Spitalul Memorial Băneasa

Coronarografia sau angiografia coronariană este o procedură medicală ce ne ajută să obținem informații prețioase despre starea de sănătate a inimii și a arterelor coronare, adică a acelor vase care alimentează miocardul cu sânge. Este considerată cea mai bună metodă de diagnosticare a bolii coronariene, dar este folosită și când se suspectează că ar exista alte probleme cardiace. [3] Ce este coronarografia?  Primul lucru pe care trebuie să-l lămurim este că angiografia coronariană este o metodă de diagnosticare, nu de tratament.  Coronarografia presupune injectarea de către medicul cardiolog intervenționist a unei substanțe de contrast în arterele coronare. În acest fel, se obțin imagini (angiograme) [3] ale circulației sângelui în artere și se pot evidenția eventualele obstacole ce stau în calea curgerii normale a sângelui la acest nivel: stenoze (ateroscleroză sau îngustări ale arterelor) sau trombi (cheaguri de sânge). Această procedură îi va permite medicului tău să stabilească, într-o manieră extrem de precisă, nu doar numărul, ci și localizarea și severitatea stenozelor arterelor coronare.  Coronarografie Video: Aici puteti viziona un video explicativ despre coronarografie: Când ai nevoie de coronarografie/angiografie coronariană?  Procedura de coronarografie este indicată atunci când se suspectează prezența unui infarct miocardic sau a anginei pectorale caracterizate prin: durere toracică persistentă / angina pectorală  lipotimii, sincope (leșinuri sau pierderi ale stării de conștiență) la pacienți cu factori de risc cardiovasculari: hipertensiune arterială, hipercolesterolemie, diabet zaharat EKG anormal; anomalii ale examenelor biologice – creșteri ale enzimelor cardiace sau ale troponinei. Această procedură mai poate fi folosită și pentru a diagnostica afecțiuni cardiace precum:  Boala coronariană – este cauzată de acumularea unor plăci de aterom (depozite de colesterol și calciu) pe pereții vaselor de sânge și poate provoca atacuri de cord și angină pectorală;  Boala cardiacă congenitală la copii – o serie de defecte cardiace congenitale care afectează funcționarea normală a inimii;  Bolile valvelor inimii - probleme cu funcționarea uneia sau mai multor dintre cele patru valve ale inimii;  Cardiomiopatie - o afecțiune a mușchiului inimii. De regulă, această procedură este recomandată pacienților care prezintă simptome precum:  Durere toracică (angină pectorală);  Oboseală puternică (oboseală la efort);  Palpitații;  Amețeli bruște;  Lipotimii;  Electrocardiogramă (ECG) anormală;  Dificultăți de respirație.  Ce se întâmplă în timpul procedurii de coronarografie / angiografie coronariene Coronarografia se efectuează în sălile de angiografie din cadrul Centrelor ARES, în condiții sterile, sub anestezie locală. Pe tot parcursul acesteia, tu vei rămâne conștient și vei putea vorbi cu medicul. Te-ai putea simți somnoros sau s-ar putea chiar să ațipești.[1] Vei fi conectat în permanență la aparate de vizualizare și înregistrare a datelor. Iată cum va decurge procedura:  Ți se va cere să te întinzi pe o masă specială; Medicul cardiolog supraspecializat în Cardiologie Intervențională va alege tipul de abord, femural (la nivel inghinal) sau radial (la încheietura mâinii), după care va face anestezia locală pentru puncția arterei; Odată făcută puncția milimetrică, medicul cardiolog introduce în artera brahială, artera radială sau cea femurală un tub gol (teacă arterială) prin care introduce apoi o serie de ghiduri și catetere (tuburi lungi, subțiri și flexibile) cu care avansează prin ghidaj radioscopic până la originea arterelor coronare; Folosind aceste catetere, medicul cardiolog injectează substanță de contrast pe baza de iod care realizează opacifierea arterelor coronare și, prin expunerea la raze X, observă fluxul sangvin și eventualele blocaje; în timpul injectării substanței de contrast, este posibil să simți o ușoară senzație de căldură sau un gust metalic în gură; nu trebuie să te îngrijoreze acest lucru; [3] Imaginile se vizualizează pe un ecran, iar medicul îți va comunica diagnosticul. Dacă este necesar, adică dacă au fost identificate blocaje în calea curgerii normale a sângelui, se va efectua acum procedura de angioplastie coronariană cu balon și eventual cu un stent. După terminarea investigației, se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. Fie că angiografia coronariană a fost realizată prin abord femural sau radial, ți se va recomanda repaus la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore și îți va permite să-ți miști piciorul în voie și să te ridici din pat. Cât durează internarea? Coronarografia prezintă avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. Perioada de internare variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura de coronarografie. Te vei putea întoarce la viața ta, în numai câteva zile, cu condiția să eviți activitățile ce presupun efort fizic intens. [3] Interpretarea rezultatelor  După cum am menționat deja, rolul coronarografiei este de a ne ajuta să aflăm dacă și ce probleme există la nivelul vaselor de sânge. Ne poate arăta, de exemplu: Câte dintre arterele tale coronare sunt blocate sau îngustate;  Unde se află blocajele în vasele de sânge;  În ce măsură a fost afectat fluxul sangvin către inimă.  Toate aceste informații sunt necesare pentru a evalua starea de sănătate a inimii tale și, dacă este necesar, pentru a decide ce tratament este cel mai potrivit pentru tine. [1] Dacă nu sunt identificate stenoze sau obstrucții, se consideră că rezultatele sunt normale. [2] Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de coronarografie, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul cardiolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. El îți va spune și ce poți face sau nu pe parcursul recuperării după coronarografie. Dacă totul decurge așa cum ar trebui, îți vei putea relua activitatea imediat. Ți s-ar putea recomanda să eviți să faci baie în cadă pentru o săptămână sau chiar două după coronarografie. Vei putea face duș, dar este indicat să încerci să menții zona puncționată cât mai uscată. Vei fi mai sfătuit și să eviți să faci sport sau orice fel de activitate ce implică efort fizic intens timp de aproximativ 1-2 săptămâni. [3] Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge. Care sunt riscurile coronarografiei/angiografiei coronariene? Coronarografia este considerată, în general, o procedură sigură. Ca orice intervenție medicală, presupune și ea anumite riscuri. Printre acestea se numără: Alergia la substanța de contrast sau unele medicamente; Apariția palpitațiilor (aritmiilor) sau a leșinurilor;  Infarct miocardic (șansa de 1/10000 de pacienți);  Apariția de hematoame la locul de puncție. Care este prețul unei coronarografii? Pentru a afla detalii suplimentare despre prețul procedurii de coronarografie, completează formularul de contact din pagină. Unul dintre consilierii noștri medicali te va contacta în cel mai scurt timp. Coronarografia este o procedură minim invazivă, nedureroasă și fără riscuri mari. Este foarte utilă pentru diagnosticarea bolilor cardiovasculare și pentru stabilirea planului de tratament potrivit. În funcție de numărul sau severitatea blocajelor identificate, ar putea fi suficient tratamentul medicamentos sau ar putea fi necesară o altă intervenție minim invazivă și, în anume cazuri, intervenții chirurgicale. Medicul cardiolog îți va explica tot ce ține de această procedură în timpul consultului inițial, așa că nu ezita să pui întrebări dacă anumite aspecte nu îți sunt clare. De asemenea, consilierii noștri din cadrul ARES Help îți stau la dispoziție pentru a-ți răspunde la orice întrebări ai avea.  Surse de referință:  “Coronary Angiogram - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2021, www.mayoclinic.org/tests-procedures/coronary-angiogram/about/pac-20384904. Accessed 19 May 2022. “Coronary Angiography: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2014, medlineplus.gov/ency/article/003876.htm. Accessed 19 May 2022. NHS Choices. Overview - Cardiac Catheterisation and Coronary Angiography. 2022, www.nhs.uk/conditions/coronary-angiography/. Accessed 19 May 2022.

Arterele tale coronare furnizează inimii sânge bogat în oxigen. De-a lungul vieții, din diverse cauze, pe aceste artere se acumulează depuneri de calciu, colesterol și alte substanțe și se formează plăci de aterom, ceea ce duce la îngustarea sau chiar blocarea completă a acestora. Acest proces se numește ateroscleroză și afectează circulația sângelui către inimă. Este o problemă ce poate fi însă rezolvată cu ajutorul angioplastiei coronariene. [1][2] Ce este angioplastia coronariană cu stenturi?  Angioplastia coronariană este o procedură minim invazivă prin care sunt lărgite arterele inimii îngustate sau blocate de plăcile de aterom. Procedura de angioplastie este indicată atunci când coronarografia efectuată arată îngustări critice (>70%) ale arterelor coronare. null Beneficiile procedurii  În majoritatea cazurilor, angioplastia duce la îmbunătățirea fluxului sangvin prin arterele coronare și la ameliorarea simptomelor cauzate de îngustarea sau blocarea acestora. În cazul unui atac de cord, această procedură reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de tratament. Comparativ cu bypass-ul coronarian, riscurile și costurile sunt mai mici. Nu sunt necesare incizii chirurgicale sau anestezie generală. Perioada de spitalizare va fi mai scurtă și vei putea reveni la activitățile normale mai repede. [4][5] Când este necesară angioplastia coronariană cu stenturi? Ai putea avea nevoie de angioplastie dacă prezinți simptome precum: Durere toracică persistentă/ angină pectorală;  Electrocardiogramă (EKG) anormală;  Anomalii ale examenelor biologice – creșteri ale enzimelor cardiace sau ale troponinei; Oboseală la efort;    Palpitații;  Amețeli bruște;  Lipotimii, sincope (leșinuri sau pierderi ale stării de conștiență) - în special dacă ești un pacient cu factori de risc cardiovascular: hipertensiune arterială, hipercolesterolemie, diabet zaharat;  Dificultăți de respirație.  Ce se întâmplă în timpul procedurii? Din punct de vedere procedural, angioplastia coronariană cu stenturi este o continuare a coronarografiei, în scopul revascularizării arterelor coronare depistate cu stenoze. Procedura de angioplastie coronariană se efectuează într-o sală de angiografie, de către un medic cardiolog intervenționist, și are mai multe etape:  Se face o mică puncție la nivelul arterei femurale sau a celei radiale și se montează o teacă sterilă (un tub mic de plastic); Un cateter (o sondă foarte subțire prevăzută în vârf cu balon și/sau stent) este introdus prin teacă și ghidat până la nivelul arterelor coronare; este posibil să simți o ușoară presiune atunci când medicul introduce cateterul, dar niciun disconfort grav; [5] Este injectată substanța de contrast pentru a se observa circulația sângelui; este posibil să simți o senzație de căldură în acest moment; [5]  În locurile unde se observă îngustări ale arterelor, se intervine, fie prin dilatarea arterei cu un balon, fie prin montarea unui stent; prin umflarea balonului, se produce dilatarea zonei de stenoză (este normal să simți un ușor disconfort când balonul este umflat); stenoza se aplatizează, iar placa de aterom este împinsă în pereții arterei coronare, având ca rezultat revascularizarea semnificativă a arterei coronare stenozate; de multe ori, dilatarea zonei de stenoză cu ajutorul balonului nu este suficientă, motiv pentru care se recurge la implantarea unui stent la inimă. După montarea stentului și terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În ambele cazuri de abord, pacientului i se va indica să păstreze repaus la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore, ceea ce înseamnă că îți vei putea mișca piciorul în voie și te vei putea ridica din pat. Ce dispozitive medicale sunt folosite?  Pe parcursul angioplastiei coronariene se folosesc mai multe dispozitive medicale: teci, catetere, baloane și stenturi. Stentul este un tub sub formă de rețea metalică cilindrică și are capacitatea de a menține artera coronară deschisă. Există mai multe tipuri de stenturi, de dimensiuni diferite, construite din oțel (stenturi metalice simple), aliaje de nichel, cobalt-crom, titan.  Stenturile coronariene pot fi acoperite cu polimeri pe care sunt absorbite diferite medicamente, cu efect anticoagulant, antiinflamator și antiproliferativ. Aceste medicamente urmăresc să împiedice restenozarea arterei în acel punct (există un risc de restenozare de 20% în cazul implantării stentului metalic simplu). Riscul apariției unei astfel de reacții adverse după montarea stentului se reduce la sub 1% în cazul folosirii unui dispozitiv farmacologic activ, impregnat cu medicamente antiproliferative. Cât durează internarea?  Angioplastia coronariană prezintă avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. Perioada de internare variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedurile de coronarografie și angioplastie. Te poți întoarce la viața ta în numai câteva zile. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de angioplastie coronariană, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul cardiolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat. Vei fi sfătuit să eviți să ridici obiecte grele sau efortul fizic intens timp de cel puțin o săptămână. Tot după o săptămână ar trebui să te poți întoarce și la lucru, în cazul în care este vorba de o angioplastie planificată. Dacă procedura a fost folosită ca tratament de urgență, adică dacă stentul a fost montat după un infarct, ar putea dura mai multe săptămâni sau chiar luni până când te vei recupera complet. Dacă observi simptome similare cu cele avute înainte de angioplastie, consultă un medic. [4]   Ce schimbări apar pe termen lung?  După angioplastie, este important să iei măsuri pentru a avea grijă de sănătatea inimii tale și a reduce riscul apariției altor probleme în viitor:  Renunță la fumat;  Încearcă să reduci nivelul colesterolului;  Adoptă o dietă sănătoasă, săracă în grăsimi saturate; regimul alimentar este foarte important după operația de stent;  Menține o greutate sănătoasă;  Fă-ți regulat analizele de sânge;  Încearcă să ții sub control alte afecțiuni precum diabetul sau hipertensiunea arterială;  Fă mișcare în mod regulat;  Ia medicamentele prescrise de medic. [3] Nu uita: Fumatul și obezitatea sunt două dintre principalele cauze ale bolilor de inimă. Acestea pot afecta și șansele de reușită ale tratamentului. [4] Care sunt riscurile angioplastiei coronariene cu stenturi?  Angioplastia coronariană este considerată, în general, o procedură sigură. Acest lucru nu înseamnă însă că nu există anumite riscuri și complicații ce pot apărea în timpul sau după realizarea acesteia. Printre acestea se numără:   Reacție alergică la substanța de contrast sau unele medicamente; Apariția palpitațiilor (aritmii) sau a leșinurilor;  Infarct miocardic (șansă de 1/10000 de pacienți); Apariția de hematoame la locul de puncție; Afectarea arterei în care a fost introdusă teaca;  Sângerare excesivă ce necesită transfuzie de sânge;  Atac vascular cerebral;  Deces. [4] Angioplastia coronariană este una dintre cele mai des folosite metode de tratament pentru lărgirea arterelor îngustate sau blocate de plăcile de aterom. Este considerată o procedură relativ sigură, iar riscul apariției unei complicații variază în funcție de factori precum vârsta și starea ta generală de sănătate, precum și dacă ai avut sau nu un atac de cord. [4] Dacă ai nevoie de informații suplimentare, colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți răspunde la toate întrebările. Nu neglija simptomele care te supără și nu amâna vizita la medic.  Care este prețul procedurii de angioplastie coronariană? Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele procedurii, inclusiv asupra prețului. Știm că uneori recomandările medicale pot părea complicate și pot naște confuzii. De aceea, suntem aici pentru a-ți oferi informații corecte, personalizate cazului tău. Pentru a sta de vorbă cu un ARES Helper, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi! Surse de referință: “Angioplasty.” Medlineplus.gov, National Library of Medicine, 2021, medlineplus.gov/angioplasty.html. Accessed 26 May 2022. CDC. “Coronary Artery Disease.” Centers for Disease Control and Prevention, 19 July 2021, www.cdc.gov/heartdisease/coronary_ad.htm. Accessed 26 May 2022. “Coronary Angioplasty and Stents - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2021, www.mayoclinic.org/tests-procedures/coronary-angioplasty/about/pac-20384761. Accessed 26 May 2022. NHS Choices. Overview - Coronary Angioplasty and Stent Insertion. 2022, www.nhs.uk/conditions/coronary-angioplasty/#:~:text=A%20coronary%20angioplasty%20is%20a,a%20narrowed%20or%20blocked%20artery.. Accessed 26 May 2022. RSNA, America. “Angioplasty and Vascular Stenting.” Radiologyinfo.org, 2020, www.radiologyinfo.org/en/info/angioplasty#895a6f7ec4d8482b831512350456aa76. Accessed 26 May 2022.

