Cardiomiopatie hipertrofică - cauze, simptome și tratament

Boala poate avea o formă severă, cu hipertrofia mușchiului cardiac asimetrică, determinând obstrucție în calea de ieșire a sângelui din ventriculul stâng (cardiomiopatie hipertrofică obstructivă), sau o formă mai puțin periculoasă, în care fluxul sangvin nu este blocat (cardiomiopatie hipertrofică non-obstructivă). În ambele situații însă, inima nu mai poate să pompeze eficient sânge spre organe, determinând stări de oboseală la efort, palpitații și episoade de pierdere a stării de conștiență.

Cauzele cardiomiopatiei hipertrofice

Această boală a inimii este de obicei provocată de mutații ale unor gene care determină o îngroșare a mușchiului cardiac. Persoanele care dezvoltă această boală au o dispunere anormală a celulelor care formează miocardul și de aceea pot să sufere și de aritmii (tulburări de ritm cardiac). 

Afecțiunea este ereditară: în cazul persoanelor care au rude de gradul I care au avut această boală riscul ca ele să se îmbolnăvească la rândul lor este de 50%. Prin urmare, cei care știu că au în familie cazuri de cardiomiopatie hipertrofică ar trebui să discute cu un medic și să solicite investigații pentru diagnosticarea din timp a bolii. Dacă afecțiunea nu este identificată și tratată corect, pot să apară complicații grave:

Fibrilație atrială - o aritmie periculoasă, care poate duce inclusiv la formarea unor cheaguri de sânge.

Moarte cardiacă subită - 1% dintre bolnavii de cardiomiopatie hipertrofică mor în fiecare an din această cauză, iar problema apare în special la persoanele tinere, care au sub 30 de ani.

Afecțiuni ale valvei mitrale

Insuficiență cardiacă

Cardiomiopatie dilatativă – evolutia in timp duce ca  ventriculul afectat sa devina foarte mare și nu mai poate funcționa normal, cu scaderea functiei de pompa  a inimii.

Fiind o boală ereditară, cardiomiopatia hipertrofică nu poate fi, din păcate, prevenită și nici ameliorată prin schimbarea stilului de viață. Boala poate să apară inclusiv la persoane foarte tinere, active și aparent foarte sănătoase, chiar și la sportivi. De aceea, este foarte important ca afecțiunea să fie diagnosticată la timp și ținută sub control prin tratament adecvat.

Simptomele cardiomiopatiei hipertrofice

Deși cei mai mulți bolnavi nu au niciun fel de simptome până când apar complicațiile, în anumite cazuri boala poate avea și anumite manifestări:

• Respirație dificilă (mai ales în timpul efortului fizic)
• Durere în piept (mai ales la efort fizic)
• Leșin (care apare de obicei după efort fizic)
• Palpitații
• Suflu cardiac (poate fi observat de medic, la consultația cu stetoscopul)

Aceste simptome pot să apară însă și în cazul altor boli cardiace, de aceea este foarte important ca pacientul să facă investigații suplimentare, pentru un diagnostic clar.

Diagnostic și tratament pentru cardiomiopatia hipertrofică

Boala poate fi descoperită în urma unui simplu consult medical cu stetoscopul. Medicul va observa un murmur cardiac anormal și va recomanda investigații suplimentare:

Electrocardiogramă - investigație care poate reda, sub forma unui grafic, impulsurile electrice ale inimii și poate arăta eventuale aritmii.

Ecografie cardiacă - este cea mai bună metodă de diagnostic în cazul cardiomiopatiei hipertrofice. Le ecograf, medicul poate observa cât de gros este mușchiul cardiac, dacă valvele inimii prezintă anomalii și dacă inima bate normal. Dacă este nevoie, medicul va face și o ecografie transesofagiană (sonda va fi introdusă prin esofag), care permite o mai bună vizualizare a inimii.

Test de efort - inima pacientului va fi monitorizată în timpul unui efort fizic intens (alergare pe bandă).

Holter EKG - inima este monitorizată cu ajutorul unui dispozitiv portabil, timp de 24-48 de ore, în timp ce pacientul își desfășoară activitățile obișnuite.

RMN cardiac - procedura este recomandată deseori după ecografia cardiacă, pentru că oferă imaginii mai detaliate ale inimii.

Coronarografia si cateterism cardiac stang - medicul introduce în artere o substanță de contrast, prin intermediul unor catetere, pentru a vizualiza fluxul de sânge, interiorul arterelor și structura inimii.

În cazul unui pacient care încă nu este bolnav, dar prezintă factori de risc (o rudă de gradul I are cardiomiopatie hipertrofică), medicul poate recomanda monitorizarea printr-o ecografie cardiacă o dată la 5 ani. Adolescenții și sportivi trebuie însă monitorizați anual.

Tratamentul are ca scop ameliorarea simptomelor (dacă acestea există) și prevenirea complicațiilor, în special a morții cardiace subite. Astfel, tratamentul poate presupune:

Medicamente - pentru relaxarea miocardului și încetinirea pulsului, dar și pentru subțierea sângelui, mai ales la bolnavii care au și fibrilație atrială.

Miomectomie septală - operație pe cord deschis pentru înlăturarea unei părți îngroșate din miocard, astfel încât sângele va putea circula mai bine. Procedura poate fi completată și de repararea sau înlocuirea valvei mitrale, dacă și aceasta este afectată.

Ablația septală - o procedură minim-invazivă, prin care medicul injectează alcool în artera de la nivelul inimii, prin intermediul unui cateter.

Implantarea unui defibrilator - este o procedură prin care este redus riscul de moarte cardiacă subită. Intervenția este recomandată în special bolnavilor care suferă și de aritmii grave (fibrilație ventriculară sau tahicardie ventriculară). Dispozitivul monitorizează constant pulsul și aplică mici șocuri electrice la nivelul inimii atunci când apar aritmii, pentru a restabili ritmul cardiac normal.

Adoptarea unui stil de viață sănătos nu poate ameliora afecțiunea, dar poate preveni complicațiile. De aceea, bolnavii sunt sfătuiți să aibă o dietă echilibrată, să facă mișcare și să nu consume alcool. De asemenea, sunt esențiale respectarea tratamentului recomandat de medic și investigațiile periodice la cardiolog.