Dr. Rareș Nechifor
Medic Primar Radiolog
Radiologie intervențională
Dr. Rareș Nechifor este medic primar radiolog având competență în Radiologie Intervențională la MONZA ARES București din spitalul Memorial Băneasa.
Prenume: PAVEL RARES
Nume: NECHIFOR
Limbi straine cunoscute: Engleza si Franceza – nivel mediu
Educatie
1990 – 1996 Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” Bucuresti
1997 – 2002 Medic Rezident in Radiodiagnostic si Imagistica Medicala, Spitalul Universitar Bucuresti
2000 (Jan – Sep) Training in angiografie generala (9 luni) – Spitalul Militar Central Bucuresti
2000 (Oct – Dec) Training in angiografie cerebrala (3 luni) – Spitalul de Neurochirurgie “Dr. Bagdasar“ Bucuresti
2002 Specialist in Radiodiagnostic si Imagistica Medicala
2003 April Competenta in Ecografie Generala
2004 Doctorand – “Terapia Endovasculara a Fibroamelor Uterine” – Prof. Dr. Emanoil Popescu
2004 – 2005 Training in Neuroradiologie Endovasculara Interventionala (FFI – AFSA) Spitalul Pitie Salpetrier, Paris, Franta
2009 MD (“Doctor Primar”) in Radiodiagnostic si Imagistica Medicala
Distinctii:
Primul membru roman al CIRSE – din 2006
Cercetator Inregistrat cu contributii semnificative in Fundatia UFE Registry CIRSE
Unul dintre membrii fondatori ai Societatii Romane de Neuroradiologie si Radiologie Interventionala, infiintata in 2009
Prezentari in cadul Congreselor si simpozioanelor
Articole
Experienta profesionala:
2002-2010; Spitalul Universitar Bucuresti; first operator
2011 – prezent : Coordonator Departament Radiologie Interventionala Centrele de Excelenta ARES Bucuresti
2013 – prezent : Medic Coordonator / Proctor in proceduri endovasculare – Centrul European de Training si Excelenta in Proceduri Endovasculare – ARES Bucuresti
Angiografie de vase periferice
Angiografie viscerala
Angioplastie arteriala- membre inferioare
Angioplastie membre inferioare
Angioplastie membre superioare- artera subclavie
Angiografie artere viscerale
Embolizare artere periferice
Embolizare fibroame uterine
Menometroragie acuta si cronica
Proceduri stent-graft periferice
Proceduri stent-graft aortice
Angioplastii carotidiene
Angioplastie de vene periferice
Angioplastie viscerala (stentare de artere renale)
Insertie de filtru- vena cava inferioara
Neurointerventional radiology procedures
Aneurism embolisation
Embolizari MAV
Biopsie percutanata vertebrala ( biopsie vertebrala)
Vertebroplastie
Discectomie percutanata lombara si cervicala
Proceduri efectuate de Dr. Rareș Nechifor
Disfunctie erectila (DE) | Tratament probleme erectie
Generalități despre disfuncția erectilă
Disfuncția erectilă (DE) se caracterizează prin incapacitatea de a obține sau de a menține erecția. Această condiție afectează bărbații de orice vârsta și, de multe ori, se asociază cu alte afecțiuni, frecvent întâlnite: ateroscleroza, hipertensiune, diabet. Peste 300 de milioane de bărbați sunt afectați; majoritatea cazurilor sunt consecința afectării vasculare, incluzând aport inadecvat de sânge arterial la nivel penian, de aceea, mulți cercetători au sugerat ca intervențiile de tip implant de stent la nivelul arterelor pelvice, incluzând arterele care asigură vascularizarea peniană, pot îmbunătăți DE și, în consecință, funcția sexuală. Cauzele disfuncției erectile DE poate avea etiologii diferite, unele dintre ele fiind în directă legătura cu vârsta. De exemplu, în cazul adolescenților și tinerilor, cauzele cele mai frecvente sunt cele psihologice ( nesiguranța, lipsa experienței, teama de sarcină nedorită). În cazul bărbaților de vârstă medie, frecvent implicat este stresul. Un rol important îl au afecțiuni precum diabetul și ateroscleroza – cauze organice ale DE. Acestea sunt cu atât mai frecvente cu cât vârsta este mai înaintată. De altfel, DE datorată afectării vaselor care asigură vascularizarea penisului, este cel mai frecvent întâlnită. 1. DE psihogena DE se poate datora afectării mentale și/sau statusului relațional. DE poate să apară în situații precum stresul, lipsa dorinței sexuale, situații limită sau depresie. În această categorie pot fi incluse: • teama de actul sexual sau de o sarcină nedorită • depresia, stresul • probleme în relație • experiențe negative anterioare sexuale Atunci când nu este sigură cauza DE, nu ar trebui pusă pe seama afectării psihice și ar trebui investigate și alte cauze. Diagnosticul se bazează pe conversație și pe teste specifice psihologice, iar tratamentul poate fi de tipul psihoterapiei (dar nu înainte de a exclude și alte cauze organice). 2. DE organică Neurogenică: transmiterea nervoasă către penis este afectată, ceea ce are ca și efect scăderea fluxului de sânge necesar pentru a obține și menține erecția. Afecțiuni care pot asocia DE sunt: scleroza multiplă, neuropatia diabetică (complicație a diabetului zaharat), diferite traumatisme (de ex. cele ale măduvei spinarii). Este o afecțiune greu de tratat, întrucât sistemul nervos are o capacitate limitată de regenerare și, de obicei, această condiție nu este în totalitate reversibilă. Hormonală: anomaliile hormonale duc la o producție scăzută a hormonilor sexuali, astfel că nivelul lor în sânge va fi scăzut, ceea ce duce la scăderea libidoului și a capacității de a menține erecția și, de asemenea, poate afecta calitatea erecției. Este o cauză frecventă a DE, de aceea se impun teste specifice sanguine și urinare, în scop diagnostic. Vasculară: afectarea vasculară este responsabilă de cele mai multe cauze de DE, iar ateroscleroza este prinicipala problemă, deși sunt posibile și afectarea vasculară în cazul unor traumatisme sau anomalii congenitale. Ateroroscleroza se caracterizează prin depunerea de plăci de colesterol în toate vasele arteriale din corp, inclusiv la nivelul celor peniene, ducând la îngustarea diametrului vasului afectat. În consecință, fluxul de sânge va fi scăzut. În plus, în timp, aceste plăcuțe de colesterol au tendința de a se calcifica, afectând suplimentar capacitatea vasului de a se dilata și de a permite, la nevoie, un flux mai mare de sânge. Mecanismul vascular al DE este similar celui întâlnit în cazul afectării vaselor coronare, în infarctul miocardic sau accidentelor vasculare ischemice. Vasele afectate nu pot asigura necesarul de sânge în organe, ducând la ischemie și pierderea funcției lor. Ținând cont de faptul că arterele peniene au un diametru mai mic decât cel al coronarelor, este ușor de înțeles de ce DE poate precede afectarea vaselor de la nivelul inimii sau alte organe. De aceea, este important un protocol diagnostic complet în cazul bărbaților care prezintă DE. De asemenea, este cunoscut faptul că diabetul și un nivel crescut de glucoza în sânge se asociază cu DE. Indusă medicamentos: tratamente psihiatrice, hormonale sau chimioterapie. Totuși, cel mai frecvent, medicamentele antihipertensive pot avea acest efect. De aceea este importantă alegerea lor ținând cont de comorbidități. Alte cauze: DE poate fi cauzată de condiții precum: • afectarea organelor genitale ( intervenții chirurgicale, traumatisme) • hiperplazia prostatei (creșterea de volum a prostatei) • fumatul • alcoolul • drogurile Simptomele disfuncției erectile Un semn important este creșterea importantă a timpului necesar obținerii erectiei, în ciuda excitației și contextului adecvat. Alte simptome includ: ejaculare întârziata, cantitate mică de spermă în timpul ejaculării, răspuns minim la stimularea sexuală, scăderea libidoului și a satisfacției sexuale. Prezența afecțiunilor precum diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, ateroscleroza, pot sugera o cauză organică a DE, pe când, în anumite situații, poate fi sugerată o cauză psihogenă. Nu întotdeauna simptomele pot orienta decisiv cauza DE, de aceea este importantă o investigație completă în scop diagnostic și curativ. Indicații DE beneficiază de mai multe metode de tratament: conservator, chirurgical, psihoterapie. Alegerea optimă se bazează pe cauza DE, tablou clinic și este o decizie comună (medic-pacient). Există situații când aceste metode se pot combina pentru un rezultat optim. 1. Psihoterapia – în cazul DE psihogenă. 2. Tratament conservator: medicamentos – inhibitori de fosfodiesterază ( Sildenafil – Viagra, Vardenafil, Tadalafil), testosteron – la cei care au un nivel scâzut de hormoni androgeni, administrare oral, intramuscular sau transdermic, alte medicamente: pentoxifilin, yohimbine ( produs natural care îmbunătățește contractilitatea vaselor), apomorfina, injecții la nivel penian. 3. Metode mecanice – pompe tip vacuul la nivel penian – tratează simptomele, nu și cauza. 4. Tratament chirugical: proteze peniene, proteze peniene hidraulice. 5. Reconstrucția chirugicală – se poate tenta în cazul traumatismelor care implică organele sexuale. Este dificilă tehnic și rezultatele nu sunt de obicei cele așteptate, dar în anumite situații reprezintă singura opțiune. 6. Proceduri endovasculare – arteriografia evidențiază cauza vasculară a DE, demonstrând afectarea aterosclerotică importantă ( lumen redus cu cel puțin 50%). În ceea ce privește leziunile lungi și afectarea vaselor intrapeniene, este mai puțin probabil să existe un beneficiu crescut după tratamentul intervențional, dar pentru leziunile mici (2-3mm) în artera rușinoasă și cele care afectează proximal vasele peniene (sediul cel mai frecvent al afectării vasculare în caz de DE) procedurile intervenționale au rezultate optime. Cât durează internarea? Procedura intervențională este o procedură ușoară care nu necesită spitalizare prelungită. Pacientul poate pleca acasă la scurt timp după intervenție. Riscuri Embolizare Complicațiile sunt rare și sunt evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Complicațiile posibile includ: reacții alergice la administrarea substanței de contrast, inclusiv insuficiența renală reacții la compusii anestezici fistule arteriovenoase la locul puncției sângerări la locul puncției febră cefalee (durere de cap), migrenă infecții embolie gazoasă. Ce se întâmplă în timpul unui tratament pentru DE Tratamentul intervențional al DE constă în dilatarea leziunii cu ajutorul unui balon sau montând mici dispozitive, denumite stenturi, pentru a menține vasul la un calibru optim. Se realizează similar cu alte proceduri care implică arterele periferice.
Tehnica: Procedura se efectuează în laboratorul de angiografie. După asepsia locală și anticoagulare optimă, medicul intervenționist va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal ( la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza artera femurală. La nivelul acestei mici incizii, sub ecran radiologic, se va introduce o teacă, ulterior pe teacă se introduc catetere până la nivelul vasului afectat. Se efectuează angiograme repetate, pentru a vizualiza anatomia vaselor și pentru a verifica locul cateterului. Pe acest cateter se avansează un alt cateter cu balon, până în apropierea stenozei. Balonul va fi umflat la nivelul îngustării, care va fi mărită progresiv, îndepărtându-se astfel stenoza. Ulterior balonul se dezumfla și este îndepărtat. Această tehnica este cunoscută sub denumirea de angioplastie cu balon. Uneori, medicul intervenționist poate opta pentru montarea de stent la nivelul leziunii arterei. Tehnica este identică cu cea descrisă anterior, doar că la nivelul zonei îngustate de placa de ateroscleroză va fi implantat stentul. De obicei, Înainte de implantare se predilată leziunea respectivă, pentru a obține rezultate optime. Hemostaza După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările.
Pacienta va fi rugată să păstreze repaus la pat. Ce dispozitive medicale sunt folosite? Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o intervenție de acest gen, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul intervenționist și să respecți tratamentul indicat de acesta.
Vezi mai mult
Angiografia de artere periferice - angioplastie cu balon si stent / Diagnostic si tratament ingustare vase de sange maini si picioare
Boala arterială periferică este o afecțiune comună, dar care adesea rămâne nediagnosticată. Netratată, poate provoca simptome dureroase, crește riscul dezvoltării unor afecțiuni grave și poate duce inclusiv la cangrenă și amputație.[7] Tocmai de aceea, este foarte important să fie diagnosticată și tratată la timp. Printre procedurile cu ajutorul cărora se poate face acest lucru se numără angiografia periferică și angioplastia cu balon și stent. Prima reprezintă o metodă de diagnosticare, iar cea de-a doua una de tratament. Generalități despre boala arterială periferică (BAP) Boala arterială periferică (BAP) este o afecțiune frecventă, care are ca și cauză principală ateroscleroză (depunerea depozitelor de grăsime la nivelul pereților vaselor, ceea ce duce la îngustarea arterelor respective și îngreunarea trecerii sângelui la acest nivel). Cel mai frecvent afectate sunt arterele membrelor inferioare și mult mai rar cele ale membrelor superioare. Netratate, leziunile avansează și, în timp, se pot produce modificări importante, uneori ireversibile, ale țesuturilor care primesc sânge prin vasul afectat. Boala vasculară periferică include afectarea arterelor membrelor, ale gâtului (carotide), arterele renale și celor care vascularizează tubul digestiv (trunchiul celiac și arterele mezenterice superioară și inferioară). Persoanele cu această afecțiune au risc crescut de infarct miocardic și de accident vascular cerebral, dar și alte probleme serioase de sănătate care pot necesita tratamente agresive (ex: amputație de membru). Care sunt factorii de risc ai bolii vasculare periferice? Există mai mulți factori ce pot crește riscul apariției bolii vasculare periferice. Unii dintre ei pot fi controlați sau schimbați, alții nu. Din prima categoria fac parte: dislipidemia (colesterol și/sau trigliceride crescute); diabetul zaharat - 1 din 3 diabetici asociază și BAP; hipertensiunea arterială; obezitatea; fumatul - riscul apariției BAP este de 3 ori mai ridicat în rândul fumătorilor; lipsa de activitate fizică.[6] Categoria factorilor de risc care nu pot controlați/schimbați include: vârsta ≥ 50 de ani; istoricul de boală cardiacă, infarct miocardic sau accident vascular cerebral. Ce este angiografia periferică și ce poate diagnostica? Angiografia este o procedură diagnostică minim invazivă ce utilizează razele X pentru a examina vasele de sânge din organism. În funcție de partea corpului examinată, există mai multe tipuri de angiografii. De exemplu, angiografia cerebrală permite evaluarea vaselor de sânge de la nivel cerebral, în timp ce angiografia coronariană este folosită pentru a evalua arterele coronare.[3] Angiografia sau arteriografia periferică este utilizată pentru a evalua vasele de sânge din membrele inferioare sau superioare. Ți s-ar putea recomanda efectuarea unei astfel de investigații dacă prezinți simptome asociate cu îngustarea vaselor de sânge din mâini și picioare sau cu inflamația acestora. Cu ajutorul său pot fi diagnosticate mai multe afecțiuni, inclusiv: boala arterială periferică; anevrisme; leziuni ale vaselor de sânge; tromboangeită obliterantă (boala Buerger); arterita Takayasu.[2] Cum îți poți da seama că ai nevoie de angiografie/angioplastie? Boala arterială periferică nu provoacă întotdeauna simptome, în special în stadiile incipiente. Cel mai frecvent simptom este reprezentat de durerea apărută în timpul mersului (la distanțe care scad pe măsură ce boala avansează, până când apare și în repaus, mai ales în timpul nopții). Alte posibile simptome sunt: Se mai pot observa: răni la nivelul membrelor inferioare care nu se vindecă sau se vindecă foarte greu; cangrenă sau zone cu țesut mort; disfuncție erectilă (în special la bărbații cu diabet).[6] Examinarea va evidenția câteva aspecte sugestive ale bolii reunite în ceea ce se numește “cei 5P”: absența pulsului; paralizie; parestezii; durere (pain); paloare. Prezența paresteziilor și a paraliziei indică boală severă și impune evaluare corectă și tratament corespunzător de urgență. De asemenea, măsurarea tensiunii arteriale atât la membrele superioare, cât și la cele inferioare va evidenția diferențe importante (raportul normal este mai mare ca 1; în boala avansată este sub 0.5). Pentru confirmarea diagnosticului de BAP se poate recurge la diverse proceduri diagnostice. Exemple în acest sens sunt ecografia doppler de artere în teritoriul bănuit a fi afectat (membre inferioare, carotide, renal) sau teste imagistice precum angio CT, angio RMN, angiografie – țintite pe zona dorită. Cea mai relevantă procedură de diagnostic rămâne însă procedura de angiografie. Unul dintre cele mai importante avantaje ale acestei proceduri este acela că, dacă în timpul său se observă îngustări semnificative ale arterelor, se poate continua imediat cu procedura de angioplastie, adică tratarea vaselor afectate prin dilatare cu balon (angioplastie cu balon) și implantare de stent (angioplastie cu stent). În ce constă procedurile de angiografie și angioplastie periferică? Aceste două proceduri se efectuează în sala de angiografie. Vei fi rugat să te întinzi pe masa de angiografie și, după alegerea locului de abord, se va face anestezia locală. Se realizează apoi o mică incizie la nivel inghinal pentru a vizualiza artera femurală în care se va introduce o teacă (un tub de plastic care permite manipularea echipamentului necesar intervenției) și se administrează heparină (un medicament care previne formarea cheagurilor de sânge în timpul intervenției). Pe teacă se introduce un ghid (un fir subțire) cu care se va traversa leziunea, apoi, urmând ghidul, va fi introdus un nou cateter. Nu ar trebui să simți nicio durere atunci când este introdus cateterul, dar este posibil să apară o ușoară senzație de presiune.[4] Se vor efectua angiografii repetate pentru a verifica în permanență localizarea cateterelor. Ulterior, se dilată leziunea cu ajutorul unui balonaș care va fi umflat cu substanță de contrast diluată, urmând ca apoi să se monteze stentul necesar menținerii vasului la dimensiuni normale. La final se verifică prin arteriografie poziția stentului și dacă există stenoză restantă. Uneori pot fi necesare dilatări la nivelul stentului, după ce acesta a fost montat în poziția dorită. Atunci când procedura se consideră încheiată, se retrag toate cateterele. Teaca mai poate fi lăsată pe loc câteva ore. Cazuri tratate la ARES Prima angioplastie periferică efectuată la Tulcea, rezultat bun pentru pacient Leziunile la nivelul arterelor membrelor inferioare netratate cresc riscul de amputație Anunță-ți medicul dacă suferi de vreo alergie, în special la iod, latex, substanță de contrast sau anumite medicamente, precum și dacă ești însărcinată ori ai tulburări de sângerare.[4] Cât durează internarea după angiografia periferică? Fiind vorba de o procedură minim invazivă, durata de internare este una scurtă. Aceasta poate varia între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura de diagnosticare și tratament. Îți vei putea relua activitățile normale în câteva zile, cu condiția respectării anumitor precauții.[1] Care sunt riscurile procedurii de angiografie/angioplastie? Complicațiile sunt rare și riscul apariției acestora poate fi redus printr-o pregătire corespunzătoare și o supraveghere permanentă a pacientului. Lista complicațiilor posibile include: reacții alergice la substanțele administrate; reacții la anestezice; fistule arteriovenoase la nivelul puncției vasculare; mici sângerări la nivelul puncției vasculare; febră; cefalee, migrenă; infecție; embolie gazoasă; lezarea peretelui aortic sau al arterei prin care se face abordul; ruptura sau disecția de aortă; restenoză intrastent; migrarea stentului; hematom la locul puncției. Hemostaza după procedura de angiografie După cum am menționat mai sus, după terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările și ți se va cere să nu-ți miști piciorul. În unele cazuri, se va opta pentru montarea unui sistem hemostatic la nivelul puncției femurale, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen ce se introduce în interiorul arterei femurale și are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore, ceea ce îți va permite să îți miști piciorul în voie și să te ridici din pat mai repede. Ce dispozitive medicale sunt folosite în timpul procedurii de angiografie/angioplastie? În timpul procedurii de angiografie, pentru evaluarea vaselor de sânge se folosesc o serie de ghiduri și catetere (tuburi lungi, subțiri și flexibile). Dacă pe parcursul acestei investigații se stabilește că este necesară o angioplastie, după dilatarea zonei îngustate cu ajutorul unui cateter cu balon în vârf, în vasul de sânge se va monta un stent, adică un tub sub formă de rețea metalică cilindrică ce are capacitatea de a menține artera deschisă. Există mai multe tipuri de stenturi, de dimensiuni diferite, construite din oțel (stenturi metalice simple), aliaje de nichel, cobalt-crom, titan. Acestea pot fi acoperite și cu polimeri pe care sunt absorbite diferite medicamente, cu efect anticoagulant, antiinflamator și antiproliferativ. Aceste medicamente urmăresc să împiedice restenozarea arterei în acel punct. Riscul apariției acestei complicații este de 20% în cazul implantării stentului metalic simplu, dar se reduce la sub 1% în cazul folosirii de stent farmacologic activ, impregnat cu medicamente antiproliferative. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de angioplastie este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul cardiolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat, cu respectarea indicațiilor primite la externare. Creșterea nivelului de activitate ar trebuie să se facă treptat în timp ce incizia se vindecă. Poți să faci, de exemplu, plimbări scurte pe suprafețe plane de câteva ori pe zi, dar ar trebui să eviți să urci sau să cobori scări mai des de 2 ori pe zi în primele 2 sau 3 zile după externare. În cazul în care nu există alte recomandări din partea medicului, nu ar trebui să conduci, să faci sport sau să desfășori activități de presupun efort fizic timp de cel puțin 2 zile după procedură. Este recomandat, de asemenea, să încerci să ții picioarele ridicate mai sus de nivelul inimii atunci când te odihnești.[1] Angiografia periferică poate ajuta la diagnosticarea bolii arteriale periferice, iar cu ajutorul angioplastiei se pot trata îngustările vaselor de sânge. Această procedură nu poate vindeca însă cauza îngustării sau blocării vaselor de sânge și nici nu poate elimina riscul ca acest lucru să se întâmple din nou în viitor. Pentru a reduce riscul îngustării vaselor de sânge, nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat, fă-ți regulat analizele de sânge, renunță la fumat și urmează tratamentul medicamentos prescris de medic.[1] Mai multe informații despre angiografie periferică și angioplastia cu balon și stent îți pot oferi consultanții noștri. Sună la numărul de telefon dedicat sau completează formularul disponibil pe site și vei fi contactat/ă în cel mai scurt timp posibil. Care este prețul procedurii de angiografie de artere periferice? Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele procedurii, inclusiv asupra prețului. Știm că uneori recomandările medicale pot părea complicate și pot naște confuzii. De aceea, suntem aici pentru a-ți oferi informații corecte, personalizate cazului tău. Pentru a sta de vorbă cu un ARES Helper, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi! Bibliografie: „Angioplasty and Stent Placement - Peripheral Arteries - Discharge : MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2022, medlineplus.gov/ency/patientinstructions/000234.htm. Accessed 28 Nov. 2022. „Extremity Angiography: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2021, medlineplus.gov/ency/article/003772.htm. Accessed 28 Nov. 2022. NHS Choices. „Angiography.” 2022, www.nhs.uk/conditions/angiography/. Accessed 28 Nov. 2022. „Peripheral Angiography.” www.heart.org, 9 Nov. 2016, www.heart.org/en/health-topics/peripheral-artery-disease/diagnosing-pad/peripheral-angiogram. Accessed 28 Nov. 2022. „Symptoms of PAD.” www.heart.org, 6 Dec. 2017, www.heart.org/en/health-topics/peripheral-artery-disease/symptoms-of-pad. Accessed 28 Nov. 2022. „Understand Your Risk for PAD.” www.heart.org, 26 Apr. 2017, www.heart.org/en/health-topics/peripheral-artery-disease/understand-your-risk-for-pad. Accessed 28 Nov. 2022. „What Is Peripheral Artery Disease (PAD)?” www.heart.org, 17 May 2017, www.heart.org/en/health-topics/peripheral-artery-disease/about-peripheral-artery-disease-pad. Accessed 28 Nov. 2022.