Arterele carotide sunt vase de sânge foarte importante. Situate de o parte și de alta a gâtului, sunt responsabile de alimentarea creierului cu sânge oxigenat. Stenoza arterelor carotide, adică îngustarea acestora ca urmare a depunerii de depozite de grăsime pe pereții arteriali, poate duce la blocarea parțială sau completă a fluxului sangvin către creier și la producerea unui accident vascular cerebral (AVC). Există două opțiuni de tratament pentru arterele înfundate. Se poate recurge fie la endarterectomie, ce este o operație de carotidă, fie, atunci când aceasta este prea riscantă pentru pacient, la o procedură numită angioplastie carotidiană cu plasare de stent, despre care vei afla mai multe mai jos.[1] Generalități despre angioplastia carotidiană Angioplastia carotidiană este o intervenție pe arterele carotide, necesară, după cum am spus, atunci când acestea sunt blocate sau îngustate de placă de aterom, și recomandată atunci când metodele chirurgicale tradiționale nu sunt fezabile sau sunt prea riscante.  Această intervenție este efectuată prin amplasarea unui filtru de protecție antiembolie și montarea unui stent din Nitinol. Stentul menține artera deschisă și scade riscul ca aceasta să se îngusteze din nou. Cui i se adresează angioplastia carotidiană?  Angioplastia carotidiană poate fi recomandată atât ca metodă de tratament, cât și ca metodă de prevenție. Posibile indicații pentru această procedură sunt:  Grad de stenozare a arterei carotide de 70% sau mai mult;  Tratamentul pacienților cu AVC sau atac ischemic tranzitor (AIT – atac cerebral minor);  Endarterectomia prezintă riscuri prea ridicate pentru pacient (posibile contraindicații pentru intervenția chirurgicală tradițională sunt boala pulmonară severă, infarctul miocardic recent, angina instabilă sau insuficiență cardiacă congestivă severă);[4] Stenoza se află într-un loc dificil de ajuns prin endarterectomie;  Pacientul a suferit o intervenție chirurgicală la gât sau la carotidă în trecut;  Pacientul a fost expus la radiații în zona gâtului.[1][2] Cum îți poți da seama că ai nevoie de angioplastie carotidiană? Ca și în cazul altor boli vasculare, în stadiile incipiente, o carotidă înfundată nu produce simptome. Adesea, nu există niciun semn de alarmă până la producerea unui AIT sau AVC. În acest caz, ai putea observa simptome precum: Pierderea bruscă a vederii, vedere încețoșată sau alte tulburări de vedere;  Slăbiciune, furnicături sau amorțeală pe o parte a feței, pe o parte a corpului ori într-un braț sau picior;  Dificultăți bruște la mers;  Pierderea echilibrului;  Lipsa de coordonare;  Amețeli și/sau confuzie bruscă;  Dificultăți de vorbire (afazie);  Confuzie;  Cefalee bruscă severă;  Probleme cu memoria;  Dificultăți la înghițire (disfagie).[3] În ce constă procedura de angioplastie carotidiană? Procedura de angioplastie carotidiană se efectuează într-o sală de angiografie, de către un medic cardiolog intervenționist, și decurge astfel:  Se face o puncție fie la nivelul arterei femurale (zona inghinală), fie la nivelul arterei radiale (încheietura mâinii);  Odată făcută puncția milimetrică, medicul cardiolog introduce în artera aleasă ca abord un tub gol (teacă arterială) prin care introduce apoi o serie de ghiduri și catetere (sonde, tuburi subțiri) cu care avansează prin ghidaj radioscopic până la originea arterei carotide (în interiorul arterelor nu sunt terminații nervoase, așa că nu vei simți trecerea cateterelor prin artere);  Folosind aceste catetere, medicul cardiolog injectează substanța de contrast pe baza de iod care realizează opacifierea arterelor carotidiene și, prin expunerea la raze X, observă fluxul sangvin și eventualele blocaje (substanța de contrast poate provoca o senzație temporară de căldură pe o parte a feței);  Dacă se găsesc stenoze, se pătrunde prin acestea cu un ghid subțire, se amplasează un filtru de protecție antiembolie în scopul de a proteja creierul în cazul dizlocării unei plăci de aterom și se traversează stenoza cu un stent din Nitinol autoexpandabil care se fixează de-a lungul stenozei carotidiene.[2] Prin aceasta intervenție se restabilește fluxul sangvin spre creier și se elimină riscul unui AVC. Stentul menține artera deschisă și scade riscul ca aceasta să se îngusteze din nou. Cât durează internarea după angioplastia carotidiană? Angioplastia carotidiană prezintă avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. Perioada de internare variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura de coronarografie. Majoritatea persoanelor sunt externate după 24 de ore, dacă totul decurge așa cum ar trebui (nu apar complicații, starea pacientului este stabilă și rezultatele testele efectuate nu indică vreo problemă).[2] Care sunt riscurile procedurii de angioplastie carotidiană?  Chiar dacă este vorba de o procedură minim invazivă, angioplastia carotidiană presupune și ea anumite riscuri. Lista acestora poate include:  Atac cerebral – în timpul intervenției se pot forma cheaguri de sânge care se desprind și pot ajunge la creier; folosirea filtrului de protecție antiembolie și a anticoagulantelor reduc acest risc;  Alergia la substanță de contrast sau unele medicamente;  Apariția de hematoame la locul de puncție;  Leziuni cerebrale;  Restenoza în stent;  Infarct;  Insuficiență renală (riscul este mai ridicat în cazul pacienților care au deja probleme cu rinichii);  Convulsii.[1] Hemostaza după procedura de angioplastie carotidiană După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. Pentru a evita sângerarea de la locul de inserare a cateterului, este indicat repausul la pat.  În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore, ceea ce înseamnă că îți vei putea mișca piciorul și te vei putea ridica din pat mult mai repede.  Ce dispozitive medicale sunt folosite în timpul procedurii de angioplastie carotidiană? Unul dintre dispozitivele medicale folosite în timpul procedurii de angioplastie este stentul. Acesta este un tub realizat dintr-o rețea metalică și are capacitatea de a menține artera deschisă.  Există mai multe tipuri de stenturi, de dimensiuni diferite, construite din oțel (stenturi metalice simple), aliaje de nichel, cobalt-crom, titan. De asemenea, acestea pot fi acoperite cu polimeri pe care sunt absorbite diferite medicamente, cu efect anticoagulant, antiinflamator și antiproliferativ. Aceste medicamente urmăresc să împiedice restenozarea arterei în acel punct (există un risc de restenozare de 20% în cazul implantării stentului metalic simplu). Acest risc se reduce la sub 1% în cazul folosirii de stent farmacologic activ, impregnat cu medicamente antiproliferative. Un alt dispozitiv medical folosit în timpul procedurii de angioplastie carotidiană este acel filtru sau dispozitiv de protecție embolică. După cum îi spune și denumirea, rolul său este acela de prinde orice resturi care se pot desprinde de la nivelul zonei îngustate a arterei în timpul procedurii.[2] Zona pe unde a fost introdus cateterul poate rămâne sensibilă, umflată și învinețită timp de câteva zile. Poate exista o mică zonă de decolorare sau un mic nodul în zona puncției. Este posibil să ți se recomande să eviți activitățile intense și ridicarea de greutăți timp de 24 de ore după procedură.[2] Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de angioplastie carotidiană, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul cardiolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat. Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge. Angioplastia carotidiană poate reduce șansele de a suferi un accident vascular cerebral. Nu poate elimina însă cauza problemei și nici preveni formarea, în timp, a plăcii de aterom, a cheagurilor de sânge și a altor probleme la nivelul arterelor carotide. Pentru a preveni stenoza arterelor carotide, va trebui să faci anumite alegeri în ceea ce privește stilul de viață, de la schimbarea stilului alimentar până la cât de des faci mișcare.[1] Care este prețul unei proceduri de angioplastie carotidiană? Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele procedurii, inclusiv asupra prețului. Știm că uneori recomandările medicale pot părea complicate și pot naște confuzii. De aceea, suntem aici pentru a-ți oferi informații corecte, personalizate cazului tău. Pentru a sta de vorbă cu un ARES Helper, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi! Bibliografie:  „Angioplasty and Stent Placement - Carotid Artery: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2017, medlineplus.gov/ency/article/002953.htm. Accessed 21 Nov. 2022. „Carotid Angioplasty and Stenting - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2022, www.mayoclinic.org/tests-procedures/carotid-angioplasty-and-stenting/about/pac-20385111. Accessed 21 Nov. 2022. Fulghum, Debra. „Carotid Artery Disease: Causes, Symptoms, Tests, and Treatment.” WebMD, WebMD, 19 Sept. 2008, www.webmd.com/heart-disease/carotid-artery-disease-causes-symptoms-tests-and-treatment. Accessed 21 Nov. 2022. Saleem, Taimur, and Donald T Baril. „Carotid Artery Stenting.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 25 July 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK470541/. Accessed 21 Nov. 2022.

Ce presupune embolizarea varicocelului?  „Varicocel” este termenul folosit pentru a descrie inflamația venelor de la nivelul scrotului. Asemenea varicelor ce se formează uneori pe membrele inferioare, aceste vene se dilată și devin tortuoase. [1] Tratamentul nu este întotdeauna necesar, cel puțin nu în cazurile asimptomatice.  Atunci când simptomele îți afectează calitatea vieții sau apar probleme de fertilitate, există, după cum am menționat deja, două opțiuni principale de tratament pentru varicocel la care ai putea apela: intervenția chirurgicală sau embolizarea varicocelului. Aceasta din urmă este o procedură minim invazivă, nechirurgicală, ce presupune utilizarea unui cateter pentru a introduce diferite substanțe sclerozante sau mici dispozitive denumite „coil-uri” care au rolul de a bloca venele varicoase și de a devia fluxul de sânge de la varicocel. [2] Este o procedură la fel de eficientă ca și operația de varicocel, dar, comparativ cu aceasta, prezintă câteva avantaje importante:  Nu sunt necesare incizii sau suturi chirurgicale;  Necesită doar câteva ore de spitalizare;  Perioada de recuperare este mult mai scurtă;  Prezintă mult mai puține riscuri și efecte secundare;  Dacă este necesar, poate fi tratat varicocelul la ambele testicule în același timp. [3] Varicocelul, o anomalie a venelor care preiau fluxul sangvin de la nivel testicular, afectează aproximativ 10% dintre bărbați, în special pe cei cu vârsta cuprinsă între 15 și 35 de ani. În cazul cuplurilor care se confruntă cu probleme de fertilitate, acest procent crește până la 30%. În prezent, există două opțiuni de tratament pentru varicocel: intervenție chirurgicală sau embolizarea.  Când este indicată embolizarea varicocelului?  De obicei, tratarea acestei anomalii este recomandată bărbaților care au probleme de fertilitate, se confruntă cu durere la nivel testicular sau atrofie testiculară (este afectat în special testiculul stâng) și atunci când rezultatele analizei spermei sunt anormale. [4] Pe lângă durere și infertilitate, o altă indicație majoră pentru embolizarea varicocelului testicular este recurența după ligatura chirurgicală a venelor spermatice. [5] Cum te pregătești de procedură?  Ca în cazul oricărei alte proceduri intervenționale, vei efectua un set complet de analize de sânge; de asemenea, se va mai efectua și o ecografie testiculară. Trebuie să-ți informezi medicul dacă iei anumite medicamente (inclusiv suplimente pe bază de plante), dacă ești alergic la substanțele anestezice sau la cele de contrast ori dacă suferi de alte afecțiuni, inclusiv probleme cu rinichii sau diabet.   Dacă este cazul, ți s-ar putea recomanda să nu mai iei antiinflamatoare nesteroidiene sau anticoagulante înainte de procedură. În cazul în care urmează să se administreze un sedativ în timpul procedurii, ți se va spune să nu mănânci sau să bei nimic cu cel puțin 4 ore înainte de procedură. [2][3] Ce se întâmplă în timpul procedurii?  Embolizarea varicocelului se realizează de un medic radiolog intervenționist, într-o cameră cu un sistem special radiologic (sală de angiografie sau fluoroscopie). De obicei, se efectuează sub anestezie locală, dar pot fi administrate sedative în caz de anxietate. În linii generale, procedura va decurge astfel:  După asepsia locală și anticoagulare optimă, medicul intervenționist va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal (la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza vena femurală; La nivelul acestei mici incizii, sub ecran radiologic, se va introduce o teacă, pe care ulterior se vor introduce catetere până la nivelul venelor testiculare afectate; Se administrează substanță de contrast și se efectuează angiograme repetate, pentru a vizualiza anatomia vaselor și pentru a verifica locul cateterului (adică la nivelul varicocelului); Sunt apoi introduse diferite substanțe sclerozante (care obstruează vasele) sau mici dispozitive denumite „coil-uri” care au rolul de a bloca venele varicoase și de a nu mai permite stagnarea sângelui la acest nivel; sângele va fi astfel redirecționat pe alte căi; de obicei, cateterul și substanțele sau dispozitivele utilizate se mențin pentru 10 minute, astfel încât procedura să aibă rezultate optime; După terminarea procedurii, se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea venei folosite ca abord. Ce dispozitive medicale sunt folosite?   În timpul procedurii se vor folosi catetere, adică tuburi lungi, subțiri, din plastic, și, în funcție de tehnica folosită, „coil-uri” - dispozitive mici din oțel inoxidabil sau platină. [2] Ce se întâmplă după realizarea procedurii?  După finalizarea procedurii, vei rămâne sub supraveghere medicală timp de cel puțin câteva ore. Ți se va monitoriza pulsul, tensiunea și temperatura și ți se va recomanda să bei cel puțin 2 litri de apă, pentru a elimina substanța de contrast. Locul puncției va fi, de asemenea, examinat pentru a se stabili dacă există sau nu sângerare. De obicei, pansamentul din zona respectivă se scoate după 12-24 de ore. Între timp, este indicat ca acesta să se mențină uscat. [3] Cât durează internarea?  Embolizarea varicocelului este o procedură cu durată de spitalizare de câteva ore. În mod normal, dacă totul decurge așa cum ar trebui, vei putea pleca acasă în aceeași zi, după aproximativ 6 ore.  Ce trebuie să faci după ce ieși din spital?  Dacă ai trecut printr-o procedură de embolizare, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul intervenționist și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți vei putea relua activitățile normale din ziua următoare operației, dar se recomandă evitarea efortului fizic intens, inclusiv ridicarea unor obiecte grele, timp de cel puțin 2-3 zile. [3] Care sunt riscurile și complicațiile posibile?  Complicațiile sunt rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Printre riscurile asociate cu această procedură se numără:  Reacții alergice la administrarea substanței de contrast, inclusiv insuficiență renală; Reacții la compușii anestezici;  Fistule arteriovenoase la locul puncției;  Sângerari la locul puncției;  Febră;  Cefalee (durere de cap), migrenă;  Infecții;  Embolie gazoasă;  Rar, substanțele utilizate pot avea efect iritant testicular, ceea ce duce la durere locală pentru câteva zile; de obicei, medicamentele antialgice sunt suficiente pentru dispariția simptomelor și nu există consecințe; Foarte rar, se poate produce recanalizarea venelor afectate (la luni sau chiar ani postprocedural) în ciuda unei proceduri reușite inițial; în acest caz se reintervine minim invaziv sau chirurgical. Care este prețul embolizării varicocelului?  Pentru a afla care este prețul embolizării varicocelului, completează formularul disponibil pe site-ul nostru și vei fi contactat în scurt timp de către unul dintre consultanții noștri sau ne poți suna chiar tu. Vei afla răspunsul la orice întrebare pe care ai putea-o avea cu privire la varicocel și embolizarea acestuia.  Embolizarea este o alternativă minim invazivă la operație de varicocel, foarte eficientă și utilizată adesea pentru tratarea acestei anomalii ce afectează 1 din 10 bărbați. Programează-te la o consultație pentru a afla dacă ești un candidat bun pentru această procedură.  Surse de referință:  Ramasamy, Ranjith, et al. “Percutaneous Embolization of Varicocele: Technique, Indications, Relative Contraindications, and Complications.” Asian Journal of Andrology, vol. 18, no. 2, 2016, p. 234, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4770492/, 10.4103/1008-682x.169985. Accessed 2 Aug. 2022. RSNA, America. “Varicocele Embolization.” Radiologyinfo.org, 2022, www.radiologyinfo.org/en/info/varicocele. Accessed 2 Aug. 2022. “Varicoceles | BSIR.” Bsir.org, 2020, www.bsir.org/patients/varicoceles/. Accessed 2 Aug. 2022. “Varicoceles: Symptoms, Diagnosis & Treatment - Urology Care Foundation.” Urologyhealth.org, 2022, www.urologyhealth.org/urology-a-z/v/varicoceles#:~:text=There%20are%20no%20drugs%20to,a%20non%2Dsurgical%20treatment%20option.. Accessed 2 Aug. 2022. Wadhwa, Vibhor, et al. “Varicocele Embolization: Patient Selection: Preprocedure Workup, and Technical Considerations.” Seminars in Interventional Radiology, vol. 38, no. 02, June 2021, pp. 176–181, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8175113/, 10.1055/s-0041-1727105. Accessed 2 Aug. 2022.

Adenomul de prostată sau hiperplazia benignă de prostată sunt termeni folosiți pentru a descrie o afecțiune întâlnită în special în rândul bărbaților cu vârsta peste 50 de ani, care se manifestă prin mărirea în volum a prostatei. Deși nu este o boală care îți poate pune viața în pericol ori care reprezintă un factor de risc pentru cancerul de prostată, îți poate afecta calitatea vieții. Există mai multe opțiuni de tratament, de la cel medicamentos până la operația adenomului de prostată. O alternativă modernă o reprezintă procedura de embolizare a arterelor prostatice.[4] Generalități despre adenomul de prostată Prostata este o glandă mică, localizată între penis și vezica urinară. Când ea se mărește, cum se întâmplă în cazul adenomului de prostată, ce este o afecțiune întâlnită la peste 50% dintre bărbații cu vârsta peste 50 de ani, poate exercita presiune asupra vezicii urinare și uretrei, tubul prin care urina se scurge din vezică. Acest lucru duce la apariția unor probleme de urinare cu impact negativ asupra calității vieții.  Simptomele adenomului de prostată includ dificultăți de urinare, nevoia frecventă/urgentă de a urina, jetul urinar slab și incontinența urinară. În ceea ce privește cauzele adenomului de prostată, acestea nu sunt pe deplin înțelese, însă se crede că factorul hormonal ar avea un rol în dezvoltarea acestei afecțiuni.  În general, hiperplazia benignă de prostată necesită tratament doar atunci când devine simptomatică. Dacă simptomele sunt ușoare, planul de îngrijire pentru adenomul de prostată poate presupune doar schimbarea stilului de viață a pacientului (ex: adoptarea unei diete mai sănătoase, reducerea consumului de lichide înainte de culcare etc.).[4]  În cazul pacienților cu simptomatologie ușoară/medie, tratamentul medicamentos reprezintă, de obicei, prima opțiune pentru care se optează. Dacă după 6 luni de tratament medicamentos nu se observă o ameliorare satisfăcătoare a simptomatologiei, sunt necesare alte soluții terapeutice. Se poate apela fie la intervenția chirurgicală clasică de prostatectomie (pentru o prostată cu volum mai mare de 100 cmc), fie la procedura minim invazivă de rezecție transuretrală – TURP (pentru un volum al prostatei de până la 80-100 cmc). Ambele tehnici au însă o rată importantă de complicații.  Soluțiile alternative TURP includ ablația transuretrală cu laser sau cu microunde. O altă procedură la care se poate apela este embolizarea adenomului de prostată. Ce este embolizarea adenomului de prostată? Embolizarea arterelor prostatice este o soluție terapeutică relativ nouă, descrisă pentru prima dată în 2000, de DeMeritt, ce aparține Radiologiei Intervenționale. Selecția pacienților se realizează pe baza unui consult clinic și imagistic. Pacienții cu indicație pentru PAE sunt bărbați cu vârsta peste 50 de ani, având simptome medii sau severe, cu un debit urinar maxim (Qmax) mai mic de 12 mL/s, mergând până la retenția acută de urină. Pacienții cu simptome ușoare/medii au indicație pentru această procedură în cazul în care rezultatul tratamentului medicamentos urmat timp de cel puțin 6 luni nu este considerat satisfăcător. Volumul prostatei trebuie măsurat printr-o ecografie de calitate sau un examen RMN. Nu există o limită de mărime a adenomului până la care este indicată embolizarea. Procedura în sine constă în poziționarea unui microcateter în fiecare arteră prostatică, urmată de embolizarea lor cu microparticule neresorbabile cu diametrul de 250-500 de microni. Ischemia indusă în țesutul adenomatos este urmată de o resorbție progresivă, cu reducerea consecutivă a volumului prostatei. Simptomatologia se ameliorează relativ rapid în câteva zile sau săptămâni postintervenție.  În ce constă procedura de embolizare a adenomului de prostată? Procedura de embolizarea adenomului de prostată se efectuează într-o sală sterilă de angiografie, de către un medic radiolog (intervenționist). În medie, aceasta durează 60 de minute, din care 12 minute reprezintă timpul mediu de scopie, și vei fi conștient pe tot parcursul acesteia. Iată la ce te poți aștepta:  Vei rugat să te așezi în decubit dorsal (întins pe spate);  Se efectuează anestezia locală la nivelul zonei de abord (abordul arterial preferat în clinica noastră este cel brahial stâng; ca alternativă se poate folosi abordul femural);  După ce s-a obținut anestezia, se trece la efectuarea primei părți a intervenției, ce constă în arteriografia vaselor pelvine; sub control fluoroscopic, se introduce un cateter diagnostic Cobra 4F până la nivelul ramului anterior al arterei iliace interne (de fiecare parte) și se injectează o substanță de contrast ce permite identificarea originii și calibrului fiecărei artere prostatice;  Ulterior, se efectuează cea de-a doua parte a intervenției, ce constă în cateterizarea supraselectivă a arterelor prostatice cu un microcateter, urmată de embolizarea lor cu microparticule nonresorbabile de 250-500 de microni; Procedura se încheie în momentul în care s-a obținut ocluzia aproape completă “near stasis” a ambelor artere prostatice.  Hemostaza după procedura de embolizare a adenomului de prostată  După terminarea procedurii, se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de până la 24 de ore pentru a se evita sângerările. Informează-ți medicul dacă suferi de o vreo alergie, inclusiv la anestezice locale sau la substanța de contrast. Dacă urmezi un tratament medicamentos, ți se va spune dacă este necesară sau nu întreruperea acestuia.[5][6] Cât durează internarea după embolizarea adenomului de prostată? Unul dintre avantajele acestei proceduri este tocmai durata scurtă de spitalizare. Procedura în sine durează, de regulă, între 30 și 60 de minute, după care vei mai rămâne sub supraveghere medicală câteva ore înainte dea putea pleca acasă. În total, te vei afla în spital aproximativ 6 ore. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de embolizare, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul intervenționist și să respecți tratamentul indicat de acesta. Nu există neapărat o perioadă de recuperare, dar ar putea trece câteva zile înainte de a te simți pe deplin recuperat și capabil să-ți reiei activitățile normale. Este posibil să experimentezi dureri pelvine ușoare, dar acestea ar trebui să dispară după 1-3 zile.[2] Ce dispozitive medicale sunt folosite în timpul procedurii de embolizare? Pentru realizarea acestei proceduri se utilizează catetere (tuburi lungi, subțiri și flexibile) și microparticule nonresorbabile de 250-500 de microni care sunt injectate în arterele prostatice pentru a întrerupe alimentarea cu sânge a țesutului adenomatos.   Care sunt riscurile procedurii de embolizare?  Embolizarea adenomului de prostată este considerată o procedură terapeutică sigură, cu foarte puține riscuri și complicații. Complicațiile minore posibile sunt:  Hematom la locul de puncție; Disurie (urinare dureroasă); Hematurie (urinare cu sânge);  Hemospermie (prezența sângelui în spermă) tranzitorie;  Retenția urinară (imposibilitatea de a urina) tranzitorie;  Infecții ale tractului urinar.[3] Până în prezent, la nivel mondial, nu s-au înregistrat complicații majore care să necesite o intervenție chirurgicală. Nu au existat cazuri de disfuncție sexuală, incontinență urinară, sângerare sau deces consecutive acestei proceduri. Care este prețul procedurii de embolizare de adenom de prostată? Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele procedurii, inclusiv asupra prețului. Știm că uneori recomandările medicale pot părea complicate și pot naște confuzii. De aceea, suntem aici pentru a-ți oferi informații corecte, personalizate cazului tău. Pentru a sta de vorbă cu un ARES Helper, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi! Întrebări frecvente despre tratamentul adenomului de prostată  Ce înseamnă embolizare? Embolizarea este o procedură minim invazivă ce presupune introducerea în artere, prin intermediul cateterelor, a unor agenți emboligeni pentru a întrerupe alimentarea cu sânge la nivelul unei anumite zone.[6] Ce se întâmplă după embolizare? După o astfel de procedură, țesutul vizat, în cazul de față cel adenomatos, se resoarbe treptat, ceea ce duce la dispariția simptomelor.  Care sunt avantajele procedurii de embolizare?  Această procedură are mai multe avantaje pentru pacient:  Nu necesită anestezie generală;  Disconfortul intraprocedural și postprocedural este minim;  Nu este necesar cateterismul uretral sau acesta este necesar doar pentru perioadă scurtă de timp, fie în timpul procedurii, fie după efectuarea acesteia;  Revenirea ulterioară la activitățile normale este rapidă;  Nu apare ejacularea retrogradă;  Nu este afectată fertilitatea.[1] Embolizarea adenomului de prostată este o procedură minim invazivă cu ajutorul căreia se poate ameliora semnificativ, în doar câteva zile sau săptămâni, simptomatologia hiperplaziei benigne de prostată. Riscul apariției unor complicații este mic, iar rata de succes este mare.[1] Dacă vrei să afli mai multe informații despre această procedură, consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți răspunde la toate întrebările. Ne poți contacta chiar tu, folosind numărul de telefon dedicat, sau poți completa formularul disponibil pe site iar unul dintre colegii noștri va lua legătura cu tine cât mai curând posibil.  Bibliografie:  Maclean, Drew, et al. “Prostate Artery Embolization: A New, Minimally Invasive Treatment for Lower Urinary Tract Symptoms Secondary to Prostate Enlargement.” Therapeutic Advances in Urology, vol. 9, no. 8, 10 July 2017, pp. 209–216, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5896862/, 10.1177/1756287217717889. Accessed 1 Nov. 2022. Modi, Sachin, and Mark Harris. “Prostate Artery Embolisation in the Treatment of Benign Prostatic Hyperplasia: A Multidisciplinary Approach.” EMJ Urol Urology 2022, vol. 10, 2022, pp. 02-13, www.emjreviews.com/urology/article/prostate-artery-embolisation-in-the-treatment-of-benign-prostatic-hyperplasia-a-multidisciplinary-approach-s181022/. Accessed 1 Nov. 2022. Naidu, Sailendra G., et al. “Prostate Artery Embolization—Review of Indications, Patient Selection, Techniques and Results.” Journal of Clinical Medicine, vol. 10, no. 21, 31 Oct. 2021, p. 5139, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8584630/, 10.3390/jcm10215139. Accessed 1 Nov. 2022. NHS Choices. Overview - Benign Prostate Enlargement. 2022, www.nhs.uk/conditions/prostate-enlargement/. Accessed 1 Nov. 2022. “PAE Patient Information Leaflet | BSIR.” Bsir.org, 2020, www.bsir.org/patients/pae-patient-information-leaflet/. Accessed 1 Nov. 2022. RSNA, America. “Catheter Embolization.” Radiologyinfo.org, 2020, www.radiologyinfo.org/en/info/cathembol#a8f4f24b95004fb5815dc69ffccba66a. Accessed 1 Nov. 2022.

