Artimia cardiacă identificată de un Smartwatch și tratată prin ablație cu radiofrecvență
Cuprins
- Ce este un smartwatch?
- Aritmie cardiacă identificată de un ceas inteligent
- Ce presupune studiul electrofiziologic?
- Ce este ablația cu radiofrecvență?
Tehnologia a avansat și putem beneficia de pe urma ei în feluri neașteptate. Astăzi, ceasurile inteligente pot măsura ritmul cardiac și, în unele cazuri, efectuează ECG-uri care pot depista aritmii cardiace sau alte probleme de sănătate. Este și cazul unei paciente în vârstă de 30 de ani care a ajuns la medicul cardiolog cu o tulburare de ritm cardiac identificată cu ajutorul smartwatch-ului.
Ce este un smartwatch?
Conform Statista în anul 2021, numărul utilizatorilor de ceasuri inteligente a fost de aproximativ 202.6 milioane de persoane la nivel mondial.
Un astfel de dispozitiv inteligent (smartwatch) este un ceas de mână electric cu tehnologie avansată care oferă utilizatorului diverse aplicații, permite diferite activități și colectează diferite informații de la senzori interni și externi. Ceasurile inteligente acoperă o gamă largă de activități, fie sportive, fie relevante pentru sănătate, securitate, diferite alerte etc.
În ceea ce privește funcția de sănătate, un ceas inteligent poate să monitorizeze ritmul cardiac în repaus și în timpul exercițiilor fizice, poate să măsoare temperatura corpului, să evalueze calitatea somnului și să devină un asistent pentru nutriție, dietă, reducerea stresului, s.a.m.d.
Deși nu există în momentul actual un ghid universal care ar putea să evalueze eficiența acestor dispozitive într-un context clinic, Societatea Europeană de Cardiologie a publicat un document de poziție în care se pot regăsi adnotări relevante pentru tehnologia folosită în monitorizarea ritmului și a frecvenței cardiace. (1)
Pentru a putea înregistra ritmul cardiac și a identifica o tulburare de ritm cu ajutorul ceasurilor inteligente este necesară utilizarea tehnologiei pe bază de fotopletismografie. Această tehnologie presupune existența unor senzori de mișcare și biosenzori, cei din urmă fiind responsabili de evaluarea ritmului cardiac, efectuarea unui ECG, EMG și măsurarea temperaturii corpului.
Aritmie cardiacă identificată de un ceas inteligent
Cazul pe care vi-l prezentăm astăzi este al unei paciente în vârstă de 30 de ani, fără factori de risc cardiovascular sau vreo altă patologie cardiovasculară. În ultimii aproximativ cinci ani, tânăra a suferit episoade de palpitatii care nu au fost niciodată suprinse pe ECG-ul efectuat în urgență sau în timpul consultațiilor în cabinetul medical până când smartwatch-ul pe care îl purta a reușit să înregistreze EKG în timpul unei crize. EKG-ul înregistrat de dispozitivul digital a evidențiat un TPSV - o tulburare de ritm supraventriculară, rapidă, care debutează brusc și se sfârșește brusc și care, în lipsa tratamentului adecvat poate determina complicații serioase.
Având o recurență de 3-4 astfel de episoade pe an, fără a avea factori care să declanșeze aritmia, pacienta s-a adresat personalului medical ARES pentru că dispozitivul SmartWatch cu biosenzori pe care îl purta a înregistrat activitatea cardiacă și astfel aritmia a putut fi documentată.
Dr. Raluca Naidin a preluat pacienta și a efectuat investigațiile cardiace pentru a confirma prezența acestei tulburări de ritm cardiac. După evaluarea rezultatelor clinice, dr. Raluca Naidin, medic cardiolog la ARES București a recomandat efectuarea unui studiu electrofiziologic în vederea identificării zonei responsabile de producerea aritmiei și tratarea acesteia prin ablație cu radiofrecvență.
