Embolizarea periarticulară / Tratament minim invaziv gonartroză
Anestezie | locală |
Durată procedură | 30-60 min |
Durată spitalizare | 24h |
Ultima actualizare: 16 aprilie 2024
Cuprins
Embolizarea periarticulară este o procedură minim-invazivă efectuată prin tehnici de Radiologie Intervențională care tratează durerile resimțite la nivelul articulației genunchiului (gonartroză), precum si ale articulației cotului sau ale umărului. Această intervenție are o rată de succes mare și se efectuează în anestezie locală.
Alina Ioniță îți răspunde la toate întrebările legate de această procedură.
Alina Ioniță , ARES Helper
Alina Ioniță îți răspunde la toate întrebările legate de această procedură.
Alina Ioniță , ARES Helper
Ce reprezintă embolizarea periarticulară?
Embolizarea periarticulară este o intervenție minim invazivă, endovasculară cu ajutorul căreia prin injectarea de microparticule biocompatibile sunt închise vasele de neoformație responsabile pentru producerea și întreținerea durerilor articulare de la nivelul genunchiului, umărului sau a cotului.
Dintre aceste trei articulații importante, frecvența cea mai mare este reprezentată de tratamentul gonartrozei (inflamația de la nivelul articulației genunchiului).
Simptome articulații inflamate
Genunchi
În cazul gonartrozei simptomul prevalent este durerea intensă și continuă la nivelul genunchiului. Această durere este atât de intensă încât ajunge să limiteze mișcările pacientului. În cele din urmă, pacientul, nu se mai poate mișca nici pe timpul nopții, acest lucru limitându-i mișcările.
Consultă un medic ortoped dacă ai:
- Dureri spontane, de repaus, la nivelul genunchiului
- Dureri în timpul nopții la nivelul genunchiului
- Hiperemia (vasodilație) în zona articulației genunchiului
Cot
La nivelul cotului simptomatologia este întâlnită mai des în rândul persoanelor tinere care sunt active, spre exemplu, jucători de golf sau de tenis, care execută mișcări repetitive și duc la o inflamare a articulației cotului.
Umăr
Ca și în cazului afectării articulației cotului, inflamația la nivelul articulației umărului este întâlnită mai des în rândul sportivilor de performanță și a persoanelor active care execută mișcări repetitive.
Ce investigații sunt recomandate?
Pentru a putea primi un diagnostic corect și ulterior, o indicație de tratament optim, pacienții care suferă de dureri articulare la nivelul genunchiului, umărului sau a cotului sunt îndrumați să discute cu un medic ortoped pentru efectuarea unui examen RMN la nivelul articulației afectate.
După efectuarea RMN-ului nativ (fără substanță de contrast), pacienții vor fi îndrumați către medicul radiolog intervenționist care, după evaluarea imaginilor RMN, și a cazului în general, poate recomanda procedura endovasculară de tratament – embolizarea periarticulară.
Criterii de selecție pentru procedura de embolizare periarticulară
- Durere spontană de repaus care nu cedează la antiinflamatoare sau analgezice
- Dureri nocturne
- Durere care ține de mai mult de 6 luni;
- Diagnostic pozitiv de gonartroză, nivel mediu sau avansat
Când se poate indica embolizarea periarticulară?
Embolizarea periarticulară este indicată pentru tratamentul durerilor articulare în gonartroza de nivel mediu și avansat, precum și ale umărului și cotului în cazul pacienților la care intervenția chirurgicală nu este posibilă din cauza diferitelor comorbidități.
Spre exemplu, pacienții care au avut tromboză venoasă profundă sau embolie pulmonară în antecedente, cu risc embolic crescut, pacienții cu risc anestezic, iar starea lor de sănătate nu le permite să suporte o intervenție chirurgicală precum artroplastia ( înlocuirea articulației genunchiului ).
Pregătirea pentru embolizarea periarticulară
Procedura endovasculară periarticulară nu necesită o pregătire specială. După primirea indicației de embolizare periarticulară, vei ține legătura cu Ares Helperul desemnat cazului tău. Vei fi programat la intervenție, iar în ziua acesteia te vei prezenta la biroul de internări al spitalului. După completarea documentelor administrative, vei fi condus în rezerva ta. Înainte de procedură, vei fi rugat să faci un duș igienizant, cu un săpun cu betadină și să te schimbi în halatul steril.
Ioana Clincu îți răspunde la toate întrebările legate de această procedură.
Ioana Clincu, Ares Helper
Ioana Clincu îți răspunde la toate întrebările legate de această procedură.
Ioana Clincu, Ares Helper
Cum se efectuează procedura de embolizare periarticulară?