Embolizarea periarticulară este o procedură minim-invazivă efectuată prin tehnici de Radiologie Intervențională care tratează durerile resimțite la nivelul articulației genunchiului (gonartroză), precum si ale articulației cotului sau ale umărului. Această intervenție are o rată de succes mare și se efectuează în anestezie locală. Ce reprezintă embolizarea periarticulară? Embolizarea periarticulară este o intervenție minim invazivă, endovasculară cu ajutorul căreia prin injectarea de microparticule biocompatibile sunt închise vasele de neoformație responsabile pentru producerea și întreținerea durerilor articulare de la nivelul genunchiului, umărului sau a cotului. Dintre aceste trei articulații importante, frecvența cea mai mare este reprezentată de tratamentul gonartrozei (inflamația de la nivelul articulației genunchiului). Simptome articulații inflamate Genunchi În cazul gonartrozei simptomul prevalent este durerea intensă și continuă la nivelul genunchiului. Această durere este atât de intensă încât ajunge să limiteze mișcările pacientului. În cele din urmă, pacientul, nu se mai poate mișca nici pe timpul nopții, acest lucru limitându-i mișcările. Consultă un medic ortoped dacă ai: Dureri spontane, de repaus, la nivelul genunchiului Dureri în timpul nopții la nivelul genunchiului Hiperemia (vasodilație) în zona articulației genunchiului Cot La nivelul cotului simptomatologia este întâlnită mai des în rândul persoanelor tinere care sunt active, spre exemplu, jucători de golf sau de tenis, care execută mișcări repetitive și duc la o inflamare a articulației cotului. Umăr Ca și în cazului afectării articulației cotului, inflamația la nivelul articulației umărului este întâlnită mai des în rândul sportivilor de performanță și a persoanelor active care execută mișcări repetitive. Ce investigații sunt recomandate? Pentru a putea primi un diagnostic corect și ulterior, o indicație de tratament optim, pacienții care suferă de dureri articulare la nivelul genunchiului, umărului sau a cotului sunt îndrumați să discute cu un medic ortoped pentru efectuarea unui examen RMN la nivelul articulației afectate. După efectuarea RMN-ului nativ (fără substanță de contrast), pacienții vor fi îndrumați către medicul radiolog intervenționist care, după evaluarea imaginilor RMN, și a cazului în general, poate recomanda procedura endovasculară de tratament – embolizarea periarticulară. Criterii de selecție pentru procedura de embolizare periarticulară Durere spontană de repaus care nu cedează la antiinflamatoare sau analgezice Dureri nocturne Durere care ține de mai mult de 6 luni; Diagnostic pozitiv de gonartroză, nivel mediu sau avansat Când se poate indica embolizarea periarticulară? Embolizarea periarticulară este indicată pentru tratamentul durerilor articulare în gonartroza de nivel mediu și avansat, precum și ale umărului și cotului în cazul pacienților la care intervenția chirurgicală nu este posibilă din cauza diferitelor comorbidități. Spre exemplu, pacienții care au avut tromboză venoasă profundă sau embolie pulmonară în antecedente, cu risc embolic crescut, pacienții cu risc anestezic,  iar starea lor de sănătate nu le permite să suporte o intervenție chirurgicală precum artroplastia ( înlocuirea articulației genunchiului ). Pregătirea pentru embolizarea periarticulară Procedura endovasculară periarticulară nu necesită o pregătire specială. După primirea indicației de embolizare periarticulară, vei ține legătura cu Ares Helperul desemnat cazului tău. Vei fi programat la intervenție, iar în ziua acesteia te vei prezenta la biroul de internări al spitalului. După completarea documentelor administrative, vei fi condus în rezerva ta. Înainte de procedură, vei fi rugat să faci un duș igienizant, cu un săpun cu betadină și să te schimbi în halatul steril. Cum se efectuează procedura de embolizare periarticulară? După toaletare și igienizare, vei fi condus la sala de angiografie. Aici vei fi ajutat de către un asistent să te urci pe masa de angiografie. Odată întins pe masă, vei fi acoperit cu un material steril. La nivelul mâinii, mai exact, la nivelul arterei brahiale, medicul radiolog intervenționist va face o anestezie locală cu xilină. Apoi va puncționa artera brahială pentru a introduce catetere (fire lungi foarte subțiri) pe care le va folosi pentru a naviga prin arteră până la nivelul articulației inflamate. Aici, medicul va injecta substanță de contrast pentru a putea vizualiza întregul sistem vascular și în particular, arterele care irigă articulația zonei inflamate (umăr, cot, genunchi). Substanța de contrast este un amestec de gaz inert, fosfolipide si ser fiziologic care odată injectate în arteră au rolul de a evidenția și îmbunătăți vizibilitatea imagistică a zonelor irigate. În cazul embolizării periarticulare, scopul injectării substanței de contrast este acela de a vizualiza vasele de neoformație de la nivelul articulației investigate. În rândul pacienților cu gonartroză, deci cu o inflamație cronică, examinările histologice  efectuate din țesutul din jurul articulației prezintă un proces de angiogeneză. Practic, aici se formează vase de neoformație care la rândul lor, duc la apariția unor noi filamente nervoase nemielinizate. Aceste filamente nervoase nu prezintă receptori și nu reacționează la nicio medicație, nici medicația analgezică și nici cea antiinflamatorie, acesta fiind motivul pentru care durerea este întreținută permanent și nu mai reacționează la medicație. În cazul embolizării periarticulare la nivelul genunchiului, medicul radiolog intervenționist va conduce cateterul prin artera brahială (artera mâinii), va trece prin artera femurală superficială (o arteră de la nivelul coapsei) până deasupra genunchiului unde va injecta substanță de contrast. Aici identifică zonele de neoformație și cu ajutorul unor particule de 100 de microni, va închide circulația la nivelul acestora. În funcție de caz, medicul poate opta pentru astuparea vaselor de neoformație cu particule inerte care acționează ca un dop sau cu imipenem/ cilastatin, un antibiotic care în substanța de contrast cristalizează și  formează particule de 70 -75  microni, cu rol mecanic și totodată, antiinflamator. Vasele normale ale articulației rămân neatinse, circulația sângelui la acest nivel nu este restricționată în niciun fel. Cât durează internarea? Embolizarea periarticulară este o procedură cu spitalizare de 24 de ore. Beneficiile embolizării periarticulare Dispariția imediată a durerii Reluarea imediată a activității Durata scurtă a procedurii (max 1 h) Anestezie locală Temporizarea intervenției chirurgicale Riscurile embolizării periarticulare Procedura endovasculară de embolizare periarticulară este o procedură minim invazivă care se efectuează cu anestezie locală, într-un timp scurt și are o rată de succes mare. Un risc posibil, minim, este apariția unui hematom la locul de puncție sau a alergiei pacientului la substanța de contrast. Hematomul la locul de puncție nu necesită niciun tratament, vei fi instruit să folosești o compresă rece și un unguent cu heparină. De asemenea, vei ține legătura cu Ares Helperul tău și în cazul în care hematomul se mărește (extrem de rar), vei fi programat la medicul intervenționist pentru evaluare și pentru a primi recomandările medicale optime. În ceea ce privește reacția alergică la substanța de contrast, înainte de procedură și se vor efectua teste de alergologie. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de embolizare periarticulară, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul intervenționist și să menții legătura cu ARES Helperul desemnat cazului tău.

Embolizarea splenică este o procedură minim-invazivă efectuată prin tehnici de Radiologie Intervențională care tratează hemangiomul splenic sau hipersplenismul. Ce reprezintă embolizarea splenică? Embolizarea splenică este o intervenție minim invazivă,  endovasculară cu ajutorul căreia sunt tratate hemangioamele splenice sau hipersplenismul (splină mărită). Ce este hemangiomul splenic?   Hemangiomul splenic, cunoscut și sub denumirea de malformație venoasă splenică, deși este o tumoră benignă rară, reprezintă totodată a doua cea mai frecventă boală care afectează splina. Hemangiomul splenic nu prezintă simptome, de cele mai multe ori, fiind descoperit întâmplător la examinarea imagistică de tipul RMN. Ce este hipersplenismul? Splina are în principal două roluri importante, de a stoca sângele și de a îndepărta celulele sanuguine bolnave. Hipersplenismul este o tulburare comună care provoacă distrugerea rapidă și prematură a celulelor sanguine. Astfel, în hipersplenism, sunt îndepărtate atât celulele sanguine bolnave, cât și cele sănătoase, reducând capacitatea organismului de a se apara împotriva infecțiilor. Afecțiunea se caracterizează printr-o splină mărită, care provoacă durere în partea din stânga a abdomenului superior,  durere care se înrăutățește la respirația profundă și radiază spre umărul stâng. În cazul pacienților cu splină mărită, numărul de trombocite scade într-un mod accelerat, ducând la tulburări de coagulare ale sângelui. Creșterea splinei în volum, poate fi provocată de multiple boli și fără investigații de diagnostic și tratament optim pentru afecțiunea care cauzează hipersplenismul, acest lucru poate conduce la o posibilă ruptură splenică, cu sângerări interne severe care pot pune viața pacientului în pericol. Simptome splină mărită Senzația de plenitudine după masa, desi ai mâncat o cantitate mica Durere în partea stângă a abdomenului superior Splină mărită la palparea abdomenului resimțită de medical curant Analize de sânge cu nivel de cellule roșii redus Oboseală Anemie Ce investigații sunt recomandate ? Un diagnostic de splină mărită poate fi indicat de medicul curant în timpul examenului fizic. De asemenea, analizele de sânge care examinează concentrația de celule roșii și albe pot ajuta la stabilirea diagnosticului și nu în ultimul rând, testele de imagistică cu ultrasunete de tipul ecografiilor doppler abdominale care vizualizează splina. Când se poate indica embolizarea splenică? Rolul procedurii de embolizare splenică este acela de a crește numărul de trombocite si celule sanguine sanatoase circulante,  prin reducerea volumului splinei. Spre exemplu, embolizarea splenică poate fi indicată la pacienții care urmează să treacă printr-o intervenție chirurgicală.  În cazul lor, dacă nivelul trombocitelor este scăzut, operația chirugicală nu este posibilă.  În cazul acestor pacienți, prin închiderea unui ram sau două din artera splenică, prin procedura de embolizare, depinde de caz, reducem volumul splenic și automat, creștem și numărul de trombocite. Tratamentul prin embolizare nu afectează organul propriu-zis, dimpotrivă splina rămâne perfect funcțională, intervenția sporește numărul de trombocite și leucocite, reduce dimensiunea splenică, îmbunătățește pancitopenia și de asemenea, stimulează sistemul imunitar prin creșterea numărului de celule sanguine sănătoase în sângele circulant. În cazul hemangioamelor care prezintă o circulație anormală, mai exact, o zonă de hipervascularizație, riscul este, ca în cazul unui traumatism sau in cazul unui efort intens, hemangiomul să se rupă și să cauzeze o sângerare care poate avea omplicații grave. Procedura de embolizare pentru hemangiomul splenic reduce riscul ruptură la 0 prin închiderea acelor vase care alimentează doar hemangiomul. Țesutul splenic normal rămâne neatins. Prin embolizarea splenică se efectuează practic o înlăturare selectivă a hemangiomului din circulație. Pregătirea pentru embolizarea splenică Procedura endovasculară splenică nu necesită o pregătire specială. După primirea indicației de embolizare splenică, vei ține legătura cu MONZA ARES Helperul desemnat cazului tău. Vei fi programat la intervenție, iar în ziua acesteia te vei prezenta la biroul de internări al spitalului. După completarea documentelor administrative, vei fi condus în rezerva ta. Înainte de procedură, vei fi rugat să faci un duș igienizant, cu un săpun cu betadină și să te schimbi în halatul steril. Cum se efectuează procedura de embolizare splenică? După toaletare și igienizare, vei fi condus la sala de angiografie. Aici vei fi ajutat de către un asistent să te urci pe masa de angiografie. Odată întins pe masă, vei fi acoperit cu un material steril. Literatura de specialitate menționează că procedura poate fi efectuată și cu abord femural, cu puncție la nivelul coapsei piciorului, însă posibilitatea acestui tip de abord depinde si de starea pacientului și de gradul de obezitate. La nivelul mâinii (artera brahială) sau după caz, a piciorului (artera femurală), medicul radiolog intervenționist va face o anestezie locală cu xilină. Apoi va puncționa artera aleasă ca abord pentru a introduce catetere (fire lungi foarte subțiri) pe care le va folosi pentru a naviga prin arteră până la nivelul arterele splenice. Aici, medicul va injecta substanță de contrast pentru a putea vizualiza întregul sistem vascular și în particular, arterele care irigă hemangiomul/splina. Substanța de contrast este un amestec de gaz inert, fosfolipide si ser fiziologic care odată injectate în arteră au rolul de a evidenția și îmbunătăți vizibilitatea imagistică a zonelor irigate. La acest nivel, medicul radiolog intervenționist identifică vasele de sânge care alimentează hemangiomul sau în funcție de caz, arterele splenice cu potențial embolizant. Odată identificate aceste zone, medicul intervenționist va închide circulația la nivelul acestora cu ajutorul unor particule cu rol mecanic asemănătoare unor dopuri. Aceste particule biocompatibile reduc fluxul sanguin în teritoriul irigat de artera respectivă. Restul țesutului splenic rămâne neatins, funcționalitatea splinei nu este perturbată de astuparea vaselor de sânge. Cât durează internarea? Embolizarea splenică este o procedură cu spitalizare de 24 de ore. Beneficiile embolizării splenice Dispariția imediată a durerii Reluarea imediată a activității Durata scurtă a procedurii (max 1 h) Anestezie locală În cazul pacienților care urmează a fi operați, creșterea numărului de trombocite favorizează efectuarea operației chirurgicale Riscurile embolizării splenice Un risc posibil, minim, este apariția unui hematom la locul de puncție care poate aparea postoperator sau a posibilei reactii alergice a pacientului la substanța de contrast. Hematomul la locul de puncție nu necesită niciun tratament, vei fi instruit să folosești o compresă rece și un unguent cu heparină. De asemenea, vei ține legătura cu Ares Helperul tău și în cazul în care hematomul se mărește (extrem de rar), vei fi programat la medicul intervenționist pentru evaluare și pentru a primi recomandările medicale optime. În ceea ce privește reacția alergică la substanța de contrast, înainte de procedură ți se vor efectua teste de alergologie. Ce se întâmplă după embolizarea splenică? După injectarea particulele care astupă vasele anormale, medicul intervenționist va verifica rezultatul și va retrage catetele. La locul de puncție ți se va realiza pansamentul compresiv și vei primi recomandările medicale. 1. Vei rămâne sub supraveghere medicală până a doua zi. 2. Vei bea cel puțin 2 litri de apă, pentru a elimina substanța de contrast. 3. Pansamentul de la locul puncției se scoate la 12-24 de ore. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de embolizare splenică, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul intervenționist și să menții legătura cu ARES Helperul desemnat cazului tău.

