Tot ce trebuie să știi despre pulsul cardiac

Ce este frecvența cardiacă/ pulsul cardiac?

Frecvența cardiacă sau pulsul reprezintă viteza cu care bate inima sau numărul de bătăi (contracții) pe care aceasta îl efectuează într-un minut, pentru a asigura pomparea sângelui către celelalte organe. Prin măsurarea pulsului, se cuantifică numărul de impulsuri electrice generate de cord. În mod fiziologic, impulsul electric al inimii este generat la nivelul nodului sino-atrial (anatomic situat la nivelul atriului drept, în preajma orificiului venei cave superioare). De la acest nivel, impulsul este condus pe calea unor fascicule (asemănător unei rețele electrice) în tot cordul, realizându-se astfel contracția mușchiului cardiac.

Valorile pulsului cardiac pot varia de la o persoană la alta, fără ca acest lucru să indice neapărat existența unei probleme de sănătate, deoarece, după cum vom vedea mai jos, există mai mulți factori care le pot influența. Totuși, în acele situații în care se observă că numărul de bătăi pe minut ale inimii este în mod constant prea mare sau prea mic, este indicată efectuarea unui control cardiologic, pentru a depista cauza acestor valori anormale.[1]

Atenție! Frecvența cardiacă nu se va confunda cu tensiunea arterială. Aceasta din urmă reprezintă presiunea exercitată de sânge asupra pereților arterelor în timp ce inima se contractă și se relaxează, iar un puls accelerat nu înseamnă automat că și tensiunea ta arterială este ridicată.[5]

Care este pulsul normal?

Valoarea normală a pulsului în repaus variază între 60 și 100 de bătăi pe minut, femeile având o frecvență cardiacă ușor mai crescută decât a bărbaților din cauza dimensiunilor mai reduse ale cordului. Inima lor pompează mai puțin sânge cu fiecare bătaie, ceea ce înseamnă că este necesar un puls mai ridicat pentru a asigura un debit cardiac adecvat. De asemenea, copiii tind să aibă un puls mai ridicat decât adulții. Mai multe informații despre valorile normale ale pulsului cardiac sunt disponibile aici.

Cum se măsoară ritmul cardiac?

Măsurarea pulsului este indicat să se efectueze în condițiile în care o persoană resimte bătăile inimii ca fiind anormale (palpitații), în cazul în care resimte amețeli sau în cadrul unui examen medical de rutină. Se recomandă a se măsura pulsul după 15 minute de repaus, utilizând una dintre următoarele metode: 

• palparea unei artere și numărarea timp de un minut a bătăilor percepute (de obicei artera radială - aflata în partea laterală a încheieturii mâinii sau artera carotidă - aflată în partea laterală a gâtului); 
• folosind tensiometru digital (care indică tensiunea arterială și frecvența cardiacă); 
• folosind un device de tip smart watch; 
• efectuând o electrocardiogramă.

Ce ne poate indica măsurarea pulsului

Măsurarea pulsului ne indică valoarea frecvenței cardiace. Aceasta poate fi în limite normale, poate fi scăzută (bradicardie, definită ca o valoare sub 60 de bătăi pe minut) sau crescută (tahicardie, definită ca o valoare peste 100 de bătăi pe minut). Valorile ridicate ale pulsului mai pot semnala și existența altor probleme de sănătate, cum ar fi infecțiile sau deshidratarea. Un puls neregulat poate indica și el existența unei probleme, ca și unul greu de localizat, care poate semnala că există un blocaj la nivelul unei artere. De asemenea, prin măsurarea acestui indicator în timpul sau imediat după antrenamente și exerciții fizice, se pot obține informații privind nivelul de fitness al unei persoane.[4]

Cum variază pulsul în funcție de activitățile pe care le facem sau de perioadele din zi?

Pulsul variază pe durata unei zile, adaptându-se la nevoile energetice ale corpului. De exemplu, pulsul crescut poate avea drept cauze efortul fizic, stresul sau consumul de excitante cardiace (cafea, tutun, energizante, alcool). Pulsul în timpul somnului, pe de altă parte, este mai scăzut. Aceste creșteri și scăderi sunt fiziologice (adaptări normale ale cordului în funcție de diferite situații).

În ce situații poate crește pulsul? Ce afecțiuni pot avea ca simptom un puls crescut? 

Creșterile pulsului pot fi fie fiziologice, așa cum am menționat anterior, fie patologice.

Valorile crescute ale pulsului, numite tahicardii, înglobează o serie de tulburări de ritm (tahicardie sinusală - ritmul fiziologic al inimii, dar accelerat, fibrilație/ flutter atrial, tahicardii paroxistice supraventriculare), tahicardii ventriculare (tulburări de ritm amenințătoare de viață, numite și tahicardii maligne, care pot duce la oprirea cordului dacă nu se intervine prompt). Distincția între tahicardiile supraventriculare și ventriculare se poate face doar prin efectuarea unei electrocardiograme (ECG). 

