10 ianuarie 2024

Spitalul Monza anunță extinderea departamentului de chirurgie cardiacă minim invazivă, prin adăugarea unei secții de chirurgie cardiovasculară, condusă de dr. Stanislav Rurac

Spitalul Monza anunță extinderea departamentului de chirurgie cardiacă minim invazivă, prin adăugarea unei secții de chirurgie cardiovasculară, condusă de dr. Stanislav Rurac

MONZA ARES devine astfel singurul centru multidisciplinar privat din București care tratează minim invaziv toate patologiile cardiace.

Spitalul Monza va reuni, începând cu 2024, pionierii chirurgiei cardiace minim invazive din mediul privat din România. Echipele de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul Monza vor fi conduse de dr. Theodor Cebotaru, șeful secției de chirurgie cardiovasculară Monza I și dr. Stanislav Rurac, care se realătură echipei în calitate de șef al secției de chirurgie cardiovasculară Monza II. Cei doi medici au introdus în urmă cu mai bine de 10 ani chirurgia cardiacă minim invazivă în spitalele private din România.

Vrem să reunim forțele de chirurgie cardiacă modernă, în special minim invazivă și endoscopică, într-un singur loc, făcând din Monza un centru de referință în special în bolile cardiace tratate prin metode minim invazive. Ideea este de a trata pacientul cât mai bine, cât mai repede și cât mai puțin invaziv a declarat dr. Stanislav Rurac, medic primar chirurgie cardiovasculară.

Încă de la înființare, în urmă cu peste 10 ani, Spitalul Monza a funcționat ca centru cardiovascular de elită. Începând cu 2012, aici au avut loc primele intervenții private de chirurgie cardiacă, iar astăzi Spitalul Monza este singurul centru privat de chirurgie cardiacă ce abordează minim invaziv toate tipurile de patologii ale inimii.

În prezent, în centrul nostru sunt efectuate minim invaziv toate tipurile de proceduri, de la reintervenții minim invazive, la revascularizări miocardice prin minitoracotomie pe cord bătând, proceduri combinate valvulare și coronariene, precum și chirurgia plurivalvulară complexă” a declarat cu această ocazie dr. Theodor Cebotaru, medic primar cardiolog, șeful secției de chirurgie cardiovasculară Monza I.

În plus, odată cu preluarea activității de cardiologie a Spitalului Monza de către grupul MONZA ARES și unificarea echipelor, acesta devine cel mai performant centru multidisciplinar privat pentru tratarea integrată a afecțiunilor inimii.

null

Vom lucra în Heart Team, un mediu în care decizia tratamentului unui pacient nu aparține unei singure specialități, ci este rezultatul strânsei colaborări între cardiolog clinician, cardiolog intervenționist, chirurg cardiac și anestezist. Este ceea ce diferențiază în acest moment echipa de la Spitalul Monza în piață. Avem o colaborare de lungă durată cu medicii intervenționiști de la ARES, iar acum managementul pacientului va fi mult mai ușor, acționând într-o singură echipă a adăugat dr. Cebotaru.

Dr. Stanislav Rurac, medic primar chirurgie cardiovasculară revine în echipa Spitalul Monza pentru a dezvolta centrul de chirurgie cardiacă. Este unul dintre membrii echipei de transplant pulmonar, numărându-se printre cei care au realizat primul transplant de plămâni din România, în 2018. De-a lungul anilor, dr. Rurac a realizat peste 3000 de operații cardiace clasice, minim invazive și vasculare. Are la activ nu mai puțin de 10 intervenții realizate în premieră națională în România sau Republica Moldova. În ultimii 10 ani, și-a dedicat activitatea profesională dezvoltării chirurgiei cardiace minim invazive de la noi.