Hemoroizii sau boala hemoroidală reprezintă una dintre cele mai comune afecțiuni anorectale. Poate afecta atât bărbații, cât și femeile iar cea mai mare incidență a fost observată la persoane cu vârsta cuprinsă între 45 și 65 de ani. Nu provoacă întotdeauna simptome, dar atunci când acestea apar impactul lor asupra calității vieții pacientului poate fi semnificativ. Există însă mai multe opțiuni de tratament la care se poate apela, de la tratamentul medicamentos până la operații pentru hemoroizi.[2][6] Una dintre metodele de tratament recomandate este embolizarea hemoroizilor, o procedură minim invazivă, cu o rata de succes mare.[5] Generalități despre hemoroizi Hemoroizii se manifestă cel mai adesea prin sângerări rectale și dureri. Anatomic, aceștia reprezintă dezvoltarea unor structuri la nivelul canalului anal. Hemoroizii nu sunt vene dilatate ci, mai degrabă, structuri cavernoase, cu rol fiziologic în continența sfincterului. Sursa de alimentare a acestor structuri hemoroidale nu este venoasă, ci arterială, motiv pentru care, atunci când se produce o sângerare la acest nivel, sângele este proaspăt, roșu intens. Există multiple cauze ale apariției acestei afecțiuni, cea mai frecventă fiind constipația. Alte posibile cauze sunt sarcina, îmbătrânirea, tumori ale rectului care irită și apasă pe aceste structuri cavernoase, poziția corpului (persoanele care stau foarte mult timp în poziția șezut au tendința să dezvolte această afecțiune), abuzul de alcool și mâncăruri picante, factorii congenitali etc. În funcție de localizarea lor, hemoroizii pot fi clasificați în: Hemoroizi interni (sunt situați în interiorul canalului anal) - de cele mai multe ori, aceștia nu provoacă dureri, singurul simptom fiind sângerarea;  Hemoroizi externi (sunt situați sub pielea din jurul anusului, unde sunt mai mulți centri nervoși) - pe lângă faptul că hemoroizii externi provoacă un disconfort fizic, atunci când se inflamează, aceștia cauzează dureri puternice și sângerări anale care, netratate, pot perturba considerabil calitatea vieții. Când este indicată procedura de embolizare pentru hemoroizi?   Simptomele menționate de pacienții cu hemoroizi pot varia semnificativ, în funcție de mărimea, numărul și localizarea acestora. Printre acestea se numără:  disconfort local (senzația de corp străin);  prurit, usturimi;  dureri anale, dureri la defecare și stat pe scaun;  sângerări anale;  constipație (defecare defectuoasă).  Cu ce se tratează hemoroizii sau la ce tip de tratament se apelează depinde de severitatea acestor simptome. Atunci când sângerările abundente și durerile afectează calitatea vieții unei persoane, se poate recurge la tratament medicamentos (unguent, medicamente), intervențional (embolizare) sau chirurgical. Tratamentul prin embolizare este considerat a fi procedura de prima alegere în cazul pacienților simptomatici, cu sângerări abundente (hemoroizi de stadiul II și, mai ales, în cazul stadiilor III și IV). Ce este embolizarea hemoroidală?  Embolizarea este o procedură minim invazivă ce presupune introducerea unor agenți emboligeni în arterele ce alimentează o anumită zonă a corpului, în cazul de față hemoroizii. Rezultatul este resorbția hemoroizilor și ameliorarea sau chiar dispariția simptomatologiei.[3]  În ce constă procedura de embolizare a hemoroizilor? Procedura de embolizare a hemoroizilor este una fără riscuri. Se efectuează în laboratorul de angiografie, sub ghidaj radioscopic și anestezie locală (vei fi treaz pe tot parcursul procedurii, dar nu vei simți nicio durere), de către un medic specializat în Radiologie Intervențională, și decurge astfel:  Se va efectua o puncție la nivelul braţului stâng, prin care se va monta o teacă arterială (un dispozitiv de plastic cu diametrul de 1,3 mm);  Prin acea teacă, medicul radiolog intervenționist va introduce un cateter (tub subțire de plastic) pe care, sub control radiologic, folosind substanța de contrast iodată, îl va ghida prin vasele de sânge până la nivelul arterelor responsabile de alimentarea structurilor hemoroidale - arterele rectale superioare (dreapta și stânga) și medii; La acest nivel, se vor injecta microparticule speciale, biocompatibile, cu rol de astupare a arterelor care alimentează hemoroidul respectiv.  Scopul procedurii este acela de a devasculariza complet hemoroizii. Astfel, aceștia vor intra într-un proces de resorbție, se vor retrage și nu vor mai provoca simptomatologie specifică.  Cel mai important avantaj al acestei tehnici constă în posibilitatea de a identifica toate ramurile arteriale hemoroidale, făcând posibilă ocluzia completă a acestora. Prin această procedură se evită traumatismul anorectal direct, inevitabil în cazul procedurilor chirurgicale, iar conservarea țesutului hemoroidal permite păstrarea continenței anale.[5] Dacă urmezi un tratament medicamentos ori iei suplimente pe bază de plante, pune-i medicului tău la dispoziție o listă completă cu acestea. Poate fi necesară întreruperea administrării unora dintre ele pentru o anumită perioadă. Anunță dacă ai experimentat reacții alergice la substanța de contrast sau la anestezice locale ori generale.[4] Cât durează internarea după procedura de embolizare a hemoroizilor?  Unul dintre avantajele procedurilor de acest tip este perioada scurtă de spitalizare. În total, vei rămâne internat timp de aproximativ 6 ore. În aceste 6 ore vor fi efectuate toate analizele și investigațiile necesare și procedura de embolizare propriu-zisă. Ce se întâmplă după embolizarea hemoroizilor? După finalizarea procedurii, vei rămâne sub supraveghere medicală câteva ore. Vei fi condus în salon, unde ți se va monitoriza pulsul, tensiunea arterială și temperatura, și ți se va cere să bei cel puțin 2 litri de apă, pentru a elimina substanța de contrast. Nu este recomandată flectarea antebrațului în primele 3 ore după intervenție, pentru a evita formarea de hematoame.  Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Spre deosebire de recuperarea după o operație de hemoroizi, care poate dura câteva săptămâni[1], cea după procedura de embolizare este mult mai rapidă. Nu există restricții și îți vei putea relua activitățile normale imediat. Va trebui să eviți alimentele care pot constipa, timp de 7-14 zile. Vei primi toate instrucțiunile necesare înainte de a fi externat, inclusiv când trebuie să revii la control și dacă este cazul să urmezi un tratament medical. Care sunt riscurile procedurii de embolizare hemoroidală? Embolizarea hemoroidală este o procedura minim-invazivă și sigură, dar acest lucru nu înseamnă că este complet lipsită de riscuri. Ca în cazul oricărei alte proceduri medicale, pot apărea anumite complicații, deși comparativ cu actul medical chirurgical este mult mai sigură. Dintre posibilele complicații putem menționa:  Formarea de hematom la locul puncției - apare în 1% din cazuri și nu necesită niciun tratament; aplicarea locală a unei comprese reci poate fi suficientă; dacă hematomul este mare, recomandarea este aceea de a lua legătura cu medicul intervenționist pentru a primi recomandările medicale adecvate;  Disconfort local - există cazuri de uşor disconfort local dar care poate ameliorat cu medicamente antiinflamatoare.  Tratamentul hemoroizilor se stabilește în funcție de severitatea simptomelor. Embolizarea hemoroidală poate reprezenta o alternativă eficientă la tratamentul medicamentos sau cel chirurgical. Are o rată de succes de 90%, iar în acele 10% din cazuri în care simptomele pacientului pot persista, procedura se poate repeta, pentru a avea un rezultat definitiv, bun. Dacă vrei să afli mai multe despre această procedură, consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți răspunde la toate întrebările. Poți suna la numărul de telefon dedicat sau completează formularul disponibil pe site-ul nostru și vei fi contactat în scurt timp.  Bibliografie:  „Hemorrhoid Surgery.” WebMD, WebMD, Apr. 2005, www.webmd.com/digestive-disorders/surgery-treat-hemorrhoids. Accessed 25 Nov. 2022. Mott, Timothy, et al. „Hemorrhoids: Diagnosis and Treatment Options.” American Family Physician, vol. 97, no. 3, Feb. 2018, pp. 172–179, www.aafp.org/pubs/afp/issues/2018/0201/p172.html. Accessed 25 Nov. 2022. National Institute for Health and Care Excellence. Interventional Procedures Programme. „Interventional Procedure Overview of Superior Rectal Artery Embolisation for Haemorrhoids”, www.nice.org.uk/guidance/ipg627/documents/overview. Accessed 25 Nov. 2022.  RSNA, America. „Catheter Embolization.” Radiologyinfo.org, 2022, www.radiologyinfo.org/en/info/cathembol. Accessed 25 Nov. 2022. Stecca, Tommaso, et al. „Superior Rectal Artery Embolization for Symptomatic Grades 2 and 3 Hemorrhoidal Disease: 6-Month Follow-up among 43 Patients.” Journal of Vascular and Interventional Radiology, vol. 32, no. 9, Sept. 2021, pp. 1348–1357, 10.1016/j.jvir.2021.06.005. Accessed 24 May 2022. Vidal, V., et al. „Embolization of the Hemorrhoidal Arteries (the Emborrhoid Technique): A New Concept and Challenge for Interventional Radiology.” Diagnostic and Interventional Imaging, vol. 95, no. 3, Mar. 2014, pp. 307–315, www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2211568414000175, 10.1016/j.diii.2014.01.016. Accessed 25 Nov. 2022.

Generalități despre hipertensiunea arterială Hipertensiunea arterială este o afecțiune frecventă si cu consecinte grave. Se apreciază că peste un milliard de oameni suferă de această afecțiune în întreaga lume, iar aproape jumătate dintre europeni sunt hipertensivi. Pacienții care suferă de hipertensiune arterială prezintă un risc crescut de a dezvoltă boli de inimă, infarct, comoții cerebrale sau blocaj renal. Tensiunea arterială are două componente: • tensiunea arterială sistolică, adică presiunea necesară pompării sângelui de la inima spre celelalte organe; • tensiunea arterială diastolică, adică presiunea din vasele de sânge, în momentul în care inima se umple cu sângele venit din restul corpului. Tratamentul standard pentru hipertensiune se bazează pe o combinație de medicamente și un stil de viață sănătos care include dieta combinată cu exerciții. Efectele adverse ale medicamentelor, care trebuie luate zilnic, de multe ori au impact asupra calității vieții pacientului. Nivelul tensiunii sângelui în artere este reglat de creier, comandând anumite organe precum rinichiul și vasele de sânge. Există niște receptori de presiune în organism, în principal la nivelul rinichiului, care au rolul să citească nivelul tensiunii arteriale. Traductorii de presiune de la periferie de la nivelul rinichiului trimit către creier semnale greșite care spun că tensiunea este mai mică decât este în realitate și atunci creierul comandă eronat o creștere a tensiunii. În loc să rămână la nivel normal, ajunge să fie mai mare. Așadar, în loc de medicamentele antihipertensive, se poate acționa direct la nivelul rinichilor, prin intermediul unei intervenții minim invazive – Denervarea Arterelor Renale. Indicații • Hipertensiune arterială esențială rezistentă la tratament – valori ale tensiunii arteriale > 140/90 mmHg sub tratament cu cel puțin 3 medicamente antihipertensive în doze corespunzătoare, dintre care unul este diuretic) • Nu sunt eligibili pacienții cu diabet zaharat tip I existând riscul teoretic de afectare renală • Pacienții cu diabet zaharat de tip 2 au indicație majoră, studiile arătând pe lângă reducerea valorilor tensiunii arteriale și o ameliorare a metabolismului glucozei și a rezistenței la insulină Cât durează internarea? Denervarea arterelor renale prezintă avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. Perioada de internare variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura de diagnosticare și tratament. Te poți întoarce la viața ta, în numai câteva zile. Riscuri Complicațiile sunt rare și sunt evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Complicațiile posibile includ: pseudoanevrism la nivelul abordului arterial la nivelul plici inghinale foarte rare cazuri de disecție de arteră renală care se tratează în cazul aceleași proceduri disconfort tranzitor la nivel lombar, inghinal sau la nivelul picioarelor post procedural Ce se întâmplă în timpul unei denervări de artere renale Denervarea arterelor renale se efectuează într-o sală de angiografie, în condiții sterile, sub anestezie locală. Medicul radiolog alege tipul de abord, în cazul denervării arterelor renale fiind femural – la stinghia piciorului, și apoi face anestezia locală pentru puncția arterei. De la acest nivel medicul navighează prin interiorul vaselor de sânge până la nivelul arterelor renale. Denervarea arterelor renale, RDN, este o procedură endovasculară percutană ce constă în poziționarea în fiecare arteră renală a unei sonde de ablație. Cu ajutorul acestei sonde se obține întreruperea filetelor nervoase simpatice aferente și eferente care se găsesc în adventicea fiecărei artere renale. Mecanismul fizic constă într-o undă de radiofrecvență eliberată timp de 2 minute în cel puțin 4 puncte distincte ale fiecărei artere. Aceste terminații sunt cele vinovate de comenzile greșite date de creier pentru a crește tensiunea arterială. În final, medicul scoate sonda și se face un mic pansament la nivelul locului de puncție. Pacientul pleacă din spital a doua zi și revine imediat la o viață normală. În decurs de câteva săptămâni, la peste 80% dintre pacienții tratați tensiunea arterială scade în medie cu 32/12 mmHg, iar rezultatul se menține indefinit. Pacienții astfel tratați vor lua mai puține medicamente sau chiar vor putea renunța la tratamentul medicamentos. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de denervare de artere renale, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul tău și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat. Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge.

Generalități despre hemangiom Hemagioamele sunt cele mai frecvente tumori benigne ale copilului, cele mai multe dintre ele fiind nesemnificative. Se identifică drept un semn din naștere, fiind de fapt un „ghem” de vase sanguine în exces, vizibile la piele. Hemangioamele cresc în primul an de viață și apoi, de obicei, se remit într-un interval variabil de timp, de obicei până la vârsta de 10 ani, fără a rămâne semne foarte vizibile. Pot să apară oriunde în corp, dar cel mai frecvent apar pe fața, pe scalp, pe piept sau pe spate. În 80% din cazurile cutanate sunt hemangioame unice. Atunci când sunt multiple, ele se asociază de obicei și cu prezența la nivelul organelor (mai ales a ficatului). Cauze: Așa cum am precizat, hemangiomul este o rețea densă de vase anormale, fără a fi cunoscută o cauză anume. Cu toate acestea se acceptă că există și o componentă ereditară. Hemangioamele apar mai frecvent la: • sex feminin • prematuri • rasă caucaziană • în 30% din cazuri sunt prezente încă de la naștere, restul apărând în primele săptămâni de viață. Ocazional pot „invada” structurile din jur sau se pot complica prin ulcerații, sângerare, insuficiență cardiacă importantă, anomalii ale organelor învecinate sau desfigurare. Mai rar, hemangioamele cutanate se pot asocia cu anomalii congenitale. În ceea ce privește evoluția cazurilor necomplicate, aceasta este favorabilă. Trebuie precizat însă că și în ciuda remiterii complete pot exista mici modificări ale pielii care acoperea hemangiomul (în până la 50% din cazuri). De exemplu, în peste o treime (38%) din cazurile cu rezoluție până la 6 ani, tegumentul prezintă afectare de tipul: cicatrice, teleangiectazii. Procentul afectării pielii crește pe măsură ce vârsta la care se remite hemangiomul crește, depinzând totodată și de localizarea hemangiomului ( buză, nas, pleoapă, ureche). Simptome Primele semne sunt de tipul unor pete netede, roșii, care pot fi localizate oriunde în corp, dar mai des pe față, scalp, torace. Cel mai adesea sunt unice. În primul an de viață acestea pot crește, pentru ca ulterior să aibă o perioadă de stagnare, urmată de involuție și remitere lentă (50% până la 5 ani, majoritatea până la 10 ani). Pielea care acoperea hemangiomul devine mai palidă sau poate prezenta teleangiectazii (mici dilatații ale vaselor mici). De asemenea, hemangiomul poate fi evidențiat pentru prima dată ca o ulcerație. Atunci când există multiple hemangioame, afecțiunea se numește hemangiomatoza diseminată. De obicei sunt leziuni mici (<5mm), ferme, mai reliefate („in dom”). Dacă există cel puțin cinci astfel de formațiuni cutanate, există risc crescut ca ele să fie descoperite și la nivelul organelor ( în ordinea frecvenței apar în ficat, creier, tract digestiv, plămâni), de aceea este important screening-ul în acest caz ( tehnici imagistice de tip ecografie sau rezonantță magnetică). Complicatii Uneori, hemangioamele se pot rupe producându-se astfel o rană și secundar, durere, sângerare, infecții, cicatrice. Alte complicații posibile sunt ulcerația, obstrucția căilor aeriene, tulburări de vedere. Hemangiomatoza difuza a nou-născutului poate fi fatală. Se referă la prezența mai multor hemangioame cutanate și a afectării organelor (mai ales ficatul). Cauza principală de deces este în acest caz insuficiența cardiacă datorată volumului mare de sânge asociat cu prezența hemangioamelor. Fenomenul Kasabach-Merritt se caracterizează prin sechestrarea trombocitelor (elemente din sânge implicate în coagulare) și scăderea numărului lor, ceea ce poate duce la sângerari importante. Se caracterizează prin edem rapid instalat al țesuturilor din jur și purpură. Sindromul PHACE constă în prezența hemangioamelor cutanate (deși au fost descrise și la nivel cerebral) și a altor anomalii congenitale: anomalii de fosă posterioară ( de ex. malformație Dandy-Walker, hipoplazie cerebralț), hemangioame, anomalii arteriale, cardiace (mai ales coarctație de aortă), anomalii oculare, anomalii ale porțiunii mediane a toracelui anterior și abdomenului. Sindromul PELVIS constă în hemangioame în zona perineului și cel puțin una dintre: malformații organe genitale, lipomielomeningocel, anomalii ale rinnichilor sau vezicii urinare, anus imperforat. Sindromul SACRAL se caracterizează prin anomalii ale coloanei, cutanate, renale, urologice, angioame în zona lombosacrată. Mai rar, hemangioamele pot să apară în caz de hipotiroidism, deci teste horomonale specifice pot fi utile în acest caz. Prezența hemangiomului pune și probleme de ordin psihosocial, care se accentuează pe măsura ce hemagiomul este mai evident. Atât părinții cât și copilul pot prezenta semne ale stigmatizării. De aceea este de preferat ca leziunile debilitante să fie corectate mai ales înainte de a atinge vârsta școlară. Diagnostic Diagnosticul se bazează pe aspectul clinic, fără a fi necesare de obicei și alte teste diagnostice. Testele de imagistică prin rezonanță magnetică pot fi utilizate atunci când se suspicionează afectarea organelor, la fel ca și ecografia ( dar aceasta este limitata totuși de imposibilitatea de a preciza cu exactitate extensia și gradul afectării). Radiografia poate fi utilă în cazul hemangioamelor care „invadează” căile aeriene producând obstrucția lor. Cât durează internarea? Embolizarea hemangiomului este o procedură cu durată de spitalizare de 24 de ore. După procedura de embolizare, pacientul va fi sub supraveghere medicală permanentă până a doua zi când va fi externat. Riscuri Embolizare Complicațiile sunt rare și sunt evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Complicațiile posibile includ: • reacții alergice la administrarea substanței de contrast, inclusiv insuficiență renală • reacții la compușii anestezici • fistule arteriovenoase la locul puncției • sângerari la locul puncției • febră • cefalee (durere de cap), migrenă • infecții • embolie gazoasă • rar, substanțele utilizate pot avea efect iritant testicular, ceea ce duce la durere locală pentru câteva zile. De obicei, medicamentele antialgice sunt suficiente pentru dispariția simptomelor (paracetamol, ibuprofen) și nu există consecințe • de asemenea, foarte rar se poate produce recanalizarea venelor afectate (la luni sau chiar ani postprocedural) în ciuda unei proceduri reusite inițial. În acest caz se reintervine minim invaziv sau chirurgical. Ce se întâmplă în timpul unei embolizări de hemangiom Hemangioamele pot fi închise cu ajutorul unor catetere mici care ajung la nivelul vaselor care asigură sângele în malformație, fără a fi necesare incizii sau suturi. Pe acest cateter se eliberează substanțele ( „lipici”, alcool, diverse particule) utilizate la închiderea vasului. Substanțele utilizate se împart în două categorii: materiale absorbabile sau nonabsorbabile. Primele nu sunt însă utile pe termen lung și se utilizează de obicei atunci când se temporizează intervenția chirurgicală. Ele se resorb întru-un timp variabil, astfel că hemagiomul va reapărea. Procedura se efectuează într-un laborator de angiografie, de către medicul interventionist radiolog. Se practică de obicei sub anestezie generală. După asepsie locală, medicul va efectua o mică incizie în zona inghinală pentru a evidenția artera femurala pe care va fi introdusă o teacă, pe aceasta se introduc diferite catetere care vor fi avansate până la nivelul arterei care alimentează hemangiomul. Se efectuează angiografii pentru a pune în evidență anatomia exactă a anomaliei vasculare și pentru a se asigura locația dorită a cateterului. Ulterior pe cateter va fi eliberată la nivelul vasului substanța aleasă pentru embolizare, până când fluxul de sânge la nivelul anomaliei va fi întrerupt. Întreaga operație va fi reevaluată angiografic. Hemostaza După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de embolizare, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul intervenționist și să respecți tratamentul indicat de acesta. Hemangioamele sunt tumori vasculare benigne care nu necesită în mod obișnuit tratament. În cazuri selecționate, emboloterapia poate fi utilizată ( mai ales în caz de urgență): în caz de hemangioame complicate cu hemoragie sau alte anomalii ale organelor vecine, datorată insuficienței cardiace secundare. Poate fi utilizată pentru stabilizare la pacienții care urmează a fi supusi intervenției chirurgicale ( de ex. în caz de fenomen Kasabach-Merritt). Trebuie reținut și faptul că în anumite situații pot fi necesare mai multe embolizări.