Vezi mai mult
Embolizare fibrom uterin / Tratament minim invaziv fibrom uterin
Embolizarea este o procedură minim invazivă folosită pentru a trata unul sau mai multe fibroame uterine, fără a afecta integritatea uterului. Are o rată de succes foarte mare, perioada de spitalizare este scurtă, iar recuperarea mai rapidă decât în cazul unei intervenții chirurgicale. [1] Ce reprezintă embolizarea fibromului uterin? Fibromul uterin este o tumoră benignă (non-canceroasă) ce se dezvoltă din stratul muscular al peretelui uterin. Numărul și dimensiunile fibroamelor uterine variază semnificativ. În majoritatea cazurilor există 1-3 astfel de excrescențe vizibile ecografic cu dimensiuni între 10 – 200 mm și numeroși alți noduli cu dimensiuni de câțiva milimetri, nedetectabili imagistic. Cel mai adesea, fibromatoza uterină provoacă simptome precum: Multe dintre cazuri sunt însă asimptomatice, existența fibroamelor fiind descoperită întâmplător, în urma unui control de rutină. Poți să afli, de exemplu, că ai un fibrom uterin cu ocazia unei ecografii. Embolizarea presupune întreruperea alimentării cu sânge a fibroamelor printr-o metodă minim invazivă. Embolizarea fibromului uterin se efectuează prin injectarea de material emboligen, adică microparticule biocompatibile cu dimensiunea de 600 sau 800 de microni, în arterele ce asigură “hrănirea” cu sânge a acestora. Prin embolizare, se obține devascularizarea completă a fibroamelor uterine. Odată devascularizate, în funcție de dimensiunea lor, tumorile își vor micșora volumul sau vor fi resorbite și simptomatologia va dispărea progresiv. Beneficiile procedurii Pe lângă faptul că este mult mai puțin invazivă decât miomectomia sau histerectomia, embolizarea fibromului uterin are numeroase alte avantaje: Nu este necesară nicio incizie chirurgicală; Perioada de recuperare este mai scurtă decât în cazul unei intervenții chirurgicale; Nu se realizează anestezie generală; Aproape 90% dintre femeile care au ales să trateze fibroamele prin embolizare au observat fie o ameliorare semnificativă a simptomelor, fie dispariția acestora; Șansele ca fibroamele tratate să reapară sau ca unele noi să se dezvolte sunt mici; din acest punct de vedere, reprezintă o soluție mai eficientă decât terapia hormonală, de exemplu, după oprirea căreia, de obicei, tumorile cresc din nou. [1] Când se recomandă embolizarea fibromului uterin? În general, această procedură se poate efectua indiferent de numărul sau dimensiunile fibroamelor uterine. Ai putea fi o candidată potrivită pentru embolizare dacă: Simptomele pe care le ai îți afectează calitatea vieții; Tratamentul medicamentos nu a dus la ameliorarea simptomelor; Nu dorești să apelezi la proceduri mai invazive. De asemenea, această procedură este recomandată în special femeilor care au fost diagnosticate cu fibrom uterin înainte de a intra la menopauză. Motivul este acela că simptomele fibromului uterin se pot ameliora la menopauză ca urmare a micșorării acestuia pe fondul scăderii cantității de hormoni secretate. [3][2] Contraindicații Există și cazuri în care această procedură nu este recomandată. Lista contraindicațiilor include: Existența unei sarcini viabile; Endometrita (inflamația mucoasei uterului); Malignitatea uterului/colului uterin; Fibrom deja infarctat; Fibrom mai mic de 1 cm sau cu dimensiuni atât de mari încât uterul ajunge la o dimensiune echivalentă sau mai mare decât cea corespunzătoare unei sarcini de 24 de săptămâni; Fibrom pediculat sau localizat în colul uterin; Alergie la substanța de contrast; Insuficiență renală severă; Stare imunocompromisă (sistem imunitar slăbit); Radioterapie pelvină anterioară; Coagulopatie incorectabilă; Utilizarea concomitentă a unui agonist GnRH; Pacientă cu sângerare postmenopauzală de etiologie nediagnosticată. [3] Nu toate aceste contraindicații sunt însă absolute. Medicul tău este singurul în măsură să-ți spună dacă ești sau nu o candidată potrivită pentru această procedură. Dacă este cazul, ți s-ar putea cere să întrerupi tratamentul cu anumite medicamente ce pot afecta coagularea normală a sângelui. Medicul tău îți va spune ce medicamente poți sau nu să iei în ziua în care va fi efectuată procedura. Dacă fumezi, este indicat să renunți. Ce se întâmplă în timpul procedurii? Embolizarea fibroamelor uterine se efectuează într-o sală de angiografie, în condiții sterile, sub anestezie locală. Vei fi așezată pe masa de angiografie, iar asistenta va dezinfecta cu iod zona cotului, după care se acoperă cu un câmp steril. Medicul specialist radiolog va face o anestezie locală cu xilină, urmată de puncția arterei brahiale și montarea unei teci arteriale (un dispozitiv de plastic cu diametrul de numai 4 mm). Prin această teacă se introduce un cateter (tub subțire de plastic) care, sub control radiologic, folosind și substanța de contrast iodată, este ghidat prin vasele de sânge până la nivelul arterei uterine drepte. Odată poziționat corect, prin cateter se introduc particule speciale, biocompatibile, care vor astupa vasele de sânge ce alimentează fibromul. Procedura se repetă pentru artera uterină stângă. După terminarea procedurii, se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În tot acest timp, vei sta întinsă pe masă și nu vei simți nicio durere. Cât durează internarea? Embolizarea fibromului uterin este o procedură cu durată de spitalizare de 24 de ore. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de embolizare, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul ginecolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. Care sunt riscurile procedurii de embolizare a unui fibrom uterin? Embolizarea fibromului uterin este o procedură minim invazivă și sigură, dar care, ca orice tratament medical, este asociată cu anumite riscuri și complicații, printre care și: Durerea postembolizare - este o evoluție normală a intervenției și este combătută cu medicamente analgezice; Formarea unui mic hematom la locul de puncție - acesta nu necesită niciun tratament; o compresă rece și un unguent cu heparină poate fi suficient; dacă hematomul se mărește, se va lua legătura cu medicul intervenționist pentru a primi recomandările medicale optime; Febră după intervenție din cauza procesului de degenerare a fibromului ischemiat - medicația analgezică și antiinflamatoare administrată pentru controlul durerii este suficientă și pentru controlul temperaturii; dacă febra apare la câteva zile după intervenție, trebuie atent urmărită pentru că există posibilitatea unei suprainfecții uterine; în acest caz este obligatoriu să contactezi medicul ginecolog; Sângerari vaginale, eventual însoțite de eliminarea spontană a unor fragmente de fibrom uterin; Reacție alergică la substanța de contrast; Infecții; Instalarea menopauzei - în majoritatea cazurilor, ciclul menstrual va reveni la normal după embolizare; există însă riscul instalării menopauzei, în special dacă ai peste 45 de ani; acest lucru se întâmplă în 1% până la 5% dintre cazuri; Eșecul procedurii; Întârzierea diagnosticării leiomiosarcomului, un tip rar de cancer. [1][2] Embolizarea fibromului uterin reprezintă o alternativă minim-invazivă și eficientă la alte intervenții chirurgicale. Ca în cazul oricărei alte proceduri medicale, există însă anumite contraindicații și riscuri ce trebuie luate în considerare înainte de a lua o decizie. Dacă ai nevoie de informații suplimentare sau dacă vrei să știi care este prețul embolizării fibromului uterin, consultanții noștri medicali îți stau la dispoziție. De asemenea, poți folosi formularul disponibil pe site-ul nostru. Surse de referință: RSNA, America. “Uterine Fibroid Embolization (UFE).” Radiologyinfo.org, 2020, www.radiologyinfo.org/en/info/ufe#:~:text=Uterine%20fibroid%20embolization%20(UFE)%20is,to%20the%20uterus%20and%20fibroids.. Accessed 25 May 2022. “Uterine Artery Embolization: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2017, medlineplus.gov/ency/article/007384.htm. Accessed 25 May 2022. Young, Michael, et al. “Uterine Fibroid Embolization.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 5 May 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK519016/. Accessed 25 May 2022.
Vezi mai mult
Embolizare adenom de prostata / Tratament adenom de prostata
Adenomul de prostată sau hiperplazia benignă de prostată sunt termeni folosiți pentru a descrie o afecțiune întâlnită în special în rândul bărbaților cu vârsta peste 50 de ani, care se manifestă prin mărirea în volum a prostatei. Deși nu este o boală care îți poate pune viața în pericol ori care reprezintă un factor de risc pentru cancerul de prostată, îți poate afecta calitatea vieții. Există mai multe opțiuni de tratament, de la cel medicamentos până la operația adenomului de prostată. O alternativă modernă o reprezintă procedura de embolizare a arterelor prostatice.[4] Generalități despre adenomul de prostată Prostata este o glandă mică, localizată între penis și vezica urinară. Când ea se mărește, cum se întâmplă în cazul adenomului de prostată, ce este o afecțiune întâlnită la peste 50% dintre bărbații cu vârsta peste 50 de ani, poate exercita presiune asupra vezicii urinare și uretrei, tubul prin care urina se scurge din vezică. Acest lucru duce la apariția unor probleme de urinare cu impact negativ asupra calității vieții. Simptomele adenomului de prostată includ dificultăți de urinare, nevoia frecventă/urgentă de a urina, jetul urinar slab și incontinența urinară. În ceea ce privește cauzele adenomului de prostată, acestea nu sunt pe deplin înțelese, însă se crede că factorul hormonal ar avea un rol în dezvoltarea acestei afecțiuni. În general, hiperplazia benignă de prostată necesită tratament doar atunci când devine simptomatică. Dacă simptomele sunt ușoare, planul de îngrijire pentru adenomul de prostată poate presupune doar schimbarea stilului de viață a pacientului (ex: adoptarea unei diete mai sănătoase, reducerea consumului de lichide înainte de culcare etc.).[4] În cazul pacienților cu simptomatologie ușoară/medie, tratamentul medicamentos reprezintă, de obicei, prima opțiune pentru care se optează. Dacă după 6 luni de tratament medicamentos nu se observă o ameliorare satisfăcătoare a simptomatologiei, sunt necesare alte soluții terapeutice. Se poate apela fie la intervenția chirurgicală clasică de prostatectomie (pentru o prostată cu volum mai mare de 100 cmc), fie la procedura minim invazivă de rezecție transuretrală – TURP (pentru un volum al prostatei de până la 80-100 cmc). Ambele tehnici au însă o rată importantă de complicații. Soluțiile alternative TURP includ ablația transuretrală cu laser sau cu microunde. O altă procedură la care se poate apela este embolizarea adenomului de prostată. Ce este embolizarea adenomului de prostată? Embolizarea arterelor prostatice este o soluție terapeutică relativ nouă, descrisă pentru prima dată în 2000, de DeMeritt, ce aparține Radiologiei Intervenționale. Selecția pacienților se realizează pe baza unui consult clinic și imagistic. Pacienții cu indicație pentru PAE sunt bărbați cu vârsta peste 50 de ani, având simptome medii sau severe, cu un debit urinar maxim (Qmax) mai mic de 12 mL/s, mergând până la retenția acută de urină. Pacienții cu simptome ușoare/medii au indicație pentru această procedură în cazul în care rezultatul tratamentului medicamentos urmat timp de cel puțin 6 luni nu este considerat satisfăcător. Volumul prostatei trebuie măsurat printr-o ecografie de calitate sau un examen RMN. Nu există o limită de mărime a adenomului până la care este indicată embolizarea. Procedura în sine constă în poziționarea unui microcateter în fiecare arteră prostatică, urmată de embolizarea lor cu microparticule neresorbabile cu diametrul de 250-500 de microni. Ischemia indusă în țesutul adenomatos este urmată de o resorbție progresivă, cu reducerea consecutivă a volumului prostatei. Simptomatologia se ameliorează relativ rapid în câteva zile sau săptămâni postintervenție. În ce constă procedura de embolizare a adenomului de prostată? Procedura de embolizarea adenomului de prostată se efectuează într-o sală sterilă de angiografie, de către un medic radiolog (intervenționist). În medie, aceasta durează 60 de minute, din care 12 minute reprezintă timpul mediu de scopie, și vei fi conștient pe tot parcursul acesteia. Iată la ce te poți aștepta: Vei rugat să te așezi în decubit dorsal (întins pe spate); Se efectuează anestezia locală la nivelul zonei de abord (abordul arterial preferat în clinica noastră este cel brahial stâng; ca alternativă se poate folosi abordul femural); După ce s-a obținut anestezia, se trece la efectuarea primei părți a intervenției, ce constă în arteriografia vaselor pelvine; sub control fluoroscopic, se introduce un cateter diagnostic Cobra 4F până la nivelul ramului anterior al arterei iliace interne (de fiecare parte) și se injectează o substanță de contrast ce permite identificarea originii și calibrului fiecărei artere prostatice; Ulterior, se efectuează cea de-a doua parte a intervenției, ce constă în cateterizarea supraselectivă a arterelor prostatice cu un microcateter, urmată de embolizarea lor cu microparticule nonresorbabile de 250-500 de microni; Procedura se încheie în momentul în care s-a obținut ocluzia aproape completă “near stasis” a ambelor artere prostatice. Hemostaza după procedura de embolizare a adenomului de prostată După terminarea procedurii, se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de până la 24 de ore pentru a se evita sângerările. Informează-ți medicul dacă suferi de o vreo alergie, inclusiv la anestezice locale sau la substanța de contrast. Dacă urmezi un tratament medicamentos, ți se va spune dacă este necesară sau nu întreruperea acestuia.[5][6] Cât durează internarea după embolizarea adenomului de prostată? Unul dintre avantajele acestei proceduri este tocmai durata scurtă de spitalizare. Procedura în sine durează, de regulă, între 30 și 60 de minute, după care vei mai rămâne sub supraveghere medicală câteva ore înainte dea putea pleca acasă. În total, te vei afla în spital aproximativ 6 ore. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de embolizare, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul intervenționist și să respecți tratamentul indicat de acesta. Nu există neapărat o perioadă de recuperare, dar ar putea trece câteva zile înainte de a te simți pe deplin recuperat și capabil să-ți reiei activitățile normale. Este posibil să experimentezi dureri pelvine ușoare, dar acestea ar trebui să dispară după 1-3 zile.[2] Ce dispozitive medicale sunt folosite în timpul procedurii de embolizare? Pentru realizarea acestei proceduri se utilizează catetere (tuburi lungi, subțiri și flexibile) și microparticule nonresorbabile de 250-500 de microni care sunt injectate în arterele prostatice pentru a întrerupe alimentarea cu sânge a țesutului adenomatos. Care sunt riscurile procedurii de embolizare? Embolizarea adenomului de prostată este considerată o procedură terapeutică sigură, cu foarte puține riscuri și complicații. Complicațiile minore posibile sunt: Hematom la locul de puncție; Disurie (urinare dureroasă); Hematurie (urinare cu sânge); Hemospermie (prezența sângelui în spermă) tranzitorie; Retenția urinară (imposibilitatea de a urina) tranzitorie; Infecții ale tractului urinar.[3] Până în prezent, la nivel mondial, nu s-au înregistrat complicații majore care să necesite o intervenție chirurgicală. Nu au existat cazuri de disfuncție sexuală, incontinență urinară, sângerare sau deces consecutive acestei proceduri. Care este prețul procedurii de embolizare de adenom de prostată? Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele procedurii, inclusiv asupra prețului. Știm că uneori recomandările medicale pot părea complicate și pot naște confuzii. De aceea, suntem aici pentru a-ți oferi informații corecte, personalizate cazului tău. Pentru a sta de vorbă cu un ARES Helper, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi! Întrebări frecvente despre tratamentul adenomului de prostată Ce înseamnă embolizare? Embolizarea este o procedură minim invazivă ce presupune introducerea în artere, prin intermediul cateterelor, a unor agenți emboligeni pentru a întrerupe alimentarea cu sânge la nivelul unei anumite zone.[6] Ce se întâmplă după embolizare? După o astfel de procedură, țesutul vizat, în cazul de față cel adenomatos, se resoarbe treptat, ceea ce duce la dispariția simptomelor. Care sunt avantajele procedurii de embolizare? Această procedură are mai multe avantaje pentru pacient: Nu necesită anestezie generală; Disconfortul intraprocedural și postprocedural este minim; Nu este necesar cateterismul uretral sau acesta este necesar doar pentru perioadă scurtă de timp, fie în timpul procedurii, fie după efectuarea acesteia; Revenirea ulterioară la activitățile normale este rapidă; Nu apare ejacularea retrogradă; Nu este afectată fertilitatea.[1] Embolizarea adenomului de prostată este o procedură minim invazivă cu ajutorul căreia se poate ameliora semnificativ, în doar câteva zile sau săptămâni, simptomatologia hiperplaziei benigne de prostată. Riscul apariției unor complicații este mic, iar rata de succes este mare.[1] Dacă vrei să afli mai multe informații despre această procedură, consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți răspunde la toate întrebările. Ne poți contacta chiar tu, folosind numărul de telefon dedicat, sau poți completa formularul disponibil pe site iar unul dintre colegii noștri va lua legătura cu tine cât mai curând posibil. Bibliografie: Maclean, Drew, et al. “Prostate Artery Embolization: A New, Minimally Invasive Treatment for Lower Urinary Tract Symptoms Secondary to Prostate Enlargement.” Therapeutic Advances in Urology, vol. 9, no. 8, 10 July 2017, pp. 209–216, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5896862/, 10.1177/1756287217717889. Accessed 1 Nov. 2022. Modi, Sachin, and Mark Harris. “Prostate Artery Embolisation in the Treatment of Benign Prostatic Hyperplasia: A Multidisciplinary Approach.” EMJ Urol Urology 2022, vol. 10, 2022, pp. 02-13, www.emjreviews.com/urology/article/prostate-artery-embolisation-in-the-treatment-of-benign-prostatic-hyperplasia-a-multidisciplinary-approach-s181022/. Accessed 1 Nov. 2022. Naidu, Sailendra G., et al. “Prostate Artery Embolization—Review of Indications, Patient Selection, Techniques and Results.” Journal of Clinical Medicine, vol. 10, no. 21, 31 Oct. 2021, p. 5139, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8584630/, 10.3390/jcm10215139. Accessed 1 Nov. 2022. NHS Choices. Overview - Benign Prostate Enlargement. 2022, www.nhs.uk/conditions/prostate-enlargement/. Accessed 1 Nov. 2022. “PAE Patient Information Leaflet | BSIR.” Bsir.org, 2020, www.bsir.org/patients/pae-patient-information-leaflet/. Accessed 1 Nov. 2022. RSNA, America. “Catheter Embolization.” Radiologyinfo.org, 2020, www.radiologyinfo.org/en/info/cathembol#a8f4f24b95004fb5815dc69ffccba66a. Accessed 1 Nov. 2022.
Vezi mai mult
Embolizare varicocel / Tratament varicocel
Ce presupune embolizarea varicocelului? „Varicocel” este termenul folosit pentru a descrie inflamația venelor de la nivelul scrotului. Asemenea varicelor ce se formează uneori pe membrele inferioare, aceste vene se dilată și devin tortuoase. [1] Tratamentul nu este întotdeauna necesar, cel puțin nu în cazurile asimptomatice. Atunci când simptomele îți afectează calitatea vieții sau apar probleme de fertilitate, există, după cum am menționat deja, două opțiuni principale de tratament pentru varicocel la care ai putea apela: intervenția chirurgicală sau embolizarea varicocelului. Aceasta din urmă este o procedură minim invazivă, nechirurgicală, ce presupune utilizarea unui cateter pentru a introduce diferite substanțe sclerozante sau mici dispozitive denumite „coil-uri” care au rolul de a bloca venele varicoase și de a devia fluxul de sânge de la varicocel. [2] Este o procedură la fel de eficientă ca și operația de varicocel, dar, comparativ cu aceasta, prezintă câteva avantaje importante: Nu sunt necesare incizii sau suturi chirurgicale; Necesită doar câteva ore de spitalizare; Perioada de recuperare este mult mai scurtă; Prezintă mult mai puține riscuri și efecte secundare; Dacă este necesar, poate fi tratat varicocelul la ambele testicule în același timp. [3] Varicocelul, o anomalie a venelor care preiau fluxul sangvin de la nivel testicular, afectează aproximativ 10% dintre bărbați, în special pe cei cu vârsta cuprinsă între 15 și 35 de ani. În cazul cuplurilor care se confruntă cu probleme de fertilitate, acest procent crește până la 30%. În prezent, există două opțiuni de tratament pentru varicocel: intervenție chirurgicală sau embolizarea. Când este indicată embolizarea varicocelului? De obicei, tratarea acestei anomalii este recomandată bărbaților care au probleme de fertilitate, se confruntă cu durere la nivel testicular sau atrofie testiculară (este afectat în special testiculul stâng) și atunci când rezultatele analizei spermei sunt anormale. [4] Pe lângă durere și infertilitate, o altă indicație majoră pentru embolizarea varicocelului testicular este recurența după ligatura chirurgicală a venelor spermatice. [5] Cum te pregătești de procedură? Ca în cazul oricărei alte proceduri intervenționale, vei efectua un set complet de analize de sânge; de asemenea, se va mai efectua și o ecografie testiculară. Trebuie să-ți informezi medicul dacă iei anumite medicamente (inclusiv suplimente pe bază de plante), dacă ești alergic la substanțele anestezice sau la cele de contrast ori dacă suferi de alte afecțiuni, inclusiv probleme cu rinichii sau diabet. Dacă este cazul, ți s-ar putea recomanda să nu mai iei antiinflamatoare nesteroidiene sau anticoagulante înainte de procedură. În cazul în care urmează să se administreze un sedativ în timpul procedurii, ți se va spune să nu mănânci sau să bei nimic cu cel puțin 4 ore înainte de procedură. [2][3] Ce se întâmplă în timpul procedurii? Embolizarea varicocelului se realizează de un medic radiolog intervenționist, într-o cameră cu un sistem special radiologic (sală de angiografie sau fluoroscopie). De obicei, se efectuează sub anestezie locală, dar pot fi administrate sedative în caz de anxietate. În linii generale, procedura va decurge astfel: După asepsia locală și anticoagulare optimă, medicul intervenționist va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal (la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza vena femurală; La nivelul acestei mici incizii, sub ecran radiologic, se va introduce o teacă, pe care ulterior se vor introduce catetere până la nivelul venelor testiculare afectate; Se administrează substanță de contrast și se efectuează angiograme repetate, pentru a vizualiza anatomia vaselor și pentru a verifica locul cateterului (adică la nivelul varicocelului); Sunt apoi introduse diferite substanțe sclerozante (care obstruează vasele) sau mici dispozitive denumite „coil-uri” care au rolul de a bloca venele varicoase și de a nu mai permite stagnarea sângelui la acest nivel; sângele va fi astfel redirecționat pe alte căi; de obicei, cateterul și substanțele sau dispozitivele utilizate se mențin pentru 10 minute, astfel încât procedura să aibă rezultate optime; După terminarea procedurii, se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea venei folosite ca abord. Ce dispozitive medicale sunt folosite? În timpul procedurii se vor folosi catetere, adică tuburi lungi, subțiri, din plastic, și, în funcție de tehnica folosită, „coil-uri” - dispozitive mici din oțel inoxidabil sau platină. [2] Ce se întâmplă după realizarea procedurii? După finalizarea procedurii, vei rămâne sub supraveghere medicală timp de cel puțin câteva ore. Ți se va monitoriza pulsul, tensiunea și temperatura și ți se va recomanda să bei cel puțin 2 litri de apă, pentru a elimina substanța de contrast. Locul puncției va fi, de asemenea, examinat pentru a se stabili dacă există sau nu sângerare. De obicei, pansamentul din zona respectivă se scoate după 12-24 de ore. Între timp, este indicat ca acesta să se mențină uscat. [3] Cât durează internarea? Embolizarea varicocelului este o procedură cu durată de spitalizare de câteva ore. În mod normal, dacă totul decurge așa cum ar trebui, vei putea pleca acasă în aceeași zi, după aproximativ 6 ore. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de embolizare, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul intervenționist și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți vei putea relua activitățile normale din ziua următoare operației, dar se recomandă evitarea efortului fizic intens, inclusiv ridicarea unor obiecte grele, timp de cel puțin 2-3 zile. [3] Care sunt riscurile și complicațiile posibile? Complicațiile sunt rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Printre riscurile asociate cu această procedură se numără: Reacții alergice la administrarea substanței de contrast, inclusiv insuficiență renală; Reacții la compușii anestezici; Fistule arteriovenoase la locul puncției; Sângerari la locul puncției; Febră; Cefalee (durere de cap), migrenă; Infecții; Embolie gazoasă; Rar, substanțele utilizate pot avea efect iritant testicular, ceea ce duce la durere locală pentru câteva zile; de obicei, medicamentele antialgice sunt suficiente pentru dispariția simptomelor și nu există consecințe; Foarte rar, se poate produce recanalizarea venelor afectate (la luni sau chiar ani postprocedural) în ciuda unei proceduri reușite inițial; în acest caz se reintervine minim invaziv sau chirurgical. Care este prețul embolizării varicocelului? Pentru a afla care este prețul embolizării varicocelului, completează formularul disponibil pe site-ul nostru și vei fi contactat în scurt timp de către unul dintre consultanții noștri sau ne poți suna chiar tu. Vei afla răspunsul la orice întrebare pe care ai putea-o avea cu privire la varicocel și embolizarea acestuia. Embolizarea este o alternativă minim invazivă la operație de varicocel, foarte eficientă și utilizată adesea pentru tratarea acestei anomalii ce afectează 1 din 10 bărbați. Programează-te la o consultație pentru a afla dacă ești un candidat bun pentru această procedură. Surse de referință: Ramasamy, Ranjith, et al. “Percutaneous Embolization of Varicocele: Technique, Indications, Relative Contraindications, and Complications.” Asian Journal of Andrology, vol. 18, no. 2, 2016, p. 234, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4770492/, 10.4103/1008-682x.169985. Accessed 2 Aug. 2022. RSNA, America. “Varicocele Embolization.” Radiologyinfo.org, 2022, www.radiologyinfo.org/en/info/varicocele. Accessed 2 Aug. 2022. “Varicoceles | BSIR.” Bsir.org, 2020, www.bsir.org/patients/varicoceles/. Accessed 2 Aug. 2022. “Varicoceles: Symptoms, Diagnosis & Treatment - Urology Care Foundation.” Urologyhealth.org, 2022, www.urologyhealth.org/urology-a-z/v/varicoceles#:~:text=There%20are%20no%20drugs%20to,a%20non%2Dsurgical%20treatment%20option.. Accessed 2 Aug. 2022. Wadhwa, Vibhor, et al. “Varicocele Embolization: Patient Selection: Preprocedure Workup, and Technical Considerations.” Seminars in Interventional Radiology, vol. 38, no. 02, June 2021, pp. 176–181, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8175113/, 10.1055/s-0041-1727105. Accessed 2 Aug. 2022.
