MONZA ARES - Spitalul Monza

Defibrilatorul cardiac implantabil este unul dintre acele dispozitive pe care medicii le folosesc pentru tratarea tulburărilor de ritm cardiac severe. Deși nu va vindeca afecțiunea de care suferi, acesta poate preveni moartea cardiacă subită și restabili ritmul normal al inimii atunci când este necesar. Implantarea sa presupune însă o intervenție chirurgicală care nu este lipsită de anumite riscuri.[1] Ce este un defibrilator cardiac?  Defibrilatorul (ICD) este un dispozitiv electronic care monitorizează permanent ritmul inimii. Atunci când detectează un ritm cardiac rapid, anormal, descarcă energie la nivelul mușchiului inimii, ceea ce face ca aceasta să revină la ritmul normal. Defibrilatorul funcționează ca un monitor care identifică ritmul anormal al inimii și aplică tratamentul corespunzător pentru a restabili bătăile normale. Un defibrilator poate avea mai multe funcții, pe care doctorul tău le va programa în funcție de necesități: Pacing anti-tahicardie (ATP) – atunci când inima bate foarte repede, dispozitivul va elibera la nivelul mușchiului inimii câteva impulsuri electrice mici, pentru a opri ritmul rapid și a restabili ritmul normal; Cardioversie – în caz de ritm anormal, se administrează un șoc electric cu energie joasă (ca un curent de mică intensitate) care se va suprapune peste o bătaie a inimii, așa încât să se obțină ritmul normal; Defibrilare – atunci când inima bate extrem de repede, putând cauza astfel evenimente fatale, defibrilatorul cardiac intern administrează un curent de energie mare pentru a restabili bătăile normale; Stimulare în caz de bradicardie – atunci când bătăile inimii sunt rare, se eliberează mici impulsuri electrice pentru a susține o frecvență normală cardiacă.  Rolul defibrilatorului cardiac  Tahicardia ventriculară și fibrilația ventriculară sunt două tulburări de ritm cardiac foarte severe, amenințătoare de viața, care determină bătăi foarte rapide ale inimii. În lipsa tratamentului corespunzător, rapid, pot cauza decesul. Medicul aritmolog îți poate recomanda implantarea unui defibrilator automat dacă ai avut cel puțin un eveniment de acest tip sau dacă există un risc ridicat ca acest lucru să se întâmple (așa cum se întâmplă în cazul anumitor afecțiuni cardiace). Când este indicată implantarea unui defibrilator cardiac?  Sunt două categorii de indicații: profilaxie primară (adică prevenirea evenimentelor nedorite, înainte de un prim episod produs) și profilaxie secundară (prevenirea evenimentelor după un prim episod produs). Această procedură este recomandată:  Pacienților care au avut deja un episod de oprire cardiacă;  Pacienților care au avut anterior tahicardie (cel puțin un episod) sau fibrilație ventriculară; Pacienților cu infarct miocardic în antecedente și care au risc crescut de oprire cardiacă sau moarte subită cardiacă;  Pacienților nespitalizați care așteaptă un transplant cardiac.  Implantarea unui defibrilator cardiac mai este indicată în caz de:  Cardiomiopatie hipertrofică sau alte afecțiuni care pot predispune la tulburări de ritm ca cele menționate mai sus (ex: sindrom de QT lung);  Boli cardiace structurale;  Sincopă (pierderea stării de conștiență) de cauza necunoscută și inducerea la studiul electrofiziologic a tahicardiei sau fibrilației ventriculare;  Displazie aritmogenă de ventricul drept;  Sindrom Brugada;  Sarcoidoză cardiacă; Miocardită cu celule gigante; Boala Chagas.  Cum te pregătești de procedură?  Pregătirea pentru procedură presupune:  Efectuarea unui examen clinic complet, a unei radiografii toracice și a unui set complet de analize de sânge;  Eliminarea oricărui potențial focar infecțios (infecții ORL, stomatologice etc);  Repaus alimentar cu cel puțin 8 ore înaintea intervenției; asta înseamnă că nu vei avea voie să mănânci sau bei nimic, nici măcar apă (dacă trebuie să iei anumite medicamente, înghite-le cu o cantitate cât mai mică de apă).[3]  Ce se întâmplă în timpul procedurii?  Implantarea defibrilatorului este o tehnică minim invazivă care presupune fixarea sondelor la nivelul țesutului cardiac, la nivelul camerei dorite (atriu și/sau ventricul/ventriculi – în funcție de tipul de dispozitiv) urmând ca acestea să fie atașate de generatorul de puls, care va fi fixat fie sub piele (cel mai frecvent procedeu), fie sub mușchiul pectoral. Pentru a preveni infecțiile, vei primi antibiotic intravenos la începutul procedurii, se va dezinfecta zona unde urmează să se facă incizia și vei fi monitorizat permanent. Iată cum va decurge procedura propriu-zisă:  Se face o incizie mică în partea stângă a toracelui, sub claviculă; Se identifică vena pe care se va introduce un cateter (un tub subțire de plastic) prin care vor fi introduse sondele până la nivelul inimii; de obicei, poziționarea sondelor se face sub control electrocardiografic (pe traseu se urmăresc anumite elemente care sugerează cât de mult s-a avansat cu sonda la nivelul inimii obținând astfel poziția optimă) și fluoroscopic (se obțin imagini asemănătoare celor radiologice, urmărindu-se astfel poziția corectă);  Se creează un buzunar sub piele în care va fi plasat generatorul;  Se verifică buna funcționare a dispozitivului prin teste specifice, pe durata cărora vei fi adormit;  Odată ce s-a confirmat bună funcționare, sondele vor fi atașate la generator; La finalul procedurii, se utilizează un dispozitiv extern cu ajutorul căruia se vor seta suplimentar anumiți parametrii, care să asigure, la nevoie, un tratament optim; Se realizează din nou dezinfecția plăgii, se închide apoi cu fire de sutură și se realizează pansament steril, compresiv. Această tehnică presupune abordul transvenos, endocardic (când sondele sunt fixate în interiorul inimii). În anumite situații, acest abord nu este posibil și atunci se indică intervenție chirurgicală, cu anestezie generală. În cadrul acestei proceduri, sondele vor fi fixate pe suprafața inimii și generatorul va fi poziționat într-un “buzunar” făcut la nivelul abdomenului (tehnică se numește “abord epicardic”). Ce dispozitive medicale sunt folosite?  Defibrilatorul este format din: Generator de puls – acesta conține bateria (în care este stocată energia care va fi descărcată la nevoie) și un mini-computer care va detecta ritmul inimii, pe baza informațiilor transmise de sonde; Una sau mai multe sonde – acestea sunt fixate la nivelul cavităților inimii, prin intermediul lor se transmit atât informații către mini computer, cât și impulsuri electrice de la generator, în caz de bătăi anormale cardiace. Mai trebuie menționat și că există mai multe tipuri de defibrilatoare: Unicameral – prezintă o singură sondă care se fixează în ventriculul drept, unde se vor elibera impulsuri electrice la nevoie; Bicameral – două sonde vor fi fixate la nivelul inimii drepte (una în atriu și una în ventricul); stimulul electric va fi eliberat inițial la nivelul atriului, apoi la nivelul ventriculului, producând astfel o stimulare cât mai aproape de ceea ce se întâmplă în mod normal la nivel cardiac; Biventricular – presupune două sonde (în acest caz una dintre ele se bifurcă la nivelul celor două cavități ale inimii drepte) sau 3 sonde care vor fi fixate în atriul și ventriculul drept, respectiv la nivelul ventriculului stâng (deci la nivelul ambilor ventriculi; acest tip de stimulare se mai numește terapie de resincronizare cardiacă); permite menținerea unui ritm cardiac într-o manieră cât mai aproape de cea fiziologică; este un dispozitiv utilizat doar la anumiți pacienți cu insuficiență cardiacă (se numește CRT/ICD). În mod normal, ventriculul drept și ventriculul stâng (camerele inferioare ale inimii) se contractă în același timp. În caz de insuficiență cardiacă se produc anomalii care fac ca această contracție să nu se mai realizeze simultan, ceea ce duce la afectarea suplimentară a funcției inimii (normal, inima funcționează ca o pompă care face ca sângele să ajungă în corp în cantitate suficientă pentru o funcționare bună a tuturor organelor și țesuturilor; în caz de insuficiență cardiacă, cantitatea de sânge pompată scade, ceea ce duce la suferințe multiple în organism și simptome precum durere în piept, respirație dificilă, edeme, probleme renale, amețeli, stare generală alterată). Ce se întâmplă după realizarea procedurii?  După finalizarea procedurii, vei fi transferat în camera de recuperare, vei primi un tratament medicamentos și instrucțiuni de îngrijire a plăgii. Zona unde a fost implantat defibrilatorul cardiac poate fi umflată și sensibilă la atingere timp de câteva zile sau chiar săptămâni. Dacă este necesar, ți se vor prescrie analgezice. Este indicat să ai pe cineva care să te ducă acasă și să te ajute pe parcursul recuperării.[3] Cât durează internarea?  Procedura de implantare are avantajul unei recuperări rapide și a unei scurte durate de spitalizare. Durata de spitalizare este, în general, foarte scurtă, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații. Vei putea pleca acasă la câteva ore de la intervenție. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital?  Dacă ai fost supus unei proceduri de implantare de defibrilator cardiac: Trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție; Imediat după externare vei face recuperare fizică; Pe termen lung, sunt necesare monitorizări Holter EKG și evaluări ecocardiografice la intervale variate; vei ține legătura cu echipa medicală pentru a te programa la control; la externare vei primi un card care va conține detalii despre dispozitivul implantat, pe care va trebui sa îl ai asupra ta la controalele ulterioare; Ți se va recomanda să eviți mișcările bruște, în special pe cele care implică ridicarea brațului deasupra nivelului umărului, timp de cel puțin 8 săptămâni după intervenție;  poți preveni astfel dislocarea sondelor înainte de vindecarea zonei unde a fost implantat defibrilatorul cardiac;  Timp de cel puțin o lună, este indicat să eviți activitățile și exercițiile fizice intense sau ridicarea de greutăți; sporturile de contact ar putea reprezenta o interdicție pe termen lung;[3] Ar trebui să te poți întoarce la serviciu după câteva săptămâni, dar dacă printre sarcinile pe care trebuie să le îndeplinești se numără ridicarea de greutăți ori alte activități fizice solicitante, întreabă-ți medicul dacă ar trebui să mai aștepți un timp înainte de a le relua; Deși dispozitivul nu ar trebui să-ți afecteze viața sexuală, va trebui să eviți pozițiile care pun presiune pe brațe și piept în primele câteva săptămâni după intervenție, dar defibrilatorul este programat să facă față creșterilor normale ale ritmului cardiac, așa că este puțin probabil să suferi un șoc electric în timpul sexului.[2] Cum arată viața cu un defibrilator cardiac?  Recuperarea completă după intervenția de implantare a defibrilatorului cardiac poate dura între 1 și 2 luni, după care îți vei putea relua viața normală, cu condiția să ții cont de anumite măsuri de precauție. Una dintre acestea se referă la interferențele electrice. În cazuri rare, acestea pot afecta funcționarea dispozitivului; pentru a preveni o astfel de problemă se recomandă:  Păstrarea unei distanțe de aproximativ 15 cm între defibrilator și telefoane și alte dispozitive mobile atunci când sunt pornite - există riscul ca acesta să confunde semnalul telefonului mobil cu bătăile inimi și să acționeze pentru a le încetini; Evitarea sistemelor de detectare a metalelor - detectoarele de metal portabile conțin adesea un magnet care poate interfera cu dispozitivul; atunci când urmează să călătorești cu avionul, de exemplu, încearcă să soliciți un control manual sau ca detectorul portabil să nu fie menținut în aproprierea defibrilatorului mai mult de 30 de secunde; este indicat să ai tot timpul la tine cardul defibrilatorului cardiac, pentru a evita incidente neplăcute;  Evitarea investigațiilor imagistice - unele proceduri, precum RMN, angiografia prin rezonanță magnetică (MRA) și ablația cu radiofrecvență sau cu microunde nu sunt întotdeauna recomandate dacă ți-a fost implantat un defibrilator cardiac.  Poți însă folosi fără grijă dispozitive precum televizoarele, telecomenzile, cuptoarele cu microunde, radiourile, păturile electrice, aparatele de ras electrice, computerele, scanerele sau imprimantele. În funcție de ce tip de tulburare de ritm cardiac suferi, ți s-ar mai putea recomanda și să nu mai conduci sau cel puțin să eviți să faci asta timp de cel puțin câteva luni.[3]  O altă precauție de care trebuie să ții cont se referă la durata de viață a unui defibrilator cardiac. Bateria acestuia rezistă între 3 și 6 ani, după care va trebui înlocuită. Controalele repetate la indicația medicului sunt absolut necesare. Trebuie spus, de asemenea, că deși defibrilatoarele cardiace implantabile sunt extreme de utile în oprirea aritmiilor amenințătoare de viață, unii pacienți au nevoie de medicație suplimentară pentru a reduce frecvența de producere a acestor tulburări de ritm, și doar rar, în cazul în care medicamentele nu sunt eficiente, se poate recurge la tehnici de ablație. De asemenea, se pot elibera șocuri în anumite condiții necorespunzătoare (fibrilație atrială, tahicardie sinusală, sau alte aritmii care își au originea la nivelul atriilor.) Care sunt riscurile și complicațiile posibile?  Complicațiile sunt rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Printre acestea se numără:  Reacții alergice la substanțele administrate; Mici sângerări la nivelul puncției venoase; Hematom la nivelul plăgii; Deschiderea plăgii; Durere; Febră; Infecție; Reacție imunologică – rar; Funcția anormală din cauza complicațiilor posibile din timpul procedurii (ex: pneumotorax – pătrunderea aerului în torace între foițele care învelesc plămânii, pericardită – acumulare de lichid între foițele care acoperă inima, infecții, eroziuni la nivelul pielii, hematom, tromboza venoasă); tratamentul optim al complicației poate asigura funcționarea normală a dispozitivului; eroziunea generatorului la nivelul pielii este rară, dar poate duce la înlocuirea dispozitivului și necesita administrare de antibiotice; dislocarea sondelor (nu rămân în poziția în care au fost inițial fixate) se produce de obicei în primele 2-3 zile și poate fi observată la radiografia toracică; în această situație, dacă sonda afectată este la nivelul ventriculului se pot produce tulburări severe de ritm (aritmii); Administrarea necorespunzătoare de șocuri sau eșecul eliberării acestora, eșecul cardioversiei;  Ruptură, dislocarea sondelor;  Fibroza țesutului inimii la locul de fixare a sondelor;  Aritmii;  Sindrom de pacemaker – agravarea stării pacientului după implantarea stimulatorului;  Sindromul Twiddler – atunci când pacientul manipulează generatorul de puls (“se joacă”) implantat sub piele, ceea ce poate duce la diferite complicații ale aparatului (ex: ruptura de sonde);  Leziuni ale arterelor subclavii, ale nervilor sau ale vaselor limfatice;  Pneumotorax, hemotorax (acumulare de sânge în torace), hemopneumotorax (acumulare atât de sânge, cât și de aer în torace);  Embolie pulmonară;  Afectare valvei tricuspide;  Perforare cardiacă;  Pericardită;  Epuizarea bateriei generatorului; Tromboze venoase la nivelul membrului superior (ex: vena axilară); Endocardita infecțioasă. Care este prețul implantării unui defibrilator cardiac?  Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți oferi toată informațiile de care ai nevoie cu privire la această procedură, inclusiv care este prețul implantării defibrilatorului cardiac. Ne poți suna chiar tu sau poți completa formularul disponibil pe site și vei fi contactat cât mai curând posibil.  Implantarea unui defibrilator cardiac este o procedură ce implică anumite riscuri și nu este întotdeauna ușor să te obișnuiești cu prezența acestuia în interiorul corpului tău. De asemenea, va trebui să respecți anumite precauții cât timp îl ai. Pe de altă parte, în cazul în care ai fost diagnosticat cu tulburări de ritm cardiac severe, acesta îți poate salva viața. Cântărește cu atenție beneficiile și riscurile unui astfel de dispozitiv și ține cont de recomandările medicului tău înainte de a lua o decizie.  Surse de referință:  “Arrhythmias - Treatment | NHLBI, NIH.” Nih.gov, 24 Mar. 2022, www.nhlbi.nih.gov/health/arrhythmias/treatment. Accessed 5 July 2022. ICD. “What Is an ICD?” Heart Foundation NZ, 2022, www.heartfoundation.org.nz/your-heart/heart-treatments/implantable-cardioverter-defibrillator-icd. Accessed 5 July 2022. “Implantable Cardioverter-Defibrillators (ICDs) - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2021, www.mayoclinic.org/tests-procedures/implantable-cardioverter-defibrillators/about/pac-20384692. Accessed 5 July 2022.