Generalități despre disfuncția erectilă Disfuncția erectilă (DE) se caracterizează prin incapacitatea de a obține sau de a menține erecția. Această condiție afectează bărbații de orice vârsta și, de multe ori, se asociază cu alte afecțiuni, frecvent întâlnite: ateroscleroza, hipertensiune, diabet. Peste 300 de milioane de bărbați sunt afectați; majoritatea cazurilor sunt consecința afectării vasculare, incluzând aport inadecvat de sânge arterial la nivel penian, de aceea, mulți cercetători au sugerat ca intervențiile de tip implant de stent la nivelul arterelor pelvice, incluzând arterele care asigură vascularizarea peniană, pot îmbunătăți DE și, în consecință, funcția sexuală. Cauzele disfuncției erectile DE poate avea etiologii diferite, unele dintre ele fiind în directă legătura cu vârsta. De exemplu, în cazul adolescenților și tinerilor, cauzele cele mai frecvente sunt cele psihologice ( nesiguranța, lipsa experienței, teama de sarcină nedorită). În cazul bărbaților de vârstă medie, frecvent implicat este stresul. Un rol important îl au afecțiuni precum diabetul și ateroscleroza – cauze organice ale DE. Acestea sunt cu atât mai frecvente cu cât vârsta este mai înaintată. De altfel, DE datorată afectării vaselor care asigură vascularizarea penisului, este cel mai frecvent întâlnită. 1. DE psihogena DE se poate datora afectării mentale și/sau statusului relațional. DE poate să apară în situații precum stresul, lipsa dorinței sexuale, situații limită sau depresie. În această categorie pot fi incluse: • teama de actul sexual sau de o sarcină nedorită • depresia, stresul • probleme în relație • experiențe negative anterioare sexuale Atunci când nu este sigură cauza DE, nu ar trebui pusă pe seama afectării psihice și ar trebui investigate și alte cauze. Diagnosticul se bazează pe conversație și pe teste specifice psihologice, iar tratamentul poate fi de tipul psihoterapiei (dar nu înainte de a exclude și alte cauze organice). 2. DE organică Neurogenică: transmiterea nervoasă către penis este afectată, ceea ce are ca și efect scăderea fluxului de sânge necesar pentru a obține și menține erecția. Afecțiuni care pot asocia DE sunt: scleroza multiplă, neuropatia diabetică (complicație a diabetului zaharat), diferite traumatisme (de ex. cele ale măduvei spinarii). Este o afecțiune greu de tratat, întrucât sistemul nervos are o capacitate limitată de regenerare și, de obicei, această condiție nu este în totalitate reversibilă. Hormonală: anomaliile hormonale duc la o producție scăzută a hormonilor sexuali, astfel că nivelul lor în sânge va fi scăzut, ceea ce duce la scăderea libidoului și a capacității de a menține erecția și, de asemenea, poate afecta calitatea erecției. Este o cauză frecventă a DE, de aceea se impun teste specifice sanguine și urinare, în scop diagnostic. Vasculară: afectarea vasculară este responsabilă de cele mai multe cauze de DE, iar ateroscleroza este prinicipala problemă, deși sunt posibile și afectarea vasculară în cazul unor traumatisme sau anomalii congenitale. Ateroroscleroza se caracterizează prin depunerea de plăci de colesterol în toate vasele arteriale din corp, inclusiv la nivelul celor peniene, ducând la îngustarea diametrului vasului afectat. În consecință, fluxul de sânge va fi scăzut. În plus, în timp, aceste plăcuțe de colesterol au tendința de a se calcifica, afectând suplimentar capacitatea vasului de a se dilata și de a permite, la nevoie, un flux mai mare de sânge. Mecanismul vascular al DE este similar celui întâlnit în cazul afectării vaselor coronare, în infarctul miocardic sau accidentelor vasculare ischemice. Vasele afectate nu pot asigura necesarul de sânge în organe, ducând la ischemie și pierderea funcției lor. Ținând cont de faptul că arterele peniene au un diametru mai mic decât cel al coronarelor, este ușor de înțeles de ce DE poate precede afectarea vaselor de la nivelul inimii sau alte organe. De aceea, este important un protocol diagnostic complet în cazul bărbaților care prezintă DE. De asemenea, este cunoscut faptul că diabetul și un nivel crescut de glucoza în sânge se asociază cu DE. Indusă medicamentos: tratamente psihiatrice, hormonale sau chimioterapie. Totuși, cel mai frecvent, medicamentele antihipertensive pot avea acest efect. De aceea este importantă alegerea lor ținând cont de comorbidități. Alte cauze: DE poate fi cauzată de condiții precum: • afectarea organelor genitale ( intervenții chirurgicale, traumatisme) • hiperplazia prostatei (creșterea de volum a prostatei) • fumatul • alcoolul • drogurile Simptomele disfuncției erectile Un semn important este creșterea importantă a timpului necesar obținerii erectiei, în ciuda excitației și contextului adecvat. Alte simptome includ: ejaculare întârziata, cantitate mică de spermă în timpul ejaculării, răspuns minim la stimularea sexuală, scăderea libidoului și a satisfacției sexuale. Prezența afecțiunilor precum diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, ateroscleroza, pot sugera o cauză organică a DE, pe când, în anumite situații, poate fi sugerată o cauză psihogenă. Nu întotdeauna simptomele pot orienta decisiv cauza DE, de aceea este importantă o investigație completă în scop diagnostic și curativ. Indicații DE beneficiază de mai multe metode de tratament: conservator, chirurgical, psihoterapie. Alegerea optimă se bazează pe cauza DE, tablou clinic și este o decizie comună (medic-pacient). Există situații când aceste metode se pot combina pentru un rezultat optim. 1. Psihoterapia – în cazul DE psihogenă. 2. Tratament conservator: medicamentos – inhibitori de fosfodiesterază ( Sildenafil – Viagra, Vardenafil, Tadalafil), testosteron – la cei care au un nivel scâzut de hormoni androgeni, administrare oral, intramuscular sau transdermic, alte medicamente: pentoxifilin, yohimbine ( produs natural care îmbunătățește contractilitatea vaselor), apomorfina, injecții la nivel penian. 3. Metode mecanice – pompe tip vacuul la nivel penian – tratează simptomele, nu și cauza. 4. Tratament chirugical: proteze peniene, proteze peniene hidraulice. 5. Reconstrucția chirugicală – se poate tenta în cazul traumatismelor care implică organele sexuale. Este dificilă tehnic și rezultatele nu sunt de obicei cele așteptate, dar în anumite situații reprezintă singura opțiune. 6. Proceduri endovasculare – arteriografia evidențiază cauza vasculară a DE, demonstrând afectarea aterosclerotică importantă ( lumen redus cu cel puțin 50%). În ceea ce privește leziunile lungi și afectarea vaselor intrapeniene, este mai puțin probabil să existe un beneficiu crescut după tratamentul intervențional, dar pentru leziunile mici (2-3mm) în artera rușinoasă și cele care afectează proximal vasele peniene (sediul cel mai frecvent al afectării vasculare în caz de DE) procedurile intervenționale au rezultate optime. Cât durează internarea? Procedura intervențională este o procedură ușoară care nu necesită spitalizare prelungită. Pacientul poate pleca acasă la scurt timp după intervenție. Riscuri Embolizare Complicațiile sunt rare și sunt evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Complicațiile posibile includ: reacții alergice la administrarea substanței de contrast, inclusiv insuficiența renală reacții la compusii anestezici fistule arteriovenoase la locul puncției sângerări la locul puncției febră cefalee (durere de cap), migrenă infecții embolie gazoasă. Ce se întâmplă în timpul unui tratament pentru DE Tratamentul intervențional al DE constă în dilatarea leziunii cu ajutorul unui balon sau montând mici dispozitive, denumite stenturi, pentru a menține vasul la un calibru optim. Se realizează similar cu alte proceduri care implică arterele periferice. Tehnica: Procedura se efectuează în laboratorul de angiografie. După asepsia locală și anticoagulare optimă, medicul intervenționist va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal ( la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza artera femurală. La nivelul acestei mici incizii, sub ecran radiologic, se va introduce o teacă, ulterior pe teacă se introduc catetere până la nivelul vasului afectat. Se efectuează angiograme repetate, pentru a vizualiza anatomia vaselor și pentru a verifica locul cateterului. Pe acest cateter se avansează un alt cateter cu balon, până în apropierea stenozei. Balonul va fi umflat la nivelul îngustării, care va fi mărită progresiv, îndepărtându-se astfel stenoza. Ulterior balonul se dezumfla și este îndepărtat. Această tehnica este cunoscută sub denumirea de angioplastie cu balon. Uneori, medicul intervenționist poate opta pentru montarea de stent la nivelul leziunii arterei. Tehnica este identică cu cea descrisă anterior, doar că la nivelul zonei îngustate de placa de ateroscleroză va fi implantat stentul. De obicei, Înainte de implantare se predilată leziunea respectivă, pentru a obține rezultate optime. Hemostaza După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. Pacienta va fi rugată să păstreze repaus la pat. Ce dispozitive medicale sunt folosite? Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o intervenție de acest gen, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul intervenționist și să respecți tratamentul indicat de acesta.

Hernia de disc cervicală este una dintre cele mai comune cauze ale durerii de gât sau de braț. Severitatea sa poate varia. Dacă în unele cazuri simptomele sunt ușoare, în altele această boală poate avea un impact negativ semnificativ asupra calității vieții persoanei afectate, putând chiar să-i pună viața în pericol. Ca în cazul oricărei alte afecțiuni, există mai multe metode de tratament la care se poate apela, de la cel medicamentos până la operația pentru hernie de disc.[4] Una dintre procedurile minim invazive la care se poate recurge atunci când tratamentul conservator nu oferă rezultate și se dorește evitarea intervenției chirurgicale este discectomia cervicală cu DiscoGel.[1][3] Ce înseamnă hernie de disc cervicală  Un disc intervertebral este o structură cartilaginoasă compusă din trei componente: un nucleu pulpos interior, un inel fibros exterior și plăci terminale care ancorează discurile de vertebrele adiacente. Herniile de disc apar atunci când o parte sau tot nucleul pulpos iese prin inelul fibros al discului intervertebral[4], cauzând durere severă și constantă. Poate duce și la compresia rădăcinilor nervoase, ceea ce, după cum am menționat deja, va afecta calitatea vieții.  În ceea ce privește cauzele herniei de disc, aceasta poate apărea în urma unor traumatisme sau a accidentărilor. Dacă nu se poate găsi o cauză anume, vorbim despre hernie de disc idiopatică.  Una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale coloanei vertebrale o reprezintă hernia de disc cervicală, care are ca și manifestare durerea la nivelul brațelor. Cel mai adesea, herniile de disc cervicale apar la nivelul C5-C6 și C6-C7. De obicei, este întâlnită la persoane cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani și peste 60% dintre cazuri sunt diagnosticate în rândul femeilor.[4] Care sunt simptomele herniei de disc cervicale  Hernia cervicală se caracterizează de anumite modele (pattern-uri) ale simptomelor, în funcție de nivelul afectării, astfel: C4-C5 – posibila durere a umărului și slăbiciune a mușchiului deltoid, de obicei fără parestezii (amorțeală); C5-C6 – slăbiciune a bicepsului și a mușchilor extensori ai brațului; parestezii, durere care poate merge până la nivelul policelui (degetul mare de la mână); sediu foarte frecvent al herniei de disc;  C6-C7 – slăbiciune a tricepsului și a mușchilor extensori ai degetelor, durere, parestezii până la nivelul degetului mijlociu; de asemenea, sediu frecvent al lezării coloanei cervicale;  C7-T1 – se observă slăbiciune la strângerea mâinii; durere și parestezii la nivelul degetului 5. Cel mai adesea, simptomele herniei de disc cervicale apar spontan, deși afectarea cervicală poate fi consecința unui traumatism sau leziuni la acest nivel. Durerea apare secundar compresiei pe care nucleul pulpos o face pe nervii care își au originea la nivelul măduvei cervicale. Această durere se transmite pe traiectul nervului și este astfel resimțită de-a lungul brațului, în zonele inervate de nervul afectat. În plus, pacientul poate relata și amorțeli, furnicături ale brațelor, până la nivelul degetelor și chiar slăbiciune musculară. Durerea poate fi surdă sau ascuțită și se poate intensifica dacă gâtul este mișcat sau poziționat într-un anumit fel.[2] Cum se pune diagnosticul de hernie de disc cervicală? Procesul de diagnosticare a herniei de disc cervicale începe cu anamneza și examenul clinic complet. Ulterior, protocolul diagnostic este completat de teste imagistice precum:  RMN (imagistică prin rezonanță magnetică) – este cel mai bun test diagnostic; evidențiază orice leziune nervoasă;  CT cu mielograma – poate evidenția leziuni mai subtile, dar presupune iradiere (este necesară injectare de substanță de contrast în canalul medular), ceea ce face ca această investigație să nu se efectueze de rutină; CT fără mielograma nu este util, în general, pentru diagnosticul herniei cervicale; de regulă, această investigație este recomandată pacienților care nu pot efectua un RMN;[4] Electromiograma (EMG) – este un test care presupune stimularea electrică a unor nervi și mușchi de la nivelul brațelor/picioarelor cu scopul de a diferenția între leziunile nervoase și cele musculare; ajută și la diferențierea diferitelor afecțiuni nervoase care asociază durere la nivelul brațelor. Cum se tratează hernia de disc cervicală?  Tratamentul herniei de disc cervicale este, în majoritatea cazurilor, non-chirurgical. Când se operează hernia de disc? Intervenția chirurgicală este recomandată doar dacă alte metode de tratament nu s-au dovedit eficiente.[4] Iată care sunt principalele tipuri de tratamente la care se poate apela:  Tratament conservator – până la îndepărtarea cauzei durerii (compresia nervoasă) se pot administra medicamente anti-inflamatorii; în cazuri severe, se pot administra steroizi, dar doar pentru o perioadă limitată (aproximativ o săptămână);  Tratament chirurgical – presupune efectuarea unor intervenții cunoscute sub denumirea de discectomie anterioară sau posterioară, cu sau fără fuziune; este indicat în cazul lipsei de răspuns la tratament conservator și în caz de afectare severă, cu efect benefic rapid; pentru un rezultat optim, cu minime consecințe, este însă nevoie de prezența unui specialist în chirurgia spinală;  Tratament minim invaziv – poate consta în intervenție percutanată cu DiscoGel (etanol gelifiat), o procedură efectuată de un specialist în abordul percutanat al coloanei vertebrale, sau nucleoplastie.  Care sunt avantajele discectomiei cu DiscoGel?   Discectomia cu DiscoGel este o procedură ce oferă mai multe avantaje importante. Lista acestora include:  Marker radioopac – locul leziunii poate fi vizualizat chiar și după mai multe luni;  Decompresie aproape imediată, cu conservarea inelului;  Nu se cunosc reacții alergice;  Fără inflamație;  Fără durere secundară intervenției;  Nu permite colapsul (prăbușirea) discului vertebral, deci nu asociază compresie interdiscală;  Pot fi corectate mai multe leziuni în cadrul aceleiași ședințe;  Conservă discul pe durată vieții;  Rezultate rapide: în 3-5 săptămâni, cu reluarea activității după 5 săptămâni (comparativ cu o perioadă de așteptare de 3 luni după intervenția chirurgicală);  Urmărirea la peste 5 ani nu a evidențiat recidive;  Nu presupune cicatrice;  Conservă țesutul din jur;  Nu necesită anestezie generală.  În ce constă procedura unei discectomii cervicale cu DiscoGel?  Discectomia cervicală cu DiscoGel se efectuează în laboratorul de angiografie, sub anestezie locală, ceea ce înseamnă că vei conștient pe tot parcursul acesteia. Vei fi rugat să te întinzi pe o masă specială, întins pe spate (decubit dorsal)[1] și, după asepsia locală, se va injecta substanța (DiscoGel – alcool gelifiat) la nivelul porțiunii proeminente a discului, responsabilă de compresia pe nerv. Abordul este dinspre anterior și lateral. Gelul din componența substanței împiedică migrarea alcoolului și facilitează drenajul apei din sacul de hernie în interiorul discului, scăzând în acest fel presiunea exercitată pe nerv. Odată realizat acest lucru, durerea dispare foarte rapid. Un grad de disconfort poate fi resimțit câteva săptămâni postprocedural (până la 6 săptămâni). Procedura poate fi încheiată prin injectarea de medicamente antiinflamatoare/steroizi între discurile vertebrale, la nivelul herniei corectate, asigurând o recuperare mai rapidă. În funcție de dimensiunea discului și a herniei, cantitatea de DiscoGel care se poate injecta variază între 0,2 și 0,8 ml. Pentru a facilita procedura, se utilizează seringi de 1ml. Înainte de injectare, gelul trebuie să fie bine omogenizat. Cum te pregătești pentru tratamentul herniei de disc cervicale cu DiscoGel? Înainte de efectuarea acestei proceduri va trebui să faci mai multe teste de sânge și investigațiile imagistice necesare (RMN, EMG). Anunță-ți medicul dacă suferi de alergii sau alte afecțiuni medicale. În cazul în care urmezi un tratament medicamentos, pune-i la dispoziție o listă cu medicamentele pe care le iei. Este posibilă să fie necesară întreruperea administrării unora dintre acestea.  Ți se va cere, de asemenea, să nu consumi alimente sau lichide cu câteva ore înainte de intervenție. Cât durează internarea după discectomia cervicală?  Discectomia cervicală este o procedură cu durată de spitalizare scurtă. După procedură, vei rămâne sub supraveghere medicală câteva ore, după care vei putea pleca acasă. În acest timp vei bea cel puțin 2 litri de apă, pentru a elimina substanța de contrast, și ți se va monitoriza pulsul, tensiunea și temperatura. Înainte de externare vei primi toate instrucțiunile necesare privind genul de activități pe care poți să le desfășori și ce ar trebui să eviți.  Care sunt riscurile discectomiei cervicale?  Deși este vorba de o procedură minim invazivă, sigură, există totuși riscul apariției anumitor complicații. Acestea sunt însă rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Printre posibilele complicații ce pot apărea se numără:  Reacții alergice la administrarea substanței de contrast, inclusiv insuficiență renală;  Reacții la compușii anestezici;  Rata de eșec a metodei intervenționale este foarte scăzută (0.7%), dar în această situație poate fi necesară intervenția chirurgicală. Ce se întâmplă după tratamentul herniei de disc cervicale cu DiscoGel?   Ameliorarea simptomelor se observă, de regulă, în câteva săptămâni postprocedural (1-6 săptămâni), cu reluarea activității fizice după circa 5-6 săptămâni (vs 3 luni în cazul chirurgiei).   Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? După externare, va trebui să revii pentru controale periodice și să respecți întocmai indicațiile medicului privind un eventual tratament medicamentos și reluarea activitățile normale.  Discectomia cervicală cu DiscoGel este o procedură minim invazivă cu ajutorul căreia se poate evita o intervenție chirurgicală atunci când tratamentul conservator al herniei de disc cervicale nu are efect. Comparativ cu operația pentru hernie de disc, durata spitalizării este mai scurtă, riscurile sunt mai mici iar recuperarea mult mai rapidă. Consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți răspunde la întrebările suplimentare legate de această procedură. Completează formularul disponibil pe site-ul nostru și vei contactat în cel mai scurt timp sau poți suna la numărul de telefon dedicat.  Bibliografie:  Bellini, M., et al. „Percutaneous Injection of Radiopaque Gelified Ethanol for the Treatment of Lumbar and Cervical Intervertebral Disk Herniations: Experience and Clinical Outcome in 80 Patients.” American Journal of Neuroradiology, vol. 36, no. 3, 13 Nov. 2014, pp. 600–605, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8013056/, 10.3174/ajnr.a4166. Accessed 4 Nov. 2022. „Herniated Disc – Symptoms, Causes, Prevention and Treatments.” Aans.org, 2022, www.aans.org/en/Patients/Neurosurgical-Conditions-and-Treatments/Herniated-Disc. Accessed 4 Nov. 2022. Kuhelj, Dimitrij, et al. „Efficacy and Durability of Radiopaque Gelified Ethanol in Management of Herniated Discs.” Radiology and Oncology, vol. 53, no. 2, 1 June 2019, pp. 187–193, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6572487/, 10.2478/raon-2019-0026. Accessed 4 Nov. 2022. Samir Sharrak, and Yasir Al Khalili. „Cervical Disc Herniation.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 29 Aug. 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK546618/. Accessed 4 Nov. 2022.

