MONZA ARES - Spitalul Monza

Ce este procedura JetStream? Pe artere se depun, de-a lungul anilor, produși sangvini, colesterol și calciu, într-un proces natural numit ateroscleroză. Pereții arterelor se îngroașă și sângele circulă cu greutate, existând riscul producerii unui infarct miocardic, AVC sau ischemie a membrelor, în funcție de localizarea stenozelor arteriale. Tratamentul standard pentru arterele îngustate este angioplastia cu stent. Însă, uneori, calciul depus pe pereții arterelor este atât de dur, încât stentul nu poate fi dilatat. O arteră pe ai cărei pereți s-a depus calciul nu mai este flexibilă. Atunci când medicii încearcă să o dilate cu ajutorul unui stent sau balon, procedura eșuează. În astfel de cazuri se folosește o procedură complementară angioplastiei, aterectomie cu sistem Jetstream. Aceasta constă în introducerea în arteră a unui cateter dotat la capăt cu un sistem special de lamele care fărâmițează depunerile de calciu și le aspiră ulterior. În urma procedurii Jetsream, medicii pot interveni și dilata artera cu un balon sau stent. Ai putea avea nevoie de procedura Jetstream dacă ai simptomele: Procedura Jetstream este potrivită în cazul senozelor sever calcifiate localizate pe arterele coronare sau pe arterele care irigă membrele superioare și inferioare. Cât durează internarea? Medicul cardiolog intervenționist va decide dacă în cadrul procedurii de angioplastie este nevoie și de procedura JetStream, atunci când arterele sunt calcifiate sever și dilatarea cu stent nu se poate face în condiții optime. Această procedură are avantajul unei recuperări rapide. În absența complicațiilor, pacientul rămâne internat în spital între 24 și 48 de ore. Ce se întâmplă în timpul procedurii Jetstream? După ce s-a realizat anestezia locală, medicul cardiolog intervenționist face o puncție la nivelul plicii inghinale sau a brațului drept, pentru a accesa artera femurală, respectiv pe cea radială. La locul puncției este montată o teacă prin care este introdus un cateter dotat în capăt cu un sistem special cu lamele. Acesta este avansat până la nivelul stenozei calcifiate. Lamelele fărâmițează calciul depus pe pereții arterelor și ulterior acestea sunt aspirate de sistemul Jestream, pentru a nu rămâne în circulația sangvină. După ce depunerile de calciu au fost îndepărtate, medicul cardiolog intervenționist va dilata artera cu ajutorul unui balon și/sau stent, redând astfel circulația sângelui. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? După procedura Jetstream și cea de angioplastie este important să respecți tratamentul indicat de medicul cardiolog la externare și să revii la control la 1, 6 și 12 luni de la efectuarea procedurii. Îți poți relua activitatea imediat. Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge.

Generalități despre terapia Shockwave Terapia Shockwave este o procedură complementară folosită în cazurile în care angioplastia cu balon sau cu stent nu se poate realiza în condiții de siguranță, din cauza calcifierilor severe. În procesul de ateroscleroză, pe pereții arterelor coronare se depun diverși produși sangvini, colesterol și calciu și se formează placa de aterom. În mod normal, aceste zone de stenoză pot fi dilatate cu ajutorul unui balon sau prin montarea unui stent, în cadrul procedurii de angioplastie coronariană. Există însă cazuri când leziunile sunt sever calcifiate. În aceste cazuri, medicul cardiolog intervenționist poate recurge la terapia Shockwave pentru a dezintegra calciul care obstruează artera. Ai putea avea nevoie de Shockwave dacă ai simptomele: Acest fenomen apare mai ales la bărbați, după vârsta de 70 de ani. Alți factori de risc sunt indicele masei corporale mare, diabetul, hipertensiunea arterială, nivelul crescut al fibrinogenului și al proteinei C-reactive. Cât durează internarea? Terapia Shockwave se face în cadrul procedurii de angioplastie care are avantajul unei internări de scurtă durată și o perioadă de recuperare rapidă. În absența complicațiilor, pacientul rămâne internat în spital între 24 și 48 de ore. Riscuri Shockwave alergia la substanța de contrast sau unele medicamente apariția palpitațiilor (aritmii) sau a leșinurilor infarct miocardic (șansa de 1/10000 de pacienți) apariția de hematoame la locul de puncție Ce se întâmplă în timpul terapiei Shockwave Terapia Shochwave este o procedură care constă în administrarea de unde de șoc la nivelul leziunii coronariene. După ce s-a realizat anestezia locală, medicul cardiolog intervenționist face o puncție la nivelul plicii inghinale sau a brațului drept, pentru a accesa artera femurală, respectiv pe cea radială. La locul puncției este montată o teacă prin care este introdus un cateter prevăzut în capăt cuun balon. Acesta este avansat până la nivelul stenozei calcifiate. Prin intermediul balonului, cu ajutorul unui aparat special, se emit unde de șoc care ”fracturează” calciul premițând expandarea în condiții de siguranță a stentului și revascularizarea arterei. În anumite cazuri, stenozele sunt atât de calcifiate și de strânse încât este necesară terapia simultană prin rotablație și Shockwave. Strategia presupune introducerea cateterului de rotablație care va curăța calciul și va permite cateterului Shockwave să pătrundă la nivelul leziunii și, prin unde de șoc, să dezintegreze calcifierile, pentru a permite implantarea stentului. Hemostaza După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În ambele cazuri de abord, pacientului i se va indica să păstreze repaus la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Ce dispozitive medicale sunt folosite? Stentul este un tub sub formă de rețea metalică cilindrică și are capacitatea de a menține artera coronară deschisă. Există mai multe tipuri de stenturi, de dimensiuni diferite, construite din oțel ( stenturi metalice simple ), aliaje de nichel, cobalt-crom, titan. Stenturile coronariene pot fi acoperite cu polimeri pe care sunt absorbite diferite medicamente, cu efect anticoagulant, antiinflamator și antiproliferativ. Aceste medicamente urmăresc să împiedice restenozarea arterei în acel punct (există un risc de restenozare de 20% în cazul implantării stentului metalic simplu). Acest risc se reduce la sub 1% în cazul folosirii de stent farmacologic activ, impregnat cu medicamente antiproliferative. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o astfel de procedură, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul cardiolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat. Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge.

Rotablația coronariană pentru arterele sever calcificate Asemenea oricărui alt țesut din organism, miocardul (mușchiul inimii) are nevoie de un aport constant de sânge bogat în oxigen, iar acesta îi este furnizat de către arterele coronare. [5] De-a lungul timpul, pe pereții acestor artere se adună depuneri de colesterol, calciu și alte substanțe. În termeni medicali, acestea sunt cunoscute sub denumirea de plăci de aterom. În timp, aceste plăci de calcifiază, ducând la întărirea arterelor și la îngreunarea sau blocarea completă a circulației sângelui. [4]  În mod normal, dacă există stenoze (îngustări) semnificative ale arterelor coronare, pentru tratarea acestora se recomandă angioplastia coronariană cu stent. Atunci când arterele se calcifiază, această procedură nu poate oferi însă rezultate satisfăcătoare. Din fericire, există alte soluții, mai eficiente, pentru arterele sever calcifiate. Una dintre ele procedura de rotablație coronariană sau aterectomie rotațională. [2] Ce reprezintă procedura de rotablație? Rotablația coronariană este o procedură minim invazivă, recomandată atunci când arterele care irigă inima sunt blocate de plăcile de aterom calcifiate. Calcificarea arterelor coronare crește odată cu vârstă. Este mai frecventă la bărbați decât la femei, precum și în rândul persoanelor cu sindrom metabolic, dislipidemie, hipertensiune arterială sau insuficiență renală și al fumătorilor. [3] Indiferent de cauză, odată ce plăcile de aterom se calcifiază, simpla angioplastie cu balon sau stent nu mai este posibilă. Medicul cardiolog poate recurge însă la rotablația coronariană pentru a reda circulația dintr-o anumită arteră calcifiată.  Spre deosebire de angioplastie, care practic împinge placa pe partea laterală a arterei, o aterectomie presupune dezintegrarea calciului și îndepărtarea completă a acestuia din arteră, ceea ce permite restabilirea fluxului normal al sângelui. După efectuarea acestei proceduri, în arteră se poate plasa un stent pentru a o menține deschisă. [2] Rotablație se impune la pacienții la care rezultatul coronarografiei relevă calcifieri severe sau în cazurile în care în timpul procedurii de angioplastie medicul cardiolog constată că stentul nu poate fi expandat din cauza depunerilor de calciu. Când ai putea avea nevoie de rotablație - simptome? Simptome asociate în mod frecvent cu stenozarea severă a arterelor și care ar putea indica faptul că ești un posibil candidat pentru procedura de rotablație coronariană sunt:  Infarctul miocardic - o arteră complet blocată poate provoca un atac de cord;  semnele și simptomele sale includ durerea sau presiunea puternică în piept, dureri la nivelul umărului sau al brațului, dificultăți de respirație, transpirația, uneori și dureri de gât sau maxilar, greață și oboseală;  Durerea toracică (angină pectorală) - de obicei, apare pe partea mijlocie sau stângă a pieptului și poate fi declanșată de efort fizic sau emoții puternice, urmând să înceteze la câteva minute de la dispariția factorului declanșator; este descrisă uneori ca o senzație de presiune sau greutate în piept; în alte cazuri, durerea poate fi scurtă, ascuțită și iradiază în gât, braț sau spate;    Oboseală puternică - atunci când capacitatea de a pompare a inimii este afectată poate apărea o senzație de oboseală accentuată, neobișnuită;  Palpitații - ai senzația că inima ta bate prea repede sau prea tare ori că „sare” o bătaie;   Amețeli bruște;  Lipotimii (leșinuri); Electrocardiogramă (ECG) anormală;  Dificultăți de respirație - ca atunci când ai senzația că nu pot să tragi suficient aer în piept. [1] Care sunt riscurile procedurii de rotablație? Alergia la substanța de contrast sau unele medicamente;  Apariția palpitațiilor (aritmii) sau a leșinurilor;  Infarct miocardic (șansă de 1/10000 de pacienți); Apariția de hematoame la locul de puncție. Ce se întâmplă în timpul rotablației coronariene?  După ce s-a realizat anestezia locală, medicul cardiolog intervenționist face o puncție la nivelul plicii inghinale sau a brațului drept, pentru a accesa artera femurală, respectiv pe cea radială. La locul puncției este montată o teacă prin care este introdus un cateter de rotablație, prevăzut la capăt cu un mecanism îmbrăcat în particule de diamant.  Acest mecanism este avansat până la locul unde artera este calcifiată și se va roti cu 140.000 de rotații pe minut, dezintegrând astfel calciul depus pe peretele arterei. Particulele de calciu și placă de aterom dislocate sunt extrem de fine și vor fi preluate în circulația sângelui, după care vor fi absorbite de organism. După ce artera este dezobstruată, medicul intervenționist va implanta un stent pentru a o menține artera.  După terminarea investigației se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În ambele cazuri de abord, pacientului i se va indica să păstreze repaus la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Întrebări frecvente Cât durează internarea după procedura de rotablație?  Ca și în cazul angioplastiei, nu va trebui să stai în spital prea mult timp. În absența unor complicații, vei rămâne internat cel mult 24-48 de ore după intervenție. Ce dispozitive medicale sunt folosite pentru procedura de rotablație? În timpul procedurii de rotablație coronariană, pentru dezintegrarea plăcii de aterom este folosit un cateter prevăzut în capăt cu un dispozitiv oval, îmbrăcat în microcristale de diamant; acesta este ghidat până la porțiunea calcifiată unde, prin rotație, va descompune calciul și placa de aterom în particule foarte fine, care pot fi preluate în circulația sangvină.[6] Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de rotablație, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul cardiolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat. Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge. Care este prețul unei proceduri de rotablație coronariană?  Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți răspunde la toate întrebările suplimentare legate de această procedură, inclusiv care este prețul său. Ne poți suna chiar tu sau poți completa formularul disponibil pe site-ul nostru și vei contactat în cel mai scurt timp de către unul dintre consultanții noștri.  Calcificarea plăcilor de aterom care se acumulează la nivelul arterelor coronare poate duce la apariția unor simptome severe. Atunci când angioplastia cu stent nu este o opțiune, rotablația coronariană reprezintă o altă soluție minim invazivă pentru restabilirea fluxului sangvin normal, una cu puține riscuri și foarte eficientă.    Bibliografie:  “Coronary Artery Disease - Symptoms and Causes.” Mayo Clinic, 2022, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/coronary-artery-disease/symptoms-causes/syc-20350613. Accessed 28 Sept. 2022. Gonzalez, Amanda. “What Is an Atherectomy?” WebMD, WebMD, 2 Nov. 2021, www.webmd.com/heart-disease/what-is-atherectomy. Accessed 28 Sept. 2022. Mohan, Jay, et al. “Coronary Artery Calcification.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 2 May 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK519037/. Accessed 28 Sept. 2022. Parker, Hilary. “Clogged Arteries (Arterial Plaque).” WebMD, WebMD, 13 Oct. 2008, www.webmd.com/heart-disease/clogged-arteries-arterial-plaque. Accessed 28 Sept. 2022. Sweis, Ranya N, and Arif Jivan. “Overview of Coronary Artery Disease (CAD).” MSD Manual Consumer Version, MSD Manuals, 6 June 2022, www.msdmanuals.com/home/heart-and-blood-vessel-disorders/coronary-artery-disease/overview-of-coronary-artery-disease-cad. Accessed 28 Sept. 2022. Valdes, Pedro J, et al. “Rotational Atherectomy.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 4 July 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK499916/. Accessed 28 Sept. 2022.

Ce este stenoza aortică? Situată între ventriculul stâng și aortă, principala arteră din corpul uman, valva aortică este una dintre cele patru valve care controlează fluxul de sânge prin inimă. Când inima se contractă, valva aortică se deschide și lasă sângele să curgă din ventriculul stâng în aortă, iar când inima se relaxează, se închide și împiedică sângele să se scurgă înapoi. O valvă aortică bolnavă poate restricționa fluxul sangvin către creier și corp; în astfel de cazuri, pentru ameliorarea simptomelor și reducerea riscului de complicații, poate fi necesară înlocuirea sa. Există două metode prin care se poate face acest lucru: chirurgia pe cord deschis sau TAVI, procedura de implantare transcateter a valvei aortice. [1][3]  Procedura  TAVI - prezentare generală TAVI este o procedură de cardiologie intervențională minim invazivă folosită în principal pentru tratarea stenozei aortice severe, prin înlocuirea valvei aortice cu o proteză valvulară. Acest lucru se realizează fără deschiderea pieptului, pe cale arterială. Când și de ce ai nevoie de înlocuire a valvei aortice? Înlocuirea valvei aortice poate fi necesară fie atunci când valva aortică s-a îngustat (stenoză aortică), fie când aceasta nu se închide complet (regurgitare aortică). Stenoza aortică Principala indicație pentru procedura TAVI este tratamentul stenozei aortice. Stenoză aortică înseamnă că valva aortică nu se deschide complet în momentul ejectării sângelui și creează un baraj care determină anumite simptome precum respirație grea, amețeală, pierdere de conștientă, dureri toracice.  De ce apare stenoza aortică? În majoritatea cazurilor, apare din cauza unui proces de „îmbătrânire” a valvei sau apare pe o valvă anormală de la naștere care, în timp, suferă anumite modificări. O cauză mai rară este boala reumatismală valvulară.  În timp ce tratamentul medicamentos ameliorează simptomatologia, singura metodă de a opri evoluția către o boală cardiacă terminală este înlocuirea valvei. Cele mai frecvente simptome ale stenozei aortice strânse sunt: Infarct miocardic;  Durere toracică;  Oboseala puternică Palpitații;  Dificultate respirație; Amețeli bruște; Lipotimii; Electrocardiograma (ECG) anormală.  TAVI se adresează pacienților care prezintă o stenoză aortică strânsă (evaluată ecocardiografic) cu simptome severe, la care se așteaptă ca intervenția să aducă un beneficiu clinic major. Anumite categorii de bolnavi (cei cu alte afectări valvulare severe, cu boală coronariană) nu vor avea același beneficiu în urma procedurii iar la aceștia TAVI este descurajată. Indicația va fi stabilită individual, în urma examenelor clinice, biologice și imagistice, după un consult multidisciplinar care implică medicul cardiolog, chirurgul cardiac și medicul anestezist. Regurgitarea aortică Schimbarea valvei aortice poate fi necesară și în cazurile severe de regurgitare aortică [4], o boală ce apare atunci când aceasta nu se închide complet, ceea ce-i permite sângelui să se întoarcă din aortă în ventricul. Există mai multe posibile cauze ale regurgitării aortice, inclusiv:  Febra reumatică (este cea mai frecventă cauză a insuficienței aortice grave în rândul persoanelor în vârstă);  Un defect cardiac congenital; Endocardita (un tip de infecție cardiacă);  Stenoza aortică. Simptomele acestei afecțiuni pot apărea brusc sau treptat și includ:  Dureri în piept care se agravează în timpul exercițiilor fizice;  Oboseală;  Dificultăți de respirație;  Umflarea gleznelor;  Puls rapid. [2] Dacă este cazul, ți se poate cere să întrerupi administrarea anumitor medicamente care pot îngreuna coagularea sângelui cu aproximativ 2 săptămâni înainte de procedură. Medicul tău îți va oferi însă toate indicațiile necesare în acest sens. De asemenea, ți se va cere să nu mănânci sau să bei nimic după miezul nopții în noaptea dinainte procedurii. [3] În ce constă procedura TAVI? Ce se întâmplă în timpul operației de schimbare a valvei aortice?  Procedura se efectuează în sala de angiografie și decurge astfel: Medicul cardiolog intervenționist face o mică incizie la nivelul plicii inghinale, pentru a permite inserția unui cateter în artere; acest cateter este prevăzut la capăt cu un balon special; după ce este inserat în arteră, este avansat până la nivelul inimii, sub control radiologic; Odată ajuns în dreptul valvei aortice, balonul este umflat pentru a deschide valva afectată; Proteza valvulară este apoi avansată prin artere până la nivelul inelului aortic, unde este eliberată sub control radiologic și ecografic: în momentul eliberării protezei, cu ajutorul unui stimulator cardiac extern, frecvența cardiacă este accelerată la 200 de bătăi pe minut, timp de câteva secunde; această manevră facilitează inserția valvei artificiale, prin diminuarea mișcării inimii și scăderea tensiunii arteriale.  Procedura TAVI se poate efectua și prin abord transpical. În acest caz, o mică incizie numită toracotomie este realizată la nivelul părții stângi a toracelui pentru a permite accesul la nivelul vârfului inimii. Astfel, se obține un abord care permite plasarea protezei valvulare. La sfârșitul procedurii, chirurgul va sutura locul de puncție la nivelul mușchiului cardiac. Riscuri procedura TAVI TAVI are o rată de succes de 95%. Totuși, ca orice procedură medicală, intervenția prezintă anumite riscuri care pot varia de la persoană la persoană. Dintre riscurile procedurale menționăm: Risc de deces (în general sub 10%, ca și consecință directă a procedurii sau ca urmare a celorlalte complicații peri sau post procedurale); Accident vascular cerebral (sub 5%);  Infarct miocardic (sub 2%); Insuficiență renală (sub 5%); Intervenție chirurgicală cardiacă de urgență (5%); Hemoragie care necesită transfuzie;  Intervenție chirurgicală vasculară la nivelul arterelor de la nivelul plicii inghinale;  Reacții alergice la substanța de contrast;  Reacții la medicația anestezică;  Sângerare în sacul pericardic;  Infecții;  Aritmie cardiacă;  Bloc total care să necesite implantarea unui stimulator cardiac.  Riscurile procedurii îți vor fi prezentate în detaliu de către medicul cardiolog. Cum te poți programa pentru procedura TAVI? Decizia de a se efectua această procedură se ia numai după o evaluare completă, ce presupune mai multe investigații. Primul lucru pe care trebuie să-l faci dacă ai indicație de implantarea percutană de valvă aortică este să te programezi la o consultație de specialitate. Poți face acest lucru printr-un simplu click, completând formularul disponibil pe site-ul nostru, sau prin ARES HELP, singurul program din România care oferă ghidaj 24/7 pentru pacienți, de la aflarea diagnosticului și până la soluționare. Tot ce trebuie să faci este să suni la numărul de telefon dedicat și vei putea vorbi cu un ARES Helper, care, după ce va afla de la tine diagnosticul, îți va spune dacă este nevoie să faci investigații suplimentare și te poate programa, dacă este cazul, la o consultație sau la o procedură.  O valvă aortică bolnavă va afecta fluxul sangvin prin inimă, ceea ce poate duce la apariția unor simptome severe, ce îți vor afecta calitatea vieții. Procedura TAVI reprezintă o alternativă minim invazivă la operația clasică pe cord deschis, una indicată în special pacienților inoperabili. Consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru a te ajuta să afli tot ce trebuie să știi despre această procedură și dacă ești sau nu un candidat potrivit pentru ea. Întrebări frecvente Care este prețul procedurii TAVI?  Costul procedurii TAVI este mai ridicat decât cel al înlocuirii chirurgicale a valvei aortice, în principal datorită prețului protezei valvulare. Costurile de spitalizare sunt însă mai reduse (durata de spitalizare este, în general, sub o săptămână, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații), iar complicațiile mai rare, ceea ce o poate face o decizie mai avantajoasă din punct de vedere financiar decât ar părea la prima vedere. Consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru mai detalii privind prețul înlocuirii valvei aortice. Completează formularul disponibil pe site-ul nostru și vei fi contactat în scurt timp.  Ce se întâmplă după procedură? După terminarea procedurii, se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În ambele cazuri de abord, pacientului i se va indica să păstreze repaus la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Ce trebuie să faci după procedură? Dacă ai fost supus unei proceduri TAVI, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție. Imediat după externare vei face recuperare fizică. Vei urma un tratament cu aspirină și antiagregant plachetar timp de aproximativ trei luni, la indicația medicului. Recuperarea după procedură  Comparativ cu recuperarea după o operație de înlocuire a valvei aortice, recuperarea după procedura TAVI este mai rapidă. Durata exactă a recuperării depinde de starea ta generală de sănătate înainte de procedură și de complicațiile ce apar după aceasta. Bibliografie:  „Aortic Valve Repair and Aortic Valve Replacement - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2022, www.mayoclinic.org/tests-procedures/aortic-valve-repair-aortic-valve-replacement/about/pac-20385093. Accessed 16 Sept. 2022. „What Is Aortic Regurgitation?” WebMD, WebMD, 21 Feb. 2017, www.webmd.com/heart-disease/aortic-regurgitation. Accessed 16 Sept. 2022. „Transcatheter Aortic Valve Replacement: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2019, medlineplus.gov/ency/article/007684.htm. Accessed 16 Sept. 2022. Vahanian, Alec, et al. „2021 ESC/EACTS Guidelines for the Management of Valvular Heart Disease.” European Heart Journal, vol. 43, no. 7, 28 Aug. 2021, pp. 561–632, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/34453165/, 10.1093/eurheartj/ehab395. Accessed 16 Sept. 2022.