După toaletare și igienizare, vei fi condus la sala de angiografie. Aici vei fi ajutat de către un asistent să te urci pe masa de angiografie. Odată întins pe masă, vei fi acoperit cu un material steril. La nivelul mâinii, mai exact, la nivelul arterei brahiale, medicul radiolog intervenționist va face o anestezie locală cu xilină. Apoi va puncționa artera brahială pentru a introduce catetere (fire lungi foarte subțiri) pe care le va folosi pentru a naviga prin arteră până la nivelul articulației inflamate. Aici, medicul va injecta substanță de contrast pentru a putea vizualiza întregul sistem vascular și în particular, arterele care irigă articulația zonei inflamate (umăr, cot, genunchi).
Substanța de contrast este un amestec de gaz inert, fosfolipide si ser fiziologic care odată injectate în arteră au rolul de a evidenția și îmbunătăți vizibilitatea imagistică a zonelor irigate.
În cazul embolizării periarticulare, scopul injectării substanței de contrast este acela de a vizualiza vasele de neoformație de la nivelul articulației investigate.
În rândul pacienților cu gonartroză, deci cu o inflamație cronică, examinările histologice efectuate din țesutul din jurul articulației prezintă un proces de angiogeneză. Practic, aici se formează vase de neoformație care la rândul lor, duc la apariția unor noi filamente nervoase nemielinizate. Aceste filamente nervoase nu prezintă receptori și nu reacționează la nicio medicație, nici medicația analgezică și nici cea antiinflamatorie, acesta fiind motivul pentru care durerea este întreținută permanent și nu mai reacționează la medicație.
În cazul embolizării periarticulare la nivelul genunchiului, medicul radiolog intervenționist va conduce cateterul prin artera brahială (artera mâinii), va trece prin artera femurală superficială (o arteră de la nivelul coapsei) până deasupra genunchiului unde va injecta substanță de contrast.
Aici identifică zonele de neoformație și cu ajutorul unor particule de 100 de microni, va închide circulația la nivelul acestora. În funcție de caz, medicul poate opta pentru astuparea vaselor de neoformație cu particule inerte care acționează ca un dop sau cu imipenem/ cilastatin, un antibiotic care în substanța de contrast cristalizează și formează particule de 70 -75 microni, cu rol mecanic și totodată, antiinflamator.
Vasele normale ale articulației rămân neatinse, circulația sângelui la acest nivel nu este restricționată în niciun fel.
Cât durează internarea?
Embolizarea periarticulară este o procedură cu spitalizare de 24 de ore.
Beneficiile embolizării periarticulare
- Dispariția imediată a durerii
- Reluarea imediată a activității
- Durata scurtă a procedurii (max 1 h)
- Anestezie locală
- Temporizarea intervenției chirurgicale
Riscurile embolizării periarticulare
Procedura endovasculară de embolizare periarticulară este o procedură minim invazivă care se efectuează cu anestezie locală, într-un timp scurt și are o rată de succes mare.
Un risc posibil, minim, este apariția unui hematom la locul de puncție sau a alergiei pacientului la substanța de contrast.
Hematomul la locul de puncție nu necesită niciun tratament, vei fi instruit să folosești o compresă rece și un unguent cu heparină. De asemenea, vei ține legătura cu Ares Helperul tău și în cazul în care hematomul se mărește (extrem de rar), vei fi programat la medicul intervenționist pentru evaluare și pentru a primi recomandările medicale optime.
În ceea ce privește reacția alergică la substanța de contrast, înainte de procedură și se vor efectua teste de alergologie.
Ce se întâmplă după embolizarea periarticulară?
După injectarea particulelor care astupă vasele anormale, medicul intervenționist va verifica rezultatul și va retrage cateterele. La locul de puncție ți se va realiza pansamentul compresiv și vei primi recomandările medicale.
- 1. Vei rămâne sub supraveghere medicală până a doua zi.
- 2. Vei bea cel puțin 2 litri de apă, pentru a elimina substanța de contrast.
- 3. Pansamentul de la locul puncției se scoate la 12-24 de ore.
Ce trebuie să faci după ce ieși din spital?
Dacă ai trecut printr-o procedură de embolizare periarticulară, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul intervenționist și să menții legătura cu ARES Helperul desemnat cazului tău.
Locații MONZA ARES în care se efectuează Embolizarea periarticulară / Tratament minim invaziv gonartroză
Procedurile Noastre
- Investigații cardiologie
- Investigații neurologie
- Bolile valvelor și ale vaselor inimii
- Aritmii cardiace
- Defecte (malformații) cardiace din naștere
- Bolile vaselor de sânge
- Fibroid Center
- Boli oncologice si tratamente tumorale
- Bolile valvelor și ale vaselor inimii la copii
- Boli ale aparatului genital masculin
- Boli cerebrale și ale coloanei vertebrale
- Boli ale articulațiilor