Generalități despre hernia de disc Hernia de disc este o boală care poate afecta pacienții de orice vârstă. Aceasta apare în urma unor traumatisme, accidentărilor sau nu se găsește o anumită cauză, numindu-se astfel hernie de disc idiopatică. În hernia de disc, o ruptură la nivelul inelului fibros al discului intervertebral permite glisarea porțiunii centrale (așa numitul nucleu pulpos) cauzând durere severă și constantă. Poate duce la compresia rădăcinilor nervoase, ducând la afectarea calității vieții. Până de curând tratamentul consta în medicație antidurere, terapie fizică iar pentru cazurile mai severe, se efectuau intervenții chirurgicale care necesitau perioade lungi de recuperare. Boala în sine și tratamentul administrat afectau calitatea vieții de zi cu zi. Nucleoplastia este o procedura minim invazivă pentru tratamentul herniilor de disc moderate. Pe cale percutană, o parte din discul intervertebral este dizolvată reducându-se astfel dimensiunile herniei și compresia asupra nervilor. Indicații de tratament: Nucleoplastia reprezintă o alternativă a operației clasice deschise. Indicațiile acestei tehnici sunt: lombalgiile mecanice dureri lombare și mai puțin dureri radiculare (care resimțite pe traseul unui nerv la nivelul membrelor inferioare, pe fața sau spatele coapsei, gambei) eșecul tratamenului medical hernie discală cu o dimensiune mai mică de o treime din diametrul canalului rahidian degenerescență discală evidențiată la examenul de imagistică prin rezonanță magnetică înălțime conservată a discului intervertebral Aceasta tehnică nu se folosește în caz de stenoză de canal, instabilitate, infecție și pe durata sarcinii. Cât durează internarea? Nucleoplastia este o procedură cu durată de spitalizare de câteva ore. După procedura, pacientul va fi sub supraveghere medicală câteva ore, după care va putea pleca acasă. Riscuri nucleoplastie Complicațiile sunt rare și sunt evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Complicațiile posibile includ: reacții alergice la administrarea substanței de contrast, inclusiv insuficiență renală reacții la compușii anestezici rata de eșec a metodei intervenționale este foarte scăzută ( 0.7%), dar în această situație poate fi necesară intervenția chirurgicală. Ce se întâmplă în timpul unei proceduri de nucleoplastie Nucleoplastia se efectueaza în sala de angiografie, în conditii sterile, sub anestezie locală. Pacientul este așezat pe masă, pe o parte sau întins pe burtă, iar asistenta va dezinfecta cu iod zona spatelui, după care se acoperă cu un camp steril. Se efectuează mai întâi anestezie locală cu xilină și în continuare, medicul radiolog va introduce un cateter la nivelul discului herniat. Cateterul emite unde care vor dizolva excesul de țesut, reducând astfel dimensiunile herniei. Aceasta va permite scăderea presiunii în interiorul discului, discul revine în poziție normală și nu mai comprimă rădăcinile nervilor spinali. Odată presiunea scăzută, durerea resimțită de către pacient se va diminua considerabil sau dispare. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Intervenția este eficientă în 70-80% din cazuri. Indicația de nucleoplastie percutană se pune după consultul clinic și imagistic (RMN). Nu toate herniile de disc se pretează la nucleoplastie, în cazurile grave, indicația corectă este cea chirurgicală.

Fracturile de compresie ale coloanei vertebrale sunt leziuni ce se pot produce brusc și cauza dureri de spate dizabilitante, care persistă săptămâni sau chiar luni, și care cresc de până la 5 ori riscul de producere a altei fracturi la nivelul corpilor vertebrali vecini. Sunt de 2 ori mai frecvente la femei și în circa 1/3 cazuri nu asociază durere, majoritatea acestor cazuri fiind refractare la tratament clasic. Atunci când există simptome, cei mai mulți pacienți au un istoric îndelungat de durere de spate. În unele cazuri, administrarea de analgezice, combinată cu repausul la pat și alte metode conservatoare de tratament, este suficientă pentru gestionarea durerii simptomelor. Când astfel de metode nu oferă rezultatele scontate, se recomandă efectuarea unei proceduri numite vertebroplastie percutanată.[1]  Generalități despre fractura de compresie Fractura de compresie se produce atunci când presiunea de la nivelul vertebrei cauzează prăbușirea acesteia și se asociază cu durere intensă și modificări ale coloanei vertebrale, care pot duce la grave probleme de sănătate.  Fracturile se pot produce în anumite situații patologice: osteoporoza, traumatisme, tumori (metastaze osoase, mielom multiplu), hemangioame.  Cauza principală o reprezintă osteoporoza. La rândul său, aceasta poate fi consecința mai multor condiții: Vârsta înaintată;  Astmul bronșic;  Ciroza hepatică;  Diabetul zaharat; Emfizemul pulmonar; Menopauza; Excizia bilaterală a ovarelor Boala renală cronică;  Artrita reumatoidă;  Transplant;  Deficitul de vitamina D;  Tumori.   Există și anumite medicamente care, administrate pe termen lung, pot crește riscul dezvoltării osteoporozei:  Anticonvulsivante;  Medicamente citotoxice;  Steroizii; Heparina.  În caz de fractură prin compresie, debutul durerii este brusc, de obicei după un efort obișnuit (de ex: efort de tuse, strănut). Durerea este cel mai frecvent debilitantă, pacientul nu poate găsi o poziție confortabilă, de aceea acuză probleme de somn – majoritatea preferă dormitul în poziție șezândă. Alte posibile cauze ale fracturii de compresie sunt:  Tumorile - o tumoare osoasă poate fi malignă (canceroasă) sau benignă (necanceroasă) și, în majoritatea cazurilor, se răspândește la oase din alte părți ale corpului; rareori se întâmplă ca tumorile să se dezvolte în oasele coloanei vertebrale; astfel de tumori provoacă dureri chiar și în lipsa unei fracturi;   Traumatismele - pot provoca fracturi la nivelul uneia sau a mai multor vertebre.[2] Indiferent de cauză, dacă vertebra nu este susținută, vindecarea se poate face defectuos și tratamentul adecvat nu mai poate fi efectuat. De aceea este important ca în cazul unei dureri persistente de spate (peste 3 luni), dar și în cazul durerilor care necesită constant medicație, să se solicite părerea unui medic specialist. Cum se pot diagnostica fracturile?  Dacă se suspectează existența unei fracturi de compresie, se pot efectua mai multe teste pentru confirmarea diagnosticului: Radiografia coloanei vertebrale - pune în evidență fractura;  Imagistica prin rezonanță magnetică - relevă compresia măduvei prin deplasarea fragmentelor de fractură; această investigație este foarte utilă pentru examinarea segmentelor de coloană vertebrală care conțin și măduva spinării;  Tomografia computerizată - este foarte utilă pentru diagnosticul fracturilor care implică partea posterioară a corpilor vertebrali.  Ce este vertebroplastia? Vertebroplastia este o procedură minim invazivă, realizată de un medic intervenționist, sub ghidaj radiologic, care are ca și rezultat stabilizarea vertebrei afectate, prin injectarea unui material (ciment) la acel nivel. Prin întărire, acest ciment va stabiliza și va susține coloana vertebrală. Ca urmare, durerea se reduce și în plus, poate fi prevenită agravarea leziunii vertebrale.  Este o procedură care duce la ameliorarea importantă a durerii la numai câteva ore postprocedural, cu rezultate bune pe termen lung, cu o rată mică de complicații și care permite activitatea normală după o perioadă scurtă de recuperare. De obicei, se recomandă vertebroplastia doar dacă durerea nu răspunde la tratamentul conservator și la dozele mari, greu de tolerat, de analgezice (inclusiv narcotice). Indicații pentru vertebroplastie   Principala indicație pentru vertebroplastie este tratamentul unei fracturi vertebrale care asociază durere, cu afectarea calității vieții și a gradului de activitate. Nu toate fracturile compresive se pretează însă la acest tip de tratament. Doctorul va decide când se face vertebroplastie și când este cazul să se apeleze la altă metodă de tratament (repaus la pat, antialgice, relaxante musculare, brâuri, terapie fizică). Câteva posibile situații în care poate fi indicată efectuarea unei astfel de proceduri sunt:  Eșecul tratamentului clasic;  Durere severă, prelungită, imobilizare;  Complicații secundare fracturii (tromboza venoasă profundă, agravarea osteoporozei, probleme respiratorii, scădere ponderală, afectare psihică – tulburări emoționale); Afectare osoasă nu este foarte severă, așa încât să nu existe riscul de fracturi costale în timpul procedurii (necesită poziție culcat cu fața în jos);  Fracturi nu mai vechi de 6-12 luni; Profilactic, în cazul unei vertebre normale, cuprinsă între două vertebre afectate, și deci cu risc înalt de fractură. În ce constă vertebroplastia?  Vertebroplastia se efectuează în sala de angiografie, în condiții sterile, sub anestezie locală și durează aproximativ 30 de minute. Iată în ce constă aceasta:  Vei fi rugat să te întinzi pe burtă, pe masa pe care se efectua procedura;  Se sterilizează zona în care se va efectua puncția, se acoperă cu un câmp steril, se anesteziază local;  Sub control radiologic, se introduce până la nivelul fracturii un ac special numit trocar; se practică inițial o incizie foarte mică în piele, pentru a permite accesul trocarului; Se injectează apoi substanța – cimentul se întărește rapid, în circa 15-20 de minute (devine mai tare ca osul nativ);  Se verifică radiologic rezultatul final și se înlătură trocarul; Se realizează un pansament compresiv pentru a preveni sângerarea la locul puncției (nu sunt necesare fire de sutură).  Uneori poate fi necesară o a doua injectare, în funcție de gradul de umplere a fracturii. Reușita intervenției nu înseamnă întotdeauna umplerea completă a fracturii – poate fi suficient un grad al umplerii de cca 80%.  După finalizarea procedurii, vei rămâne culcat pe spate aproximativ o oră, pentru a fi siguri de întărirea materialului injectat, apoi vei putea fi externat. Cum te pregătești pentru vertebroplastie? Ți se va cere să nu mănânci și să nu bei nimic cu 4 până la 8 ore înainte de acestă procedură. Asigură-te că îi pui la dispoziție la medicului tău o listă completă cu toate medicamentele pe care le iei, precum și orice alergie de care suferi. Vei fi informat dacă este necesară întreruperea administrării anumitor medicamente și cu cât timp înainte de vertebroplastie trebuie să faci acest lucru.[3] Care sunt beneficiile vertebroplastiei?  Vertebroplastia este o procedură cu multiple beneficii, dintre care putem enumera:  Permite reluarea activităților normale - în urma intervenției se obține stabilizarea coloanei vertebrale, cu ameliorarea durerii, ceea ce permite reluarea activității zilnice;  Reduce necesarul de medicamente antialgice - majoritatea pacienților care trec printr-o astfel de procedură au nevoie de mai puține medicamente antialgice; în unele cazuri, nu mai este necesar tratamentul medicamentos;  Contribuie la prevenirea altor fracturi - cimentul umple spațiul în osul afectat de osteoporoză și scade riscul unei fracturi viitoare la acest nivel. Cât durează internarea după vertebroplastie?  Vertebroplastia este o procedură cu durată de spitalizare de doar câteva ore. Procedura în sine nu durează prea mult, dar va trebui să rămâi sub supraveghere medicală timp de câteva, pentru a putea confirma succesul vertebroplastiei. Vei putea pleca acasă în aceeași zi. Care sunt riscurile vertebroplastiei?  Complicațiile sunt rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Există însă riscul să apară: Hemoragii;  Fracturi costale sau ale altor oase;  Febră;  Iritația rădăcinilor nervoase;  Infecții;  Scurgerea cimentului în afara corpului vertebral, cu risc de tromboză venoasă, stenoză medulară, compresie medulară sau nervoasă; dacă substanța ajunge în vena cavă inferioară există riscul de embolie pulmonară;  În situații rare, imediat postprocedural (câteva ore) există posibilitatea ca durerea să fie mai intensă, cu remitere ulterior a simptomatologiei;  Leziuni ale măduvei spinării Tulburări neurologice (ex: slăbiciune, durere, parestezii la nivelul picioarelor). Pot fi și alte riscuri, în funcție de bolile asociate. Rata totală de complicații pentru osteoporoză sau tumorile benigne este de 1-3%, iar pentru tumorile maligne 1-10%.[3] Ce se întâmplă după procedura de vertebroplastie?  După finalizarea procedurii, vei bea cel puțin 2 litri de apă, pentru a elimina substanța de contrast, ți se va monitoriza pulsul, tensiunea și temperatura și vei fi externat. În lipsa altor indicații din partea medicului, nu ar trebui să conduci în ziua respectivă.[4]  Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Recuperarea după vertebroplastie este mult mai rapidă decât recuperare după o operație la coloana vertebrală mai invazivă. Vei putea merge la scurt timp după efectuarea acesteia, dar este indicat repausul la pat în primele 24 de ore. Ulterior îți vei putea relua activitățile normale, cu condiția să faci acest lucru treptat. Nu vei avea voie să ridici obiecte grele sau să faci efort fizic intens timp de cel puțin 6 săptămâni.[4] Vertebroplastia este o procedură minim invazivă, care contribuie semnificativ la ameliorarea durerii și la creșterea calității vieții persoanelor cu fracturi de compresie.[4] Poate fi folosită însă doar în anumite cazuri.  Nu este o metodă de tratament recomandată pentru afecțiuni intervertebrale sau atroze care implică corpii vertebrali și nici nu poate preveni apariția fracturilor la nivelul altor zone afectate de osteoporoză, de aceea activitatea fizică trebuie realizată în concordanță cu afecțiunile asociate. În plus, tratamentul osteoporozei ca și corecția factorilor favorizanți ai bolii se impun a fi realizate corespunzător.  Stabilirea metodei de tratament potrivite se face de către medic, în funcție de particularitățile fiecărui caz. Consultanții noștri îți pot oferi mai multe informații despre această procedură. Poți suna la numărul de telefon dedicat sau poți completa formularul disponibil pe site și vei fi contactat în scurt timp. Bibliografie:  “Compression Fractures of the Back: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2014, medlineplus.gov/ency/article/000443.htm. Accessed 14 Nov. 2022. “Vertebral Compression Fractures | BSIR.” Bsir.org, 2022, www.bsir.org/patients/vertebral-compression-fractures/. Accessed 14 Nov. 2022. “Vertebroplasty and Kyphoplasty | BSIR.” Bsir.org, 2022, www.bsir.org/patients/vertebroplasty-and-kyphoplasty/#when-is-vertebroplasty-carried-out. Accessed 14 Nov. 2022. “Vertebroplasty: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2020, medlineplus.gov/ency/article/007512.htm. Accessed 14 Nov. 2022.