Vezi mai mult
Embolizarea periarticulară / Tratament minim invaziv gonartroză
Embolizarea periarticulară este o procedură minim-invazivă efectuată prin tehnici de Radiologie Intervențională care tratează durerile resimțite la nivelul articulației genunchiului (gonartroză), precum si ale articulației cotului sau ale umărului. Această intervenție are o rată de succes mare și se efectuează în anestezie locală. Ce reprezintă embolizarea periarticulară? Embolizarea periarticulară este o intervenție minim invazivă, endovasculară cu ajutorul căreia prin injectarea de microparticule biocompatibile sunt închise vasele de neoformație responsabile pentru producerea și întreținerea durerilor articulare de la nivelul genunchiului, umărului sau a cotului. Dintre aceste trei articulații importante, frecvența cea mai mare este reprezentată de tratamentul gonartrozei (inflamația de la nivelul articulației genunchiului). Simptome articulații inflamate Genunchi În cazul gonartrozei simptomul prevalent este durerea intensă și continuă la nivelul genunchiului. Această durere este atât de intensă încât ajunge să limiteze mișcările pacientului. În cele din urmă, pacientul, nu se mai poate mișca nici pe timpul nopții, acest lucru limitându-i mișcările. Consultă un medic ortoped dacă ai: Dureri spontane, de repaus, la nivelul genunchiului Dureri în timpul nopții la nivelul genunchiului Hiperemia (vasodilație) în zona articulației genunchiului Cot La nivelul cotului simptomatologia este întâlnită mai des în rândul persoanelor tinere care sunt active, spre exemplu, jucători de golf sau de tenis, care execută mișcări repetitive și duc la o inflamare a articulației cotului. Umăr Ca și în cazului afectării articulației cotului, inflamația la nivelul articulației umărului este întâlnită mai des în rândul sportivilor de performanță și a persoanelor active care execută mișcări repetitive. Ce investigații sunt recomandate? Pentru a putea primi un diagnostic corect și ulterior, o indicație de tratament optim, pacienții care suferă de dureri articulare la nivelul genunchiului, umărului sau a cotului sunt îndrumați să discute cu un medic ortoped pentru efectuarea unui examen RMN la nivelul articulației afectate. După efectuarea RMN-ului nativ (fără substanță de contrast), pacienții vor fi îndrumați către medicul radiolog intervenționist care, după evaluarea imaginilor RMN, și a cazului în general, poate recomanda procedura endovasculară de tratament – embolizarea periarticulară. Criterii de selecție pentru procedura de embolizare periarticulară Durere spontană de repaus care nu cedează la antiinflamatoare sau analgezice Dureri nocturne Durere care ține de mai mult de 6 luni; Diagnostic pozitiv de gonartroză, nivel mediu sau avansat Când se poate indica embolizarea periarticulară? Embolizarea periarticulară este indicată pentru tratamentul durerilor articulare în gonartroza de nivel mediu și avansat, precum și ale umărului și cotului în cazul pacienților la care intervenția chirurgicală nu este posibilă din cauza diferitelor comorbidități. Spre exemplu, pacienții care au avut tromboză venoasă profundă sau embolie pulmonară în antecedente, cu risc embolic crescut, pacienții cu risc anestezic, iar starea lor de sănătate nu le permite să suporte o intervenție chirurgicală precum artroplastia ( înlocuirea articulației genunchiului ). Pregătirea pentru embolizarea periarticulară Procedura endovasculară periarticulară nu necesită o pregătire specială. După primirea indicației de embolizare periarticulară, vei ține legătura cu Ares Helperul desemnat cazului tău. Vei fi programat la intervenție, iar în ziua acesteia te vei prezenta la biroul de internări al spitalului. După completarea documentelor administrative, vei fi condus în rezerva ta. Înainte de procedură, vei fi rugat să faci un duș igienizant, cu un săpun cu betadină și să te schimbi în halatul steril. Cum se efectuează procedura de embolizare periarticulară? După toaletare și igienizare, vei fi condus la sala de angiografie. Aici vei fi ajutat de către un asistent să te urci pe masa de angiografie. Odată întins pe masă, vei fi acoperit cu un material steril. La nivelul mâinii, mai exact, la nivelul arterei brahiale, medicul radiolog intervenționist va face o anestezie locală cu xilină. Apoi va puncționa artera brahială pentru a introduce catetere (fire lungi foarte subțiri) pe care le va folosi pentru a naviga prin arteră până la nivelul articulației inflamate. Aici, medicul va injecta substanță de contrast pentru a putea vizualiza întregul sistem vascular și în particular, arterele care irigă articulația zonei inflamate (umăr, cot, genunchi). Substanța de contrast este un amestec de gaz inert, fosfolipide si ser fiziologic care odată injectate în arteră au rolul de a evidenția și îmbunătăți vizibilitatea imagistică a zonelor irigate. În cazul embolizării periarticulare, scopul injectării substanței de contrast este acela de a vizualiza vasele de neoformație de la nivelul articulației investigate. În rândul pacienților cu gonartroză, deci cu o inflamație cronică, examinările histologice efectuate din țesutul din jurul articulației prezintă un proces de angiogeneză. Practic, aici se formează vase de neoformație care la rândul lor, duc la apariția unor noi filamente nervoase nemielinizate. Aceste filamente nervoase nu prezintă receptori și nu reacționează la nicio medicație, nici medicația analgezică și nici cea antiinflamatorie, acesta fiind motivul pentru care durerea este întreținută permanent și nu mai reacționează la medicație. În cazul embolizării periarticulare la nivelul genunchiului, medicul radiolog intervenționist va conduce cateterul prin artera brahială (artera mâinii), va trece prin artera femurală superficială (o arteră de la nivelul coapsei) până deasupra genunchiului unde va injecta substanță de contrast. Aici identifică zonele de neoformație și cu ajutorul unor particule de 100 de microni, va închide circulația la nivelul acestora. În funcție de caz, medicul poate opta pentru astuparea vaselor de neoformație cu particule inerte care acționează ca un dop sau cu imipenem/ cilastatin, un antibiotic care în substanța de contrast cristalizează și formează particule de 70 -75 microni, cu rol mecanic și totodată, antiinflamator. Vasele normale ale articulației rămân neatinse, circulația sângelui la acest nivel nu este restricționată în niciun fel. Cât durează internarea? Embolizarea periarticulară este o procedură cu spitalizare de 24 de ore. Beneficiile embolizării periarticulare Dispariția imediată a durerii Reluarea imediată a activității Durata scurtă a procedurii (max 1 h) Anestezie locală Temporizarea intervenției chirurgicale Riscurile embolizării periarticulare Procedura endovasculară de embolizare periarticulară este o procedură minim invazivă care se efectuează cu anestezie locală, într-un timp scurt și are o rată de succes mare. Un risc posibil, minim, este apariția unui hematom la locul de puncție sau a alergiei pacientului la substanța de contrast. Hematomul la locul de puncție nu necesită niciun tratament, vei fi instruit să folosești o compresă rece și un unguent cu heparină. De asemenea, vei ține legătura cu Ares Helperul tău și în cazul în care hematomul se mărește (extrem de rar), vei fi programat la medicul intervenționist pentru evaluare și pentru a primi recomandările medicale optime. În ceea ce privește reacția alergică la substanța de contrast, înainte de procedură și se vor efectua teste de alergologie. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de embolizare periarticulară, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul intervenționist și să menții legătura cu ARES Helperul desemnat cazului tău.
Vezi mai mult
Embolizarea splenică / Tratament minim invaziv hipersplenism
Embolizarea splenică este o procedură minim-invazivă efectuată prin tehnici de Radiologie Intervențională care tratează hemangiomul splenic sau hipersplenismul. Ce reprezintă embolizarea splenică? Embolizarea splenică este o intervenție minim invazivă, endovasculară cu ajutorul căreia sunt tratate hemangioamele splenice sau hipersplenismul (splină mărită). Ce este hemangiomul splenic? Hemangiomul splenic, cunoscut și sub denumirea de malformație venoasă splenică, deși este o tumoră benignă rară, reprezintă totodată a doua cea mai frecventă boală care afectează splina. Hemangiomul splenic nu prezintă simptome, de cele mai multe ori, fiind descoperit întâmplător la examinarea imagistică de tipul RMN. Ce este hipersplenismul? Splina are in principal doua roluri importante, de a stoca sangele si de a indeparta celulele sanuguine bolnave Hipersplenismul este o tulburare comună care provoacă distrugerea rapidă și prematură a celulelor sanguine. Astfel, in hipersplenism, sunt indepartate atat celulele sanguine bolnave cat si cele sanatoase, reducand capacitatea organismului de a se apara impotriva infectiilor Afecțiunea se caracterizează printr-o splină mărită, care provoacă durere în partea din stânga a abdomenului superior, durere care se înrăutățește la respirația profundă și radiază spre umărul stâng. În cazul pacienților cu splină mărită, numărul de trombocite scade într-un mod accelerat, ducand la tulburari de coagulare ale sangelui Creșterea splinei in volum, poate fi provocată de multiple boli și fără investigații de diagnostic și tratament optim pentru afecțiunea care cauzează hipersplenismul, acest lucru poate conduce la o posibilă ruptură splenică, cu sângerări interne severe care pot pune viața pacientului în pericol. Simptome splină mărită Senzația de plenitudine după masa, desi ai mâncat o cantitate mica Durere în partea stângă a abdomenului superior Splină mărită la palparea abdomenului resimțită de medical curant Analize de sânge cu nivel de cellule roșii redus Oboseală Anemie Ce investigații sunt recomandate ? Un diagnostic de splină mărită poate fi indicat de medicul curant în timpul examenului fizic. De asemenea, analizele de sânge care examinează concentrația de celule roșii și albe pot ajuta la stabilirea diagnosticului și nu în ultimul rând, testele de imagistică cu ultrasunete de tipul ecografiilor doppler abdominale care vizualizează splina. Când se poate indica embolizarea splenică? Rolul procedurii de embolizare splenică este acela de a crește numărul de trombocite si celule sanguine sanatoase circulante, prin reducerea volumului splinei. Spre exemplu, embolizarea splenică poate fi indicată la pacienții care urmează să treacă printr-o intervenție chirurgicală. În cazul lor, dacă nivelul trombocitelor este scăzut, operația chirugicală nu este posibilă. In cazul acestor pacienti prin inchiderea unui ram sau doua din artera splenica prin procedura de embolizare, depinde de caz, reducem volumul splenic și automat creștem și numărul de trombocite. Tratamentul prin embolizare nu afectează organul propriu-zis, dimpotrivă splina rămâne perfect funcțională, intervenția sporește numărul de trombocite și leucocite, reduce dimensiunea splenică, îmbunătățește pancitopenia și de asemenea, stimulează sistemul imunitar prin cresterea numarului de celule sanguine sanatoase in sangele circulant În cazul hemangioamelor care prezintă o circulație anormală, mai exact, o zonă de hipervascularizație, riscul este, ca în cazul unui traumatism sau in cazul unui efort intens, hemangiomul să se rupă și să cauzeze o sângerare care poate avea omplicații grave. Procedura de embolizare pentru hemangiomul splenic reduce riscul ruptură la 0 prin închiderea acelor vase care alimentează doar hemangiomul. Țesutul splenic normal rămâne neatins. Prin embolizarea splenică se efectuează practic o înlăturare selectivă a hemangiomului din circulație. Pregătirea pentru embolizarea splenică Procedura endovasculară splenică nu necesită o pregătire specială. După primirea indicației de embolizare splenică, vei ține legătura cu Ares Helperul desemnat cazului tău. Vei fi programat la intervenție, iar în ziua acesteia te vei prezenta la biroul de internări al spitalului. După completarea documentelor administrative, vei fi condus în rezerva ta. Înainte de procedură, vei fi rugat să faci un duș igienizant, cu un săpun cu betadină și să te schimbi în halatul steril. Cum se efectuează procedura de embolizare splenică? După toaletare și igienizare, vei fi condus la sala de angiografie. Aici vei fi ajutat de către un asistent să te urci pe masa de angiografie. Odată întins pe masă, vei fi acoperit cu un material steril. Literatura de specialitate menționează că procedura poate fi efectuată și cu abord femural, cu puncție la nivelul coapsei piciorului, însă posibilitatea acestui tip de abord depinde si de starea pacientului și de gradul de obezitate. La nivelul mâinii (artera brahială) sau după caz, a piciorului (artera femurală), medicul radiolog intervenționist va face o anestezie locală cu xilină. Apoi va puncționa artera aleasă ca abord pentru a introduce catetere (fire lungi foarte subțiri) pe care le va folosi pentru a naviga prin arteră până la nivelul arterele splenice. Aici, medicul va injecta substanță de contrast pentru a putea vizualiza întregul sistem vascular și în particular, arterele care irigă hemangiomul/splina. Substanța de contrast este un amestec de gaz inert, fosfolipide si ser fiziologic care odată injectate în arteră au rolul de a evidenția și îmbunătăți vizibilitatea imagistică a zonelor irigate. La acest nivel, medicul radiolog intervenționist identifică vasele de sânge care alimentează hemangiomul sau în funcție de caz, arterele splenice cu potențial embolizant. Odată identificate aceste zone, medicul intervenționist va închide circulația la nivelul acestora cu ajutorul unor particule cu rol mecanic asemănătoare unor dopuri. Aceste particule biocompatibile reduc fluxul sanguin în teritoriul irigat de artera respectivă. Restul țesutului splenic rămâne neatins, funcționalitatea splinei nu este perturbată de astuparea vaselor de sânge. Cât durează internarea? Embolizarea splenică este o procedură cu spitalizare de 24 de ore. Beneficiile embolizării splenice Dispariția imediată a durerii Reluarea imediată a activității Durata scurtă a procedurii (max 1 h) Anestezie locală În cazul pacienților care urmează a fi operați, creșterea numărului de trombocite favorizează efectuarea operației chirurgicale Riscurile embolizării splenice Un risc posibil, minim, este apariția unui hematom la locul de puncție care poate aparea postoperator sau a posibilei reactii alergice a pacientului la substanța de contrast. Hematomul la locul de puncție nu necesită niciun tratament, vei fi instruit să folosești o compresă rece și un unguent cu heparină. De asemenea, vei ține legătura cu Ares Helperul tău și în cazul în care hematomul se mărește (extrem de rar), vei fi programat la medicul intervenționist pentru evaluare și pentru a primi recomandările medicale optime. În ceea ce privește reacția alergică la substanța de contrast, înainte de procedură ți se vor efectua teste de alergologie. Ce se întâmplă după embolizarea splenică? După injectarea particulele care astupă vasele anormale, medicul intervenționist va verifica rezultatul și va retrage catetele. La locul de puncție ți se va realiza pansamentul compresiv și vei primi recomandările medicale. 1. Vei rămâne sub supraveghere medicală până a doua zi. 2. Vei bea cel puțin 2 litri de apă, pentru a elimina substanța de contrast. 3. Pansamentul de la locul puncției se scoate la 12-24 de ore. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de embolizare splenică, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul intervenționist și să menții legătura cu ARES Helperul desemnat cazului tău.
Vezi mai mult
Infiltrații transforaminale
Generalități despre infiltrațiile transforaminale? Infiltrațiile sau injecțiile transforaminale reprezintă o procedură minim invazivă utilizată pentru a trata durerea cauzată de afecțiuni ale coloanei vertebrale cum ar fi herniile de disc, radiculopatia și sindromul de compresie nervoasă. Aceasta intervenție implică injectarea unui medicament antiinflamator sau anestezic în jurul nervului afectat prin intermediul unei ac și prin foramenul transvers (orificiul prin care nervul părăsește coloana vertebrală). Indicații de tratament Hernia de disc: Injecțiile transforaminale pot ajuta la ameliorarea durerii cauzate de herniile de disc lombare, care sunt herniile de disc care afectează nervii din partea inferioară a spatelui. Radiculopatia: Aceasta este o afectiune cauzată de compresia nervilor care pleacă din coloana vertebrală, care poate duce la durere, amorțeală sau slăbiciune în membrele inferioare. Sindromul de compresie nervoasă: Aceasta este o afectiune cauzată de compresia nervilor care pleacă din coloana vertebrală, care poate duce la durere, amorțeală sau slăbiciune în membrele inferioare. Durerea lombară cronică: Injecțiile transforaminale pot fi utilizate pentru a trata durerea lombară cronică care nu răspunde la alte tratamente conservatoare.
Injecțiile transforaminale sunt efectuate sub anestezie locală sau sedare și pot fi efectuate de un medic ortoped sau neurochirurg. Acesta poate ajuta la ameliorarea durerii, inflamației și a disfuncției nervoase cauzate de afecțiuni ale coloanei vertebrale cum ar fi herniile de disc, radiculopatia, sindromul de compresie nervoasă. Cât durează internarea? Injecțiile transforaminale reprezintă o procedură cu durată de spitalizare de doar câteva ore. Procedura în sine nu durează prea mult, dar va trebui să rămâi sub supraveghere medicală timp de câteva, pentru a putea confirma succesul vertebroplastiei. Vei putea pleca acasă în aceeași zi. Riscuri infiltrații transforaminale Ca orice procedură medicală, injectiile transforaminale pot implica anumite riscuri. Unele dintre riscurile cele mai comune ale acestei proceduri sunt: Infectia: ca orice procedură chirurgicală, există riscul de infecție la locul injectării. Durere sau discomfort la locul injectării. Lezarea nervilor: există un risc mic de lezare a nervilor în timpul procedurii, care poate duce la amorțeală sau slăbiciune în membrele inferioare. Reacție alergică la medicamentul injectat. Durerea poate fi temporară sau poate persista după procedură. În unele cazuri poate fi nevoie de mai multe injecții pentru a obține rezultatele dorite. Ce se întâmplă în timpul infiltratiilor transforaminale? Procedura este realizată în sala de angiografie de un medic radiolog interventionist specialializat în managementul durerii. În timpul procedurii, vei fi rugat să te întinzi pe masa de angiografie, cu fața în jos, sau pe lateral, după care, vei fi acoperit cu un câmp steril. Zona unde se va efectua infiltrația este curățată și amorțită cu un anestezic local. Apoi, medicul utilizează ghidajul cu raze X pentru a introduce un ac prin piele, poziționându-l în spațiul dintre vertebre, cunoscut sub numele de foramen intervertebral. Medicamentul, care poate include un steroid și un anestezic local, este apoi injectat prin ac în zona afectată. Procedura durează aproximativ 30 de minute și este posibil să simți un ușor disconfort sau o senzație de arsură/căldură în timpul injectării. Ce se întâmplă după procedură? După procedură, vei fi monitorizat pentru o perioadă scurtă de timp înainte de a fi eliberat acasă. Efectele injectării pot să nu fie imediate și poate dura câteva zile până când simptomele se vor ameliora. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Recuperarea după infiltrațiile transforaminale este mult mai rapidă decât recuperare după o operație la coloana vertebrală mai invazivă. Vei putea merge la scurt timp după efectuarea acesteia, dar este indicat repausul la pat în primele 24 de ore. Ulterior îți vei putea relua activitățile normale, cu condiția să faci acest lucru treptat. Nu vei avea voie să ridici obiecte grele sau să faci efort fizic intens timp de cel puțin 6 săptămâni. Este important de menționat că aceasta este o descriere generală a procedurii și poate varia în funcție de cazul specific, de starea pacientului și de preferințele medicului. Nu este o metodă de tratament recomandată pentru afecțiuni intervertebrale sau atroze care implică corpii vertebrali și nici nu poate preveni apariția fracturilor la nivelul altor zone afectate de osteoporoză, de aceea activitatea fizică trebuie realizată în concordanță cu afecțiunile asociate. Stabilirea metodei de tratament potrivite se face de către medic, în funcție de particularitățile fiecărui caz. Consultanții noștri îți pot oferi mai multe informații despre această procedură. Poți suna la numărul de telefon dedicat sau poți completa formularul disponibil pe site și vei fi contactat în scurt timp.
Vezi mai mult
Discectomie cervicala cu DiscoGel / Tratament hernie de disc cervicala
Hernia de disc cervicală este una dintre cele mai comune cauze ale durerii de gât sau de braț. Severitatea sa poate varia. Dacă în unele cazuri simptomele sunt ușoare, în altele această boală poate avea un impact negativ semnificativ asupra calității vieții persoanei afectate, putând chiar să-i pună viața în pericol. Ca în cazul oricărei alte afecțiuni, există mai multe metode de tratament la care se poate apela, de la cel medicamentos până la operația pentru hernie de disc.[4] Una dintre procedurile minim invazive la care se poate recurge atunci când tratamentul conservator nu oferă rezultate și se dorește evitarea intervenției chirurgicale este discectomia cervicală cu DiscoGel.[1][3] Ce înseamnă hernie de disc cervicală Un disc intervertebral este o structură cartilaginoasă compusă din trei componente: un nucleu pulpos interior, un inel fibros exterior și plăci terminale care ancorează discurile de vertebrele adiacente. Herniile de disc apar atunci când o parte sau tot nucleul pulpos iese prin inelul fibros al discului intervertebral[4], cauzând durere severă și constantă. Poate duce și la compresia rădăcinilor nervoase, ceea ce, după cum am menționat deja, va afecta calitatea vieții. În ceea ce privește cauzele herniei de disc, aceasta poate apărea în urma unor traumatisme sau a accidentărilor. Dacă nu se poate găsi o cauză anume, vorbim despre hernie de disc idiopatică. Una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale coloanei vertebrale o reprezintă hernia de disc cervicală, care are ca și manifestare durerea la nivelul brațelor. Cel mai adesea, herniile de disc cervicale apar la nivelul C5-C6 și C6-C7. De obicei, este întâlnită la persoane cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani și peste 60% dintre cazuri sunt diagnosticate în rândul femeilor.[4] Care sunt simptomele herniei de disc cervicale Hernia cervicală se caracterizează de anumite modele (pattern-uri) ale simptomelor, în funcție de nivelul afectării, astfel: C4-C5 – posibila durere a umărului și slăbiciune a mușchiului deltoid, de obicei fără parestezii (amorțeală); C5-C6 – slăbiciune a bicepsului și a mușchilor extensori ai brațului; parestezii, durere care poate merge până la nivelul policelui (degetul mare de la mână); sediu foarte frecvent al herniei de disc; C6-C7 – slăbiciune a tricepsului și a mușchilor extensori ai degetelor, durere, parestezii până la nivelul degetului mijlociu; de asemenea, sediu frecvent al lezării coloanei cervicale; C7-T1 – se observă slăbiciune la strângerea mâinii; durere și parestezii la nivelul degetului 5. Cel mai adesea, simptomele herniei de disc cervicale apar spontan, deși afectarea cervicală poate fi consecința unui traumatism sau leziuni la acest nivel. Durerea apare secundar compresiei pe care nucleul pulpos o face pe nervii care își au originea la nivelul măduvei cervicale. Această durere se transmite pe traiectul nervului și este astfel resimțită de-a lungul brațului, în zonele inervate de nervul afectat. În plus, pacientul poate relata și amorțeli, furnicături ale brațelor, până la nivelul degetelor și chiar slăbiciune musculară. Durerea poate fi surdă sau ascuțită și se poate intensifica dacă gâtul este mișcat sau poziționat într-un anumit fel.[2] Cum se pune diagnosticul de hernie de disc cervicală? Procesul de diagnosticare a herniei de disc cervicale începe cu anamneza și examenul clinic complet. Ulterior, protocolul diagnostic este completat de teste imagistice precum: RMN (imagistică prin rezonanță magnetică) – este cel mai bun test diagnostic; evidențiază orice leziune nervoasă; CT cu mielograma – poate evidenția leziuni mai subtile, dar presupune iradiere (este necesară injectare de substanță de contrast în canalul medular), ceea ce face ca această investigație să nu se efectueze de rutină; CT fără mielograma nu este util, în general, pentru diagnosticul herniei cervicale; de regulă, această investigație este recomandată pacienților care nu pot efectua un RMN;[4] Electromiograma (EMG) – este un test care presupune stimularea electrică a unor nervi și mușchi de la nivelul brațelor/picioarelor cu scopul de a diferenția între leziunile nervoase și cele musculare; ajută și la diferențierea diferitelor afecțiuni nervoase care asociază durere la nivelul brațelor. Cum se tratează hernia de disc cervicală? Tratamentul herniei de disc cervicale este, în majoritatea cazurilor, non-chirurgical. Când se operează hernia de disc? Intervenția chirurgicală este recomandată doar dacă alte metode de tratament nu s-au dovedit eficiente.[4] Iată care sunt principalele tipuri de tratamente la care se poate apela: Tratament conservator – până la îndepărtarea cauzei durerii (compresia nervoasă) se pot administra medicamente anti-inflamatorii; în cazuri severe, se pot administra steroizi, dar doar pentru o perioadă limitată (aproximativ o săptămână); Tratament chirurgical – presupune efectuarea unor intervenții cunoscute sub denumirea de discectomie anterioară sau posterioară, cu sau fără fuziune; este indicat în cazul lipsei de răspuns la tratament conservator și în caz de afectare severă, cu efect benefic rapid; pentru un rezultat optim, cu minime consecințe, este însă nevoie de prezența unui specialist în chirurgia spinală; Tratament minim invaziv – poate consta în intervenție percutanată cu DiscoGel (etanol gelifiat), o procedură efectuată de un specialist în abordul percutanat al coloanei vertebrale, sau nucleoplastie. Care sunt avantajele discectomiei cu DiscoGel? Discectomia cu DiscoGel este o procedură ce oferă mai multe avantaje importante. Lista acestora include: Marker radioopac – locul leziunii poate fi vizualizat chiar și după mai multe luni; Decompresie aproape imediată, cu conservarea inelului; Nu se cunosc reacții alergice; Fără inflamație; Fără durere secundară intervenției; Nu permite colapsul (prăbușirea) discului vertebral, deci nu asociază compresie interdiscală; Pot fi corectate mai multe leziuni în cadrul aceleiași ședințe; Conservă discul pe durată vieții; Rezultate rapide: în 3-5 săptămâni, cu reluarea activității după 5 săptămâni (comparativ cu o perioadă de așteptare de 3 luni după intervenția chirurgicală); Urmărirea la peste 5 ani nu a evidențiat recidive; Nu presupune cicatrice; Conservă țesutul din jur; Nu necesită anestezie generală. În ce constă procedura unei discectomii cervicale cu DiscoGel? Discectomia cervicală cu DiscoGel se efectuează în laboratorul de angiografie, sub anestezie locală, ceea ce înseamnă că vei conștient pe tot parcursul acesteia. Vei fi rugat să te întinzi pe o masă specială, întins pe spate (decubit dorsal)[1] și, după asepsia locală, se va injecta substanța (DiscoGel – alcool gelifiat) la nivelul porțiunii proeminente a discului, responsabilă de compresia pe nerv. Abordul este dinspre anterior și lateral. Gelul din componența substanței împiedică migrarea alcoolului și facilitează drenajul apei din sacul de hernie în interiorul discului, scăzând în acest fel presiunea exercitată pe nerv. Odată realizat acest lucru, durerea dispare foarte rapid. Un grad de disconfort poate fi resimțit câteva săptămâni postprocedural (până la 6 săptămâni). Procedura poate fi încheiată prin injectarea de medicamente antiinflamatoare/steroizi între discurile vertebrale, la nivelul herniei corectate, asigurând o recuperare mai rapidă. În funcție de dimensiunea discului și a herniei, cantitatea de DiscoGel care se poate injecta variază între 0,2 și 0,8 ml. Pentru a facilita procedura, se utilizează seringi de 1ml. Înainte de injectare, gelul trebuie să fie bine omogenizat. Cum te pregătești pentru tratamentul herniei de disc cervicale cu DiscoGel? Înainte de efectuarea acestei proceduri va trebui să faci mai multe teste de sânge și investigațiile imagistice necesare (RMN, EMG). Anunță-ți medicul dacă suferi de alergii sau alte afecțiuni medicale. În cazul în care urmezi un tratament medicamentos, pune-i la dispoziție o listă cu medicamentele pe care le iei. Este posibilă să fie necesară întreruperea administrării unora dintre acestea. Ți se va cere, de asemenea, să nu consumi alimente sau lichide cu câteva ore înainte de intervenție. Cât durează internarea după discectomia cervicală? Discectomia cervicală este o procedură cu durată de spitalizare scurtă. După procedură, vei rămâne sub supraveghere medicală câteva ore, după care vei putea pleca acasă. În acest timp vei bea cel puțin 2 litri de apă, pentru a elimina substanța de contrast, și ți se va monitoriza pulsul, tensiunea și temperatura. Înainte de externare vei primi toate instrucțiunile necesare privind genul de activități pe care poți să le desfășori și ce ar trebui să eviți. Care sunt riscurile discectomiei cervicale? Deși este vorba de o procedură minim invazivă, sigură, există totuși riscul apariției anumitor complicații. Acestea sunt însă rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Printre posibilele complicații ce pot apărea se numără: Reacții alergice la administrarea substanței de contrast, inclusiv insuficiență renală; Reacții la compușii anestezici; Rata de eșec a metodei intervenționale este foarte scăzută (0.7%), dar în această situație poate fi necesară intervenția chirurgicală. Ce se întâmplă după tratamentul herniei de disc cervicale cu DiscoGel? Ameliorarea simptomelor se observă, de regulă, în câteva săptămâni postprocedural (1-6 săptămâni), cu reluarea activității fizice după circa 5-6 săptămâni (vs 3 luni în cazul chirurgiei). Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? După externare, va trebui să revii pentru controale periodice și să respecți întocmai indicațiile medicului privind un eventual tratament medicamentos și reluarea activitățile normale. Discectomia cervicală cu DiscoGel este o procedură minim invazivă cu ajutorul căreia se poate evita o intervenție chirurgicală atunci când tratamentul conservator al herniei de disc cervicale nu are efect. Comparativ cu operația pentru hernie de disc, durata spitalizării este mai scurtă, riscurile sunt mai mici iar recuperarea mult mai rapidă. Consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți răspunde la întrebările suplimentare legate de această procedură. Completează formularul disponibil pe site-ul nostru și vei contactat în cel mai scurt timp sau poți suna la numărul de telefon dedicat. Bibliografie: Bellini, M., et al. „Percutaneous Injection of Radiopaque Gelified Ethanol for the Treatment of Lumbar and Cervical Intervertebral Disk Herniations: Experience and Clinical Outcome in 80 Patients.” American Journal of Neuroradiology, vol. 36, no. 3, 13 Nov. 2014, pp. 600–605, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8013056/, 10.3174/ajnr.a4166. Accessed 4 Nov. 2022. „Herniated Disc – Symptoms, Causes, Prevention and Treatments.” Aans.org, 2022, www.aans.org/en/Patients/Neurosurgical-Conditions-and-Treatments/Herniated-Disc. Accessed 4 Nov. 2022. Kuhelj, Dimitrij, et al. „Efficacy and Durability of Radiopaque Gelified Ethanol in Management of Herniated Discs.” Radiology and Oncology, vol. 53, no. 2, 1 June 2019, pp. 187–193, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6572487/, 10.2478/raon-2019-0026. Accessed 4 Nov. 2022. Samir Sharrak, and Yasir Al Khalili. „Cervical Disc Herniation.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 29 Aug. 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK546618/. Accessed 4 Nov. 2022.