Coronarografia sau angiografia coronariană este o procedură medicală ce ne ajută să obținem informații prețioase despre starea de sănătate a inimii și a arterelor coronare, adică a acelor vase care alimentează miocardul cu sânge. Este considerată cea mai bună metodă de diagnosticare a bolii coronariene, dar este folosită și când se suspectează că ar exista alte probleme cardiace. [3] Ce este coronarografia?  Primul lucru pe care trebuie să-l lămurim este că angiografia coronariană este o metodă de diagnosticare, nu de tratament.  Coronarografia presupune injectarea de către medicul cardiolog intervenționist a unei substanțe de contrast în arterele coronare. În acest fel, se obțin imagini (angiograme) [3] ale circulației sângelui în artere și se pot evidenția eventualele obstacole ce stau în calea curgerii normale a sângelui la acest nivel: stenoze (ateroscleroză sau îngustări ale arterelor) sau trombi (cheaguri de sânge). Această procedură îi va permite medicului tău să stabilească, într-o manieră extrem de precisă, nu doar numărul, ci și localizarea și severitatea stenozelor arterelor coronare.  Coronarografie Video: Aici puteti viziona un video explicativ despre coronarografie: Când ai nevoie de coronarografie/angiografie coronariană?  Procedura de coronarografie este indicată atunci când se suspectează prezența unui infarct miocardic sau a anginei pectorale caracterizate prin: durere toracică persistentă / angina pectorală  lipotimii, sincope (leșinuri sau pierderi ale stării de conștiență) la pacienți cu factori de risc cardiovasculari: hipertensiune arterială, hipercolesterolemie, diabet zaharat EKG anormal; anomalii ale examenelor biologice – creșteri ale enzimelor cardiace sau ale troponinei. Această procedură mai poate fi folosită și pentru a diagnostica afecțiuni cardiace precum:  Boala coronariană – este cauzată de acumularea unor plăci de aterom (depozite de colesterol și calciu) pe pereții vaselor de sânge și poate provoca atacuri de cord și angină pectorală;  Boala cardiacă congenitală la copii – o serie de defecte cardiace congenitale care afectează funcționarea normală a inimii;  Bolile valvelor inimii - probleme cu funcționarea uneia sau mai multor dintre cele patru valve ale inimii;  Cardiomiopatie - o afecțiune a mușchiului inimii. De regulă, această procedură este recomandată pacienților care prezintă simptome precum:  Durere toracică (angină pectorală);  Oboseală puternică (oboseală la efort);  Palpitații;  Amețeli bruște;  Lipotimii;  Electrocardiogramă (ECG) anormală;  Dificultăți de respirație.  Ce se întâmplă în timpul procedurii de coronarografie / angiografie coronariene Coronarografia se efectuează în sălile de angiografie din cadrul Centrelor ARES, în condiții sterile, sub anestezie locală. Pe tot parcursul acesteia, tu vei rămâne conștient și vei putea vorbi cu medicul. Te-ai putea simți somnoros sau s-ar putea chiar să ațipești.[1] Vei fi conectat în permanență la aparate de vizualizare și înregistrare a datelor. Iată cum va decurge procedura:  Ți se va cere să te întinzi pe o masă specială; Medicul cardiolog supraspecializat în Cardiologie Intervențională va alege tipul de abord, femural (la nivel inghinal) sau radial (la încheietura mâinii), după care va face anestezia locală pentru puncția arterei; Odată făcută puncția milimetrică, medicul cardiolog introduce în artera brahială, artera radială sau cea femurală un tub gol (teacă arterială) prin care introduce apoi o serie de ghiduri și catetere (tuburi lungi, subțiri și flexibile) cu care avansează prin ghidaj radioscopic până la originea arterelor coronare; Folosind aceste catetere, medicul cardiolog injectează substanță de contrast pe baza de iod care realizează opacifierea arterelor coronare și, prin expunerea la raze X, observă fluxul sangvin și eventualele blocaje; în timpul injectării substanței de contrast, este posibil să simți o ușoară senzație de căldură sau un gust metalic în gură; nu trebuie să te îngrijoreze acest lucru; [3] Imaginile se vizualizează pe un ecran, iar medicul îți va comunica diagnosticul. Dacă este necesar, adică dacă au fost identificate blocaje în calea curgerii normale a sângelui, se va efectua acum procedura de angioplastie coronariană cu balon și eventual cu un stent. După terminarea investigației, se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. Fie că angiografia coronariană a fost realizată prin abord femural sau radial, ți se va recomanda repaus la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore și îți va permite să-ți miști piciorul în voie și să te ridici din pat. Cât durează internarea? Coronarografia prezintă avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. Perioada de internare variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura de coronarografie. Te vei putea întoarce la viața ta, în numai câteva zile, cu condiția să eviți activitățile ce presupun efort fizic intens. [3] Interpretarea rezultatelor  După cum am menționat deja, rolul coronarografiei este de a ne ajuta să aflăm dacă și ce probleme există la nivelul vaselor de sânge. Ne poate arăta, de exemplu: Câte dintre arterele tale coronare sunt blocate sau îngustate;  Unde se află blocajele în vasele de sânge;  În ce măsură a fost afectat fluxul sangvin către inimă.  Toate aceste informații sunt necesare pentru a evalua starea de sănătate a inimii tale și, dacă este necesar, pentru a decide ce tratament este cel mai potrivit pentru tine. [1] Dacă nu sunt identificate stenoze sau obstrucții, se consideră că rezultatele sunt normale. [2] Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de coronarografie, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul cardiolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. El îți va spune și ce poți face sau nu pe parcursul recuperării după coronarografie. Dacă totul decurge așa cum ar trebui, îți vei putea relua activitatea imediat. Ți s-ar putea recomanda să eviți să faci baie în cadă pentru o săptămână sau chiar două după coronarografie. Vei putea face duș, dar este indicat să încerci să menții zona puncționată cât mai uscată. Vei fi mai sfătuit și să eviți să faci sport sau orice fel de activitate ce implică efort fizic intens timp de aproximativ 1-2 săptămâni. [3] Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge. Care sunt riscurile coronarografiei/angiografiei coronariene? Coronarografia este considerată, în general, o procedură sigură. Ca orice intervenție medicală, presupune și ea anumite riscuri. Printre acestea se numără: Alergia la substanța de contrast sau unele medicamente; Apariția palpitațiilor (aritmiilor) sau a leșinurilor;  Infarct miocardic (șansa de 1/10000 de pacienți);  Apariția de hematoame la locul de puncție. Care este prețul unei coronarografii? Pentru a afla detalii suplimentare despre prețul procedurii de coronarografie, completează formularul de contact din pagină. Unul dintre consilierii noștri medicali te va contacta în cel mai scurt timp. Coronarografia este o procedură minim invazivă, nedureroasă și fără riscuri mari. Este foarte utilă pentru diagnosticarea bolilor cardiovasculare și pentru stabilirea planului de tratament potrivit. În funcție de numărul sau severitatea blocajelor identificate, ar putea fi suficient tratamentul medicamentos sau ar putea fi necesară o altă intervenție minim invazivă și, în anume cazuri, intervenții chirurgicale. Medicul cardiolog îți va explica tot ce ține de această procedură în timpul consultului inițial, așa că nu ezita să pui întrebări dacă anumite aspecte nu îți sunt clare. De asemenea, consilierii noștri din cadrul ARES Help îți stau la dispoziție pentru a-ți răspunde la orice întrebări ai avea.  Surse de referință:  “Coronary Angiogram - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2021, www.mayoclinic.org/tests-procedures/coronary-angiogram/about/pac-20384904. Accessed 19 May 2022. “Coronary Angiography: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2014, medlineplus.gov/ency/article/003876.htm. Accessed 19 May 2022. NHS Choices. Overview - Cardiac Catheterisation and Coronary Angiography. 2022, www.nhs.uk/conditions/coronary-angiography/. Accessed 19 May 2022.

