Semnele infarctului - Centrele ARES | Lider in Cardiologie
Astfel dacă cele de la nivelul inimii nu mai primesc hrană, activitatea normală a inimii este afectată. Fără tratament, acest lucru poate însemna decesul pacientului.
Care sunt cauzele și factorii de risc ale acestei afecțiuni?
Alimentarea inimii cu sânge este întreruptă atunci când există blocaje pe traiectul sângelui către inimă, adică la nivelul arterelor coronare. Poate fi vorba de o placă ateromatoasă (depunere de grăsimi pe pereții vaselor de sânge – ateroscleroză) sau de un tromb (un cheag de sânge). Fiecare arteră transportă sânge către o anumită porțiune a cordului. Atunci când una este blocată, porțiunea corespondentă ei nu mai primește sânge și oxigen.
Plăcile ateromatoase apar în urma mai multor factori negativi. Sedentarismul, o dieta bogate în grăsimi (prăjeli), un nivel ridicat de colesterol, obezitatea, etc.
Bolile cardiace netratate pot conduce la atac de cord: endocardita bacteriană, prolapsul de valvă mitrală, hipertrofia ventriculară.
Factorii de risc ai infarctului miocardic sunt:
- Hipertensiunea
- Stresul
- Varsta – de obicei, apare la persoanele peste 40 de ani
- Dislipidemiile – nivel ridicat de lipide (grăsimi) în sânge
- Obezitatea
- Diabetul zaharat
- Consumul de substanțe interzise
- Fumatul
- Consumul de alcool
- Odihna insuficientă
- Sexul
- Istoric familial
- Alte patologii asociate
Semnele infarctului de miocard
Există anumite semnale de alarmă, în ceea ce privește infarctul. Acestea variază de la o persoană la alta. La unele persoane există posibilitatea ca simptomele să nu apară, iar infarctul să aibă loc spontan.
Cele mai comune semne care prevestesc din timp infarctul sunt:
- Angina pectorala stabilă – durere frecventă la nivelul pieptului, mai ales după efort fizic au stres, care dispare la repaus. De obicei, aceasta este un simptom timpuriu care prevestește un atac de cord.
- Angina pectorală instabilă (pre-infarct) – durere mai puternică și prelungită la nivelul pieptului, care nu se ameliorează la repaus. Pre-infarctul poate avansa rapid spre infarct, deci necesită o vizită imediată la urgențe.
- Durere, presiune sau disconfort în piept (în special, în partea stângă), durere de spate, de gât, bărbie și braț stâng. Durerea poate fi confundată cu cea de stomac. Acestea dispar și reapar.
- Amețeli frecvente
- Stare de oboseală generală
- Dificultăți de respirație
- Tuse
- Intensificarea ritmului cardiac
- Transpirație excesivă
- Greață
- Palpitații
- Stări de confuzie
- Vărsături
Cum acționezi dacă apar aceste semne prevestitoare?
Tratamentul poate preveni un infarct de miocard. De aceea, dacă recunoști aceste simptome, mergi la medicul cardiolog pentru investigații. Durata semnelor prevestitoare este diferită de la o persoană la alta. Așadar, infarctul de miocard poate fi mai aproape decât crezi.
Doctorul îți va face la început anamneza – interviu care cuprinde întrebări despre simptome, alte boli sau intervenții pe care le-ai avut, medicamente pe care le iei, istoric familial. Apoi, îți poate recomanda o ecografie cardiacă și o electrocardiogramă (EKG – verificare a activității inimii cu ajutorul unor electrozi atașați de piept). Dacă observă nereguli la rezultatele ecografiei sau EKG-ului, poate recomanda și o coronarografie (examinare minim-invazivă cu ajutorul unor sonde subțiri cu care medicul navighează până la arterele coronare). Cu ajutorul acestora, se pot identifica blocaje și, astfel, se prescrie un tratament adecvat, în funcție de gravitatea situației (medicamentos, intervențional, chirurgical).
Verifică-ți mai des tensiunea arterială, cu ajutorul unui tensiometru. Valorile normale sunt cuprinse între 90/60 mmHg și 120/80 mmHg.
Dacă simptomele care apar sunt puternice, prelungite, dacă apare pierderea stării de conștiență, sună de urgență la 112.
În concluzie, infarctul de miocard poate fi prevenit prin control periodic. Recunoaște semnele prevestitoare acestuia și mergi la medic pentru tratament!
Articole mai noi
- Pulsul – care sunt valorile normale? Doctor Crina Rădulescu, medic specialist cardiolog
- Recomandari pre și post-operatorii în cazul angioplastiei coronariene
- Boala coronariană | Simptome, riscuri și tratament | Centrele Ares
- Regim alimentar după interventia de implantare de stent - Centrele Ares
- Fibrom uterin? Cat de mare poate creste un fibrom?
Articole mai vechi
- Masajul cardiac - Ce să faci dacă te afli în apropierea unei persoane care a făcut infarct?
- Cum reduci riscurile infarctului miocardic? Centrele Ares
- Electrocardiograme gratuite și în luna Iulie
- Medici străini se specializează la București - Centrele ARES | Lider in Cardiologie
- Recuperarea după coronarografie