Bradicardie | Tratament aritmie cardiaca lenta
Anestezie | locală |
Durată proedură | 60 - 120 min |
Durată spitalizare | 24 h |
Ultima actualizare: 19 martie 2024
Cuprins
- Ce este stimulatorul cardiac fără sondă?
- Componente
- Când este necesară implantarea unui stimulator cardiac fără sondă?
- Simptome bradicardie
- Diagnosticarea bradicardiei
- Cum te pregătești de procedură?
- Ce se întâmplă în timpul procedurii?
- Cât durează internarea?
- Ce se întâmplă după procedură?
- Ce trebuie să faci după ce ieși din spital?
- Ce schimbări va trebui să faci pe termen lung?
- Când trebuie schimbat stimulatorul?
- Care sunt riscurile implantării unui stimulator cardiac fără sondă?
- Întrebări frecvente
- Pot să fac un IRM dacă am stimulator Micra?
- Telefonul mobil poate să interfereze cu stimulatorul?
- Activități intime
- Detectoare antifurt și sisteme de securitate aeroportuară
- Pot călători cu stimulator cardiac?
- Pot să conduc dacă am stimulator cardiac?
- Articole electronice de uz casnic
- Magneții și stimulatorul cardiac
- Ce dispozitive pot afecta funcționarea normală a stimulatorului Micra?
- Aparatura de sudură
- Ferăstrăul cu lanț
- Este recomandat să respecți precauțiile de siguranță de mai jos:
- Atenționări speciale:
Ce este stimulatorul cardiac fără sondă?
Stimulatorul cardiac Micra este cel mai mic stimulator cardiac din lume. Față de stimulatoarele convenționale, Micra este cu 93% mai mic având aproximativ dimensiunea unei capsule mari de vitamine. [3,4]
Acest mic dispozitiv face parte din familia de device-uri minim invazive ceea ce presupune că implantarea lui în inimă se efectuează endovascular, prin venele corpului.
Stimulatorul cardiac este proiectat pentru a ajuta inima să se contracte în cazul pacienților cu tulburări de ritm cardiac. El funcționează pe două arii: detectează ritmul anormal și stimulează mușchiul inimii, la nevoie.
Prin detectare se înțelege că dispozitivul monitorizează permanent activitatea electrică a inimii. Atunci când detectează un ritm bradicardic, adică o tulburare de ritm cu frecvență joasă intervine stimularea.
Prin stimulare se înțelege că la detectarea ritmului anormal (frecvență prea lentă sau întrerupere în ritmul cardiac), dispozitivul transmite impulsuri electrice inimii care declanșează un ritm corespunzător.
Componente
Stimulatoarele cardiace convenționale sunt compuse dintr-un dispozitiv propriu-zis denumit generator de puls și sondele de stimulare responsabile de transmiterea semnalelor electrice de la generator la inimă.
Față de acestea, Micra este un stimulator care nu necesită sonde de stimulare și odată implantat, devine complet autonom în inimă.
Când este necesară implantarea unui stimulator cardiac fără sondă?
Stimulatorul cardiac Micra este destinat pacienților care suferă de tulburări de ritm cardiac și au nevoie de stimulare cardiacă.
Bradicardia reprezintă o dereglare a ritmului cardiac și se manifestă printr-un ritm cardiac prea lent. În mod normal, ritmul cardiac este cuprins între 60-100 de bătăi pe minut.
Atunci când suferi de bradicardie, pulsul scade sub 60 de bătăi pe minut astfel inima nu reușește să pompeze în organism suficient sânge bogat în oxigen.
De regulă, bradicardia apare din cauza unei defecțiuni la nivelul rețelei electrice a inimii, atât în producerea stimulilor electrici, cât și în mecanismul de conducere al acestora.