Insuficiența mitrală și regurgitarea mitrală La nivel global, insuficiența mitrală sau regurgitarea mitrală este una dintre cele mai frecvente afectări valvulare. De regulă, dacă este vorba de o formă ușoară, tratamentul nu este întotdeauna necesar. Forma severă a acestei valvulopatii poate cauza însă, în lipsa tratamentului adecvat, tulburări de ritm cardiac (aritmii) sau insuficiență cardiacă. Pentru tratarea acestei probleme se recurge, de obicei, la intervenții chirurgicale pentru înlocuirea sau repararea valvei mitrale. Tratamentul chirurgical nu reprezintă însă o opțiune pentru toți pacienții, în special pentru cei cu risc operator crescut. În astfel de cazuri este recomandată procedura MitraClip. [1][3] Ce reprezintă procedura MitraClip? Procedura MitraClip este o procedură intervențională minim invazivă recomandată în tratamentul regurgitării mitrale. Pe scurt, presupune introducerea până la nivelul valvei mitrale a unui dispozitiv sub formă de clips al cărui rol este acela de a uni porțiunile mijlocii ale foițelor valvei, creând un orificiu mitral dublu. Acest lucru îi va permite valvei mitrale să se închidă mai bine și va reduce regurgitarea, restabilindu-se fluxul astfel sangvin normal. [4] Ce este insuficiența mitrală?  Inima noastră are patru camere: atriul stâng, atriul drept, ventriculul stâng și ventriculul drept. Valva mitrală este situată între atriul stâng și ventricul stâng și, în mod normal, ar trebui să acționeze ca un pasaj unidirecțional care să îi permită sângelui să treacă din atriu în ventricul, nu și înapoi. [2]   Regurgitarea mitrală (RM) este o afecțiune care se caracterizează prin închiderea incompletă a valvei mitrale, ceea ce face ca o parte din sânge să se reîntoarcă din ventriculul stâng în atriul stâng. În consecință, pentru a asigura volumul necesar de sânge în corp, inima va fi suprasolicitată și, în timp, pacientul va resimți oboseală, dispnee (respirație dificilă) și se va ajunge la agravarea insuficienței cardiace. RM este una dintre cele mai frecvente afecțiuni valvulare. Există mai multe grade de regurgitare mitrală, în funcție de severitatea sa, insuficiența mitrală de gradul 1 și insuficiența mitrală de gradul 2 fiind cele mai ușoare. În cazul formelor ușoare, nu este întotdeauna necesar să se intervină pentru tratarea regurgitării mitrale. De exemplu, dacă ai fost diagnosticat cu insuficiență mitrală de gradul I, tratamentul recomandat ar putea presupune monitorizarea atentă a acesteia și schimbarea stilului de viață. Cât poți trăi cu insuficiență mitrală depinde de cauza sa, stadiul și severitatea bolii și de cât timp este prezentă această problemă. [3] Care sunt cauzele regurgitării mitrale?  Cauzele regurgitării mitrale pot fi ischemice (ca și consecință a bolilor cardiace ischemice) sau non-ischemice. Acestea din urmă pot fi: Cauze degenerative (boli mixomatoase, degenerarea foițelor mitralei – două la număr: anterioară și posterioară, calcificarea inelului mitral); Endocardită; Boli reumatismale; Afecțiuni congenitale; Cardiomiopatii; Boli inflamatorii; Afecțiuni induse de medicamente; Traumatisme. Principalele cauze ale bolii de valvă mitrală rămân însă: Prolapsul de valvă mitrală (PVM); Bolile ischemice; Sindromul Marfan; Reumatismul articular. Regurgitarea mitrală mai poate fi degenerativă sau funcțională. Regurgitarea degenerativă este denumită și insuficiența mitrală primară și se datorează afectării foițelor valvei mitrale. Insuficiența mitrală funcțională, denumită și secundară, este provocată de mărirea cordului (așa cum se poate întâmpla în infarctul miocardic, insuficiență cardiacă, unele cardiomiopatii). Pacienții pot fi asimptomatici sau se pot prezenta cu semne și simptome ale insuficienței cardiace, precum dispnee sau edem pulmonar. Pe termen lung poate duce la dilatarea ventriculului stâng, fibrilație atrială, insuficiență cardiacă. Care sunt cauzele regurgitării mitrale?  Cauzele regurgitării mitrale pot fi ischemice (ca și consecință a bolilor cardiace ischemice) sau non-ischemice. Acestea din urmă pot fi: Cauze degenerative (boli mixomatoase, degenerarea foițelor mitralei – două la număr: anterioară și posterioară, calcificarea inelului mitral); Endocardită; Boli reumatismale; Afecțiuni congenitale; Cardiomiopatii; Boli inflamatorii; Afecțiuni induse de medicamente; Traumatisme. Principalele cauze ale bolii de valvă mitrală rămân însă: Prolapsul de valvă mitrală (PVM); Bolile ischemice; Sindromul Marfan; Reumatismul articular. Regurgitarea mitrală mai poate fi degenerativă sau funcțională. Regurgitarea degenerativă este denumită și insuficiența mitrală primară și se datorează afectării foițelor valvei mitrale. Insuficiența mitrală funcțională, denumită și secundară, este provocată de mărirea cordului (așa cum se poate întâmpla în infarctul miocardic, insuficiență cardiacă, unele cardiomiopatii). Pacienții pot fi asimptomatici sau se pot prezenta cu semne și simptome ale insuficienței cardiace, precum dispnee sau edem pulmonar. Pe termen lung poate duce la dilatarea ventriculului stâng, fibrilație atrială, insuficiență cardiacă. Care sunt simptomele regurgitării mitrale?  Semnele și simptomele insuficienței mitrale depind de severitatea și de rapiditatea instalării acestei condiții. Printre cele mai frecvente se numără însă:  Oboseala puternică (oboseală la efort);  Palpitații (ai senzația că inima ta bate prea repede sau prea tare ori că sare o bătaie; de obicei, acest lucru tinde să se întâmple când stai întins pe partea stângă); Amețeli bruște;  Lipotimii (leșinuri);  Suflu cardiac (sunet provocat de fluxul sangvin, ce poate fi perceput cu ajutorul unui stetoscop);  Dispnee (dificultăți de respirație);  Aritmie;  Umflarea gleznelor și picioarelor (edem). [3][2] De cele mai multe ori, insuficiența mitrală este ușoară și progresează lent. De aceea, pot trece ani până la apariția simptomelor. Există și situații când afecțiunea se dezvoltă brusc (de ex. uneori în infarctul miocardic) și în acest caz, simptomele se instalează acut. Diagnosticarea insuficienței mitrale Procesul de diagnosticare a regurgitării mitrale începe cu anamneza și examenul clinic, urmate de unul sau mai multe teste și investigații. Printre cele mai comune se numără:  Ecocardiografia - arată structura valvei mitrale și permite evaluarea fluxului sangvin; poate confirma diagnosticul de insuficiență mitrală și determina severitatea acesteia; Electrocardiografia - măsoară activitatea electrică a inimii și poate detecta tulburările de ritm cardiac asociate cu insuficiența mitrală;  Radiografia - permite evaluarea dimensiunilor camerelor inimii;  RMN - oferă imagini detaliate ale inimii și poate ajuta la obținerea mai multor informații privind severitatea insuficienței mitrale, dar și dimensiunea și funcția ventriculului stâng;  Test de efort sau test de stres - arată modul în care inima funcționează în condiții de efort;  Coronarografia - permite vizualizarea arterelor inimii, oferind informații importante despre structura și funcțiile acesteia. [3]  Care sunt riscurile MitraClip?  Complicațiile sunt rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Complicațiile posibile includ: Reacții alergice la administrarea substanței de contrast, inclusiv insuficiența renală;  Reacții la compușii anestezici; Fistule arteriovenoase la locul puncției; Sângerări, hematom la locul puncției; Febră; Cefalee (durere de cap), migrenă; Infecții la locul puncției; Embolie gazoasă; Aritmii cardiace; Accident ischemic tranzitor sau accident vascular cerebral – risc redus prin efectuarea de rutină a ETE, pentru a exclude prezența trombilor; Stenoza mitrală iatrogenă – deși nu a fost descrisă în studiile efectuate, există un risc al acestei complicații, mai ales în cazul implantării mai multor clipuri; Creșterea gradientului transmitral; Defect septal atrial iatrogen; Intervenție chirurgicală necesară în cazul rezultatelor nesatisfăcătoare – rar. Ce se întâmplă în timpul procedurii MitraClip?  Procedura se efectuează în sala de angiografie.  Se pregătește locul de abord prin îndepărtarea părului din zona inghinală, se efectuează asepsia locală și se administrează tratament anticoagulant;  Medicul intervenționist va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal (la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza artera femurală;  La acest nivel, se va introduce o teacă; ulterior, pe teacă se introduce un cateter-ghid;  Cateterul va fi ghidat sub ecran radiologic până la nivelul atriului drept;  Se injectează substanța de contrast și se efectuează angiograme repetate, pentru a vizualiza regurgitarea mitrală și pentru a verifica locul cateterului;  Va fi puncționat septul interatrial (puncție transseptală);   Se va introduce un nou cateter pe ghid, care va fi fixat în una din cele patru vene pulmonare (vena pulmonară superioară);  Pe cateterul-ghid va fi introdus în atriul stâng sistemul MitraClip, care, sub imagine ecografică, va fi poziționat la nivelul valvei, astfel încât „brațele” dispozitivului să fie dispuse perpendicular pe foițele valvei;  Odată ce s-a poziționat optim, dispozitivul MitraClip va fi avansat către ventriculul stâng; când medicul confirmă poziția corectă și reducerea regurgitării, clipul va fi detașat; în caz contrar va fi repoziționat; uneori, poate fi montat un al doilea clip;  Se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord; pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările; în ambele cazuri de abord, este indicată păstrarea repausului la pat; în anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale; acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției; AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale, având ca efect obținerea hemostazei în doar două ore; astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Întrebări frecvente Cât durează internarea după tratamentul MitraClip?  Comparativ cu chirurgia cardiacă, procedura Mitraclip are avantajul unei recuperări rapide și a unei scurte durate de spitalizare. Durata de spitalizare este, în general, sub o săptămână, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații. În mod normal, ar trebui să poți pleca acasă după 2-3 zile.  Ce dispozitive medicale sunt folosite pentru procedura MitraClip? Sistemul MitraClip reprezintă un cateter ghid și un sistem care conține la capătul său clips-ul și permite delivrarea lui la nivelul foițelor valvei. Clips-ul are două „brațe” fiecare cu o porțiune centrală („gripper”) care, prin unire, facilitează unirea celor două foițe ale valvei mitrale. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai fost supus unei proceduri MitraClip, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție. Imediat după externare vei face recuperare fizică. Vei urma un tratament cu aspirină și antiagregant plachetar timp de aproximativ trei luni, la indicația medicului. Care este prețul procedurii MitraClip? Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți răspunde la toate întrebările referitoare la această procedură, inclusiv cele privind prețul acesteia. Dacă vrei să știi care este prețul procedurii MitraClip sau care este prețul unei operații a valvei inimii, tot ce trebuie să faci este să ne suni sau să completezi formularul disponibil pe site și vei contactat în cel mai scurt timp de către unul dintre consultanții noștri. Insuficiența mitrală este o afecțiune ce trebuie monitorizată constant și care, în lipsa tratamentului adecvat, poate duce la apariția unor probleme grave de sănătate. Tratamentul standard pentru regurgitarea mitrală este cel chirurgical, dar acesta nu este o opțiune potrivită pentru toți pacienții și presupune mai multe riscuri. În astfel de cazuri, este de preferat să se apeleze la procedura MitraClip, care permite tratarea insuficienței mitrale pe cale minim invazivă.  Bibliografie:  Fiorilli, Paul N., et al. „Transcatheter Mitral Valve Replacement: Latest Advances and Future Directions.” Annals of Cardiothoracic Surgery, vol. 10, no. 1, Jan. 2021, pp. 85–95, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7867435/, 10.21037/acs-2020-mv-21. Accessed 29 Sept. 2022. „What Is Mitral Valve Regurgitation?” WebMD, WebMD, 15 Sept. 2016, www.webmd.com/heart-disease/what-is-mitral-valve-regurgitation. Accessed 29 Sept. 2022. „Mitral Valve Regurgitation - Symptoms and Causes.” Mayo Clinic, 2022, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/mitral-valve-regurgitation/symptoms-causes/syc-20350178. Accessed 29 Sept. 2022. „Transcatheter mitral valve repair” Uptodate.com, 2022, www.uptodate.com/contents/transcatheter-mitral-valve-repair. Accessed 29 Sept. 2022.

Ai fost diagnosticat cu fibrilație atrială? Nu ești singurul care se află în această situație. Este cea mai frecvent întâlnită tulburare de ritm cardiac, una de care peste 33 de milioane de oameni din întreaga lume suferă. Tratamentul său se concentrează pe restabilirea ritmului normal al inimii, cu ajutorul medicamentelor ori prin efectuarea unor proceduri precum cardioversia sau ablația fibrilației atriale, dar și pe prevenirea apariției unor complicații. Cel mai mare risc asociat cu fibrilația atrială este accidentul vascular cerebral și, în general, pentru prevenirea sa se prescriu anticoagulante. Când acest lucru nu este posibil, o soluție alternativă care ți s-ar putea recomanda este procedura Watchman.[3][4] Generalități despre procedura Watchman  Tratamentul cu anticoagulante orale, de care majoritatea pacienților cu fibrilație atrială au nevoie pentru a reduce riscul producerii unui accident vascular cerebral sau a altor evenimente embolice, crește riscul de sângerare și poate fi contraindicat în cazul anumitor persoane. O alternativă la care se poate apela în astfel de situații este procedura Watchman.  Această procedură intervențională presupune, pe scurt, închiderea auriculei atriale stângi prin implantarea unui dispozitiv special, prevenind astfel formarea cheagurilor de sânge sau a trombilor și migrarea acestora, prin vasele de sânge, către creier.[2] Deși există mai multe dispozitive de acest nivel, care să blocheze migrarea trombilor, dispozitivul de tip Watchman este singurul care poate fi implantat în interiorul auriculei atriale stângi. Ce înseamnă fibrilație atrială?  Fibrilația atrială este una dintre cele mai întâlnite aritmii cardiace, caracterizată printr-o frecvență cardiacă neregulată și adesea anormal de rapidă.[3] Impulsurile electrice care determină ritmul cardiac apar cu o frecvență foarte mare, la nivelul atriului stâng. Frecvența undelor de fibrilație este de 400-600 pe minut. Pulsul pe care îl resimte pacientul în fibrilație, 150-160, este rata cu care acestea trec prin filtrul nodului atrioventricular. Cel mai adesea, fibrilația atrială apare pe fond patologic, fie la oamenii care au ischemie miocardică, boli tiroidiene, diabet, hipertensiune, fie odată cu înaintarea în vârstă. Mai rar, aceasta tulburare de ritm cardiac poate apărea și la persoanele cu o inimă sănătoasă, în condiții de stres: nopți pierdute, exces de consum de alcool, exces de consum de substanțe excitante etc.   Indiferent de cauză, faptul că sângele nu curge regulat prin atrii favorizează formarea trombilor, iar locul predilect de formare este la nivelul urechiușei stângi (o „extensie” a atriului stâng, cunoscută și sub denumirea de auricula atrială). Acești trombi pot migra în circulație și pot ajunge în orice vas de sânge, ceea ce poate avea consecințe serioase (ex: AVC, infarct miocardic, ischemie mezenterică, ischemie acută de membre). În acest context, persoanele cu fibrilație atrială necesită tratament anticoagulant pentru a preveni formarea trombilor, dar, după cum am menționat deja, și acest tratament implică riscuri de sângerare dacă nu se efectuează o monitorizare strictă a testelor de coagulare (INR). Pentru a preveni aceste complicații se impun noi măsuri de control și una dintre metodele de prevenție este implantarea dispozitivului Watchman la nivelul urechiușei stângi. Cum îți poți da seama că suferi de fibrilație atrială? Simptomele fibrilației atriale pot varia și multe dintre ele pot fi atribuite și altor cauze. Cele mai comune semne care pot indica existența acestei tulburări de ritm cardiac sunt: În unele cazuri, nu există niciun simptom, în special atunci când este vorba de persoane în vârstă, fibrilația atrială fiind descoperită întâmplător, în timpul unui control de rutină sau a unor investigații pentru diagnosticarea altor afecțiuni.[3] În ce constă procedura Watchman? Procedura de implantare a dispozitivului Watchman este una minim invazivă și se efectuează într-o sală de angiografie. Poate dura între 1 și 3 ore și de obicei se efectuează sub anestezie generală.[2] Înainte de a se începe procedura propriu-zisă, se va realiza o ecografie transesofagiană. Rolul acesteia este de a evidenția prezența sau absența trombilor și a permite stabilirea dimensiunile optime ale dispozitivului ce urmează a fi implantat. Ulterior, după asepsia locală și anticoagulare optimă, se va începe procedura de implantare a dispozitivului:  Medicul intervenționist efectuează mici incizii la nivelul canalului inghinal (la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza vena femurală; La nivelul acestei mici incizii, sub ecran radiologic, se introduce o teacă pe care se introduc apoi catetere ce vor fi ghidate până la nivelul inimii;  Se injectează substanța de contrast și se practică angiograme seriate pentru a verifica în permanență poziția cateterelor; Folosind ecografia transesofagiană intraprocedural, se pune în evidență partea septului interatrial (peretele care desparte cele două atrii); acest loc este cel mai adecvat pentru puncția transseptală și la acest nivel ghidul va fi trecut din atriul drept în atriul stâng;  Se înaintează cateterul și dispozitivul ales pe baza măsurătorilor efectuate cu ajutorul ecografiei până la acest nivel;  Se poziționează dispozitivul la nivelul gurii de deschidere a auriculei atriale (urechiușei) și se verifică poziția lui prin ecografie transesofagiană și angiografie; dacă poziția dispozitivului Watchman® este corectă, acesta va fi eliberat; în caz contrar, va fi repoziționat și noua poziție va fi reverificată. Odată ce s-a stabilit că dispozitivul este în poziție corectă, se vor îndepărta toate cateterele și procedura se consideră încheiată. Cât durează internarea după Watchman? Unul dintre avantajele procedurilor minim invazive, cum este și procedura Watchman, este acela că nu va trebui să petreci prea mult timp în spital și te vei recupera mai repede. De regulă, durata de spitalizare este de câteva zile. Dacă  evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații, vei sta în spital mai puțin de o săptămână. Care sunt riscurile procedurii Watchman?   Complicațiile sunt rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Totuși, există anumite riscuri pe care trebuie să le cunoști și printre acestea se numără:  Reacții alergice la administrarea substanței de contrast, inclusiv insuficiența renală;  Reacții la compușii anestezici;  Fistule arteriovenoase la locul puncției; Sângerări la locul puncției; Febră; Cefalee (durere de cap), migrenă;  Infecții;  Embolie gazoasă; Embolizarea dispozitivului; Revărsat lichid pericardic. Hemostaza după procedura Watchman  După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Ce dispozitive medicale sunt folosite în timpul procedurii Watchman?  Dispozitivul Watchman® este un dispozitiv auto-expandabil, cu o formă asemănătoare unei parașute, care conține o ramă de nitinol. Pe margine este prevăzut cu structuri de fixare la nivelul auriculei atriale, iar rama de nitinol este acoperită de o rețea formată din poliester. Rolul acesteia este de a reține trombii la nivelul auriculei. Dispozitivul Watchman® este disponibil în diametre de 21 mm, 24 mm, 27 mm, 31 mm și 33 mm, care permit potrivirea la anatomia auriculei.  Accesul la auricula atrială stângă este obținut printr-o teacă de acces transseptală, prin abordarea venei femurale; teaca este disponibilă într-o configurație cu curbă dublă, simplă sau anterioară și servește drept conductă pentru cateterul de livrare.[1] Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai fost supus unei proceduri Watchman, asigură-te că există cineva care te poate ajuta în primele zile după externare, când nu vei avea voie să conduci, să ridici obiecte grele sau să faci exerciții fizice intense.[5] Imediat după externare vei face recuperare fizică și vei urma un tratament cu aspirină și antiagregant plachetar timp de aproximativ trei luni, la indicația medicului. De asemenea, va trebui să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție.   Procedura Watchman nu poate vindeca fibrilația atrială, dar contribuie la prevenirea formării cheagurilor de sânge și a producerii unui accident vascular cerebral, una dintre cele mai severe complicații ale acestei tulburări de ritm cardiac. Pentru informații suplimentare, completează formularul disponibil pe site-ul nostru iar unul dintre consultanții noștri te va contacta în scurt timp și îți va răspunde la toate întrebările, de la cele referitoare la prețul procedurii Watchman până la cum te poți programa. Bibliografie:  Akinapelli, Abhilash, et al. “Left Atrial Appendage Closure – the WATCHMAN Device.” Current Cardiology Reviews, vol. 11, no. 4, 1 Nov. 2015, pp. 334–340, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4774639/, 10.2174/1573403X11666150805115822. “Left Atrial Appendage Closure Using Occlusion and the WATCHMAN Device.” The Society for Cardiovascular Angiography and Interventions, 4 Jan. 2016, www.secondscount.org/treatments/treatments-detail-2/left-atrial-appendage-closure-using-occlusion-watc#.Y2ytdXZBzIU. Accessed 10 Nov. 2022. NHS Choices. Overview - Atrial Fibrillation. 2022, www.nhs.uk/conditions/atrial-fibrillation/. Accessed 10 Nov. 2022. Pradyumna Agasthi, and Reza Arsanjani. “Catheter Management of Left Atrial Appendage Closure Devices.” Nih.gov, StatPearls Publishing, Oct. 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK557458/. Accessed 10 Nov. 2022. “What to Expect before LAA Closure Using Occlusion and the WATCHMAN Device.” The Society for Cardiovascular Angiography and Interventions, 4 Jan. 2016, www.secondscount.org/treatments/treatments-detail-2/what-to-expect-before-laa-closure-using-occlusion-#.Y2ytrXZBzIU. Accessed 10 Nov. 2022.

Defibrilatorul cardiac implantabil este unul dintre acele dispozitive pe care medicii le folosesc pentru tratarea tulburărilor de ritm cardiac severe. Deși nu va vindeca afecțiunea de care suferi, acesta poate preveni moartea cardiacă subită și restabili ritmul normal al inimii atunci când este necesar. Implantarea sa presupune însă o intervenție chirurgicală care nu este lipsită de anumite riscuri.[1] Ce este un defibrilator cardiac?  Defibrilatorul (ICD) este un dispozitiv electronic care monitorizează permanent ritmul inimii. Atunci când detectează un ritm cardiac rapid, anormal, descarcă energie la nivelul mușchiului inimii, ceea ce face ca aceasta să revină la ritmul normal. Defibrilatorul funcționează ca un monitor care identifică ritmul anormal al inimii și aplică tratamentul corespunzător pentru a restabili bătăile normale. Un defibrilator poate avea mai multe funcții, pe care doctorul tău le va programa în funcție de necesități: Pacing anti-tahicardie (ATP) – atunci când inima bate foarte repede, dispozitivul va elibera la nivelul mușchiului inimii câteva impulsuri electrice mici, pentru a opri ritmul rapid și a restabili ritmul normal; Cardioversie – în caz de ritm anormal, se administrează un șoc electric cu energie joasă (ca un curent de mică intensitate) care se va suprapune peste o bătaie a inimii, așa încât să se obțină ritmul normal; Defibrilare – atunci când inima bate extrem de repede, putând cauza astfel evenimente fatale, defibrilatorul cardiac intern administrează un curent de energie mare pentru a restabili bătăile normale; Stimulare în caz de bradicardie – atunci când bătăile inimii sunt rare, se eliberează mici impulsuri electrice pentru a susține o frecvență normală cardiacă.  Rolul defibrilatorului cardiac  Tahicardia ventriculară și fibrilația ventriculară sunt două tulburări de ritm cardiac foarte severe, amenințătoare de viața, care determină bătăi foarte rapide ale inimii. În lipsa tratamentului corespunzător, rapid, pot cauza decesul. Medicul aritmolog îți poate recomanda implantarea unui defibrilator automat dacă ai avut cel puțin un eveniment de acest tip sau dacă există un risc ridicat ca acest lucru să se întâmple (așa cum se întâmplă în cazul anumitor afecțiuni cardiace). Când este indicată implantarea unui defibrilator cardiac?  Sunt două categorii de indicații: profilaxie primară (adică prevenirea evenimentelor nedorite, înainte de un prim episod produs) și profilaxie secundară (prevenirea evenimentelor după un prim episod produs). Această procedură este recomandată:  Pacienților care au avut deja un episod de oprire cardiacă;  Pacienților care au avut anterior tahicardie (cel puțin un episod) sau fibrilație ventriculară; Pacienților cu infarct miocardic în antecedente și care au risc crescut de oprire cardiacă sau moarte subită cardiacă;  Pacienților nespitalizați care așteaptă un transplant cardiac.  Implantarea unui defibrilator cardiac mai este indicată în caz de:  Cardiomiopatie hipertrofică sau alte afecțiuni care pot predispune la tulburări de ritm ca cele menționate mai sus (ex: sindrom de QT lung);  Boli cardiace structurale;  Sincopă (pierderea stării de conștiență) de cauza necunoscută și inducerea la studiul electrofiziologic a tahicardiei sau fibrilației ventriculare;  Displazie aritmogenă de ventricul drept;  Sindrom Brugada;  Sarcoidoză cardiacă; Miocardită cu celule gigante; Boala Chagas.  Cum te pregătești de procedură?  Pregătirea pentru procedură presupune:  Efectuarea unui examen clinic complet, a unei radiografii toracice și a unui set complet de analize de sânge;  Eliminarea oricărui potențial focar infecțios (infecții ORL, stomatologice etc);  Repaus alimentar cu cel puțin 8 ore înaintea intervenției; asta înseamnă că nu vei avea voie să mănânci sau bei nimic, nici măcar apă (dacă trebuie să iei anumite medicamente, înghite-le cu o cantitate cât mai mică de apă).[3]  Ce se întâmplă în timpul procedurii?  Implantarea defibrilatorului este o tehnică minim invazivă care presupune fixarea sondelor la nivelul țesutului cardiac, la nivelul camerei dorite (atriu și/sau ventricul/ventriculi – în funcție de tipul de dispozitiv) urmând ca acestea să fie atașate de generatorul de puls, care va fi fixat fie sub piele (cel mai frecvent procedeu), fie sub mușchiul pectoral. Pentru a preveni infecțiile, vei primi antibiotic intravenos la începutul procedurii, se va dezinfecta zona unde urmează să se facă incizia și vei fi monitorizat permanent. Iată cum va decurge procedura propriu-zisă:  Se face o incizie mică în partea stângă a toracelui, sub claviculă; Se identifică vena pe care se va introduce un cateter (un tub subțire de plastic) prin care vor fi introduse sondele până la nivelul inimii; de obicei, poziționarea sondelor se face sub control electrocardiografic (pe traseu se urmăresc anumite elemente care sugerează cât de mult s-a avansat cu sonda la nivelul inimii obținând astfel poziția optimă) și fluoroscopic (se obțin imagini asemănătoare celor radiologice, urmărindu-se astfel poziția corectă);  Se creează un buzunar sub piele în care va fi plasat generatorul;  Se verifică buna funcționare a dispozitivului prin teste specifice, pe durata cărora vei fi adormit;  Odată ce s-a confirmat bună funcționare, sondele vor fi atașate la generator; La finalul procedurii, se utilizează un dispozitiv extern cu ajutorul căruia se vor seta suplimentar anumiți parametrii, care să asigure, la nevoie, un tratament optim; Se realizează din nou dezinfecția plăgii, se închide apoi cu fire de sutură și se realizează pansament steril, compresiv. Această tehnică presupune abordul transvenos, endocardic (când sondele sunt fixate în interiorul inimii). În anumite situații, acest abord nu este posibil și atunci se indică intervenție chirurgicală, cu anestezie generală. În cadrul acestei proceduri, sondele vor fi fixate pe suprafața inimii și generatorul va fi poziționat într-un “buzunar” făcut la nivelul abdomenului (tehnică se numește “abord epicardic”). Ce dispozitive medicale sunt folosite?  Defibrilatorul este format din: Generator de puls – acesta conține bateria (în care este stocată energia care va fi descărcată la nevoie) și un mini-computer care va detecta ritmul inimii, pe baza informațiilor transmise de sonde; Una sau mai multe sonde – acestea sunt fixate la nivelul cavităților inimii, prin intermediul lor se transmit atât informații către mini computer, cât și impulsuri electrice de la generator, în caz de bătăi anormale cardiace. Mai trebuie menționat și că există mai multe tipuri de defibrilatoare: Unicameral – prezintă o singură sondă care se fixează în ventriculul drept, unde se vor elibera impulsuri electrice la nevoie; Bicameral – două sonde vor fi fixate la nivelul inimii drepte (una în atriu și una în ventricul); stimulul electric va fi eliberat inițial la nivelul atriului, apoi la nivelul ventriculului, producând astfel o stimulare cât mai aproape de ceea ce se întâmplă în mod normal la nivel cardiac; Biventricular – presupune două sonde (în acest caz una dintre ele se bifurcă la nivelul celor două cavități ale inimii drepte) sau 3 sonde care vor fi fixate în atriul și ventriculul drept, respectiv la nivelul ventriculului stâng (deci la nivelul ambilor ventriculi; acest tip de stimulare se mai numește terapie de resincronizare cardiacă); permite menținerea unui ritm cardiac într-o manieră cât mai aproape de cea fiziologică; este un dispozitiv utilizat doar la anumiți pacienți cu insuficiență cardiacă (se numește CRT/ICD). În mod normal, ventriculul drept și ventriculul stâng (camerele inferioare ale inimii) se contractă în același timp. În caz de insuficiență cardiacă se produc anomalii care fac ca această contracție să nu se mai realizeze simultan, ceea ce duce la afectarea suplimentară a funcției inimii (normal, inima funcționează ca o pompă care face ca sângele să ajungă în corp în cantitate suficientă pentru o funcționare bună a tuturor organelor și țesuturilor; în caz de insuficiență cardiacă, cantitatea de sânge pompată scade, ceea ce duce la suferințe multiple în organism și simptome precum durere în piept, respirație dificilă, edeme, probleme renale, amețeli, stare generală alterată). Ce se întâmplă după realizarea procedurii?  După finalizarea procedurii, vei fi transferat în camera de recuperare, vei primi un tratament medicamentos și instrucțiuni de îngrijire a plăgii. Zona unde a fost implantat defibrilatorul cardiac poate fi umflată și sensibilă la atingere timp de câteva zile sau chiar săptămâni. Dacă este necesar, ți se vor prescrie analgezice. Este indicat să ai pe cineva care să te ducă acasă și să te ajute pe parcursul recuperării.[3] Cât durează internarea?  Procedura de implantare are avantajul unei recuperări rapide și a unei scurte durate de spitalizare. Durata de spitalizare este, în general, foarte scurtă, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații. Vei putea pleca acasă la câteva ore de la intervenție. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital?  Dacă ai fost supus unei proceduri de implantare de defibrilator cardiac: Trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție; Imediat după externare vei face recuperare fizică; Pe termen lung, sunt necesare monitorizări Holter EKG și evaluări ecocardiografice la intervale variate; vei ține legătura cu echipa medicală pentru a te programa la control; la externare vei primi un card care va conține detalii despre dispozitivul implantat, pe care va trebui sa îl ai asupra ta la controalele ulterioare; Ți se va recomanda să eviți mișcările bruște, în special pe cele care implică ridicarea brațului deasupra nivelului umărului, timp de cel puțin 8 săptămâni după intervenție;  poți preveni astfel dislocarea sondelor înainte de vindecarea zonei unde a fost implantat defibrilatorul cardiac;  Timp de cel puțin o lună, este indicat să eviți activitățile și exercițiile fizice intense sau ridicarea de greutăți; sporturile de contact ar putea reprezenta o interdicție pe termen lung;[3] Ar trebui să te poți întoarce la serviciu după câteva săptămâni, dar dacă printre sarcinile pe care trebuie să le îndeplinești se numără ridicarea de greutăți ori alte activități fizice solicitante, întreabă-ți medicul dacă ar trebui să mai aștepți un timp înainte de a le relua; Deși dispozitivul nu ar trebui să-ți afecteze viața sexuală, va trebui să eviți pozițiile care pun presiune pe brațe și piept în primele câteva săptămâni după intervenție, dar defibrilatorul este programat să facă față creșterilor normale ale ritmului cardiac, așa că este puțin probabil să suferi un șoc electric în timpul sexului.[2] Cum arată viața cu un defibrilator cardiac?  Recuperarea completă după intervenția de implantare a defibrilatorului cardiac poate dura între 1 și 2 luni, după care îți vei putea relua viața normală, cu condiția să ții cont de anumite măsuri de precauție. Una dintre acestea se referă la interferențele electrice. În cazuri rare, acestea pot afecta funcționarea dispozitivului; pentru a preveni o astfel de problemă se recomandă:  Păstrarea unei distanțe de aproximativ 15 cm între defibrilator și telefoane și alte dispozitive mobile atunci când sunt pornite - există riscul ca acesta să confunde semnalul telefonului mobil cu bătăile inimi și să acționeze pentru a le încetini; Evitarea sistemelor de detectare a metalelor - detectoarele de metal portabile conțin adesea un magnet care poate interfera cu dispozitivul; atunci când urmează să călătorești cu avionul, de exemplu, încearcă să soliciți un control manual sau ca detectorul portabil să nu fie menținut în aproprierea defibrilatorului mai mult de 30 de secunde; este indicat să ai tot timpul la tine cardul defibrilatorului cardiac, pentru a evita incidente neplăcute;  Evitarea investigațiilor imagistice - unele proceduri, precum RMN, angiografia prin rezonanță magnetică (MRA) și ablația cu radiofrecvență sau cu microunde nu sunt întotdeauna recomandate dacă ți-a fost implantat un defibrilator cardiac.  Poți însă folosi fără grijă dispozitive precum televizoarele, telecomenzile, cuptoarele cu microunde, radiourile, păturile electrice, aparatele de ras electrice, computerele, scanerele sau imprimantele. În funcție de ce tip de tulburare de ritm cardiac suferi, ți s-ar mai putea recomanda și să nu mai conduci sau cel puțin să eviți să faci asta timp de cel puțin câteva luni.[3]  O altă precauție de care trebuie să ții cont se referă la durata de viață a unui defibrilator cardiac. Bateria acestuia rezistă între 3 și 6 ani, după care va trebui înlocuită. Controalele repetate la indicația medicului sunt absolut necesare. Trebuie spus, de asemenea, că deși defibrilatoarele cardiace implantabile sunt extreme de utile în oprirea aritmiilor amenințătoare de viață, unii pacienți au nevoie de medicație suplimentară pentru a reduce frecvența de producere a acestor tulburări de ritm, și doar rar, în cazul în care medicamentele nu sunt eficiente, se poate recurge la tehnici de ablație. De asemenea, se pot elibera șocuri în anumite condiții necorespunzătoare (fibrilație atrială, tahicardie sinusală, sau alte aritmii care își au originea la nivelul atriilor.) Care sunt riscurile și complicațiile posibile?  Complicațiile sunt rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Printre acestea se numără:  Reacții alergice la substanțele administrate; Mici sângerări la nivelul puncției venoase; Hematom la nivelul plăgii; Deschiderea plăgii; Durere; Febră; Infecție; Reacție imunologică – rar; Funcția anormală din cauza complicațiilor posibile din timpul procedurii (ex: pneumotorax – pătrunderea aerului în torace între foițele care învelesc plămânii, pericardită – acumulare de lichid între foițele care acoperă inima, infecții, eroziuni la nivelul pielii, hematom, tromboza venoasă); tratamentul optim al complicației poate asigura funcționarea normală a dispozitivului; eroziunea generatorului la nivelul pielii este rară, dar poate duce la înlocuirea dispozitivului și necesita administrare de antibiotice; dislocarea sondelor (nu rămân în poziția în care au fost inițial fixate) se produce de obicei în primele 2-3 zile și poate fi observată la radiografia toracică; în această situație, dacă sonda afectată este la nivelul ventriculului se pot produce tulburări severe de ritm (aritmii); Administrarea necorespunzătoare de șocuri sau eșecul eliberării acestora, eșecul cardioversiei;  Ruptură, dislocarea sondelor;  Fibroza țesutului inimii la locul de fixare a sondelor;  Aritmii;  Sindrom de pacemaker – agravarea stării pacientului după implantarea stimulatorului;  Sindromul Twiddler – atunci când pacientul manipulează generatorul de puls (“se joacă”) implantat sub piele, ceea ce poate duce la diferite complicații ale aparatului (ex: ruptura de sonde);  Leziuni ale arterelor subclavii, ale nervilor sau ale vaselor limfatice;  Pneumotorax, hemotorax (acumulare de sânge în torace), hemopneumotorax (acumulare atât de sânge, cât și de aer în torace);  Embolie pulmonară;  Afectare valvei tricuspide;  Perforare cardiacă;  Pericardită;  Epuizarea bateriei generatorului; Tromboze venoase la nivelul membrului superior (ex: vena axilară); Endocardita infecțioasă. Care este prețul implantării unui defibrilator cardiac?  Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți oferi toată informațiile de care ai nevoie cu privire la această procedură, inclusiv care este prețul implantării defibrilatorului cardiac. Ne poți suna chiar tu sau poți completa formularul disponibil pe site și vei fi contactat cât mai curând posibil.  Implantarea unui defibrilator cardiac este o procedură ce implică anumite riscuri și nu este întotdeauna ușor să te obișnuiești cu prezența acestuia în interiorul corpului tău. De asemenea, va trebui să respecți anumite precauții cât timp îl ai. Pe de altă parte, în cazul în care ai fost diagnosticat cu tulburări de ritm cardiac severe, acesta îți poate salva viața. Cântărește cu atenție beneficiile și riscurile unui astfel de dispozitiv și ține cont de recomandările medicului tău înainte de a lua o decizie.  Surse de referință:  “Arrhythmias - Treatment | NHLBI, NIH.” Nih.gov, 24 Mar. 2022, www.nhlbi.nih.gov/health/arrhythmias/treatment. Accessed 5 July 2022. ICD. “What Is an ICD?” Heart Foundation NZ, 2022, www.heartfoundation.org.nz/your-heart/heart-treatments/implantable-cardioverter-defibrillator-icd. Accessed 5 July 2022. “Implantable Cardioverter-Defibrillators (ICDs) - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2021, www.mayoclinic.org/tests-procedures/implantable-cardioverter-defibrillators/about/pac-20384692. Accessed 5 July 2022.