Vezi mai mult
Vertebroplastie / Tratament dureri coloana vertebrala fracturi de compresie
Fracturile de compresie ale coloanei vertebrale sunt leziuni ce se pot produce brusc și cauza dureri de spate dizabilitante, care persistă săptămâni sau chiar luni, și care cresc de până la 5 ori riscul de producere a altei fracturi la nivelul corpilor vertebrali vecini. Sunt de 2 ori mai frecvente la femei și în circa 1/3 cazuri nu asociază durere, majoritatea acestor cazuri fiind refractare la tratament clasic. Atunci când există simptome, cei mai mulți pacienți au un istoric îndelungat de durere de spate. În unele cazuri, administrarea de analgezice, combinată cu repausul la pat și alte metode conservatoare de tratament, este suficientă pentru gestionarea durerii simptomelor. Când astfel de metode nu oferă rezultatele scontate, se recomandă efectuarea unei proceduri numite vertebroplastie percutanată.[1] Generalități despre fractura de compresie Fractura de compresie se produce atunci când presiunea de la nivelul vertebrei cauzează prăbușirea acesteia și se asociază cu durere intensă și modificări ale coloanei vertebrale, care pot duce la grave probleme de sănătate. Fracturile se pot produce în anumite situații patologice: osteoporoza, traumatisme, tumori (metastaze osoase, mielom multiplu), hemangioame. Cauza principală o reprezintă osteoporoza. La rândul său, aceasta poate fi consecința mai multor condiții: Vârsta înaintată; Astmul bronșic; Ciroza hepatică; Diabetul zaharat; Emfizemul pulmonar; Menopauza; Excizia bilaterală a ovarelor Boala renală cronică; Artrita reumatoidă; Transplant; Deficitul de vitamina D; Tumori. Există și anumite medicamente care, administrate pe termen lung, pot crește riscul dezvoltării osteoporozei: Anticonvulsivante; Medicamente citotoxice; Steroizii; Heparina. În caz de fractură prin compresie, debutul durerii este brusc, de obicei după un efort obișnuit (de ex: efort de tuse, strănut). Durerea este cel mai frecvent debilitantă, pacientul nu poate găsi o poziție confortabilă, de aceea acuză probleme de somn – majoritatea preferă dormitul în poziție șezândă. Alte posibile cauze ale fracturii de compresie sunt: Tumorile - o tumoare osoasă poate fi malignă (canceroasă) sau benignă (necanceroasă) și, în majoritatea cazurilor, se răspândește la oase din alte părți ale corpului; rareori se întâmplă ca tumorile să se dezvolte în oasele coloanei vertebrale; astfel de tumori provoacă dureri chiar și în lipsa unei fracturi; Traumatismele - pot provoca fracturi la nivelul uneia sau a mai multor vertebre.[2] Indiferent de cauză, dacă vertebra nu este susținută, vindecarea se poate face defectuos și tratamentul adecvat nu mai poate fi efectuat. De aceea este important ca în cazul unei dureri persistente de spate (peste 3 luni), dar și în cazul durerilor care necesită constant medicație, să se solicite părerea unui medic specialist. Cum se pot diagnostica fracturile? Dacă se suspectează existența unei fracturi de compresie, se pot efectua mai multe teste pentru confirmarea diagnosticului: Radiografia coloanei vertebrale - pune în evidență fractura; Imagistica prin rezonanță magnetică - relevă compresia măduvei prin deplasarea fragmentelor de fractură; această investigație este foarte utilă pentru examinarea segmentelor de coloană vertebrală care conțin și măduva spinării; Tomografia computerizată - este foarte utilă pentru diagnosticul fracturilor care implică partea posterioară a corpilor vertebrali. Ce este vertebroplastia? Vertebroplastia este o procedură minim invazivă, realizată de un medic intervenționist, sub ghidaj radiologic, care are ca și rezultat stabilizarea vertebrei afectate, prin injectarea unui material (ciment) la acel nivel. Prin întărire, acest ciment va stabiliza și va susține coloana vertebrală. Ca urmare, durerea se reduce și în plus, poate fi prevenită agravarea leziunii vertebrale. Este o procedură care duce la ameliorarea importantă a durerii la numai câteva ore postprocedural, cu rezultate bune pe termen lung, cu o rată mică de complicații și care permite activitatea normală după o perioadă scurtă de recuperare. De obicei, se recomandă vertebroplastia doar dacă durerea nu răspunde la tratamentul conservator și la dozele mari, greu de tolerat, de analgezice (inclusiv narcotice). Indicații pentru vertebroplastie Principala indicație pentru vertebroplastie este tratamentul unei fracturi vertebrale care asociază durere, cu afectarea calității vieții și a gradului de activitate. Nu toate fracturile compresive se pretează însă la acest tip de tratament. Doctorul va decide când se face vertebroplastie și când este cazul să se apeleze la altă metodă de tratament (repaus la pat, antialgice, relaxante musculare, brâuri, terapie fizică). Câteva posibile situații în care poate fi indicată efectuarea unei astfel de proceduri sunt: Eșecul tratamentului clasic; Durere severă, prelungită, imobilizare; Complicații secundare fracturii (tromboza venoasă profundă, agravarea osteoporozei, probleme respiratorii, scădere ponderală, afectare psihică – tulburări emoționale); Afectare osoasă nu este foarte severă, așa încât să nu existe riscul de fracturi costale în timpul procedurii (necesită poziție culcat cu fața în jos); Fracturi nu mai vechi de 6-12 luni; Profilactic, în cazul unei vertebre normale, cuprinsă între două vertebre afectate, și deci cu risc înalt de fractură. În ce constă vertebroplastia? Vertebroplastia se efectuează în sala de angiografie, în condiții sterile, sub anestezie locală și durează aproximativ 30 de minute. Iată în ce constă aceasta: Vei fi rugat să te întinzi pe burtă, pe masa pe care se efectua procedura; Se sterilizează zona în care se va efectua puncția, se acoperă cu un câmp steril, se anesteziază local; Sub control radiologic, se introduce până la nivelul fracturii un ac special numit trocar; se practică inițial o incizie foarte mică în piele, pentru a permite accesul trocarului; Se injectează apoi substanța – cimentul se întărește rapid, în circa 15-20 de minute (devine mai tare ca osul nativ); Se verifică radiologic rezultatul final și se înlătură trocarul; Se realizează un pansament compresiv pentru a preveni sângerarea la locul puncției (nu sunt necesare fire de sutură). Uneori poate fi necesară o a doua injectare, în funcție de gradul de umplere a fracturii. Reușita intervenției nu înseamnă întotdeauna umplerea completă a fracturii – poate fi suficient un grad al umplerii de cca 80%. După finalizarea procedurii, vei rămâne culcat pe spate aproximativ o oră, pentru a fi siguri de întărirea materialului injectat, apoi vei putea fi externat. Cum te pregătești pentru vertebroplastie? Ți se va cere să nu mănânci și să nu bei nimic cu 4 până la 8 ore înainte de acestă procedură. Asigură-te că îi pui la dispoziție la medicului tău o listă completă cu toate medicamentele pe care le iei, precum și orice alergie de care suferi. Vei fi informat dacă este necesară întreruperea administrării anumitor medicamente și cu cât timp înainte de vertebroplastie trebuie să faci acest lucru.[3] Care sunt beneficiile vertebroplastiei? Vertebroplastia este o procedură cu multiple beneficii, dintre care putem enumera: Permite reluarea activităților normale - în urma intervenției se obține stabilizarea coloanei vertebrale, cu ameliorarea durerii, ceea ce permite reluarea activității zilnice; Reduce necesarul de medicamente antialgice - majoritatea pacienților care trec printr-o astfel de procedură au nevoie de mai puține medicamente antialgice; în unele cazuri, nu mai este necesar tratamentul medicamentos; Contribuie la prevenirea altor fracturi - cimentul umple spațiul în osul afectat de osteoporoză și scade riscul unei fracturi viitoare la acest nivel. Cât durează internarea după vertebroplastie? Vertebroplastia este o procedură cu durată de spitalizare de doar câteva ore. Procedura în sine nu durează prea mult, dar va trebui să rămâi sub supraveghere medicală timp de câteva, pentru a putea confirma succesul vertebroplastiei. Vei putea pleca acasă în aceeași zi. Care sunt riscurile vertebroplastiei? Complicațiile sunt rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Există însă riscul să apară: Hemoragii; Fracturi costale sau ale altor oase; Febră; Iritația rădăcinilor nervoase; Infecții; Scurgerea cimentului în afara corpului vertebral, cu risc de tromboză venoasă, stenoză medulară, compresie medulară sau nervoasă; dacă substanța ajunge în vena cavă inferioară există riscul de embolie pulmonară; În situații rare, imediat postprocedural (câteva ore) există posibilitatea ca durerea să fie mai intensă, cu remitere ulterior a simptomatologiei; Leziuni ale măduvei spinării Tulburări neurologice (ex: slăbiciune, durere, parestezii la nivelul picioarelor). Pot fi și alte riscuri, în funcție de bolile asociate. Rata totală de complicații pentru osteoporoză sau tumorile benigne este de 1-3%, iar pentru tumorile maligne 1-10%.[3] Ce se întâmplă după procedura de vertebroplastie? După finalizarea procedurii, vei bea cel puțin 2 litri de apă, pentru a elimina substanța de contrast, ți se va monitoriza pulsul, tensiunea și temperatura și vei fi externat. În lipsa altor indicații din partea medicului, nu ar trebui să conduci în ziua respectivă.[4] Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Recuperarea după vertebroplastie este mult mai rapidă decât recuperare după o operație la coloana vertebrală mai invazivă. Vei putea merge la scurt timp după efectuarea acesteia, dar este indicat repausul la pat în primele 24 de ore. Ulterior îți vei putea relua activitățile normale, cu condiția să faci acest lucru treptat. Nu vei avea voie să ridici obiecte grele sau să faci efort fizic intens timp de cel puțin 6 săptămâni.[4] Vertebroplastia este o procedură minim invazivă, care contribuie semnificativ la ameliorarea durerii și la creșterea calității vieții persoanelor cu fracturi de compresie.[4] Poate fi folosită însă doar în anumite cazuri. Nu este o metodă de tratament recomandată pentru afecțiuni intervertebrale sau atroze care implică corpii vertebrali și nici nu poate preveni apariția fracturilor la nivelul altor zone afectate de osteoporoză, de aceea activitatea fizică trebuie realizată în concordanță cu afecțiunile asociate. În plus, tratamentul osteoporozei ca și corecția factorilor favorizanți ai bolii se impun a fi realizate corespunzător. Stabilirea metodei de tratament potrivite se face de către medic, în funcție de particularitățile fiecărui caz. Consultanții noștri îți pot oferi mai multe informații despre această procedură. Poți suna la numărul de telefon dedicat sau poți completa formularul disponibil pe site și vei fi contactat în scurt timp. Bibliografie: “Compression Fractures of the Back: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2014, medlineplus.gov/ency/article/000443.htm. Accessed 14 Nov. 2022. “Vertebral Compression Fractures | BSIR.” Bsir.org, 2022, www.bsir.org/patients/vertebral-compression-fractures/. Accessed 14 Nov. 2022. “Vertebroplasty and Kyphoplasty | BSIR.” Bsir.org, 2022, www.bsir.org/patients/vertebroplasty-and-kyphoplasty/#when-is-vertebroplasty-carried-out. Accessed 14 Nov. 2022. “Vertebroplasty: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2020, medlineplus.gov/ency/article/007512.htm. Accessed 14 Nov. 2022.
Vezi mai mult
Nucleoplastie / Tratament hernie de disc
Generalități despre hernia de disc
Hernia de disc este o boală care poate afecta pacienții de orice vârstă. Aceasta apare în urma unor traumatisme, accidentărilor sau nu se găsește o anumită cauză, numindu-se astfel hernie de disc idiopatică. În hernia de disc, o ruptură la nivelul inelului fibros al discului intervertebral permite glisarea porțiunii centrale (așa numitul nucleu pulpos) cauzând durere severă și constantă. Poate duce la compresia rădăcinilor nervoase, ducând la afectarea calității vieții. Până de curând tratamentul consta în medicație antidurere, terapie fizică iar pentru cazurile mai severe, se efectuau intervenții chirurgicale care necesitau perioade lungi de recuperare. Boala în sine și tratamentul administrat afectau calitatea vieții de zi cu zi. Nucleoplastia este o procedura minim invazivă pentru tratamentul herniilor de disc moderate. Pe cale percutană, o parte din discul intervertebral este dizolvată reducându-se astfel dimensiunile herniei și compresia asupra nervilor. Indicații de tratament: Nucleoplastia reprezintă o alternativă a operației clasice deschise. Indicațiile acestei tehnici sunt: lombalgiile mecanice dureri lombare și mai puțin dureri radiculare (care resimțite pe traseul unui nerv la nivelul membrelor inferioare, pe fața sau spatele coapsei, gambei) eșecul tratamenului medical hernie discală cu o dimensiune mai mică de o treime din diametrul canalului rahidian degenerescență discală evidențiată la examenul de imagistică prin rezonanță magnetică înălțime conservată a discului intervertebral Aceasta tehnică nu se folosește în caz de stenoză de canal, instabilitate, infecție și pe durata sarcinii. Cât durează internarea? Nucleoplastia este o procedură cu durată de spitalizare de câteva ore. După procedura, pacientul va fi sub supraveghere medicală câteva ore, după care va putea pleca acasă. Riscuri nucleoplastie Complicațiile sunt rare și sunt evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Complicațiile posibile includ: reacții alergice la administrarea substanței de contrast, inclusiv insuficiență renală reacții la compușii anestezici rata de eșec a metodei intervenționale este foarte scăzută ( 0.7%), dar în această situație poate fi necesară intervenția chirurgicală. Ce se întâmplă în timpul unei proceduri de nucleoplastie Nucleoplastia se efectueaza în sala de angiografie, în conditii sterile, sub anestezie locală. Pacientul este așezat pe masă, pe o parte sau întins pe burtă, iar asistenta va dezinfecta cu iod zona spatelui, după care se acoperă cu un camp steril. Se efectuează mai întâi anestezie locală cu xilină și în continuare, medicul radiolog va introduce un cateter la nivelul discului herniat. Cateterul emite unde care vor dizolva excesul de țesut, reducând astfel dimensiunile herniei. Aceasta va permite scăderea presiunii în interiorul discului, discul revine în poziție normală și nu mai comprimă rădăcinile nervilor spinali. Odată presiunea scăzută, durerea resimțită de către pacient se va diminua considerabil sau dispare. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Intervenția este eficientă în 70-80% din cazuri. Indicația de nucleoplastie percutană se pune după consultul clinic și imagistic (RMN). Nu toate herniile de disc se pretează la nucleoplastie, în cazurile grave, indicația corectă este cea chirurgicală.
Vezi mai mult
Denervarea arterelor renale / Tratament minim invaziv hipertensiune arterială rezistenta la tratament
Generalități despre hipertensiunea arterială
Hipertensiunea arterială este o afecțiune frecventă si cu consecinte grave. Se apreciază că peste un milliard de oameni suferă de această afecțiune în întreaga lume, iar aproape jumătate dintre europeni sunt hipertensivi. Pacienții care suferă de hipertensiune arterială prezintă un risc crescut de a dezvoltă boli de inimă, infarct, comoții cerebrale sau blocaj renal.
Tensiunea arterială are două componente: • tensiunea arterială sistolică, adică presiunea necesară pompării sângelui de la inima spre celelalte organe; • tensiunea arterială diastolică, adică presiunea din vasele de sânge, în momentul în care inima se umple cu sângele venit din restul corpului. Tratamentul standard pentru hipertensiune se bazează pe o combinație de medicamente și un stil de viață sănătos care include dieta combinată cu exerciții. Efectele adverse ale medicamentelor, care trebuie luate zilnic, de multe ori au impact asupra calității vieții pacientului. Nivelul tensiunii sângelui în artere este reglat de creier, comandând anumite organe precum rinichiul și vasele de sânge. Există niște receptori de presiune în organism, în principal la nivelul rinichiului, care au rolul să citească nivelul tensiunii arteriale. Traductorii de presiune de la periferie de la nivelul rinichiului trimit către creier semnale greșite care spun că tensiunea este mai mică decât este în realitate și atunci creierul comandă eronat o creștere a tensiunii. În loc să rămână la nivel normal, ajunge să fie mai mare. Așadar, în loc de medicamentele antihipertensive, se poate acționa direct la nivelul rinichilor, prin intermediul unei intervenții minim invazive – Denervarea Arterelor Renale. Indicații • Hipertensiune arterială esențială rezistentă la tratament – valori ale tensiunii arteriale > 140/90 mmHg sub tratament cu cel puțin 3 medicamente antihipertensive în doze corespunzătoare, dintre care unul este diuretic) • Nu sunt eligibili pacienții cu diabet zaharat tip I existând riscul teoretic de afectare renală • Pacienții cu diabet zaharat de tip 2 au indicație majoră, studiile arătând pe lângă reducerea valorilor tensiunii arteriale și o ameliorare a metabolismului glucozei și a rezistenței la insulină Cât durează internarea? Denervarea arterelor renale prezintă avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. Perioada de internare variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura de diagnosticare și tratament. Te poți întoarce la viața ta, în numai câteva zile. Riscuri Complicațiile sunt rare și sunt evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Complicațiile posibile includ: pseudoanevrism la nivelul abordului arterial la nivelul plici inghinale foarte rare cazuri de disecție de arteră renală care se tratează în cazul aceleași proceduri disconfort tranzitor la nivel lombar, inghinal sau la nivelul picioarelor post procedural Ce se întâmplă în timpul unei denervări de artere renale Denervarea arterelor renale se efectuează într-o sală de angiografie, în condiții sterile, sub anestezie locală. Medicul radiolog alege tipul de abord, în cazul denervării arterelor renale fiind femural – la stinghia piciorului, și apoi face anestezia locală pentru puncția arterei. De la acest nivel medicul navighează prin interiorul vaselor de sânge până la nivelul arterelor renale. Denervarea arterelor renale, RDN, este o procedură endovasculară percutană ce constă în poziționarea în fiecare arteră renală a unei sonde de ablație. Cu ajutorul acestei sonde se obține întreruperea filetelor nervoase simpatice aferente și eferente care se găsesc în adventicea fiecărei artere renale. Mecanismul fizic constă într-o undă de radiofrecvență eliberată timp de 2 minute în cel puțin 4 puncte distincte ale fiecărei artere. Aceste terminații sunt cele vinovate de comenzile greșite date de creier pentru a crește tensiunea arterială. În final, medicul scoate sonda și se face un mic pansament la nivelul locului de puncție. Pacientul pleacă din spital a doua zi și revine imediat la o viață normală. În decurs de câteva săptămâni, la peste 80% dintre pacienții tratați tensiunea arterială scade în medie cu 32/12 mmHg, iar rezultatul se menține indefinit. Pacienții astfel tratați vor lua mai puține medicamente sau chiar vor putea renunța la tratamentul medicamentos. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de denervare de artere renale, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul tău și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat. Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge.