Tahicardiile sinusale au o multidudine de cauze, putând fi fiziologice (adaptările cordului în condiții de exercițiu fizic, stres emoțional, consum de excitante cardiace) sau patologice (în cadrul unor boli ale cordului sau boli extracardiace). 

Cauze patologice de tahicardie sinusală sunt:

• anemia; 
• tireotoxicoza (excesul de hormoni tiroidieni); 
• insuficiența cardiacă;
• trombembolismul pulmonar (prezența unui cheag de sânge în interiorul unei artere a plămânului); 
• miocarditele (inflamații ale mușchiului inimii); 
• febra; 
• hipovolemia (în cazul deshidratării secundare vărsăturilor, diareei, arsurilor intinse, pierderi importante de sânge); 
• bolile cardiace congenitale; 
• tulburările hidroelectrolitice.

Tahicardia sinusală mai poate să apara și secundar administrării de medicamente (adrenalină, atropine, teofilină, beta2-simpatomimetice- Salbutamol) sau droguri (cocaina, amfetamine, MDMA).

În ceea ce privește cauzele celorlalte tahicardii supraventriculare, ele sunt cel mai adesea secundare modificărilor structurale ale mușchiului inimii, valvelor inimii, vaselor de sânge care alimentează inima (artere coronare) sau defectelor în circuitul electric al inimii (existența unor căi electrice suplimentare) ori unor boli extracardiace (boli pulmonare, boli ale glandei tiroidei, ale glandelor suprarenale).

Tahicardiile ventriculare, caracterizate prin prezența unei frecvențe cardiace foarte crescute (între 200 și 300 de bătăi pe minut), sunt de cele mai multe ori amenințatoare de viață, necesitând intervenție promptă medicală. Asemenea valori ale pulsului pot să apară în condiții de infarct miocardic acut, de disfuncție severă a pompei inimii secundară ischemiei miocardice, bolilor cardiace congenitale sau în condiții de tulburări electrolitice severe (concentratii sanguine foarte scăzute  ale potasiului, concentrații scăzute ale magneziului sau ale calciului). 

Când e cazul să ne îngrijorăm de frecvența cardiacă?

Este important să reții că nu întotdeauna faptul că valorile pulsului nu se încadrează în limitele considerate normale reprezintă un semnal de alarmă. Existența unei probleme poate fi suspectată atunci când el este în mod constant rapid, lent sau neregulat, în special dacă este însoțit de simptome precum stări de leșin sau amețeală. Un alt motiv să verifici dacă pulsul tău este normal îl reprezintă palpitațiile.[1]

Când să ne îngrijorăm în cazul unui puls crescut? 

În cazul în care la măsurători repetate ale pulsului se înregistrează valori de peste 100 de bătăi pe minut în condiții de repaus, fără a fi consumat nicotină sau cofeină, se recomandă efectuarea unui consult medical.

În plus, dacă valorile crescute ale pulsului sunt însoțite de simptome precum amețeala, astenie fizică, fatigabilitate, respirație dificilă, creșterea în volum a membrelor inferioare, pierderea stării de conștiență, se recomandă un consult cardiologic.

În funcție de concluziile unui astfel de consult, medicul îți va spune dacă ai sau nu nevoie de tratament pentru puls crescut și ce anume trebuie să faci pentru restabilirea unei frecvențe cardiace normale și prevenirea unor episoade asemănătoare.

Ce poate anunța pulsul scăzut? 

Valorile scăzute ale pulsului se întâlnesc în cadrul bradicardiilor sinusale. Ele pot fi fiziologice (la sportivii de performanță, în timpul somnului), secundare administrării de medicamente care au ca efect scăderea pulsului (betablocante, blocante ale canalelor de calciu, antiartimice, digitale).

Pulsul mic poate fi și patologic, cum este în cazul blocurilor atrioventriculare de grad înalt, al bolilor nodului sinusal, în cazul tulburărilor electrolitice (hipocalcemie, hiperpotasemie) sau în cazul hipotiroidismului (producția scăzută de hormoni tiroidieni), hipotermiei (temperatura scăzută a corpului). 

Este important să efectuam un consult cardiologic în cazul în care depistăm un puls mai mic decât ar fi normal. În unele cazuri, bolile care determină acest puls scăzut necesită tratament medical de urgență.

Ce investigații sunt necesare pentru a stabili cauzele pulsului crescut sau scăzut? 