Implantarea unui stimulator cardiac este o procedură minim invazivă ce îți poate schimba viața dacă suferi de tulburări de ritm cardiac. Nu durează mai mult de 2 ore, iar durata de spitalizare este foarte scurtă. Cu toate acestea, va avea un impact pozitiv semnificativ asupra calității vieții tale și te poate ajuta să trăiești mai mult. [3]  Ce este stimulatorul cardiac sau pacemaker-ul? Stimulatoarele cardiace, cunoscute și ca pacemakere, sunt dispozitive de mici dimensiuni care pot fi implantate pentru a trata diferite tipuri de anomalii ale ritmului cardiac ( bradiaritmie- ritm rar al inimii, diferite grade de bloc: în acest caz, nu întotdeauna se obține o contracție a mușchiului cardiac, ceea ce înseamnă ritm mai rar al inimii). Componente Sistemul de pacing constă într-un generator de puls și sonde de stimulare. În cazul sistemelor permanente, sondele sunt introduse la nivelul inimii prin abord venos până la nivelul ventricului și/sau atriului drept, aici fiind fixate în țesutul cardiac. Generatorul de puls este plasat subcutanat (sub piele) sau sub mușchi, la nivelul peretelui toracic (sub mușchiul pectoral). Acesta conține o baterie și diferite circuite (sensing, timing, output). Bateria este cel mai frecvent de tip litium-iod și are o durată de viață de 5-10 ani.  Sistemele temporare utilizează un generator de puls extern cu sonde plasate fie prin abord venos, fie prin abord transcutanat (prin piele). Abordul transcutanat se realizează mai ușor, fiind astfel metoda de primă alegere în caz de urgență, însă poate fi inconfortabilă și pacientul poate necesita sedare. Odată ce pacientul a fost stabilizat si s-a obținut abord venos central, se poate tenta abordul transvenos, care este o metodă mai confortabilă și asigură un pacing mai adecvat, fiind totodată o “punte” pentru stimularea permanentă.  Stimularea temporară transvenoasă utilizează catetere semirigide care sunt introduse prin calea de acces venos central. Se realizează sub control angiografic pentru a se stabili poziția cateterului. În urgență, în cazul în care monitorizarea electrică nu poate fi realizată, se pot utiliza catetere flexibile. Mulți dintre pacienții care sunt supuși unor astfel de intervenții sunt tratați cu anticoagulante orale. S-a observat că implantarea de stimulatoare se asociază cu un risc mai mic de sângerare dacă se mențin aceste medicamente, decât atunci când se întrerup și se înlocuiesc temporar cu anticoagulante injectabile. Tipuri de stimulatoare cardiac Pacemakerele sunt de mai multe tipuri. Există o codificare a lor utilizând un sistem de litere (între 3 și 5), care arată tipul de stimulare pe care aparatul îl realizează. Sunt mai multe tipuri de device-uri: Unicamerale – în acest caz există o singură sonda de stimulare, la nivelul unei camere a inimii (atriu sau ventricul drept). Bicamerale – în acest caz sondele de stimulare sunt fixate atât în atriu, cât și în ventricul. Este cea mai utilizată metodă de pacing. Biventriculare – presupune 2 (în acest caz una dintre ele se bifurcă la nivelul celor două cavități ale inimii drepte) sau 3 sonde care vor fi fixate în atriul și ventriculul drept, respectiv la nivelul ventriculului stâng (deci la nivelul ambilor ventriculi; acest tip de stimulare se mai numește terapie de resincronizare cardiacă). În mod normal, ventriculul drept și ventriculul stâng (camerele inferioare ale inimii) se contractă în același timp. În caz de insuficiență cardiacă se produc anomalii care fac ca această contracție să nu se mai realizeze simultan, ceea ce duce la afectarea suplimentară a funcției inimii.  Pentru a înțelege mai bine, imaginează-ți inima ca o pompă care face ca sângele să ajungă în corp în cantitate suficientă pentru o funcționare bună a tuturor organelor și țesuturilor. Atunci când, din diverse cauze, cantitatea de sânge pompată scade, apar suferințe multiple în organism și simptome precum:  Durere în piept;  Respirație dificilă; Edeme; Probleme renale;  Amețeli;  Stare generală alterată. Prin stimularea biventriculară se restabilește contracția sincronă a celor doi ventriculi. Avantajele utilizării acestui tip de dispozitiv sunt legate de ameliorarea insuficienței cardiace (mai mult de jumătate din pacienții cu tratament maxim medicamentos, care rămân însă intens simptomatici), creșterea calității vieții și a supraviețuirii, creșterea capacității de efort, scăderea necesarului de spitalizare. Unele sisteme biventriculare sunt asociate și cu defibrilator, care poate asigura intervenția optimă în caz de aritmii severe. Această combinație permite astfel asigurarea unui ritm normal al inimii (indiferent dacă frecvența este scăzută sau crescută), asigură contracția sincronă ventriculară, înregistrează un istoric al ritmului și frecvenței cardiace. Cum funcționează un pacemaker? De fiecare dată când inima ta bate, mușchiul inimii se contractă. Aceste contracții sunt declanșate de impulsuri electrice, generate la rândul lor de un grup de celule specializate cunoscut sub numele de nodul sinoatrial - pacemakerul natural al inimii. Semnalul este apoi trimis către un alt grup de celule, denumit nod atrioventricular, care îl va transmite către cei doi ventriculi. Când acest circuit este întrerupt, apar aritmiile cardiace. Aici intervin stimulatoarele cardiace. [3]  Când ritmul inimii este prea scăzut, aceste dispozitive transmit un curent electric la nivelul mușchiului cardiac, determinând în acest fel contracția (și deci bătaie cardiacă), ceea ce asigură o funcție cardiacă optimă și un circuit al sângelui în corp adecvat. În plus, un pacemaker ajustează ritmul inimii în raport cu nevoile organismului (de exemplu, la efort, ritmul cardiac este accelerat în mod normal, lucru care nu se întâmplă în anumite afecțiuni și pe care stimulatorul îl poate corecta). Generatorul de puls poate fi setat în mai multe moduri: Rată fixă (asincron) – în acest caz impulsurile sunt produse la o rată stabilită, independent de activitatea de bază a inimii (activitatea intrinsecă). Acest tip de stimulare se asociază cu risc (mic însă) de producere de disritmii (tulburări de ritm) letale. Mod sincron (demand) – circuitul de tip sensing “caută” activitatea normală a inimii; dacă aceasta lipsește, atunci stimulatorul va iniția activitatea cardiacă (va stimula); acest tip de stimulare mimează foarte bine activitatea electrică normală a inimii.  În timpul implantării se setează diferite constante ale aparatului pentru a obține captura miocardică (răspuns optim cardiac), conservând totodată energia bateriei și prelungind astfel durata ei de viață. Beneficiile unui stimulator cardiac  Majoritatea pacienților cu pacemaker sau stimulator cardiac observă o îmbunătățire semnificativă a calității vieții după implantarea acestuia. Îți va permite să ai un stil de viață mai activ, să eviți internările prelungite în spitale și chiar te-ar putea ajuta să trăiești mai mult. Cel mai important este că ar trebui să se amelioreze toate acele simptome care te împiedică să ai o viață normală:  Oboseala; Amețeli;  Dificultăți respiratorii;  Lipotimie (leșin). [3][4] Când este necesară implantarea unui stimulator cardiac/pacemaker? Această terapie poate fi potrivită pentru pacienții cu: Simptome de insuficiență cardiacă;  Tratament optim medicamentos pentru insuficiența cardiacă, dar pacientul rămâne simptomatic; Întârziere a contracției inimii (diferite tipuri de bloc); Istoric de oprire cardiacă sau la risc pentru evenimente de acest tip. Există indicații certe, sigure și indicații relative: Indicații absolute Indicațiile absolute pentru implantarea stimulatoarelor sunt: Boala de nod sinusal; Bradicardie sinusală simptomatică; Sindromul tahicardie-bradicardie; Fibrilație atrială cu disfuncție de nod sinusal; Bloc atrio-ventricular complet (grad III); Disfuncție cronotropă (incapacitatea de a crește frecvența cardiacă corespunzător gradului de efort); Sindrom de QT lung;  Terapie de resincronizare cardiacă cu pacing biventricular.  Indicații relative Indicațiile relative includ: Cardiomiopatie hipertrofică sau dilatativă;  Sincopă neurogenică refractară.  Stimularea temporară de urgență este indicată pentru tratamentul bradiaritmiilor severe instabile hemodinamic și pentru prevenția bradicardiilor din disritmiile maligne. Exemplele includ: Disfuncție de nod sinusal refractară, simptomatică; Bloc atrio-ventricular complet, bloc de ramură tranzitor, bloc fascicular nou diagnosticat și bradicardie dependente de tahicardie ventriculară.  De asemenea se poate efectua și stimulare temporară profilactică; astfel de situații sunt: Inserția unui cateter în artera pulmonară la un pacient cu bloc de ramură preexistent; Utilizarea medicamentelor care pot cauza sau agrava o bradicardie semnificativă hemodinamic; Perioperator, în caz de intervenție chirurgicală cardiacă la nivelul valvelor; Boala Lyme sau alte infecții (boala Chagas) care provoacă modificări electrice (creștere PR și interval changes). Ți s-ar putea cere să nu consumi alimente sau lichide în noaptea anterioară procedurii. [1] De asemenea, ți se va spune și dacă este cazul să întrerupi administrarea anumitor tipuri de medicamente.  Va trebui să găsești un membru al familiei sau un prieten care să te poată ajuta asă ajungi acasă după ce vei fi externat. Dacă rămâi internat peste noapte, nu uita să-ți pregătești un bagaj cu obiectele esențiale (pijamale, trusă de toaletă etc.). [5] Ce se întâmplă în timpul procedurii? Implantarea unui pacemaker este o tehnică minim invazivă care presupune fixarea sondelor la nivelul țesutului cardiac, la nivelul camerei dorite (atriu și/sau ventricul/ventriculi – în funcție de tipul de dispozitiv) urmând ca acestea să fie atașate de generatorul de puls, care va fi fixat fie sub piele (cel mai frecvent procedeu), fie sub mușchiul pectoral. Vei fi monitorizat permanent. Iată la ce trebuie să te aștepți în timpul procedurii:  Pentru a preveni infecțiile, vei primi antibiotic intravenos la începutul procedurii.  Se dezinfectează zona în care se va face incizia.  Se va face o incizie mică în partea stângă a toracelui, sub claviculă.  Se identifică vena pe care se va introduce un cateter (un tub subțire de plastic) prin care vor fi introduse sondele până la nivelul inimii. De obicei, poziționarea sondelor se face sub control electrocardiografic (pe traseu se urmăresc anumite elemente care sugerează cât de mult s-a avansat cu sonda la nivelul inimii obținând astfel poziția optimă) și fluoroscopic (se obțin imagini asemănătoare celor radiologice, urmărindu-se astfel poziția corectă). Generatorul va fi poziționat într-un buzunar creat sub piele, la locul inciziei.  Se verifică buna funcționare a dispozitivului prin teste specifice, pe durata cărora vei fi adormit.  Odată ce s-a confirmat bună funcționare, sondele se atașează la generator. La finalul procedurii se utilizează un dispozitiv extern cu ajutorul căruia se vor seta suplimentar anumiți parametrii, care să asigure, la nevoie, un tratament optim.  Se realizează din nou dezinfecția plăgii, se închide apoi cu fire de sutură și se realizează pansament steril, compresiv. Cât durează internarea? Procedura de implantare are avantajul unei recuperări rapide și a unei scurte durate de spitalizare. Durata de spitalizare este, în general, foarte scurtă, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații. Cel mai probabil, vei putea pleca acasă la câteva ore de la intervenție. Este posibil să simți o oarecare durere sau disconfort în primele 48 de ore după implantarea stimulatorului cardiac și să apară echimoze (vânătăi) în zona respectivă. Ar trebui să se amelioreze după câteva zile, dar dacă acest lucru nu se întâmplă, anunță-ți medicul. [3] Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai fost supus unei proceduri de implantare de stimulator cardiac, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai fost supus unei proceduri de implantare de stimulator cardiac, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție. Imediat după externare vei face recuperare fizică. Pe termen lung sunt necesare monitorizări Holter EKG și evaluări ecocardiografice la intervale variate. Vei ține legătura cu echipa medicală pentru a te programa la control. La externare vei primi un card care va conține detalii despre dispozitivul implantat, pe care va trebui sa îl ai asupra ta la controalele ulterioare. Este important de știut că durata de valabilitate a unui dispozitiv de acest tip este cuprinsă între 3 și 6 ani. Controalele repetate, la indicația medicului, pentru verificarea stimulatorului cardiac, sunt absolut necesare. Ce schimbări va trebui să faci pe termen lung?  Dacă totul decurge așa cum ar trebui, vei putea participa la orice fel de activități dorești după aproximativ 4-6 săptămâni. S-ar putea să simți stimulatorul cardiac, în special atunci când stai întins în anumite poziții, dar te vei obișnui în curând cu el. Nu-ți faci griji, stimulatoarele cardiace moderne sunt foarte mici și abia se observă. [3]  De asemenea, ți se va recomanda să eviți expunerea la câmpuri electromagnetice (ex: efectuare rezonanță magnetică, însă multe dintre defibrilatoare nu sunt afectate. În cardul cu informații pe care îl vei primi va fi menționat acest fapt). Lista măsurilor de precauție pe care va trebui să le iei după implantarea pacemaker-ului se referă la:  Telefoane mobile - folosirea acestui nu implică riscuri, dar este indicat să-l păstrezi la cel puțin 15 centimetri distanță de stimulatorul cardiac. De exemplu, atunci când vorbești la telefon, ține-l în partea opusă a pacemaker-ului.  Sisteme de securitate - este posibil ca stimulatorul cardiac să declanșeze alarma atunci când treci printr-un detector de metale; evită să zăbovești în preajma acestuia sau să te sprijini de el; pentru a evita eventualele probleme, asigură-te că ai tot timpul la tine acel card care atestă că ai un stimulator cardiac;   Echipament medical - informează-ți toți medicii că ți-a fost implantat un pacemaker; unele proceduri pot interfera cu acesta.  Pe lângă cele menționate mai sus, trebuie să păstrezi o distanță de cel puțin 60 de centimetri față de echipamente precum cele de sudură sau transformatoarele de înaltă tensiune. Dispozitive precum cuptoarele cu microunde, televizoarele, telecomenzile, radiourile, prăjitoarele de pâine, păturile electrice, aparatele de ras electric și mașinile de găurit electrice este puțin probabil să-ți afecteze stimulatorul cardiac, așa că le poți folosi fără griji.[4] De asemenea, implantarea pacemaker-ului nu-ți va afecta viața sexuală. Se recomandă doar evitarea acelor poziții ce pun presiune pe brațe sau piept în primele 4 săptămâni după intervenție. [3] Care sunt riscurile implantării unui stimulator cardiac/pacemaker? Riscurile asociate cu stimulatoarele cardiace sunt rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Ca în cazul oricărei alte intervenții medicale însă, nu poate fi exclus riscul apariției anumitor complicații. Acestea pot fi împărțite în două categorii: precoce (apar în perioada postoperatorie, în timpul spitalizării și în decurs de 30 de zile de la efectuarea procedurii) și tardive. [2] Lista posibilelor complicații ce pot să apară după implantarea unui stimulator cardiac include:  Reacții alergice la substanțele administrate; Reacții la anestezice;  Mici sângerări la nivelul puncției venoase, hematom la nivelul plăgii, deschiderea plăgii, durere; Febră;  Infecție; Reacție imunologică – rar; Pneumotorax – pătrunderea aerului în torace între foițele care învelesc plămânii; Pericardită – acumulare de lichid între foițele care acoperă inima; Eroziuni la nivelul pielii - eroziunea generatorului la nivelul pielii este rară, dar poate duce la înlocuirea dispozitivului și necesita administrare de antibiotice; Tromboza venoasă; Dislocarea sondelor (nu rămân în poziția în care au fost inițial fixate) - se produce de obicei în primele 2-3 zile și poate fi observată la radiografia toracică; în această situație, dacă sonda afectată este la nivelul ventriculului, se pot produce tulburări severe de ritm (aritmii); Oversensing – atunci când aparatul identifică un eveniment anormal ca activitate normală a inimii și, astfel, nu mai realizează stimularea (ex: contracția mușchilor din jur, investigații de tip rezonanță magnetică); Undersensing – atunci când aparatul nu identifică activitatea normală a inimii și produce stimulare; Administrarea necorespunzătoare de șocuri sau eșecul eliberării acestora, eșecul cardioversiei; Ruptură, dislocarea sondelor; Fibroza țesutului inimii la locul de fixare a sondelor; Aritmii; Sindrom de pacemaker – agravarea stării pacientului după implantarea stimulatorului; Sindromul Twiddler – atunci când pacientul manipulează generatorul de puls (“se joacă”) implantat sub piele, ceea ce poate duce la diferite complicații ale aparatului (ex: ruptura de sonde); Leziuni ale arterelor subclavii, ale nervilor, ale vaselor limfatice;  Hemotorax (acumulare de sânge în torace);  Hemopneumotorax (acumulare atât de sânge, cât și de aer în torace). Embolie pulmonară; Afectare valvei tricuspide;  Perforare cardiacă; Epuizarea bateriei generatorului; Tromboze venoase la nivelul membrului superior (ex: vena axilară); Endocardita infecțioasă.  Procedura de implantare a unui stimulator cardiac este una folosită adesea în cazul pacienților care suferă de aritmii cardiace. Dacă vrei să afli mai multe detalii despre această procedură, consultanții noștri medicali îți stau la dispoziție. Fie că vrei să știi care este prețul implantării unui stimulator cardiac sau cum anume îți va afecta viața, ei vor avea răspunsuri la toate întrebările tale.  Care este prețul unui stimulator cardiac? Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele procedurii, inclusiv asupra prețului. Știm că uneori recomandările medicale pot părea complicate și pot naște confuzii. De aceea, suntem aici pentru a-ți oferi informații corecte, personalizate cazului tău. Pentru a sta de vorbă cu un ARES Helper, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi! Surse de referință:   “Heart Pacemaker: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2012, medlineplus.gov/ency/article/007369.htm. Accessed 20 May 2022. Kotsakou, Maria, et al. “Pacemaker Insertion.” Annals of Translational Medicine, vol. 3, no. 3, 2015, p. 42, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4356861/, 10.3978/j.issn.2305-5839.2015.02.06. Accessed 20 May 2022. NHS Choices. Overview - Pacemaker Implantation. 2022, www.nhs.uk/conditions/pacemaker-implantation/. Accessed 20 May 2022. “Pacemaker - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2021, www.mayoclinic.org/tests-procedures/pacemaker/about/pac-20384689. Accessed 20 May 2022. “Permanent Pacemaker (PPM) | the Heart Foundation.” Heartfoundation.org.au, 2019, www.heartfoundation.org.au/recovery-and-support/permanent-pacemaker-(ppm). Accessed 20 May 2022.