Vezi mai mult
Disfunctie erectila (DE) | Tratament probleme erectie
Generalități despre disfuncția erectilă
Disfuncția erectilă (DE) se caracterizează prin incapacitatea de a obține sau de a menține erecția. Această condiție afectează bărbații de orice vârsta și, de multe ori, se asociază cu alte afecțiuni, frecvent întâlnite: ateroscleroza, hipertensiune, diabet. Peste 300 de milioane de bărbați sunt afectați; majoritatea cazurilor sunt consecința afectării vasculare, incluzând aport inadecvat de sânge arterial la nivel penian, de aceea, mulți cercetători au sugerat ca intervențiile de tip implant de stent la nivelul arterelor pelvice, incluzând arterele care asigură vascularizarea peniană, pot îmbunătăți DE și, în consecință, funcția sexuală. Cauzele disfuncției erectile DE poate avea etiologii diferite, unele dintre ele fiind în directă legătura cu vârsta. De exemplu, în cazul adolescenților și tinerilor, cauzele cele mai frecvente sunt cele psihologice ( nesiguranța, lipsa experienței, teama de sarcină nedorită). În cazul bărbaților de vârstă medie, frecvent implicat este stresul. Un rol important îl au afecțiuni precum diabetul și ateroscleroza – cauze organice ale DE. Acestea sunt cu atât mai frecvente cu cât vârsta este mai înaintată. De altfel, DE datorată afectării vaselor care asigură vascularizarea penisului, este cel mai frecvent întâlnită. 1. DE psihogena DE se poate datora afectării mentale și/sau statusului relațional. DE poate să apară în situații precum stresul, lipsa dorinței sexuale, situații limită sau depresie. În această categorie pot fi incluse: • teama de actul sexual sau de o sarcină nedorită • depresia, stresul • probleme în relație • experiențe negative anterioare sexuale Atunci când nu este sigură cauza DE, nu ar trebui pusă pe seama afectării psihice și ar trebui investigate și alte cauze. Diagnosticul se bazează pe conversație și pe teste specifice psihologice, iar tratamentul poate fi de tipul psihoterapiei (dar nu înainte de a exclude și alte cauze organice). 2. DE organică Neurogenică: transmiterea nervoasă către penis este afectată, ceea ce are ca și efect scăderea fluxului de sânge necesar pentru a obține și menține erecția. Afecțiuni care pot asocia DE sunt: scleroza multiplă, neuropatia diabetică (complicație a diabetului zaharat), diferite traumatisme (de ex. cele ale măduvei spinarii). Este o afecțiune greu de tratat, întrucât sistemul nervos are o capacitate limitată de regenerare și, de obicei, această condiție nu este în totalitate reversibilă. Hormonală: anomaliile hormonale duc la o producție scăzută a hormonilor sexuali, astfel că nivelul lor în sânge va fi scăzut, ceea ce duce la scăderea libidoului și a capacității de a menține erecția și, de asemenea, poate afecta calitatea erecției. Este o cauză frecventă a DE, de aceea se impun teste specifice sanguine și urinare, în scop diagnostic. Vasculară: afectarea vasculară este responsabilă de cele mai multe cauze de DE, iar ateroscleroza este prinicipala problemă, deși sunt posibile și afectarea vasculară în cazul unor traumatisme sau anomalii congenitale. Ateroroscleroza se caracterizează prin depunerea de plăci de colesterol în toate vasele arteriale din corp, inclusiv la nivelul celor peniene, ducând la îngustarea diametrului vasului afectat. În consecință, fluxul de sânge va fi scăzut. În plus, în timp, aceste plăcuțe de colesterol au tendința de a se calcifica, afectând suplimentar capacitatea vasului de a se dilata și de a permite, la nevoie, un flux mai mare de sânge. Mecanismul vascular al DE este similar celui întâlnit în cazul afectării vaselor coronare, în infarctul miocardic sau accidentelor vasculare ischemice. Vasele afectate nu pot asigura necesarul de sânge în organe, ducând la ischemie și pierderea funcției lor. Ținând cont de faptul că arterele peniene au un diametru mai mic decât cel al coronarelor, este ușor de înțeles de ce DE poate precede afectarea vaselor de la nivelul inimii sau alte organe. De aceea, este important un protocol diagnostic complet în cazul bărbaților care prezintă DE. De asemenea, este cunoscut faptul că diabetul și un nivel crescut de glucoza în sânge se asociază cu DE. Indusă medicamentos: tratamente psihiatrice, hormonale sau chimioterapie. Totuși, cel mai frecvent, medicamentele antihipertensive pot avea acest efect. De aceea este importantă alegerea lor ținând cont de comorbidități. Alte cauze: DE poate fi cauzată de condiții precum: • afectarea organelor genitale ( intervenții chirurgicale, traumatisme) • hiperplazia prostatei (creșterea de volum a prostatei) • fumatul • alcoolul • drogurile Simptomele disfuncției erectile Un semn important este creșterea importantă a timpului necesar obținerii erectiei, în ciuda excitației și contextului adecvat. Alte simptome includ: ejaculare întârziata, cantitate mică de spermă în timpul ejaculării, răspuns minim la stimularea sexuală, scăderea libidoului și a satisfacției sexuale. Prezența afecțiunilor precum diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, ateroscleroza, pot sugera o cauză organică a DE, pe când, în anumite situații, poate fi sugerată o cauză psihogenă. Nu întotdeauna simptomele pot orienta decisiv cauza DE, de aceea este importantă o investigație completă în scop diagnostic și curativ. Indicații DE beneficiază de mai multe metode de tratament: conservator, chirurgical, psihoterapie. Alegerea optimă se bazează pe cauza DE, tablou clinic și este o decizie comună (medic-pacient). Există situații când aceste metode se pot combina pentru un rezultat optim. 1. Psihoterapia – în cazul DE psihogenă. 2. Tratament conservator: medicamentos – inhibitori de fosfodiesterază ( Sildenafil – Viagra, Vardenafil, Tadalafil), testosteron – la cei care au un nivel scâzut de hormoni androgeni, administrare oral, intramuscular sau transdermic, alte medicamente: pentoxifilin, yohimbine ( produs natural care îmbunătățește contractilitatea vaselor), apomorfina, injecții la nivel penian. 3. Metode mecanice – pompe tip vacuul la nivel penian – tratează simptomele, nu și cauza. 4. Tratament chirugical: proteze peniene, proteze peniene hidraulice. 5. Reconstrucția chirugicală – se poate tenta în cazul traumatismelor care implică organele sexuale. Este dificilă tehnic și rezultatele nu sunt de obicei cele așteptate, dar în anumite situații reprezintă singura opțiune. 6. Proceduri endovasculare – arteriografia evidențiază cauza vasculară a DE, demonstrând afectarea aterosclerotică importantă ( lumen redus cu cel puțin 50%). În ceea ce privește leziunile lungi și afectarea vaselor intrapeniene, este mai puțin probabil să existe un beneficiu crescut după tratamentul intervențional, dar pentru leziunile mici (2-3mm) în artera rușinoasă și cele care afectează proximal vasele peniene (sediul cel mai frecvent al afectării vasculare în caz de DE) procedurile intervenționale au rezultate optime. Cât durează internarea? Procedura intervențională este o procedură ușoară care nu necesită spitalizare prelungită. Pacientul poate pleca acasă la scurt timp după intervenție. Riscuri Embolizare Complicațiile sunt rare și sunt evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Complicațiile posibile includ: reacții alergice la administrarea substanței de contrast, inclusiv insuficiența renală reacții la compusii anestezici fistule arteriovenoase la locul puncției sângerări la locul puncției febră cefalee (durere de cap), migrenă infecții embolie gazoasă. Ce se întâmplă în timpul unui tratament pentru DE Tratamentul intervențional al DE constă în dilatarea leziunii cu ajutorul unui balon sau montând mici dispozitive, denumite stenturi, pentru a menține vasul la un calibru optim. Se realizează similar cu alte proceduri care implică arterele periferice.
Tehnica: Procedura se efectuează în laboratorul de angiografie. După asepsia locală și anticoagulare optimă, medicul intervenționist va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal ( la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza artera femurală. La nivelul acestei mici incizii, sub ecran radiologic, se va introduce o teacă, ulterior pe teacă se introduc catetere până la nivelul vasului afectat. Se efectuează angiograme repetate, pentru a vizualiza anatomia vaselor și pentru a verifica locul cateterului. Pe acest cateter se avansează un alt cateter cu balon, până în apropierea stenozei. Balonul va fi umflat la nivelul îngustării, care va fi mărită progresiv, îndepărtându-se astfel stenoza. Ulterior balonul se dezumfla și este îndepărtat. Această tehnica este cunoscută sub denumirea de angioplastie cu balon. Uneori, medicul intervenționist poate opta pentru montarea de stent la nivelul leziunii arterei. Tehnica este identică cu cea descrisă anterior, doar că la nivelul zonei îngustate de placa de ateroscleroză va fi implantat stentul. De obicei, Înainte de implantare se predilată leziunea respectivă, pentru a obține rezultate optime. Hemostaza După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările.
Pacienta va fi rugată să păstreze repaus la pat. Ce dispozitive medicale sunt folosite? Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o intervenție de acest gen, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul intervenționist și să respecți tratamentul indicat de acesta.
Vezi mai mult
Angiografia de artere periferice - angioplastie cu balon si stent / Diagnostic si tratament ingustare vase de sange maini si picioare
Boala arterială periferică este o afecțiune comună, dar care adesea rămâne nediagnosticată. Netratată, poate provoca simptome dureroase, crește riscul dezvoltării unor afecțiuni grave și poate duce inclusiv la cangrenă și amputație.[7] Tocmai de aceea, este foarte important să fie diagnosticată și tratată la timp. Printre procedurile cu ajutorul cărora se poate face acest lucru se numără angiografia periferică și angioplastia cu balon și stent. Prima reprezintă o metodă de diagnosticare, iar cea de-a doua una de tratament. Generalități despre boala arterială periferică (BAP) Boala arterială periferică (BAP) este o afecțiune frecventă, care are ca și cauză principală ateroscleroză (depunerea depozitelor de grăsime la nivelul pereților vaselor, ceea ce duce la îngustarea arterelor respective și îngreunarea trecerii sângelui la acest nivel). Cel mai frecvent afectate sunt arterele membrelor inferioare și mult mai rar cele ale membrelor superioare. Netratate, leziunile avansează și, în timp, se pot produce modificări importante, uneori ireversibile, ale țesuturilor care primesc sânge prin vasul afectat. Boala vasculară periferică include afectarea arterelor membrelor, ale gâtului (carotide), arterele renale și celor care vascularizează tubul digestiv (trunchiul celiac și arterele mezenterice superioară și inferioară). Persoanele cu această afecțiune au risc crescut de infarct miocardic și de accident vascular cerebral, dar și alte probleme serioase de sănătate care pot necesita tratamente agresive (ex: amputație de membru). Care sunt factorii de risc ai bolii vasculare periferice? Există mai mulți factori ce pot crește riscul apariției bolii vasculare periferice. Unii dintre ei pot fi controlați sau schimbați, alții nu. Din prima categoria fac parte: dislipidemia (colesterol și/sau trigliceride crescute); diabetul zaharat - 1 din 3 diabetici asociază și BAP; hipertensiunea arterială; obezitatea; fumatul - riscul apariției BAP este de 3 ori mai ridicat în rândul fumătorilor; lipsa de activitate fizică.[6] Categoria factorilor de risc care nu pot controlați/schimbați include: vârsta ≥ 50 de ani; istoricul de boală cardiacă, infarct miocardic sau accident vascular cerebral. Ce este angiografia periferică și ce poate diagnostica? Angiografia este o procedură diagnostică minim invazivă ce utilizează razele X pentru a examina vasele de sânge din organism. În funcție de partea corpului examinată, există mai multe tipuri de angiografii. De exemplu, angiografia cerebrală permite evaluarea vaselor de sânge de la nivel cerebral, în timp ce angiografia coronariană este folosită pentru a evalua arterele coronare.[3] Angiografia sau arteriografia periferică este utilizată pentru a evalua vasele de sânge din membrele inferioare sau superioare. Ți s-ar putea recomanda efectuarea unei astfel de investigații dacă prezinți simptome asociate cu îngustarea vaselor de sânge din mâini și picioare sau cu inflamația acestora. Cu ajutorul său pot fi diagnosticate mai multe afecțiuni, inclusiv: boala arterială periferică; anevrisme; leziuni ale vaselor de sânge; tromboangeită obliterantă (boala Buerger); arterita Takayasu.[2] Cum îți poți da seama că ai nevoie de angiografie/angioplastie? Boala arterială periferică nu provoacă întotdeauna simptome, în special în stadiile incipiente. Cel mai frecvent simptom este reprezentat de durerea apărută în timpul mersului (la distanțe care scad pe măsură ce boala avansează, până când apare și în repaus, mai ales în timpul nopții). Alte posibile simptome sunt: Se mai pot observa: răni la nivelul membrelor inferioare care nu se vindecă sau se vindecă foarte greu; cangrenă sau zone cu țesut mort; disfuncție erectilă (în special la bărbații cu diabet).[6] Examinarea va evidenția câteva aspecte sugestive ale bolii reunite în ceea ce se numește “cei 5P”: absența pulsului; paralizie; parestezii; durere (pain); paloare. Prezența paresteziilor și a paraliziei indică boală severă și impune evaluare corectă și tratament corespunzător de urgență. De asemenea, măsurarea tensiunii arteriale atât la membrele superioare, cât și la cele inferioare va evidenția diferențe importante (raportul normal este mai mare ca 1; în boala avansată este sub 0.5). Pentru confirmarea diagnosticului de BAP se poate recurge la diverse proceduri diagnostice. Exemple în acest sens sunt ecografia doppler de artere în teritoriul bănuit a fi afectat (membre inferioare, carotide, renal) sau teste imagistice precum angio CT, angio RMN, angiografie – țintite pe zona dorită. Cea mai relevantă procedură de diagnostic rămâne însă procedura de angiografie. Unul dintre cele mai importante avantaje ale acestei proceduri este acela că, dacă în timpul său se observă îngustări semnificative ale arterelor, se poate continua imediat cu procedura de angioplastie, adică tratarea vaselor afectate prin dilatare cu balon (angioplastie cu balon) și implantare de stent (angioplastie cu stent). În ce constă procedurile de angiografie și angioplastie periferică? Aceste două proceduri se efectuează în sala de angiografie. Vei fi rugat să te întinzi pe masa de angiografie și, după alegerea locului de abord, se va face anestezia locală. Se realizează apoi o mică incizie la nivel inghinal pentru a vizualiza artera femurală în care se va introduce o teacă (un tub de plastic care permite manipularea echipamentului necesar intervenției) și se administrează heparină (un medicament care previne formarea cheagurilor de sânge în timpul intervenției). Pe teacă se introduce un ghid (un fir subțire) cu care se va traversa leziunea, apoi, urmând ghidul, va fi introdus un nou cateter. Nu ar trebui să simți nicio durere atunci când este introdus cateterul, dar este posibil să apară o ușoară senzație de presiune.[4] Se vor efectua angiografii repetate pentru a verifica în permanență localizarea cateterelor. Ulterior, se dilată leziunea cu ajutorul unui balonaș care va fi umflat cu substanță de contrast diluată, urmând ca apoi să se monteze stentul necesar menținerii vasului la dimensiuni normale. La final se verifică prin arteriografie poziția stentului și dacă există stenoză restantă. Uneori pot fi necesare dilatări la nivelul stentului, după ce acesta a fost montat în poziția dorită. Atunci când procedura se consideră încheiată, se retrag toate cateterele. Teaca mai poate fi lăsată pe loc câteva ore. Cazuri tratate la ARES Prima angioplastie periferică efectuată la Tulcea, rezultat bun pentru pacient Leziunile la nivelul arterelor membrelor inferioare netratate cresc riscul de amputație Anunță-ți medicul dacă suferi de vreo alergie, în special la iod, latex, substanță de contrast sau anumite medicamente, precum și dacă ești însărcinată ori ai tulburări de sângerare.[4] Cât durează internarea după angiografia periferică? Fiind vorba de o procedură minim invazivă, durata de internare este una scurtă. Aceasta poate varia între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura de diagnosticare și tratament. Îți vei putea relua activitățile normale în câteva zile, cu condiția respectării anumitor precauții.[1] Care sunt riscurile procedurii de angiografie/angioplastie? Complicațiile sunt rare și riscul apariției acestora poate fi redus printr-o pregătire corespunzătoare și o supraveghere permanentă a pacientului. Lista complicațiilor posibile include: reacții alergice la substanțele administrate; reacții la anestezice; fistule arteriovenoase la nivelul puncției vasculare; mici sângerări la nivelul puncției vasculare; febră; cefalee, migrenă; infecție; embolie gazoasă; lezarea peretelui aortic sau al arterei prin care se face abordul; ruptura sau disecția de aortă; restenoză intrastent; migrarea stentului; hematom la locul puncției. Hemostaza după procedura de angiografie După cum am menționat mai sus, după terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările și ți se va cere să nu-ți miști piciorul. În unele cazuri, se va opta pentru montarea unui sistem hemostatic la nivelul puncției femurale, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen ce se introduce în interiorul arterei femurale și are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore, ceea ce îți va permite să îți miști piciorul în voie și să te ridici din pat mai repede. Ce dispozitive medicale sunt folosite în timpul procedurii de angiografie/angioplastie? În timpul procedurii de angiografie, pentru evaluarea vaselor de sânge se folosesc o serie de ghiduri și catetere (tuburi lungi, subțiri și flexibile). Dacă pe parcursul acestei investigații se stabilește că este necesară o angioplastie, după dilatarea zonei îngustate cu ajutorul unui cateter cu balon în vârf, în vasul de sânge se va monta un stent, adică un tub sub formă de rețea metalică cilindrică ce are capacitatea de a menține artera deschisă. Există mai multe tipuri de stenturi, de dimensiuni diferite, construite din oțel (stenturi metalice simple), aliaje de nichel, cobalt-crom, titan. Acestea pot fi acoperite și cu polimeri pe care sunt absorbite diferite medicamente, cu efect anticoagulant, antiinflamator și antiproliferativ. Aceste medicamente urmăresc să împiedice restenozarea arterei în acel punct. Riscul apariției acestei complicații este de 20% în cazul implantării stentului metalic simplu, dar se reduce la sub 1% în cazul folosirii de stent farmacologic activ, impregnat cu medicamente antiproliferative. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de angioplastie este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul cardiolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat, cu respectarea indicațiilor primite la externare. Creșterea nivelului de activitate ar trebuie să se facă treptat în timp ce incizia se vindecă. Poți să faci, de exemplu, plimbări scurte pe suprafețe plane de câteva ori pe zi, dar ar trebui să eviți să urci sau să cobori scări mai des de 2 ori pe zi în primele 2 sau 3 zile după externare. În cazul în care nu există alte recomandări din partea medicului, nu ar trebui să conduci, să faci sport sau să desfășori activități de presupun efort fizic timp de cel puțin 2 zile după procedură. Este recomandat, de asemenea, să încerci să ții picioarele ridicate mai sus de nivelul inimii atunci când te odihnești.[1] Angiografia periferică poate ajuta la diagnosticarea bolii arteriale periferice, iar cu ajutorul angioplastiei se pot trata îngustările vaselor de sânge. Această procedură nu poate vindeca însă cauza îngustării sau blocării vaselor de sânge și nici nu poate elimina riscul ca acest lucru să se întâmple din nou în viitor. Pentru a reduce riscul îngustării vaselor de sânge, nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat, fă-ți regulat analizele de sânge, renunță la fumat și urmează tratamentul medicamentos prescris de medic.[1] Mai multe informații despre angiografie periferică și angioplastia cu balon și stent îți pot oferi consultanții noștri. Sună la numărul de telefon dedicat sau completează formularul disponibil pe site și vei fi contactat/ă în cel mai scurt timp posibil. Care este prețul procedurii de angiografie de artere periferice? Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele procedurii, inclusiv asupra prețului. Știm că uneori recomandările medicale pot părea complicate și pot naște confuzii. De aceea, suntem aici pentru a-ți oferi informații corecte, personalizate cazului tău. Pentru a sta de vorbă cu un ARES Helper, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi! Bibliografie: „Angioplasty and Stent Placement - Peripheral Arteries - Discharge : MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2022, medlineplus.gov/ency/patientinstructions/000234.htm. Accessed 28 Nov. 2022. „Extremity Angiography: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2021, medlineplus.gov/ency/article/003772.htm. Accessed 28 Nov. 2022. NHS Choices. „Angiography.” 2022, www.nhs.uk/conditions/angiography/. Accessed 28 Nov. 2022. „Peripheral Angiography.” www.heart.org, 9 Nov. 2016, www.heart.org/en/health-topics/peripheral-artery-disease/diagnosing-pad/peripheral-angiogram. Accessed 28 Nov. 2022. „Symptoms of PAD.” www.heart.org, 6 Dec. 2017, www.heart.org/en/health-topics/peripheral-artery-disease/symptoms-of-pad. Accessed 28 Nov. 2022. „Understand Your Risk for PAD.” www.heart.org, 26 Apr. 2017, www.heart.org/en/health-topics/peripheral-artery-disease/understand-your-risk-for-pad. Accessed 28 Nov. 2022. „What Is Peripheral Artery Disease (PAD)?” www.heart.org, 17 May 2017, www.heart.org/en/health-topics/peripheral-artery-disease/about-peripheral-artery-disease-pad. Accessed 28 Nov. 2022.
Vezi mai mult
Embolizare fibrom uterin / Tratament minim invaziv fibrom uterin
Embolizarea este o procedură minim invazivă folosită pentru a trata unul sau mai multe fibroame uterine, fără a afecta integritatea uterului. Are o rată de succes foarte mare, perioada de spitalizare este scurtă, iar recuperarea mai rapidă decât în cazul unei intervenții chirurgicale. [1] Ce reprezintă embolizarea fibromului uterin? Fibromul uterin este o tumoră benignă (non-canceroasă) ce se dezvoltă din stratul muscular al peretelui uterin. Numărul și dimensiunile fibroamelor uterine variază semnificativ. În majoritatea cazurilor există 1-3 astfel de excrescențe vizibile ecografic cu dimensiuni între 10 – 200 mm și numeroși alți noduli cu dimensiuni de câțiva milimetri, nedetectabili imagistic. Cel mai adesea, fibromatoza uterină provoacă simptome precum: Multe dintre cazuri sunt însă asimptomatice, existența fibroamelor fiind descoperită întâmplător, în urma unui control de rutină. Poți să afli, de exemplu, că ai un fibrom uterin cu ocazia unei ecografii. Embolizarea presupune întreruperea alimentării cu sânge a fibroamelor printr-o metodă minim invazivă. Embolizarea fibromului uterin se efectuează prin injectarea de material emboligen, adică microparticule biocompatibile cu dimensiunea de 600 sau 800 de microni, în arterele ce asigură “hrănirea” cu sânge a acestora. Prin embolizare, se obține devascularizarea completă a fibroamelor uterine. Odată devascularizate, în funcție de dimensiunea lor, tumorile își vor micșora volumul sau vor fi resorbite și simptomatologia va dispărea progresiv. Beneficiile procedurii Pe lângă faptul că este mult mai puțin invazivă decât miomectomia sau histerectomia, embolizarea fibromului uterin are numeroase alte avantaje: Nu este necesară nicio incizie chirurgicală; Perioada de recuperare este mai scurtă decât în cazul unei intervenții chirurgicale; Nu se realizează anestezie generală; Aproape 90% dintre femeile care au ales să trateze fibroamele prin embolizare au observat fie o ameliorare semnificativă a simptomelor, fie dispariția acestora; Șansele ca fibroamele tratate să reapară sau ca unele noi să se dezvolte sunt mici; din acest punct de vedere, reprezintă o soluție mai eficientă decât terapia hormonală, de exemplu, după oprirea căreia, de obicei, tumorile cresc din nou. [1] Când se recomandă embolizarea fibromului uterin? În general, această procedură se poate efectua indiferent de numărul sau dimensiunile fibroamelor uterine. Ai putea fi o candidată potrivită pentru embolizare dacă: Simptomele pe care le ai îți afectează calitatea vieții; Tratamentul medicamentos nu a dus la ameliorarea simptomelor; Nu dorești să apelezi la proceduri mai invazive. De asemenea, această procedură este recomandată în special femeilor care au fost diagnosticate cu fibrom uterin înainte de a intra la menopauză. Motivul este acela că simptomele fibromului uterin se pot ameliora la menopauză ca urmare a micșorării acestuia pe fondul scăderii cantității de hormoni secretate. [3][2] Contraindicații Există și cazuri în care această procedură nu este recomandată. Lista contraindicațiilor include: Existența unei sarcini viabile; Endometrita (inflamația mucoasei uterului); Malignitatea uterului/colului uterin; Fibrom deja infarctat; Fibrom mai mic de 1 cm sau cu dimensiuni atât de mari încât uterul ajunge la o dimensiune echivalentă sau mai mare decât cea corespunzătoare unei sarcini de 24 de săptămâni; Fibrom pediculat sau localizat în colul uterin; Alergie la substanța de contrast; Insuficiență renală severă; Stare imunocompromisă (sistem imunitar slăbit); Radioterapie pelvină anterioară; Coagulopatie incorectabilă; Utilizarea concomitentă a unui agonist GnRH; Pacientă cu sângerare postmenopauzală de etiologie nediagnosticată. [3] Nu toate aceste contraindicații sunt însă absolute. Medicul tău este singurul în măsură să-ți spună dacă ești sau nu o candidată potrivită pentru această procedură. Dacă este cazul, ți s-ar putea cere să întrerupi tratamentul cu anumite medicamente ce pot afecta coagularea normală a sângelui. Medicul tău îți va spune ce medicamente poți sau nu să iei în ziua în care va fi efectuată procedura. Dacă fumezi, este indicat să renunți. Ce se întâmplă în timpul procedurii? Embolizarea fibroamelor uterine se efectuează într-o sală de angiografie, în condiții sterile, sub anestezie locală. Vei fi așezată pe masa de angiografie, iar asistenta va dezinfecta cu iod zona cotului, după care se acoperă cu un câmp steril. Medicul specialist radiolog va face o anestezie locală cu xilină, urmată de puncția arterei brahiale și montarea unei teci arteriale (un dispozitiv de plastic cu diametrul de numai 4 mm). Prin această teacă se introduce un cateter (tub subțire de plastic) care, sub control radiologic, folosind și substanța de contrast iodată, este ghidat prin vasele de sânge până la nivelul arterei uterine drepte. Odată poziționat corect, prin cateter se introduc particule speciale, biocompatibile, care vor astupa vasele de sânge ce alimentează fibromul. Procedura se repetă pentru artera uterină stângă. După terminarea procedurii, se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În tot acest timp, vei sta întinsă pe masă și nu vei simți nicio durere. Cât durează internarea? Embolizarea fibromului uterin este o procedură cu durată de spitalizare de 24 de ore. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de embolizare, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul ginecolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. Care sunt riscurile procedurii de embolizare a unui fibrom uterin? Embolizarea fibromului uterin este o procedură minim invazivă și sigură, dar care, ca orice tratament medical, este asociată cu anumite riscuri și complicații, printre care și: Durerea postembolizare - este o evoluție normală a intervenției și este combătută cu medicamente analgezice; Formarea unui mic hematom la locul de puncție - acesta nu necesită niciun tratament; o compresă rece și un unguent cu heparină poate fi suficient; dacă hematomul se mărește, se va lua legătura cu medicul intervenționist pentru a primi recomandările medicale optime; Febră după intervenție din cauza procesului de degenerare a fibromului ischemiat - medicația analgezică și antiinflamatoare administrată pentru controlul durerii este suficientă și pentru controlul temperaturii; dacă febra apare la câteva zile după intervenție, trebuie atent urmărită pentru că există posibilitatea unei suprainfecții uterine; în acest caz este obligatoriu să contactezi medicul ginecolog; Sângerari vaginale, eventual însoțite de eliminarea spontană a unor fragmente de fibrom uterin; Reacție alergică la substanța de contrast; Infecții; Instalarea menopauzei - în majoritatea cazurilor, ciclul menstrual va reveni la normal după embolizare; există însă riscul instalării menopauzei, în special dacă ai peste 45 de ani; acest lucru se întâmplă în 1% până la 5% dintre cazuri; Eșecul procedurii; Întârzierea diagnosticării leiomiosarcomului, un tip rar de cancer. [1][2] Embolizarea fibromului uterin reprezintă o alternativă minim-invazivă și eficientă la alte intervenții chirurgicale. Ca în cazul oricărei alte proceduri medicale, există însă anumite contraindicații și riscuri ce trebuie luate în considerare înainte de a lua o decizie. Dacă ai nevoie de informații suplimentare sau dacă vrei să știi care este prețul embolizării fibromului uterin, consultanții noștri medicali îți stau la dispoziție. De asemenea, poți folosi formularul disponibil pe site-ul nostru. Surse de referință: RSNA, America. “Uterine Fibroid Embolization (UFE).” Radiologyinfo.org, 2020, www.radiologyinfo.org/en/info/ufe#:~:text=Uterine%20fibroid%20embolization%20(UFE)%20is,to%20the%20uterus%20and%20fibroids.. Accessed 25 May 2022. “Uterine Artery Embolization: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2017, medlineplus.gov/ency/article/007384.htm. Accessed 25 May 2022. Young, Michael, et al. “Uterine Fibroid Embolization.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 5 May 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK519016/. Accessed 25 May 2022.