De aproximativ 10 ani se practică chirurgie cardiacă minim invazivă în România. Dacă în primii ani, numărul de intervenții minim invazive era în jur de 5-10%, rezumându-se la înlocuiri sau plastii de valvă mitrală sau închiderea defectelor septale atriale, în momentul de față, paleta de patologii care pot fi rezolvate minim invaziv a crescut foarte mult. Acum, tindem ca intervențiile minim invazive să depășească 70-80% din totalul cazurilor. Pe lângă afecțiunea valvei mitrale și defectul de sept atrial, se mai rezolvă prin această metodă patologia valvei aortice, unele by-pass-uri aorto-coronariene dar și patologii semnificative multivalvulare. Cele care cândva se evitau, acum pot fi realizate prin aceste metode explică dr. Stanislav Rurac.

null

În cadrul celor două secții de chirurgie cardiovasculară de la Spitalul Monza vor fi abordate toate aceste patologii, prin intervenții cu impact redus și recuperare rapidă. Echipele conduse de dr. Theodor Cebotaru și dr. Stanislav Rurac efectuează proceduri minim invazive complexe:

  • Revascularizare miocardică prin minitoracotomie directă pe cord bătând (MIDCAB)
  • Revascularizare miocardică endoscopică
  • Plastii și protezări valvulare singulare sau multiple prin procedee minim invazive: valva aortică, mitrală, tricuspidă
  • Intervenții cardiace complexe minim invazive
  • Intervenții minim invazive în patologia aortei ascendente
  • Reintervenții cardiace prin abord minim invaziv

În plus, prin unificarea echipelor Monza și ARES și crearea unui HEART TEAM, pacienții cu patologii complexe vor putea beneficia de soluții de tratament personalizate, prin proceduri hibrid, care combină procedeele intervenționale cu cele chirurgicale.

Unirea Monza cu ARES dă niște perspective noi și foarte frumoase în ceea ce privește dezvoltarea metodelor hibrid cardio-chirurgicale cu un impact foarte bun asupra tratamentului în patologiile cardiace complexe, unde sunt implicate atât leziuni ale coronarelor cât și ale valvelor. În aceste situații noi încercăm să vedem dacă pot fi rezolvate minim invaziv, prin metode hibrid, intervențional și chirurgical. Montarea unor stent-uri preoperator și realizarea operației pe valve sau invers a declarat dr. Rurac.

Suntem bucuroși să începem anul cu o veste atât de importantă pe piața cardiologiei din România. Reunim echipele cele mai performante, cu rezultate excelente și constante în ultimul deceniu, atât în domeniul cardiologiei clinice, intervenționale, cât și în chirurgia cardiacă minim invazivă. Pacientul care vine acum la Spitalul Monza poate fi asigurat că de la prima consultație în ambulator, până la recuperarea post intervenție, va avea parte de o abordare integrată, multidisciplinară, pentru a ajunge la rezolvarea cea mai rapidă și cu impactul cel mai redus. Aceasta este filosofia pe care vrem să construim mai departe rețeaua națională Monza ARES, iar centrul din Spitalul Monza devine centru de referință în tratamentul minim invaziv al afecțiunilor inimii a declarat dr. Geanina Durigu, CEO grupul Monza ARES.

Grupul Monza ARES este cea mai mare rețea națională de servicii specializate de cardiologie, oferind soluții terapeutice inovatoare de cardiologie și radiologie intervențională. Monza ARES deține în prezent 10 săli de angiografie în 7 centre din București, Cluj-Napoca, Pitești, Constanța și Tulcea și 3 clinici multidisciplinare, cu focus pe cardiologie, în Cluj-Napoca, Ares-Cardiomed. În 2023, grupul a preluat activitatea de cardiologie a Spitalului Monza. Misiunea Monza ARES în România este să asigure accesul unui număr cât mai mare de pacienți la tratamente inovatoare din sfera cardiologiei. În spiritul acestei misiuni, de-a lungul celor peste 10 ani de activitate, la Monza ARES au avut loc 19 premiere medicale naționale. Din anul 2019, grupul este deținut majoritar de fondul american de investiții Highlander Partners, fond cu active de 3 mld USD.

Prin apăsarea butonului Trimite mesaj, sunt de acord cu prelucrarea datelor mele cu caracter personal (ce pot include și date cu caracter medical) în vederea furnizării serviciilor de către MONZA ARES. Pentru mai multe informații, accesați pagina notei de informare.

Acest site a fost conceput cu scop informativ. El nu inlocuieste in niciun caz consultul medical. Orice decizie privind diagnosticul si tratamentul afectiunii dumneavoastra se va face numai dupa un consult medical de specialitate.

MONZA ARES Group
Soluționarea Alternativă a LitigiilorSoluționarea online a litigiilor