Generalități despre tulburările de ritm cardiac Aritmia cardiacă este o tulburare a circuitului electric al inimii. Această afecțiune se manifestă fie prin bătăi rapide și poartă denumirea de tahicardie, fie prin bătăi lente față de ritmul normal, și anume, bradicardie. Cauzele apariției tulburărilor de ritm cardiac: Aritmiile cardiace pot să apară în urma unui infarct sau a cardiomiopatiei ischemice, situație în care structura inimii se modifică. Aritmiile pot apărea și în cazul tensiunii arteriale crescute sau dacă pacientul consumă tutun, alcool, cafeină, etc. La nivelul inimii există impulsuri electrice care au un traseu bine definit. Aritmia intervine în urma unui eveniment cardiac, ritmul normal se dereglează iar impulsul electric normal devine anormal. Ai putea avea nevoie de studiu electrofiziologic dacă ai simptomele: Tahicardie (ritm cardiac accelerat) Bradicardie (ritm cardiac lent) Dureri în piept Dispnee Amețeli Sincope Cât durează internarea? Studiul electrofiziologic are avantajul unei recuperări rapide și a unei scurte durate de spitalizare. Durata de spitalizare este, în general, de 24 de ore, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații. Riscuri studiu electrofiziologic Complicațiile sunt rare și sunt evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Complicațiile posibile includ: Hematom la locul puncției – se resoarbe singur Hemoragie Perforație cardiacă Aritmii severe Infecții locale sau sistemice Hipotensiune arterială Ce se întâmplă în timpul studiului electrofiziologic Studiul electrofiziologic este o procedură intervențională care urmărește activitatea electrică a inimii tocmai pentru a descoperi țesutul cardiac responsabil de ritmul anormal. Această investigație este recomandată pacienților diagnosticați cu tulburări de ritm cardiac și se efectuează în laboratorul de electrofiziologie, sub sedare ușoară (adică pacientul este treaz pe tot parcursul investigației). După sedare, la nivelul venei femurale (la încheietura piciorului), se face anestezia locală, urmată de puncționarea venei. Aici, se va monta un dispozitiv mic de plastic numit teacă arterială prin care medicul electrofiziolog va introduce un cateter până la nivelul inimii. Traseul cateterelor este urmărit pe ecranul angiografului. După ce a ajuns la nivelul inimii, se va executa studiulu cardiac prin efectuarea unor măsurători.  Dacă pacientul nu se află în aritmie cardiacă, medicul va trebui să provoace un ritm anormal cu ajutorul unui aparat, pentru a identifica țesutul responsabil de tulburarea cardiacă. După ce a fost identificată zona, medicul electrofiziolog va putea indica o metodă de tratament. Tratamentul aritmie cardiacă În funcție de tipul de aritmie identificat în timpul procedurii de studiu electrofiziologic, se pot recomanda: Tratament medicamentos Ablație Stimulator cardiac Defibrilator cardiac Hemostaza După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În ambele cazuri de abord, pacientului i se va indica să păstreze repaus la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Ce trebuie să faci la externarea din spital? Dacă ai trecut printr-un studiu electrofiziologic, ar trebui să urmezi câteva recomandări post intervenție pentru a facilita recuperarea și a preveni eventualele complicații. În primele 24-48 de ore, este indicat să eviți efortul fizic intens și să te odihnești suficient, menținând zona de puncție curată și uscată. Monitorizează cu atenție locul intervenției pentru eventuale semne de sângerare, umflare sau roșeață și informează medicul dacă acestea apar. De asemenea, trebuie să respecți medicația prescrisă și să eviți activitățile solicitante, cum ar fi ridicarea greutăților sau conducerea autoturismului, până la indicațiile medicului. Programările pentru controlul post-procedură trebuie respectate cu strictețe, iar orice simptom neobișnuit, cum ar fi palpitațiile, amețelile sau durerile în piept, trebuie raportat imediat medicului curant. Adoptarea unui stil de viață echilibrat, cu o alimentație sănătoasă și evitarea factorilor de risc, este esențială pentru menținerea sănătății cardiace.

Fibrilația atrială este cea mai des întâlnită tulburare de ritm cardiac. În mod normal, nu pune viața în pericol, dar poate cauza simptome supărătoare (inclusiv palpitații, greutate în respirație și sincope) și apariția unor complicații precum insuficiența cardiacă sau accidentul vascular cerebral ischemic. Există mai multe tipuri de tratament la care se poate recurge, de la cel medicamentos până la intervenții chirurgicale. O procedură la care se apelează cu succes atunci când alte metode de tratament nu au funcționat sau nu pot fi folosite este ablația fibrilației atriale.[1]  Ce este ablația de fibrilație atrială? Ablația cu cateter reprezintă o metodă de tratament minim invazivă, cu un profil de siguranță crescut, utilizată pentru diferite tahiaritmii (ritmuri rapide și anormale ale inimii). Trebuie menționat că, în general, aritmiile necesită tratament medicamentos cronic, de aceea, ablația fibrilației atriale poate fi o metodă terapeutică optimă atunci când acest lucru este posibil de realizat. Ca și tehnică, ablația de fibrilație atrială implică distrugerea celulelor cardiace anormale, responsabile de generarea aritmiilor, utilizând catetere (tuburi subțiri, lungi, flexibile, în vârful cărora se află un electrod) introduse prin abord venos, până la nivelul inimii. În prima faza, scopul cateterului este de a realiza o hartă a impulsului electric (mapping) cu ajutorul căreia pot fi identificate zonele inimii în care apar impulsurile problematice ce interferează cu ritmul normal al acesteia. Ulterior, medicul va efectua mai multe puncte de radiofrecvență, puncte care produc cicatrici pe țesutul inimii. Prin "arderea" punctelor de radiofrecvență, se obține un nou traseu al impulsului electric, astfel încât circuitul să fie unul corect. Importanța procedurii  Ceea ce face fibrilația la inimă atât de periculoasă este faptul că mărește considerabil riscul de a suferi de insuficiență cardiacă și atac vascular cerebral. Unele persoane care suferă de fibrilație atrială, mai pot avea și flutter atrial, o formă de tahicardie printre ale cărei complicații se numără, pe lângă afecțiunile menționate mai sus, și infarctul miocardic. De asemenea, afectează adesea pe cei deja diagnosticați cu hipertensiune arterială sau alte boli cardiace.  Pentru a trata fibrilația atrială se pot folosi medicamente sau se poate recurge la proceduri precum cardioversia electrică sau implantarea unui stimulator cardiac (pacemaker). Acestea nu sunt întotdeauna eficiente în restabilirea ritmului inimii. Aici intervine ablația cardiacă, o procedură cu o rată de succes de până la 80%. Trebuie însă menționat că în unele cazuri poate fi necesară repetarea procedurii și/sau continuarea tratamentului medicamentos.[5][4] Când este necesară ablația de fibrilație atrială?  Tratamentul fibrilației atriale se va stabili în funcție de tipul și severitatea acesteia, dar și de istoricul tău medical.[1] Principala indicație a acestei proceduri o reprezintă lipsa de răspuns sau intoleranța la tratamentul medicamentos.  Cel mai adesea, se apelează la ablația cu cateter pentru a ameliora simptomele și a îmbunătăți calitatea vieții pacientului.[4]  Cum te pregătești de procedură?  Înainte de procedură:  Vei face un examen clinic complet, o radiografie toracică și un set complet de analize de sânge;  Se va elimina orice potențial focar infecțios (infecții ORL, stomatologice etc.);  Ți se va cere să nu mănânci și să nu bei nimic în noaptea dinaintea intervenției;  Dacă urmezi un tratament medicamentos, ți se spune dacă este necesară întreruperea acestuia.[2] Ce se întâmplă în timpul procedurii?  Ablația fibrilației atriale este o procedură minim-invazivă care este efectuată în laboratorul de electrofiziologie, de către un medic cardiolog specializat în aritmii (aritmolog/electrofiziolog). Cea mai mare rată de reușită este obținută în caz de fibrilație atrială paroxistică, dar rezultate satisfăcătoare s-au obținut și în caz de fibrilație atrială persistentă. Pentru a distruge celulele cardiace anormale responsabile de producerea aritmiei se pot folosi undele radio (ablația prin radiofrecvență) sau energie rece (crioablația).[2] Ce dispozitive medicale sunt folosite?  Pentru efectuarea procedurii de ablație a fibrilației atriale, este folosit un cateter de ablație. Cateterul este un tub subțire de plastic cu un electrod în vârf, electrod care este conectat prin circuite electrice la generatorul de ablație. În funcție de procedura efectuată, electrodul poate fi irigat sau nu, pentru controlul temperaturii generate de ablație. Cateterul va emite un impuls electric care are menirea de a cicatriza inima în zona aritmiei cardiace, obținându-se astfel o recanalizare a impulsului electric. Ce presupune ablația prin radiofrecvență?  Ablația cu radiofrecvență se efectuează în laboratorul de electrofiziologie. De obicei, se folosește sedarea ușoară și anestezia locală, așa că nu vei simți nicio durere. Iată ce se va întâmpla în timpul procedurii:  Zona unde urmează să se facă puncția va fi curățată și anesteziată;  Medicul electrofiziolog va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal (la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza artera/vena femurală; Sub control radiologic, se vor introduce catetere de ablație, fie prin arteră, fie prin vena femurală, până la nivelul inimii. Toate aceste manevre se fac sub control fluoroscopic și electrocardiografic; Medicul va utiliza un echipament specific și va efectua studiul electrofiziologic pentru a stabili focarul responsabil de aritmie; Odată descoperit țesutul responsabil, se va aplica energie de radiofrecvență; Rolul acesteia este să producă energie locală care va distruge funcția celulei responsabile de circuitul anormal. Procedura nu este una scurtă. Poate dura între 1 și 3 ore.  Ce se întâmplă după realizarea procedurii? După ce toate etapele menționate mai sus s-au încheiat, se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord. Pansamentul compresiv trebuie păstrat timp de 24 de ore. În anumite situații, există indicația de a monta, imediat după terminarea intervenției, un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. AngioSeal este mic dop de colagen ce se introduce în interiorul arterei femurale, având ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Asta înseamnă că îți vei putea mișca piciorul fără probleme și te vei putea ridica din pat.  După realizarea procedurii, vei fi transferat în camera de recuperare și vei primi tratament medicamentos. De asemenea, vei fi supus mai multor examene clinice și investigații. Cât durează internarea?  Procedura de ablație are avantajul unei recuperări rapide și a unei durate de spitalizare scurte. În general, dacă evoluția post-intervenție este favorabilă și fără complicații, vei fi internat doar 2 zile. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital?  Timp de 2 sau 3 zile după procedură, este posibil să ai simptome precum:  Oboseală;  Dureri în piept;  Bătăi foarte rapide sau neregulate ale inimii. Recuperare după ablația cardiacă este destul de rapidă. În mod normal, ar trebui să-ți pot relua activitățile normale după doar câteva zile.[3] Totuși, dacă ai fost supus unei proceduri de ablație, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție. Imediat după externare vei face recuperare fizică. Vei urma un tratament cu aspirină și antiagregant plachetar timp de aproximativ trei luni, la indicația medicului. Care sunt riscurile și complicațiile posibile?  Complicațiile sunt rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Printre acestea se numără:  Afectarea vaselor, nervilor, organelor și țesuturilor din jur prin manipularea instrumentelor;  Afectare renală (substanță de contrast în cazul controlului fluoroscopic) sau alergii;  Infecții sau sângerare la locul inciziei;  Fistula arterio-venoasă la locul puncției;  Bloc atrioventricular complet necesitând implantarea de pacemaker (sub 1%); Revărsat pericardic, tamponadă cardiacă; Accident vascular cerebral; Stenoza venelor pulmonare; Sindroame coronariene acute;  Fistula atrio-esofagiană – mai ales în caz de ablație circumferenţială a atriului; Spasm piloric și hipomotilitate gastrică prin afectarea nervului vag în timpul ablației;  Recurența FiA – prin persistență comunicării între atriu și venele pulmonare; mai ales în cazul FiA peristente, pot fi necesare proceduri repetate de ablație;  Flutter atrial stâng.  Care este prețul ablației de fibrilație atrială?  Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele procedurii, inclusiv asupra prețului. Știm că uneori recomandările medicale pot părea complicate și pot naște confuzii. De aceea, suntem aici pentru a-ți oferi informații corecte, personalizate cazului tău. Pentru a sta de vorbă cu un ARES Helper, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi! Testimonialul pacientului Surse de referință: “Atrial Fibrillation.” Www.heart.org, 2022, www.heart.org/en/health-topics/atrial-fibrillation. Accessed 5 July 2022. “Atrial Fibrillation Ablation - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2022, www.mayoclinic.org/tests-procedures/atrial-fibrillation-ablation/about/pac-20384969. Accessed 5 July 2022. “Cardiac Ablation Procedures : MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2017, medlineplus.gov/ency/article/007368.htm. Accessed 5 July 2022. Katritsis, George, and Hugh Calkins. “Catheter Ablation of Atrial Fibrillation – Techniques and Technology.” Arrhythmia & Electrophysiology Review, vol. 1, 2012, p. 29, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4712626/, 10.15420/aer.2012.1.29. Accessed 5 July 2022. NHS Choices. Overview - Atrial Fibrillation. 2022, www.nhs.uk/conditions/atrial-fibrillation/. Accessed 5 July 2022.

Generalități despre ablatia prin radiofrecventa Ablația cu cateter este o metodă minim invazivă, cu o rată mare de succes (în general peste 90%), efectuată sub sedare ușoară și anestezie locală, cu riscuri minime și recuperare rapidă, ceea ce permite reluarea activității normale la numai câteva zile postprocedural. Tehnicile utilizate sunt în curs de dezvoltare, astfel încât ablația să fie o procedură curativă, cu un profil mare de siguranță, cu efecte adverse reduse. Ablația cu cateter este utilizată pentru diferite tahiaritmii (ritmuri rapide și anormale ale inimii). Trebuie menționat că, în general, aritmiile necesită tratament medicamentos cronic, de aceea, ablația poate fi o metodă terapeutică optimă atunci când acest lucru este posibil de realizat. Ca și tehnica, ablația implică distrugerea celulelor cardiace anormale, responsabile de generarea aritmiilor, utilizând catetere (tuburi subțiri, lungi, flexibile) introduse prin abord venos, până la nivelul inimii unde, după identificarea zonei anormale, vor elibera energie cu producerea de mici leziuni. Tehnici de ablație Ablația prin radiofrecvență – utilizează unde radio care emit energie termică ce va “arde” țesutul inimii Crioablația – utilizează energie rece. Ambele metode sunt sigure și eficiente. În afara acestora, alte tipuri de energie utilizată sunt: microunde, laser, ultrasunete de înaltă frecvență. Ablația prin radiofrecvență Ablația prin radiofrecvență – actual metoda cea mai utilizată de tratament al aritmiilor, presupune distrugerea țesutului responsabil de apariția aritmiei prin aplicarea unei energii care eliberează căldura local. Nu există consecințe pe termen lung asupra mușchiului inimii odată ce procedura a fost încheiată. Avantaje: este utilizată cu succes în tratamentul multor tipuri de aritmii. numeroase catetere sunt disponibile odată ce cateterul a fost plasat la nivelul zonei dorite, timpul de producere a leziunii este mic (aproximativ 1 minut) ceea ce este important pentru a reduce pe cât posibil durata totală a procedurii În ceea ce privește limitele metodei, trebuie amintite: necesitatea unei proceduri repetitive de ablație în cca 5% din cazurile tratate este o manevră ireversibilă utilizare limitată în ariile cu flux sanguin redus în 3% din cazuri s-au înregistrat complicații majore: deces, accident vascular cerebral, afectarea căilor normale de conducere (de ex. nodul atrioventricular, producând bloc complet cu necesitate de implantare de pacemaker), perforație cardiacă, infarct miocardic, formare de trombi. complicații minore (8%): pneumotorax, probleme respiratorii, afectare nervoasă, pneumonie, hipotensiune arterială. Crioablația Crioablatia este o metoda mai nouă de tratament al aritmiilor. Constă în utilizarea de catetere care eliberează în zona țintă energie la temperaturi foarte scăzute ( -60 / -80 grade), înghetând astfel zona respectivă și funcționalitatea anormală a acesteia. Avantaje: produce mai puțină iritație la nivel cardiac și se asociază cu risc mai scăzut de formare de trombi poate fi utilizată cu mai mult succes în zone cu flux sanguin redus cateterele utilizate rămân fixate în timpul procedurii – spre deosebire de cele utilizate în ablația prin radiofrecvență care sunt mobile permite înghețarea reversibilă a țesutului pentru a testa dacă este responsabil de aritmie – tehnică cunoscută sub denumirea de criomapping ( comparativ cu ablația prin radiofrecvență care este ireversibilă). risc mai scăzut de perforație cardiacă sau de afectare a structurilor adiacente ( arterele coronare, esofag) Dezavantaje: leziunile produse sunt prea mici manevrarea cateterului timpul necesar producerii unei leziuni este mai mare (4-8 minute) comparativ cu cel necesar prin utilizarea radiofrecvenței (1 minut). rata ușor mai mare de recurență la 6 luni Cât durează internarea? Procedura de ablație are avantajul unei recuperări rapide și a unei scurte durate de spitalizare. Durata de spitalizare este, în general, de două zile, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații. Riscuri ablație Complicațiile sunt rare și sunt evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Complicațiile posibile includ: afectarea vaselor, nervilor, organelor și țesuturilor din jur prin manipularea instrumentelor afectare renală (substanță de contrast în cazul controlului fluoroscopic) sau alergii infecții sau sângerare la locul inciziei fistula arterio-venoasă la locul puncției bloc atrioventricular complet necesitând implantarea de pacemaker (sub 1%) revărsat pericardic, tamponada cardiacă accident vascular cerebral stenoza venelor pulmonare sindroame coronariene acute fistula atrio-esofagiană – mai ales in caz de ablație circumeferențială a atriului spasm piloric și hipomotilitate gastrică prin afectarea nervului vag în timpul ablației recurenta FiA – prin persistență comunicării între atriu și venele pulmonare; mai ales în cazul FiA peristente, pot fi necesare proceduri repetate de ablație flutter atrial stâng Ce se întâmplă în timpul procedurii de ablație Scopurile principale ale terapiei sunt: • Reducerea riscului de AVC • Prevenția cardiomiopatiei induse de tahiaritmie • Ameliorarea simptomelor. În ceea ce privește restabilirea RS există mai multe metode: 1. Tratament medicamentos 2. Conversie electrică 3. Proceduri de ablație cu radiofrecvență (ARF) Ablația de flutter atrial este o procedură minim-invazivă care este efectuată în laboratorul de electrofiziologie de către un medic cardiolog specializat în aritmii ( aritmolog/electrofiziolog). Ablația prin radiofrecvență (ARF) – Technică: Ablația prin radiofrecvență se efectuează în laboratorul de electrofiziologie. De obicei, se folosește sedarea ușoară și anestezia locală. Medicul electrofiziolog va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal (la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza artera/vena femurală. Ulterior, sub control radiologic sau sub control unui sistem specific de mapping – nonfluoroscopic, tridimensional care permite reconstrucția anatomiei cardiace și identificare zonei electrice responsabile de apariția aritmiei, se vor introduce catetere de ablație prin vene până la nivelul atriului drept. Aici se vor aplica “curenți” de diferite energii care vor întrerupe acest circuit electric anormal. Uneori sunt necesare tehnici mai complexe care implică și evaluarea atriului stâng, cu abord transseptal (cateterul va trece prin septul interatrial din atriul drept în cel stâng), ulterior prin utilizarea sistemului mapping se vor identifica eventualele zone cu anomalii electrice care generează aritmia). De asemenea, postablație se verifică prin metode de pacing (stimulare) întreruperea acestui circuit electric anormal. Exista posibilitatea ablației ghidate de ecografie intracardiaca, mai ales în cazul procedurilor repetitive, cu anatomie complicată. Hemostaza După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În ambele cazuri de abord, pacientului i se va indica să păstreze repaus la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Ce dispozitive medicale sunt folosite? Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai fost supus unei proceduri de ablație, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție. Imediat după externare vei face recuperare fizică. Vei urma un tratament cu aspirină și antiagregant plachetar timp de aproximativ trei luni, la indicația medicului. Testimonialul pacientului

Tahicardia joncțională este o formă de tahicardie supraventriculară, un tip de tulburare de ritm cardiac cauzată de o problemă în zona dintre camerele superioare și inferioare ale inimii, cunoscută sub denumirea de nod atrioventricular. Există mai multe metode de tratament la care se poate apela pentru a readuce ritmul cardiac la normal. Una dintre acestea este ablația cardiacă, realizată prin cateter.[2] Generalități despre ablația de tahicardie joncțională Ablația cu cateter reprezintă o metodă de tratament minim invazivă, cu un profil de siguranță crescut, utilizată pentru diferite tahiaritmii (ritmuri rapide și anormale ale inimii). Trebuie menționat că, în general, aritmiile necesită tratament medicamentos cronic, de aceea, ablația poate fi o metodă terapeutică optimă atunci când acest lucru este posibil de realizat. Ca și tehnică, ablația implică distrugerea celulelor cardiace anormale, responsabile de generarea aritmiilor, utilizând catetere (tuburi subțiri, lungi, flexibile) introduse prin abord venos, până la nivelul inimii, unde, după identificarea zonei anormale, vor elibera energie cu producerea de mici leziuni. Ce este tahicardia joncțională? Orice aritmie care ia naștere la nivel atrial sau la nivelul joncțiunii atrioventriculare se numește tahicardie supraventriculară (TSV). Acest termen este de obicei rezervat pentru aritmiile atriale și pentru cele cu origine în joncțiunea AV care au ca mecanism de producere reintrarea (tahicardii joncționale – TJ). Tahicardia joncțională se caracterizează prin bătăi ale inimii de peste 100 de pulsații pe minut[3] și apare mai ales la tineri (dar poate afecta persoane de orice vârstă) și atleți, fără diferențe pe sexe. Tipică este apariția în timpul somnului la copii și la atleți (când tonusul vagal este crescut). TJ se produce fie prin automatism crescut, fie ca ritm de înlocuire în caz de bradicardie (bătăi rare cardiace) importantă. TJ ectopică (TJE) este diferită de tahicardia prin reintrare și poate să apară ca și: Formă cronică idiopatică, (fără cauză cunoscută), congenitală – apare de obicei pe cord normal și necesită, de regulă, multiple medicamente antiaritmice, proceduri de ablație sau implantare de pacemaker în caz de bloc complet atrio-ventricular; poate conduce la tahicardiomiopatie (afectarea cordului secundar frecvenței cardiace crescute) cu evoluție către insuficiența cardiacă;  Formă tranzitorie, postoperator, în general după corecții ale cardiopatiilor congenitale, cu o frecvență de 14%; această formă apare mai frecvent în cazul utilizării unei anumite medicații în timpul procedurii (dopamină) și mai ales la copiii sub 6 luni. TJE este una dintre rarele cauze de tahicardie la copii. TJE congenitală este prezentă încă de la naștere, dar uneori este diagnosticată după luni sau chiar ani. Deși nu este o forma frecventă de aritmie, TJE este una dintre aritmiile supraventriculare cel mai dificil de tratat. Unele date sugerează evoluția către bloc atrio-ventricular complet în caz de TJE congenitală. Tratamentul tahicardiei joncționale poate varia în funcție de particularitățile fiecărui caz. În cazul pacienților asimptomatici, de exemplu, este indicată monitorizarea strictă, dar nu este neapărat necesar un tratament anume.  Tahicardia joncțională etopică este tratată inițială medicamentos. De obicei sunt necesare unul sau mai multe tratamente antiaritmice. În cazul dezvoltării de bloc atrioventricular, când frecvența cardiacă este foarte mică, tratamentul constă în implantarea de pacemaker (dispozitiv care va stimula contracția cardiacă astfel încât să se mențină o frecvență cardiacă optimă). În cazul unui număr mic de pacienți, care nu răspund la tratament medicamentos, poate fi necesară efectuarea procedurii de ablație prin radiofrecvență (ARF). Care sunt cauzele tahicardiei joncționale?  Cauzele TJE congenitale nu sunt cunoscute. 50-55% dintre pacienți au istoric familial de TJE. Se presupune că un rol important în apariția TJE postoperatorie îl are sistemul renina-angiotensina-aldosteron. Această formă de tahicardie juncțională etopică apare mai frecvent în caz de tetralogie Fallot corectată.  În general, TJE postoperatorie se produce în cursul spitalizării, cu rapidă afectare hemodinamică (scădere bruscă a tensiunii arteriale) și apare mai frecvent în primele 6-72 de ore postprocedural. În ceea ce privește TJE congenitală, aceasta poate avea un parcurs mai calm, înainte de apariția semnelor de insuficiență cardiacă. Sporadic, au fost evidențiate și cazuri de tahicardie intrauterină la copiii care la naștere au prezentat TJE. Tipic, variabilitatea frecvenței cardiace este scăzută; în mod normal, frecvență cardiacă este foarte regulată. TJE congenitală se caracterizează prin tahicardie moderată și semne de insuficiență cardiacă congestivă (dispnee – respirație dificilă, scăderea capacității de efort, oboseală, edeme, lipotimie – stare de leșin, palpitații). Care pot fi simptomele tahicardiei joncționale? Simptomele tahicardiei joncționale pot include: În ce constă procedura de ablație/ tratament tahicardie joncțională? Ablația cu radiofrecvență se efectuează în laboratorul de electrofiziologie. De obicei, se folosește sedarea ușoară și anestezia locală. Iată cum decurge, de regulă, o astfel de procedură:  Medicul electrofiziolog va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal (la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza artera/vena femurală;  Ulterior, sub control radiologic sau sub controlul unui sistem specific de mapping – nonfluoroscopic, tridimensional, care permite reconstrucția anatomiei cardiace și identificare zonei electrice responsabile de apariția aritmiei, se vor introduce catetere de ablație prin vene până la nivelul atriului drept.  Aici se vor aplica “curenți” de diferite energii care vor distruge celulele cardiace responsabile de impulsurile suplimentare ce au cauzat tulburarea de ritm cardiac și vor întrerupe acest circuit electric anormal;[1]  Postablație, se verifică prin metode de pacing (stimulare) întreruperea acestui circuit electric anormal. După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord. În cazul procedurilor repetitive, cu anatomie complicată, există posibilitatea ablației ghidate de ecografie intracardiacă. De obicei, se recomandă să nu mănânci și să nu bei nimic cu cel puțin 6 până la 8 ore înainte de procedură. Medicul îți va spune însă ce poți să mânânci și să bei în cele 24 de ore dinaintea ablației cardiace.  Informează-ți medicul dacă urmezi un tratament medicamentos. Este posibil să fie necesară întreruperea administrării anumitor medicamente înainte de procedură. Atenție! Întreruperea tratamentului medicamentos se va face doar la indicația medicului.[1] Cât durează internarea după procedura de ablație cardiacă? Fiind vorba de o procedură minim invazivă, recuperarea este mai rapidă și durată de spitalizare mai scurtă decât în cazul unei intervenții invazive. În general, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și nu apar complicații, vei putea părăsi spitalul după două zile. Care sunt riscurile procedurii de ablație? Complicațiile sunt rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Ți se va explica înainte de procedură care sunt riscurile asociate cu procedura de ablație cardiacă, dar printre acestea se numără:  Afectarea vaselor, nervilor, organelor și țesuturilor din jur prin manipularea instrumentelor;  Afectare renală (substanța de contrast în cazul controlului fluoroscopic) sau alergii;  Infecții sau sângerare la locul inciziei; Fistula arterio-venoasă la locul puncției; Bloc atrioventricular complet necesitând implantarea de pacemaker (sub 1%) – risc mai mic în cazul tehnicii de crioablație; Revărsat pericardic;  Durere toracică;  Infarct miocardic; Accident vascular cerebral;  Ce se întâmplă după procedura de ablație tahicardie joncțională? După finalizarea procedurii, vei fi transferat în camera de recuperare, vei primi un tratament medicamentos și vei fi supus mai multor examene clinice și investigații.  Dacă observi durere, umflare sau sângerare la locul puncției ori dacă începi să ai dureri în piept, anunță medicul sau asistenta. Înainte de a pleca acasă, vei primi instrucțiuni clare privind ce ar trebui sau nu să faci în perioada următoare.[1] Hemostaza după procedura de ablație  Pentru a se obține compresia, după îndepărtarea cateterelor și a tecilor arteriale se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. Este indicată păstrarea repausului la pat.  În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore, permițând pacientului să își miște piciorul în voie și să se ridice din pat.  Ce dispozitive medicale sunt folosite în timpul procedurii de ablație?  În timpul procedurii, pentru a distruge celulele cardiace anormale sunt folosite catetere de ablație. Acestea sunt dispozitive subțiri, flexibile, realizate din diverse materiale, care au în vârf un electrod conectat prin circuite electrice la generatorul de ablație. Unele catetere de ablație au un vârf răcit, unul prin care se infuzează soluție salină pentru a permite o încălzire îmbunătățită a țesuturilor fără carbonizare superficială sau răcire internă. Cateterele de ablație furnizează energie RF prin vârfuri care au în mod obișnuit 3,5 până la 5 mm lungime, dar pot avea o lungime de până la 10 mm.[4] Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai fost supus unei proceduri de ablație, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție. Imediat după externare vei face recuperare fizică. Vei urma un tratament cu aspirină și antiagregant plachetar timp de aproximativ trei luni, la indicația medicului. În lipsa altor indicații din partea medicului, ar trebui să îți poți relua activitățile normale în scurt timp. Nu vei avea însă voie să conduci sau să consumi alcool timp de 24 de ore după externare și se recomandă evitarea activităților fizice intense timp de 3 zile.[1] Tahicardia joncțională este o tulburare de ritm cardiac care afectează în special tinerii și atleții. Atunci când nu răspunde la alte metode de tratament, se poate recomanda efectuarea unei proceduri de ablație cardiacă pentru a distruge celulele cardiace responsabile de generarea acestei tulburări de ritm cardiac. Consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți oferi informații suplimentare despre această procedură. Poți suna la numărul de telefon dedicat sau poți completa formularul disponibil pe site-ul nostru și vei contactat în cel mai scurt timp posibil. Bibliografie:  „Ablation for Arrhythmias.” Www.heart.org, 5 June 2017, www.heart.org/en/health-topics/arrhythmia/prevention--treatment-of-arrhythmia/ablation-for-arrhythmias. Accessed 16 Nov. 2022. Frysh, Paul. „Junctional Tachycardia.” WebMD, WebMD, 27 Feb. 2020, www.webmd.com/heart-disease/junctional-tachycardia. Accessed 16 Nov. 2022. Hafeez, Yamama, and Shamai A Grossman. „Junctional Rhythm.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 26 Sept. 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK507715/. Accessed 16 Nov. 2022. Yousra Ghzally, et al. „Catheter Ablation.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 12 Sept. 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK470203/. Accessed 16 Nov. 2022.