Printre cauzele apariției bradicardiei, cele mai comune sunt:
- Alte afecțiuni cardiace;
- Tratament medicamentos pentru afecțiuni cardiace;
- Procesul de îmbătrânire;
- Urmare a infarctului miocardic acut;
- Disfuncția nodului sinusal (stimulatorul natural al inimii).
- 1. Malformații congenitale cardiace (boli cardiace cu care te-ai născut)
- 2. Alte afecțiuni cardiace
- 3. Tratament medicamentos pentru afecțiuni cardiace
- 4. Procesul de îmbătrânire
- 5. Urmare a infarctului miocardic acut
- 6. Disfuncția nodului sinusal (stimulatorul natural al inimii)
Simptome bradicardie
Este posibil să suferi de bradicardie dacă resimți următoarele simptome:
- 1. Stări de amețeală și leșin
- 2. Oboseală cronică
- 3. Dificultăți de respirație
Diagnosticarea bradicardiei
Pentru a putea afla dacă într-adevăr suferi de bradicardie este important să te programezi la un consult cardiologic.
Odată ce ai ajuns în cabinetul medicului cardiolog, acesta îți va adresa o serie de întrebări (anamneza pacientului) cu privire la istoricul de afecțiuni cunoscute în familia ta, stilul de viață propriu de zi cu zi, anumite dependențe, s.a.m.d.
După efectuarea anamnezei, ți se va efectua:
În anumite cazuri, aceste investigații nu reușesc să confirme sau să elimine diagnosticarea bradicardiei așa că pentru a reuși să descopere afecțiunea, medicul tău poate recomanda chiar și un studiu electrofiziologic cardiac.
Deși nu este întotdeauna o afecțiune gravă, bradicardia poate afecta calitatea vieții tale. În prezent, există diferite strategii de tratament pentru bradicardie în funcție de cauzele și simptomele acesteia. În cazurile în care ajustarea tratamentului medicamentos nu reușește să dea rezultate, medicul cardiolog va recomanda implantarea unui stimulator cardiac.
Cum te pregătești de procedură?
Înainte de orice procedură medicală este recomandat să renunți la fumat, dacă este cazul, să adopți un stil de viață sănătos cu diete sănătoase și exercițiile fizice regulate.
Înainte de procedura de implantare de stimulator Micra, se vor efectua câteva teste și analize pentru a se verifica dacă ești sau nu un candidat potrivit pentru această intervenție:
- 1. Vei face un examen clinic complet
- 2. Vei face o radiografie toracică
- 3. Vei face un set complet de analize de sânge
- 4. Vei elimina orice potențial focar infecțios: infecții ORL, stomatologice, etc
Ți s-ar putea cere să nu consumi alimente sau lichide în noaptea anterioară procedurii. [1]
De asemenea, ți se va spune și dacă este cazul să întrerupi administrarea anumitor tipuri de medicamente.
Va trebui să găsești un membru al familiei sau un prieten care să te poată ajuta să ajungi acasă după ce vei fi externat. Dacă rămâi internat peste noapte, nu uita să-ți pregătești un bagaj cu obiectele esențiale (pijamale, trusă de toaletă etc.). [5]
Ce se întâmplă în timpul procedurii?
Dacă ești candidatul ideal pentru această procedură, vei fi internat în spitalul nostru. După completarea actelor administrative, vei fi condus în rezerva ta, ulterior în sala de electrofiziologie.
Aici, asistenta medicală te va ruga să te urci pe masa de angiografie unde vei fi acoperit cu un câmp steril. Această procedură nu necesită anestezie generală așa că vei fi treaz pe toată durata intervenției și vei putea discuta cu medicul tău. La nivelul coapsei, medicul electrofiziolog va efectua o puncție în vena femurală pentru a introduce un cateter de livrare. Cateterul este un tub subțire pe care medicul îl va ghida prin vene până la nivelul inimii cu ajutorul razelor X. Odată ajuns în ventriculul drept al inimii, folosindu-se de piciorușele device-ului, dispozitivul Micra va fi poziționat și fixat în peretele muscular. După ce a fost implantat, medicul electrofiziolog va verifica starea dispozitivului și se va asigura că acesta funcționează corect, după care va retrage cateterul. La locul de puncție, în partea superioară a coapsei, asistenta medicală va efectua un pansament compresiv și ulterior, vei fi condus în salon.