Generalități despre discectomia cu alcool Discectomia cu alcool este o procedură minim invazivă utilizată pentru a trata hernia de disc lombară. Aceasta implică injectarea unui alcool medicamentos în discul afectat care ajută la reducerea volumului acestuia și la ameliorarea presiunii asupra nervilor. Hernia de disc lombară Hernia de disc lombară este o afecțiune care presupune ca o parte a nucleului pulpos (centrul discului intervertebral) sau a inelului fibros (cel care înconjoară nucleul pulpos) al discului se deplasează prin țesuturile moi din spatele coloanei vertebrale. Aceasta  deplasare poate afecta nervii care se află în apropierea discului afectat, cauzând durere, amorțeală sau slăbiciune în picioare. Hernia de disc lombară este cauzată de deteriorarea discului intervertebral din cauza unui traumatism sau pur și simplu, din cauza înaintării în vârstă. Poate fi cauzată de o varietate de factori cum ar fi: Înaintarea în vârstă Obezitatea Munca solicitantă fizic Traumatismul coloanei vertebrale O hernie de disc netratată Cum se efectuează discectomia cu alcool? Procedura se efectuează în sala de angiografie și presupune efectuarea unei injecții direct în discul afectat. Intervenția se efectuează cu anestezie locală, sub ghidaj radioscopic. După injectarea alcoolului, pacientul poate simți o scurtă durere sau disconfort în zona tratată, care poate fi controlată prin medicamente analgezice. Discectomia cu alcool este considerată o opțiune terapeutică pentru pacienții cu hernie de disc lombară care nu răspund la alte tratamente conservatoare și pentru care o intervenție chirurgicală majoră nu este recomandată. Cu toate acestea, este important de menționat că această procedură nu este recomandată tuturor pacienților și că eficacitatea sa variază de la caz la caz. De aceea, este important să discuți cu medicul tău despre riscurile și beneficiile acestei proceduri, precum și despre orice alte opțiuni terapeutice disponibile în cazul tău. Indicații de tratament Discectomia cu alcool poate fi utilizată pentru a trata herniile de disc lombare care nu răspund la alte tratamente conservatoare, cum ar fi terapia fizică, medicamentele sau injectiile cu cortizon, și pentru care o intervenție chirurgicală majoră nu este recomandată. Cât durează internarea? Discectomia cu alcool este o procedură cu durată de spitalizare scurtă. După procedură, vei rămâne sub supraveghere medicală câteva ore, după care vei putea pleca acasă. În acest timp vei bea cel puțin 2 litri de apă, pentru a elimina substanța de contrast, și ți se va monitoriza pulsul, tensiunea și temperatura. Înainte de externare vei primi toate instrucțiunile necesare privind genul de activități pe care poți să le desfășori și ce ar trebui să eviți. Riscuri discectomie cu alcool Ca orice procedură medicală, discectomia cu alcool poate implica anumite riscuri. Unele dintre riscurile cele mai comune ale acestei proceduri sunt: Infectia: ca orice procedură chirurgicală, există riscul de infectie la locul injectării. Durere persistentă: În unele cazuri pacientul poate să experimenteze durere persistentă după procedură, care poate necesita tratament suplimentar. Lezarea nervilor: există un risc mic de lezare a nervilor în timpul procedurii, care poate duce la amorțeală sau slăbiciune în picioare Recidiva herniei: există un risc mic ca hernia de disc să se repete după procedura. Reacție alergică la alcoolul injectat. Ce se întâmplă în timpul unei proceduri de discectomie cu alcool? Procedura se efectuează în sala de angiografie și presupune efectuarea unei injecții direct în discul afectat. Intervenția se efectuează cu anestezie locală, sub ghidaj radioscopic. Odată ajuns în sala de intervenție, vei fi rugat să te întinzi pe masa de angiografie cu fața în jos. Vei fi acoperit cu un camp steril. Medicul va efectua anestezia locală în dreptul zonei dureroase urmând să identifice discul herniat cu ajutorul imaginilor radioscopice. Odată localizată hernia, va injecta alcoolul. În anumite cazuri,  pacientul poate simți o scurtă durere sau disconfort în zona tratată, care poate fi controlată prin medicamente analgezice. Discectomia cu alcool este considerată o opțiune terapeutică pentru pacienții cu hernie de disc lombară care nu răspund la alte tratamente conservatoare și pentru care o intervenție chirurgicală majoră nu este recomandată. Ce se întâmplă după procedură? După procedura de discectomie cu alcool, vei fi monitorizat în unitatea de recuperare pentru o perioadă scurtă de timp, pentru a ne asigura că nu au apărut complicații. Dacă nu există complicații, vei putea pleca acasă. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Vei fi sfătuit să iei o pauză de la activitățile fizice solicitante și să eviți orice mișcare care poate agrava durerea sau discomfortul. Este recomandată terapia fizică pentru a ajuta la recuperarea țesuturilor și a musculaturii. Este posibil să experimentezi durere sau disconfort în zona tratată pentru câteva zile sau săptămâni după procedură, dar acestea ar trebui să se amelioreze în timp. Vei primi o rețetă cu medicamente care te vor ajuta să controlezi durerea.

Generalități despre malformațiile arterio-venoase cerebrale MAV reprezintă o conexiune anormală și fragilă (ca un nod, ghem) între artere și vene. Această anormalitate se asociază cu un risc crescut de hemoragie. Pot fi localizate oriunde în corp, dar cele localizate la nivel cerebral comportă un risc crescut datorită posibilității de sângerare cu complicații grave secundare. Cele localizate în vasele învelișurilor creierului se numesc malformații arterio-venoase durale. Care sunt cauzele MAV? Cauzele MAV sunt necunoscute. Există diferite ipoteze, unele dintre acestea sugerând că se datorează unei anomalii de dezvoltare în viața intrauterine (în timpul sarcinii când se formează fătul), deci ele există încă de la naștere. Majoriatea nu sunt ereditare și au o frecvență egală pe sexe. De obicei sunt diagnosticate la 20-40 de ani, în urma complicațiilor de tip sângerare (risc de 4% pe an – asta înseamnă că din 100 de personae care au această anomalie 4 vor sângera din malformație în fiecare an) sau convulsii. Simptome Cel mai adesea MAV sunt semnalate de: convulsii ( existența lor poate fi iritantă la nivel cerebral generând semnale electrice anormale) cefalee (durere de cap) intense, de tip migrenos simptome de tip stroke-like (adică simtomatologie ca în cazul accidentului vascular cerebral) din cauza faptului că țesuturile din jur nu primesc în cantitate suficientă oxigen și substanțe nutritive pentru buna funcționare. Aceste simptome depind de localizarea malformației și pot include: slăbiciune și paralizie, tulburări vizuale, auditive, de echilibru, de memorie sau de personalitate. În caz de hemoragie manifestările includ cefalee severă, bruscă, greață, vărsătură, ceafă rigidă, tulburări neurologice (ca cele menționate anterior), pierderea stării de conștiență, deces. Nu trebuie neglijat faptul ca pot fi asimptomatice (dar, atenție, riscul de sângerare este existent și în această situație!). De menționat ca în cazul unei eventuale sarcini, riscul de sângerare este mai mare, mai ales după primul trimestru de sarcină, de aceea, deși MAV nu contraindicp sarcina, este prudent ca aceasta să fie amânată până ce MAV va fi tratată corespunzător. Diagnosticul acestei anomalii poate fi pus în urma unor investigații imagistice: angio CT, angio RMN, angiograme cerebrale. Indicații MAV se asociază cu un risc de sângerare de 4% pe an. Hemoragia poate duce la complicații neurologice severe ( accident vascular cerebral, paralizii permanente, deces) de aceea se recomandă tratamentul acestor anomalii vasculare. Acesta se poate realiza chirurgical ( tehnici de microneurochirurgie) sau  intervențional.  Tratamentul  minim invaziv presupune injectarea unor substanțe asemănătoare unui lipici care închide total sau parțial malformația. O altă metodă ar înseamna tehnicile de radio-chirurgie (presupun administrarea locală de radiații). Decizia de tratament ia iîn considerare localizarea anomaliei, precum și consecințele posibile. Alegerea tipului de intervenție se face ținând cont de riscul cel mai mic asociat procedurii pentru care se optează și de posibilitatea cea mai mare de închidere a anomaliei. În ceea ce privește tratamentul intervențional, acesta: • se asociază cu o rată de vindecare într-o singură sedință de 20%, • pot fi necesare mai multe sesiuni pentru rezultate optime, se poate repeta la scurt timp fără consecințe severe • are risc mai redus decât intervenția chirurgicală, nu necesită incizie chirurgicală astfel spitalizare este mai redusă și recuperarea mai rapidă • poate reduce dimensiunile unei MAV astfel încât aceasta să fie apoi abordată fie chirurgical fie radiologic, cu un profil de siguranță mai mare • închiderea parțială se asociază în continuare cu riscul de hemoragie, desi acesta va fi mai scăzut • se poate face în scop paliativ (când nu se așteaptă să se trateze, ci doar să amelioreze simptomele și calitatea vieții). (ex: la pacienți cu afectare neurologică secundar edemului cerebral – acumulare de apă la nivel cerebral sau datorată sindromului de furt – când o zonă de creier este deprivată de sânge, acesta fiind redirecționat către alta zonă). • depinde de anatomia sistemului arterial (existența unor vase tortuoase (cudate) poate împiedică traiectul cateterelor). Cât durează internarea? Tratamentul intervențional prezintă avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. Perioada de internare variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura de embolizare. Te poți întoarce la viața ta, în numai câteva zile. Riscuri reacții alergice la substanțele administrate reacții la anestezice fistule arteriovenoase la nivelul puncției vasculare mici sângerări la nivelul puncției vasculare febra cefalee, migrenă infecție embolie gazoasă lezarea peretului aortic, al arterei femurale sau ai altor artere risc scăzut de deces și accident vascular cerebral inconstant, cu durată de la câteva zile la câteva săptămâni, pacientul poate descrie cefalee (dacă este persistă, mediul curant poate prescrie medicamente antialgice) de asemenea, pot fi diferite manifestări neurologice(de ex: slăbiciune și paralizii membre, tulburări de vedere sau de vorbire) Tratamentul intervențional – numit în acest caz embolizare – este o tehnică minim invazivă care presupune injectarea unui material ( ca un lipici/ altă substanță lichidă adezivă non-reactivă) la nivelul MAV. Odată injectată, substanța se întărește rapid, astfel încât să blocheze total sau parțial sângele la acest nivel. După anestezie se efectuează o mică incizie la nivel inghinal pentru a vizualiza artera femurală. Aici se va introduce o teacă (un tub de plastic care permite manipularea echipamentului necesar intervenției). Ulterior se administrează heparina care previne formarea cheagurilor de sânge în timpul intervenției. Apoi se introduce pe teacă un cateter până la locul leziunii. Se practică angiograme seriate cu ajutorul cărora se verifică constant poziția cateterului. În plus, se verifică încă o dată dacă malformația vasculară se pretează la tratament intervențional. În momentul În care se ajunge la nivelul anomaliei se injectează substanța. Odată eliberată în interiorul malformației, se întărește și oprește astfel alimentarea cu sânge. La finalul injectării se verifică statusul obstrucției prin angiografie. Uneori, mai ales în cazul MAV voluminoase, pot fi necesare sedințe repetate de embolizare, cu obstrucții parțiale seriate, până la închidere totală. În momentul în care se consideră încheiată embolizarea ( fie s-a obținut obstrucția totală, fie se consideră că în cadrul acelei sedințe nu se mai poate tenta nimic) se retrag cateterele, teaca putând a fi lăsată pe loc pentru câteva ore. Hemostaza După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În ambele cazuri de abord, pacientului i se va indica să păstreze repaus la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o astfel de procedură, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul cardiolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat. Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge. MAV se asociază cu un risc de sângerare care poate avea consecinț severe (inclusive decesul), de aceea este importantă o atitudine terapeutică optimă, înainte de dezvoltarea complicațiilor!! În acest sens, metoda intervențională de tratament permite o rezolvare eficientă cu perioadă de recuperare scurtă și spitalizare redusă.

Generalități despre infiltrațiile transforaminale? Infiltrațiile sau injecțiile transforaminale reprezintă o procedură minim invazivă utilizată pentru a trata durerea cauzată de afecțiuni ale coloanei vertebrale cum ar fi herniile de disc, radiculopatia și sindromul de compresie nervoasă. Aceasta intervenție implică injectarea unui medicament antiinflamator sau anestezic în jurul nervului afectat prin intermediul unei ac și prin foramenul transvers (orificiul prin care nervul părăsește coloana vertebrală). Indicații de tratament Hernia de disc: Injecțiile transforaminale pot ajuta la ameliorarea durerii cauzate de herniile de disc lombare, care sunt herniile de disc care afectează nervii din partea inferioară a spatelui. Radiculopatia: Aceasta este o afectiune cauzată de compresia nervilor care pleacă din coloana vertebrală, care poate duce la durere, amorțeală sau slăbiciune în membrele inferioare.   Sindromul de compresie nervoasă: Aceasta este o afectiune cauzată de compresia nervilor care pleacă din coloana vertebrală, care poate duce la durere, amorțeală sau slăbiciune în membrele inferioare.  Durerea lombară cronică: Injecțiile transforaminale pot fi utilizate pentru a trata durerea lombară cronică care nu răspunde la alte tratamente conservatoare. Injecțiile transforaminale sunt efectuate sub anestezie locală sau sedare și pot fi efectuate de un medic ortoped sau neurochirurg. Acesta poate ajuta la ameliorarea durerii, inflamației și a disfuncției nervoase cauzate de afecțiuni ale coloanei vertebrale cum ar fi herniile de disc, radiculopatia, sindromul de compresie nervoasă. Cât durează internarea? Injecțiile transforaminale reprezintă o procedură cu durată de spitalizare de doar câteva ore. Procedura în sine nu durează prea mult, dar va trebui să rămâi sub supraveghere medicală timp de câteva, pentru a putea confirma succesul vertebroplastiei. Vei putea pleca acasă în aceeași zi. Riscuri infiltrații transforaminale Ca orice procedură medicală, injectiile transforaminale pot implica anumite riscuri. Unele dintre riscurile cele mai comune ale acestei proceduri sunt: Infectia: ca orice procedură chirurgicală, există riscul de infecție la locul injectării. Durere sau discomfort la locul injectării. Lezarea nervilor: există un risc mic de lezare a nervilor în timpul procedurii, care poate duce la amorțeală sau slăbiciune în membrele inferioare.   Reacție alergică la medicamentul injectat.   Durerea poate fi temporară sau poate persista după procedură.   În unele cazuri poate fi nevoie de mai multe injecții pentru a obține rezultatele dorite. Ce se întâmplă în timpul infiltratiilor transforaminale? Procedura este realizată în sala de angiografie de un medic radiolog interventionist specialializat în managementul durerii. În timpul procedurii, vei fi rugat să te  întinzi pe masa de angiografie, cu fața în jos, sau pe lateral, după care, vei fi acoperit cu un câmp steril.  Zona unde se va efectua infiltrația este curățată și amorțită cu un anestezic local. Apoi, medicul utilizează ghidajul cu raze X pentru a introduce un ac prin piele, poziționându-l în spațiul dintre vertebre, cunoscut sub numele de foramen intervertebral. Medicamentul, care poate include un steroid și un anestezic local, este apoi injectat prin ac în zona afectată. Procedura durează aproximativ 30 de minute și este posibil să simți un ușor disconfort sau o senzație de arsură/căldură în timpul injectării. Ce se întâmplă după procedură? După procedură, vei fi monitorizat pentru o perioadă scurtă de timp înainte de a fi eliberat acasă. Efectele injectării pot să nu fie imediate și poate dura câteva zile până când simptomele se vor ameliora. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Recuperarea după infiltrațiile transforaminale este mult mai rapidă decât recuperare după o operație la coloana vertebrală mai invazivă. Vei putea merge la scurt timp după efectuarea acesteia, dar este indicat repausul la pat în primele 24 de ore. Ulterior îți vei putea relua activitățile normale, cu condiția să faci acest lucru treptat. Nu vei avea voie să ridici obiecte grele sau să faci efort fizic intens timp de cel puțin 6 săptămâni. Este important de menționat că aceasta este o descriere generală a procedurii și poate varia în funcție de cazul specific, de starea pacientului și de preferințele medicului. Nu este o metodă de tratament recomandată pentru afecțiuni intervertebrale sau atroze care implică corpii vertebrali și nici nu poate preveni apariția fracturilor la nivelul altor zone afectate de osteoporoză, de aceea activitatea fizică trebuie realizată în concordanță cu afecțiunile asociate. Stabilirea metodei de tratament potrivite se face de către medic, în funcție de particularitățile fiecărui caz.   Consultanții noștri îți pot oferi mai multe informații despre această procedură. Poți suna la numărul de telefon dedicat sau poți completa formularul disponibil pe site și vei fi contactat în scurt timp.

Consultația ginecologică este importantă pentru că poate depista din timp multe dintre afecțiunile genitale. Consultul genital reprezintă examinarea organelor genitale externe și interne de către medicul specialist ginecolog. În România, 3000 de femei sunt diagnosticate anual cu cancer de col uterin. Prin efectuarea consultului ginecologic, alături de testul PAP, se pot depista în fază incipientă, leziunile precanceroase ce pot evolua în cancer genital. Se recomandă să fie efectuat anual, după debutul vieții sexuale, chiar dacă simptomele sunt absente. Medicii ginecologi sfătuiesc părinții să își aducă fiicele la controlul genital, înanintea începerii vieții sexuale, pentru a fi consiliate de un specialist. Se recomandă a fi efectuat în afara perioadei menstruale, iar toaleta genitală externă înainte de consult este obligatorie a fi efectuată. Pentru recoltarea secreției vaginale, nu se recomandă toaleta internă. În timpul examenului clinic, medicul specialist ginecolog va examina zona genitală externă (vulva) și zona internă (vaginul și colul uterin) prin palpare manuală (tușeu vaginal) și prin examinare, cu ajutorul valvelor sau a speculumului ( instrumente care destind pereții vaginului pentru a se observa aspectul vaginului și a colului uterin). Tușeul vaginal scoate în evidență eventualele anormalități precum malformații, tumori, dureri pelvine sau excrescențele uterului și ale anexelor genitale. În timpul consultului clinic, se efectuează: inspecția OGE – vulva și perineu, examenul cu valve pentru vagin și col uterin, tușeul bimanual (transvaginal și transabdominal), corpul uterin și anexele (ovare și trompe). Se vor recolta secreția vaginală și cervicală pentru efectuarea analizelor ( examenul citologic Babeș-Papanicolau, examenul bacteriologic si fungic, examenul secretiei cervicale (Chlamydiei, Mycoplasma/Ureaplasma). În funcție de concluziile medicului specialist ginecologic, se pot recomanda investigații suplimentare precum: examenul ecografic colposcopie examenul pentru depistarea virusului HPV

Ce este ablația percutană cu alcool în gonartroză? Ablația percutană cu alcool este un tratament pentru durerea cronică în zona genunchiului datorată artrozei avansate, având ca scop injectarea substanței cât mai aproape de locul durerii. Cui i se adresează ablația percutană cu alcool? Ablația cu alcool este recomandată pacienților cu gonartroză severă care nu au obținut ameliorare semnificativă a simptomelor prin alte metode conservatoare precum medicamentele antiinflamatoare sau fizioterapia si care au contraindicații sau nu doresc implantarea unei proteze. Cum se efectuează? Procedura este realizată cu ajutorul fluoroscopiei (raze X) pentru a ghida acul cât mai eficient. Tratamentul durează în mod normal 15 – 30 minute și se efectuează în sala de angiografie. Pregătirea pacientului Pacientul este pregătit pentru procedură, iar zona genunchiului este curățată și sterilizată. Anestezia: Se administrează anestezie locală pentru a reduce disconfortul pacientului. Ghidarea imagistică: Utilizând tehnici de ghidare imagistică, medicul localizează precis zona afectată a genunchiului. Injectarea alcoolului: Se introduce cu grijă alcoolul în zona afectată pentru a distruge nervii senzitivi responsabili de durerea din gonartroză.  Monitorizarea post-procedurală: Pacientul este monitorizat pentru a detecta orice reacție adversă și pentru a asigura o recuperare optimă. Care sunt riscurile și complicațiile acestei proceduri? durere post-procedură, febră, hematom la locul de punctie, sângerare, tromboflebită, tromboembolie sau riscul scăzut de deces sau invaliditate gravă. Riscul expunerii la radiatii ionizante; Există riscul de leziuni ale țesuturilor din jurul articulației genunchiului, care pot necesita intervenții suplimentare. În unele cazuri, durerea poate persista sau chiar se poate agrava după ablația cu alcool. Disconfort local: După ablație, pacienții pot resimți disconfort local, umflare sau roseață în zona genunchiului tratat Complicațiile pot include limitări ale mobilității genunchiului sau dificultăți în desfășurarea activităților zilnice. Există un risc de infecție în zona tratată cu alcool, care poate necesita tratament suplimentar. Unii pacienți pot prezenta reacții alergice la alcoolul utilizat în procedura. Fumatul pe parcursul perioadelor pre- şi post- operatorii poate spori semnificativ riscul de apariţie a complicaţiilor; S-a explicat pacientului faptul că ţesuturile nu se pot vindeca fără formarea de cicatrici şi că cicatrizarea depinde de caracteristici genetice individuale. Medicul va face tot posibilul să diminueze cicatricile, însă acesta nu poate controla aspectul lor final (dacă este cazul); Nu se garantează rezultatul intervenției. Rezervat pacientelor în perioadă fertilă: În caz de sarcină, pot exista multiple contraindicații ale intervenției medicale, consecințe ale unor medicamente folosite și ale radiațiilor ionizante (raze X). În caz de dubiu cu privire la o potențiala sarcină, se recomandă investigații suplimentare.