Arterele tale coronare furnizează inimii sânge bogat în oxigen. De-a lungul vieții, din diverse cauze, pe aceste artere se acumulează depuneri de calciu, colesterol și alte substanțe și se formează plăci de aterom, ceea ce duce la îngustarea sau chiar blocarea completă a acestora. Acest proces se numește ateroscleroză și afectează circulația sângelui către inimă. Este o problemă ce poate fi însă rezolvată cu ajutorul angioplastiei coronariene. [1][2] Ce este angioplastia coronariană cu stenturi?  Angioplastia coronariană este o procedură minim invazivă prin care sunt lărgite arterele inimii îngustate sau blocate de plăcile de aterom. Procedura de angioplastie este indicată atunci când coronarografia efectuată arată îngustări critice (>70%) ale arterelor coronare. Beneficiile procedurii  În majoritatea cazurilor, angioplastia duce la îmbunătățirea fluxului sangvin prin arterele coronare și la ameliorarea simptomelor cauzate de îngustarea sau blocarea acestora. În cazul unui atac de cord, această procedură reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de tratament. Comparativ cu bypass-ul coronarian, riscurile și costurile sunt mai mici. Nu sunt necesare incizii chirurgicale sau anestezie generală. Perioada de spitalizare va fi mai scurtă și vei putea reveni la activitățile normale mai repede. [4][5] Când este necesară angioplastia coronariană cu stenturi? Ai putea avea nevoie de angioplastie dacă prezinți simptome precum: Durere toracică persistentă/ angină pectorală;  Electrocardiogramă (EKG) anormală;  Anomalii ale examenelor biologice – creșteri ale enzimelor cardiace sau ale troponinei; Oboseală la efort;    Palpitații;  Amețeli bruște;  Lipotimii, sincope (leșinuri sau pierderi ale stării de conștiență) - în special dacă ești un pacient cu factori de risc cardiovascular: hipertensiune arterială, hipercolesterolemie, diabet zaharat;  Dificultăți de respirație.  Ce se întâmplă în timpul procedurii? Din punct de vedere procedural, angioplastia coronariană cu stenturi este o continuare a coronarografiei, în scopul revascularizării arterelor coronare depistate cu stenoze. Procedura de angioplastie coronariană se efectuează într-o sală de angiografie, de către un medic cardiolog intervenționist, și are mai multe etape:  Se face o mică puncție la nivelul arterei femurale sau a celei radiale și se montează o teacă sterilă (un tub mic de plastic); Un cateter (o sondă foarte subțire prevăzută în vârf cu balon și/sau stent) este introdus prin teacă și ghidat până la nivelul arterelor coronare; este posibil să simți o ușoară presiune atunci când medicul introduce cateterul, dar niciun disconfort grav; [5] Este injectată substanța de contrast pentru a se observa circulația sângelui; este posibil să simți o senzație de căldură în acest moment; [5]  În locurile unde se observă îngustări ale arterelor, se intervine, fie prin dilatarea arterei cu un balon, fie prin montarea unui stent; prin umflarea balonului, se produce dilatarea zonei de stenoză (este normal să simți un ușor disconfort când balonul este umflat); stenoza se aplatizează, iar placa de aterom este împinsă în pereții arterei coronare, având ca rezultat revascularizarea semnificativă a arterei coronare stenozate; de multe ori, dilatarea zonei de stenoză cu ajutorul balonului nu este suficientă, motiv pentru care se recurge la implantarea unui stent la inimă. După montarea stentului și terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În ambele cazuri de abord, pacientului i se va indica să păstreze repaus la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore, ceea ce înseamnă că îți vei putea mișca piciorul în voie și te vei putea ridica din pat. Ce dispozitive medicale sunt folosite?  Pe parcursul angioplastiei coronariene se folosesc mai multe dispozitive medicale: teci, catetere, baloane și stenturi. Stentul este un tub sub formă de rețea metalică cilindrică și are capacitatea de a menține artera coronară deschisă. Există mai multe tipuri de stenturi, de dimensiuni diferite, construite din oțel (stenturi metalice simple), aliaje de nichel, cobalt-crom, titan.  Stenturile coronariene pot fi acoperite cu polimeri pe care sunt absorbite diferite medicamente, cu efect anticoagulant, antiinflamator și antiproliferativ. Aceste medicamente urmăresc să împiedice restenozarea arterei în acel punct (există un risc de restenozare de 20% în cazul implantării stentului metalic simplu). Riscul apariției unei astfel de reacții adverse după montarea stentului se reduce la sub 1% în cazul folosirii unui dispozitiv farmacologic activ, impregnat cu medicamente antiproliferative. Cât durează internarea?  Angioplastia coronariană prezintă avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. Perioada de internare variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedurile de coronarografie și angioplastie. Te poți întoarce la viața ta în numai câteva zile. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de angioplastie coronariană, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul cardiolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat. Vei fi sfătuit să eviți să ridici obiecte grele sau efortul fizic intens timp de cel puțin o săptămână. Tot după o săptămână ar trebui să te poți întoarce și la lucru, în cazul în care este vorba de o angioplastie planificată. Dacă procedura a fost folosită ca tratament de urgență, adică dacă stentul a fost montat după un infarct, ar putea dura mai multe săptămâni sau chiar luni până când te vei recupera complet. Dacă observi simptome similare cu cele avute înainte de angioplastie, consultă un medic. [4]   Ce schimbări apar pe termen lung?  După angioplastie, este important să iei măsuri pentru a avea grijă de sănătatea inimii tale și a reduce riscul apariției altor probleme în viitor:  Renunță la fumat;  Încearcă să reduci nivelul colesterolului;  Adoptă o dietă sănătoasă, săracă în grăsimi saturate; regimul alimentar este foarte important după operația de stent;  Menține o greutate sănătoasă;  Fă-ți regulat analizele de sânge;  Încearcă să ții sub control alte afecțiuni precum diabetul sau hipertensiunea arterială;  Fă mișcare în mod regulat;  Ia medicamentele prescrise de medic. [3] Nu uita: Fumatul și obezitatea sunt două dintre principalele cauze ale bolilor de inimă. Acestea pot afecta și șansele de reușită ale tratamentului. [4] Care sunt riscurile angioplastiei coronariene cu stenturi?  Angioplastia coronariană este considerată, în general, o procedură sigură. Acest lucru nu înseamnă însă că nu există anumite riscuri și complicații ce pot apărea în timpul sau după realizarea acesteia. Printre acestea se numără:   Reacție alergică la substanța de contrast sau unele medicamente; Apariția palpitațiilor (aritmii) sau a leșinurilor;  Infarct miocardic (șansă de 1/10000 de pacienți); Apariția de hematoame la locul de puncție; Afectarea arterei în care a fost introdusă teaca;  Sângerare excesivă ce necesită transfuzie de sânge;  Atac vascular cerebral;  Deces. [4] Angioplastia coronariană este una dintre cele mai des folosite metode de tratament pentru lărgirea arterelor îngustate sau blocate de plăcile de aterom. Este considerată o procedură relativ sigură, iar riscul apariției unei complicații variază în funcție de factori precum vârsta și starea ta generală de sănătate, precum și dacă ai avut sau nu un atac de cord. [4] Dacă ai nevoie de informații suplimentare, colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți răspunde la toate întrebările. Nu neglija simptomele care te supără și nu amâna vizita la medic.  Care este prețul procedurii de angioplastie coronariană? Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele procedurii, inclusiv asupra prețului. Știm că uneori recomandările medicale pot părea complicate și pot naște confuzii. De aceea, suntem aici pentru a-ți oferi informații corecte, personalizate cazului tău. Pentru a sta de vorbă cu un ARES Helper, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi! Surse de referință: “Angioplasty.” Medlineplus.gov, National Library of Medicine, 2021, medlineplus.gov/angioplasty.html. Accessed 26 May 2022. CDC. “Coronary Artery Disease.” Centers for Disease Control and Prevention, 19 July 2021, www.cdc.gov/heartdisease/coronary_ad.htm. Accessed 26 May 2022. “Coronary Angioplasty and Stents - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2021, www.mayoclinic.org/tests-procedures/coronary-angioplasty/about/pac-20384761. Accessed 26 May 2022. NHS Choices. Overview - Coronary Angioplasty and Stent Insertion. 2022, www.nhs.uk/conditions/coronary-angioplasty/#:~:text=A%20coronary%20angioplasty%20is%20a,a%20narrowed%20or%20blocked%20artery.. Accessed 26 May 2022. RSNA, America. “Angioplasty and Vascular Stenting.” Radiologyinfo.org, 2020, www.radiologyinfo.org/en/info/angioplasty#895a6f7ec4d8482b831512350456aa76. Accessed 26 May 2022.

Arterele carotide sunt vase de sânge foarte importante. Situate de o parte și de alta a gâtului, sunt responsabile de alimentarea creierului cu sânge oxigenat. Stenoza arterelor carotide, adică îngustarea acestora ca urmare a depunerii de depozite de grăsime pe pereții arteriali, poate duce la blocarea parțială sau completă a fluxului sangvin către creier și la producerea unui accident vascular cerebral (AVC). Există două opțiuni de tratament pentru arterele înfundate. Se poate recurge fie la endarterectomie, ce este o operație de carotidă, fie, atunci când aceasta este prea riscantă pentru pacient, la o procedură numită angioplastie carotidiană cu plasare de stent, despre care vei afla mai multe mai jos.[1] Generalități despre angioplastia carotidiană Angioplastia carotidiană este o intervenție pe arterele carotide, necesară, după cum am spus, atunci când acestea sunt blocate sau îngustate de placă de aterom, și recomandată atunci când metodele chirurgicale tradiționale nu sunt fezabile sau sunt prea riscante.  Această intervenție este efectuată prin amplasarea unui filtru de protecție antiembolie și montarea unui stent din Nitinol. Stentul menține artera deschisă și scade riscul ca aceasta să se îngusteze din nou. Cui i se adresează angioplastia carotidiană?  Angioplastia carotidiană poate fi recomandată atât ca metodă de tratament, cât și ca metodă de prevenție. Posibile indicații pentru această procedură sunt:  Grad de stenozare a arterei carotide de 70% sau mai mult;  Tratamentul pacienților cu AVC sau atac ischemic tranzitor (AIT – atac cerebral minor);  Endarterectomia prezintă riscuri prea ridicate pentru pacient (posibile contraindicații pentru intervenția chirurgicală tradițională sunt boala pulmonară severă, infarctul miocardic recent, angina instabilă sau insuficiență cardiacă congestivă severă);[4] Stenoza se află într-un loc dificil de ajuns prin endarterectomie;  Pacientul a suferit o intervenție chirurgicală la gât sau la carotidă în trecut;  Pacientul a fost expus la radiații în zona gâtului.[1][2] Cum îți poți da seama că ai nevoie de angioplastie carotidiană? Ca și în cazul altor boli vasculare, în stadiile incipiente, o carotidă înfundată nu produce simptome. Adesea, nu există niciun semn de alarmă până la producerea unui AIT sau AVC. În acest caz, ai putea observa simptome precum: Pierderea bruscă a vederii, vedere încețoșată sau alte tulburări de vedere;  Slăbiciune, furnicături sau amorțeală pe o parte a feței, pe o parte a corpului ori într-un braț sau picior;  Dificultăți bruște la mers;  Pierderea echilibrului;  Lipsa de coordonare;  Amețeli și/sau confuzie bruscă;  Dificultăți de vorbire (afazie);  Confuzie;  Cefalee bruscă severă;  Probleme cu memoria;  Dificultăți la înghițire (disfagie).[3] În ce constă procedura de angioplastie carotidiană? Procedura de angioplastie carotidiană se efectuează într-o sală de angiografie, de către un medic cardiolog intervenționist, și decurge astfel:  Se face o puncție fie la nivelul arterei femurale (zona inghinală), fie la nivelul arterei radiale (încheietura mâinii);  Odată făcută puncția milimetrică, medicul cardiolog introduce în artera aleasă ca abord un tub gol (teacă arterială) prin care introduce apoi o serie de ghiduri și catetere (sonde, tuburi subțiri) cu care avansează prin ghidaj radioscopic până la originea arterei carotide (în interiorul arterelor nu sunt terminații nervoase, așa că nu vei simți trecerea cateterelor prin artere);  Folosind aceste catetere, medicul cardiolog injectează substanța de contrast pe baza de iod care realizează opacifierea arterelor carotidiene și, prin expunerea la raze X, observă fluxul sangvin și eventualele blocaje (substanța de contrast poate provoca o senzație temporară de căldură pe o parte a feței);  Dacă se găsesc stenoze, se pătrunde prin acestea cu un ghid subțire, se amplasează un filtru de protecție antiembolie în scopul de a proteja creierul în cazul dizlocării unei plăci de aterom și se traversează stenoza cu un stent din Nitinol autoexpandabil care se fixează de-a lungul stenozei carotidiene.[2] Prin aceasta intervenție se restabilește fluxul sangvin spre creier și se elimină riscul unui AVC. Stentul menține artera deschisă și scade riscul ca aceasta să se îngusteze din nou. Cât durează internarea după angioplastia carotidiană? Angioplastia carotidiană prezintă avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. Perioada de internare variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura de coronarografie. Majoritatea persoanelor sunt externate după 24 de ore, dacă totul decurge așa cum ar trebui (nu apar complicații, starea pacientului este stabilă și rezultatele testele efectuate nu indică vreo problemă).[2] Care sunt riscurile procedurii de angioplastie carotidiană?  Chiar dacă este vorba de o procedură minim invazivă, angioplastia carotidiană presupune și ea anumite riscuri. Lista acestora poate include:  Atac cerebral – în timpul intervenției se pot forma cheaguri de sânge care se desprind și pot ajunge la creier; folosirea filtrului de protecție antiembolie și a anticoagulantelor reduc acest risc;  Alergia la substanță de contrast sau unele medicamente;  Apariția de hematoame la locul de puncție;  Leziuni cerebrale;  Restenoza în stent;  Infarct;  Insuficiență renală (riscul este mai ridicat în cazul pacienților care au deja probleme cu rinichii);  Convulsii.[1] Hemostaza după procedura de angioplastie carotidiană După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. Pentru a evita sângerarea de la locul de inserare a cateterului, este indicat repausul la pat.  În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore, ceea ce înseamnă că îți vei putea mișca piciorul și te vei putea ridica din pat mult mai repede.  Ce dispozitive medicale sunt folosite în timpul procedurii de angioplastie carotidiană? Unul dintre dispozitivele medicale folosite în timpul procedurii de angioplastie este stentul. Acesta este un tub realizat dintr-o rețea metalică și are capacitatea de a menține artera deschisă.  Există mai multe tipuri de stenturi, de dimensiuni diferite, construite din oțel (stenturi metalice simple), aliaje de nichel, cobalt-crom, titan. De asemenea, acestea pot fi acoperite cu polimeri pe care sunt absorbite diferite medicamente, cu efect anticoagulant, antiinflamator și antiproliferativ. Aceste medicamente urmăresc să împiedice restenozarea arterei în acel punct (există un risc de restenozare de 20% în cazul implantării stentului metalic simplu). Acest risc se reduce la sub 1% în cazul folosirii de stent farmacologic activ, impregnat cu medicamente antiproliferative. Un alt dispozitiv medical folosit în timpul procedurii de angioplastie carotidiană este acel filtru sau dispozitiv de protecție embolică. După cum îi spune și denumirea, rolul său este acela de prinde orice resturi care se pot desprinde de la nivelul zonei îngustate a arterei în timpul procedurii.[2] Zona pe unde a fost introdus cateterul poate rămâne sensibilă, umflată și învinețită timp de câteva zile. Poate exista o mică zonă de decolorare sau un mic nodul în zona puncției. Este posibil să ți se recomande să eviți activitățile intense și ridicarea de greutăți timp de 24 de ore după procedură.[2] Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de angioplastie carotidiană, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul cardiolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat. Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge. Angioplastia carotidiană poate reduce șansele de a suferi un accident vascular cerebral. Nu poate elimina însă cauza problemei și nici preveni formarea, în timp, a plăcii de aterom, a cheagurilor de sânge și a altor probleme la nivelul arterelor carotide. Pentru a preveni stenoza arterelor carotide, va trebui să faci anumite alegeri în ceea ce privește stilul de viață, de la schimbarea stilului alimentar până la cât de des faci mișcare.[1] Care este prețul unei proceduri de angioplastie carotidiană? Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele procedurii, inclusiv asupra prețului. Știm că uneori recomandările medicale pot părea complicate și pot naște confuzii. De aceea, suntem aici pentru a-ți oferi informații corecte, personalizate cazului tău. Pentru a sta de vorbă cu un ARES Helper, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi! Bibliografie:  „Angioplasty and Stent Placement - Carotid Artery: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2017, medlineplus.gov/ency/article/002953.htm. Accessed 21 Nov. 2022. „Carotid Angioplasty and Stenting - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2022, www.mayoclinic.org/tests-procedures/carotid-angioplasty-and-stenting/about/pac-20385111. Accessed 21 Nov. 2022. Fulghum, Debra. „Carotid Artery Disease: Causes, Symptoms, Tests, and Treatment.” WebMD, WebMD, 19 Sept. 2008, www.webmd.com/heart-disease/carotid-artery-disease-causes-symptoms-tests-and-treatment. Accessed 21 Nov. 2022. Saleem, Taimur, and Donald T Baril. „Carotid Artery Stenting.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 25 July 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK470541/. Accessed 21 Nov. 2022.

