29 ianuarie 2019

Fibromul Uterin - responsabil de creșterea în greutate?

Fibromul Uterin - responsabil de creșterea în greutate?

Articol medical scris de către Dr. Cristiana Boitan, Obstetrică ginecologie la MONZA ARES Bucuresti, Bucuresti

Cuprins

Despre afectiune

În fiecare an mii de femei din întreaga lume sunt diagnosticate cu fibrom uterin. În România peste 50% dintre femeile cu vârsta cuprinsă între 21 și 49 de ani primesc acest diagnostic.

Fibromul uterin reprezintă o tumoră benignă, adică necanceroasă. Totuși, chiar dacă nu este cancer, fibromul sau fibroamele provoacă adesea discomfort atât fizic cât și psihic.

De cele mai multe ori, netratat, un fibrom uterin, inițial mic cât un bob de mazăre, ajunge să crească foarte mult și să provoace din ce în ce mai multe simptome. Iată care sunt cele mai frecvente:

  •  sângerări excesive
  •  menstruație prelungită
  • balonare
  •  dureri abdominale
  • dificultate în golirea vezicii urinare
  • urinări frecvente
  • dureri de spate
  • presiune pelvină

Deși la ora actuală nu există suficiente date care să explice de ce apar aceste tumori necanceroase, majoritatea studiilor efectuate indică nivelul ridicat de estrogen ca unul dintre principalii factori de risc. Pentru a-ți da seama dacă fibromul este responsabil de creșterea în greutate sau deformarea abdomenului este foarte important să înlături celelalte cauze posibile : o viață sedentară, fără o activitate fizică moderată, o alimentație bogată în grăsimi și în dulciuri, etc.

Dacă duci o viață echilibrată și cu toate astea abdomenul tău continuă să crească și, mai ales, resimți simptomele descrise mai sus, este indicat să faci o vizită la medicul ginecolog.

Cu o simplă ecografie transvaginală acesta poate stabili dacă suferi de fibrom uterin. În aceste cazuri, principiul cu cât mai repede, cu atât mai bine, se aplică din plin. Fibroamele mici primesc de cele mai multe ori indicația de tratament medicamentos. Ținute sub control periodic, ești în siguranță.

Dacă fibroamele sunt de mari dimensiuni și auzi cuvântul HISTERECTOMIE, nu te speria. Histerectomia (extracția parțială sau totală a uterlui) poate fi o optiune în cazurile foarte severe. Însă această operație  nu este singura si nici cea mai bună metodă. Discută cu medicul tău despre posibilitatea unei embolizări pentru fibromul/fibroamele tale.

Intervenția de embolizare fibrom uterin este o procedură care, în ultimii 10 ani, a vindecat foarte multe femei cu acelasi diagnostic ca și tine. Este o procedură care nu necesită nici anestezie generală și nici spitalizarea prelungită. În 24h pleci acasă și urmezi un tratament antiinflamator. Procedura se face pe cale arterială. Adică, o sondă de mici dimensiuni îți va fi introdusă prin artera de la mână și va ajunge până la nivelul arterelor uterine. Aici, sub control radioscopic, va fi localizat fibromul și arterele care îl alimentează cu sânge. Pentru a nu mai fi alimentat, vasele de sânge vor fi blocate.  Pentru blocarea lor se folosesc microparticule biocompatibile. Procedura durează maximum 30 de minute, iar tu nu vei simți nimic. Anestezia este locală, la nivelul puncției arteriale. Singura senzație va fi cea de căldură în artere, datorată substanței de contrast. După procedură, vei merge în salon unde te vei odihni. A doua zi, dimineața, vei pleca acasă și vei urma tratamentul medicamentos. Se recomandă controlul periodic post-embolizare la 2 luni, 6 luni și 12 luni.

Acest site a fost conceput cu scop informativ. El nu inlocuieste in niciun caz consultul medical. Orice decizie privind diagnosticul si tratamentul afectiunii dumneavoastra se va face numai dupa un consult medical de specialitate.

MONZA ARES Group
Soluționarea Alternativă a LitigiilorSoluționarea online a litigiilor