Cât durează internarea?
Pentru că este o procedură minim invazivă, intervenția de implantare a dispozitivului Micra are avantajul unei recuperări rapide și a unei scurte durate de spitalizare. Durata de spitalizare este, în general, foarte scurtă, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații. Cel mai probabil, vei putea pleca acasă a doua zi după intervenție.
Ce se întâmplă după procedură?
- 1. Vei fi transferat în camera de recuperare
- 2. Vei primi un tratament medicamentos
- 3. Vei primi instrucțiuni de îngrijire a locului de puncție
După intervenție, vei primi un card de identificare al stimulatorului cardiac pe care vei fi sfătuit să îl porți tot timpul asupra ta pentru că acesta conține informații importante despre stimulatorul cardiac.
Ce trebuie să faci după ce ieși din spital?
Vei ține legătura cu echipa medicală. Odată ce ești purtătorul unui stimulator cardiac Micra, medicul tău îți va recomanda controale medicale periodice în cadrul cărora se va monitoriza starea bateriei Micra, se vor examina și regla, dacă este cazul, setările stimulatorului și vei putea discuta despre eventualele simptome pe care le resimți.
Pentru a examina starea stimulatorului, medicul va folosi un calculator denumit programator care îi permite să recupereze informațiile stocate în dispozitiv.
Monitorizarea la distanță
Pentru a fi permanent conectat cu echipa medicală, pacienții cu dispozitiv Micra pot fi monitorizati la distanță cu ajutorul unui mic monitor care trimite informații de la stimulator la clinică. Astfel că dispozitivul transmite orice ritm cardiac și orice modificări ale dispozitivului care necesită atenție. Când se întâmplă acest lucru, echipa medicală va lua legătura imediat cu tine și te va ajuta.
Ce schimbări va trebui să faci pe termen lung?
De cele mai multe ori, nu există recomandări stricte care să îți schimbe rutina însă medicul tău te va informa cu privire la ce activități fizice vei putea face.
Când trebuie schimbat stimulatorul?
Durata de viață estimate a bateriei stimulatorului Micra este de aproximativ 8-13 ani după implantarea acestuia. [3,4]
În cadrul fiecărui control periodic, medicul va verifica starea și puterea bateriei și va face recomandările medicale adecvate. Stimulatorul cardiac Micra trebuie înlocuit atunci când puterea bateriei ajunge la un nivel scăzut. Dacă bateria se consumă, dispozitivul Micra deja implantat nu poate fi scos din corp însă alături de el poate fi implantat un nou stimulator în ventriculul drept. [5,6]
Care sunt riscurile implantării unui stimulator cardiac fără sondă?
Stimulatorul Micra este implantat prin vena femurală și nu necesită conectarea generatorului la sonde astfel riscurile procedurii sunt foarte reduse. Nu există incizii ca în cazul stimulatoarelor tradiționale deci riscul de a face infecție locală este exclus.
În unele cazuri, la locul de puncție poate să apară un hematom însoțit de durere locală însă acesta se poate trata ușor prin aplicarea locală de compresă rece și un unguent cu heparină.
În cazul altor manifestări, vei fi instruit să iei legătura cu echipa medicală.
Întrebări frecvente
Pot să fac un IRM dacă am stimulator Micra?
Micra este aprobat pentru utilizarea în mediul IRM datorită designului unic dezvoltat astfel încât, în anumite condiții, pacienții pot fi supuși în siguranță la scanări IRM. Înainte de programare la scanare IRM, discută cu medicul tău cardiolog. Acesta te va informa cu privire la toate beneficiile și riscurile potențiale ale unei scanări IRM.