Ce este procedura JetStream? Pe artere se depun, de-a lungul anilor, produși sangvini, colesterol și calciu, într-un proces natural numit ateroscleroză. Pereții arterelor se îngroașă și sângele circulă cu greutate, existând riscul producerii unui infarct miocardic, AVC sau ischemie a membrelor, în funcție de localizarea stenozelor arteriale. Tratamentul standard pentru arterele îngustate este angioplastia cu stent. Însă, uneori, calciul depus pe pereții arterelor este atât de dur, încât stentul nu poate fi dilatat. O arteră pe ai cărei pereți s-a depus calciul nu mai este flexibilă. Atunci când medicii încearcă să o dilate cu ajutorul unui stent sau balon, procedura eșuează. În astfel de cazuri se folosește o procedură complementară angioplastiei, aterectomie cu sistem Jetstream. Aceasta constă în introducerea în arteră a unui cateter dotat la capăt cu un sistem special de lamele care fărâmițează depunerile de calciu și le aspiră ulterior. În urma procedurii Jetsream, medicii pot interveni și dilata artera cu un balon sau stent. Ai putea avea nevoie de procedura Jetstream dacă ai simptomele: Procedura Jetstream este potrivită în cazul senozelor sever calcifiate localizate pe arterele coronare sau pe arterele care irigă membrele superioare și inferioare. Cât durează internarea? Medicul cardiolog intervenționist va decide dacă în cadrul procedurii de angioplastie este nevoie și de procedura JetStream, atunci când arterele sunt calcifiate sever și dilatarea cu stent nu se poate face în condiții optime. Această procedură are avantajul unei recuperări rapide. În absența complicațiilor, pacientul rămâne internat în spital între 24 și 48 de ore. Ce se întâmplă în timpul procedurii Jetstream? După ce s-a realizat anestezia locală, medicul cardiolog intervenționist face o puncție la nivelul plicii inghinale sau a brațului drept, pentru a accesa artera femurală, respectiv pe cea radială. La locul puncției este montată o teacă prin care este introdus un cateter dotat în capăt cu un sistem special cu lamele. Acesta este avansat până la nivelul stenozei calcifiate. Lamelele fărâmițează calciul depus pe pereții arterelor și ulterior acestea sunt aspirate de sistemul Jestream, pentru a nu rămâne în circulația sangvină. După ce depunerile de calciu au fost îndepărtate, medicul cardiolog intervenționist va dilata artera cu ajutorul unui balon și/sau stent, redând astfel circulația sângelui. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? După procedura Jetstream și cea de angioplastie este important să respecți tratamentul indicat de medicul cardiolog la externare și să revii la control la 1, 6 și 12 luni de la efectuarea procedurii. Îți poți relua activitatea imediat. Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge.

Generalități despre terapia Shockwave Terapia Shockwave este o procedură complementară folosită în cazurile în care angioplastia cu balon sau cu stent nu se poate realiza în condiții de siguranță, din cauza calcifierilor severe. În procesul de ateroscleroză, pe pereții arterelor coronare se depun diverși produși sangvini, colesterol și calciu și se formează placa de aterom. În mod normal, aceste zone de stenoză pot fi dilatate cu ajutorul unui balon sau prin montarea unui stent, în cadrul procedurii de angioplastie coronariană. Există însă cazuri când leziunile sunt sever calcifiate. În aceste cazuri, medicul cardiolog intervenționist poate recurge la terapia Shockwave pentru a dezintegra calciul care obstruează artera. Ai putea avea nevoie de Shockwave dacă ai simptomele: Acest fenomen apare mai ales la bărbați, după vârsta de 70 de ani. Alți factori de risc sunt indicele masei corporale mare, diabetul, hipertensiunea arterială, nivelul crescut al fibrinogenului și al proteinei C-reactive. Cât durează internarea? Terapia Shockwave se face în cadrul procedurii de angioplastie care are avantajul unei internări de scurtă durată și o perioadă de recuperare rapidă. În absența complicațiilor, pacientul rămâne internat în spital între 24 și 48 de ore. Riscuri Shockwave alergia la substanța de contrast sau unele medicamente apariția palpitațiilor (aritmii) sau a leșinurilor infarct miocardic (șansa de 1/10000 de pacienți) apariția de hematoame la locul de puncție Ce se întâmplă în timpul terapiei Shockwave Terapia Shochwave este o procedură care constă în administrarea de unde de șoc la nivelul leziunii coronariene. După ce s-a realizat anestezia locală, medicul cardiolog intervenționist face o puncție la nivelul plicii inghinale sau a brațului drept, pentru a accesa artera femurală, respectiv pe cea radială. La locul puncției este montată o teacă prin care este introdus un cateter prevăzut în capăt cuun balon. Acesta este avansat până la nivelul stenozei calcifiate. Prin intermediul balonului, cu ajutorul unui aparat special, se emit unde de șoc care ”fracturează” calciul premițând expandarea în condiții de siguranță a stentului și revascularizarea arterei. În anumite cazuri, stenozele sunt atât de calcifiate și de strânse încât este necesară terapia simultană prin rotablație și Shockwave. Strategia presupune introducerea cateterului de rotablație care va curăța calciul și va permite cateterului Shockwave să pătrundă la nivelul leziunii și, prin unde de șoc, să dezintegreze calcifierile, pentru a permite implantarea stentului. Hemostaza După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În ambele cazuri de abord, pacientului i se va indica să păstreze repaus la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Ce dispozitive medicale sunt folosite? Stentul este un tub sub formă de rețea metalică cilindrică și are capacitatea de a menține artera coronară deschisă. Există mai multe tipuri de stenturi, de dimensiuni diferite, construite din oțel ( stenturi metalice simple ), aliaje de nichel, cobalt-crom, titan. Stenturile coronariene pot fi acoperite cu polimeri pe care sunt absorbite diferite medicamente, cu efect anticoagulant, antiinflamator și antiproliferativ. Aceste medicamente urmăresc să împiedice restenozarea arterei în acel punct (există un risc de restenozare de 20% în cazul implantării stentului metalic simplu). Acest risc se reduce la sub 1% în cazul folosirii de stent farmacologic activ, impregnat cu medicamente antiproliferative. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o astfel de procedură, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul cardiolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat. Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge.

Rotablația coronariană pentru arterele sever calcificate Asemenea oricărui alt țesut din organism, miocardul (mușchiul inimii) are nevoie de un aport constant de sânge bogat în oxigen, iar acesta îi este furnizat de către arterele coronare. [5] De-a lungul timpul, pe pereții acestor artere se adună depuneri de colesterol, calciu și alte substanțe. În termeni medicali, acestea sunt cunoscute sub denumirea de plăci de aterom. În timp, aceste plăci de calcifiază, ducând la întărirea arterelor și la îngreunarea sau blocarea completă a circulației sângelui. [4]  În mod normal, dacă există stenoze (îngustări) semnificative ale arterelor coronare, pentru tratarea acestora se recomandă angioplastia coronariană cu stent. Atunci când arterele se calcifiază, această procedură nu poate oferi însă rezultate satisfăcătoare. Din fericire, există alte soluții, mai eficiente, pentru arterele sever calcifiate. Una dintre ele procedura de rotablație coronariană sau aterectomie rotațională. [2] Ce reprezintă procedura de rotablație? Rotablația coronariană este o procedură minim invazivă, recomandată atunci când arterele care irigă inima sunt blocate de plăcile de aterom calcifiate. Calcificarea arterelor coronare crește odată cu vârstă. Este mai frecventă la bărbați decât la femei, precum și în rândul persoanelor cu sindrom metabolic, dislipidemie, hipertensiune arterială sau insuficiență renală și al fumătorilor. [3] Indiferent de cauză, odată ce plăcile de aterom se calcifiază, simpla angioplastie cu balon sau stent nu mai este posibilă. Medicul cardiolog poate recurge însă la rotablația coronariană pentru a reda circulația dintr-o anumită arteră calcifiată.  Spre deosebire de angioplastie, care practic împinge placa pe partea laterală a arterei, o aterectomie presupune dezintegrarea calciului și îndepărtarea completă a acestuia din arteră, ceea ce permite restabilirea fluxului normal al sângelui. După efectuarea acestei proceduri, în arteră se poate plasa un stent pentru a o menține deschisă. [2] Rotablație se impune la pacienții la care rezultatul coronarografiei relevă calcifieri severe sau în cazurile în care în timpul procedurii de angioplastie medicul cardiolog constată că stentul nu poate fi expandat din cauza depunerilor de calciu. Când ai putea avea nevoie de rotablație - simptome? Simptome asociate în mod frecvent cu stenozarea severă a arterelor și care ar putea indica faptul că ești un posibil candidat pentru procedura de rotablație coronariană sunt:  Infarctul miocardic - o arteră complet blocată poate provoca un atac de cord;  semnele și simptomele sale includ durerea sau presiunea puternică în piept, dureri la nivelul umărului sau al brațului, dificultăți de respirație, transpirația, uneori și dureri de gât sau maxilar, greață și oboseală;  Durerea toracică (angină pectorală) - de obicei, apare pe partea mijlocie sau stângă a pieptului și poate fi declanșată de efort fizic sau emoții puternice, urmând să înceteze la câteva minute de la dispariția factorului declanșator; este descrisă uneori ca o senzație de presiune sau greutate în piept; în alte cazuri, durerea poate fi scurtă, ascuțită și iradiază în gât, braț sau spate;    Oboseală puternică - atunci când capacitatea de a pompare a inimii este afectată poate apărea o senzație de oboseală accentuată, neobișnuită;  Palpitații - ai senzația că inima ta bate prea repede sau prea tare ori că „sare” o bătaie;   Amețeli bruște;  Lipotimii (leșinuri); Electrocardiogramă (ECG) anormală;  Dificultăți de respirație - ca atunci când ai senzația că nu pot să tragi suficient aer în piept. [1] Care sunt riscurile procedurii de rotablație? Alergia la substanța de contrast sau unele medicamente;  Apariția palpitațiilor (aritmii) sau a leșinurilor;  Infarct miocardic (șansă de 1/10000 de pacienți); Apariția de hematoame la locul de puncție. Ce se întâmplă în timpul rotablației coronariene?  După ce s-a realizat anestezia locală, medicul cardiolog intervenționist face o puncție la nivelul plicii inghinale sau a brațului drept, pentru a accesa artera femurală, respectiv pe cea radială. La locul puncției este montată o teacă prin care este introdus un cateter de rotablație, prevăzut la capăt cu un mecanism îmbrăcat în particule de diamant.  Acest mecanism este avansat până la locul unde artera este calcifiată și se va roti cu 140.000 de rotații pe minut, dezintegrând astfel calciul depus pe peretele arterei. Particulele de calciu și placă de aterom dislocate sunt extrem de fine și vor fi preluate în circulația sângelui, după care vor fi absorbite de organism. După ce artera este dezobstruată, medicul intervenționist va implanta un stent pentru a o menține artera.  După terminarea investigației se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În ambele cazuri de abord, pacientului i se va indica să păstreze repaus la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Întrebări frecvente Cât durează internarea după procedura de rotablație?  Ca și în cazul angioplastiei, nu va trebui să stai în spital prea mult timp. În absența unor complicații, vei rămâne internat cel mult 24-48 de ore după intervenție. Ce dispozitive medicale sunt folosite pentru procedura de rotablație? În timpul procedurii de rotablație coronariană, pentru dezintegrarea plăcii de aterom este folosit un cateter prevăzut în capăt cu un dispozitiv oval, îmbrăcat în microcristale de diamant; acesta este ghidat până la porțiunea calcifiată unde, prin rotație, va descompune calciul și placa de aterom în particule foarte fine, care pot fi preluate în circulația sangvină.[6] Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de rotablație, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul cardiolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat. Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge. Care este prețul unei proceduri de rotablație coronariană?  Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți răspunde la toate întrebările suplimentare legate de această procedură, inclusiv care este prețul său. Ne poți suna chiar tu sau poți completa formularul disponibil pe site-ul nostru și vei contactat în cel mai scurt timp de către unul dintre consultanții noștri.  Calcificarea plăcilor de aterom care se acumulează la nivelul arterelor coronare poate duce la apariția unor simptome severe. Atunci când angioplastia cu stent nu este o opțiune, rotablația coronariană reprezintă o altă soluție minim invazivă pentru restabilirea fluxului sangvin normal, una cu puține riscuri și foarte eficientă.    Bibliografie:  “Coronary Artery Disease - Symptoms and Causes.” Mayo Clinic, 2022, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/coronary-artery-disease/symptoms-causes/syc-20350613. Accessed 28 Sept. 2022. Gonzalez, Amanda. “What Is an Atherectomy?” WebMD, WebMD, 2 Nov. 2021, www.webmd.com/heart-disease/what-is-atherectomy. Accessed 28 Sept. 2022. Mohan, Jay, et al. “Coronary Artery Calcification.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 2 May 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK519037/. Accessed 28 Sept. 2022. Parker, Hilary. “Clogged Arteries (Arterial Plaque).” WebMD, WebMD, 13 Oct. 2008, www.webmd.com/heart-disease/clogged-arteries-arterial-plaque. Accessed 28 Sept. 2022. Sweis, Ranya N, and Arif Jivan. “Overview of Coronary Artery Disease (CAD).” MSD Manual Consumer Version, MSD Manuals, 6 June 2022, www.msdmanuals.com/home/heart-and-blood-vessel-disorders/coronary-artery-disease/overview-of-coronary-artery-disease-cad. Accessed 28 Sept. 2022. Valdes, Pedro J, et al. “Rotational Atherectomy.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 4 July 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK499916/. Accessed 28 Sept. 2022.

