20 septembrie 2019

Fibrom uterin? Cat de mare poate creste un fibrom?

Fibrom uterin? Cat de mare poate creste un fibrom?
Articol medical scris de către Dr. Cristiana Boitan, Obstetrică ginecologie la MONZA ARES Bucuresti, Bucuresti

Cuprins

Acesta este un articol medical

Află mai multe despre tratamentul fibromului uterin!

Despre fibromul uterin:

Chiar dacă pare greu de crezut și sunt foarte rare cazurile de acest fel, trebuie să știi că cel mai mare fibrom uterin raportat vreodată la nivel mondial a fost de 28 de kilograme.

A fost cazul unei femei de 54 de ani din Singapore. În cazul acesteia a fost nevoie de o operație de histerectomie totală. Acest lucru presupune scoaterea uterului și a colului odată cu scoaterea fibromului gigant. Se pare că femeia a neglijat vizita la medic pentru că îi era frică de operație. Această teamă a făcut ca, în câtiva ani, dimensiunea fibromului să ajungă la 26 de centimentri în diametru.  Acoperea întreaga cavitate abdonimală și pelvină ceea ce a reprezentat un caz medical dificil de operat. După operația de histerectomie, medicii chirurgi plasticieni au fost nevoiți să reconstruiască pereții abdominali care s-au subțiat de-a lungul timpului.

Întrebarea pacientelor: Cât de mare poate ajunge un fibrom mic?

În primul rând, fibromul se poate dezvolta de unul singur sau împreună cu mai multe fibroame. Iar dimensiunea acestora poate varia de la 1 mm in diametru pana la 20 de cm. Desigur, există și cazuri precum cel menționat mai sus. Fie că pacienta este neglijentă, fie de frică nu se adresează personalului medical și ajunge să aibă un fibrom gigant, greu de operat.

 Dimensiuni fibrom:

  1. Mici ( > 1 cm pana la 5 cm) – bob de mazăre până la lime
  2. Medii ( 5 cm pana la aprox 10 cm) – piersică până la lămâie
  3. Mari (10cm+) – fruct de mango până la pepene.

Cea mai ușoară metodă de depistare a fibromului uterin este ecografia transvaginală. Această investigație este recomandată anual la controlul de rutină. Pe lângă diagnosticarea unui fibrom, ecografia poate arăta și alte anomalii ale uterului sau ale ovarelor.

În cazul diagnosticării unui fibrom uterin, se poate recomanda tratament:

  1. Hormonal
  2. Intervențional
  3. Chirurgical

Tratamentul hormonal consta în administrarea de pilule hormonale pentru a reduce, în timp, dimensiunile fibromului si este recomandat preoperator, înaintea unei operații de îndepărtare a fibromului. Acest lucru se recomandă întrucât după oprirea tratamentului hormonal, fibroamele cresc exponențial.

Pret embolizare fibrom uterin?

Completează formularul și vei fi contactat

Tratament fibrom uterin interventional

Tratamentul intervențional se numeste embolizare fibrom uterin si reprezintă o metodă sigură de tratare a fibromului uterin. Este o terapie inovatoare și constă în astuparea arterelor care hrănesc acel fibrom și îl fac să crească în dimensiuni. Odată ce acesta nu mai primește sânge, el intră într-un proces de resorbție. Se retrage, încet-încet, până rămâne doar o cicatrice fibroasă. Intervenția se face fără anestezie generală, pacienta este trează și poate discuta cu medicul. Durata procedurii este foarte scurtă, de la 15 minute până la maximum o oră.  Pacienta râmâne sub supraveghere medicală timp de 24 de ore după care este externată. Tratamentul pentru managementul durerilor este de aproximativ 7 zile. Femeia revine la control la 2 luni, 6 luni și 1 an post embolizare.

Citeste mai multe despre

Tratament fibrom uterin prin laparoscopie

Această intervenție implică incizii la nivelul abdomenului. Prin aceste incizii se vor introduce: o cameră și ustensilele chirurgicale de îndepărtare a tumorii. În funcție de localizarea fibromului și dimensiunea acestuia, intervenția poate dura de la o oră la câteva ore. Spitalizarea este redusă la câteva zile, iar recuperarea este mult mai rapidă decât în cazul chirurgiei clasice.

 

Tratament fibrom uterin chirugical

Există două tipuri de operații care se practică în chirurgia ginecologică pentru tratamentul fibromului. Prima este Miomectomia – care reprezintă scoaterea fibromului, nu a intregului uter. În cazul acesta, femeia in cauza va putea avea copii. Un dezavantaj al acestei intervenții este acela că șansele ca fibromul să reapară sunt mari. Sunt multe cazurile în care complicațiile din timpul miomectomiei au condus la efectuarea histerectomiei. Această operație constă în îndepărtarea uterului, ceea ce afectează iremediabil fertilitatea unei femei.  Sunt două tipuri de  operații de histerectomie: histerectomia subtotală – se excizează doar corpul uterin cu lăsarea colului uterin și histerectomia totală – se excizează uterul împreună cu colul uterin.

Intervențiile de acest gen au o durată mai mare și cum este de așteptat, o spitalizare mai îndelungată. Recuperarea după o astfel de operație este de minim 4 săptămâni în funcție de indicația medicului operator.

Acest site a fost conceput cu scop informativ. El nu inlocuieste in niciun caz consultul medical. Orice decizie privind diagnosticul si tratamentul afectiunii dumneavoastra se va face numai dupa un consult medical de specialitate.

MONZA ARES Group
Soluționarea Alternativă a LitigiilorSoluționarea online a litigiilor