În cazul pacienților cu tulburări de ritm periculoase, fără răspuns la tratament medicamentos, este necesar tratamentul intervențional. Astfel că pacienta a fost internată la ARES - Spital Monza unde a fost tratată de echipa medicală multidisciplinară formată din: dr. Elena Ene, medic primar electrofiziolog și dr. Raluca Naidin, medic primar cardiolog.
Ce presupune studiul electrofiziologic?
Atunci când un pacient suferă de o tulburare de ritm, în inimă există un circuit electric anormal. Acest circuit anormal poate să fie congenital, adică pacientul se naște cu o astfel de tulburare, fie poate să survină în urma unui infarct sau a unei alte afecțiuni cardiace.
Studiul electrofiziologic este investigația minim invazivă care presupune urmărirea activității electrice a inimii din interior tocmai pentru a descoperi zona responsabilă de aritmia cardiacă. Este o procedură cu internare de scurtă durată și recuperare rapidă.
În funcție de rezultatul studiului electrofiziologic, medicul poate indica tratamentul corespunzător.
În cazul nostru, tratamentul optim pentru pacientă a fost ablația cu radiofrecvență.
Ce este ablația cu radiofrecvență?
Ablația cu radiofrecvență este o procedură intervențională care se practică fie cu anestezie locală, fie cu anestezie generală, având riscuri minime și recuperare rapidă pentru pacient.
Tehnica de ablație cu radiofrecvență presupune introducerea unui cateter de ablație printr-o mică incizie efectuată la rădăcina coapsei piciorului. Ulterior, prin vena/artera femurală, medicul va ghida cateterul până la nivelul inimii sub controlul unui sistem specific de mapping care va reconstrui tridimensional inima pacientului. Astfel, medicul va putea identifica zonele care favorizează apariția aritmiei cardiace și va putea ablata țesuturile respective.
Ablatarea cardiacă cu radiofrecvență înseamnă folosirea unei energii care eliberează căldură local și cauterizează țesutul responsabil de aritmie. Practic, cateterul de ablație este introdus în inimă, la nivelul zonei responsabile de aritmie unde medicul electrofiziolog va efectua arderea acelui țesut.
Ablația cu radiofrecvență este, actual, metoda cea mai utilizată pentru tratamentul aritmiilor.
În cazul pacientei noastre, procedura de ablație efectuată de dr. Elena Ene a fost un real succes.
Evoluția acesteia post intervenție a fost favorabilă, iar pacienta a fost externată a doua zi după intervenție cu mențiunea de a respecta recomandările medicale și revenirea la controalele periodice.
Acesta este un articol documentat în cazuistica clinică a Centrelor ARES. Conform recomandărilor din documentul de poziție publicat de Societatea Europeană de Cardiologie, tulburările de ritm cardiac identificate cu ajutorul dispozitivelor digitale trebuie să fie evaluate de către o echipă medicală cu expertiză în diagnosticarea și tratarea tulburărilor de ritm cardiac.
Sursă:
(1) https://raportuldegarda.ro/ghid-ehra-recomandari-utilizare-dispozitive-digitale-detectare-management-aritmii/
Articole mai noi
- Primul implant de valvă aortică SAPIEN 3 Ultra RESILIA într-un spital privat din România
- Pacientă diagnosticată cu boală arterială periferică stadiul IV Fontaine, tratată fără tăieturi
- Primul caz din România de implantare transcateter a unei proteze biologice în valva mitrală nativă pentru stenoza severă calcificată (MAC)
- Hemangiomul hepatic și opțiunile de tratament: Cazul tratat la MONZA ARES
- Revascularizarea prin dezobstrucție cronică - Dr. Adnan Mustafa
Articole mai vechi
- Leziune severă de trunchi comun tratată cu succes la ARES Constanța
- Când și de ce trebuie schimbat un stimulator cardiac?
- (CTO) Leziuni cronice totale pe arterele inimii tratate prin dezobstrucție percutană la ARES Constanța
- Revascularizarea intervențională de stenoză intra-bypass la un pacient cu cvadruplu bypass aortocoronarian
- Durerea în piept, semn că inima se află în suferință