Flutterul atrial este o aritmie cardiacă supraventriculară frecvent întâlnită, asociată cu o gamă largă de afecțiuni, inclusiv boala coronariană și hipertensiunea arterială, și ale cărei simptome pot varia de la oboseală și amețeală până la durere în piept și respirație dificilă. În mod normal, flutterul atrial nu-ți va pune viața în pericol. În lipsa tratamentului, pot apărea însă complicații.  Principalul pericol asociat cu flutterul atrial este acela că inima ta nu pompează prea bine sângele atunci când bate prea repede. Asta înseamnă că este posibil ca organele tale vitale să nu primească suficient sânge, ceea ce poate duce la insuficiență cardiacă, atac de cord și accident vascular cerebral.  Vestea bună este că tratamentul potrivit poate preveni, aproape întotdeauna, apariția unor astfel de complicații. Ca și în cazul fibrilației atriale, o altă formă de aritmie, există mai multe metode prin care se poate trata flutterul atrial, iar una dintre acestea este ablația cardiacă.[3] Ce este ablația de flutter atrial?  Ablația cu cateter reprezintă o metodă de tratament minim invazivă, cu un profil de siguranță crescut, utilizată pentru diferite tahiaritmii (ritmuri rapide și anormale ale inimii). Această procedură folosește o sursă de energie pentru a distruge o zonă mică de țesut cardiac care provoacă bătăile rapide și neregulate ale inimii. [1] Când este indicată ablația flutterului atrial? Odată diagnosticat flutterul atrial, scopurile principale ale terapiei sunt: Reducerea riscului de AVC; Prevenția cardiomiopatiei induse de tahiaritmie; Ameliorarea simptomelor. În general, aritmiile necesită tratament medicamentos cronic; în plus, medicamentele pentru tulburările de ritm cardiac nu funcționează pentru toată lumea și pot provoca efecte secundare în unele cazuri. În astfel de situații, medicul ți-ar putea recomanda ablația cu cateter; deși nu va vindeca flutterul atrial, această procedură poate restabili un ritm cardiac normal, ceea ce îți va îmbunătăți calitatea vieții. [1][2] Medicul tău îți va spune dacă este necesar să întrerupi administrarea anumitor medicamente și cu cât timp înainte de efectuarea procedurii ar trebui să faci asta. De asemenea, ți se va cere să nu mănânci sau să bei nimic cu cel puțin 6 până la 8 ore înainte de procedură. [1] Ce se întâmplă în timpul procedurii?  Ablația de flutter atrial este o procedură minim-invazivă, efectuată de către un medic cardiolog specializat în aritmii (aritmolog/electrofiziolog). După cum am menționat mai sus, ca și tehnică, această procedură implică distrugerea celulelor cardiace anormale, responsabile de generarea aritmiilor, utilizând catetere (tuburi subțiri, lungi, flexibile) introduse prin abord venos, până la nivelul inimii, unde, după identificarea zonei anormale, vor elibera energie cu producerea de mici leziuni. Ce dispozitive medicale sunt folosite?  Pentru efectuarea procedurii de ablație flutter atrial, este folosit un cateter de ablație. Cateterul este un tub subțire de plastic, cu un electrod în vârf, electrod care este conectat prin circuite electrice la generatorul de ablație. În funcție de procedura efectuată, electrodul poate fi irigat sau nu, pentru controlul temperaturii generate de ablație. Cateterul va emite un impuls electric care are menirea de a cicatriza inima în zona aritmiei cardiace, obținându-se astfel o recanalizare a impulsului electric. Tehnica ablației cu radiofrecvență (ARF) Ablația cu radiofrecvență se efectuează în laboratorul de electrofiziologie. De obicei, se folosește sedarea ușoară și anestezia locală. Iată la ce te poți aștepta în timpul procedurii:  O asistentă va curăța și rade zona în care va lucra medicul (de obicei, este vorba de zona inghinală);  După ce anestezicul și-a făcut efectul, medicul electrofiziolog va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal (la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza artera/vena femurală; Ulterior, sub control radiologic sau sub controlul unui sistem specific de mapping – nonfluoroscopic, tridimensional, care permite reconstrucția anatomiei cardiace și identificare zonei electrice responsabile de apariția aritmiei, se vor introduce catetere de ablație prin vene până la nivelul atriului drept; Odată ce cateterele au avansat până în zona potrivită, se vor aplica “curenți” de diferite energii care vor întrerupe acest circuit electric anormal;  Postablație, se verifică prin metode de pacing (stimulare) întreruperea acestui circuit electric anormal. Trebuie menționat că există două tipuri de flutter atrial (1 și 2), diferențiate pe ECG (electrocardiogramă), și tehnicile folosite în timpul procedurii de ablație pot varia în funcție de tipul de flutter. În cazul tipului 1 de flutter, circuitul electric anormal este cuprins, de obicei, între inelul valvei tricuspide și vena cavă inferioară. În cazul tipului 2, uneori sunt necesare tehnici mai complexe, care implică și evaluarea atriului stâng, cu abord transseptal (cateterul va trece prin septul interatrial din atriul drept în cel stâng), și utilizarea sistemului mapping 3D pentru a identifica eventualele zone cu anomalii electrice care generează aritmia. În cazul procedurilor repetitive, cu anatomie complicată, există posibilitatea ablației ghidate de ecografie intracardiacă.  Ce se întâmplă după realizarea procedurii?  După finalizarea procedurii, vei fi transferat în camera de recuperare, vei primi un tratament medicamentos și vei fi supus mai multor examene clinice și investigații. După scoaterea cateterelor, la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale, având ca efect obținerea hemostazei în doar două ore, ceea ce îți va permite să îți miști piciorul în voie și să te ridici din pat.  Anunță medicul sau asistenta dacă observi că locul puncției este umflat, dureros sau sângerează ori dacă ai dureri în piept. [1] Cât durează internarea?  Unul dintre avantajele procedurii de ablație este durata scurtă de spitalizare. Aceasta este, în general, de 24 de ore, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai fost supus unei proceduri de ablație, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție. Imediat după externare vei face recuperare fizică. Vei urma un tratament cu aspirină și antiagregant plachetar timp de aproximativ trei luni, la indicația medicului.  În general, recuperarea după o ablație cardiacă este destul de rapidă.  Testimonialul pacientului Care sunt riscurile și complicațiile posibile?  Complicațiile sunt rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Printre posibilele riscuri asociate cu această procedură se numără:  Afectarea vaselor, nervilor, organelor și țesuturilor din jur prin manipularea instrumentelor;  Afectare renală (substanță de contrast în cazul controlului fluoroscopic) sau alergii;  Infecții sau sângerare la locul inciziei;  Fistulă arterio-venoasă la locul puncției;  Bloc atrioventricular complet, necesitând implantarea de pacemaker (sub 1%); Revărsat pericardic, tamponada cardiacă;  Accident vascular cerebral;  Stenoza venelor pulmonare;  Sindroame coronariene acute;  Fistula atrio-esofagiană – mai ales în caz de ablație circumferenţială a atriului; Spasm piloric și hipomotilitate gastrică prin afectarea nervului vag în timpul ablației.  Ia legătura cu medicul tău dacă:  Piciorul tău se simte amorțit sau rece, devine albastru sau te confrunți cu furnicături la nivelul acestuia;  Zona din jurul locului puncției se învinețește sau începe să se umfle;  Simți durere sau disconfort în piept, care se extinde în gât, maxilar sau braț;  Ai stări de greață sau transpiri foarte mult;  Bătăile inimii tale sunt rapide sau neregulate;  Simți că nu poți respira.[1]  Care este prețul ablației de flutter atrial?  Dacă vrei să știi care este prețul ablației de flutter atrial, ne poți suna sau poți completa formularul disponibil pe site și te vom contacta noi. Consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți răspunde la toate întrebările privind această procedură.  Deși flutterul atrial nu-ți pune neapărat viața în pericol, lipsa tratamentului potrivit poate duce la apariția unor complicații devastatoare. Atunci când alte metode de tratament nu s-au dovedit eficiente sau nu pot fi folosite, ablația de flutter atrial poate reprezenta soluția potrivită. Majoritatea persoanelor care recurg la o astfel de procedură observă o îmbunătățire semnificativă a calității vieții lor. Există însă riscul ca flutterul atrial să revină, iar în acest caz va fi necesară repetarea procedurii sau luarea în considerare a unei alte metode de tratament. [2][3] Programează-te la o consultație pentru a afla dacă ești un candidat potrivit pentru această procedură.  Bibliografie:  „Ablation for Arrhythmias.” www.heart.org, 5 June 2017, www.heart.org/en/health-topics/arrhythmia/prevention--treatment-of-arrhythmia/ablation-for-arrhythmias. Accessed 8 Aug. 2022. „Atrial Flutter Ablation - Type - Mayo Clinic.” mayoclinic.org, 2022, www.mayoclinic.org/tests-procedures/atrial-flutter-ablation/pyc-20385002. Accessed 8 Aug. 2022. „Atrial Flutter.” WebMD, WebMD, 2000, www.webmd.com/heart-disease/atrial-fibrillation/atrial-flutter. Accessed 8 Aug. 2022.

Tahicardia prin reintrare în nodul atrio-ventricular (AVNRT) este cel mai frecvent tip de tahicardie supraventriculară, caracterizat prin episoade de bătăi neregulate ale inimii care adesea apar și se încheie brusc. În funcție de durata și frecvența acestor episoade, se poate opta pentru mai multe metode de tratament. Una dintre cele mai eficiente este ablația cu cateter, o procedură cu o rată de succes foarte mare, care îmbunătățește semnificativ calitatea vieții pacienților diagnosticați cu această afecțiune.[2][4] Generalități despre ablația de tahicardie  Ablația cu cateter reprezintă o metodă de tratament minim invazivă, cu un profil de siguranță crescut, utilizată pentru diferite tahiaritmii (ritmuri rapide și anormale ale inimii). Trebuie menționat că, în general, aritmiile necesită tratament medicamentos cronic, de aceea, ablația poate fi o metodă terapeutică optimă atunci când acest lucru este posibil de realizat. Ca și tehnică, ablația presupune distrugerea celulelor cardiace anormale, responsabile de generarea aritmiilor, utilizând catetere (tuburi subțiri, lungi, flexibile) introduse prin abord venos, până la nivelul inimii, unde, după identificarea zonei anormale, vor elibera energie cu producerea de mici leziuni. Ce înseamnă tahicardia AVNRT?  AVNRT este un tip de tahicardie supraventriculară paroxistică ce rezultă din prezența unui circuit de reintrare în interiorul sau adiacent nodului atrioventricular (NAV).[3]  Existența acestei căi de conducere suplimentare duce la apariția unor episoade de aritmie care se caracterizează prin frecvență cardiacă crescută (150-200 de bătăi/minut la adulți, respectiv peste 250 de bătăi/minut la copii).  De obicei, accesele de aritmie sunt intermitente, paroxistice, de aceea AVNRT se mai numește și tahicardie paroxistică supraventriculară (TPSV). Trebuie menționat însă că mecanismele pentru TPSV sunt multiple și nu toate TPSV sunt AVNRT. Tocmai de aceea, înainte de a decide care este tratamentul optim pentru o aritmie de acest tip, dacă este sau nu nevoie de o ablație TPSV, este necesar studiul electrofiziologic (studiul electric cardiac). Din punct de vedere al prevalenței, este mai des întâlnită la femei și, deși poate apărea la orice vârstă, este mai frecventă la tineri. Totuși, unii pacienți nu prezintă astfel de episoade până la o vârstă înaintată (70-80 de ani). AVNRT apare atât pe cord sănătos, cât și în context de boli cardiace asociate. De obicei tahicardia este bine tolerată, începe și termină brusc și are durată variabilă (minute, ore, zile). Ce este NAV?  NAV este un punct de legătura între atrii (camerele superioare ale inimii) și ventriculi (camerele inferioare), cu rol de a conduce și totodată de a încetini impulsul electric format la nivel atrial și condus către ventriculi. La un adult, un nod atrioventricular măsoară aproximativ 1 x 3 x 5 milimetri și se află într-o regiune anatomică mărginită posterior de ostiumul sinusului coronar, superior de tendonul lui Todaro și anterior de inelul valvei tricuspide septale. Această regiune anatomică este denumită și triunghiul lui Koch.[3] Ce înseamnă “reintrare”? Tahicardia prin reintrare se datorează unui circuit electric circular. În cazul NAV, acest circuit conduce de la atrii la ventriculi, de la ventriculi la atrii, în mod continuu, acest lucru fiind posibil datorită faptului ca NAV are două căi de conducere, cu proprietăți diferite: una cu conducere lentă, una cu conducere rapidă. În mod normal, impulsul electric care ia naștere la nivelul atriilor este condus către ventriculi pe calea rapidă, cea lentă fiind blocată. În cazul AVNRT, o bătaie atrială precoce permite conducerea pe calea lentă către ventriculi și înapoi la atrii pe calea rapidă, cu perpetuarea unui circuit de reintrare (slow-fast). În circa 1/3 din cazuri, aritmia este provocată de o bătaie precoce ventriculară, cu conducere către atrii pe calea rapidă și revenire la ventriculi pe cea lentă (fast-slow). Mai rar, ca și mecanism implicat se întâlnește conducerea pe două căi lente (slow-slow). Cele mai frecvente simptome ale AVNRT Prognostic AVNRT  Așa cum am precizat anterior, AVNRT poate să apară atât pe cord sănătos, cât și în caz de afecțiuni cardiace. În primul caz, de obicei AVNRT nu pune viața în pericol; unii pacienți pot reduce frecvența episoadelor de aritmie prin modificarea stilului de viață (evitarea stimulentelor: cafeina, alcool, deprivare de somn, stres, anxietate), fără a putea însă preveni apariția acestora, întrucât cauza rămâne circuitul electric anormal la nivelul inimii. În mod normal, AVNRT răspunde la tratament medicamentos și la tehnici de tip ablație prin radiofrecvența (care este metoda principală de tratament) sau crioablație (metoda de preferat mai ales la copii și la tineri). În general, cu cât mai repede este depistată, cu atât mai bune este prognosticul. Dacă nu este diagnosticată la timp, există riscul apariției unor complicații precum  insuficiența cardiacă, sincopa, ischemie miocardică (angina și mai rar infarct miocardic), cardiomiopatie, instabilitate hemodinamică (datorită frecvenței cardiace crescute). În cazuri rare, tahicardia prin reintrare în nodul atrio-ventricular poate duce la stop cardiac brusc.[3] În ce constă procedura de ablație AVNRT?  Ablația cu cateter este o procedură minim invazivă, care se efectuează în laboratorul de electrofiziologie, de obicei sub anestezie locală.  Medicul electrofiziolog va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal (la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza vena femurală. Se vor introduce apoi catetere de ablație prin vena femurală până la nivel cardiac, sub control fluoroscopic și electrocardiografic. Este posibil să apară o senzație de presiune în zona inghinală, dar nu ar trebui să simți nicio durere.[1] Ulterior, utilizând un echipament special, electrofiziologul va trimite un mic impuls electric prin cateter pentru a activa și localiza țesutul anormal responsabil de producerea aritmiei. Întreaga manevră este bine monitorizată și supravegheată. După ce s-a stabilit cu certitudine mecanismul AVNRT, medicul electrofiziolog va continua cu tehnica de ablație și va aplica energie de radiofrecvență la nivelul uneia din căile de conducere ale circuitului de reintrare pentru a întrerupe acest mecanism. La finalul procedurii, se va verifica succesul ablației prin aplicarea de stimuli care ar putea iniția aritmia.  În general, se recomandă să nu bei și să nu mănânci nimic cu cel puțin 6 până la 8 ore înainte de procedură. Atenție! În cazul în care urmezi un tratament medicamentos, poate fi necesară întreruperea administrării anumitor medicamente înainte de ablație. Acest lucru nu se face însă numai la recomandarea medicului.[1] Cât durează internarea după ablația AVNRT?  Procedura de ablație are avantajul unei recuperări rapide și a unei scurte durate de spitalizare. Durata de spitalizare este, în general, de 24 de ore, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații. Care sunt riscurile procedurii de ablație AVNRT?  Complicațiile sunt rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Printre riscurile asociate cu o procedură de acest tip se numără:  Afectarea vaselor, nervilor, organelor și țesuturilor din jur prin manipularea instrumentelor;  Afectare renală (substanța de contrast în cazul controlului fluoroscopic) sau alergii;  Infecții sau sângerare la locul inciziei;  Fistula arterio-venoasă la locul puncției;  Bloc atrioventricular complet necesitând implantarea de pacemaker (sub 1%) – risc mai mic în cazul tehnicii de crioablație;  Revărsat pericardic;  Durere toracică;  Infarct miocardic;  Accident vascular cerebral.  Hemostaza după procedura de ablație AVNRT  După terminarea procedurii, se scot cateterele și tecile arteriale și se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările.   În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Ce dispozitive medicale sunt folosite în timpul procedurii de ablație AVNRT?  Pentru ablația ANVRT se folosesc dispozitive medicale cunoscute sub denumirea de catetere de ablație, adică tuburi subțiri, flexibile, prevăzute cu electrozi în vârf. Există diverse tipuri de astfel de catetere, realizate din diferite materiale, cu caracteristici variate.[5] În funcție de evoluția ta, vei rămâne în spital până la 48 de ore. În unele cazuri, este posibil să apară dureri ușoare după procedură, dar acestea vor dispărea în câteva zile. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Majoritatea pacienților se pot întoarce la activitățile lor normale în ziua următoare externării. Nu este indicat să conduci sau să bei timp de 24 de ore după ce ieși spital. De asemenea, va trebui să eviți activitatea fizică intensă timp de 3 zile sau conform recomandărilor medicului.[1]  În general, dacă ai fost supus unei proceduri de ablație, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție. Imediat după externare vei face recuperare fizică. Vei urma un tratament cu aspirină și antiagregant plachetar timp de aproximativ trei luni, la indicația medicului. Bibliografie:  „Ablation for Arrhythmias.” Www.heart.org, 5 June 2017, www.heart.org/en/health-topics/arrhythmia/prevention--treatment-of-arrhythmia/ablation-for-arrhythmias. Accessed 11 Nov. 2022. „Atrioventricular Nodal Reentry Tachycardia (AVNRT) - Overview - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2022, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/avnrt/cdc-20355254. Accessed 11 Nov. 2022. Hafeez, Yamama, and Tyler J Armstrong. „Atrioventricular Nodal Reentry Tachycardia.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 8 Aug. 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK499936/. Accessed 11 Nov. 2022. Katritsis, Demosthenes G, and Demosthenes G Katritsis. „Catheter Ablation of Atrioventricular Nodal Re-Entrant Tachycardia: Facts and Fiction.” Arrhythmia & Electrophysiology Review, vol. 7, no. 4, 2018, p. 230, 10.15420/aer.2018.7.4.eo1. Accessed 1 Dec. 2020. Yousra Ghzally, et al. „Catheter Ablation.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 12 Sept. 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK470203/. Accessed 11 Nov. 2022.

Ablația prin radiofrecvență este o procedură minim invazivă, cu o rată mare de succes, care a devenit tratamentul de elecție pentru multe tipuri de tulburări de ritm cardiac.[4] Una dintre afecțiunile ce pot fi tratate prin intermediul acestei proceduri este sindromul Wolff-Parkinson-White (WPW) sau sindromul de preexcitație. Generalități despre sindromul Wolff-Parkinson-White (WPW) Sindromul WPW este o afecțiune congenitală rară, mai frecventă în rândul bărbaților, caracterizată prin existența unei căi de conducere electrică suplimentare la nivelul inimii ce duce la apariția unor episoade de tahicardie (bătăi rapide ale inimii). Este una dintre cele mai frecvente cauze de tahicardie la sugari și copii.[5] De obicei, pacienții sunt simptomatici atunci când se produc accesele de aritmie.  Cele mai frecvente aritmii sunt AVRT (tahicardie atrio-ventriculară prin reintrare) și FiA (fibrilație atrială). FiA în context de sindrom WPW poate fi amenințătoare de viață, din cauza frecvenței cardiace extrem de crescute, cu posibilitatea de a trece în aritmii cu risc letal (fibrilație ventriculară). În ceea ce privește AVRT, aceasta este în general bine tolerată la pacienții fără alte afecțiuni cardiace asociate, dar poate degenera în FiA, cu riscul descris anterior. Tahicardia în sindromul WPW începe și se poate opri brusc, poate dura secunde, minute, ore. Uneori este necesar tratament pentru a opri aritmia și a restabili ritmul normal al inimii (ritm sinusal). Tipic, acești pacienți au episoade recurente de tahicardie. Majoritatea persoanelor cu sindrom WPW nu au alte probleme cardiace. Cu toate acestea, el a fost asociat cu alte afecțiuni cardiace, cum ar fi boala Ebstein. În cazuri rare, poate fi moștenit de la părinți.[5] Cum arată conducerea normală la nivelul inimii?  În mod normal, semnalele electrice urmează o anumită cale prin inimă, ajutând-o să bată regulat.[5] Impulsul electric care determină contracția inimii ia naștere la nivelul nodului sinoatrial (NSA) din atriul drept. De aici, este transmis mai departe la nivelul celor două atrii și prin intermediul nodului atrio-ventricular la ventriculi. La persoanele cu sindrom WPW, unele dintre aceste impulsuri electrice ale inimii sunt conduse pe o cale accesorie existentă. Poate fi condus foarte rapid, la frecvențe foarte mari (generând de exemplu FiA) sau poate fi condus atât către ventriculi, cât și înapoi către atrii (generând AVRT). Cum îți poți da seama că suferi de sindromul WPW? Cel mai frecvent simptom al sindromului Wolff-Parkinson-White este o frecvență cardiacă mai mare de 100 de bătăi pe minut. Alte posibile simptome sunt:  În cazul sugarilor, pot apărea simptome precum:  Paloare;  Cianoză (colorație albăstruie sau gri a pielii, buzelor și unghiilor);  Neliniște sau iritabilitate;  Pierderea apetitului;  Respirație rapidă.[6] Există însă și cazuri în care nu apare niciun simptom, afecțiunea fiind descoperită întâmplător în timpul unei investigații cardiace.[6] În ce constă procedura de ablație de sindrom WPW?  Procedura de ablație cu radiofrecvență (ARF) se efectuează în laboratorul de electrofiziologie, sub anestezie locală, cu sedare ușoară, și poate dura câteva ore.   După pregătirea zonei de abord, medicul va începe prin a efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal (la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza artera/vena femurală. Ulterior, sub control radiologic, se vor introduce catetere de ablație, fie prin artera, fie prin vena femurală, până la nivel cardiac, sub control fluoroscopic și electrocardiografic. Pentru a se stabili dacă într-adevăr calea accesorie este responsabilă de aritmie și locul optim pentru ablație, se va efectua inițial un studiu electrofiziologic. În 5-10% din cazuri se identifică multiple căi accesorii. După stabilirea acestor detalii, medicul va aplica energie de radiofrecvență la nivelul zonei responsabile de impulsul anormal, distrugând astfel funcția celulei și formând un bloc pe calea de conducere accesorie, ceea ce are ca rezultat întreruperea conducerii anormale. În cazul pacienților cu boala Ebstein trebuie investigată existența unor căi accesorii multiple, care trebuie recunoscute și ablatate. Cum te pregătești pentru ablația de sindrom WPW? Înainte de procedură, se vor efectua un examen clinic complet și mai multe teste și investigații. Lista acestora poate include un set complet de analize de sânge, o radiografie toracică, o tomografie computerizată sau un examen RMN torace și o ecocardiografie.  Vei elimina orice potențial focar infecțios (infecții ORL, stomatologice etc.) și nu vei bea sau mânca nimic în noaptea dinaintea ablației, după miezul nopții.[1] De asemenea, este foarte important să-i pui medicului la dispoziție o listă cu toate medicamentele și suplimentele pe care le iei. Este posibil să fie necesară întreruperea administrării unora dintre acestea pentru o anumită perioadă. Dacă este cazul, vei primi indicații clare privind medicamentele pe care nu mai poți să le iei și pentru cât timp.[2] Cât durează internarea după ablația de sindrom Wolff-Parkinson-White? Unul dintre avantajele procedurilor minim invazive este acela că vei fi internat doar pentru o perioadă foarte scurtă de timp. În general, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și nu apar complicații, durata de spitalizare pentru o ablație de sindrom WPW nu ar trebui să depășească 24 de ore. Care sunt riscurile procedurii de ablație a sindromului Wolff-Parkinson-White?   Ablația de sindrom WPW este considerată o procedură destul de sigură, cu puține riscuri. Fiind totuși vorba de o procedură medicală, pot apărea anumite complicații, inclusiv:  Reacții alergice la substanțele administrate;  Afectarea vaselor, nervilor, organelor și țesuturilor din jur prin manipularea instrumentelor;  Afectare renală (substanța de contrast în cazul controlului fluoroscopic) sau alergii;  Infecții sau sângerare la locul inciziei;  Fistulă arterio-venoasă la locul puncției;  Recurența aritmiei – dacă nu au fost identificate toate căile accesorii (în astfel de cazuri, se poate repeta procedura de ablație);  Bloc atrioventricular complet necesitând implantarea de pacemaker (sub 1%) – risc mai mic în cazul tehnicii de crioablație;  Revărsat pericardic;  Durere toracică;  Infarct miocardic;  Accident vascular cerebral.  Complicații precum cele menționate mai sus apar doar în cazuri rare și pot fi evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Ce dispozitive medicale sunt folosite în timpul ablației de sindrom Wolff-Parkinson-White? Pentru distrugerea zonelor responsabile de impulsul anormal se folosesc catetere de ablație - tuburi lungi, flexibile, cu electrozi în vârf, realizate din diverse materiale și de dimensiuni variate. Acești electrozi sunt conectați prin circuite electrice la generatorul de ablație. Unele catetere de ablație au vârful irigat, pentru controlul temperaturii.[7] Ce se întâmplă după ablația de sindrom Wolff-Parkinson-White? După finalizarea procedurii, vei fi transferat în camera de recuperare, unde vei rămâne sub supraveghere medicală pentru o anumită perioadă, timp în care vei primi tratamentul medicamentos și instrucțiunile de îngrijire a plăgii necesare.  Timp de 2 sau 3 zile după procedură, este posibil să apară simptome precum oboseală, dureri în piept sau palpitații.[2] Ți se va explica la ce te poți aștepta și trebuie să faci în astfel de situații înainte de a pleca acasă.  Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai fost supus unei proceduri de ablație, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție. Imediat după externare vei face recuperare fizică. Vei urma un tratament cu aspirină și antiagregant plachetar timp de aproximativ trei luni, la indicația medicului. Datorită ratei mari de succes și a riscurilor reduse pe care le implică, ablația cu radiofrecvență a devenit tratamentul de elecție pentru cazurile simptomatice de sindrom WPW.[3] Dacă ai nevoie de informații suplimentare privind ablația de sindrom WPW, consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți răspunde la întrebări. Sună la numărul de telefon dedicat sau completează formularul disponibil pe site-ul nostru și vei fi contactat în cel mai scurt timp posibil.  Bibliografie:  Bernstein, Susan. “Catheter Ablation as a Heart Arrhythmia Treatment.” WebMD, WebMD, 30 June 2015, www.webmd.com/heart-disease/atrial-fibrillation/catheter-ablation-afib-atrial-fibrillation. Accessed 23 Nov. 2022. “Cardiac Ablation Procedures : MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2017, medlineplus.gov/ency/article/007368.htm. Accessed 23 Nov. 2022. Chhabra, Lovely, et al. “Wolff Parkinson White Syndrome.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 8 Aug. 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK554437/. Accessed 23 Nov. 2022. El Baba, Mohammad, et al. “Radiofrequency Catheter Ablation: How to Manage and Prevent Collateral Damage?” Journal of Innovations in Cardiac Rhythm Management, vol. 11, no. 9, 1 Sept. 2020, pp. :4234-4240, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7510472/, 10.19102/icrm.2020.110901. Accessed 23 Nov. 2022. “Wolff-Parkinson-White Syndrome (WPW): MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2020, medlineplus.gov/ency/article/000151.htm. Accessed 23 Nov. 2022. “WPW Syndrome: Rare Cause of Sudden Cardiac Death in Children - Symptoms and Causes.” Mayo Clinic, 2022, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/wolff-parkinson-white-syndrome/symptoms-causes/syc-20354626. Accessed 23 Nov. 2022. Yousra Ghzally, et al. “Catheter Ablation.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 12 Sept. 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK470203/. Accessed 23 Nov. 2022.

