Leziunile la nivelul arterelor membrelor inferioare netratate cresc riscul de amputație
Cuprins
- Ce sunt ocluziile totale cronice?
- Simptome ocluzii totale cronice
- Tratament ocluzii totale cronice
- Înainte de procedură
- După procedură
- Revascularizarea ocluziilor totale cronice
- Angioplastia periferică
- Recuperarea după angioplastia periferică
Ce sunt ocluziile totale cronice?
Ocluziile totale cronice sunt blocaje complete a fluxului de sânge prin arterele corpului. Acestea pot fi cauzate de ateroscleroză, o afecțiune în care placa de aterom se acumulează pe pereții arteriali, sau de alte boli, cum ar fi tromboza sau embolia arterială.
Simptome ocluzii totale cronice
Ocluziile totale cronice afectează în principal arterele membrelor inferioare, cum ar fi artera femurală sau cea tibială. Cele mai des întâlnite simptome pot include:
- durere la mers a membrelor inferoare (fenomene de claudicație intermitentă)
- durere la repaus a membrelor inferioare
- leziuni trofice
- furnicături în membrele afectate, care se agravează la mersul pe jos sau se efectuează alte activități fizice.
Tratament ocluzii totale cronice
Tratamentul pentru ocluziile totale cronice poate include revascularizarea intervențională urmată de angioplastia cu baloane farmacologice active pentru a deschide artera afectată.
Așa cum se poate observa în imaginile de mai jos, membrul inferior drept al acestui pacient în vârstă de 59 de ani suferă de un blocaj arterial. În termeni medicali, această afecțiune poartă denumirea de stenoză periferică (arteriopatie obliterantă de membre inferioare - AOMI) și atunci când nu este tratată poate conduce la ocluzie totală a vasului de sânge și la amputarea membrului inferior.
În cazul pacientului nostru, în urma consultului, echipa medicală multidiciplinară formată din Dr. Nicolae Cârstea, medic cardiolog interventionist și dr. Raluca Naidin, medic primar cardiolog a recomandat efectuarea unui CTO – revascularizarea ocluziei totale cronice urmată de angioplastia cu balon farmacologic activ pe două dintre artere afectate.
Înainte de procedură
Astfel că doctorul Nicolae Cârstea a efectuat angiografia periferică pentru a identifica exact locul blocajelor și ulterior, a executat manevrele de revascularizare pentru a debloca artera femurală superficială dreaptă și artera poplitee dreaptă.
După procedură
După revascularizare, medicul intervenționist a efectuat angioplastia periferică folosind două baloane farmacologice active, impregnate cu o substanță care împiedică reînfundarea vasului de sânge. Cum putem observa și în imagini, fluxul sanguin și-a reluat imediat circulația normală, iar rezultatul excelent al acestor două proceduri se poate observa cu ochiul liber.
Înainte de tratamentul intervențional, piciorul pacientului arăta ca în fotografia de mai jos. A doua zi după procedură, se poate observa cum degetele membrului inferior și-au recăpătat circulația normală. Pacientul se simte foarte bine și a fost externat a doua zi după procedură.
Revascularizarea ocluziilor totale cronice
Revascularizarea ocluziilor totale cronice este o procedură minim invazivă utilizată pentru a trata blocajele complete a fluxului de sânge în artere. Scopul acestei proceduri este de a restaura fluxul de sânge către țesuturile afectate și de a preveni progresia bolii.
Angioplastia periferică
Angioplastia periferică este o procedură minim invazivă care implică introducerea unui cateter cu un balon la capăt în artera afectată. Balonul este apoi umflat pentru a împinge placa de aterom împotriva pereților arteriali și a îngusta lumenul arterial.
Ambele proceduri sunt efectuate sub anestezie locală sau sedare și durează în medie de la 30 de minute la o oră.
Recuperarea după angioplastia periferică
Recuperarea post angioplastie este rapidă, cu disparația fenomenlor de claudicație intermitentă (crampe musculare la mers) și cu vindecarea leziunilor trofice de la nivelul membrelor inferioare (rănile apărute fin cauza fluxului sangvin deficitar).
Pentru pacienții care trec prin această procedură intervențională este important să urmeze cu strictețe recomandările medicului și să monitorizeze cu regularitate progresia afecțiunii pentru a se asigura că artera rămâne deschisă și fluxul de sânge este restaurat.
Articole mai noi
- Dr. Nicolae Cârstea: TAVI și angioplastie cu stenturi, pacient de 92 de ani
- Stopul cardio-respirator: cauze, simptome si opțiuni de tratament
- Hemangiom la copii: cauze, simptome, diagnostic și opțiuni de tratament
- Primul implant de valvă aortică SAPIEN 3 Ultra RESILIA într-un spital privat din România
- Pacientă diagnosticată cu boală arterială periferică stadiul IV Fontaine, tratată fără tăieturi
Articole mai vechi
- Artimia cardiacă identificată de un Smartwatch și tratată prin ablație cu radiofrecvență
- Leziune severă de trunchi comun tratată cu succes la ARES Constanța
- Când și de ce trebuie schimbat un stimulator cardiac?
- (CTO) Leziuni cronice totale pe arterele inimii tratate prin dezobstrucție percutană la ARES Constanța
- Revascularizarea intervențională de stenoză intra-bypass la un pacient cu cvadruplu bypass aortocoronarian