Philips și Grupul MONZA ARES: O colaborare pentru excelență medicală în România
Articol medical scris de către Echipa MONZA ARES, Cardiologie clinică la MONZA ARES Bucuresti
Cuprins
Pe scurt, despre parteneriat
Grupul MONZA ARES și Philips au încheiat un parteneriat strategic menit să redefinească standardele de îngrijire medicală din România. Această colaborare marchează un pas important în a oferi pacienților acces la tehnologie de ultimă generație pentru pacienții din rețeaua națională de centre de cardiologie intervențională MONZA ARES, consolidând totodată poziția celor două companii în domeniul serviciilor medicale de înaltă performanță.
Philips, lider global în tehnologia sănătății, și MONZA ARES, lider national în piața privată din România în domeniul cardiologiei, și-au unit forțele pentru a aduce echipamente medicale avansate în șase dintre cele 10 săli de angiografie din rețeaua națională a Grupului MONZA ARES. Cu o investiție totală de peste 5 milioane de euro, acest parteneriat susține îmbunătățirea accesului la diagnostic rapid și tratamente intervenționale de cea mai înaltă calitate.
Un exemplu notabil al acestei colaborări este instalarea angiografelor de ultima generatie Philips Azurion 7 în Spitalul Monza din București, completată de implementarea altor două sisteme Azurion în centrele MONZA ARES din Constanța și Târgu Jiu. Aceste echipamente reprezintă un punct de referință în cardiologia intervențională datorită tehnologiilor lor avansate, care oferă medicilor control sporit, eficiență procedurală crescută și suport pentru decizii rapide și precise.
Ce aduce Philips Azurion 7 în cardiologia intervențională?
Sistemul Azurion 7, instalat în sala de angiografie a Spitalului Monza, este mai mult decât un angiograf: este o soluție tehnologica integrată, adaptată nevoilor moderne ale cardiologiei interventionale.
Printre caracteristicile sale remarcabile se numără:
- Siguranță crescută: expunerea pacientului la radiații este gestionată eficient, minimizând riscurile.
- Tehnologii intuitive de control: medicii pot gestiona rapid procedurile direct de la masa de operație, cu acces rapid și tactil la aplicații esențiale.
- Monitorizare avansată a pacientului: sistemul oferă informații în timp real pentru luarea celor mai bune decizii clinice.
- Eficiență procedurală: Azurion 7 optimizează fluxul de lucru, permițând un număr mai mare de proceduri într-un timp redus, fără a compromite calitatea.
- Confort sporit pentru pacieni intraprocedural[: masa de angiografie este complet ajustabilă, oferind confort pacienților, inclusiv celor cu mobilitate redusă sau cu greutate corporală mare.
Această tehnologie avansată nu doar simplifică intervențiile, ci și crește calitatea si rata de succes a acestora, contribuind la rezultate mai bune pentru pacienți și la un mediu de lucru mai ergonomic pentru echipa medicală.
Intervențiile efectuate în sala de angiografie MONZA ARES
De la instalarea angiografului în aprilie 2024, echipa medicală MONZA ARES a efectuat deja peste 500 proceduri intervenționale, incluzând:
- Corecții de malformații congenitale cardiace: intervenții care redau copiilor și tinerilor șansa la o viață normală.
- Angioplastii cu stent și rotablații: proceduri minim invazive care redeschid fluxul sangvin prin arterele blocate.
- Dezobstrucții ale arterelor sever calcifiate: utilizarea tehnologiei Shockwave pentru a trata calcificările severe.
- Repararea endovasculară a anevrismelor de aortă: proceduri moderne pentru consolidarea pereților aortici și prevenirea rupturii acestora.
- Intervenții CTO (ocluzii cronice totale): soluții pentru redeschiderea arterelor complet blocate de o lungă perioadă.
- TAVI (implantare transcateter a valvei aortice): o procedură minim invazivă pentru pacienții cu stenoză aortică severă, care permite înlocuirea valvei fără necesitatea unei intervenții chirurgicale deschise.
Echipa de elită în cardiologia intervențională
Succesul și calitatea intervențiilor realizate în sala de angiografie MONZA ARES, dotată cu angiograful Philips Azurion 7 sunt garantate de o echipă medicală de excepție, formată din cardiologi intervenționiști cu o vastă experiență și expertiză. Fiecare medic aduce o contribuție esențială prin specializările sale în domenii precum tratamentul malformațiilor cardiace congenitale, procedurile endovasculare avansate sau terapia minim invazivă a bolilor cardiovasculare complexe.
Echipa MONZA ARES este dedicată atât excelenței clinice, cât și empatiei față de pacienți, asigurând o abordare personalizată pentru fiecare caz. Mai mult, colaborarea constantă cu lideri din domeniul tehnologiei, precum Philips, le oferă specialiștilor acces la cele mai recente inovații și soluții, consolidând reputația Grupului MONZA ARES ca un centru de referință în cardiologia intervențională.