Dacă suferi de fibrilație atrială ori o altă tulburare de ritm cardiac, una dintre metodele de tratament ce ți-ar putea fi recomandate pentru a restabili ritmul normal al inimii este o procedură numită cardioversie electrică. Ce este cardioversia electrică?  Cardioversia este o procedură medicală ce presupune restabilirea ritmului normal al inimii, fiind recomandată pacienților care suferă de aritmii atriale și ventriculare. Se realizează în spital și nu necesită recuperare. Pacientul poate pleca acasă în aceeași zi. De obicei, este programată în avans, dar se poate realiza și în situații de urgență.[3] Tipuri de cardioversie Restabilirea ritmului normal al inimii se poate face fie cu ajutorul medicamentelor, caz în care vorbim despre cardioversie farmacologică, fie cu ajutorul unui dispozitiv ce transmite un șoc electric către inimă. Acest din urmă tip de cardioversie se numește cardioversie electrică, iar dispozitivul folosit în timpul procedurii poartă denumirea de defibrilator.  La rândul său, cardioversia electrică poarte fi de două tipuri:  Externă - realizată cu ajutorul unui defibrilator extern;  Internă - realizată cu ajutorul unui defibrilator cardiac intern, un dispozitiv ce monitorizează ritmul inimii și, când detectează un ritm cardiac anormal, emite un șoc electric pentru a-l readuce la normal;[4] Mai multe informații despre procedura de implantare a defibrilatorului cardiac și care sunt indicațiile pentru montarea unui defibrilator cardiac vei găsi aici.  Care sunt semnele că ai avea nevoie de cardioversie electrică? Ți s-ar putea recomanda o astfel de procedură dacă prezinți simptome precum:  Cui se adresează procedura de cardioversie electrică? În general, au indicație pentru cardioversie electrică pacienții cu: Fibrilație atrială - o tulburare de ritm cardiac caracterizată prin bătăi rapide și neregulate ale inimii și asociată cu complicații grave, cum ar fi și accidentul vascular cerebral; Flutter atrial - ca și fibrilația atrială, se caracterizează printr-un ritm cardiac rapid, dar mai regulat;    Tahicardie ventriculară - începe în camerele inferioare ale inimii (ventriculi) și nu cauzează probleme persoanelor sănătoase; dacă cei afectați suferă de afecțiuni cardiace, poate fi o urgență medicală și necesită tratament medical imediat;  Tahicardie atrială - este un termen folosit pentru a descrie aritmiile care încep în camerele superioare ale inimii și care provoacă palpitații ce încep și se termină brusc.[1][5] Cardioversia electrică nu este recomandată în cazul aritmiilor din intoxicațiile digitalice, tahiaritmiilor din sindromul sinusului bolnav sau tahicardiilor sinusale.  În ce constă procedura de cardioversie electrică?  Cardioversia electrică se realizează cu ajutorul unui defibrilator. Procedura în sine este simplă și nedureroasă pentru pacient. Pentru ca disconfortul experimentat de acesta să fie cât mai mic, aceasta se efectuează, de regulă, sub sedare.  Pe pieptul pacientului sunt plasați doi electrozi cu capete metalice tapetate cu soluție salină conductoare. Cei doi electrozi sunt conectați la defibrilatorul care are și funcție EKG. Acesta monitorizează ritmul inimii și aplică un șoc electric sincron cu unda R a complexului QRS, restabilind astfel ritmul sinusal. În unele cazuri, este suficientă aplicarea unui singur șoc, în altele sunt necesare mai multe pentru a restabili bătăile normale ale inimii. Procedura durează aproximativ 30 de minute și, de cele mai multe ori, pacienții nu îți amintesc șocul.[1] Înainte de efectuarea sa, se va realiza și o investigație numită ecocardiografie transesofagiană; rolul său este acela de a depista eventualele cheaguri de sânge din inimă, pe care cardioversia le-ar putea face să migreze, ducând la apariția unor complicații severe, care pun viața în pericol.[3] Cum te pregătești pentru procedura de cardioversie electrică?  Dacă urmează să fii supus unei proceduri de cardioversie electrică:  Nu mânca sau nu bea nimic cu cel puțin 8 ore înainte de procedură;  Cu excepția cazului în care ai primit alte indicații din partea medicului, ia-ți medicamentele din schema de tratament (cu o cantitate mică de apă);  Lasă-ți bijuteriile acasă;  Nu aplica loțiuni, unguente sau pudre pe piept sau pe spate cu 24 de ore înainte de procedură.[1] Pentru mai multe informații, poți consulta acest ghid. Cât durează internarea după cardioversia electrică? Durata spitalizării poate varia de la o persoană la alta, în funcție de starea lor de sănătate. Unii pacienți rămân internați doar pentru o parte a zilei, alții și peste noapte.[2] Care sunt riscurile procedurii de cardioversie electrică?  Cardioversia electrică este în general o procedură sigură, realizată de medicul cardiolog, în spital. În anumite cazuri, în urma aplicării șocului electric se poate declanșa fibrilația atrială. Alte posibile complicații ale cardioversiei electrice sunt: Reacții alergice la medicamentele utilizate;  Cheaguri de sânge care pot provoca un accident vascular cerebral sau alte leziuni ale organelor;  Vânătăi, arsuri sau dureri în locurile unde au fost utilizați electrozii;  Agravarea aritmiei.[4] Ce se întâmplă după cardioversia electrică?  După finalizarea procedurii, vei rămâne sub monitorizare medicală, cel puțin până trece efectul sedării, după care vei primi instrucțiunile necesară înainte de a ți se permite să pleci acasă. Nu este indicat să conduci sau să iei decizii importante în ziua procedurii.[3] Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? De regulă, după o astfel de procedură, va trebui să iei anticoagulante timp ce câteva săptămâni pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge. Acest lucru este necesar chiar dacă nu au fost depistate astfel de cheaguri în urma investigațiilor efectuate înaintea procedurii.[1][3]  În majoritatea cazurilor, cardioversia electrică ajută la restabilirea ritmului normal al inimii. Există însă și situații în care rezultatele sunt temporare și este necesară fie repetarea procedurii, fie alegerea unei alte metode de tratament. Consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți oferi mai multe informații despre această procedură și pentru a te ajuta să-ți faci o programare.  Bibliografie:  „Cardioversion.” Www.heart.org, 21 Dec. 2016, www.heart.org/en/health-topics/arrhythmia/prevention--treatment-of-arrhythmia/cardioversion. Accessed 11 Nov. 2022. „Cardioversion.” Bhf.org.uk, 2022, www.bhf.org.uk/informationsupport/treatments/cardioversion. Accessed 11 Nov. 2022. „Cardioversion - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2022, www.mayoclinic.org/tests-procedures/cardioversion/about/pac-20385123. Accessed 11 Nov. 2022. „Cardioversion: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2017, medlineplus.gov/ency/article/007110.htm. Accessed 11 Nov. 2022. „Heart Arrhythmia - Symptoms and Causes.” Mayo Clinic, 2022, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/heart-arrhythmia/symptoms-causes/syc-20350668. Accessed 11 Nov. 2022.

Bolile cardiovasculare, adică acele boli care afectează inima și vasele de sânge, continuă să reprezinte principala cauză de deces la nivel global. [5] Un rol foarte important în prevenirea, diagnosticarea și tratarea la timp a acestora îl are consultul cardiologic. Din păcate însă, multe persoane încă mai neglijează importanța unor controale anuale de rutină, în special după o anumită vârstă. Uneori, vizita la medicul cardiolog este amânată chiar dacă au apărut deja primele simptome. Ți-am pregătit câteva informații despre ce presupune un consult cardiologic, când este acesta indicat și cum te pregătești pentru el. Ce presupune consultul cardiologic?  În general, un consult cardiologic presupune:  Anamneza, adică o discuție cu medicul pe tema simptomelor pe care le prezinți, a stilului tău de viață și a istoricului medical familial și personal; Examinarea clinică și efectuarea mai multor teste și investigații de cardiologie pentru a verifica valorile tensiunii arteriale și ale ritmului cardiac, ale colesterolului și glicemiei; un consult de cardiologie complet include, de exemplu, efectuarea unei electrocardiograme (EKG), a unei ecocardiografii și a unei ecografii Doppler cardiace.  Stabilirea planului de tratament - dacă este necesar, pe baza informațiilor colectate, medicul specialist va stabili planul de tratament potrivit pentru tine, îți va recomanda investigații suplimentare sau, după caz, îți va spune ce trebuie să faci pentru a scădea riscul de a suferi de o boală de inimă. [4] Când este indicat un control la medicul cardiolog?  Consultul cardiologic se adresează în mod special persoanelor care acuză următoarele simptome:  Aritmie cardiacă;  Sincope și dispnee;  Amețeală;  Oboseală la efort;  Dureri în piept.   Nu trebuie să aștepți însă apariția unor astfel de simptome pentru a merge la medic. În mod normal, orice persoană de peste 40 de ani ar trebui să facă un consult cardiologic de rutină o dată la 2 ani, respectiv o dată pe an în cazul persoanelor de peste 50 de ani. Frecvența acestor controale, precum și tipul de investigații cardiologice efectuate în cadrul lor poate varia însă de la un pacient la altul. De exemplu, îți vor fi recomandate teste suplimentare și mai frecvente dacă ai fost diagnosticat cu o afecțiune cardiovasculară precum insuficiența cardiacă, fibrilația atrială sau flutterul atrial ori dacă ai antecedente de atac de cord, accident vascular cerebral sau alte evenimente cardiovasculare.  Chiar și în lipsa unui astfel de diagnostic, dacă există antecedente familiale de boli cardiovasculare ori dacă ai factori de risc pentru o astfel de afecțiune (ex: hipertensiunea arterială, hipercolesterolemia, obezitatea, diabetul, fumatul) va trebui să mergi mai des la cardiolog. [1][2] Care sunt beneficiile unei consultații cardiologice?  Chiar dacă nu ai afecțiuni cardiace cunoscute, înaintarea în vârstă și stilul de viață dezechilibrat pot influența apariția unor afecțiuni cardiace. Din acest motiv, este recomandat să te adresezi unui medic cardiolog pentru efectuarea unei consultații anuale de rutină.  Dacă ai un istoric de boli cardiace, este cu atât mai importat să fii evaluat periodic pentru ajustarea sau schimbarea tratamentului medicamentos ori pentru recomandarea de investigații minim invazive și tratament intervențional. Printre beneficiile consultațiilor cardiologice regulate se numără:  Diagnosticarea precoce a bolilor cardiace;  Prevenirea și reducerea riscului apariției unei astfel de afecțiuni;  Tratarea corectă și la timp a bolilor diagnosticate.  Cum te pregătești de consult?  Din punct de vedere fizic, controlul cardiologic nu necesită o pregătire specială. Nu este necesar repausul alimentar sau întreruperea administrării anumitor medicamente și se poate efectua în orice moment al zilei. Sunt însă alte lucruri pe care le poți face:  Pregătește o listă cu toate medicamentele pe care iei în prezent (fie că ți-au fost sau nu prescrise de un medic), inclusiv dozele administrate;  Alcătuiește o listă cu toate probleme de sănătate de care ai suferit în trecut, procedurile chirurgicale și testele și investigațiile majore efectuate; dacă ai făcut recent analize sau teste de laborator, este indicat să aduci copii după rezultatele acestora cu tine;  Întocmește un istoric medical al rudelor apropiate (frați, surori, părinți, bunici, mătuși, unchi și copii), în special a celor diagnosticate cu boli de inimă,  hipertensiune arterială, colesterol mărit, diabet sau anevrism;   Fă o listă cu toate întrebările pe care le ai și adu-o cu tine la programare. [3] Ce se întâmplă după realizarea consultului? După realizarea controlului de cardiologie, îți vei putea relua activitățile normale.  Comunicarea rezultatelor Rezultatele controlului cardiologic îți vor fi comunicate pe loc, odată cu recomandările necesare.  Care este prețul unui consult cardiologic?  Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele investigației, inclusiv asupra prețului unui astfel de control. Ne poți suna tu sau poți completa formularul disponibil pe site-ul nostru și vei fi contactat în cel mai scurt timp.  Consultul cardiologic periodic este important fie că ai fost sau nu diagnosticat cu o afecțiune cardiacă. Poate contribui la prevenirea, detectarea și tratarea la timp a numeroase probleme de sănătate. Nu uita că sănătatea inimii tale este esențială pentru sănătatea întregului organism.  Bibliografie: „Heart-Health Screenings.” Www.heart.org, June 2017, www.heart.org/en/health-topics/consumer-healthcare/what-is-cardiovascular-disease/heart-health-screenings. Accessed 10 Aug. 2022. „Heart-Healthy Living - Understand Your Risk for Heart Disease | NHLBI, NIH.” Nih.gov, 24 Mar. 2022, www.nhlbi.nih.gov/health/heart-healthy-living/risks. Accessed 10 Aug. 2022. „Preparing for Your Visit | CardioSmart – American College of Cardiology.” CardioSmart, 2022, www.cardiosmart.org/topics/manage-your-care/preparing-for-your-appointment. Accessed 10 Aug. 2022. „What Is a Heart Health Check | the Heart Foundation.” Heartfoundation.org.au, 2019, www.heartfoundation.org.au/heart-health-education/heart-health-checks. Accessed 10 Aug. 2022. „Cardiovascular Diseases (CVDs).” Who.int, World Health Organization: WHO, 11 June 2021, www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/cardiovascular-diseases-(cvds). Accessed 10 Aug. 2022.

Bolile de inimă reprezintă una dintre principalele cauze de mortalitate și dizabilitate, atât la noi în țară, cât și la nivel mondial. Diagnosticarea acestora într-o fază incipientă, când pot fi tratate mai ușor, este foarte importantă. Din fericire, există mai multe investigații și analize pentru monitorizarea sănătății inimii. Una dintre ele este electrocardiograma, numită și ECG sau EKG.[4][3] Ce este electrocardiograma?  Electrocardiograma este o investigație care depistează dacă există anumite probleme cu ritmul normal al inimii și, în general, cu activitatea electrică a acesteia. Cu fiecare bătaie a inimii, un semnal electric, denumit și impuls electric, trece prin inimă. Acest impuls electric determină contracția mușchiului inimii, care, la rândul ei, trimite sângele din inima către restul organismului, asigurând irigarea necesară și alimentarea cu substanțe nutritive și oxigen a tuturor organelor din corp. Importanța procedurii  Orice modificare a ritmului cardiac poate cauza diferite afecțiuni severe. Acesta poate fi influențat de mai mulți factori de risc:  Înaintarea în vârstă; Apariția problemelor de natură cardiovasculară;  Malformațiile cardiace congenitale;  Infarctul miocardic; Afecțiunile glandei tiroide;   Stilul de viață (ex: consumul de substanțe precum: fumatul, alcoolul, cafeina, antidepresivele etc.). Verificarea periodică a ritmului cardiac este importantă pentru a exclude orice boală a mușchiului inimii sau o afecțiune de natură electrică. Acestea pot progresa și afecta radical calitatea vieții pacientului. Printre afecțiunile ce pot fi detectate cu ajutorul electrocardiogramei se numără: Aritmiile - tulburări de ritm cardiac ce apar atunci când acele impulsuri electrice despre care am vorbit mai sus nu mai funcționează așa cum ar trebui;  Boala coronariană - este cauzată de acumularea de depozite de grăsimi (plăci de aterom) pe pereții arterelor coronare, acele vase de sânge care alimentează mușchiul inimii;  Atacul de cord (infarctul miocardic) - se produce când fluxul de sânge către inimă este blocat brusc;  Hipertensiune arterială;  Cardiomiopatia - o afecțiune a mușchiului cardiac ce împiedică inima să pompeze eficient sânge către organe.[5] Când este necesară electrocardiograma?  Ai putea avea nevoie de o electrocardiograma dacă prezinți semne și simptome precum:  Dureri în piept;  Amețeală;  Confuzie;  Palpitații;  Puls crescut;  Dificultăți de respirație;  Stare de slăbiciune;  Oboseală accentuată;  Scăderea toleranței la efort.[2]   De asemenea, electrocardiograma este folosită pentru a monitoriza starea de sănătate a unei persoane deja diagnosticată cu o boală cardiacă sau care urmează un anumit tratament.[2][5] Ai mai putea avea nevoie de acest test:  Înaintea unei intervenții chirurgicale;  Dacă ai istoric familial de boli de inimă (ca metodă de screening);  Dacă ți-a fost implantat un stimulator cardiac (pacemaker).[1] Cum te pregătești de procedură?  Electrocardiograma nu necesită o pregătire deosebită. Totuși, pentru ca investigația să fie concludentă, este bine să evităm consumul de substanțe care influențează ritmul cardiac precum: cafeaua, băuturile energizante, antidepresivele etc. În cazul pacienților cu pilozitate corporală bogată, va fi nevoie de îndepărtarea parului, pentru ca desprinderea electrozilor să nu provoace disconfort. Ce se întâmplă în timpul procedurii?  Investigația propriu-zisă nu este deloc una complicată. Iată cum se face EKG:  Odată intrat în cabinetul medical, vei fi rugat să îți îndepărtezi hainele care acoperă pieptul, gleznele și încheieturile mâinilor; este indicat să porți articole vestimentare ușor de îndepărtat, cum ar fi, de exemplu, o cămașă cu nasturi; de asemenea, ți se va cere să îndepărtezi brățările sau lănțișoarele mai lungi; Vei fi rugat să te întinzi pe pat, pe spate, într-o poziție confortabilă;   În dreptul zonelor descoperite, vor fi plasați electrozi medicali adezivi; într-un test standard, pot fi atașați până la 10 electrozi EKG pe membre și piept;  Electrozii sunt apoi conectați la aparatul ECG și se va înregistra ritmul cardiac și activitatea electrică a inimii; rezultatele vor fi afișate ca un grafic, fie pe hârtie, fie în format digital; ți se va cere să stai nemișcat și să respiri normal, fără să vorbești, timp de câteva secunde.[2] Tehnica efectuării electrocardiogramei poate însă varia în funcție de tipul procedurii.  Tipuri de EKG  Există mai multe tipuri de EKG ce se pot efectua pentru a monitoriza sănătatea inimii:  EKG de repaus - este procedura standard, în timpul căreia vei sta întins pe spate;  EKG de efort - ritmurile electrice ale inimii vor fi înregistrate în timp ce depui efort; în general, se utilizează fie o bandă rulantă, fie o bicicletă specială numită cicloergometru;  Holter EKG - electrozii sunt conectați la un dispozitiv portabil mic, ce va înregistra ritmul inimii timp de 24 de ore, în timp ce tu îți desfășori activitățile obișnuite. Tipul de electrocardiogramă ce se va efectua se stabilește în funcție de simptomele tale și de afecțiunile suspectate.[5][2] Cât durează efectuarea electrocardiogramei?  Efectuarea unei electrocardiograme poate dura între 5 și 10 minute. Există riscuri sau durere?  Electrocardiograma este o investigație nedureroasă, fără riscuri. Singurul disconfort ușor apare la încheierea investigației, atunci când se îndepărtează electrozii. Ce se întâmplă după realizarea procedurii?  După electrocardiogramă, îți vei putea relua activitățile normale.  Interpretare EKG  Rezultatul electrocardiogramei poate fi interpretat doar de către medicul cardiolog. Un rezultat ECG anormal poate indica mai multe probleme, inclusiv:  Tahicardie (accelerarea frecvenței bătăilor inimii); Bradicardie (frecvența cardiacă mai lentă decât cea normală);  Infarct - un EKG anormal poate arăta fie că suferi un infarct, fie că ai avut unul în trecut; Probleme în alimentarea cu sânge și oxigen a inimii; Defecte sau anomalii ale structurii inimii - un EKG anormal poate indica faptul că o secțiune a inimii este mai mare sau că pereții acesteia s-au îngroșat. Atenție! Doar pentru că rezultatul EKG este normal, nu înseamnă că nu poate exista o problemă de sănătate. Dacă simptomele tale tind să apară și să dispară în anumite condiții, pot fi necesare mai multe investigații, de diferite tipuri, pentru a se stabili un diagnostic și planul de tratament potrivit.[2][1]  Care este prețul unei electrocardiograme?  Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele investigației, inclusiv asupra prețului ECG. Pentru aceste informații, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact.  Surse de referință:  “Electrocardiogram.” Medlineplus.gov, 2018, medlineplus.gov/lab-tests/electrocardiogram/. Accessed 28 June 2022. “Electrocardiogram (ECG or EKG) - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2022, www.mayoclinic.org/tests-procedures/ekg/about/pac-20384983. Accessed 28 June 2022. “Heart Health Tests.” Medlineplus.gov, National Library of Medicine, 2017, medlineplus.gov/hearthealthtests.html. Accessed 28 June 2022. “Institutul Național de Sănătate Publică.” Insp.gov.ro, 2016, insp.gov.ro/centrul-national-de-statistict-si-informatica-in-sanatate-publica-cnsisp/date-statistice-pagina-de-descarcare/. Accessed 28 June 2022. NHS Choices. Electrocardiogram (ECG). 2022, www.nhs.uk/conditions/electrocardiogram/. Accessed 28 June 2022.