Vezi mai mult
Embolizare adenom de prostata / Tratament adenom de prostata
Adenomul de prostată sau hiperplazia benignă de prostată sunt termeni folosiți pentru a descrie o afecțiune întâlnită în special în rândul bărbaților cu vârsta peste 50 de ani, care se manifestă prin mărirea în volum a prostatei. Deși nu este o boală care îți poate pune viața în pericol ori care reprezintă un factor de risc pentru cancerul de prostată, îți poate afecta calitatea vieții. Există mai multe opțiuni de tratament, de la cel medicamentos până la operația adenomului de prostată. O alternativă modernă o reprezintă procedura de embolizare a arterelor prostatice.[4] Generalități despre adenomul de prostată Prostata este o glandă mică, localizată între penis și vezica urinară. Când ea se mărește, cum se întâmplă în cazul adenomului de prostată, ce este o afecțiune întâlnită la peste 50% dintre bărbații cu vârsta peste 50 de ani, poate exercita presiune asupra vezicii urinare și uretrei, tubul prin care urina se scurge din vezică. Acest lucru duce la apariția unor probleme de urinare cu impact negativ asupra calității vieții. Simptomele adenomului de prostată includ dificultăți de urinare, nevoia frecventă/urgentă de a urina, jetul urinar slab și incontinența urinară. În ceea ce privește cauzele adenomului de prostată, acestea nu sunt pe deplin înțelese, însă se crede că factorul hormonal ar avea un rol în dezvoltarea acestei afecțiuni. În general, hiperplazia benignă de prostată necesită tratament doar atunci când devine simptomatică. Dacă simptomele sunt ușoare, planul de îngrijire pentru adenomul de prostată poate presupune doar schimbarea stilului de viață a pacientului (ex: adoptarea unei diete mai sănătoase, reducerea consumului de lichide înainte de culcare etc.).[4] În cazul pacienților cu simptomatologie ușoară/medie, tratamentul medicamentos reprezintă, de obicei, prima opțiune pentru care se optează. Dacă după 6 luni de tratament medicamentos nu se observă o ameliorare satisfăcătoare a simptomatologiei, sunt necesare alte soluții terapeutice. Se poate apela fie la intervenția chirurgicală clasică de prostatectomie (pentru o prostată cu volum mai mare de 100 cmc), fie la procedura minim invazivă de rezecție transuretrală – TURP (pentru un volum al prostatei de până la 80-100 cmc). Ambele tehnici au însă o rată importantă de complicații. Soluțiile alternative TURP includ ablația transuretrală cu laser sau cu microunde. O altă procedură la care se poate apela este embolizarea adenomului de prostată. Ce este embolizarea adenomului de prostată? Embolizarea arterelor prostatice este o soluție terapeutică relativ nouă, descrisă pentru prima dată în 2000, de DeMeritt, ce aparține Radiologiei Intervenționale. Selecția pacienților se realizează pe baza unui consult clinic și imagistic. Pacienții cu indicație pentru PAE sunt bărbați cu vârsta peste 50 de ani, având simptome medii sau severe, cu un debit urinar maxim (Qmax) mai mic de 12 mL/s, mergând până la retenția acută de urină. Pacienții cu simptome ușoare/medii au indicație pentru această procedură în cazul în care rezultatul tratamentului medicamentos urmat timp de cel puțin 6 luni nu este considerat satisfăcător. Volumul prostatei trebuie măsurat printr-o ecografie de calitate sau un examen RMN. Nu există o limită de mărime a adenomului până la care este indicată embolizarea. Procedura în sine constă în poziționarea unui microcateter în fiecare arteră prostatică, urmată de embolizarea lor cu microparticule neresorbabile cu diametrul de 250-500 de microni. Ischemia indusă în țesutul adenomatos este urmată de o resorbție progresivă, cu reducerea consecutivă a volumului prostatei. Simptomatologia se ameliorează relativ rapid în câteva zile sau săptămâni postintervenție. În ce constă procedura de embolizare a adenomului de prostată? Procedura de embolizarea adenomului de prostată se efectuează într-o sală sterilă de angiografie, de către un medic radiolog (intervenționist). În medie, aceasta durează 60 de minute, din care 12 minute reprezintă timpul mediu de scopie, și vei fi conștient pe tot parcursul acesteia. Iată la ce te poți aștepta: Vei rugat să te așezi în decubit dorsal (întins pe spate); Se efectuează anestezia locală la nivelul zonei de abord (abordul arterial preferat în clinica noastră este cel brahial stâng; ca alternativă se poate folosi abordul femural); După ce s-a obținut anestezia, se trece la efectuarea primei părți a intervenției, ce constă în arteriografia vaselor pelvine; sub control fluoroscopic, se introduce un cateter diagnostic Cobra 4F până la nivelul ramului anterior al arterei iliace interne (de fiecare parte) și se injectează o substanță de contrast ce permite identificarea originii și calibrului fiecărei artere prostatice; Ulterior, se efectuează cea de-a doua parte a intervenției, ce constă în cateterizarea supraselectivă a arterelor prostatice cu un microcateter, urmată de embolizarea lor cu microparticule nonresorbabile de 250-500 de microni; Procedura se încheie în momentul în care s-a obținut ocluzia aproape completă “near stasis” a ambelor artere prostatice. Hemostaza după procedura de embolizare a adenomului de prostată După terminarea procedurii, se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de până la 24 de ore pentru a se evita sângerările. Informează-ți medicul dacă suferi de o vreo alergie, inclusiv la anestezice locale sau la substanța de contrast. Dacă urmezi un tratament medicamentos, ți se va spune dacă este necesară sau nu întreruperea acestuia.[5][6] Cât durează internarea după embolizarea adenomului de prostată? Unul dintre avantajele acestei proceduri este tocmai durata scurtă de spitalizare. Procedura în sine durează, de regulă, între 30 și 60 de minute, după care vei mai rămâne sub supraveghere medicală câteva ore înainte dea putea pleca acasă. În total, te vei afla în spital aproximativ 6 ore. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de embolizare, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul intervenționist și să respecți tratamentul indicat de acesta. Nu există neapărat o perioadă de recuperare, dar ar putea trece câteva zile înainte de a te simți pe deplin recuperat și capabil să-ți reiei activitățile normale. Este posibil să experimentezi dureri pelvine ușoare, dar acestea ar trebui să dispară după 1-3 zile.[2] Ce dispozitive medicale sunt folosite în timpul procedurii de embolizare? Pentru realizarea acestei proceduri se utilizează catetere (tuburi lungi, subțiri și flexibile) și microparticule nonresorbabile de 250-500 de microni care sunt injectate în arterele prostatice pentru a întrerupe alimentarea cu sânge a țesutului adenomatos. Care sunt riscurile procedurii de embolizare? Embolizarea adenomului de prostată este considerată o procedură terapeutică sigură, cu foarte puține riscuri și complicații. Complicațiile minore posibile sunt: Hematom la locul de puncție; Disurie (urinare dureroasă); Hematurie (urinare cu sânge); Hemospermie (prezența sângelui în spermă) tranzitorie; Retenția urinară (imposibilitatea de a urina) tranzitorie; Infecții ale tractului urinar.[3] Până în prezent, la nivel mondial, nu s-au înregistrat complicații majore care să necesite o intervenție chirurgicală. Nu au existat cazuri de disfuncție sexuală, incontinență urinară, sângerare sau deces consecutive acestei proceduri. Care este prețul procedurii de embolizare de adenom de prostată? Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele procedurii, inclusiv asupra prețului. Știm că uneori recomandările medicale pot părea complicate și pot naște confuzii. De aceea, suntem aici pentru a-ți oferi informații corecte, personalizate cazului tău. Pentru a sta de vorbă cu un ARES Helper, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi! Întrebări frecvente despre tratamentul adenomului de prostată Ce înseamnă embolizare? Embolizarea este o procedură minim invazivă ce presupune introducerea în artere, prin intermediul cateterelor, a unor agenți emboligeni pentru a întrerupe alimentarea cu sânge la nivelul unei anumite zone.[6] Ce se întâmplă după embolizare? După o astfel de procedură, țesutul vizat, în cazul de față cel adenomatos, se resoarbe treptat, ceea ce duce la dispariția simptomelor. Care sunt avantajele procedurii de embolizare? Această procedură are mai multe avantaje pentru pacient: Nu necesită anestezie generală; Disconfortul intraprocedural și postprocedural este minim; Nu este necesar cateterismul uretral sau acesta este necesar doar pentru perioadă scurtă de timp, fie în timpul procedurii, fie după efectuarea acesteia; Revenirea ulterioară la activitățile normale este rapidă; Nu apare ejacularea retrogradă; Nu este afectată fertilitatea.[1] Embolizarea adenomului de prostată este o procedură minim invazivă cu ajutorul căreia se poate ameliora semnificativ, în doar câteva zile sau săptămâni, simptomatologia hiperplaziei benigne de prostată. Riscul apariției unor complicații este mic, iar rata de succes este mare.[1] Dacă vrei să afli mai multe informații despre această procedură, consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți răspunde la toate întrebările. Ne poți contacta chiar tu, folosind numărul de telefon dedicat, sau poți completa formularul disponibil pe site iar unul dintre colegii noștri va lua legătura cu tine cât mai curând posibil. Bibliografie: Maclean, Drew, et al. “Prostate Artery Embolization: A New, Minimally Invasive Treatment for Lower Urinary Tract Symptoms Secondary to Prostate Enlargement.” Therapeutic Advances in Urology, vol. 9, no. 8, 10 July 2017, pp. 209–216, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5896862/, 10.1177/1756287217717889. Accessed 1 Nov. 2022. Modi, Sachin, and Mark Harris. “Prostate Artery Embolisation in the Treatment of Benign Prostatic Hyperplasia: A Multidisciplinary Approach.” EMJ Urol Urology 2022, vol. 10, 2022, pp. 02-13, www.emjreviews.com/urology/article/prostate-artery-embolisation-in-the-treatment-of-benign-prostatic-hyperplasia-a-multidisciplinary-approach-s181022/. Accessed 1 Nov. 2022. Naidu, Sailendra G., et al. “Prostate Artery Embolization—Review of Indications, Patient Selection, Techniques and Results.” Journal of Clinical Medicine, vol. 10, no. 21, 31 Oct. 2021, p. 5139, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8584630/, 10.3390/jcm10215139. Accessed 1 Nov. 2022. NHS Choices. Overview - Benign Prostate Enlargement. 2022, www.nhs.uk/conditions/prostate-enlargement/. Accessed 1 Nov. 2022. “PAE Patient Information Leaflet | BSIR.” Bsir.org, 2020, www.bsir.org/patients/pae-patient-information-leaflet/. Accessed 1 Nov. 2022. RSNA, America. “Catheter Embolization.” Radiologyinfo.org, 2020, www.radiologyinfo.org/en/info/cathembol#a8f4f24b95004fb5815dc69ffccba66a. Accessed 1 Nov. 2022.
Vezi mai mult
Embolizare varicocel / Tratament varicocel
Ce presupune embolizarea varicocelului? „Varicocel” este termenul folosit pentru a descrie inflamația venelor de la nivelul scrotului. Asemenea varicelor ce se formează uneori pe membrele inferioare, aceste vene se dilată și devin tortuoase. [1] Tratamentul nu este întotdeauna necesar, cel puțin nu în cazurile asimptomatice. Atunci când simptomele îți afectează calitatea vieții sau apar probleme de fertilitate, există, după cum am menționat deja, două opțiuni principale de tratament pentru varicocel la care ai putea apela: intervenția chirurgicală sau embolizarea varicocelului. Aceasta din urmă este o procedură minim invazivă, nechirurgicală, ce presupune utilizarea unui cateter pentru a introduce diferite substanțe sclerozante sau mici dispozitive denumite „coil-uri” care au rolul de a bloca venele varicoase și de a devia fluxul de sânge de la varicocel. [2] Este o procedură la fel de eficientă ca și operația de varicocel, dar, comparativ cu aceasta, prezintă câteva avantaje importante: Nu sunt necesare incizii sau suturi chirurgicale; Necesită doar câteva ore de spitalizare; Perioada de recuperare este mult mai scurtă; Prezintă mult mai puține riscuri și efecte secundare; Dacă este necesar, poate fi tratat varicocelul la ambele testicule în același timp. [3] Varicocelul, o anomalie a venelor care preiau fluxul sangvin de la nivel testicular, afectează aproximativ 10% dintre bărbați, în special pe cei cu vârsta cuprinsă între 15 și 35 de ani. În cazul cuplurilor care se confruntă cu probleme de fertilitate, acest procent crește până la 30%. În prezent, există două opțiuni de tratament pentru varicocel: intervenție chirurgicală sau embolizarea. Când este indicată embolizarea varicocelului? De obicei, tratarea acestei anomalii este recomandată bărbaților care au probleme de fertilitate, se confruntă cu durere la nivel testicular sau atrofie testiculară (este afectat în special testiculul stâng) și atunci când rezultatele analizei spermei sunt anormale. [4] Pe lângă durere și infertilitate, o altă indicație majoră pentru embolizarea varicocelului testicular este recurența după ligatura chirurgicală a venelor spermatice. [5] Cum te pregătești de procedură? Ca în cazul oricărei alte proceduri intervenționale, vei efectua un set complet de analize de sânge; de asemenea, se va mai efectua și o ecografie testiculară. Trebuie să-ți informezi medicul dacă iei anumite medicamente (inclusiv suplimente pe bază de plante), dacă ești alergic la substanțele anestezice sau la cele de contrast ori dacă suferi de alte afecțiuni, inclusiv probleme cu rinichii sau diabet. Dacă este cazul, ți s-ar putea recomanda să nu mai iei antiinflamatoare nesteroidiene sau anticoagulante înainte de procedură. În cazul în care urmează să se administreze un sedativ în timpul procedurii, ți se va spune să nu mănânci sau să bei nimic cu cel puțin 4 ore înainte de procedură. [2][3] Ce se întâmplă în timpul procedurii? Embolizarea varicocelului se realizează de un medic radiolog intervenționist, într-o cameră cu un sistem special radiologic (sală de angiografie sau fluoroscopie). De obicei, se efectuează sub anestezie locală, dar pot fi administrate sedative în caz de anxietate. În linii generale, procedura va decurge astfel: După asepsia locală și anticoagulare optimă, medicul intervenționist va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal (la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza vena femurală; La nivelul acestei mici incizii, sub ecran radiologic, se va introduce o teacă, pe care ulterior se vor introduce catetere până la nivelul venelor testiculare afectate; Se administrează substanță de contrast și se efectuează angiograme repetate, pentru a vizualiza anatomia vaselor și pentru a verifica locul cateterului (adică la nivelul varicocelului); Sunt apoi introduse diferite substanțe sclerozante (care obstruează vasele) sau mici dispozitive denumite „coil-uri” care au rolul de a bloca venele varicoase și de a nu mai permite stagnarea sângelui la acest nivel; sângele va fi astfel redirecționat pe alte căi; de obicei, cateterul și substanțele sau dispozitivele utilizate se mențin pentru 10 minute, astfel încât procedura să aibă rezultate optime; După terminarea procedurii, se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea venei folosite ca abord. Ce dispozitive medicale sunt folosite? În timpul procedurii se vor folosi catetere, adică tuburi lungi, subțiri, din plastic, și, în funcție de tehnica folosită, „coil-uri” - dispozitive mici din oțel inoxidabil sau platină. [2] Ce se întâmplă după realizarea procedurii? După finalizarea procedurii, vei rămâne sub supraveghere medicală timp de cel puțin câteva ore. Ți se va monitoriza pulsul, tensiunea și temperatura și ți se va recomanda să bei cel puțin 2 litri de apă, pentru a elimina substanța de contrast. Locul puncției va fi, de asemenea, examinat pentru a se stabili dacă există sau nu sângerare. De obicei, pansamentul din zona respectivă se scoate după 12-24 de ore. Între timp, este indicat ca acesta să se mențină uscat. [3] Cât durează internarea? Embolizarea varicocelului este o procedură cu durată de spitalizare de câteva ore. În mod normal, dacă totul decurge așa cum ar trebui, vei putea pleca acasă în aceeași zi, după aproximativ 6 ore. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de embolizare, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul intervenționist și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți vei putea relua activitățile normale din ziua următoare operației, dar se recomandă evitarea efortului fizic intens, inclusiv ridicarea unor obiecte grele, timp de cel puțin 2-3 zile. [3] Care sunt riscurile și complicațiile posibile? Complicațiile sunt rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Printre riscurile asociate cu această procedură se numără: Reacții alergice la administrarea substanței de contrast, inclusiv insuficiență renală; Reacții la compușii anestezici; Fistule arteriovenoase la locul puncției; Sângerari la locul puncției; Febră; Cefalee (durere de cap), migrenă; Infecții; Embolie gazoasă; Rar, substanțele utilizate pot avea efect iritant testicular, ceea ce duce la durere locală pentru câteva zile; de obicei, medicamentele antialgice sunt suficiente pentru dispariția simptomelor și nu există consecințe; Foarte rar, se poate produce recanalizarea venelor afectate (la luni sau chiar ani postprocedural) în ciuda unei proceduri reușite inițial; în acest caz se reintervine minim invaziv sau chirurgical. Care este prețul embolizării varicocelului? Pentru a afla care este prețul embolizării varicocelului, completează formularul disponibil pe site-ul nostru și vei fi contactat în scurt timp de către unul dintre consultanții noștri sau ne poți suna chiar tu. Vei afla răspunsul la orice întrebare pe care ai putea-o avea cu privire la varicocel și embolizarea acestuia. Embolizarea este o alternativă minim invazivă la operație de varicocel, foarte eficientă și utilizată adesea pentru tratarea acestei anomalii ce afectează 1 din 10 bărbați. Programează-te la o consultație pentru a afla dacă ești un candidat bun pentru această procedură. Surse de referință: Ramasamy, Ranjith, et al. “Percutaneous Embolization of Varicocele: Technique, Indications, Relative Contraindications, and Complications.” Asian Journal of Andrology, vol. 18, no. 2, 2016, p. 234, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4770492/, 10.4103/1008-682x.169985. Accessed 2 Aug. 2022. RSNA, America. “Varicocele Embolization.” Radiologyinfo.org, 2022, www.radiologyinfo.org/en/info/varicocele. Accessed 2 Aug. 2022. “Varicoceles | BSIR.” Bsir.org, 2020, www.bsir.org/patients/varicoceles/. Accessed 2 Aug. 2022. “Varicoceles: Symptoms, Diagnosis & Treatment - Urology Care Foundation.” Urologyhealth.org, 2022, www.urologyhealth.org/urology-a-z/v/varicoceles#:~:text=There%20are%20no%20drugs%20to,a%20non%2Dsurgical%20treatment%20option.. Accessed 2 Aug. 2022. Wadhwa, Vibhor, et al. “Varicocele Embolization: Patient Selection: Preprocedure Workup, and Technical Considerations.” Seminars in Interventional Radiology, vol. 38, no. 02, June 2021, pp. 176–181, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8175113/, 10.1055/s-0041-1727105. Accessed 2 Aug. 2022.
Vezi mai mult
Embolizarea periarticulară / Tratament minim invaziv gonartroză
Embolizarea periarticulară este o procedură minim-invazivă efectuată prin tehnici de Radiologie Intervențională care tratează durerile resimțite la nivelul articulației genunchiului (gonartroză), precum si ale articulației cotului sau ale umărului. Această intervenție are o rată de succes mare și se efectuează în anestezie locală. Ce reprezintă embolizarea periarticulară? Embolizarea periarticulară este o intervenție minim invazivă, endovasculară cu ajutorul căreia prin injectarea de microparticule biocompatibile sunt închise vasele de neoformație responsabile pentru producerea și întreținerea durerilor articulare de la nivelul genunchiului, umărului sau a cotului. Dintre aceste trei articulații importante, frecvența cea mai mare este reprezentată de tratamentul gonartrozei (inflamația de la nivelul articulației genunchiului). Simptome articulații inflamate Genunchi În cazul gonartrozei simptomul prevalent este durerea intensă și continuă la nivelul genunchiului. Această durere este atât de intensă încât ajunge să limiteze mișcările pacientului. În cele din urmă, pacientul, nu se mai poate mișca nici pe timpul nopții, acest lucru limitându-i mișcările. Consultă un medic ortoped dacă ai: Dureri spontane, de repaus, la nivelul genunchiului Dureri în timpul nopții la nivelul genunchiului Hiperemia (vasodilație) în zona articulației genunchiului Cot La nivelul cotului simptomatologia este întâlnită mai des în rândul persoanelor tinere care sunt active, spre exemplu, jucători de golf sau de tenis, care execută mișcări repetitive și duc la o inflamare a articulației cotului. Umăr Ca și în cazului afectării articulației cotului, inflamația la nivelul articulației umărului este întâlnită mai des în rândul sportivilor de performanță și a persoanelor active care execută mișcări repetitive. Ce investigații sunt recomandate? Pentru a putea primi un diagnostic corect și ulterior, o indicație de tratament optim, pacienții care suferă de dureri articulare la nivelul genunchiului, umărului sau a cotului sunt îndrumați să discute cu un medic ortoped pentru efectuarea unui examen RMN la nivelul articulației afectate. După efectuarea RMN-ului nativ (fără substanță de contrast), pacienții vor fi îndrumați către medicul radiolog intervenționist care, după evaluarea imaginilor RMN, și a cazului în general, poate recomanda procedura endovasculară de tratament – embolizarea periarticulară. Criterii de selecție pentru procedura de embolizare periarticulară Durere spontană de repaus care nu cedează la antiinflamatoare sau analgezice Dureri nocturne Durere care ține de mai mult de 6 luni; Diagnostic pozitiv de gonartroză, nivel mediu sau avansat Când se poate indica embolizarea periarticulară? Embolizarea periarticulară este indicată pentru tratamentul durerilor articulare în gonartroza de nivel mediu și avansat, precum și ale umărului și cotului în cazul pacienților la care intervenția chirurgicală nu este posibilă din cauza diferitelor comorbidități. Spre exemplu, pacienții care au avut tromboză venoasă profundă sau embolie pulmonară în antecedente, cu risc embolic crescut, pacienții cu risc anestezic, iar starea lor de sănătate nu le permite să suporte o intervenție chirurgicală precum artroplastia ( înlocuirea articulației genunchiului ). Pregătirea pentru embolizarea periarticulară Procedura endovasculară periarticulară nu necesită o pregătire specială. După primirea indicației de embolizare periarticulară, vei ține legătura cu Ares Helperul desemnat cazului tău. Vei fi programat la intervenție, iar în ziua acesteia te vei prezenta la biroul de internări al spitalului. După completarea documentelor administrative, vei fi condus în rezerva ta. Înainte de procedură, vei fi rugat să faci un duș igienizant, cu un săpun cu betadină și să te schimbi în halatul steril. Cum se efectuează procedura de embolizare periarticulară? După toaletare și igienizare, vei fi condus la sala de angiografie. Aici vei fi ajutat de către un asistent să te urci pe masa de angiografie. Odată întins pe masă, vei fi acoperit cu un material steril. La nivelul mâinii, mai exact, la nivelul arterei brahiale, medicul radiolog intervenționist va face o anestezie locală cu xilină. Apoi va puncționa artera brahială pentru a introduce catetere (fire lungi foarte subțiri) pe care le va folosi pentru a naviga prin arteră până la nivelul articulației inflamate. Aici, medicul va injecta substanță de contrast pentru a putea vizualiza întregul sistem vascular și în particular, arterele care irigă articulația zonei inflamate (umăr, cot, genunchi). Substanța de contrast este un amestec de gaz inert, fosfolipide si ser fiziologic care odată injectate în arteră au rolul de a evidenția și îmbunătăți vizibilitatea imagistică a zonelor irigate. În cazul embolizării periarticulare, scopul injectării substanței de contrast este acela de a vizualiza vasele de neoformație de la nivelul articulației investigate. În rândul pacienților cu gonartroză, deci cu o inflamație cronică, examinările histologice efectuate din țesutul din jurul articulației prezintă un proces de angiogeneză. Practic, aici se formează vase de neoformație care la rândul lor, duc la apariția unor noi filamente nervoase nemielinizate. Aceste filamente nervoase nu prezintă receptori și nu reacționează la nicio medicație, nici medicația analgezică și nici cea antiinflamatorie, acesta fiind motivul pentru care durerea este întreținută permanent și nu mai reacționează la medicație. În cazul embolizării periarticulare la nivelul genunchiului, medicul radiolog intervenționist va conduce cateterul prin artera brahială (artera mâinii), va trece prin artera femurală superficială (o arteră de la nivelul coapsei) până deasupra genunchiului unde va injecta substanță de contrast. Aici identifică zonele de neoformație și cu ajutorul unor particule de 100 de microni, va închide circulația la nivelul acestora. În funcție de caz, medicul poate opta pentru astuparea vaselor de neoformație cu particule inerte care acționează ca un dop sau cu imipenem/ cilastatin, un antibiotic care în substanța de contrast cristalizează și formează particule de 70 -75 microni, cu rol mecanic și totodată, antiinflamator. Vasele normale ale articulației rămân neatinse, circulația sângelui la acest nivel nu este restricționată în niciun fel. Cât durează internarea? Embolizarea periarticulară este o procedură cu spitalizare de 24 de ore. Beneficiile embolizării periarticulare Dispariția imediată a durerii Reluarea imediată a activității Durata scurtă a procedurii (max 1 h) Anestezie locală Temporizarea intervenției chirurgicale Riscurile embolizării periarticulare Procedura endovasculară de embolizare periarticulară este o procedură minim invazivă care se efectuează cu anestezie locală, într-un timp scurt și are o rată de succes mare. Un risc posibil, minim, este apariția unui hematom la locul de puncție sau a alergiei pacientului la substanța de contrast. Hematomul la locul de puncție nu necesită niciun tratament, vei fi instruit să folosești o compresă rece și un unguent cu heparină. De asemenea, vei ține legătura cu Ares Helperul tău și în cazul în care hematomul se mărește (extrem de rar), vei fi programat la medicul intervenționist pentru evaluare și pentru a primi recomandările medicale optime. În ceea ce privește reacția alergică la substanța de contrast, înainte de procedură și se vor efectua teste de alergologie. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de embolizare periarticulară, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul intervenționist și să menții legătura cu ARES Helperul desemnat cazului tău.
