Clinica de chirurgie cardiovasculară pediatrică adresează patologii de tip malformativ atât pe metode clasice, cât și pe metode minim invazive, precum și afecțiuni vasculare complexe.
Experiența și colaborarea dintre medicii din echipa Spitalului MONZA face posibilă realizarea unor intervenții cu grad mare de dificultate sau chiar intervenții în premieră în România. Astfel, aparținătorii pacienților au încrederea că aceștia sunt tratați de către specialiști de elită în sistemul medical românesc, cardiologi de prestigiu care urmăresc, diagnostichează și monitorizează afecțiunile cardiovasculare, atât pe termen scurt (în perioada preoperatorie și postoperatorie), cât și pe termen lung.
Principalele afecțiuni tratate chirurgical:
Medici chirurgi cardiovasculari în departamentul de cardiologie pediatrică:
În gama de soluții oferite micilor pacienți se numără și procedurile de cardiologie intervențională, care pot reprezenta o alternativă la chirurgia clasică, în anumite cazuri, când patologia o permite. Abordarea intervențională aduce un plus diagnosticului și tratamentului afecțiunilor cardiace, fără a fi necesară intervenția chirurgicală corectivă în cazul unor patologii congenitale, precum defectul septal interatrial de tip ostium secundum și persistența de canal arterial, spre exemplu.
Mai mult, pentru diverse patologii cardiace în care acesta este necesar, se poate face cateterism diagnostic, pe baza căruia se poate identifica malformația cardiacă congenitală complexă.
Proceduri intervenționale disponibile în cadrul departamentului de cardiologie pediatrică
După diagnosticare și tratament, pacientul este monitorizat atent pe întrega perioadă a șederii în spital de către toată echipa medicală implicată în cazul său: medicul chirurg, anestezistul cu specializare pediatrică și cardiologul cu competențe pediatrice. Mai mult, pentru confortul emoțional al micului nostru pacient, acesta este supravegheat de același cardiolog care a diagnosticat patologia pe întreaga perioadă a internării. De asemenea, pe perioada internării și, la nevoie, și după externare pacientul are parte de un program de reabilitare cardiovasculară cu, personal specializat.
Specialiștii noștri în cardiologie, recunoscuți la nivel european și internațional, sunt dedicați să ofere pacienților cel mai înalt standard de îngrijire cardiacă pediatrică. Departamentul de cardiologie pediatrică din Spitalul MONZA oferă întreaga gamă de servicii medicale, de la consult medical și diagnostic, și până la cele mai noi proceduri în cadrul chirurgiei pediatrice și cardiologiei intervenționale, toate în cadrul unui spital dotat la standarde europene.