Ecocardiografia sau ecografia cardiacă este un instrument esențial în diagnosticul și managementul bolilor cardiovasculare. Prin intermediul său se pot obține, într-un interval relativ scurt de timp, informații importante privind structura și funcțiile inimii. [4] Mai jos ți-am pregătit câteva informații care te vor ajuta să înțelegi mai bine ce este o ecocardiografie, cum se desfășoară ea și care este rolul său.  Ce este ecocardiografia/ecografia cardiacă?  Ecocardiografia este o tehnică imagistică ce folosește ultrasunetele pentru a obține imagini ale inimii, în timp real. Ea este indicată atât sub formă de control de rutină periodic, cât și ori de câte ori este nevoie de a evalua sau diagnostica anumiți parametri structurali cardiaci. Avantajul efectuării unei ecocardiograme este acela că este o investigație simplă, nedureroasă, care, după cum am menționat deja, oferă medicilor specialiști informații despre structura și funcțiile inimii tale. În funcție de particularitățile fiecărui caz în parte, se pot realiza diferite tipuri de ecocardiografie:  Transtoracică - cel mai comun tip de ecocardiogramă;  Transesofagiană - presupune introducerea unei sonde mici în esofag și uneori în stomac; De stres - efectuată în timpul sau după o perioadă de exerciții fizice sau după administrarea unui medicament care accelerează ritmul cardiac; Cu substanță de contrast - înainte de efectuarea ecocardiografiei, în fluxul sangvin este injectată o substanță de contrast; se pot obține astfel imagini mai bune. [3] Importanța ecocardiografiei  În timpul ecografiei cardiace, denumită pe scurt ”ecocord”, medicul îți va putea măsura dimensiunile cavităților inimii, va putea determina grosimea și mișcările pereților cardiaci, structura și funcționalitatea valvelor și forța de contracție a mușchiului cardiac. Pe lângă observarea structurală și funcțională a inimii tale, ecografia Doppler cardiacă depistează foarte devreme un posibil risc de infarct, poate detecta tumori cardiace sau defecte cardiace congenitale.  În general, această investigație poate identifica orice afecțiune a inimii, astfel încât medicul cardiolog să îți poată recomanda un tratament optim. În timp ce electrocardiograma ne arată tulburările de ritm, precum tahicardiile, bătăile rapide ale inimii, și bradicardiile, bătăile lente ale inimii, ecografia cardiacă ne ajută să recunoaștem bolile structurale. Atunci când medicul are nevoie de mai multe informații despre structura inimii sau pacientul urmează să facă o intervenție la inimă, se poate recomanda efectuarea unei investigații suplimentare denumită ecografie transesofagiană. Despre acest tip de ecografie poți să afli mai multe informații aici. Când se recomandă ecografia cardiacă? Ecografia cardiaca/ecocardiografia este indicată, în primul rând, pacienților cardiaci care suferă de boli structurale cardiace, ca, de exemplu, atunci când una dintre valvele inimii sau mai multe nu funcționează normal. De asemenea, ecografia inimii este necesară atunci când pacientul prezintă simptome manifestate de boala aterosclerotică: angina de efort sau infarct miocardic. Toate aceste afecțiuni sunt diagnosticate cu ajutorul ecografiei Doppler cardiace.  Iată câteva exemple de indicații ale ecografiei cardiace:  Stop cardiac;  Insuficiență cardiacă;  Dureri în piept;  Dificultăți de respirație;  Sincope (leșinuri);  Palpitații;  Suflu sistolic; Cardiomiopatie;  Embolism pulmonar;  Boli ale valvelor inimii;  Sindrom coronarian acut;  Sindroame aortice acute;  Traumatism toracic;  Endocardită. Ecocardiograma poate fi recomandată și atunci când, în urma efectuării altor investigații, se suspectează o boală cardiacă. Cu alte cuvinte, ecocardiografia este folosită pentru diagnosticarea și monitorizarea majorității afecțiunilor cardiovasculare. [4] O ecografie la inimă este binevenită însă și sub formă de control de rutină pentru că ne poate arăta informații valoroase despre starea de sănătate a inimii noastre. Ecocardiografia poate fi folosită inclusiv la copii; ne poate arăta dacă aceștia suferă de o malformație cardiacă congenitală sau alte afecțiuni cardiace.  Cum te pregătești de ecocardiografie?  Ecocardiografia nu presupune o pregătire deosebită a pacientului. Această investigație se efectuează în cabinetul medical de cardiologie sau în salonul spitalului. Ce se întâmplă în timpul ecocardiografiei/ecografiei cardiace?  O ecocardiografie transtoracică va decurge astfel:  În primul rând, vei fi rugat să îți îndepărtezi hainele de la brâu în sus și să te întinzi pe patul din cabinetul medical.  Medicul cardiolog va aplica apoi un gel special pe partea stângă a pieptului tău și va începe investigația.  Ți s-ar putea cere să respiri într-un anumit fel sau să te întorci pe partea stângă.[2] Cu ajutorul unui transductor, medicul va obține imagini ale inimii tale din diferite unghiuri. Aceste imagini vor fi afișate pe un monitor. Transductorul, popular denumit sondă ecografică, este piesa esențială a aparatului de ecograf, pentru că acesta este cel care generează ultrasunete și, totodată, captează ecoul acestora, transformându-le în imagini pe monitorul ecografului. Medicul cardiolog va mișca sonda pe zona întregului piept; poate ajunge și în zona axială (subraț), gât sau chiar în zona spatelui. În tot acest timp, medicul cardiolog va comunica asistentei medicale tot ceea ce observă în imaginile ecografice. S-ar putea să auzi un zgomot pulsant în timpul investigației. Este doar sunetul fluxului sangvin. [3] Ce se poate vedea la ecocardiografie?  Ce este important să reții este că ecografia de inimă arată: Dimensiunile inimii și structura inimii - o inimă cu dimensiuni mărite poate arăta o afecțiune cardiacă; de exemplu, lărgirea camerelor inimii și îngroșarea pereților acesteia pot fi cauzate de boli ale valvelor inimii sau hipertensiunea arterială; [1]  Dacă suferi de o boală de ritm cardiac;  Dacă una dintre cele 4 valve ale inimii este bolnavă - o ecocardiografie va ajuta medicul să determine dacă valvele s-au îngustat și nu se mai deschid complet, ceea ce înseamnă că fluxul de sânge este afectat, sau dacă acestea se închid corect pentru a preveni scurgerile de sânge. [1] Dacă suferi de o malformație congenitală cardiacă;  Dacă există tumori cardiace;  Dacă exista tromboze sau cheaguri de sânge; Dacă puterea de pompare a inimii este mai slabă decât în mod normal - o inimă care nu pompează suficient sânge pentru a satisface nevoile organismului poate duce la simptome de insuficiență cardiacă. [1]  Cât durează investigația?  Ecografia cardiacă durează între 20 și 45 de minute. Uneori, acest interval poate fi depășit din anumite motive medicale: anatomia particulară a pacientului, descoperirea unor tumori intracardiace etc. Ecografia cardiacă poate fi dureroasă? Ecografia Doppler nu este dureroasă. Este o investigație neinvazivă, nu necesită sedare sau anestezie locală. Ecografia de cord a devenit o investigație atât de populară nu doar pentru că nu este dureroasă, ci și pentru că este ușor de suportat pentru pacient.  Nu există efecte secundare în urma ecografiei, deși gelul lubrifiant se poate simți rece. De asemenea, este posibil să simți un ușor disconfort din cauza transductorului ținut foarte ferm pe piept. Acest lucru este însă necesar pentru a obține cele mai bune imagini ale inimii tale. Spre deosebire de alte metode de diagnostic, cum ar fi radiografiile și tomografiile, nu se utilizează raze X în timpul ecocardiogramei. Majoritatea pacienților își pot relua activitățile normale după efectuarea ecocardiogramei. [3][1] Ce se întâmplă după realizarea ecocardiografiei?  După finalizarea ecografiei de inimă, vei fi rugat să folosești un șervețel pentru a îndepărta gelul de pe zona investigată. Medicul cardiolog îți va înmâna apoi rezultatul ecografiei, împreună cu rețeta și recomandările medicale, dacă este cazul. Rezultatul ecografiei trebuie să conțină atât descrierea structurală a inimii, precum și diferite măsurători ale valvelor cardiace.  Dacă valorile ecocardiografiei se încadrează valorile normale, nu vor fi necesare alte analize specifice de cardiologie. [1] O ecocardiogramă anormală, în schimb, poate însemna multe lucruri. Poate fi vorba de anomalii minore, ce nu prezintă riscuri majore, sau de unele ce indică existența unei boli cardiace grave. În acest caz, vei avea nevoie de mai multe teste și analize. Medicul tău îți va explica însă rezultatul ecocardiogramei. [2] Prețul ecografiei cardiace  Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele investigației, inclusiv asupra prețului. Uneori, pacienții nu pot face diferența dintre investigațiile cardiologice pentru care au primit recomandare și astfel se pot naște confuzii. Pentru a evita aceste confuzii și a oferi informații corecte, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi! Pentru sănătatea inimii noastre, medicii recomandă o consultație cardiologică pe an. De cele mai multe ori, bolile de inimă apar din cauza stilului de viață nesănătos, asociat cu procesul ireversibil de îmbătrânire. Un consult cardiologic, împreună cu o ecocardiografie și electrocardiogramă efectuate anual, poate preveni degradarea stării de sănătate.  Discuții periodice cu medicul cardiolog te pot ajuta să ai parte de un bun management al sănătății inimii tale, să îți menții în limite optime atât tensiunea arterială, nivelul colesterolului, cât și nivelul glicemiei. Toate aceste măsuri te vor ajuta să ai parte de o viață sănătoasă.  Te poți programa la ecocardiografie în București sector 1, București sector 2 și Cluj-Napoca. Cea mai bună echipă de medici cardiologi din România îți stă la dispoziție pentru investigații amănunțite în vederea diagnosticării afecțiunilor cardiovasculare.  Surse de referință:  “Echocardiogram - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2021, www.mayoclinic.org/tests-procedures/echocardiogram/about/pac-20393856#:~:text=An%20echocardiogram%20checks%20how%20your,your%20doctor%20diagnose%20heart%20conditions.. Accessed 26 May 2022. “Echocardiogram: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2020, medlineplus.gov/ency/article/003869.htm. Accessed 26 May 2022. NHS Choices. Echocardiogram. 2022, www.nhs.uk/conditions/echocardiogram/. Accessed 26 May 2022. Steeds, Richard P., et al. “EACVI Appropriateness Criteria for the Use of Transthoracic Echocardiography in Adults: A Report of Literature and Current Practice Review.” European Heart Journal - Cardiovascular Imaging, vol. 18, no. 11, 25 Feb. 2017, pp. 1191–1204, academic.oup.com/ehjcimaging/article/18/11/1191/3052244?login=false, 10.1093/ehjci/jew333. Accessed 26 May 2022.

Ecografia cardiacă transesofagiană este un tip special de ecocardiografie și un instrument foarte de util în diagnosticarea și monitorizarea bolilor cardiace, unul la care se apelează în special atunci când ecografia cardiacă transtoracică nu este relevantă.[2] Dacă ți-a fost recomandată o eco transesofagiană, mai jos vei găsi informații care te vor ajuta să înțelegi ce presupune această investigație și de ce este indicată, dar și cum te poți pregăti pentru ea. Ce este ecografia transesofagiană (TEE)?  Ecografia transesofagiană (TEE) este o investigație care folosește ultrasunetele pentru a obține imagini ale activității inimii. În cadrul acestei investigații se folosește un tub subțire și lung în capătul căruia este atașat un transductor. Acesta este introdus pe esofag (acel tub care face legătura între gură și stomac) și permite vizualizarea inimii din interiorul corpului, fără ca imaginile să fie blocate de coaste sau plămâni, cum se întâmplă în cazul ecografiei cardiace. De ce este necesară ecografia transesofagiană?  Ecografia transesofagiană este necesară atunci când medicul cardiolog are nevoie de informații suplimentare despre structura și activitatea inimii, informații care nu pot fi obținute prin ecografia simplă. Atunci când suferi de anumite afecțiuni cardiace este necesar să treci printr-o serie de investigații pentru a depista diagnosticul corect și a primi sfaturi și recomandări medicale adecvate. Deși o simplă electrocardiogramă și o ecografie cardiacă pot fi suficiente pentru a diagnostica un pacient cu o boală de inimă, uneori este nevoie de investigații suplimentare pentru a recomanda pacientului cea mai bună metodă de tratament. Ecografia transesofagiană este folosită și în timpul unor operații, nu doar ca o investigație de diagnostic. Spre exemplu, TEE se folosește pentru a ghida medicii intervenționiști în anumite proceduri minim invazive precum închiderea defectelor septale atriale pentru malformațiile congenitale, implantarea de dispozitiv Mitraclip pentru pacienții care suferă de stenoză mitrală, implantarea de dispozitiv TAVI pentru stenoza de valvă aortică sau în procedurile chirurgicale de bypass aorto-coronarian și chiar operațiile pe cord deschis. Ce informații oferă ecografia transesofagiană?  Ecografia transesofagiană este o investigație care poate oferi informații suplimentare importante, inaccesibile prin ecografia cardiacă. Astfel, cu ajutorul ecografiei transesofagiene, medicul clinician poate observa în detaliu structura inimii, valvelor și a celor patru camere ale inimii (atriile și ventriculii) și obține informații despre: Dimensiunea inimii tale și grosimea pereților săi;  Capacitatea de pompare a inimii;  Existența unui țesut anormal în jurul valvelor inimii care ar putea indica infecții bacteriene, virale sau fungice ori cancer;  Probleme ale valvelor inimii (ex: regurgitare, stenoză);  Existența unor cheaguri de sânge în camerele inimii, în special în atrii. [3] Pentru că transductoarele (sondele) folosite sunt montate la extremitatea unui gastroscop modificat (folosit în endoscopia digestivă), frecvența și rezoluția imaginilor ecografice sunt de calitate înaltă, astfel medicului îi este mult mai ușor să identifice anumite afecțiuni de natură structurală.   Printre afecțiunilor ce pot fi diagnosticate cu ajutorul acestei investigații se numără:  Fibrilația atrială;  Ateroscleroza;  Accidentul vascular cerebral;  Insuficiența cardiacă;  Boala congenitală cardiacă;  Pericardita;  Tumori;  Disecția de aortă. [1] Cum ne pregătim pentru ecografia transesofagiană?  Înainte de a efectua o ecografie transesofagiană:  Vei discuta cu medicul cardiolog despre istoricul tău medical; este foarte important să menționezi dacă suferi de afecțiuni ale esofagului, hernie hiatală, apnee în somn, precum și ce medicamente sau suplimente alimentare iei în mod curent (în special anticoagulante sau orice alt fel de medicamente care ar putea interfera cu procesul de coagulare a sângelui);    Informează-ți medicul dacă ești însărcinată sau dacă suferi de anumite alergii (la substanțele anestezice, latex etc.);  Asigură-te că ești însoțit de cineva, pentru că vei fi sedat în timpul efectuării investigației și nu vei putea conduce mașina în ziua respectivă; Fiind vorba de ecografie ce presupune introducerea unui tub în esofag, nu trebuie să mănânci sau să bei nimic cu cel puțin 6 ore înainte de investigație; dacă trebuie să iei anumite medicamente, nu le lua cu un pahar de apă; ia doar una sau două înghițituri mici;  Nu consuma băuturi alcoolice cu cel puțin câteva zile înaintea procedurii. [1] Cum va decurge procedura de ecografie transesofagiană?  Dacă ai respectat pas cu pas pregătirea pentru ecocardiografia transesofagiană, odată ce ai ajuns în cabinetul medical, vei fi rugat să te întinzi în lateral pe patul de investigație. Asistenta medicală îți va monta niște electrozi pe piept pentru a îți monitoriza activitatea cardiacă pe tot parcursul examinării.  Ecografia cardiacă transesofagiană, ca investigație, seamănă cu endoscopia digestivă. Pentru a nu simți niciun fel de disconfort, la nivelul gâtului, medicul va folosi un spray anestezic pulverizator (ca cele care se folosesc pentru durerile în gât numai că acesta va amorți întreaga zonă). Sunt două opțiuni: fie alegi sedarea profundă și atunci vei fi adormit pe tot parcursul investigației, fie alegi să efectuezi această investigație fără sedare, “pe viu”, și atunci se va folosi doar spray-ul anestezic pulverizator. După ce va anestezia zona gâtului, medicul va fixa o piesă bucală prin care va introduce sonda ecografului (transductorul). Sonda este înaintată până la nivelul inimii, unde va începe să urmărească activitatea acesteia și să observe dacă există modificări. Ți se poate cere să înghiți de câteva ori pentru a ajuta endoscopul să ajungă în poziția potrivită și a se putea obține imaginile necesare.[1] Ce urmează după procedura de ecocardiografie transesofagiană După finalizarea investigației, medicul va retrage sonda. Dacă ai ales sedarea ușoară, nu vei avea voie să conduci în ziua respectivă. Vei simți în continuarea starea de somnolență și pentru acest motiv este recomandat să nu conduci, să nu semnezi documente importante și să ai alături de tine o persoană care te-ar putea ajuta la nevoie. Nu vei putea să mănânci timp de două ore după investigație. Este recomandat să îți iei liber în ziua respectivă și să te odihnești. În ceea ce privește rezultatul investigației, pe tot parcursul acesteia, asistenta medicală notează în raportul medical toate informațiile despre inima ta, informații pe care medicul le observă pe monitor. Astfel, la plecarea din cabinetul medical, vei primi un raport medical detaliat cu recomandări medicale, un CD sau un stick USB cu imaginile ecografice surprinse în timpul investigației și, dacă este cazul, o schemă de tratament sau o indicație pentru o anumită operație. Întrebări frecvente  Este dureroasă ecografia transesofagiană?  Ecografia transesofagiană nu este o investigație dureroasă însă dacă optezi pentru investigația fără sedare ușoară este foarte posibil să simți un disconfort la nivelul gâtului.  În timpul investigației, cel mai probabil se va activa instinctul de regurgitare (de vomă), lucru care nu este deloc plăcut. Vei putea respira fără probleme și, chiar dacă vei putea simți mișcările endoscopului, acestea nu-ți vor provoca durere. [1] Dacă optezi pentru sedarea ușoară, sedativul îți va induce o stare de somnolență. Vei putea comunica medicului dacă simți orice disconfort. Cât durează ecocardiografia transesofagiană?  Ecografia transesofagiană este o investigație care poate dura de la 30 de minute până la 90 de minute, în funcție de fiecare caz medical. Procedura în sine durează doar 10 - 30 de minute, dar trebuie să se țină cont și de perioadele de pregătire și de recuperare.  Care sunt riscurile ecocardiografiei transesofagiene?  Complicațiile acestei investigații sunt rare. Pot să apară sângerări, probleme cu respirația sau modificări la nivelul ritmului cardiac. De asemenea, este normal să apară acel disconfort la nivelul gâtului, care, de obicei, persistă o zi sau două. În cazuri foarte rare, ecografia transesofagiană poate provoca sângerare a esofagului. [1][3] Este ecografia transesofagiană o procedură invazivă?  Medicii se referă la ecocardiografia transesofagiană ca fiind o procedură minim invazivă deoarece pe parcursul acesteia nu este necesară efectuarea de incizii. [1]  Care sunt prețurile pentru ecografie transesofagiană?  Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele investigației, inclusiv asupra prețului, care poate varia în funcție de sedarea aleasă. Uneori, pacienții nu pot face diferența dintre investigațiile cardiologice pentru care au primit recomandare și astfel se pot naște confuzii. Pentru a evita aceste confuzii și a oferi informații corecte, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi! Sfatul medicilor ARES privind sănătatea inimii Pentru sănătatea inimii noastre, medicii recomandă o consultație cardiologică pe an. De cele mai multe ori, bolile de inimă apar din cauza stilului de viață nesănătos, asociat cu procesul ireversibil de îmbătrânire. Un consult cardiologic împreună cu o ecocardiografie și electrocardiogramă efectuate anual pot preveni degradarea stării de sănătate. O discuție periodică cu medicul cardiolog te poate ajuta să ai parte de un bun management al sănătății inimii tale, te poate ajuta să îți menții în limite optime atât tensiunea arterială, nivelul colesterolului, cât și nivelul glicemiei. Toate aceste măsuri te vor ajuta să ai parte de o viață sănătoasă. Te poți programa la ecografie transesofagiană în București sector 1, București sector 2, Cluj-Napoca. Ecocardiografia transesofagiană este o investigație cu ajutorul căreia se pot obține imagini excelente ale inimii și vaselor mari, mult mai detaliate decât cele ce ar putea fi obținute în urma unei ecocardiografii standard. Procedura nu este dureroasă și riscul apariției unor complicații este mic. [3] Consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți oferi mai multe detalii despre această investigație. Tot ce trebuie să faci este să suni la numărul alocat și vei primi răspunsurile care te interesează. De asemenea, poți folosi formularul disponibil pe site-ul nostru pentru a le adresa medicilor specialiști întrebările tale. Bibliografie:  Bernstein, Susan. „Transesophageal Echocardiogram.” WebMD, WebMD, 19 Feb. 2020, www.webmd.com/heart-disease/transesophageal-echocardiogram#091e9c5e81e509dd-1-5. Accessed 26 Sept. 2022. Hauser, Neil David, and Justiaan Swanevelder. „Transoesophageal Echocardiography (TOE): Contra-Indications, Complications and Safety of Perioperative TOE.” Echo Research & Practice, vol. 5, no. 4, Dec. 2018, pp. R101–R113, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6144934/, 10.1530/erp-18-0047. Accessed 26 Sept. 2022. „Transesophageal Echocardiography (TEE).” Www.heart.org, 13 Oct. 2017, www.heart.org/en/health-topics/heart-attack/diagnosing-a-heart-attack/transesophageal-echocardiography-tee. Accessed 26 Sept. 2022.

Arterele transportă sângele bogat în oxigen și nutrienți de la inimă către restul corpului, iar venele asigură circulația sângelui înapoi către inimă. Alături de capilare, acestea formează sistemul vascular. Când buna funcționare a acestui sistem complex este afectată, apar bolile vasculare, care pot duce la dizabilitate severă și chiar deces. Dacă sunt depistate la timp, multe dintre ele pot fi însă tratate cu succes. Există mai multe investigații în urma cărora poate fi diagnosticată o astfel de afecțiune, iar una dintre acestea este ecografia Doppler de artere/vene. [6] Ți-am pregătit câteva informații referitoare la ce presupune analiza Doppler vascular și indicațiile sale. Doppler venos - prezentare generală Ecografia Doppler vasculară se realizează atât pentru sistemul arterial periferic (ecografia Doppler arterială), cât și pentru sistemul venos periferic (ecografie Doppler venoasă). Ecografia Doppler arterială, numită pe scurt eco Doppler arterial, oferă informații despre starea arterelor tale, iar eco Doppler-ul venos despre starea venelor din corpul tău. Atunci când medicul îți recomandă ecografia Doppler arterială, aceasta ne poate ajuta să evaluăm statusul patului vascular arterial. Prin această investigație, medicul poate observa dacă există depuneri (plăci aterosclerotice  şi/sau leziuni stenotice) la nivelul arterelor (carotide, artere subclavii, membre superioare, membre  inferioare, artere renale etc.). De asemenea, tot cu ajutorul acestei investigații neinvazive, putem monitoriza starea de sănătate a pacienților care au trecut printr-o procedură intervențională sau chirurgicală la nivelul sistemului arterial (angioplastie cu balon sau stent, operație de bypass la nivelul membrelor inferioare). De exemplu, Dopplerul arterial la nivelul arterelor carotide ne arată starea arterelor care transportă sângele la creier. Putem observa dacă sângele curge în mod normal prin artere sau dacă există depuneri de colesterol și de alte materiale lipidice din sânge care blochează circulația. Dacă există blocaje, acestea trebuie tratate pentru că, în lipsa tratamentului, arterele blocate pot produce un accident vascular cerebral.   Dacă se efectuează ecografia Doppler venoasă, aceasta ne va furniza informații despre statusul sistemului venos, prezența trombozelor venoase, diagnosticarea insuficienței  venoase cronice. Totodată, putem urmări răspunsul la tratament (ex: eficacitatea tratamentului anticoagulant la pacienții care au trecut  printr-un episod de tromboză venoasă).  Când și de ce ai nevoie de Doppler venos/arterial?  Medicul tău îți poate recomanda o ecografie Doppler vasculară ca: Evaluare țintită, asupra arterelor sau venelor şi pe segmente (membre inferioare, membre superioare, carotide şi vertebrale, aorta abdominală, aorta toracică, iliace, renale, cava superioară, cava inferioară, ramurile viscerale ale aortei abdominale etc.); În scop diagnostic; În scop terapeutic (sclerozări de pachete varicoase, sclerozare endoluminală pentru tratamentul cu laser sau radiofrecvenţă a varicelor, canulări de vene centrale sau de artere periferice etc.); Pentru verificarea eficienței unor tratamente (anticoagulant în tromboze, restabiliri de flux arterial etc.) sau pentru stabilirea duratei acestora (de exemplu, când oprim anticoagularea în cazul unei tromboze venoase profunde a membrelor inferioare); Preoperator, intraoperator, postoperator. Cu ajutorul unei eco Doppler de vase arteriale și venoase a membrelor inferioare, de exemplu, putem diagnostica dacă pacientul suferă de tromboză venoasă, boala arterială periferică, de flebită sau de insuficiență venoasă. Tromboza venoasă profundă  Tromboza venoasă profundă este o afecțiune care presupune că în interiorul vaselor profunde sanguine se formează cheaguri de sânge. Aceste cheaguri devin periculoase pentru că pot declanșa o serie de afecțiuni fatale atunci când ele migrează sau blochează complet vasele de sânge.   Spre exemplu, dacă suferi de un episod de tromboză venoasă profundă acută și nu te adresezi unui medic de specialitate sau te adresezi cu întârziere, după trei săptămâni, trombul (cheagul de sânge) se transformă într-o rețea de fibrină, devine dur și acționează ca un obstacol în calea sângelui. Fără tratament, trombul va continua să crească. O stenoză care blochează vasul de sânge în proporție de 10% poate ajunge, în timp, o stenoză care blochează complet circulația în membrele inferioare. Riscul cel mai mare este acela al migrării cheagului. Acesta, sau bucăți din el, se pot deplasa în interiorul vaselor de sânge oriunde în corp și provoca leziuni semnificative, cea mai importantă fiind embolia pulmonară, de cele mai multe ori, fatală.  Un Doppler venos permite evaluarea și vizualizarea arterelor pentru a depista acele zone unde fluxul sangvin încetinește sau se oprește și a localiza cheagul. [4] Boala arterială periferică Boala arterială periferică este o afecțiune a vaselor de sânge care alimentează membrele inferioare și se manifestă prin îngustarea acestora, ceea ce determină scăderea fluxului sangvin. De obicei, este cauzată de ateroscleroză, care apare atunci când pe pereții arterelor se acumulează plăci de aterom ce duc la îngustarea vaselor de sânge și la rigidizarea pereților arteriali, care nu se mai pot dilata pentru a permite un flux sangvin mai mare atunci când este necesar (ex: în timpul exercițiilor fizice sau al mersului).  Dacă nu este diagnosticată și tratată la timp, pot apărea diverse complicații:  Cheaguri de sânge care blochează arterele mici;  Boala arterială coronariană;  Impotență;  Ulcere ischemice;  Cangrenă.  Cu ajutorul unei ecografii Doppler se poate măsura fluxul sangvin prin artere și gradul de blocaj al acestora. [4] Flebita Flebita reprezintă inflamația unei vene ca urmare a formării unuia sau mai multor cheaguri de sânge într-o venă. Apare, de obicei, la nivelul venelor picioarelor (fie cele superficiale, din apropierea suprafeței pielii, fie cele profunde), dar poate afecta și venele din membrele superioare sau alte părți ale corpului.  Inactivitatea prelungită, sedentarismul, obezitatea, fumatul, anumite afecțiuni medicale, varicele, sarcina sau leziunile suferite la nivelul picioarelor și brațelor sunt câțiva dintre factorii care pot crește riscul apariției acestei inflamații.  Una dintre investigațiile indicate pentru diagnosticarea flebitei este Doppler-ul venos, cu ajutorul căreia pot fi examinate venele pentru a se localiza eventualele blocaje și stabili dacă sunt afectate doar venele superficiale sau și cele profunde. [3] Insuficiența venoasă  Această afecțiune apare atunci când, din diverse motive, valvele venelor de la picioare nu funcționează așa cum ar trebui și nu-și îndeplinesc rolul principal, acela de a împiedica sângele să curgă înapoi, iar acesta se acumulează în vene.  Lista cauzelor care pot afecta valvele venoase includ tromboza venoasă profundă, inactivitatea sau statul așezat sau în picioare pentru perioade lungi de timp. Factori de risc pentru insuficiența venoasă sunt: Sexul (este mai des întâlnită în rândul femeilor);  Vârsta (peste 50 de ani);  Obezitatea;  Sarcina;  Fumatul;  Istoricul familial de insuficiență venoasă.  Pentru a evalua fluxul de sânge prin picioare, medicul poate recomanda efectuarea unui Doppler venos; acesta îi va permite să vadă cât de repede și în ce direcție curge sângele. [2] Cum te pregătești pentru eco Doppler venos/ arterial?  Ecografia Doppler arterială și venoasă nu presupune o pregătire specială. Dopplerul venos se efectuează ca și restul investigațiilor de tip ecografie Doppler, cu o sondă și un gel conductor cu ajutorul cărora medicul va putea să observe starea venelor/arterelor. Este indicat să porți haine lejere, ușor de îndepărtat, și să lași bijuteriile acasă. De asemenea, este indicat să nu fumezi cu cel puțin câteva ore înainte de investigație: acest lucru ar putea afecta rezultatul unui Doppler arterial și venos de membre inferioare deoarece cauzează îngustarea vaselor de sânge. [4][1] În ce constă analiza Doppler vascular? Ce se întâmplă în timpul procedurii de eco Doppler arterial/ venos?  Ce anume presupune investigația propriu-zisă depinde de zona investigată. Mai jos îți vom explica pașii unui Doppler venos/arterial de picioare: Vei fi rugat să îți îndepărtezi hainele care îți acoperă membrele inferioare;  Te vei întinde pe patul din cabinetul medical; Medicul cardiolog va aplica un gel special pe zona ce urmează a fi investigată și, cu ajutorul unui transductor (sonda), va obține imagini ale venelor/arterelor tale ce vor fi afișate pe un monitor (transductorul, popular denumit sondă ecografică, este piesa esențială a aparatului de ecograf, pentru că acesta este cel care generează ultrasunete și, totodată, captează ecoul acestora, transformându-le în imagini pe monitorul ecografului); în tot acest timp, medicul cardiolog va comunica asistentei medicale tot ceea ce observă în imaginile ecografice; După finalizarea investigației, medicul îți va înmâna raportul medical cu imaginile ecografice și, bineînțeles, recomandările de tratament sau operație, dacă este cazul. Ecografia Doppler arterială sau venoasă poate dura între 30 și 60 de minute.  Riscuri Doppler venos/arterial  Ecografia Doppler arterială/venoasă este o procedură neinvazivă, nu este dureroasă și nu implică riscuri. Poate fi repetată ori de câte ori este nevoie.  Întrebări frecvente Care este prețul procedurii de Doppler venos? Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele investigației, inclusiv asupra prețului. Uneori, pacienții nu pot face diferența dintre investigațiile cardiologice pentru care au primit recomandare și astfel se pot naște confuzii. Pentru a evita aceste confuzii și a oferi informații corecte, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi!  Ce se întâmplă după procedură? După finalizarea analizei eco Doppler a vaselor arteriale și venoase ale membre inferioare, vei fi ajutat să-ți ștergi gelul conductor de pe piele și vei putea pleca acasă.  Ce trebuie să faci după procedură? Ar trebui să-ți poți relua activitățile normale imediat după o astfel de investigație, cu excepția cazului în care primești alte recomandări din partea medicului.  Recuperarea după procedură  Ecografia Doppler arterial/ venos nu necesită recuperare.  Medici care efectuează analiza Doppler vascular Dr. Carmen Man Dr. Alexandra Cocoi Dr. Lila Martin Dr. Alexandra Gica Dr. Izabella Mihalcea Dr. Alina Oprescu Cum te poți programa pentru o ecografie Doppler venos/ arterial Dacă vrei să te programezi pentru o ecografie Doppler venos/arterial, tot ce trebuie să faci este să completezi formularul disponibil pe site-ul nostru. Unul dintre colegii noștri te va contacta pentru a te ajuta cu toate detaliile legate de programare.  Bibliografie:  „Doppler Ultrasound Exam of an Arm or Leg: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2022, medlineplus.gov/ency/article/003775.htm. Accessed 27 Sept. 2022. Dumain, Teresa. „What Is Chronic Venous Insufficiency?” WebMD, WebMD, 19 Jan. 2018, www.webmd.com/dvt/dvt-venous-insufficiency. Accessed 27 Sept. 2022. „Phlebitis.” WebMD, WebMD, 2007, www.webmd.com/dvt/phlebitis. Accessed 27 Sept. 2022. „What Is a Doppler Ultrasound?” WebMD, WebMD, 30 Dec. 2016, www.webmd.com/dvt/doppler-ultrasound-what-is-it. Accessed 27 Sept. 2022. „Peripheral Artery Disease - Legs: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2019, medlineplus.gov/ency/article/000170.htm. Accessed 27 Sept. 2022. „What Is Vascular Disease? - Vascular Cures.” Vascular Cures, 2 Sept. 2021, vascularcures.org/patients/what-is-vascular-disease/. Accessed 27 Sept. 2022.