Majoitatea stimulatoarelor cardiace nu sunt considerate sigure pentru mediu IRM, deoarece IRM-ul poate modifica setările.
Telefonul mobil poate să interfereze cu stimulatorul?
Nu este recomandat să ții telefonul mobil în buzunarul cămășii sau a vestei în dreptul pieptului. Atunci când folosești telefonul mobil cu antenă, este recomandat să îl ții la aproximativ 15 centimetri de dispozitivul Micra.
Activități intime
Scopul implantării acestui dispozitiv este acela de a te ajuta să îți recapeți calitatea vieții. Intimitatea este o parte normală a vieții unui pacient, iar dispozitivul Micra nu impactează negativ acest aspect. Pacienții își pot relua activitatea sexuală normală atunci când se simt confortabil.
Detectoare antifurt și sisteme de securitate aeroportuară
Pentru a fi liniștit puteți, încă de la începutul controlului de scuritate, să arătați cartela de identificare a stimulatorului ofițerului desemnat. Dacă acesta folosește o baghetă manuală, solicitați să nu o țină deasupra stimulatorului dumneavoastră sau să o rotească înainte și înapoi în zona respectivă. Ca alternativă, puteți solicita operatorului de securitate un control manual în zona stimulatorului.
Este puțin probabil ca stimulatorul Micra să fie afectat de detectoarele de metal și de scanerele imagistice corporale complete regăsite în aeroporturi. Însă trecerea prin acestea ar putea declanșa alarma unui detector de metale.
Pentru a reduce la minimum riscul de interferență temporară cu stimulatorul cardiac este recomandat ca atunci când treceți prin arcadele de trcere să NU atingeți suprafețele metalice din jurul oricărui echipament de control în timpul procesului de verificare.
Pot călători cu stimulator cardiac?
Pacienții cu Micra pot să călătorească fără niciun motiv de îngrijorare pentru că dispozitivul nu prezintă probleme cu presurizarea sau altitudinea.
Însă dacă urmează să faci o călătorie mai lungă, discută înainte cu medicul tău. Acesta te poate sfătui unde să apeleze în cazul în care ai nevoie.
Pot să conduc dacă am stimulator cardiac?
Este recomandat să ții cont de sfatul medicul tău cardiolog. Unele persoanele cu stimulator cardiac pot prezenta un risc de evenimente subite care pot cauza accidente.
Articole electronice de uz casnic
Nu există nicio contraindicație în folosirea aparatelor de uz casnic atât timp cât acestea se regăsesc în stare perfectă de funcționare.
Magneții și stimulatorul cardiac
Este recomandat ca orice element care conține magneți să fie ținut la o distanță de cel puțin 15 cm față de dispozitivul Micra. De cele mai multe ori, câmpurile magnetice din mediul de acasă nu afectează funcția stimulatorului atât timp cât obiectul respectiv este utilizat conform destinației prevăzute și este întreținut corespunzător. Cele mai comune dispozitive cu câmp electromagnetic sunt: cuptoarele cu microunde, telefoanele fără fir, aparatele radio, televizoarele, cd playere, uscătoarele de păr, aparate electrice de ras, aparatura din bucătărie, periuțe de dinți electrice, pături electrice, mașinile de tuns iarba, calculatoarele, uneltele de mici dimenisiuni, s.a.m.d.
Ce dispozitive pot afecta funcționarea normală a stimulatorului Micra?
Unele aparate care folosesc curent de peste 160 amperi pot afecta tempora funcționarea normală a dispozitivului Micra. Printre acestea facem referire la aparatura de sudură și ferăstraiele cu lanț. Se recomandă evitarea utilizării aparatelor de sudură care folosesc curent de peste 160 amperi.