Ce este stenoza aortică? Situată între ventriculul stâng și aortă, principala arteră din corpul uman, valva aortică este una dintre cele patru valve care controlează fluxul de sânge prin inimă. Când inima se contractă, valva aortică se deschide și lasă sângele să curgă din ventriculul stâng în aortă, iar când inima se relaxează, se închide și împiedică sângele să se scurgă înapoi. O valvă aortică bolnavă poate restricționa fluxul sangvin către creier și corp; în astfel de cazuri, pentru ameliorarea simptomelor și reducerea riscului de complicații, poate fi necesară înlocuirea sa. Există două metode prin care se poate face acest lucru: chirurgia pe cord deschis sau TAVI, procedura de implantare transcateter a valvei aortice. [1][3]  Procedura  TAVI - prezentare generală TAVI este o procedură de cardiologie intervențională minim invazivă folosită în principal pentru tratarea stenozei aortice severe, prin înlocuirea valvei aortice cu o proteză valvulară. Acest lucru se realizează fără deschiderea pieptului, pe cale arterială. Când și de ce ai nevoie de înlocuire a valvei aortice? Înlocuirea valvei aortice poate fi necesară fie atunci când valva aortică s-a îngustat (stenoză aortică), fie când aceasta nu se închide complet (regurgitare aortică). Stenoza aortică Principala indicație pentru procedura TAVI este tratamentul stenozei aortice. Stenoză aortică înseamnă că valva aortică nu se deschide complet în momentul ejectării sângelui și creează un baraj care determină anumite simptome precum respirație grea, amețeală, pierdere de conștientă, dureri toracice.  De ce apare stenoza aortică? În majoritatea cazurilor, apare din cauza unui proces de „îmbătrânire” a valvei sau apare pe o valvă anormală de la naștere care, în timp, suferă anumite modificări. O cauză mai rară este boala reumatismală valvulară.  În timp ce tratamentul medicamentos ameliorează simptomatologia, singura metodă de a opri evoluția către o boală cardiacă terminală este înlocuirea valvei. Cele mai frecvente simptome ale stenozei aortice strânse sunt: Infarct miocardic;  Durere toracică;  Oboseala puternică Palpitații;  Dificultate respirație; Amețeli bruște; Lipotimii; Electrocardiograma (ECG) anormală.  TAVI se adresează pacienților care prezintă o stenoză aortică strânsă (evaluată ecocardiografic) cu simptome severe, la care se așteaptă ca intervenția să aducă un beneficiu clinic major. Anumite categorii de bolnavi (cei cu alte afectări valvulare severe, cu boală coronariană) nu vor avea același beneficiu în urma procedurii iar la aceștia TAVI este descurajată. Indicația va fi stabilită individual, în urma examenelor clinice, biologice și imagistice, după un consult multidisciplinar care implică medicul cardiolog, chirurgul cardiac și medicul anestezist. Regurgitarea aortică Schimbarea valvei aortice poate fi necesară și în cazurile severe de regurgitare aortică [4], o boală ce apare atunci când aceasta nu se închide complet, ceea ce-i permite sângelui să se întoarcă din aortă în ventricul. Există mai multe posibile cauze ale regurgitării aortice, inclusiv:  Febra reumatică (este cea mai frecventă cauză a insuficienței aortice grave în rândul persoanelor în vârstă);  Un defect cardiac congenital; Endocardita (un tip de infecție cardiacă);  Stenoza aortică. Simptomele acestei afecțiuni pot apărea brusc sau treptat și includ:  Dureri în piept care se agravează în timpul exercițiilor fizice;  Oboseală;  Dificultăți de respirație;  Umflarea gleznelor;  Puls rapid. [2] Dacă este cazul, ți se poate cere să întrerupi administrarea anumitor medicamente care pot îngreuna coagularea sângelui cu aproximativ 2 săptămâni înainte de procedură. Medicul tău îți va oferi însă toate indicațiile necesare în acest sens. De asemenea, ți se va cere să nu mănânci sau să bei nimic după miezul nopții în noaptea dinainte procedurii. [3] În ce constă procedura TAVI? Ce se întâmplă în timpul operației de schimbare a valvei aortice?  Procedura se efectuează în sala de angiografie și decurge astfel: Medicul cardiolog intervenționist face o mică incizie la nivelul plicii inghinale, pentru a permite inserția unui cateter în artere; acest cateter este prevăzut la capăt cu un balon special; după ce este inserat în arteră, este avansat până la nivelul inimii, sub control radiologic; Odată ajuns în dreptul valvei aortice, balonul este umflat pentru a deschide valva afectată; Proteza valvulară este apoi avansată prin artere până la nivelul inelului aortic, unde este eliberată sub control radiologic și ecografic: în momentul eliberării protezei, cu ajutorul unui stimulator cardiac extern, frecvența cardiacă este accelerată la 200 de bătăi pe minut, timp de câteva secunde; această manevră facilitează inserția valvei artificiale, prin diminuarea mișcării inimii și scăderea tensiunii arteriale.  Procedura TAVI se poate efectua și prin abord transpical. În acest caz, o mică incizie numită toracotomie este realizată la nivelul părții stângi a toracelui pentru a permite accesul la nivelul vârfului inimii. Astfel, se obține un abord care permite plasarea protezei valvulare. La sfârșitul procedurii, chirurgul va sutura locul de puncție la nivelul mușchiului cardiac. Riscuri procedura TAVI TAVI are o rată de succes de 95%. Totuși, ca orice procedură medicală, intervenția prezintă anumite riscuri care pot varia de la persoană la persoană. Dintre riscurile procedurale menționăm: Risc de deces (în general sub 10%, ca și consecință directă a procedurii sau ca urmare a celorlalte complicații peri sau post procedurale); Accident vascular cerebral (sub 5%);  Infarct miocardic (sub 2%); Insuficiență renală (sub 5%); Intervenție chirurgicală cardiacă de urgență (5%); Hemoragie care necesită transfuzie;  Intervenție chirurgicală vasculară la nivelul arterelor de la nivelul plicii inghinale;  Reacții alergice la substanța de contrast;  Reacții la medicația anestezică;  Sângerare în sacul pericardic;  Infecții;  Aritmie cardiacă;  Bloc total care să necesite implantarea unui stimulator cardiac.  Riscurile procedurii îți vor fi prezentate în detaliu de către medicul cardiolog. Cum te poți programa pentru procedura TAVI? Decizia de a se efectua această procedură se ia numai după o evaluare completă, ce presupune mai multe investigații. Primul lucru pe care trebuie să-l faci dacă ai indicație de implantarea percutană de valvă aortică este să te programezi la o consultație de specialitate. Poți face acest lucru printr-un simplu click, completând formularul disponibil pe site-ul nostru, sau prin ARES HELP, singurul program din România care oferă ghidaj 24/7 pentru pacienți, de la aflarea diagnosticului și până la soluționare. Tot ce trebuie să faci este să suni la numărul de telefon dedicat și vei putea vorbi cu un ARES Helper, care, după ce va afla de la tine diagnosticul, îți va spune dacă este nevoie să faci investigații suplimentare și te poate programa, dacă este cazul, la o consultație sau la o procedură.  O valvă aortică bolnavă va afecta fluxul sangvin prin inimă, ceea ce poate duce la apariția unor simptome severe, ce îți vor afecta calitatea vieții. Procedura TAVI reprezintă o alternativă minim invazivă la operația clasică pe cord deschis, una indicată în special pacienților inoperabili. Consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru a te ajuta să afli tot ce trebuie să știi despre această procedură și dacă ești sau nu un candidat potrivit pentru ea. Întrebări frecvente Care este prețul procedurii TAVI?  Costul procedurii TAVI este mai ridicat decât cel al înlocuirii chirurgicale a valvei aortice, în principal datorită prețului protezei valvulare. Costurile de spitalizare sunt însă mai reduse (durata de spitalizare este, în general, sub o săptămână, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații), iar complicațiile mai rare, ceea ce o poate face o decizie mai avantajoasă din punct de vedere financiar decât ar părea la prima vedere. Consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru mai detalii privind prețul înlocuirii valvei aortice. Completează formularul disponibil pe site-ul nostru și vei fi contactat în scurt timp.  Ce se întâmplă după procedură? După terminarea procedurii, se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În ambele cazuri de abord, pacientului i se va indica să păstreze repaus la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Ce trebuie să faci după procedură? Dacă ai fost supus unei proceduri TAVI, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție. Imediat după externare vei face recuperare fizică. Vei urma un tratament cu aspirină și antiagregant plachetar timp de aproximativ trei luni, la indicația medicului. Recuperarea după procedură  Comparativ cu recuperarea după o operație de înlocuire a valvei aortice, recuperarea după procedura TAVI este mai rapidă. Durata exactă a recuperării depinde de starea ta generală de sănătate înainte de procedură și de complicațiile ce apar după aceasta. Bibliografie:  „Aortic Valve Repair and Aortic Valve Replacement - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2022, www.mayoclinic.org/tests-procedures/aortic-valve-repair-aortic-valve-replacement/about/pac-20385093. Accessed 16 Sept. 2022. „What Is Aortic Regurgitation?” WebMD, WebMD, 21 Feb. 2017, www.webmd.com/heart-disease/aortic-regurgitation. Accessed 16 Sept. 2022. „Transcatheter Aortic Valve Replacement: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2019, medlineplus.gov/ency/article/007684.htm. Accessed 16 Sept. 2022. Vahanian, Alec, et al. „2021 ESC/EACTS Guidelines for the Management of Valvular Heart Disease.” European Heart Journal, vol. 43, no. 7, 28 Aug. 2021, pp. 561–632, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/34453165/, 10.1093/eurheartj/ehab395. Accessed 16 Sept. 2022.

