Campanie de ECG-uri gratuite pentru clujeni în perioada 25-29 septembrie
Începând cu data de 25 septembrie 2023, la spitalul ARES din Cluj Napoca poți beneficia gratuit de o electrocardiogramă cu interpretare în baza unei programări făcute în prealabil la numărul de telefon 031 9300.
Campania este inițiată cu ocazia Zilei Inimii (29 septembrie) și se va desfășura în perioada 25 septembrie – 29 septembrie 2023.
Screening-ul se adresează tuturor persoanelor care își doresc să afle starea inimii lor, dar mai ales pacienților care se cunosc cu factori de risc cardiovascular sau care prezintă simptomele unei afecțiuni cardiace.
Printre principalii factori de risc cardiovascular enumerăm hipertensiunea arterială, colesterolul ridicat, diabetul, sedentarismul (lipsa efortului fizic susținute), obezitatea, fumatul, consumul excesiv de alcool.
Scopul campaniei de electrocardiograme gratuite este acela de a crește gradul de conștientizare în ceea ce privește numeroasele boli cardiovasculare care pot fi asimptomatice, dar care pot afecta calitatea vieții și pot, în lipsa tratamentului, pune viața pacientului în pericol.
Electrocardiograma este o investigație care depistează dacă există anumite probleme cu ritmul normal al inimii și, în general, cu activitatea electrică a acesteia. Efectuarea unei electrocardiograme poate dura între 5 și 10 minute., iar investigația nu necesită o pregătire deosebită. Totuși, pentru ca investigația să fie concludentă, este bine să evitați consumul de substanțe care influențează ritmul cardiac precum: cafeaua, băuturile energizante, antidepresivele etc.
Verificarea periodică a ritmului cardiac este importantă pentru a exclude orice boală a mușchiului inimii sau o afecțiune de natură electrică.
Programările se fac la numărul de telefon 031 9300, iar medicii ARES care vor evalua pacienții sunt dr. Camelia Năndrean și dr. Simona Costea, medici specialiști cardiologi.
Articole mai noi
- Dr. Nicolae Cârstea: TAVI și angioplastie cu stenturi, pacient de 92 de ani
- Hemangiom la copii: cauze, simptome, diagnostic și opțiuni de tratament
- Stopul cardio-respirator: cauze, simptome si opțiuni de tratament
- Primul implant de valvă aortică SAPIEN 3 Ultra RESILIA într-un spital privat din România
- Pacientă diagnosticată cu boală arterială periferică stadiul IV Fontaine, tratată fără tăieturi
Articole mai vechi
- Tratament eficient pentru adenomul de prostată prin embolizare
- Tratament inovator și accesibil pentru pacienții cu stenoză aortică strânsă - TAVI
- Status post-ablație cu radiofrecvență de cale accesorie pentru episoade repetate de tahicardii paroxistice supraventriculare
- ARES Constanța oferă screening cardiac prin teste de efort gratuite pacienților constănțeni
- ARES și HEKA HOSPITAL devin parteneri și lansează un centru de cardiologie și radiologie intervențională în care vor fi tratate cazuri complexe la Constanța