Vezi mai mult
Embolizarea splenică / Tratament minim invaziv hipersplenism
Embolizarea splenică este o procedură minim-invazivă efectuată prin tehnici de Radiologie Intervențională care tratează hemangiomul splenic sau hipersplenismul. Ce reprezintă embolizarea splenică? Embolizarea splenică este o intervenție minim invazivă, endovasculară cu ajutorul căreia sunt tratate hemangioamele splenice sau hipersplenismul (splină mărită). Ce este hemangiomul splenic? Hemangiomul splenic, cunoscut și sub denumirea de malformație venoasă splenică, deși este o tumoră benignă rară, reprezintă totodată a doua cea mai frecventă boală care afectează splina. Hemangiomul splenic nu prezintă simptome, de cele mai multe ori, fiind descoperit întâmplător la examinarea imagistică de tipul RMN. Ce este hipersplenismul? Splina are in principal doua roluri importante, de a stoca sangele si de a indeparta celulele sanuguine bolnave Hipersplenismul este o tulburare comună care provoacă distrugerea rapidă și prematură a celulelor sanguine. Astfel, in hipersplenism, sunt indepartate atat celulele sanguine bolnave cat si cele sanatoase, reducand capacitatea organismului de a se apara impotriva infectiilor Afecțiunea se caracterizează printr-o splină mărită, care provoacă durere în partea din stânga a abdomenului superior, durere care se înrăutățește la respirația profundă și radiază spre umărul stâng. În cazul pacienților cu splină mărită, numărul de trombocite scade într-un mod accelerat, ducand la tulburari de coagulare ale sangelui Creșterea splinei in volum, poate fi provocată de multiple boli și fără investigații de diagnostic și tratament optim pentru afecțiunea care cauzează hipersplenismul, acest lucru poate conduce la o posibilă ruptură splenică, cu sângerări interne severe care pot pune viața pacientului în pericol. Simptome splină mărită Senzația de plenitudine după masa, desi ai mâncat o cantitate mica Durere în partea stângă a abdomenului superior Splină mărită la palparea abdomenului resimțită de medical curant Analize de sânge cu nivel de cellule roșii redus Oboseală Anemie Ce investigații sunt recomandate ? Un diagnostic de splină mărită poate fi indicat de medicul curant în timpul examenului fizic. De asemenea, analizele de sânge care examinează concentrația de celule roșii și albe pot ajuta la stabilirea diagnosticului și nu în ultimul rând, testele de imagistică cu ultrasunete de tipul ecografiilor doppler abdominale care vizualizează splina. Când se poate indica embolizarea splenică? Rolul procedurii de embolizare splenică este acela de a crește numărul de trombocite si celule sanguine sanatoase circulante, prin reducerea volumului splinei. Spre exemplu, embolizarea splenică poate fi indicată la pacienții care urmează să treacă printr-o intervenție chirurgicală. În cazul lor, dacă nivelul trombocitelor este scăzut, operația chirugicală nu este posibilă. In cazul acestor pacienti prin inchiderea unui ram sau doua din artera splenica prin procedura de embolizare, depinde de caz, reducem volumul splenic și automat creștem și numărul de trombocite. Tratamentul prin embolizare nu afectează organul propriu-zis, dimpotrivă splina rămâne perfect funcțională, intervenția sporește numărul de trombocite și leucocite, reduce dimensiunea splenică, îmbunătățește pancitopenia și de asemenea, stimulează sistemul imunitar prin cresterea numarului de celule sanguine sanatoase in sangele circulant În cazul hemangioamelor care prezintă o circulație anormală, mai exact, o zonă de hipervascularizație, riscul este, ca în cazul unui traumatism sau in cazul unui efort intens, hemangiomul să se rupă și să cauzeze o sângerare care poate avea omplicații grave. Procedura de embolizare pentru hemangiomul splenic reduce riscul ruptură la 0 prin închiderea acelor vase care alimentează doar hemangiomul. Țesutul splenic normal rămâne neatins. Prin embolizarea splenică se efectuează practic o înlăturare selectivă a hemangiomului din circulație. Pregătirea pentru embolizarea splenică Procedura endovasculară splenică nu necesită o pregătire specială. După primirea indicației de embolizare splenică, vei ține legătura cu Ares Helperul desemnat cazului tău. Vei fi programat la intervenție, iar în ziua acesteia te vei prezenta la biroul de internări al spitalului. După completarea documentelor administrative, vei fi condus în rezerva ta. Înainte de procedură, vei fi rugat să faci un duș igienizant, cu un săpun cu betadină și să te schimbi în halatul steril. Cum se efectuează procedura de embolizare splenică? După toaletare și igienizare, vei fi condus la sala de angiografie. Aici vei fi ajutat de către un asistent să te urci pe masa de angiografie. Odată întins pe masă, vei fi acoperit cu un material steril. Literatura de specialitate menționează că procedura poate fi efectuată și cu abord femural, cu puncție la nivelul coapsei piciorului, însă posibilitatea acestui tip de abord depinde si de starea pacientului și de gradul de obezitate. La nivelul mâinii (artera brahială) sau după caz, a piciorului (artera femurală), medicul radiolog intervenționist va face o anestezie locală cu xilină. Apoi va puncționa artera aleasă ca abord pentru a introduce catetere (fire lungi foarte subțiri) pe care le va folosi pentru a naviga prin arteră până la nivelul arterele splenice. Aici, medicul va injecta substanță de contrast pentru a putea vizualiza întregul sistem vascular și în particular, arterele care irigă hemangiomul/splina. Substanța de contrast este un amestec de gaz inert, fosfolipide si ser fiziologic care odată injectate în arteră au rolul de a evidenția și îmbunătăți vizibilitatea imagistică a zonelor irigate. La acest nivel, medicul radiolog intervenționist identifică vasele de sânge care alimentează hemangiomul sau în funcție de caz, arterele splenice cu potențial embolizant. Odată identificate aceste zone, medicul intervenționist va închide circulația la nivelul acestora cu ajutorul unor particule cu rol mecanic asemănătoare unor dopuri. Aceste particule biocompatibile reduc fluxul sanguin în teritoriul irigat de artera respectivă. Restul țesutului splenic rămâne neatins, funcționalitatea splinei nu este perturbată de astuparea vaselor de sânge. Cât durează internarea? Embolizarea splenică este o procedură cu spitalizare de 24 de ore. Beneficiile embolizării splenice Dispariția imediată a durerii Reluarea imediată a activității Durata scurtă a procedurii (max 1 h) Anestezie locală În cazul pacienților care urmează a fi operați, creșterea numărului de trombocite favorizează efectuarea operației chirurgicale Riscurile embolizării splenice Un risc posibil, minim, este apariția unui hematom la locul de puncție care poate aparea postoperator sau a posibilei reactii alergice a pacientului la substanța de contrast. Hematomul la locul de puncție nu necesită niciun tratament, vei fi instruit să folosești o compresă rece și un unguent cu heparină. De asemenea, vei ține legătura cu Ares Helperul tău și în cazul în care hematomul se mărește (extrem de rar), vei fi programat la medicul intervenționist pentru evaluare și pentru a primi recomandările medicale optime. În ceea ce privește reacția alergică la substanța de contrast, înainte de procedură ți se vor efectua teste de alergologie. Ce se întâmplă după embolizarea splenică? După injectarea particulele care astupă vasele anormale, medicul intervenționist va verifica rezultatul și va retrage catetele. La locul de puncție ți se va realiza pansamentul compresiv și vei primi recomandările medicale. 1. Vei rămâne sub supraveghere medicală până a doua zi. 2. Vei bea cel puțin 2 litri de apă, pentru a elimina substanța de contrast. 3. Pansamentul de la locul puncției se scoate la 12-24 de ore. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de embolizare splenică, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul intervenționist și să menții legătura cu ARES Helperul desemnat cazului tău.
Vezi mai mult
Infiltrații transforaminale
Generalități despre infiltrațiile transforaminale? Infiltrațiile sau injecțiile transforaminale reprezintă o procedură minim invazivă utilizată pentru a trata durerea cauzată de afecțiuni ale coloanei vertebrale cum ar fi herniile de disc, radiculopatia și sindromul de compresie nervoasă. Aceasta intervenție implică injectarea unui medicament antiinflamator sau anestezic în jurul nervului afectat prin intermediul unei ac și prin foramenul transvers (orificiul prin care nervul părăsește coloana vertebrală). Indicații de tratament Hernia de disc: Injecțiile transforaminale pot ajuta la ameliorarea durerii cauzate de herniile de disc lombare, care sunt herniile de disc care afectează nervii din partea inferioară a spatelui. Radiculopatia: Aceasta este o afectiune cauzată de compresia nervilor care pleacă din coloana vertebrală, care poate duce la durere, amorțeală sau slăbiciune în membrele inferioare. Sindromul de compresie nervoasă: Aceasta este o afectiune cauzată de compresia nervilor care pleacă din coloana vertebrală, care poate duce la durere, amorțeală sau slăbiciune în membrele inferioare. Durerea lombară cronică: Injecțiile transforaminale pot fi utilizate pentru a trata durerea lombară cronică care nu răspunde la alte tratamente conservatoare.
Injecțiile transforaminale sunt efectuate sub anestezie locală sau sedare și pot fi efectuate de un medic ortoped sau neurochirurg. Acesta poate ajuta la ameliorarea durerii, inflamației și a disfuncției nervoase cauzate de afecțiuni ale coloanei vertebrale cum ar fi herniile de disc, radiculopatia, sindromul de compresie nervoasă. Cât durează internarea? Injecțiile transforaminale reprezintă o procedură cu durată de spitalizare de doar câteva ore. Procedura în sine nu durează prea mult, dar va trebui să rămâi sub supraveghere medicală timp de câteva, pentru a putea confirma succesul vertebroplastiei. Vei putea pleca acasă în aceeași zi. Riscuri infiltrații transforaminale Ca orice procedură medicală, injectiile transforaminale pot implica anumite riscuri. Unele dintre riscurile cele mai comune ale acestei proceduri sunt: Infectia: ca orice procedură chirurgicală, există riscul de infecție la locul injectării. Durere sau discomfort la locul injectării. Lezarea nervilor: există un risc mic de lezare a nervilor în timpul procedurii, care poate duce la amorțeală sau slăbiciune în membrele inferioare. Reacție alergică la medicamentul injectat. Durerea poate fi temporară sau poate persista după procedură. În unele cazuri poate fi nevoie de mai multe injecții pentru a obține rezultatele dorite. Ce se întâmplă în timpul infiltratiilor transforaminale? Procedura este realizată în sala de angiografie de un medic radiolog interventionist specialializat în managementul durerii. În timpul procedurii, vei fi rugat să te întinzi pe masa de angiografie, cu fața în jos, sau pe lateral, după care, vei fi acoperit cu un câmp steril. Zona unde se va efectua infiltrația este curățată și amorțită cu un anestezic local. Apoi, medicul utilizează ghidajul cu raze X pentru a introduce un ac prin piele, poziționându-l în spațiul dintre vertebre, cunoscut sub numele de foramen intervertebral. Medicamentul, care poate include un steroid și un anestezic local, este apoi injectat prin ac în zona afectată. Procedura durează aproximativ 30 de minute și este posibil să simți un ușor disconfort sau o senzație de arsură/căldură în timpul injectării. Ce se întâmplă după procedură? După procedură, vei fi monitorizat pentru o perioadă scurtă de timp înainte de a fi eliberat acasă. Efectele injectării pot să nu fie imediate și poate dura câteva zile până când simptomele se vor ameliora. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Recuperarea după infiltrațiile transforaminale este mult mai rapidă decât recuperare după o operație la coloana vertebrală mai invazivă. Vei putea merge la scurt timp după efectuarea acesteia, dar este indicat repausul la pat în primele 24 de ore. Ulterior îți vei putea relua activitățile normale, cu condiția să faci acest lucru treptat. Nu vei avea voie să ridici obiecte grele sau să faci efort fizic intens timp de cel puțin 6 săptămâni. Este important de menționat că aceasta este o descriere generală a procedurii și poate varia în funcție de cazul specific, de starea pacientului și de preferințele medicului. Nu este o metodă de tratament recomandată pentru afecțiuni intervertebrale sau atroze care implică corpii vertebrali și nici nu poate preveni apariția fracturilor la nivelul altor zone afectate de osteoporoză, de aceea activitatea fizică trebuie realizată în concordanță cu afecțiunile asociate. Stabilirea metodei de tratament potrivite se face de către medic, în funcție de particularitățile fiecărui caz. Consultanții noștri îți pot oferi mai multe informații despre această procedură. Poți suna la numărul de telefon dedicat sau poți completa formularul disponibil pe site și vei fi contactat în scurt timp.
Vezi mai mult
Discectomie cervicala cu DiscoGel / Tratament hernie de disc cervicala
Hernia de disc cervicală este una dintre cele mai comune cauze ale durerii de gât sau de braț. Severitatea sa poate varia. Dacă în unele cazuri simptomele sunt ușoare, în altele această boală poate avea un impact negativ semnificativ asupra calității vieții persoanei afectate, putând chiar să-i pună viața în pericol. Ca în cazul oricărei alte afecțiuni, există mai multe metode de tratament la care se poate apela, de la cel medicamentos până la operația pentru hernie de disc.[4] Una dintre procedurile minim invazive la care se poate recurge atunci când tratamentul conservator nu oferă rezultate și se dorește evitarea intervenției chirurgicale este discectomia cervicală cu DiscoGel.[1][3] Ce înseamnă hernie de disc cervicală Un disc intervertebral este o structură cartilaginoasă compusă din trei componente: un nucleu pulpos interior, un inel fibros exterior și plăci terminale care ancorează discurile de vertebrele adiacente. Herniile de disc apar atunci când o parte sau tot nucleul pulpos iese prin inelul fibros al discului intervertebral[4], cauzând durere severă și constantă. Poate duce și la compresia rădăcinilor nervoase, ceea ce, după cum am menționat deja, va afecta calitatea vieții. În ceea ce privește cauzele herniei de disc, aceasta poate apărea în urma unor traumatisme sau a accidentărilor. Dacă nu se poate găsi o cauză anume, vorbim despre hernie de disc idiopatică. Una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale coloanei vertebrale o reprezintă hernia de disc cervicală, care are ca și manifestare durerea la nivelul brațelor. Cel mai adesea, herniile de disc cervicale apar la nivelul C5-C6 și C6-C7. De obicei, este întâlnită la persoane cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani și peste 60% dintre cazuri sunt diagnosticate în rândul femeilor.[4] Care sunt simptomele herniei de disc cervicale Hernia cervicală se caracterizează de anumite modele (pattern-uri) ale simptomelor, în funcție de nivelul afectării, astfel: C4-C5 – posibila durere a umărului și slăbiciune a mușchiului deltoid, de obicei fără parestezii (amorțeală); C5-C6 – slăbiciune a bicepsului și a mușchilor extensori ai brațului; parestezii, durere care poate merge până la nivelul policelui (degetul mare de la mână); sediu foarte frecvent al herniei de disc; C6-C7 – slăbiciune a tricepsului și a mușchilor extensori ai degetelor, durere, parestezii până la nivelul degetului mijlociu; de asemenea, sediu frecvent al lezării coloanei cervicale; C7-T1 – se observă slăbiciune la strângerea mâinii; durere și parestezii la nivelul degetului 5. Cel mai adesea, simptomele herniei de disc cervicale apar spontan, deși afectarea cervicală poate fi consecința unui traumatism sau leziuni la acest nivel. Durerea apare secundar compresiei pe care nucleul pulpos o face pe nervii care își au originea la nivelul măduvei cervicale. Această durere se transmite pe traiectul nervului și este astfel resimțită de-a lungul brațului, în zonele inervate de nervul afectat. În plus, pacientul poate relata și amorțeli, furnicături ale brațelor, până la nivelul degetelor și chiar slăbiciune musculară. Durerea poate fi surdă sau ascuțită și se poate intensifica dacă gâtul este mișcat sau poziționat într-un anumit fel.[2] Cum se pune diagnosticul de hernie de disc cervicală? Procesul de diagnosticare a herniei de disc cervicale începe cu anamneza și examenul clinic complet. Ulterior, protocolul diagnostic este completat de teste imagistice precum: RMN (imagistică prin rezonanță magnetică) – este cel mai bun test diagnostic; evidențiază orice leziune nervoasă; CT cu mielograma – poate evidenția leziuni mai subtile, dar presupune iradiere (este necesară injectare de substanță de contrast în canalul medular), ceea ce face ca această investigație să nu se efectueze de rutină; CT fără mielograma nu este util, în general, pentru diagnosticul herniei cervicale; de regulă, această investigație este recomandată pacienților care nu pot efectua un RMN;[4] Electromiograma (EMG) – este un test care presupune stimularea electrică a unor nervi și mușchi de la nivelul brațelor/picioarelor cu scopul de a diferenția între leziunile nervoase și cele musculare; ajută și la diferențierea diferitelor afecțiuni nervoase care asociază durere la nivelul brațelor. Cum se tratează hernia de disc cervicală? Tratamentul herniei de disc cervicale este, în majoritatea cazurilor, non-chirurgical. Când se operează hernia de disc? Intervenția chirurgicală este recomandată doar dacă alte metode de tratament nu s-au dovedit eficiente.[4] Iată care sunt principalele tipuri de tratamente la care se poate apela: Tratament conservator – până la îndepărtarea cauzei durerii (compresia nervoasă) se pot administra medicamente anti-inflamatorii; în cazuri severe, se pot administra steroizi, dar doar pentru o perioadă limitată (aproximativ o săptămână); Tratament chirurgical – presupune efectuarea unor intervenții cunoscute sub denumirea de discectomie anterioară sau posterioară, cu sau fără fuziune; este indicat în cazul lipsei de răspuns la tratament conservator și în caz de afectare severă, cu efect benefic rapid; pentru un rezultat optim, cu minime consecințe, este însă nevoie de prezența unui specialist în chirurgia spinală; Tratament minim invaziv – poate consta în intervenție percutanată cu DiscoGel (etanol gelifiat), o procedură efectuată de un specialist în abordul percutanat al coloanei vertebrale, sau nucleoplastie. Care sunt avantajele discectomiei cu DiscoGel? Discectomia cu DiscoGel este o procedură ce oferă mai multe avantaje importante. Lista acestora include: Marker radioopac – locul leziunii poate fi vizualizat chiar și după mai multe luni; Decompresie aproape imediată, cu conservarea inelului; Nu se cunosc reacții alergice; Fără inflamație; Fără durere secundară intervenției; Nu permite colapsul (prăbușirea) discului vertebral, deci nu asociază compresie interdiscală; Pot fi corectate mai multe leziuni în cadrul aceleiași ședințe; Conservă discul pe durată vieții; Rezultate rapide: în 3-5 săptămâni, cu reluarea activității după 5 săptămâni (comparativ cu o perioadă de așteptare de 3 luni după intervenția chirurgicală); Urmărirea la peste 5 ani nu a evidențiat recidive; Nu presupune cicatrice; Conservă țesutul din jur; Nu necesită anestezie generală. În ce constă procedura unei discectomii cervicale cu DiscoGel? Discectomia cervicală cu DiscoGel se efectuează în laboratorul de angiografie, sub anestezie locală, ceea ce înseamnă că vei conștient pe tot parcursul acesteia. Vei fi rugat să te întinzi pe o masă specială, întins pe spate (decubit dorsal)[1] și, după asepsia locală, se va injecta substanța (DiscoGel – alcool gelifiat) la nivelul porțiunii proeminente a discului, responsabilă de compresia pe nerv. Abordul este dinspre anterior și lateral. Gelul din componența substanței împiedică migrarea alcoolului și facilitează drenajul apei din sacul de hernie în interiorul discului, scăzând în acest fel presiunea exercitată pe nerv. Odată realizat acest lucru, durerea dispare foarte rapid. Un grad de disconfort poate fi resimțit câteva săptămâni postprocedural (până la 6 săptămâni). Procedura poate fi încheiată prin injectarea de medicamente antiinflamatoare/steroizi între discurile vertebrale, la nivelul herniei corectate, asigurând o recuperare mai rapidă. În funcție de dimensiunea discului și a herniei, cantitatea de DiscoGel care se poate injecta variază între 0,2 și 0,8 ml. Pentru a facilita procedura, se utilizează seringi de 1ml. Înainte de injectare, gelul trebuie să fie bine omogenizat. Cum te pregătești pentru tratamentul herniei de disc cervicale cu DiscoGel? Înainte de efectuarea acestei proceduri va trebui să faci mai multe teste de sânge și investigațiile imagistice necesare (RMN, EMG). Anunță-ți medicul dacă suferi de alergii sau alte afecțiuni medicale. În cazul în care urmezi un tratament medicamentos, pune-i la dispoziție o listă cu medicamentele pe care le iei. Este posibilă să fie necesară întreruperea administrării unora dintre acestea. Ți se va cere, de asemenea, să nu consumi alimente sau lichide cu câteva ore înainte de intervenție. Cât durează internarea după discectomia cervicală? Discectomia cervicală este o procedură cu durată de spitalizare scurtă. După procedură, vei rămâne sub supraveghere medicală câteva ore, după care vei putea pleca acasă. În acest timp vei bea cel puțin 2 litri de apă, pentru a elimina substanța de contrast, și ți se va monitoriza pulsul, tensiunea și temperatura. Înainte de externare vei primi toate instrucțiunile necesare privind genul de activități pe care poți să le desfășori și ce ar trebui să eviți. Care sunt riscurile discectomiei cervicale? Deși este vorba de o procedură minim invazivă, sigură, există totuși riscul apariției anumitor complicații. Acestea sunt însă rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Printre posibilele complicații ce pot apărea se numără: Reacții alergice la administrarea substanței de contrast, inclusiv insuficiență renală; Reacții la compușii anestezici; Rata de eșec a metodei intervenționale este foarte scăzută (0.7%), dar în această situație poate fi necesară intervenția chirurgicală. Ce se întâmplă după tratamentul herniei de disc cervicale cu DiscoGel? Ameliorarea simptomelor se observă, de regulă, în câteva săptămâni postprocedural (1-6 săptămâni), cu reluarea activității fizice după circa 5-6 săptămâni (vs 3 luni în cazul chirurgiei). Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? După externare, va trebui să revii pentru controale periodice și să respecți întocmai indicațiile medicului privind un eventual tratament medicamentos și reluarea activitățile normale. Discectomia cervicală cu DiscoGel este o procedură minim invazivă cu ajutorul căreia se poate evita o intervenție chirurgicală atunci când tratamentul conservator al herniei de disc cervicale nu are efect. Comparativ cu operația pentru hernie de disc, durata spitalizării este mai scurtă, riscurile sunt mai mici iar recuperarea mult mai rapidă. Consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți răspunde la întrebările suplimentare legate de această procedură. Completează formularul disponibil pe site-ul nostru și vei contactat în cel mai scurt timp sau poți suna la numărul de telefon dedicat. Bibliografie: Bellini, M., et al. „Percutaneous Injection of Radiopaque Gelified Ethanol for the Treatment of Lumbar and Cervical Intervertebral Disk Herniations: Experience and Clinical Outcome in 80 Patients.” American Journal of Neuroradiology, vol. 36, no. 3, 13 Nov. 2014, pp. 600–605, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8013056/, 10.3174/ajnr.a4166. Accessed 4 Nov. 2022. „Herniated Disc – Symptoms, Causes, Prevention and Treatments.” Aans.org, 2022, www.aans.org/en/Patients/Neurosurgical-Conditions-and-Treatments/Herniated-Disc. Accessed 4 Nov. 2022. Kuhelj, Dimitrij, et al. „Efficacy and Durability of Radiopaque Gelified Ethanol in Management of Herniated Discs.” Radiology and Oncology, vol. 53, no. 2, 1 June 2019, pp. 187–193, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6572487/, 10.2478/raon-2019-0026. Accessed 4 Nov. 2022. Samir Sharrak, and Yasir Al Khalili. „Cervical Disc Herniation.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 29 Aug. 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK546618/. Accessed 4 Nov. 2022.
