Program avansat de training pentru diagnosticul și tratamentul microinvaziv al afecțiunilor cardiotoracice

Program avansat de training pentru diagnosticul și tratamentul microinvaziv al afecțiunilor cardiotoracice
Publicat: 26 noiembrie 2025

Distribuie:

Peste 500 de medici cardiologi, chirurgi vasculari și cardiovasculari, interniști, medici de familie, diabetologi, neurologi, pneumologi, chirurgi toracici și medici rezidenți au beneficiat în 2025 de sesiuni gratuite de formare intensivă, construite pe cazuri reale și cu acces direct la tehnologii medicale de ultimă generație.

Între martie și decembrie 2025, experții MONZA ARES au organizat o serie amplă de activități educaționale dedicate tehnicilor moderne de diagnostic și tratament al patologiilor cardiotoracice complexe. Programul va continua și în 2026, prin ediții extinse și noi module aplicate, adaptate nevoilor reale din practica medicală curentă.

„Educația și formarea continuă sunt esențiale pentru dezvoltarea medicinei cardiotoracice moderne. Ne-am asumat misiunea de a sprijini următoarea generație de specialiști în medicină cardiologică clinică, intervențională, chirurgia cardiotoracică și pneumologie. Prin acest program, oferim cursuri intensive cu expunere directă la cazuri reale, acces la tehnologie de vârf și un transfer autentic de know-how”, a declarat dr. Geanina Durigu, CEO MONZA ARES GROUP.

Activitățile de educație medicală desfășurate în 2025 au inclus:

Conferințe, simpozioane și sesiuni multidisciplinare

  • De la mini la microinvaziv: Cazuri cardiovasculare complexe soluționate în Heart Team
  • Heart Team – strategii microinvazive și multidisciplinare în cazuri structurale complexe
  • Cardiometabolic Talks

Workshopuri interactive

  • Workshop interactiv de ecografie transesofagiană – tehnici de achiziție și evaluare bazate pe cazuri clinice
  • Workshop interactiv de ecografie transesofagiană avansată – ecografie periprocedurală și patologie complexă
  • Workshop interactiv TAVI – evaluare, planificare procedurală și cazuri aplicate
  • Workshop interactiv TAVI – abordare avansată și optimizarea rezultatelor: de la anatomie la implantare
  • Workshop interactiv – tehnici minim invazive de tratament al valvelor aortică și mitrală
  • Comprehensive Workshop in EBUS and Advanced Bronchology

 

Directorii de curs ai programelor au fost: dr. Dan Deleanu, dr. Ștefan Moț, dr. Theodor Cebotaru, dr. Stanislav Rurac, dr. Silvia Deaconu, dr. Iulian Călin, dr. Igor Nedelciuc, dr. Nicolae Cârstea, dr. Mihai Alexe, Prof. Dr. Dan Gaiță.

„Nu este vorba doar despre tehnici noi, ci despre un nou mod de a practica medicina: multidisciplinar, colaborativ și orientat spre inovație. Aceste activități educaționale au devenit un spațiu de întâlnire pentru profesioniștii care își propun să redefinească abordarea patologiilor cardiotoracice complexe”, a subliniat dr. Geanina Durigu.

Distribuie:

Articole din categoria Știri

MONZA ARES investește peste 5 milioane de euro într-un ecosistem integrat de diagnostic și tratament cardiovascular
MONZA ARES investește peste 5 milioane de euro într-un ecosistem integrat de diagnostic și tratament cardiovascular

Articole mai noi

Prin apăsarea butonului Trimite mesaj, sunt de acord cu prelucrarea datelor mele cu caracter personal (ce pot include și date cu caracter medical) în vederea furnizării serviciilor de către MONZA ARES. Pentru mai multe informații, accesați pagina notei de informare.

 Sună