Dacă totuși lucrezi în acest domeniu și ești forțat de împrejurări să continui discută cu medicul tău cardiolog și respectă precauțiile de siguranță de mai jos:
Aparatura de sudură
- Șorțurile sau vestele nu te vor proteja eficient de energia electromagnetică generată de aparatul de sudură
- Lucrează într-o zonă uscată și folosește mănuși și pantofi uscați
- Păstrează o distanță de 60 de cm între arcul de sudură și dispozitivul Micra
- Poziționează aparatul de sudură la aproximativ 1,5 metri de zona de lucru, iar cablurile de sudură cât mai departe de zona stimulatorului.
- Conectează cleștele de masă la metal cât mai aproape de punctul de sudură. Organizează-ți lucrul astfel încât mânerul și tija să nu intre în contact cu metalul sudat în cazul în care sunt scăpate din greșeală
- Lucrează într-o zonă care oferă o bază solidă și un spațiu suficient pentru a te mișca în voie
- Lucrează alături de o persoană care este informată cu privire la condiția medicală și înțelege aceste indicații
Ferăstrăul cu lanț
Energia electromagnetică generată de un ferăstrău cu lanț este similară cu cea generată de alte tipuri de unelte electrice acționate cu benzină. Dacă apar interferențe electromagnetice cu stimulatorul cardiac și dacă prezinți simptome cum ar fi amețeală și stare de confuzie, un ferăstrău cu lanț aflat în stare de funcționare poate prezenta un risc mai mare de rănire pentru tine decât orice alte unelte de putere.
Este recomandat să respecți precauțiile de siguranță de mai jos:
- Asigură-te că echipamentul este împământat corespunzător și păstrează o distanță de 15 cm între motorul ferăstraului cu lanț și dispozitivul Micra.
- Păstrează o distanță de 30 de cm între componentele sistemului de aprindere al unui ferăstrau cu lanț acționat cu benzină și stimulator.
- Oprește imediat tăierea și ferăstraul cu lanț dacă te simți amețit sau ai stări de confuzie
- Nu interveni asupra motorului în timpul funcționării
- Nu atinge bobina, distribuitorul sau cablurile bujiilor unui motor pornit
Atenționări speciale:
Majoritatea articolelor de uz casnic și hobby sunt puțin susceptibile să afecteze dispozitivul cardiac atunci când acestea sunt în stare bună de funcționare, utilizate conform destinației prevăzute, iar distanțele recomandate sunt menținute.
Pentru articolele care transmit energie printr-o antenă, se recomandă respectarea distanțelor menționate dintre antenă și stimulatorul tău cardiac.
Menține cel puțin distanța recomandată între obiect și stimulatorul Micra:
Distanța de 30 de cm
- Mașina/motocicletă – de la componentele sistemului de aprindere
- Gard electric
- Cutie cu transformator (cutia verde din curte)
- Motor de barcă
- Încărcător de baterii
- Sisteme de aprindere pe benzină – de la componentele sistemului de aprindere
- Unelte pentru motoare pe benzină – de la componentele sistemului de aprindere (cositoare, mașină de curățat zăpada, motocositoare, ferăstrău cu lanț)
- Echipament radio pentru amatori, radio pentru amatori, radio de marină Walkie Talkie – între 3 -15 wați – de la antenă
- Bandă de utlizare comună (CB) Radio – 5 wați sau mai puțin – de la antenă
- Sursă de alimentare neîntreruptibilă (UPS)
Distanța de 60 de cm
- Detector de metale Comber pentru plajă – din capul de căutare
- Masină și plită de gătit prin inducție
- Unelte de lucru montate pe banc/libere – pentru motoare cu 400 de cai putere sau mai puțin (compresor de aer, mașini de găurit, concasor, dispozitive de spălare sub presiune, ferăstrau pentru masă)
- Cabluri de legătură
- Aparat de sudură (curenți de până la 160 de Amperi)
- Echipament Radio pentru amatori, radio pentru amatori, radio de marină Walkie Talkie – între 15 -30 de wați – de la antenă
NERECOMANDAT SPRE FOLOSIRE
- Stimulator pentru abdomen
- Cântar electronic pentru determinarea procentului de grăsime corporală
- Apărătoare/pernă saltea magnetică
- Aparat de sudură (curenți de peste 160 de Amperi)
- Diatermie (unde de înaltă frecvență, unde scurte și microunde)
- MRA (angiografie prin rezonanță magnetică) pentru dispozitivele care nu sunt condiționate RM (prin rezonanță magnetică)
- IRM*
- Colonoscopia virtuală cu IRM – pentru dispozitivele cae nu sunt condiționate RM
*Cu excepția cazului în care dispozitivul este condiționat cu mediul RM, consultă instrucțiunile IRM pentru dispozitivul respectiv.