Printre afecțiunile tratate în sala de angiografie amintim: infarctul miocardic acut, angina pectorală, boli cardiace vavulare: insuficiența/stenoza aortică, insuficienta/stenoza mitrală, bolile cardiace congenitale.
"Azurion reprezintă o platformă avansată de angiografie care aduce multiple beneficii atât medicilor, cât și pacienților și îmbunătățește semnificativ calitatea actului medical. Tehnologia oferă imagini de înaltă rezoluție în timp real, astfel ne permite o vizualizare detaliată a anatomiei și ghidarea cu precizie a procedurilor minim invazive pe care le efectuăm. Sistemul reduce timpul necesar desfășurării intervențiilor, sporește eficiența operațională și permite tratamentul unui număr mai mare de pacienți, fără compromisuri asupra calității.
Un alt avantaj major îl reprezintă reducerea dozei de radiații, ceea ce sporește siguranța atât pentru pacienți, cât și pentru echipa medicală. Integrarea facilă a datelor clinice și conectivitatea cu alte sisteme spitalicești de tipul ecografiilor, CT, etc permite luarea unor decizii rapide și bine informate. În plus, flexibilitatea și adaptabilitatea platformei o fac ideală pentru o gamă largă de specialități medicale, cum ar fi cardiologia și radiologia intervențională, oferind soluții personalizabile pentru fiecare procedură. Astfel, Azurion a devenit un partener esențial în furnizarea unor tratamente sigure, eficiente și de înaltă calitate."
Dr. Dan Deleanu & Dr. Silviu Dumitrașcu:
Achiziția noului angiograf Philips Azurion marchează un pas important în redefinirea standardelor cardiologiei intervenționale. Acest angiograf ne-a consolidat capacitatea de a realiza cu succes proceduri de o complexitate ridicată, precum:
- angioplastii coronariene complexe (inclusiv prin utilizarea diverselor tehnici adjuvante avansate, precum rotablație și terapie cu Shockwave),
- angioplastii periferice (artere carotide, renale, mezenterice),
- cateterisme cardiace,
- proceduri cardiace structurale, incluzând TAVI și corectarea defectelor congenitale.
Angiograful Philips Azurion se remarcă prin calitatea excepționala a imaginii, integrarea optimă a funcțiilor avansate și usurința în utilizare. Aceste avantaje sunt completate de o reducere semnificativă a expunerii la radiații, atât pentru pacient, cât și pentru echipa medicală – un aspect esențial în activitatea noastră zilnică.
Utilizarea acestui angiograf ne-a demonstrat în mod direct avantajele unei tehnologii de ultimă generație, oferindu-ne încrederea că, indiferent de complexitatea cazurilor, avem la dispoziție întreaga infrastructura tehnologica necesară pentru a obține cele mai bune rezultate pentru pacienți.
"Noul angiograf Phillips Azurion reprezintă un pas important în practica medicală, oferind o calitate superioară a imaginii și o doză considerabil redusă de radiații comparativ cu generațiile anterioare, atât pentru pacient, cât și pentru medic. De asemenea, tehnologia avansată a softului integrat asigură o acuratețe sporită și rezultate superioare în timpul angioplastiei. Funcționalitatea aparatului este mult mai intuitivă, grație unui ecran touch-screen amplasat direct în sala de intervenție, la îndemâna medicului. În plus, sistemul permite reducerea cantității de substanță de contrast utilizată, ceea ce aduce beneficii suplimentare pentru siguranța și confortul pacienților.”
Angajamentul către excelență medicală
Acest parteneriat subliniază angajamentul Grupului MONZA ARES de a oferi pacienților din România tratamente personalizate, rapide și sigure, sprijinite de cea mai avansată tehnologie medicală. Philips, prin vasta sa experiență și inovațiile de top, devine un partener de încredere în sprijinul profesioniștilor din domeniul sănătății.
„Folosirea tehnologiei Philips în centrele MONZA ARES nu doar că îmbunătățește rezultatele clinice, ci redefinește experiența pacientului, oferind soluții rapide, sigure și eficiente pentru probleme complexe,” declară reprezentanții Grupului.
Un nou standard pentru medicina din România
Această colaborare între MONZA ARES și Philips deschide calea către un viitor promițător pentru pacienții din România, demonstrând că tehnologia modernă, combinată cu expertiza medicală, poate face diferența în viețile oamenilor. Cu fiecare echipament instalat și fiecare procedură realizată, suntem mai aproape de o îngrijire medicală accesibilă, personalizată și la standarde internaționale.
Articole mai vechi
- Caz tratat la MONZA ARES prin ablație tumorală cu microunde | MONZA ARES
- Dr. Nicolae Cârstea: TAVI și angioplastie cu stenturi, pacient de 92 de ani
- Hemangiom la copii: cauze, simptome, diagnostic și opțiuni de tratament
- Stopul cardio-respirator: cauze, simptome si opțiuni de tratament
- Primul implant de valvă aortică SAPIEN 3 Ultra RESILIA într-un spital privat din România