29 martie 2022

Pacient cu palpitații – diagnosticul corect și tratamentul optim

Pacient cu palpitații – diagnosticul corect și tratamentul optim
Articol medical scris de către Dr. Vasile Ilieșe, Electrofiziologie și Aritmologie la MONZA ARES Constanta, Tulcea

Cuprins

Cum se resimt palpitațiile?

În discuțiile cu apropiații, prietenii sau chiar membrii familiei, este posibil sa fi auzit afirmații precum “Am avut palpitații”, “Mi-a tresărit inima”.

Atunci când un pacient ne descrie palpitațiile, ne menționează că resimte niște bătăi regulate sau neregulate, pauze sau bătăi puternice ale inimii sau că își simte pulsul la baza gâtului. De cele mai multe ori, acestea nu reprezintă un motiv real de îngrijorare, fiind reprezentate de extrasistole, care apar în mod obișnuit la persoanele sănătoase. Episoadele de palpitații pot fi declanșate de oboseală, stres sau consum de cafeină, alcool etc.

Investigații palpitații

În cazul pacientului nostru,  în vârsta de 62 de ani, palpitațiile au fost resimțite în episoade repetate, cu multiple prezentări la camera de gardă.

După o anamneza completă și analizarea dosarului medical, pentru diagnosticul corect și tratamentul intervențional al acestor episoade, doctorul Vasile Iliese, medic electrofiziolog la ARES Constanța, a recomandat efectuarea unui studiu electrofiziologic.

Studiu electrofiziologic

Această procedură intervențională urmărește activitatea electrică a inimii cu ajutorul unor catetere introduse în cavitățile cardiace, pentru a identifica tulburarea de ritm și zona din care provine aceasta (țesutul cardiac care întreține aritmia). Procedura se efectuează în laboratorul de electrofiziologie, sub sedare ușoară.

În urma acestui studiu electrofiziologic, s-a diagnosticat aritmia de care suferea pacientul – tahicardie paroxistică supraventriculară (TPSV) prin reintrare intranodală (AVNRT).

Ce este AVRNT?

AVNRT este o formă de aritmie care se produce în camerele superioare ale inimii, in jurul nodului atrio-ventricular. Este caracterizată de bătăi regulate, dar foarte rapide ale inimii, puls peste 140 bpm și simptome precum palpitații, amețeală sau chiar durere în piept, sincopa (pierderea stării de conștiență). Apare frecvent la tineri si nu implică un risc vital pentru pacient, însă poate influența negativ calitatea vieții.

Pentru că în cazul acestui pacient, tratamentul medicamentos nu prevenea apariția episoadelor de palpitații care erau din ce în ce mai dese, recomandarea echipei medicale ARES a fost aceea de ablație de TPSV.

Ablație de TPSV

Astfel doctorul Vasile Iliese a efectuat procedura de ablație 2D pentru TPSV, tratamentul curativ pentru astfel de tulburări de ritm. Tehnica de ablație prin radiofrecvență constă în “arderea” țesutului responsabil de aritmie – capătul cateterului introdus în atriu vine în contact cu țesutul cardiac și produce mici leziuni termice, într-o maniera controlată, leziuni care întrerup circuitul tulburării de ritm.

Rezultate ablație și contraindicații

Rezultatele acestei intervenții au fost foarte bune. Ablația de TPSV are o rată mare de succes acut și pe termen lung (descrisă în literatura în jur de 98%). Pacienții cu TPSV nu au contraindicații după ablație; își pot relua imediat viața obișnuită, fără să fie nevoiți să urmeze tratament antiaritmic, să renunțe la sport sau la consumul moderat de cafea.

În mod uzual, ei revin la control în decurs de 30 de zile postablatie, urmând ca necesitatea controalelor aritmologice viitoare să fie stabilită în funcție de comorbiditățile asociate.

Pentru informații complete despre ablația cu radiofrecvență, te invităm să citești articolul > Ablația cu radiofrecvență.

Echipa medicală:

 Dr. Vasile Iliese, medic electrofiziolog

As. Georgiana Berce, asistent sală de angiografie

As. Iuliana Batu, asistent sală de angiografie

As. Iulia Lipan, ARES Helper

Acest site a fost conceput cu scop informativ. El nu inlocuieste in niciun caz consultul medical. Orice decizie privind diagnosticul si tratamentul afectiunii dumneavoastra se va face numai dupa un consult medical de specialitate.

MONZA ARES Group
Soluționarea Alternativă a LitigiilorSoluționarea online a litigiilor