Referințe:
- “Heart Pacemaker: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2012, medlineplus.gov/ency/article/007369.htm. Accessed 20 May 2022.
- Williams E. Whiting J. Micra Transcatheter Pacing System Size Comparison. Noiemrbie 2014.Date Medtronic din fișier.
- Medtronic Micra AV MC1AVR1 Device Manual. Martie 2020
- Pender J. Whiting Micra AV Battery Longevity. Ianuarie 2020. Datele Medtronic din fișier.
- Medtronic Micra MC1VR01 Clinican Manual. Aprilie 2015
- Reynolds D. Duray GZ, Omar R, et al. A Leadless Intracardiac Transcatheter Pacing System. N Engl J Med. Februarie 11,2016;374(6):533-541.
Locații MONZA ARES în care se efectuează Bradicardie | Tratament aritmie cardiaca lenta
Procedurile Noastre
- Investigații cardiologie
- Electrocardiograma - ECG / EKG
- Consult Cardiologic
- Ecocardiografie / Ecografie cardiacă
- Ecografie doppler carotidiana
- Ecografia doppler de artere / vene
- Holter EKG - Monitorizarea ritmului inimii 24H
- Ecografia cu dobutamină / Ecografia de stres
- Holter TA - Monitorizare tensiune arteriala
- Test de efort / Ergometrie
- Ecocardiografia transesofagiană
- Programare Stimulator Cardiac
- Evaluare si control cardiovascular complet post COVID-19
- Ecografia cu bule / cu substanță de contrast
- Ecocardiografia speckle tracking
- Consultație diabetologie
- Indice Gleznă/Braț
- Ecografia cu substanță de contrast Sonovue
- Consultație cardiologie pediatrică
- Programul de readaptare cardiacă/ recuperare cardiovasculară post COVID-19
- Investigații neurologie
- Bolile valvelor și ale vaselor inimii
- Coronarografie - Angiografie coronariana / Diagnostic angina pectorala
- Angioplastie coronariană cu stenturi / Tratament angină pectorală ischemie cardiacă
- Tratament stenoză aortică – TAVI – Implantare valvă aortică
- Tratament insuficiență mitrală - MitraClip
- Valvuloplastie mitrala cu balon / Tratament stenoză mitrală hipertensiune pulmonara
- Rotablație coronariană - Tratament angină pectorală (artere calcifiate)
- Revascularizarea ocluziilor coronariene cronice totale (CTO)
- Procedura JetStream – sistem de aterectomie pentru dezobstrucția arterelor sever calcifiate
- Terapia Shockwave / Tratament boala cardiacă ischemică – artere calcifiate
- Implantare de stent Flow Reducer / Tratament angina pectorala rezistenta la medicație
- Reparare intervențională (fără operație) a protezelor valvulare degenerate
- Chirurgia valvei mitrale / Operatie chirurgicala insuficienta mitrala
- Bypass aorto-femural și femuro-popliteal / Operatie pentru ateroscleroză
- Bypass aorto-coronarian / Operatie chirurgicala pentru angină pectorală
- Procedura de închidere de leak paraprotetic
- Aritmii cardiace
- Ablatie fibrilatie atriala | Tratament fibrilatie atriala
- Ablatie flutter atrial / Tratament flutter atrial
- Implantare stimulator cardiac / Tratament dereglări de ritm cardiac
- Ablatie tahicardie jonctionala / Tratament tahicardie joncțională
- Implantare Defibrilator cardiac / Corectarea prin șoc electric a ritmului inimii
- Sindrom WPW | Wolff-Parkinson-White