Insuficiența mitrală și regurgitarea mitrală La nivel global, insuficiența mitrală sau regurgitarea mitrală este una dintre cele mai frecvente afectări valvulare. De regulă, dacă este vorba de o formă ușoară, tratamentul nu este întotdeauna necesar. Forma severă a acestei valvulopatii poate cauza însă, în lipsa tratamentului adecvat, tulburări de ritm cardiac (aritmii) sau insuficiență cardiacă. Pentru tratarea acestei probleme se recurge, de obicei, la intervenții chirurgicale pentru înlocuirea sau repararea valvei mitrale. Tratamentul chirurgical nu reprezintă însă o opțiune pentru toți pacienții, în special pentru cei cu risc operator crescut. În astfel de cazuri este recomandată procedura MitraClip. [1][3] Ce reprezintă procedura MitraClip? Procedura MitraClip este o procedură intervențională minim invazivă recomandată în tratamentul regurgitării mitrale. Pe scurt, presupune introducerea până la nivelul valvei mitrale a unui dispozitiv sub formă de clips al cărui rol este acela de a uni porțiunile mijlocii ale foițelor valvei, creând un orificiu mitral dublu. Acest lucru îi va permite valvei mitrale să se închidă mai bine și va reduce regurgitarea, restabilindu-se fluxul astfel sangvin normal. [4] Ce este insuficiența mitrală?  Inima noastră are patru camere: atriul stâng, atriul drept, ventriculul stâng și ventriculul drept. Valva mitrală este situată între atriul stâng și ventricul stâng și, în mod normal, ar trebui să acționeze ca un pasaj unidirecțional care să îi permită sângelui să treacă din atriu în ventricul, nu și înapoi. [2]   Regurgitarea mitrală (RM) este o afecțiune care se caracterizează prin închiderea incompletă a valvei mitrale, ceea ce face ca o parte din sânge să se reîntoarcă din ventriculul stâng în atriul stâng. În consecință, pentru a asigura volumul necesar de sânge în corp, inima va fi suprasolicitată și, în timp, pacientul va resimți oboseală, dispnee (respirație dificilă) și se va ajunge la agravarea insuficienței cardiace. RM este una dintre cele mai frecvente afecțiuni valvulare. Există mai multe grade de regurgitare mitrală, în funcție de severitatea sa, insuficiența mitrală de gradul 1 și insuficiența mitrală de gradul 2 fiind cele mai ușoare. În cazul formelor ușoare, nu este întotdeauna necesar să se intervină pentru tratarea regurgitării mitrale. De exemplu, dacă ai fost diagnosticat cu insuficiență mitrală de gradul I, tratamentul recomandat ar putea presupune monitorizarea atentă a acesteia și schimbarea stilului de viață. Cât poți trăi cu insuficiență mitrală depinde de cauza sa, stadiul și severitatea bolii și de cât timp este prezentă această problemă. [3] Care sunt cauzele regurgitării mitrale?  Cauzele regurgitării mitrale pot fi ischemice (ca și consecință a bolilor cardiace ischemice) sau non-ischemice. Acestea din urmă pot fi: Cauze degenerative (boli mixomatoase, degenerarea foițelor mitralei – două la număr: anterioară și posterioară, calcificarea inelului mitral); Endocardită; Boli reumatismale; Afecțiuni congenitale; Cardiomiopatii; Boli inflamatorii; Afecțiuni induse de medicamente; Traumatisme. Principalele cauze ale bolii de valvă mitrală rămân însă: Prolapsul de valvă mitrală (PVM); Bolile ischemice; Sindromul Marfan; Reumatismul articular. Regurgitarea mitrală mai poate fi degenerativă sau funcțională. Regurgitarea degenerativă este denumită și insuficiența mitrală primară și se datorează afectării foițelor valvei mitrale. Insuficiența mitrală funcțională, denumită și secundară, este provocată de mărirea cordului (așa cum se poate întâmpla în infarctul miocardic, insuficiență cardiacă, unele cardiomiopatii). Pacienții pot fi asimptomatici sau se pot prezenta cu semne și simptome ale insuficienței cardiace, precum dispnee sau edem pulmonar. Pe termen lung poate duce la dilatarea ventriculului stâng, fibrilație atrială, insuficiență cardiacă. Care sunt cauzele regurgitării mitrale?  Cauzele regurgitării mitrale pot fi ischemice (ca și consecință a bolilor cardiace ischemice) sau non-ischemice. Acestea din urmă pot fi: Cauze degenerative (boli mixomatoase, degenerarea foițelor mitralei – două la număr: anterioară și posterioară, calcificarea inelului mitral); Endocardită; Boli reumatismale; Afecțiuni congenitale; Cardiomiopatii; Boli inflamatorii; Afecțiuni induse de medicamente; Traumatisme. Principalele cauze ale bolii de valvă mitrală rămân însă: Prolapsul de valvă mitrală (PVM); Bolile ischemice; Sindromul Marfan; Reumatismul articular. Regurgitarea mitrală mai poate fi degenerativă sau funcțională. Regurgitarea degenerativă este denumită și insuficiența mitrală primară și se datorează afectării foițelor valvei mitrale. Insuficiența mitrală funcțională, denumită și secundară, este provocată de mărirea cordului (așa cum se poate întâmpla în infarctul miocardic, insuficiență cardiacă, unele cardiomiopatii). Pacienții pot fi asimptomatici sau se pot prezenta cu semne și simptome ale insuficienței cardiace, precum dispnee sau edem pulmonar. Pe termen lung poate duce la dilatarea ventriculului stâng, fibrilație atrială, insuficiență cardiacă. Care sunt simptomele regurgitării mitrale?  Semnele și simptomele insuficienței mitrale depind de severitatea și de rapiditatea instalării acestei condiții. Printre cele mai frecvente se numără însă:  Oboseala puternică (oboseală la efort);  Palpitații (ai senzația că inima ta bate prea repede sau prea tare ori că sare o bătaie; de obicei, acest lucru tinde să se întâmple când stai întins pe partea stângă); Amețeli bruște;  Lipotimii (leșinuri);  Suflu cardiac (sunet provocat de fluxul sangvin, ce poate fi perceput cu ajutorul unui stetoscop);  Dispnee (dificultăți de respirație);  Aritmie;  Umflarea gleznelor și picioarelor (edem). [3][2] De cele mai multe ori, insuficiența mitrală este ușoară și progresează lent. De aceea, pot trece ani până la apariția simptomelor. Există și situații când afecțiunea se dezvoltă brusc (de ex. uneori în infarctul miocardic) și în acest caz, simptomele se instalează acut. Diagnosticarea insuficienței mitrale Procesul de diagnosticare a regurgitării mitrale începe cu anamneza și examenul clinic, urmate de unul sau mai multe teste și investigații. Printre cele mai comune se numără:  Ecocardiografia - arată structura valvei mitrale și permite evaluarea fluxului sangvin; poate confirma diagnosticul de insuficiență mitrală și determina severitatea acesteia; Electrocardiografia - măsoară activitatea electrică a inimii și poate detecta tulburările de ritm cardiac asociate cu insuficiența mitrală;  Radiografia - permite evaluarea dimensiunilor camerelor inimii;  RMN - oferă imagini detaliate ale inimii și poate ajuta la obținerea mai multor informații privind severitatea insuficienței mitrale, dar și dimensiunea și funcția ventriculului stâng;  Test de efort sau test de stres - arată modul în care inima funcționează în condiții de efort;  Coronarografia - permite vizualizarea arterelor inimii, oferind informații importante despre structura și funcțiile acesteia. [3]  Care sunt riscurile MitraClip?  Complicațiile sunt rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Complicațiile posibile includ: Reacții alergice la administrarea substanței de contrast, inclusiv insuficiența renală;  Reacții la compușii anestezici; Fistule arteriovenoase la locul puncției; Sângerări, hematom la locul puncției; Febră; Cefalee (durere de cap), migrenă; Infecții la locul puncției; Embolie gazoasă; Aritmii cardiace; Accident ischemic tranzitor sau accident vascular cerebral – risc redus prin efectuarea de rutină a ETE, pentru a exclude prezența trombilor; Stenoza mitrală iatrogenă – deși nu a fost descrisă în studiile efectuate, există un risc al acestei complicații, mai ales în cazul implantării mai multor clipuri; Creșterea gradientului transmitral; Defect septal atrial iatrogen; Intervenție chirurgicală necesară în cazul rezultatelor nesatisfăcătoare – rar. Ce se întâmplă în timpul procedurii MitraClip?  Procedura se efectuează în sala de angiografie.  Se pregătește locul de abord prin îndepărtarea părului din zona inghinală, se efectuează asepsia locală și se administrează tratament anticoagulant;  Medicul intervenționist va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal (la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza artera femurală;  La acest nivel, se va introduce o teacă; ulterior, pe teacă se introduce un cateter-ghid;  Cateterul va fi ghidat sub ecran radiologic până la nivelul atriului drept;  Se injectează substanța de contrast și se efectuează angiograme repetate, pentru a vizualiza regurgitarea mitrală și pentru a verifica locul cateterului;  Va fi puncționat septul interatrial (puncție transseptală);   Se va introduce un nou cateter pe ghid, care va fi fixat în una din cele patru vene pulmonare (vena pulmonară superioară);  Pe cateterul-ghid va fi introdus în atriul stâng sistemul MitraClip, care, sub imagine ecografică, va fi poziționat la nivelul valvei, astfel încât „brațele” dispozitivului să fie dispuse perpendicular pe foițele valvei;  Odată ce s-a poziționat optim, dispozitivul MitraClip va fi avansat către ventriculul stâng; când medicul confirmă poziția corectă și reducerea regurgitării, clipul va fi detașat; în caz contrar va fi repoziționat; uneori, poate fi montat un al doilea clip;  Se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord; pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările; în ambele cazuri de abord, este indicată păstrarea repausului la pat; în anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale; acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției; AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale, având ca efect obținerea hemostazei în doar două ore; astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Întrebări frecvente Cât durează internarea după tratamentul MitraClip?  Comparativ cu chirurgia cardiacă, procedura Mitraclip are avantajul unei recuperări rapide și a unei scurte durate de spitalizare. Durata de spitalizare este, în general, sub o săptămână, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații. În mod normal, ar trebui să poți pleca acasă după 2-3 zile.  Ce dispozitive medicale sunt folosite pentru procedura MitraClip? Sistemul MitraClip reprezintă un cateter ghid și un sistem care conține la capătul său clips-ul și permite delivrarea lui la nivelul foițelor valvei. Clips-ul are două „brațe” fiecare cu o porțiune centrală („gripper”) care, prin unire, facilitează unirea celor două foițe ale valvei mitrale. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai fost supus unei proceduri MitraClip, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție. Imediat după externare vei face recuperare fizică. Vei urma un tratament cu aspirină și antiagregant plachetar timp de aproximativ trei luni, la indicația medicului. Care este prețul procedurii MitraClip? Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți răspunde la toate întrebările referitoare la această procedură, inclusiv cele privind prețul acesteia. Dacă vrei să știi care este prețul procedurii MitraClip sau care este prețul unei operații a valvei inimii, tot ce trebuie să faci este să ne suni sau să completezi formularul disponibil pe site și vei contactat în cel mai scurt timp de către unul dintre consultanții noștri. Insuficiența mitrală este o afecțiune ce trebuie monitorizată constant și care, în lipsa tratamentului adecvat, poate duce la apariția unor probleme grave de sănătate. Tratamentul standard pentru regurgitarea mitrală este cel chirurgical, dar acesta nu este o opțiune potrivită pentru toți pacienții și presupune mai multe riscuri. În astfel de cazuri, este de preferat să se apeleze la procedura MitraClip, care permite tratarea insuficienței mitrale pe cale minim invazivă.  Bibliografie:  Fiorilli, Paul N., et al. „Transcatheter Mitral Valve Replacement: Latest Advances and Future Directions.” Annals of Cardiothoracic Surgery, vol. 10, no. 1, Jan. 2021, pp. 85–95, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7867435/, 10.21037/acs-2020-mv-21. Accessed 29 Sept. 2022. „What Is Mitral Valve Regurgitation?” WebMD, WebMD, 15 Sept. 2016, www.webmd.com/heart-disease/what-is-mitral-valve-regurgitation. Accessed 29 Sept. 2022. „Mitral Valve Regurgitation - Symptoms and Causes.” Mayo Clinic, 2022, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/mitral-valve-regurgitation/symptoms-causes/syc-20350178. Accessed 29 Sept. 2022. „Transcatheter mitral valve repair” Uptodate.com, 2022, www.uptodate.com/contents/transcatheter-mitral-valve-repair. Accessed 29 Sept. 2022.