Ablația tumorală reprezintă o metodă inovatoare în tratamentul oncologic, oferind o alternativă minim invazivă față de chirurgia tradițională. Această procedură permite distrugerea țesutului tumoral fără a necesita intervenții chirurgicale extinse, reducând astfel riscurile și timpul de recuperare pentru pacient. Datorită beneficiilor sale, ablația tumorală a devenit o soluție eficientă în gestionarea diverselor tipuri de tumori, contribuind la îmbunătățirea prognosticului și a calității vieții pacienților. Ce este ablația tumorală? Ablația tumorală este o tehnică avansată și minim invazivă utilizată pentru distrugerea tumorilor prin generarea unor temperaturi extreme direct în interiorul acestora. Procedura constă în efectuarea unei mici puncții la nivelul pielii, prin care se introduc unul sau mai multe ace speciale direct în tumoră, fără a necesita incizii chirurgicale majore. Odată plasate cu precizie, aceste dispozitive aplică temperaturi ridicate sau scăzute, determinând necrozarea țesutului tumoral. Intervenția este realizată sub ghidaj imagistic, fie prin Computer Tomografie (CT), fie prin ecografie, asigurând astfel o precizie crescută și reducând riscul de afectare a țesuturilor sănătoase din jur. Tipuri de ablație tumorală În funcție de metoda utilizată pentru distrugerea celulelor tumorale, există mai multe tipuri de ablații: Ablația prin radiofrecvență (RFA) Ablația prin radiofrecvență utilizează curent electric de înaltă frecvență pentru a genera căldură la vârful electrodului, determinând distrugerea țesutului tumoral. Ablația cu microunde (MWA) Ablația cu microunde (MWA) folosește unde electromagnetice de mare frecvență pentru a genera căldură intensă în interiorul tumorii, provocând moartea celulară. Crioablația Crioablația utilizează un gaz extrem de rece pentru a îngheța și distruge tumora printr-un proces de necroză indusă de temperaturile scăzute. Decizia privind metoda optimă de ablație se ia în funcție de tipul, dimensiunea și localizarea tumorii, precum și de starea generală a pacientului, pentru a asigura un tratament personalizat și eficient. Pentru ce tipuri de tumori este recomandată ablația? Ablația tumorală este indicată în special pentru tumorile de dimensiuni mici, fiind utilizată frecvent în tratamentul: Carcinomului hepatocelular (HCC) și metastazelor hepatice Tumorilor și metastazelor pulmonare Tumorilor osoase și metastazelor osoase Cancerului de prostată Cancerul mamar Formațiunilor tumorale din structuri musculare Această metodă este deosebit de valoroasă pentru pacienții care nu sunt eligibili pentru intervenții chirurgicale majore, oferind o alternativă sigură și eficientă, cu risc redus de recidivă locală. Care sunt avantajele ablației tumorale? Tratament eficient pentru tumorile mici – are potențialul de a distruge complet celulele tumorale, contribuind la îmbunătățirea prognosticului pacientului. Procedură minim invazivă – impact redus asupra țesuturilor sănătoase din jurul tumorii, ceea ce duce la o recuperare mai rapidă. Disconfort redus – comparativ cu chirurgia clasică, pacienții resimt mai puțină durere și pot reveni rapid la activitățile zilnice. Timp scurt de recuperare – majoritatea pacienților se pot externa în 1-2 zile, fără necesitatea unei perioade îndelungate de spitalizare. Riscuri minime – prezintă un risc scăzut de complicații, fiind o opțiune sigură pentru pacienții cu afecțiuni asociate sau contraindicații pentru intervenții chirurgicale complexe. Repetabilitate – în cazul recidivelor tumorale, procedura poate fi repetată de mai multe ori, oferind pacienților șansa unui tratament continuu și eficient. Cum se desfășoară procedura de ablație? În funcție de tipul de ablație recomandat de medicul interventionist, pregătirea pacientului constă în: Ablația prin Radiofrecvență (RFA – Radiofrequency Ablation) Această metodă utilizează curent electric de înaltă frecvență pentru a genera căldură și a distruge celulele tumorale. 1. Pregătirea pacientului se efectuează analizele necesare și se stabilește planul de tratament. pacientul este plasat într-o poziție optimă, în funcție de localizarea tumorii. se efectuează anestezie generală. 2. Ghidaj imagistic sub control ecografic sau CT, medicul introduce un electrod subțire (un ac special) direct în tumoră. poziția acului este verificată în timp real pentru a asigura plasarea optimă. 3. Aplicarea radiofrecvenței prin electrod se transmite un curent electric de înaltă frecvență, generând temperaturi de 50-100°C în țesutul tumoral. această căldură determină coagularea proteinelor celulare și necrozarea celulelor tumorale. 4. Retragerea electrodului după distrugerea tumorii, electrodul este retras, iar punctul de puncție este protejat cu un pansament steril. pacientul este monitorizat pentru câteva ore, iar în majoritatea cazurilor poate fi externat în aceeași zi sau a doua zi. Ablația cu microunde (MWA – Microwave Ablation) Această metodă utilizează unde electromagnetice de mare frecvență pentru a genera căldură în interiorul tumorii. 1. Pregătirea pacientului se efectuează analizele necesare și se stabilește planul de tratament. pacientul este plasat într-o poziție optimă, în funcție de localizarea tumorii. se efectuează anestezie generală 2. Introducerea acului sub ghidaj imagistic sub control CT sau ecografic, medicul introduce un electrod special în centrul tumorii. 3. Generarea căldurii prin microunde electrodul emite unde electromagnetice care încălzesc apa din țesuturile tumorale, generând temperaturi de 120-150°C. acest proces distruge celulele tumorale rapid și eficient. 4. Finalizarea procedurii după terminarea ciclului de tratament (care poate dura câteva minute), electrodul este retras. se aplică un pansament steril, iar pacientul este monitorizat pentru a preveni eventuale complicații minore. Crioablația (Cryoablation) Aceasta este o metodă inovatoare care folosește temperaturi extrem de scăzute pentru a îngheța și distruge tumora. 1. Pregătirea pacientului se efectuează analizele necesare și se stabilește planul de tratament. pacientul este plasat într-o poziție optimă, în funcție de localizarea tumorii. se administrează anestezie locală sau sedare ușoară, în funcție de indicație. 2. Introducerea acului de crioablație sub ghidaj imagistic (CT sau ecografie), medicul introduce una sau mai multe sonde speciale în tumoră. 3. Înghețarea tumorii se eliberează un gaz (argon sau azot lichid) prin sonda de crioablație, generând temperaturi de -40°C până la -80°C. aceste temperaturi îngheață apa din celulele tumorale, determinând formarea de cristale de gheață care distrug membranele celulare. procesul poate fi repetat de mai multe ori într-un ciclu de „îngheț-dezgheț” pentru a crește eficiența. 4.  Retragerea sondei și finalizarea procedurii după distrugerea tumorii, sonda este retrasă, iar pacientul este monitorizat pentru câteva ore. majoritatea pacienților pot pleca acasă în aceeași zi sau după o noapte de observație. Siguranța și posibilele complicații ale ablației tumorale Fiind o procedură minim invazivă, ablația tumorală prezintă riscuri reduse, iar rata complicațiilor este extrem de mică. Cu toate acestea, ca în orice intervenție medicală, pot apărea efecte secundare rare, printre care: sindromul post-ablație – o reacție inflamatorie tranzitorie care poate surveni după procedură, manifestată prin febră, disconfort sau durere locală. Aceste simptome sunt de obicei ușoare și trecătoare. recidiva tumorală – în unele cazuri, tumora poate reapărea în aceeași zonă, necesitând o nouă intervenție sau tratamente suplimentare. afectarea structurilor adiacente – în funcție de localizarea tumorii, există un risc minor ca țesuturile învecinate, cum ar fi vasele de sânge, nervii sau organele interne, să fie afectate. sângerare – pot apărea sângerări locale minore în zona puncției, dar acestea sunt rare. crioșoocul - complicatie severa extrem de rara amenintatoare de viata. Recomandări post-procedură Îngrijire la domiciliu: In cazul durerilor se vor administra antialgice, iar in cazul febrei antipiretice. Ce să eviți: Activitati intense timp de o saptamana dupa procedura. Când să contactezi un specialist: Daca starea dumneavoastra se agraveaza si febra / durerile nu pot fi controlate de medicatie uzuala. Ce urmează după procedura de ablație? După intervenție, pacienții sunt monitorizați pentru o perioadă scurtă și pot fi externați în aceeași zi sau în ziua următoare, în funcție de complexitatea cazului. La o lună după procedură, se efectuează un control imagistic (CT sau RMN) pentru a evalua eficiența tratamentului. Dacă tumora nu a fost complet distrusă, poate fi necesară o nouă sesiune de ablație sau o altă formă de tratament complementar. Întrebări Frecvente Cât durează procedura? Durata ablației tumorale percutanate variază în funcție de tipul de tehnică utilizată, de dimensiunea și localizarea tumorii, dar și de caracteristicile individuale ale pacientului. În general, procedura durează între 30 de minute și 2 ore. Durata procedurii în funcție de tipul de ablație: 1. Ablația prin radiofrecvență (RFA – Radiofrequency Ablation) Durată: 30 - 90 de minute, în funcție de mărimea și numărul tumorilor. Procedura este relativ rapidă, dar poate necesita aplicarea succesivă a căldurii în mai multe zone ale tumorii pentru distrugerea completă a acesteia. 2.  Ablația cu microunde (MWA – Microwave Ablation) Durată: 10 - 60 de minute. Această metodă este mai rapidă decât RFA, deoarece produce temperaturi mai ridicate, ceea ce permite distrugerea tumorii într-un timp mai scurt. 3.  Crioablația (Cryoablation) Durată: 60 - 120 de minute, în funcție de dimensiunea tumorii. Procesul de îngheț-dezgheț este realizat în mai multe cicluri, ceea ce face ca această tehnică să fie mai lentă comparativ cu celelalte metode. Factori care pot influența durata procedurii: Dimensiunea tumorii – Tumorile mai mari pot necesita mai multe cicluri de tratament. Numărul tumorilor – Dacă sunt tratate mai multe tumori în aceeași ședință, durata crește. Localizarea tumorii – Tumorile situate în zone mai dificil accesibile pot necesita mai mult timp pentru poziționarea corectă a electrodului/acului. Tipul de ghidaj imagistic folosit – Ghidajul prin Computer Tomografie (CT) poate dura mai mult decât ghidajul ecografic, din cauza necesității de reconfirmare a poziției acului în mai multe etape. Este dureroasă? Ablația tumorală percutanată este o procedură minim invazivă și, în general, nu este considerată dureroasă datorită măsurilor de control a durerii si anesteziei utilizate în timpul intervenției. Cu toate acestea, nivelul de disconfort poate varia în funcție de tipul de ablație, localizarea tumorii și toleranța individuală a pacientului. Măsuri de gestionare a durerii în timpul procedurii 1.  Anestezie locală – Majoritatea pacienților primesc anestezie locală în zona unde se introduce acul de ablație. Aceasta elimină durerea în timpul procedurii. 2.  Sedare moderată (conștientă) – În unele cazuri, pacienților li se administrează sedative intravenoase pentru a-i ajuta să se relaxeze și să nu simtă disconfort. 3.  Anestezie generală – Dacă tumora este situată într-o zonă sensibilă (ex. ficat, plămâni, rinichi) sau dacă pacientul are un prag scăzut al durerii, se poate opta pentru anestezie generală, astfel încât pacientul să fie complet adormit în timpul procedurii. Cât durează recuperarea? Majoritatea pacienților își pot relua activitățile zilnice în 24-48 de ore. Disconfortul postprocedural este temporar și poate fi gestionat cu analgezice uzuale. Concluzie Ablația tumorală este o metodă terapeutică modernă, eficientă și sigură, care oferă o alternativă viabilă la chirurgia tradițională, cu un impact minim asupra organismului. Această tehnică inovatoare contribuie semnificativ la progresul tratamentului oncologic, îmbunătățind prognosticul pacienților și oferindu-le o calitate superioară a vieții atât pe parcursul tratamentului, cât și ulterior. Bibliografie: linkuri Surse National Health Service (NHS) – Liver Cancer Treatment https://www.nhs.uk/conditions/liver-cancer/treatment/ European Society for Medical Oncology (ESMO) – Clinical Practice Guidelines: Hepatocellular Carcinoma: https://www.esmo.org/guidelines/guidelines-by-topic/esmo-clinical-practice-guidelines-gastrointestinal-cancers/hepatocellular-carcinoma-esmo-clinical-practice-guidelines-for-diagnosis-treatment-and-follow-up

Ce este biopsia percutanată cu ghidaj imagistic? Biopsia percutanată ghidată imagistic este o metodă minim invazivă utilizată pentru a preleva mostre de țesut suspect din diferite organe sau structuri ale corpului, folosind ecografia, tomografia computerizată (CT) sau rezonanța magnetică (RMN) pentru ghidarea precisă. Această tehnică este esențială pentru diagnosticul cancerului și al altor afecțiuni, permițând stabilirea unui plan de tratament personalizat. Când este necesară o biopsie percutanată? Această procedură este recomandată atunci când: se detectează o formațiune suspectă la nivelul unui organ (ficat, plămâni, sân, rinichi, os etc.). se investighează o leziune necunoscută pentru stabilirea naturii benigne sau maligne. se monitorizează răspunsul la tratament în cazul unui cancer deja diagnosticat. este necesară analiza histopatologica înainte de inițierea tratamentului oncologic personalizat. Ce trebuie să fac înainte de biopsie? informează medicul despre orice tratament anticoagulant sau antiagregant (ex. aspirină, clopidogrel, warfarină). evită mâncarea și băuturile cu 4-6 ore înainte. Cum se desfășoară procedura de biopsie percutanată ghidată imagistic? Procedura variază în funcție de tipul biopsiei utilizate, dar în principiu, urmează aceiași pași de bază: 1. Pregătirea pacientului: înainte de procedură, pacientului i se pot recomanda analize de sânge pentru a verifica coagularea sângelui. se stabilesc indicațiile și contraindicațiile specifice fiecărui caz. pacientul este poziționat în funcție de localizarea zonei de biopsie. 2. Administrarea anesteziei locale: se aplică un anestezic local la nivelul pielii și țesuturilor subiacente pentru a elimina durerea. 3. Ghidaj imagistic pentru localizarea țintei: medicul utilizează ecografia, tomografia computerizată (CT) sau RMN pentru a ghida acul de biopsie cu precizie spre zona vizată. 4. Prelevarea probei: se introduce un ac special în zona suspectă pentru a extrage o mostră de țesut. în funcție de tipul biopsiei, acul poate fi fin (pentru aspirare) sau de tip core (pentru obținerea unui fragment de țesut mai mare). 5. Retragerea acului și monitorizarea post-procedurală: după recoltare, acul este îndepărtat, iar locul puncției este protejat cu un pansament steril. pacientul este monitorizat timp de câteva ore pentru a exclude eventualele complicații minore.                Tipuri de biopsii percutanate Biopsia aspirativă cu ac fin (FNA - Fine Needle Aspiration) – se folosește un ac subțire pentru a aspira celule din zona suspectă. Este utilizată frecvent pentru ganglionii limfatici, tiroidă și sân. Biopsia cu ac gros (Core-Needle Biopsy - CNB) – permite recoltarea unui fragment de țesut mai mare pentru o analiză histologică detaliată. Este utilizată pentru leziuni mamare, hepatice, pulmonare și osoase. Biopsia vacuum-asistată (VAB - Vacuum-Assisted Biopsy) – se folosește un sistem de aspirație pentru a extrage mai multe mostre de țesut, fiind indicată în special în biopsiile mamare. Cât durează biopsia percutanată ghidată imagistic? Durata procedurii variază în funcție de tipul biopsiei și de zona investigată: Biopsia aspirativă cu ac fin (FNA): 10-20 minute Biopsia cu ac gros (Core-Needle Biopsy - CNB): 20-40 minute Biopsia vacuum-asistată (VAB): 30-60 minute Majoritatea pacienților pot pleca acasă în aceeași zi, fără a necesita spitalizare. Este o procedură dureroasă? Biopsia percutanată este bine tolerată datorită utilizării anesteziei locale. În timpul procedurii, pacienții pot simți o ușoară presiune sau disconfort, dar nu durere. După biopsie, poate apărea o senzație minoră de durere la locul puncției, care se ameliorează cu analgezice ușoare. Care sunt riscurile și posibilele complicații? Fiind o tehnică minim invazivă, biopsia percutanată prezintă un risc foarte mic de complicații. Printre efectele secundare posibile se numără: sângerare minoră – poate apărea la locul puncției, dar se oprește spontan. hematoame (vânătăi sub piele) – sunt frecvente, dar dispar în câteva zile. infecție – este extrem de rară și poate fi prevenită prin măsuri de asepsie stricte. pneumotorax (în cazul biopsiilor pulmonare) – în cazuri rare, poate apărea acumulare de aer în cavitatea pleurală, necesitând tratament specific. Ce se întâmplă după biopsie? pacientul rămâne sub observație pentru o perioadă scurtă. se recomandă evitarea efortului fizic intens timp de 24-48 de ore. rezultatele histopatologice sunt disponibile, de obicei, în 3-7 zile. în funcție de rezultat, medicul va recomanda tratamentul adecvat sau investigații suplimentare. Recomandări post-procedură Când să contactezi un specialist: Dacă starea dumneavoastra se agravează în următoarele ore după biopsie sau crește intensitatea durerii. Concluzie Biopsia percutanată ghidată imagistic reprezintă o tehnică modernă, minim invazivă și extrem de precisă, utilizată pentru diagnosticarea diferitelor afecțiuni, inclusiv a cancerului. Prin utilizarea ghidajului imagistic (ecografie, CT sau RMN), această procedură permite recoltarea de țesut cu un risc minim și o recuperare rapidă, fiind o alternativă eficientă la biopsia chirurgicală. Datorită preciziei ridicate, disconfortului redus și timpului scurt de recuperare, biopsia percutanată este considerată un standard de aur în diagnosticarea și monitorizarea multor boli. În plus, fiind o metodă sigură și repetabilă, oferă medicilor informații esențiale pentru stabilirea unui plan de tratament personalizat. În concluzie, biopsia percutanată ghidată imagistic continuă să transforme diagnosticul medical, contribuind la detecția precoce și tratamentul eficient al afecțiunilor oncologice și non-oncologice, oferind pacienților siguranță și confort pe parcursul investigațiilor. Bibliografie: Intervențională (CIRSE): https://www.cirse.org/wp-content/uploads/2023/12/cirse_PIB_2023_imageguided_percutaneous_biopsy_RO.pdf  RadiologyInfo.org: https://www.radiologyinfo.org/en/info.cfm?pg=biopgen Mayo Clinic: https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/needle-biopsy/about/pac-20384905