- Tahicardie | AVNRT | Tahicardia prin reintrare in nodul atrio-ventricular
- Procedura Watchman pentru fibrilatia atriala / Tratament preventiv AVC in fibrilatia atriala
- Monitorizarea electrocardiografica pe termen lung | LOOP RECORDER
- Studiu electrofiziologic / Identificarea zonelor de aritmie cardiaca
- Cardioversie electrica – restabilirea ritmului normal al inimii
- Ablatia prin radiofrecventa | Crioablatia / Tratament tahiaritmii cardiace
- Bradicardie | Tratament aritmie cardiaca lenta
- Defecte (malformații) cardiace din naștere
- Bolile vaselor de sânge
- Embolizare hemoroizi / Tratament minim invaziv hemoroizi
- Anevrismul de aorta / Tratament aorta dilatata
- Angiografia generală / Diagnostic artere blocate
- Implantare de stent graft - Disecție de aortă de tip B
- Angiografia de artere mezenterice - angioplastie cu balon și stent / Diagnostic si tratament ingustare vase de sange sistem digestiv
- Angiografia de artere periferice - angioplastie cu balon si stent / Diagnostic si tratament ingustare vase de sange maini si picioare
- Angioplastia de artere renale / Tratament ingustare vase de sange rinichi – reducere hipertensiune arteriala
- Angioplastie artere subclavii / Tratament ingustare vase de sange gat
- Implantare de filtru de vena cava inferioara / Preventie embolie pulmonara
- Denervarea arterelor renale / Tratament minim invaziv hipertensiune arterială rezistenta la tratament
- Angioplastie venoasa cu balon si stent
- Fibroid Center
- Embolizare fibrom uterin / Tratament minim invaziv fibrom uterin
- Consultatia ginecologica
- Ecografia transvaginala / endovaginala
- Test HPV (Papilloma Virus Uman)
- Test Babes-Papanicolau
- Ginecologie - Trichomonas Vaginalis
- Ginecologie - Candidoza vaginala
- Colposcopie
- Electrorezectia / Prelevare țesut col uterin
- Ecografia de morfologie fetala - Trimestrul I
- Ecografia de morfologie fetala - Trimestrul II
- Ecografia de morfologie fetala - Trimestrul III
- Boli oncologice si tratamente tumorale
- Bolile valvelor și ale vaselor inimii la copii
- Embolizare hemangiom / Tratament minim invaziv tumori benigne
- Fistula arterio-venoasa coronariana / Tratament legatura anormala artera si vena
- Fistula arterio-venoasa pulmonara / Tratament legatura anormala artera si vena pulmonara
- Stenoza pulmonara periferica / Tratament ingustare artera pulmonara
- Valvuloplastie pulmonara cu balon / Tratament ingustare valva pulmonara
- Boli ale aparatului genital masculin
- Boli cerebrale și ale coloanei vertebrale
- Anevrismul cerebral / Tratament durere de cap, paralizii preventie AVC
- Angioplastie carotidiana / Tratament boala carotidiana, atac ischemic vascular, AVC
- Discectomie cervicala cu DiscoGel / Tratament hernie de disc cervicala
- Malformatii arterio-venoase cerebrale / Tratament hemoragii cerebrale
- Nucleoplastie / Tratament hernie de disc
- Vertebroplastie / Tratament dureri coloana vertebrala fracturi de compresie
- Discectomie cu alcool
- Infiltrații transforaminale
- Boli ale articulațiilor