Există mai multe investigații la care se poate apela pentru a identifica cauzele pulsului scăzut sau crescut, în funcție de frecvența episoadelor. De obicei, prima investigație la care se apelează este electrocardiograma. Dacă este necesară monitorizarea pulsului cardiac pentru o perioadă mai lungă, există varianta utilizării unui dispozitiv Holter sau chiar a unui loop recorder. Mai există și posibilitatea utilizării aparatelor de telemetrie, pe care pacienții le pot închiria pentru anumite perioade de timp și care, utilizate în momentul resimțirii palpitațiilor, înregistrează un ECG care este transmis medicului prin intermediul unei aplicații care folosește o conexiune la internet.

Electrocardiograma (ECG)

Efectuarea unei electrocardiograme de repaus (ECG cu 12 derivatii) este de cele mai multe ori suficientă pentru diagnostic dacă este efectuată în momentul unei valori crescute ale frecvenței cardiace. Este o investigație non invazivă, simplă, rapidă și nedureroasă, care nu necesită nicio pregătire prealabilă. Vei fi rugat să te întinzi pe un pat iar în anumite zone ale corpului tău vor fi plasați electrozi conectați la aparatul EKG ce va înregistra ritmul cardiac. Se va putea stabili astfel cât de repede bate inima ta, dar și dacă ritmul tău cardiac este sau regulat.[2]

Holter EKG 

Dacă palpitațiile nu sunt permanente, iar pacientul nu le resimte în momentul efectuării unui ECG, medicul cardiolog poate indica montarea unui Holter de ECG (un aparat mic, portabil, care înregistrează frecvența cardiacă continuu timp de 24-72 ore sau pe mai multe zile, prin intermediul unor electrozi lipiți pe pieptul tău) pentru a diagnostica prezența unei tulburări de ritm cardiac. Nu este o investigație dureroasă sau care îți va provoca disconfort și nici nu este necesară o pregătire prealabilă. Există un risc mic să apară un disconfort minor sau iritații în zona în care sunt lipiți electrozii, dar ele vor dispărea după îndepărtarea acestora. Este foarte important să porți dispozitivul pe toată perioada monitorizării, inclusiv în timpul somnului.[2]

Monitorizarea ritmului cardiac pe termen lung 

În cazul pacienților la care este necesară o monitorizare de lungă durată a pulsului (săptămâni sau luni), în special la cei la care suspectăm prezența fibrilației atriale (aritmie care predispune la formarea de cheaguri de sânge în interiorul inimii care pot migra la nivelul arterelor cerebrale și producând astfel un accident vascular cerebral), există aparate care se implantează subcutanat, numite loop-recorder (un electrod de aprox 75 de mm și 4 g) și care pot fi “citite” fie prin intermediul telemetriei, fie prin vizită medicală.

Procedura de implantare a unui astfel dispozitiv nu este complicată, se realizează sub anestezie locală și nu necesită pregătire prealabilă. Medicul care o efectuează va realiza o mică incizie în partea stângă a pieptului tău, prin care va fi apoi introdus dispozitivul. Acesta este capabil să înregistreze ritmul cardiac pentru o perioadă de până la 3 ani, iar datele obținute rămân în memoria sa și pot fi transmise medicului pentru interpretare. Este invizil, fără fire sau eletrozi, și nu îți va afecta în niciun fel viața de zi cu zi.[3]

Valorile pulsului cardiac oferă indicii prețioase privind sănătatea inimii tale. Este normal ca ele să varieze de la o persoană la alta, dar și în funcție de momentul zilei sau activitățile pe care le desfășori. Variațiile mici, ocazionale, nu reprezintă neapărat un motiv de îngrijorare. Când valorile pulsului sunt fie prea ridicate, fie prea scăzute în mod constant, acesta lucru poate semnala însă existența unei probleme de sănătate. Tocmai de aceea este indicată efectuarea unui consult medical oricând se observă că pulsul cardiac este mai mic sau mai mare decât ar fi normal. Nu amâna vizita la medic. Un control cardiologic efectuat la timp îți poate salva viața. 

Bibliografie: 

1. „Pulse Rate.” Bhf.org.uk, British Heart Foundation, 30 Aug. 2022, www.bhf.org.uk/informationsupport/heart-matters-magazine/medical/ask-the-experts/pulse-rate. Accessed 8 Feb. 2023.
2. „Heart Tests.” NHLBI, NIH, 24 Mar. 2022, www.nhlbi.nih.gov/health/heart-tests. Accessed 10 Feb. 2023.
3. „Implantable Loop Recorder: A Heart Monitoring Device - Type - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2022, www.mayoclinic.org/tests-procedures/implantable-loop-recorder/pyc-20384986. Accessed 10 Feb. 2023.
4. „Pulse: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2020, medlineplus.gov/ency/article/003399.htm. Accessed 8 Feb. 2023.
5. „Your Heart Rate.” WebMD, WebMD, 1 Nov. 2022, www.webmd.com/heart-disease/heart-failure/watching-rate-monitor. Accessed 8 Feb. 2023.