Vezi mai mult
Vertebroplastie / Tratament dureri coloana vertebrala fracturi de compresie
Fracturile de compresie ale coloanei vertebrale sunt leziuni ce se pot produce brusc și cauza dureri de spate dizabilitante, care persistă săptămâni sau chiar luni, și care cresc de până la 5 ori riscul de producere a altei fracturi la nivelul corpilor vertebrali vecini. Sunt de 2 ori mai frecvente la femei și în circa 1/3 cazuri nu asociază durere, majoritatea acestor cazuri fiind refractare la tratament clasic. Atunci când există simptome, cei mai mulți pacienți au un istoric îndelungat de durere de spate. În unele cazuri, administrarea de analgezice, combinată cu repausul la pat și alte metode conservatoare de tratament, este suficientă pentru gestionarea durerii simptomelor. Când astfel de metode nu oferă rezultatele scontate, se recomandă efectuarea unei proceduri numite vertebroplastie percutanată.[1] Generalități despre fractura de compresie Fractura de compresie se produce atunci când presiunea de la nivelul vertebrei cauzează prăbușirea acesteia și se asociază cu durere intensă și modificări ale coloanei vertebrale, care pot duce la grave probleme de sănătate. Fracturile se pot produce în anumite situații patologice: osteoporoza, traumatisme, tumori (metastaze osoase, mielom multiplu), hemangioame. Cauza principală o reprezintă osteoporoza. La rândul său, aceasta poate fi consecința mai multor condiții: Vârsta înaintată; Astmul bronșic; Ciroza hepatică; Diabetul zaharat; Emfizemul pulmonar; Menopauza; Excizia bilaterală a ovarelor Boala renală cronică; Artrita reumatoidă; Transplant; Deficitul de vitamina D; Tumori. Există și anumite medicamente care, administrate pe termen lung, pot crește riscul dezvoltării osteoporozei: Anticonvulsivante; Medicamente citotoxice; Steroizii; Heparina. În caz de fractură prin compresie, debutul durerii este brusc, de obicei după un efort obișnuit (de ex: efort de tuse, strănut). Durerea este cel mai frecvent debilitantă, pacientul nu poate găsi o poziție confortabilă, de aceea acuză probleme de somn – majoritatea preferă dormitul în poziție șezândă. Alte posibile cauze ale fracturii de compresie sunt: Tumorile - o tumoare osoasă poate fi malignă (canceroasă) sau benignă (necanceroasă) și, în majoritatea cazurilor, se răspândește la oase din alte părți ale corpului; rareori se întâmplă ca tumorile să se dezvolte în oasele coloanei vertebrale; astfel de tumori provoacă dureri chiar și în lipsa unei fracturi; Traumatismele - pot provoca fracturi la nivelul uneia sau a mai multor vertebre.[2] Indiferent de cauză, dacă vertebra nu este susținută, vindecarea se poate face defectuos și tratamentul adecvat nu mai poate fi efectuat. De aceea este important ca în cazul unei dureri persistente de spate (peste 3 luni), dar și în cazul durerilor care necesită constant medicație, să se solicite părerea unui medic specialist. Cum se pot diagnostica fracturile? Dacă se suspectează existența unei fracturi de compresie, se pot efectua mai multe teste pentru confirmarea diagnosticului: Radiografia coloanei vertebrale - pune în evidență fractura; Imagistica prin rezonanță magnetică - relevă compresia măduvei prin deplasarea fragmentelor de fractură; această investigație este foarte utilă pentru examinarea segmentelor de coloană vertebrală care conțin și măduva spinării; Tomografia computerizată - este foarte utilă pentru diagnosticul fracturilor care implică partea posterioară a corpilor vertebrali. Ce este vertebroplastia? Vertebroplastia este o procedură minim invazivă, realizată de un medic intervenționist, sub ghidaj radiologic, care are ca și rezultat stabilizarea vertebrei afectate, prin injectarea unui material (ciment) la acel nivel. Prin întărire, acest ciment va stabiliza și va susține coloana vertebrală. Ca urmare, durerea se reduce și în plus, poate fi prevenită agravarea leziunii vertebrale. Este o procedură care duce la ameliorarea importantă a durerii la numai câteva ore postprocedural, cu rezultate bune pe termen lung, cu o rată mică de complicații și care permite activitatea normală după o perioadă scurtă de recuperare. De obicei, se recomandă vertebroplastia doar dacă durerea nu răspunde la tratamentul conservator și la dozele mari, greu de tolerat, de analgezice (inclusiv narcotice). Indicații pentru vertebroplastie Principala indicație pentru vertebroplastie este tratamentul unei fracturi vertebrale care asociază durere, cu afectarea calității vieții și a gradului de activitate. Nu toate fracturile compresive se pretează însă la acest tip de tratament. Doctorul va decide când se face vertebroplastie și când este cazul să se apeleze la altă metodă de tratament (repaus la pat, antialgice, relaxante musculare, brâuri, terapie fizică). Câteva posibile situații în care poate fi indicată efectuarea unei astfel de proceduri sunt: Eșecul tratamentului clasic; Durere severă, prelungită, imobilizare; Complicații secundare fracturii (tromboza venoasă profundă, agravarea osteoporozei, probleme respiratorii, scădere ponderală, afectare psihică – tulburări emoționale); Afectare osoasă nu este foarte severă, așa încât să nu existe riscul de fracturi costale în timpul procedurii (necesită poziție culcat cu fața în jos); Fracturi nu mai vechi de 6-12 luni; Profilactic, în cazul unei vertebre normale, cuprinsă între două vertebre afectate, și deci cu risc înalt de fractură. În ce constă vertebroplastia? Vertebroplastia se efectuează în sala de angiografie, în condiții sterile, sub anestezie locală și durează aproximativ 30 de minute. Iată în ce constă aceasta: Vei fi rugat să te întinzi pe burtă, pe masa pe care se efectua procedura; Se sterilizează zona în care se va efectua puncția, se acoperă cu un câmp steril, se anesteziază local; Sub control radiologic, se introduce până la nivelul fracturii un ac special numit trocar; se practică inițial o incizie foarte mică în piele, pentru a permite accesul trocarului; Se injectează apoi substanța – cimentul se întărește rapid, în circa 15-20 de minute (devine mai tare ca osul nativ); Se verifică radiologic rezultatul final și se înlătură trocarul; Se realizează un pansament compresiv pentru a preveni sângerarea la locul puncției (nu sunt necesare fire de sutură). Uneori poate fi necesară o a doua injectare, în funcție de gradul de umplere a fracturii. Reușita intervenției nu înseamnă întotdeauna umplerea completă a fracturii – poate fi suficient un grad al umplerii de cca 80%. După finalizarea procedurii, vei rămâne culcat pe spate aproximativ o oră, pentru a fi siguri de întărirea materialului injectat, apoi vei putea fi externat. Cum te pregătești pentru vertebroplastie? Ți se va cere să nu mănânci și să nu bei nimic cu 4 până la 8 ore înainte de acestă procedură. Asigură-te că îi pui la dispoziție la medicului tău o listă completă cu toate medicamentele pe care le iei, precum și orice alergie de care suferi. Vei fi informat dacă este necesară întreruperea administrării anumitor medicamente și cu cât timp înainte de vertebroplastie trebuie să faci acest lucru.[3] Care sunt beneficiile vertebroplastiei? Vertebroplastia este o procedură cu multiple beneficii, dintre care putem enumera: Permite reluarea activităților normale - în urma intervenției se obține stabilizarea coloanei vertebrale, cu ameliorarea durerii, ceea ce permite reluarea activității zilnice; Reduce necesarul de medicamente antialgice - majoritatea pacienților care trec printr-o astfel de procedură au nevoie de mai puține medicamente antialgice; în unele cazuri, nu mai este necesar tratamentul medicamentos; Contribuie la prevenirea altor fracturi - cimentul umple spațiul în osul afectat de osteoporoză și scade riscul unei fracturi viitoare la acest nivel. Cât durează internarea după vertebroplastie? Vertebroplastia este o procedură cu durată de spitalizare de doar câteva ore. Procedura în sine nu durează prea mult, dar va trebui să rămâi sub supraveghere medicală timp de câteva, pentru a putea confirma succesul vertebroplastiei. Vei putea pleca acasă în aceeași zi. Care sunt riscurile vertebroplastiei? Complicațiile sunt rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Există însă riscul să apară: Hemoragii; Fracturi costale sau ale altor oase; Febră; Iritația rădăcinilor nervoase; Infecții; Scurgerea cimentului în afara corpului vertebral, cu risc de tromboză venoasă, stenoză medulară, compresie medulară sau nervoasă; dacă substanța ajunge în vena cavă inferioară există riscul de embolie pulmonară; În situații rare, imediat postprocedural (câteva ore) există posibilitatea ca durerea să fie mai intensă, cu remitere ulterior a simptomatologiei; Leziuni ale măduvei spinării Tulburări neurologice (ex: slăbiciune, durere, parestezii la nivelul picioarelor). Pot fi și alte riscuri, în funcție de bolile asociate. Rata totală de complicații pentru osteoporoză sau tumorile benigne este de 1-3%, iar pentru tumorile maligne 1-10%.[3] Ce se întâmplă după procedura de vertebroplastie? După finalizarea procedurii, vei bea cel puțin 2 litri de apă, pentru a elimina substanța de contrast, ți se va monitoriza pulsul, tensiunea și temperatura și vei fi externat. În lipsa altor indicații din partea medicului, nu ar trebui să conduci în ziua respectivă.[4] Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Recuperarea după vertebroplastie este mult mai rapidă decât recuperare după o operație la coloana vertebrală mai invazivă. Vei putea merge la scurt timp după efectuarea acesteia, dar este indicat repausul la pat în primele 24 de ore. Ulterior îți vei putea relua activitățile normale, cu condiția să faci acest lucru treptat. Nu vei avea voie să ridici obiecte grele sau să faci efort fizic intens timp de cel puțin 6 săptămâni.[4] Vertebroplastia este o procedură minim invazivă, care contribuie semnificativ la ameliorarea durerii și la creșterea calității vieții persoanelor cu fracturi de compresie.[4] Poate fi folosită însă doar în anumite cazuri. Nu este o metodă de tratament recomandată pentru afecțiuni intervertebrale sau atroze care implică corpii vertebrali și nici nu poate preveni apariția fracturilor la nivelul altor zone afectate de osteoporoză, de aceea activitatea fizică trebuie realizată în concordanță cu afecțiunile asociate. În plus, tratamentul osteoporozei ca și corecția factorilor favorizanți ai bolii se impun a fi realizate corespunzător. Stabilirea metodei de tratament potrivite se face de către medic, în funcție de particularitățile fiecărui caz. Consultanții noștri îți pot oferi mai multe informații despre această procedură. Poți suna la numărul de telefon dedicat sau poți completa formularul disponibil pe site și vei fi contactat în scurt timp. Bibliografie: “Compression Fractures of the Back: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2014, medlineplus.gov/ency/article/000443.htm. Accessed 14 Nov. 2022. “Vertebral Compression Fractures | BSIR.” Bsir.org, 2022, www.bsir.org/patients/vertebral-compression-fractures/. Accessed 14 Nov. 2022. “Vertebroplasty and Kyphoplasty | BSIR.” Bsir.org, 2022, www.bsir.org/patients/vertebroplasty-and-kyphoplasty/#when-is-vertebroplasty-carried-out. Accessed 14 Nov. 2022. “Vertebroplasty: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2020, medlineplus.gov/ency/article/007512.htm. Accessed 14 Nov. 2022.
Vezi mai mult
Nucleoplastie / Tratament hernie de disc
Generalități despre hernia de disc
Hernia de disc este o boală care poate afecta pacienții de orice vârstă. Aceasta apare în urma unor traumatisme, accidentărilor sau nu se găsește o anumită cauză, numindu-se astfel hernie de disc idiopatică. În hernia de disc, o ruptură la nivelul inelului fibros al discului intervertebral permite glisarea porțiunii centrale (așa numitul nucleu pulpos) cauzând durere severă și constantă. Poate duce la compresia rădăcinilor nervoase, ducând la afectarea calității vieții. Până de curând tratamentul consta în medicație antidurere, terapie fizică iar pentru cazurile mai severe, se efectuau intervenții chirurgicale care necesitau perioade lungi de recuperare. Boala în sine și tratamentul administrat afectau calitatea vieții de zi cu zi. Nucleoplastia este o procedura minim invazivă pentru tratamentul herniilor de disc moderate. Pe cale percutană, o parte din discul intervertebral este dizolvată reducându-se astfel dimensiunile herniei și compresia asupra nervilor. Indicații de tratament: Nucleoplastia reprezintă o alternativă a operației clasice deschise. Indicațiile acestei tehnici sunt: lombalgiile mecanice dureri lombare și mai puțin dureri radiculare (care resimțite pe traseul unui nerv la nivelul membrelor inferioare, pe fața sau spatele coapsei, gambei) eșecul tratamenului medical hernie discală cu o dimensiune mai mică de o treime din diametrul canalului rahidian degenerescență discală evidențiată la examenul de imagistică prin rezonanță magnetică înălțime conservată a discului intervertebral Aceasta tehnică nu se folosește în caz de stenoză de canal, instabilitate, infecție și pe durata sarcinii. Cât durează internarea? Nucleoplastia este o procedură cu durată de spitalizare de câteva ore. După procedura, pacientul va fi sub supraveghere medicală câteva ore, după care va putea pleca acasă. Riscuri nucleoplastie Complicațiile sunt rare și sunt evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Complicațiile posibile includ: reacții alergice la administrarea substanței de contrast, inclusiv insuficiență renală reacții la compușii anestezici rata de eșec a metodei intervenționale este foarte scăzută ( 0.7%), dar în această situație poate fi necesară intervenția chirurgicală. Ce se întâmplă în timpul unei proceduri de nucleoplastie Nucleoplastia se efectueaza în sala de angiografie, în conditii sterile, sub anestezie locală. Pacientul este așezat pe masă, pe o parte sau întins pe burtă, iar asistenta va dezinfecta cu iod zona spatelui, după care se acoperă cu un camp steril. Se efectuează mai întâi anestezie locală cu xilină și în continuare, medicul radiolog va introduce un cateter la nivelul discului herniat. Cateterul emite unde care vor dizolva excesul de țesut, reducând astfel dimensiunile herniei. Aceasta va permite scăderea presiunii în interiorul discului, discul revine în poziție normală și nu mai comprimă rădăcinile nervilor spinali. Odată presiunea scăzută, durerea resimțită de către pacient se va diminua considerabil sau dispare. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Intervenția este eficientă în 70-80% din cazuri. Indicația de nucleoplastie percutană se pune după consultul clinic și imagistic (RMN). Nu toate herniile de disc se pretează la nucleoplastie, în cazurile grave, indicația corectă este cea chirurgicală.
Vezi mai mult
Denervarea arterelor renale / Tratament minim invaziv hipertensiune arterială rezistenta la tratament
Generalități despre hipertensiunea arterială
Hipertensiunea arterială este o afecțiune frecventă si cu consecinte grave. Se apreciază că peste un milliard de oameni suferă de această afecțiune în întreaga lume, iar aproape jumătate dintre europeni sunt hipertensivi. Pacienții care suferă de hipertensiune arterială prezintă un risc crescut de a dezvoltă boli de inimă, infarct, comoții cerebrale sau blocaj renal.
Tensiunea arterială are două componente: • tensiunea arterială sistolică, adică presiunea necesară pompării sângelui de la inima spre celelalte organe; • tensiunea arterială diastolică, adică presiunea din vasele de sânge, în momentul în care inima se umple cu sângele venit din restul corpului. Tratamentul standard pentru hipertensiune se bazează pe o combinație de medicamente și un stil de viață sănătos care include dieta combinată cu exerciții. Efectele adverse ale medicamentelor, care trebuie luate zilnic, de multe ori au impact asupra calității vieții pacientului. Nivelul tensiunii sângelui în artere este reglat de creier, comandând anumite organe precum rinichiul și vasele de sânge. Există niște receptori de presiune în organism, în principal la nivelul rinichiului, care au rolul să citească nivelul tensiunii arteriale. Traductorii de presiune de la periferie de la nivelul rinichiului trimit către creier semnale greșite care spun că tensiunea este mai mică decât este în realitate și atunci creierul comandă eronat o creștere a tensiunii. În loc să rămână la nivel normal, ajunge să fie mai mare. Așadar, în loc de medicamentele antihipertensive, se poate acționa direct la nivelul rinichilor, prin intermediul unei intervenții minim invazive – Denervarea Arterelor Renale. Indicații • Hipertensiune arterială esențială rezistentă la tratament – valori ale tensiunii arteriale > 140/90 mmHg sub tratament cu cel puțin 3 medicamente antihipertensive în doze corespunzătoare, dintre care unul este diuretic) • Nu sunt eligibili pacienții cu diabet zaharat tip I existând riscul teoretic de afectare renală • Pacienții cu diabet zaharat de tip 2 au indicație majoră, studiile arătând pe lângă reducerea valorilor tensiunii arteriale și o ameliorare a metabolismului glucozei și a rezistenței la insulină Cât durează internarea? Denervarea arterelor renale prezintă avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. Perioada de internare variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura de diagnosticare și tratament. Te poți întoarce la viața ta, în numai câteva zile. Riscuri Complicațiile sunt rare și sunt evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Complicațiile posibile includ: pseudoanevrism la nivelul abordului arterial la nivelul plici inghinale foarte rare cazuri de disecție de arteră renală care se tratează în cazul aceleași proceduri disconfort tranzitor la nivel lombar, inghinal sau la nivelul picioarelor post procedural Ce se întâmplă în timpul unei denervări de artere renale Denervarea arterelor renale se efectuează într-o sală de angiografie, în condiții sterile, sub anestezie locală. Medicul radiolog alege tipul de abord, în cazul denervării arterelor renale fiind femural – la stinghia piciorului, și apoi face anestezia locală pentru puncția arterei. De la acest nivel medicul navighează prin interiorul vaselor de sânge până la nivelul arterelor renale. Denervarea arterelor renale, RDN, este o procedură endovasculară percutană ce constă în poziționarea în fiecare arteră renală a unei sonde de ablație. Cu ajutorul acestei sonde se obține întreruperea filetelor nervoase simpatice aferente și eferente care se găsesc în adventicea fiecărei artere renale. Mecanismul fizic constă într-o undă de radiofrecvență eliberată timp de 2 minute în cel puțin 4 puncte distincte ale fiecărei artere. Aceste terminații sunt cele vinovate de comenzile greșite date de creier pentru a crește tensiunea arterială. În final, medicul scoate sonda și se face un mic pansament la nivelul locului de puncție. Pacientul pleacă din spital a doua zi și revine imediat la o viață normală. În decurs de câteva săptămâni, la peste 80% dintre pacienții tratați tensiunea arterială scade în medie cu 32/12 mmHg, iar rezultatul se menține indefinit. Pacienții astfel tratați vor lua mai puține medicamente sau chiar vor putea renunța la tratamentul medicamentos. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de denervare de artere renale, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul tău și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat. Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge.
Vezi mai mult
Disfunctie erectila (DE) | Tratament probleme erectie
Generalități despre disfuncția erectilă
Disfuncția erectilă (DE) se caracterizează prin incapacitatea de a obține sau de a menține erecția. Această condiție afectează bărbații de orice vârsta și, de multe ori, se asociază cu alte afecțiuni, frecvent întâlnite: ateroscleroza, hipertensiune, diabet. Peste 300 de milioane de bărbați sunt afectați; majoritatea cazurilor sunt consecința afectării vasculare, incluzând aport inadecvat de sânge arterial la nivel penian, de aceea, mulți cercetători au sugerat ca intervențiile de tip implant de stent la nivelul arterelor pelvice, incluzând arterele care asigură vascularizarea peniană, pot îmbunătăți DE și, în consecință, funcția sexuală. Cauzele disfuncției erectile DE poate avea etiologii diferite, unele dintre ele fiind în directă legătura cu vârsta. De exemplu, în cazul adolescenților și tinerilor, cauzele cele mai frecvente sunt cele psihologice ( nesiguranța, lipsa experienței, teama de sarcină nedorită). În cazul bărbaților de vârstă medie, frecvent implicat este stresul. Un rol important îl au afecțiuni precum diabetul și ateroscleroza – cauze organice ale DE. Acestea sunt cu atât mai frecvente cu cât vârsta este mai înaintată. De altfel, DE datorată afectării vaselor care asigură vascularizarea penisului, este cel mai frecvent întâlnită. 1. DE psihogena DE se poate datora afectării mentale și/sau statusului relațional. DE poate să apară în situații precum stresul, lipsa dorinței sexuale, situații limită sau depresie. În această categorie pot fi incluse: • teama de actul sexual sau de o sarcină nedorită • depresia, stresul • probleme în relație • experiențe negative anterioare sexuale Atunci când nu este sigură cauza DE, nu ar trebui pusă pe seama afectării psihice și ar trebui investigate și alte cauze. Diagnosticul se bazează pe conversație și pe teste specifice psihologice, iar tratamentul poate fi de tipul psihoterapiei (dar nu înainte de a exclude și alte cauze organice). 2. DE organică Neurogenică: transmiterea nervoasă către penis este afectată, ceea ce are ca și efect scăderea fluxului de sânge necesar pentru a obține și menține erecția. Afecțiuni care pot asocia DE sunt: scleroza multiplă, neuropatia diabetică (complicație a diabetului zaharat), diferite traumatisme (de ex. cele ale măduvei spinarii). Este o afecțiune greu de tratat, întrucât sistemul nervos are o capacitate limitată de regenerare și, de obicei, această condiție nu este în totalitate reversibilă. Hormonală: anomaliile hormonale duc la o producție scăzută a hormonilor sexuali, astfel că nivelul lor în sânge va fi scăzut, ceea ce duce la scăderea libidoului și a capacității de a menține erecția și, de asemenea, poate afecta calitatea erecției. Este o cauză frecventă a DE, de aceea se impun teste specifice sanguine și urinare, în scop diagnostic. Vasculară: afectarea vasculară este responsabilă de cele mai multe cauze de DE, iar ateroscleroza este prinicipala problemă, deși sunt posibile și afectarea vasculară în cazul unor traumatisme sau anomalii congenitale. Ateroroscleroza se caracterizează prin depunerea de plăci de colesterol în toate vasele arteriale din corp, inclusiv la nivelul celor peniene, ducând la îngustarea diametrului vasului afectat. În consecință, fluxul de sânge va fi scăzut. În plus, în timp, aceste plăcuțe de colesterol au tendința de a se calcifica, afectând suplimentar capacitatea vasului de a se dilata și de a permite, la nevoie, un flux mai mare de sânge. Mecanismul vascular al DE este similar celui întâlnit în cazul afectării vaselor coronare, în infarctul miocardic sau accidentelor vasculare ischemice. Vasele afectate nu pot asigura necesarul de sânge în organe, ducând la ischemie și pierderea funcției lor. Ținând cont de faptul că arterele peniene au un diametru mai mic decât cel al coronarelor, este ușor de înțeles de ce DE poate precede afectarea vaselor de la nivelul inimii sau alte organe. De aceea, este important un protocol diagnostic complet în cazul bărbaților care prezintă DE. De asemenea, este cunoscut faptul că diabetul și un nivel crescut de glucoza în sânge se asociază cu DE. Indusă medicamentos: tratamente psihiatrice, hormonale sau chimioterapie. Totuși, cel mai frecvent, medicamentele antihipertensive pot avea acest efect. De aceea este importantă alegerea lor ținând cont de comorbidități. Alte cauze: DE poate fi cauzată de condiții precum: • afectarea organelor genitale ( intervenții chirurgicale, traumatisme) • hiperplazia prostatei (creșterea de volum a prostatei) • fumatul • alcoolul • drogurile Simptomele disfuncției erectile Un semn important este creșterea importantă a timpului necesar obținerii erectiei, în ciuda excitației și contextului adecvat. Alte simptome includ: ejaculare întârziata, cantitate mică de spermă în timpul ejaculării, răspuns minim la stimularea sexuală, scăderea libidoului și a satisfacției sexuale. Prezența afecțiunilor precum diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, ateroscleroza, pot sugera o cauză organică a DE, pe când, în anumite situații, poate fi sugerată o cauză psihogenă. Nu întotdeauna simptomele pot orienta decisiv cauza DE, de aceea este importantă o investigație completă în scop diagnostic și curativ. Indicații DE beneficiază de mai multe metode de tratament: conservator, chirurgical, psihoterapie. Alegerea optimă se bazează pe cauza DE, tablou clinic și este o decizie comună (medic-pacient). Există situații când aceste metode se pot combina pentru un rezultat optim. 1. Psihoterapia – în cazul DE psihogenă. 2. Tratament conservator: medicamentos – inhibitori de fosfodiesterază ( Sildenafil – Viagra, Vardenafil, Tadalafil), testosteron – la cei care au un nivel scâzut de hormoni androgeni, administrare oral, intramuscular sau transdermic, alte medicamente: pentoxifilin, yohimbine ( produs natural care îmbunătățește contractilitatea vaselor), apomorfina, injecții la nivel penian. 3. Metode mecanice – pompe tip vacuul la nivel penian – tratează simptomele, nu și cauza. 4. Tratament chirugical: proteze peniene, proteze peniene hidraulice. 5. Reconstrucția chirugicală – se poate tenta în cazul traumatismelor care implică organele sexuale. Este dificilă tehnic și rezultatele nu sunt de obicei cele așteptate, dar în anumite situații reprezintă singura opțiune. 6. Proceduri endovasculare – arteriografia evidențiază cauza vasculară a DE, demonstrând afectarea aterosclerotică importantă ( lumen redus cu cel puțin 50%). În ceea ce privește leziunile lungi și afectarea vaselor intrapeniene, este mai puțin probabil să existe un beneficiu crescut după tratamentul intervențional, dar pentru leziunile mici (2-3mm) în artera rușinoasă și cele care afectează proximal vasele peniene (sediul cel mai frecvent al afectării vasculare în caz de DE) procedurile intervenționale au rezultate optime. Cât durează internarea? Procedura intervențională este o procedură ușoară care nu necesită spitalizare prelungită. Pacientul poate pleca acasă la scurt timp după intervenție. Riscuri Embolizare Complicațiile sunt rare și sunt evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Complicațiile posibile includ: reacții alergice la administrarea substanței de contrast, inclusiv insuficiența renală reacții la compusii anestezici fistule arteriovenoase la locul puncției sângerări la locul puncției febră cefalee (durere de cap), migrenă infecții embolie gazoasă. Ce se întâmplă în timpul unui tratament pentru DE Tratamentul intervențional al DE constă în dilatarea leziunii cu ajutorul unui balon sau montând mici dispozitive, denumite stenturi, pentru a menține vasul la un calibru optim. Se realizează similar cu alte proceduri care implică arterele periferice.
Tehnica: Procedura se efectuează în laboratorul de angiografie. După asepsia locală și anticoagulare optimă, medicul intervenționist va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal ( la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza artera femurală. La nivelul acestei mici incizii, sub ecran radiologic, se va introduce o teacă, ulterior pe teacă se introduc catetere până la nivelul vasului afectat. Se efectuează angiograme repetate, pentru a vizualiza anatomia vaselor și pentru a verifica locul cateterului. Pe acest cateter se avansează un alt cateter cu balon, până în apropierea stenozei. Balonul va fi umflat la nivelul îngustării, care va fi mărită progresiv, îndepărtându-se astfel stenoza. Ulterior balonul se dezumfla și este îndepărtat. Această tehnica este cunoscută sub denumirea de angioplastie cu balon. Uneori, medicul intervenționist poate opta pentru montarea de stent la nivelul leziunii arterei. Tehnica este identică cu cea descrisă anterior, doar că la nivelul zonei îngustate de placa de ateroscleroză va fi implantat stentul. De obicei, Înainte de implantare se predilată leziunea respectivă, pentru a obține rezultate optime. Hemostaza După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările.
Pacienta va fi rugată să păstreze repaus la pat. Ce dispozitive medicale sunt folosite? Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o intervenție de acest gen, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul intervenționist și să respecți tratamentul indicat de acesta.
Vezi mai mult
Articole scrise de Dr. Rareș Nechifor
Galerie Foto Dr. Rareș Nechifor
.jpg?ixlib=gatsbyFP&auto=compress%2Cformat&fit=max&q=50&w=500&h=261)