Ai fost diagnosticat cu fibrilație atrială? Nu ești singurul care se află în această situație. Este cea mai frecvent întâlnită tulburare de ritm cardiac, una de care peste 33 de milioane de oameni din întreaga lume suferă. Tratamentul său se concentrează pe restabilirea ritmului normal al inimii, cu ajutorul medicamentelor ori prin efectuarea unor proceduri precum cardioversia sau ablația fibrilației atriale, dar și pe prevenirea apariției unor complicații. Cel mai mare risc asociat cu fibrilația atrială este accidentul vascular cerebral și, în general, pentru prevenirea sa se prescriu anticoagulante. Când acest lucru nu este posibil, o soluție alternativă care ți s-ar putea recomanda este procedura Watchman.[3][4] Generalități despre procedura Watchman  Tratamentul cu anticoagulante orale, de care majoritatea pacienților cu fibrilație atrială au nevoie pentru a reduce riscul producerii unui accident vascular cerebral sau a altor evenimente embolice, crește riscul de sângerare și poate fi contraindicat în cazul anumitor persoane. O alternativă la care se poate apela în astfel de situații este procedura Watchman.  Această procedură intervențională presupune, pe scurt, închiderea auriculei atriale stângi prin implantarea unui dispozitiv special, prevenind astfel formarea cheagurilor de sânge sau a trombilor și migrarea acestora, prin vasele de sânge, către creier.[2] Deși există mai multe dispozitive de acest nivel, care să blocheze migrarea trombilor, dispozitivul de tip Watchman este singurul care poate fi implantat în interiorul auriculei atriale stângi. Ce înseamnă fibrilație atrială?  Fibrilația atrială este una dintre cele mai întâlnite aritmii cardiace, caracterizată printr-o frecvență cardiacă neregulată și adesea anormal de rapidă.[3] Impulsurile electrice care determină ritmul cardiac apar cu o frecvență foarte mare, la nivelul atriului stâng. Frecvența undelor de fibrilație este de 400-600 pe minut. Pulsul pe care îl resimte pacientul în fibrilație, 150-160, este rata cu care acestea trec prin filtrul nodului atrioventricular. Cel mai adesea, fibrilația atrială apare pe fond patologic, fie la oamenii care au ischemie miocardică, boli tiroidiene, diabet, hipertensiune, fie odată cu înaintarea în vârstă. Mai rar, aceasta tulburare de ritm cardiac poate apărea și la persoanele cu o inimă sănătoasă, în condiții de stres: nopți pierdute, exces de consum de alcool, exces de consum de substanțe excitante etc.   Indiferent de cauză, faptul că sângele nu curge regulat prin atrii favorizează formarea trombilor, iar locul predilect de formare este la nivelul urechiușei stângi (o „extensie” a atriului stâng, cunoscută și sub denumirea de auricula atrială). Acești trombi pot migra în circulație și pot ajunge în orice vas de sânge, ceea ce poate avea consecințe serioase (ex: AVC, infarct miocardic, ischemie mezenterică, ischemie acută de membre). În acest context, persoanele cu fibrilație atrială necesită tratament anticoagulant pentru a preveni formarea trombilor, dar, după cum am menționat deja, și acest tratament implică riscuri de sângerare dacă nu se efectuează o monitorizare strictă a testelor de coagulare (INR). Pentru a preveni aceste complicații se impun noi măsuri de control și una dintre metodele de prevenție este implantarea dispozitivului Watchman la nivelul urechiușei stângi. Cum îți poți da seama că suferi de fibrilație atrială? Simptomele fibrilației atriale pot varia și multe dintre ele pot fi atribuite și altor cauze. Cele mai comune semne care pot indica existența acestei tulburări de ritm cardiac sunt: În unele cazuri, nu există niciun simptom, în special atunci când este vorba de persoane în vârstă, fibrilația atrială fiind descoperită întâmplător, în timpul unui control de rutină sau a unor investigații pentru diagnosticarea altor afecțiuni.[3] În ce constă procedura Watchman? Procedura de implantare a dispozitivului Watchman este una minim invazivă și se efectuează într-o sală de angiografie. Poate dura între 1 și 3 ore și de obicei se efectuează sub anestezie generală.[2] Înainte de a se începe procedura propriu-zisă, se va realiza o ecografie transesofagiană. Rolul acesteia este de a evidenția prezența sau absența trombilor și a permite stabilirea dimensiunile optime ale dispozitivului ce urmează a fi implantat. Ulterior, după asepsia locală și anticoagulare optimă, se va începe procedura de implantare a dispozitivului:  Medicul intervenționist efectuează mici incizii la nivelul canalului inghinal (la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza vena femurală; La nivelul acestei mici incizii, sub ecran radiologic, se introduce o teacă pe care se introduc apoi catetere ce vor fi ghidate până la nivelul inimii;  Se injectează substanța de contrast și se practică angiograme seriate pentru a verifica în permanență poziția cateterelor; Folosind ecografia transesofagiană intraprocedural, se pune în evidență partea septului interatrial (peretele care desparte cele două atrii); acest loc este cel mai adecvat pentru puncția transseptală și la acest nivel ghidul va fi trecut din atriul drept în atriul stâng;  Se înaintează cateterul și dispozitivul ales pe baza măsurătorilor efectuate cu ajutorul ecografiei până la acest nivel;  Se poziționează dispozitivul la nivelul gurii de deschidere a auriculei atriale (urechiușei) și se verifică poziția lui prin ecografie transesofagiană și angiografie; dacă poziția dispozitivului Watchman® este corectă, acesta va fi eliberat; în caz contrar, va fi repoziționat și noua poziție va fi reverificată. Odată ce s-a stabilit că dispozitivul este în poziție corectă, se vor îndepărta toate cateterele și procedura se consideră încheiată. Cât durează internarea după Watchman? Unul dintre avantajele procedurilor minim invazive, cum este și procedura Watchman, este acela că nu va trebui să petreci prea mult timp în spital și te vei recupera mai repede. De regulă, durata de spitalizare este de câteva zile. Dacă  evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații, vei sta în spital mai puțin de o săptămână. Care sunt riscurile procedurii Watchman?   Complicațiile sunt rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Totuși, există anumite riscuri pe care trebuie să le cunoști și printre acestea se numără:  Reacții alergice la administrarea substanței de contrast, inclusiv insuficiența renală;  Reacții la compușii anestezici;  Fistule arteriovenoase la locul puncției; Sângerări la locul puncției; Febră; Cefalee (durere de cap), migrenă;  Infecții;  Embolie gazoasă; Embolizarea dispozitivului; Revărsat lichid pericardic. Hemostaza după procedura Watchman  După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Ce dispozitive medicale sunt folosite în timpul procedurii Watchman?  Dispozitivul Watchman® este un dispozitiv auto-expandabil, cu o formă asemănătoare unei parașute, care conține o ramă de nitinol. Pe margine este prevăzut cu structuri de fixare la nivelul auriculei atriale, iar rama de nitinol este acoperită de o rețea formată din poliester. Rolul acesteia este de a reține trombii la nivelul auriculei. Dispozitivul Watchman® este disponibil în diametre de 21 mm, 24 mm, 27 mm, 31 mm și 33 mm, care permit potrivirea la anatomia auriculei.  Accesul la auricula atrială stângă este obținut printr-o teacă de acces transseptală, prin abordarea venei femurale; teaca este disponibilă într-o configurație cu curbă dublă, simplă sau anterioară și servește drept conductă pentru cateterul de livrare.[1] Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai fost supus unei proceduri Watchman, asigură-te că există cineva care te poate ajuta în primele zile după externare, când nu vei avea voie să conduci, să ridici obiecte grele sau să faci exerciții fizice intense.[5] Imediat după externare vei face recuperare fizică și vei urma un tratament cu aspirină și antiagregant plachetar timp de aproximativ trei luni, la indicația medicului. De asemenea, va trebui să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție.   Procedura Watchman nu poate vindeca fibrilația atrială, dar contribuie la prevenirea formării cheagurilor de sânge și a producerii unui accident vascular cerebral, una dintre cele mai severe complicații ale acestei tulburări de ritm cardiac. Pentru informații suplimentare, completează formularul disponibil pe site-ul nostru iar unul dintre consultanții noștri te va contacta în scurt timp și îți va răspunde la toate întrebările, de la cele referitoare la prețul procedurii Watchman până la cum te poți programa. Bibliografie:  Akinapelli, Abhilash, et al. “Left Atrial Appendage Closure – the WATCHMAN Device.” Current Cardiology Reviews, vol. 11, no. 4, 1 Nov. 2015, pp. 334–340, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4774639/, 10.2174/1573403X11666150805115822. “Left Atrial Appendage Closure Using Occlusion and the WATCHMAN Device.” The Society for Cardiovascular Angiography and Interventions, 4 Jan. 2016, www.secondscount.org/treatments/treatments-detail-2/left-atrial-appendage-closure-using-occlusion-watc#.Y2ytdXZBzIU. Accessed 10 Nov. 2022. NHS Choices. Overview - Atrial Fibrillation. 2022, www.nhs.uk/conditions/atrial-fibrillation/. Accessed 10 Nov. 2022. Pradyumna Agasthi, and Reza Arsanjani. “Catheter Management of Left Atrial Appendage Closure Devices.” Nih.gov, StatPearls Publishing, Oct. 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK557458/. Accessed 10 Nov. 2022. “What to Expect before LAA Closure Using Occlusion and the WATCHMAN Device.” The Society for Cardiovascular Angiography and Interventions, 4 Jan. 2016, www.secondscount.org/treatments/treatments-detail-2/what-to-expect-before-laa-closure-using-occlusion-#.Y2ytrXZBzIU. Accessed 10 Nov. 2022.

