția care le-a cauzat se rezolvă; 
• suflurile patologice (sau organice) - indică o problemă structurală a inimii sau a vaselor de sânge mari și necesită investigații cardiologice suplimentare și, adesea, tratament.[1][3]

Suflul sistolic mai poate fi clasificat și ca:

• suflu de ejecție - apare atunci când fluxul de sânge este accelerat sau obstrucționat la nivelul valvelor semilunare; poate fi atât funcțional, cât și organic; 
• suflu de regurgitare - apare atunci când valvele cardiace nu se închid corect, permițând sângelui să se scurgă înapoi; apare, de obicei, la nivelul valvelor atrioventriculare și este întotdeauna considerat organic.[1][3]

Grade de intensitate ale suflului sistolic

Intensitate al suflului sistolic reprezintă o caracteristică importantă. Conform clasificării Levine, pot fi descrise șase grade de intensitate:

• gradul 1 - un suflu cardiac atât de slab încât poate fi auzit doar cu un efort special, o atenție deosebită fiind necesară din partea medicului;
• gradul 2 - suflul sistolic este slab, dar imediat audibil, fără a necesita un efort suplimentar;
• gradul 3 - indică un suflu moderat până la puternic, care poate fi detectat cu ușurință în timpul unei examinări;
• gradul 4 - este reprezentat de un suflu foarte puternic, care poate fi auzit cu claritate;
• gradul 5 - suflul sistolic este extrem de puternic și poate fi auzit chiar și cu o margine a stetoscopului atingând peretele toracic;
• gradul 6 - suflul cardiac este atât de puternic încât poate fi auzit chiar și cu stetoscopul îndepărtat de peretele toracic.[3]

De ce apare suflul sistolic: cauze și factori de risc

Suflul sistolic poate avea o multitudine de explicații. Suflurile cardiace „inocente” sunt generate, de regulă, de un flux sanguin accelerat prin inimă, fenomen ce poate avea la bază diverse cauze. Printre acestea se numără:

• hipertiroidismul; 
• perioadele de creștere rapidă (la copii); 
• hipertensiunea arterială netratată;
• exercițiile fizice sau orice altă activitate care crește ritmul cardiac;
• sarcina;
• febra;
• anemia.[4]

Suflul sistolic patologic, pe de altă parte, poate fi asociat cu diverse afecțiuni, inclusiv cu:

• stenoza aortică; 
• defectul septal atrial; 
• cardiomiopatia hipertrofică obstructivă; 
• stenoza pulmonară;
• regurgitarea (insuficiența) mitrală;
• regurgitarea (insuficiența) tricuspidiană;
• defectul septal ventricular.[1][4]

Care sunt simptomele suflului sistolic?

În multe cazuri, suflul sistolic nu se manifestă prin simptome evidente, în special când este vorba de sufluri inocente. Acestea pot fi descoperite întâmplător în timpul unui examen medical de rutină. Suflurile patologice sau cele asociate cu afecțiuni cardiace semnificative pot fi însoțite de o serie de simptome care variază în funcție de cauza subiacentă și de severitatea acesteia.

Ele pot include:

• cianoza (colorația albăstruie a buzelor, pielii sau unghiilor); 
• tusea persistentă sau cronică; 
• sincopa (leșinul); 
• oboseala; 
• retenția de lichide și edemul (umflarea) la nivelul picioarelor; 
• amețeala; 
• dispneea (dificultățile de respirație).[1]

Cum se diagnostichează suflul sistolic?

Detectarea unui suflu sistolic se realizează, în primă fază, prin auscultația inimii cu ajutorul stetoscopului în timpul unui examen fizic de rutină. Medicul cardiolog va asculta cu atenție sunetele inimii, notând caracteristicile suflului, cum ar fi: intensitatea, momentul apariției, durata, localizarea sau timbrul, precum și variațiile cu respirația sau poziția corpului.[1]

Dacă medicul suspectează un suflu patologic sau dacă există simptome asociate, vor fi recomandate investigații suplimentare pentru a determina cauza exactă. În general, vorbim despre proceduri de diagnostic neinvazive sau minim-invazive. Cele mai comune investigații includ:

• ecocardiografia (ecografia cardiacă) - aceasta este o investigație imagistică neinvazivă care utilizează ultrasunetele pentru a crea imagini detaliate ale structurii și funcției inimii; 
• electrocardiograma (EKG) - înregistrează activitatea electrică a inimii și poate detecta tulburări de ritm cardiac sau semne de suprasolicitare a anumitor camere ale inimii; 
• radiografia toracică - poate oferi informații despre dimensiunea și forma inimii; 
• cateterismul cardiac - implică introducerea unui cateter prin zona inghinală sau braț pentru a examina aparatul cardiovascular cu ajutorul razelor X și al substanței de contrast.[1][3]

În funcție de suspiciunea clinică, medicul poate recomanda și alte teste.

Opțiuni de tratament pentru suflul sistolic

Tratamentul suflului sistolic se stabilește în funcție de cauza subiacentă, precum și de severitatea suflului.

În cazul suflurilor sistolice inocente, nu este necesar un tratament anume. Se recomandă monitorizarea regulată de către medic și, dacă este necesar, tratarea cauzei de bază (ex: se poate recomanda tratament pentru hipertensiunea arterială, hipertiroidism ori anemie).[1][4] 

În cazul suflurilor sistolice patologice, se impune un tratament specific, care vizează afecțiunea cardiacă subiacentă. Una dintre opțiuni este tratamentul medicamentos - pot fi prescrise diuretice, medicamente pentru controlul tensiunii arteriale, beta-blocante, anticoagulante ș.a. (depinde de cauza suflului sistolic).[1]

În unele cazuri, tratamentul poate presupune repararea sau înlocuirea valvei afectată, închiderea defectelor septale sau tratarea altor anomalii structurale. În astfel de situații, se poate apela fie la proceduri intervenționale microinvazive, fie la proceduri chirurgicale clasice.[1] Din prima categorie fac parte proceduri precum TAVI, MitraClip, valvuloplastia cu balon și alte intervenții ce presupun doar incizii minime, riscuri reduse și o recuperare mai rapidă decât este posibil în cazul chirurgiei clasice, pe cord deschis.

Decizia de tratament se va lua în funcție de particularitățile fiecărui caz (nu toate cazurile pot fi abordate prin proceduri intervenționale), dar, în general, se va opta întotdeauna pentru opțiunea care oferă cel mai bun raport beneficii - riscuri pentru pacient. Gestionarea adecvată a cazului necesită adesea intervenția Heart Team, adică a unei echipe multidisciplinare, formată din mai mulți specialiști ce vor colabora pentru a lua cele mai bune decizii medicale. 

Suflul sistolic este un semn clinic, un zgomot suplimentar auzit în timpul contracției inimii, care poate fi fie complet inofensiv, fie un indicator al unei afecțiuni cardiace subiacente. Este esențial ca orice suflu cardiac detectat, sistolic sau de alt tip, să fie evaluat de către un medic cardiolog, pentru a determina cauza și semnificația sa clinică. Printr-un examen fizic atent și, dacă este necesar, investigații suplimentare, medicul poate stabili un diagnostic precis și poate recomanda planul de management adecvat. 

Surse: 

1. „Systolic Heart Murmur: Causes, Symptoms and Treatment”, Cleveland Clinic, 24 June 2022, my.clevelandclinic.org/health/diseases/23328-systolic-heart-murmur. Accesat la 15 Mai 2025.
2. Pollock, Joshua D, and Amgad N Makaryus. „Physiology, Cardiac Cycle”, National Library of Medicine, 3 Oct. 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK459327/. Accesat la 15 Mai 2025.
3. Alpert, Martin A. „Systolic Murmurs”, National Library of Medicine, 2025, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK345/. Accesat la 15 Mai 2025.
4. „Abnormal and “Innocent” Heart Murmurs”, American Heart Association, 4 Oct. 2016, www.heart.org/en/health-topics/heart-valve-problems-and-disease/heart-valve-problems-and-causes/innocent-heart-murmur. Accesat la 15 Mai 2025.