Defibrilatorul cardiac implantabil este unul dintre acele dispozitive pe care medicii le folosesc pentru tratarea tulburărilor de ritm cardiac severe. Deși nu va vindeca afecțiunea de care suferi, acesta poate preveni moartea cardiacă subită și restabili ritmul normal al inimii atunci când este necesar. Implantarea sa presupune însă o intervenție chirurgicală care nu este lipsită de anumite riscuri.[1] Ce este un defibrilator cardiac?  Defibrilatorul (ICD) este un dispozitiv electronic care monitorizează permanent ritmul inimii. Atunci când detectează un ritm cardiac rapid, anormal, descarcă energie la nivelul mușchiului inimii, ceea ce face ca aceasta să revină la ritmul normal. Defibrilatorul funcționează ca un monitor care identifică ritmul anormal al inimii și aplică tratamentul corespunzător pentru a restabili bătăile normale. Un defibrilator poate avea mai multe funcții, pe care doctorul tău le va programa în funcție de necesități: Pacing anti-tahicardie (ATP) – atunci când inima bate foarte repede, dispozitivul va elibera la nivelul mușchiului inimii câteva impulsuri electrice mici, pentru a opri ritmul rapid și a restabili ritmul normal; Cardioversie – în caz de ritm anormal, se administrează un șoc electric cu energie joasă (ca un curent de mică intensitate) care se va suprapune peste o bătaie a inimii, așa încât să se obțină ritmul normal; Defibrilare – atunci când inima bate extrem de repede, putând cauza astfel evenimente fatale, defibrilatorul cardiac intern administrează un curent de energie mare pentru a restabili bătăile normale; Stimulare în caz de bradicardie – atunci când bătăile inimii sunt rare, se eliberează mici impulsuri electrice pentru a susține o frecvență normală cardiacă.  Rolul defibrilatorului cardiac  Tahicardia ventriculară și fibrilația ventriculară sunt două tulburări de ritm cardiac foarte severe, amenințătoare de viața, care determină bătăi foarte rapide ale inimii. În lipsa tratamentului corespunzător, rapid, pot cauza decesul. Medicul aritmolog îți poate recomanda implantarea unui defibrilator automat dacă ai avut cel puțin un eveniment de acest tip sau dacă există un risc ridicat ca acest lucru să se întâmple (așa cum se întâmplă în cazul anumitor afecțiuni cardiace). Când este indicată implantarea unui defibrilator cardiac?  Sunt două categorii de indicații: profilaxie primară (adică prevenirea evenimentelor nedorite, înainte de un prim episod produs) și profilaxie secundară (prevenirea evenimentelor după un prim episod produs). Această procedură este recomandată:  Pacienților care au avut deja un episod de oprire cardiacă;  Pacienților care au avut anterior tahicardie (cel puțin un episod) sau fibrilație ventriculară; Pacienților cu infarct miocardic în antecedente și care au risc crescut de oprire cardiacă sau moarte subită cardiacă;  Pacienților nespitalizați care așteaptă un transplant cardiac.  Implantarea unui defibrilator cardiac mai este indicată în caz de:  Cardiomiopatie hipertrofică sau alte afecțiuni care pot predispune la tulburări de ritm ca cele menționate mai sus (ex: sindrom de QT lung);  Boli cardiace structurale;  Sincopă (pierderea stării de conștiență) de cauza necunoscută și inducerea la studiul electrofiziologic a tahicardiei sau fibrilației ventriculare;  Displazie aritmogenă de ventricul drept;  Sindrom Brugada;  Sarcoidoză cardiacă; Miocardită cu celule gigante; Boala Chagas.  Cum te pregătești de procedură?  Pregătirea pentru procedură presupune:  Efectuarea unui examen clinic complet, a unei radiografii toracice și a unui set complet de analize de sânge;  Eliminarea oricărui potențial focar infecțios (infecții ORL, stomatologice etc);  Repaus alimentar cu cel puțin 8 ore înaintea intervenției; asta înseamnă că nu vei avea voie să mănânci sau bei nimic, nici măcar apă (dacă trebuie să iei anumite medicamente, înghite-le cu o cantitate cât mai mică de apă).[3]  Ce se întâmplă în timpul procedurii?  Implantarea defibrilatorului este o tehnică minim invazivă care presupune fixarea sondelor la nivelul țesutului cardiac, la nivelul camerei dorite (atriu și/sau ventricul/ventriculi – în funcție de tipul de dispozitiv) urmând ca acestea să fie atașate de generatorul de puls, care va fi fixat fie sub piele (cel mai frecvent procedeu), fie sub mușchiul pectoral. Pentru a preveni infecțiile, vei primi antibiotic intravenos la începutul procedurii, se va dezinfecta zona unde urmează să se facă incizia și vei fi monitorizat permanent. Iată cum va decurge procedura propriu-zisă:  Se face o incizie mică în partea stângă a toracelui, sub claviculă; Se identifică vena pe care se va introduce un cateter (un tub subțire de plastic) prin care vor fi introduse sondele până la nivelul inimii; de obicei, poziționarea sondelor se face sub control electrocardiografic (pe traseu se urmăresc anumite elemente care sugerează cât de mult s-a avansat cu sonda la nivelul inimii obținând astfel poziția optimă) și fluoroscopic (se obțin imagini asemănătoare celor radiologice, urmărindu-se astfel poziția corectă);  Se creează un buzunar sub piele în care va fi plasat generatorul;  Se verifică buna funcționare a dispozitivului prin teste specifice, pe durata cărora vei fi adormit;  Odată ce s-a confirmat bună funcționare, sondele vor fi atașate la generator; La finalul procedurii, se utilizează un dispozitiv extern cu ajutorul căruia se vor seta suplimentar anumiți parametrii, care să asigure, la nevoie, un tratament optim; Se realizează din nou dezinfecția plăgii, se închide apoi cu fire de sutură și se realizează pansament steril, compresiv. Această tehnică presupune abordul transvenos, endocardic (când sondele sunt fixate în interiorul inimii). În anumite situații, acest abord nu este posibil și atunci se indică intervenție chirurgicală, cu anestezie generală. În cadrul acestei proceduri, sondele vor fi fixate pe suprafața inimii și generatorul va fi poziționat într-un “buzunar” făcut la nivelul abdomenului (tehnică se numește “abord epicardic”). Ce dispozitive medicale sunt folosite?  Defibrilatorul este format din: Generator de puls – acesta conține bateria (în care este stocată energia care va fi descărcată la nevoie) și un mini-computer care va detecta ritmul inimii, pe baza informațiilor transmise de sonde; Una sau mai multe sonde – acestea sunt fixate la nivelul cavităților inimii, prin intermediul lor se transmit atât informații către mini computer, cât și impulsuri electrice de la generator, în caz de bătăi anormale cardiace. Mai trebuie menționat și că există mai multe tipuri de defibrilatoare: Unicameral – prezintă o singură sondă care se fixează în ventriculul drept, unde se vor elibera impulsuri electrice la nevoie; Bicameral – două sonde vor fi fixate la nivelul inimii drepte (una în atriu și una în ventricul); stimulul electric va fi eliberat inițial la nivelul atriului, apoi la nivelul ventriculului, producând astfel o stimulare cât mai aproape de ceea ce se întâmplă în mod normal la nivel cardiac; Biventricular – presupune două sonde (în acest caz una dintre ele se bifurcă la nivelul celor două cavități ale inimii drepte) sau 3 sonde care vor fi fixate în atriul și ventriculul drept, respectiv la nivelul ventriculului stâng (deci la nivelul ambilor ventriculi; acest tip de stimulare se mai numește terapie de resincronizare cardiacă); permite menținerea unui ritm cardiac într-o manieră cât mai aproape de cea fiziologică; este un dispozitiv utilizat doar la anumiți pacienți cu insuficiență cardiacă (se numește CRT/ICD). În mod normal, ventriculul drept și ventriculul stâng (camerele inferioare ale inimii) se contractă în același timp. În caz de insuficiență cardiacă se produc anomalii care fac ca această contracție să nu se mai realizeze simultan, ceea ce duce la afectarea suplimentară a funcției inimii (normal, inima funcționează ca o pompă care face ca sângele să ajungă în corp în cantitate suficientă pentru o funcționare bună a tuturor organelor și țesuturilor; în caz de insuficiență cardiacă, cantitatea de sânge pompată scade, ceea ce duce la suferințe multiple în organism și simptome precum durere în piept, respirație dificilă, edeme, probleme renale, amețeli, stare generală alterată). Ce se întâmplă după realizarea procedurii?  După finalizarea procedurii, vei fi transferat în camera de recuperare, vei primi un tratament medicamentos și instrucțiuni de îngrijire a plăgii. Zona unde a fost implantat defibrilatorul cardiac poate fi umflată și sensibilă la atingere timp de câteva zile sau chiar săptămâni. Dacă este necesar, ți se vor prescrie analgezice. Este indicat să ai pe cineva care să te ducă acasă și să te ajute pe parcursul recuperării.[3] Cât durează internarea?  Procedura de implantare are avantajul unei recuperări rapide și a unei scurte durate de spitalizare. Durata de spitalizare este, în general, foarte scurtă, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații. Vei putea pleca acasă la câteva ore de la intervenție. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital?  Dacă ai fost supus unei proceduri de implantare de defibrilator cardiac: Trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție; Imediat după externare vei face recuperare fizică; Pe termen lung, sunt necesare monitorizări Holter EKG și evaluări ecocardiografice la intervale variate; vei ține legătura cu echipa medicală pentru a te programa la control; la externare vei primi un card care va conține detalii despre dispozitivul implantat, pe care va trebui sa îl ai asupra ta la controalele ulterioare; Ți se va recomanda să eviți mișcările bruște, în special pe cele care implică ridicarea brațului deasupra nivelului umărului, timp de cel puțin 8 săptămâni după intervenție;  poți preveni astfel dislocarea sondelor înainte de vindecarea zonei unde a fost implantat defibrilatorul cardiac;  Timp de cel puțin o lună, este indicat să eviți activitățile și exercițiile fizice intense sau ridicarea de greutăți; sporturile de contact ar putea reprezenta o interdicție pe termen lung;[3] Ar trebui să te poți întoarce la serviciu după câteva săptămâni, dar dacă printre sarcinile pe care trebuie să le îndeplinești se numără ridicarea de greutăți ori alte activități fizice solicitante, întreabă-ți medicul dacă ar trebui să mai aștepți un timp înainte de a le relua; Deși dispozitivul nu ar trebui să-ți afecteze viața sexuală, va trebui să eviți pozițiile care pun presiune pe brațe și piept în primele câteva săptămâni după intervenție, dar defibrilatorul este programat să facă față creșterilor normale ale ritmului cardiac, așa că este puțin probabil să suferi un șoc electric în timpul sexului.[2] Cum arată viața cu un defibrilator cardiac?  Recuperarea completă după intervenția de implantare a defibrilatorului cardiac poate dura între 1 și 2 luni, după care îți vei putea relua viața normală, cu condiția să ții cont de anumite măsuri de precauție. Una dintre acestea se referă la interferențele electrice. În cazuri rare, acestea pot afecta funcționarea dispozitivului; pentru a preveni o astfel de problemă se recomandă:  Păstrarea unei distanțe de aproximativ 15 cm între defibrilator și telefoane și alte dispozitive mobile atunci când sunt pornite - există riscul ca acesta să confunde semnalul telefonului mobil cu bătăile inimi și să acționeze pentru a le încetini; Evitarea sistemelor de detectare a metalelor - detectoarele de metal portabile conțin adesea un magnet care poate interfera cu dispozitivul; atunci când urmează să călătorești cu avionul, de exemplu, încearcă să soliciți un control manual sau ca detectorul portabil să nu fie menținut în aproprierea defibrilatorului mai mult de 30 de secunde; este indicat să ai tot timpul la tine cardul defibrilatorului cardiac, pentru a evita incidente neplăcute;  Evitarea investigațiilor imagistice - unele proceduri, precum RMN, angiografia prin rezonanță magnetică (MRA) și ablația cu radiofrecvență sau cu microunde nu sunt întotdeauna recomandate dacă ți-a fost implantat un defibrilator cardiac.  Poți însă folosi fără grijă dispozitive precum televizoarele, telecomenzile, cuptoarele cu microunde, radiourile, păturile electrice, aparatele de ras electrice, computerele, scanerele sau imprimantele. În funcție de ce tip de tulburare de ritm cardiac suferi, ți s-ar mai putea recomanda și să nu mai conduci sau cel puțin să eviți să faci asta timp de cel puțin câteva luni.[3]  O altă precauție de care trebuie să ții cont se referă la durata de viață a unui defibrilator cardiac. Bateria acestuia rezistă între 3 și 6 ani, după care va trebui înlocuită. Controalele repetate la indicația medicului sunt absolut necesare. Trebuie spus, de asemenea, că deși defibrilatoarele cardiace implantabile sunt extreme de utile în oprirea aritmiilor amenințătoare de viață, unii pacienți au nevoie de medicație suplimentară pentru a reduce frecvența de producere a acestor tulburări de ritm, și doar rar, în cazul în care medicamentele nu sunt eficiente, se poate recurge la tehnici de ablație. De asemenea, se pot elibera șocuri în anumite condiții necorespunzătoare (fibrilație atrială, tahicardie sinusală, sau alte aritmii care își au originea la nivelul atriilor.) Care sunt riscurile și complicațiile posibile?  Complicațiile sunt rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Printre acestea se numără:  Reacții alergice la substanțele administrate; Mici sângerări la nivelul puncției venoase; Hematom la nivelul plăgii; Deschiderea plăgii; Durere; Febră; Infecție; Reacție imunologică – rar; Funcția anormală din cauza complicațiilor posibile din timpul procedurii (ex: pneumotorax – pătrunderea aerului în torace între foițele care învelesc plămânii, pericardită – acumulare de lichid între foițele care acoperă inima, infecții, eroziuni la nivelul pielii, hematom, tromboza venoasă); tratamentul optim al complicației poate asigura funcționarea normală a dispozitivului; eroziunea generatorului la nivelul pielii este rară, dar poate duce la înlocuirea dispozitivului și necesita administrare de antibiotice; dislocarea sondelor (nu rămân în poziția în care au fost inițial fixate) se produce de obicei în primele 2-3 zile și poate fi observată la radiografia toracică; în această situație, dacă sonda afectată este la nivelul ventriculului se pot produce tulburări severe de ritm (aritmii); Administrarea necorespunzătoare de șocuri sau eșecul eliberării acestora, eșecul cardioversiei;  Ruptură, dislocarea sondelor;  Fibroza țesutului inimii la locul de fixare a sondelor;  Aritmii;  Sindrom de pacemaker – agravarea stării pacientului după implantarea stimulatorului;  Sindromul Twiddler – atunci când pacientul manipulează generatorul de puls (“se joacă”) implantat sub piele, ceea ce poate duce la diferite complicații ale aparatului (ex: ruptura de sonde);  Leziuni ale arterelor subclavii, ale nervilor sau ale vaselor limfatice;  Pneumotorax, hemotorax (acumulare de sânge în torace), hemopneumotorax (acumulare atât de sânge, cât și de aer în torace);  Embolie pulmonară;  Afectare valvei tricuspide;  Perforare cardiacă;  Pericardită;  Epuizarea bateriei generatorului; Tromboze venoase la nivelul membrului superior (ex: vena axilară); Endocardita infecțioasă. Care este prețul implantării unui defibrilator cardiac?  Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți oferi toată informațiile de care ai nevoie cu privire la această procedură, inclusiv care este prețul implantării defibrilatorului cardiac. Ne poți suna chiar tu sau poți completa formularul disponibil pe site și vei fi contactat cât mai curând posibil.  Implantarea unui defibrilator cardiac este o procedură ce implică anumite riscuri și nu este întotdeauna ușor să te obișnuiești cu prezența acestuia în interiorul corpului tău. De asemenea, va trebui să respecți anumite precauții cât timp îl ai. Pe de altă parte, în cazul în care ai fost diagnosticat cu tulburări de ritm cardiac severe, acesta îți poate salva viața. Cântărește cu atenție beneficiile și riscurile unui astfel de dispozitiv și ține cont de recomandările medicului tău înainte de a lua o decizie.  Surse de referință:  “Arrhythmias - Treatment | NHLBI, NIH.” Nih.gov, 24 Mar. 2022, www.nhlbi.nih.gov/health/arrhythmias/treatment. Accessed 5 July 2022. ICD. “What Is an ICD?” Heart Foundation NZ, 2022, www.heartfoundation.org.nz/your-heart/heart-treatments/implantable-cardioverter-defibrillator-icd. Accessed 5 July 2022. “Implantable Cardioverter-Defibrillators (ICDs) - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2021, www.mayoclinic.org/tests-procedures/implantable-cardioverter-defibrillators/about/pac-20384692. Accessed 5 July 2022.