Ecografia Doppler carotidiană este o investigație neinvazivă, nedureroasă și sigură cu ajutorul căreia poate fi evaluată starea vaselor de sânge ale gâtului și care poate contribui la prevenirea unui accident vascular cerebral. Mai jos vei găsi mai multe informații despre ce presupune această investigație, când este ea indicată și care sunt beneficiile sale. Ce este ecografia Doppler carotidiană? Testul Doppler carotidian se realizează la nivel cervical (în zona gâtului) pentru  examinarea arterelor carotide și vertebrale, aducând informații prețioase atât despre structura peretelui vascular, cât și despre dimensiunea acestora. Este o investigație imagistică ce folosește ultrasunetele dar care, spre deosebire de ecografia obișnuită, cu ajutorul căreia pot fi doar vizualitate structurile din interiorul corpului, permite și evaluarea fluxului de sânge. Acest tip de test se bazează pe măsurarea undelor sonore care sunt reflectate de obiecte în mișcare, cum ar fi celulele roșii din sânge (cunoscut sub numele de efect Doppler). [2] Când este indicată ecografia Doppler carotidiană? Arterele carotide sunt o pereche de vase de sânge situate de fiecare parte a gâtului. Sunt foarte importante deoarece prin  ele circulă sângele către creier. Există situații când vasele cervicale sunt îngustate de depuneri de plăci ateromatoase (o combinație de grăsimi, colesterol, calciu și alte substanțe) ceea ce crește riscul unui accident vascular cerebral. Prezența plăcilor aterosclerotice la nivelul arterelor carotide, când realizează stenoze semnificative, crește riscul de accident vascular cerebral, dat prin desprinderea acestora și migrarea lor spre creier. Stenoza carotidiană este cauza principală pentru accidentele vasculare cerebrale ischemice  (responsabile pentru 85% din AVC). Ecografia Doppler carotidiană poate evalua cu acuratețe riscul de accident vascular cerebral, ne poate arăta dacă există stenoze, ocluzii la nivelul vaselor  cervicale, dacă există trombi în artere sau chiar o disecție a peretelui vasului. Dopplerul de artere carotide se efectuează atunci când medicul cardiolog sau medicul de familie îți recomandă această investigație. Acest lucru se poate întâmpla dacă ai suferit atacuri ischemice tranzitorii sau un accident vascular cerebral, precum și dacă ai fost diagnosticat cu afecțiuni medicale care cresc riscul producerii unui AVC, inclusiv:  Hipertensiune arterială;  Diabet;  Hipercolesterolemie; Boala arterială coronariană.  Ecografia Doppler a arterelor carotide mai poate fi indicată pacienților cu istoric familial de accident vascular cerebral sau boli de inimă, precum și în cazul detectării unui sunet anormal în vasele de sânge cu ajutorul unui stetoscop. Alte indicații ale ecografiei carotidiene sunt:  Evaluarea fluxului de sânge prin arteră după o intervenție chirurgicală pentru a îndepărta plăcile (endarterectomia carotidiană); Evaluarea pacientului după plasarea unui stent pentru ameliorarea fluxului sangvin printr-o arteră;  Localizarea unui cheag de sânge care poate bloca fluxul sangvin;  Detectarea unor anomalii ale arterelor carotide. [1] Dacă ai rude apropiate care au suferit un accident vascular cerebral, au fost diagnosticați cu boală coronariană, obezitate, diabet zaharat, hipertensiune arterială sau boală arterială periferică, este recomandat să ții cont de recomandările medicilor: să ai un stil de viață activ, să renunți la fumat dacă ești fumător și să mergi la controlul periodic. Care sunt beneficiile acestei investigații?  Cel mai important beneficiu pe care îl poți obține atunci când te programezi la o ecografie Doppler carotidiană este acela că afli care este starea de sănătate a arterelor și a venelor gâtului. Pentru orice afecțiune a acestora, dacă este descoperită din timp, se poate interveni și preveni evoluția bolii respective, fie cu ajutorul tratamentului medicamentos și schimbarea stilului de viață, fie prin intervenții minim invazive sau chiar cu ajutorul procedurilor chirurgicale, clasice. Alte beneficii ale acestei investigații sunt:  Este neinvazivă;  Nu este dureroasă;  Este sigură;  Nu utilizează radiații;  Este mai puțin costisitoare decât majoritatea altor metode de imagistică. [3] Cum te pregătești de investigație?  O analiză Doppler nu necesită o pregătire specială. Poți să mănânci și să bei orice dorești înainte de o astfel de investigație și poate fi realizată în orice moment al zilei. Poartă o bluză sau o cămașă fără guler sau care se poate îndepărta ușor și evită să porți lănțișoare. Se mai recomandă și evitarea fumatului cu până la 2 ore înainte de testare (nicotina determină îngustarea vaselor de sânge și poate afecta rezultatele) .[1][2] Ce se întâmplă în timpul ecografiei?  Vei fi rugat să îndepărtezi hainele astfel încât medicul să poată avea acces la nivelul gâtului și al decolteului, apoi te vei întinde pe spate. O sondă specială îți va fi aplicată de medic la nivelul gâtului, folosindu-se un gel special care ajută ca ultrasunetele să se transmită mai bine prin piele. Sonda este conectată printr-un fir la un aparat care procesează ultrasunetele și afișează imagini pe ecranul ecografului, pe care medicul le poate interpreta pentru a stabili un diagnostic. Nu ar trebui să simți niciun disconfort în timpul investigației, ci eventual doar o ușoară presiune. Poate fi necesar să-ți înclini sau să-ți rotești capul pe măsura ce sonda îți este aplicată pe gât. [3] Ce dispozitive medicale sunt folosite? Ecograful este un aparat compus dintr-o unitate centrală, un monitor video și un transductor, un dispozitiv mic care seamănă cu un microfon. [3] Cât durează ecografia Doppler carotidiană?  În general, ecografia Doppler de artere carotide durează aproximativ 20-30 de minute. Bineînțeles, în funcție de particularitățile fiecărui caz, această investigație poate avea o durată chiar și de 60 de minute. Ce se întâmplă după realizarea investigației? După finalizarea investigației, îți vei putea relua activitățile normale.   Comunicarea rezultatelor  Rezultatele ecografiei Doppler carotidiene vor fi interpretate de un medic radiolog, iar diagnosticul îți va fi comunicat odată cu recomandările medicale privind necesitatea efectuării unor investigații suplimentare, schimbarea stilului de viață sau efectuarea anumitor intervenții, după caz.  Care este prețul ecografiei Doppler carotidiene?  Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele investigației, inclusiv asupra prețului. Uneori, pacienții nu pot face diferența dintre investigațiile cardiologice pentru care au primit recomandare și astfel se pot naște confuzii. Pentru a evita aceste confuzii și a oferi informații corecte, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi! De cele mai multe ori, bolile sistemului cardiovascular apar din cauza stilului de viață nesănătos, asociat cu procesul ireversibil de îmbătrânire. Pentru a avea o viață sănătoasă, medicii ne recomandă un control medical o dată pe an. Există mai multe tipuri de teste și investigații ce pot fi efectuate pentru a evalua starea de sănătate a inimii tale și a vaselor de sânge și a preveni sau diagnostica la timp afecțiuni care ți-ar putea pune viața în pericol, iar printre acestea se numără și ecografia Doppler carotidiană.  Bibliografie:  “Carotid Ultrasound - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2020, www.mayoclinic.org/tests-procedures/carotid-ultrasound/about/pac-20393399. Accessed 10 Aug. 2022. “Doppler Ultrasound.” Medlineplus.gov, 2020, medlineplus.gov/lab-tests/doppler-ultrasound/. Accessed 10 Aug. 2022. RSNA, America. “Ultrasound - Carotid.” Radiologyinfo.org, 2022, www.radiologyinfo.org/en/info/us-carotid. Accessed 10 Aug. 2022.

Unele afecțiuni cardiace sunt mai ușor de depistat atunci când inima solicitată mai mult, așa cum se întâmplă în condiții de efort fizic intens. Tocmai de aceea, una dintre metodele folosite adesea pentru a evalua sistemul cardiovascular este testul de efort. Cu ajutorul acestei investigații se poate stabili dacă inima funcționează sau nu normal în timpul efortului fizic. Este o metodă bună de a evalua sănătatea inimii tale și de a diagnostica diverse afecțiuni. Mai ajută, de asemenea, la stabilirea planului de tratament potrivit sau monitorizarea efectului acestuia, dar și la stabilirea tipului și intensității exercițiilor fizice adecvate pentru tine. [1][4] Ce este testul de efort? În cardiologie, testul de efort reprezintă explorarea cea mai utilizată în scopul diagnosticării și/sau pentru stratificarea riscului la pacienții cu dureri toracice anginoase. Această investigație, denumită uneori și test de efort cardiopulmonar, presupune un efort fizic standard al pacientului și poate fi efectuat pe banda de alergat (covor rulant) sau pe bicicletă (cicloergometru). Pe parcursul acestuia ți se va monitoriza atât activitatea electrică a inimii în timpul efortului, cât și respirația și tensiunea arterială.  Pentru monitorizarea activității electrice a inimii se apelează la electrocardiogramă (ECG sau EKG), un test ce măsoară impulsurile electrice ale inimii cu ajutorul unor electrozi mici, ce vor fi aplicați pe pieptul, mâinile și picioarele tale. [3] Mai multe detalii despre ce este un EKG, cum se face EKG și tehnica EKG vei găsi aici.  De ce este important testul de efort? Cu ajutorul acestui test, medicul cardiolog poate depista și aprecia severitatea bolii cardiace ischemice, afecțiune ce poate trece nedepistată la examenul clinic și paraclinic, efectuat în repaus. Atunci când se suspectează obstruarea vaselor de sânge, se va evalua activitatea cardiacă în raport cu efortul fizic, prin testul de efort. Astfel, medicul cardiolog va putea constata reacțiile pacientului la efort, simptomele și modificările electrocardiogramei care pot să apară în timpul exercițiului, apoi să stabilească o conduită terapeutică optimă. Posibile indicații pentru efectuarea unui test de efort pot fi:  Durerile toracice;  Angina care se agravează sau apare mai des;  Atacul de cord (infarctul miocardic);  Evaluarea eficacității angioplastiei sau a unui bypass aorto-coronarian. Ți s-ar mai putea recomanda un astfel de test:   Înainte de începerea unui program de exerciții fizice, dacă ai o boală de inimă sau factori de risc;  Pentru a identifica modificările de ritm cardiac apărute în timpul efortului;  Pentru a evalua valvele cardiace. [2]  Cum ne pregătim pentru testul de efort?  Pregătirea pacientului pentru testul de efort este foarte importantă în stabilirea unui diagnostic corect. De aceea, dacă în urma unui consult cardiologic ți s-a recomandat să faci un astfel de test, sunt anumite lucruri de care trebuie să ții cont pentru a te pregăti corespunzător: Înainte de efectuarea testului de efort, este OBLIGATORIE evaluarea ecografică a structurii inimii (ecografia Doppler transtoracică);  Se va evita consumul de cafea sau de băuturi energizante, băuturi ce conțin cafeină, alcool;  Se va evita fumatul (cel puțin cu 2 ore înaintea testului de efort);  Nu se va mânca nimic (cu cel puțin 3 ore înainte de test);  În funcție de tratamentul de uz cardiologic administrat, medicul cardiolog va indica oprirea administrării anumitor medicamente (în special, betablocantele și administrarea inotropului pozitiv de tip digitalic), cu 2-3 zile înainte sau în dimineața efectuării testului. Tot ca parte a etapei de pregătire pentru test, medicul îți va pune întrebări legate de istoricul tău medical și de cât de des faci exerciții și cât de intense sunt acestea. Acest lucru îl va ajuta să determine cât de intens poate fi efortul fizic pe care îl vei depune în timpul testului. [4] Dacă ai întrebări suplimentare despre procedură și la ce anume ar trebui să te aștepți pe parcursul acesteia, nu ezita să i le adresezi. Un alt lucru ce trebuie menționat este acela că, fiind vorba de un test ce presupune efectuarea unui efort fizic, este indicat să te îmbraci corespunzător, într-o ținută lejeră, tip sport, încălțat cu adidași cât mai comozi. Cum se efectuează testul de efort? Odată intrat în cabinetul medical, echipat în ținuta sportivă, ți se va măsura frecvența cardiacă în repaus, ți se va evalua tensiunea arterială și ți se va efectua electrocardiograma de repaus. Pe torace îți vor fi aplicați apoi electrozi conectați la aparatul ECG, cu ajutorul cărora se va urmări activitatea electrică a inimii.   Testul de efort are mai multe stagii. Inițial, testul se începe cu o etapă scurtă de acomodare la mersul de bandă/bicicletă. Evaluarea prin test de efort  se efectuează după anumite protocoale standard. Tipul protocolului este stabilit  de medicul cardiolog, dar cel mai des folosit protocol (protocolul BRUCE) presupune creșterea gradată a vitezei și a înclinației benzii (banda rulantă este prevăzută cu 5 trepte de viteză și 5 trepte de înclinație pentru a mări succesiv efortul pacientului). La fiecare treaptă de efort, asistenta medicală va evalua tensiunea arterială cu ajutorul unui tensiometru. Dacă în timpul testului de efort apar dureri în piept, dificultate la respirație sau amețeli, investigația va fi oprită.  De obicei, înregistrarea ECG arată modificări semnificative pentru o afecțiune de natură coronariană, însă există cazuri când pacienții nu prezintă modificări ECG / simptome sugestive,  dar nu pot rezista la intensificarea efortului, așadar, și în acest caz, testul va fi oprit. După finalizarea testului, ți se va cere să rămâi nemișcat câteva secunde, iar apoi să te întinzi până când ritmul cardiac și tensiunea arterială revin la normal. Dacă medicul nu are alte indicații, îți vei putea relua apoi activitățile normale. [4] Ce semnifică rezultatele testului de efort? Semnificația rezultatelor testului depinde de motivul efectuării acestuia, de vârsta și de istoricul tău medical. Acestea pot fi interpretate ca fiind:  NEGATIVE – Medicul cardiolog interpretează rezultatele testului ca fiind negative dacă în timpul testului de efort nu ai acuzat simptome ca angină pectorală, oboseală, stări de leșin și ai putut finaliza investigația, fără niciun eveniment medical; acest lucru înseamnă că nu ai o leziune coronariană semnificativă;  FALS-NEGATIVE - pot exista și rezultate fals-negative la testul de efort; din acest motiv, ținând cont de istoricul tău medical și de factorii de risc cardiovasculari (fumat, hipertensiune arterială, dislipidemie, diabet zaharat), medicul cardiolog poate recomanda efectuarea unei coronarografii, investigație ce poate evalua cu exactitate starea arterelor coronare și, totodată, poate indica efectuarea unei angioplastii cu stent (tratamentul nechirurgical al arterelor coronare stenozate) pentru a elimina riscul unui posibil infarct miocardic;  POZITIVE - rezultatele testului vor fi interpretate ca fiind pozitive dacă apar modificări semnificative pe traseul ECG al testului de efort și se suspectează existența unor leziuni semnificative la nivelul arterelor inimii, leziuni ce pot provoca în orice moment infarctul miocardic; în astfel de cazuri, medicul cardiolog va recomanda efectuarea unei coronarografii, care uneori poate fi de urgență, pentru identificarea leziunilor și tratarea acestora, fie prin angioplastie cu balon sau cu stent (uneori fiind necesară, anterior implantării stentului, efectuarea rotablației, dacă arterele coronare prezintă calcificări importante). FALS-POZITIVE - testul de efort poate fi interpretat și ca fals-pozitiv dacă acuzi stări de fatigabilitatea, amețeli, dureri toracice, modificări electrocardiografice nespecifice, dar care totuși primesc indicația de evaluare suplimentară prin coronarografie; în urma acestei investigații, nu se vor depista îngustări ale arterelor coronariene. Întrebări frecvente  Cât durează un test de efort?  De regulă, durata unui test de efort este de aproximativ 15 minute. Dacă includem și perioada de pregătire, investigația va dura în jur de 60 de minute. [4]  Realizarea testului de efort poate fi dureroasă? Nu. Ca și tehnică de diagnostic, testul de efort nu este o investigație dureroasă. Dacă acuzi dureri în piept, angină sau dificultăți în respirație cauzate de efortul depus în timpul testului, medicul cardiolog va întrerupe efectuarea acestuia și ți se va recomanda să faci o coronarografie. Există riscuri?  În general, testul de efort este considerat o investigație sigură. În cazuri rare, pot apărea complicații precum:  Hipotensiune arterială - tensiunea arterială ar putea scădea în timpul sau după finalizarea testului, provocând amețeli sau leșin;  Aritmie - tulburările de ritm cardiac dispar, de obicei, după finalizarea testului;  Infarct miocardic - foarte rar, testul de efort poate provoca un atac de cord. [4] Care sunt prețurile pentru testul de efort? Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele investigației, inclusiv asupra prețului unui test de efort în București sau în centre din alte orașe. Dacă vrei să afli cât costă un test de efort la inimă, poți folosi formularul de contact disponibil pe site-ul nostru; unul dintre consultanții noștri va legătura cu tine pentru a-ți răspunde la toate întrebările. O altă modalitate de a afla care este prețul unui test ECG este de a ne suna chiar tu.  Testul de efort este o investigație care poate diagnostica până la 2/3 din afecțiunile coronariene, având o acuratețe de 50%. În funcție de rezultatul testului de efort și ale celorlalte investigații (electrocardiogramă, valorile tensiunii arteriale, ecografia cardiacă etc.), medicul cardiolog va putea face o recomandare cu privire la tratament sau la efectuarea altor investigații și analize pentru inimă necesare în vederea obținerii unui diagnostic cât mai corect. Bibliografie:  “Exercise Stress Test.” Www.heart.org, 19 Sept. 2016, www.heart.org/en/health-topics/heart-attack/diagnosing-a-heart-attack/exercise-stress-test. Accessed 28 Sept. 2022. “Exercise Stress Test: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2019, medlineplus.gov/ency/article/003878.htm. Accessed 28 Sept. 2022. https://www.facebook.com/WebMD. “Heart Disease, Electrocardiogram, and Specialized EKGs.” WebMD, WebMD, 2007, www.webmd.com/heart-disease/guide/electrocardiogram-specialized-ekgs. Accessed 28 Sept. 2022. “Stress Test - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2021, www.mayoclinic.org/tests-procedures/stress-test/about/pac-20385234. Accessed 28 Sept. 2022.

Hipertensiunea arterială este cel mai important factor de risc de deces prematur la nivel mondial. Se estimează că 1,28 miliarde de adulți cu vârsta cuprinsă între 30 și 79 de ani în întreaga lume suferă de această boală, însă mai puțin de jumătate sunt diagnosticați și tratați. Unul dintre motive este acela că adesea nu există niciun semn sau simptom care să indice existența unei probleme.[5] Măsurarea tensiunii arteriale în cabinetul medicului este cea mai utilizată metodă pentru diagnosticarea și managementul hipertensiunii arteriale. Când informațiile obținute în urma acestor măsurători nu sunt suficiente pentru a se stabili un diagnostic sau când se dorește evaluarea eficienței tratamentului, se recomandă înregistrarea valorilor tensionale pe durata a 24 de ore, cu ajutorul unui monitor Holter.[4]  Ce este Holter TA? Holterul TA este un dispozitiv medical care monitorizează valorile tensiunii arteriale la anumite intervale de timp (în timpul zilei – la fiecare 30 de minute; iar în timpul nopții – la interval de 60 de minute). Dispozitivul pe care pacientul îl poartă timp de 24 de ore constă într-o manșetă care se atașează pe unul dintre brațe. Manșeta este atașată de aparatul Holter printr-un furtunaș de cauciuc, pe care pacientul îl poartă în jurul taliei sau în jurul gâtului. Dispozitivul Holter are dimensiunea unui telefon mobil și este ușor de purtat pe tot parcursul zilei, fără a incomoda. Importanța monitorizării tensiunii arteriale  Monitorizarea valorilor tensiunii arteriale este importantă atât la pacientul aflat pe tratament antihipertensiv, pentru evaluarea eficacității acestuia, cât și pentru a diagnostica corect hipertensiunea arterială la anumite categorii de pacienți. Dispozitivul Holter îl ajută pe medic să pună un diagnostic corect, bazat pe datele strânse în timp ce pacientul a fost evaluat prin Holter.  Tensiunea crescută pe care medicul o poate descoperi la un control de rutină poate fi pusă pe seama prezenței pacientului în cabinet (așa-numita „Hipertensiunea de halat alb”), așa că datele cumulate în urma monitorizării prin Holter TA, oferă o viziune mai clară asupra profilului pacientului. Când este indicată monitorizarea tensiunii cu holterul?  În general, monitorizarea tensiunii arteriale pentru o perioadă de 24 de ore este indicată pentru:  Confirmarea diagnosticului de hipertensiune arterială; Diagnosticarea „hipertensiunii de halat alb”;  Diagnosticarea hipertensiunii mascate (tensiune arterială crescută doar în afara cabinetului);  Monitorizarea tensiunii arteriale la pacienții cu risc crescut și în timpul sarcinii;  Evaluarea eficienței tratamentului antihipertensiv și detectarea eventualelor efecte secundare ale acestuia (ex: hipotensiunea, adică scăderea valorilor tensiunii arteriale sub valorile normale; aceasta nu reprezintă întotdeauna o problemă, însă poate duce la amețeli și leșin).[4][3] Cum te pregătești de această investigație?  Monitorizarea Holter TA/24H nu necesită o pregătire specială. Este indicat doar să porți o bluză sau o cămașă lejeră, pe care o vei putea îmbrăca ușor după montarea monitorului Holter. Nu este necesar să întrerupi tratamentul medicamentos, dacă deja urmezi unul, și se recomandă ca investigația să fie efectuată într-o zi obișnuită.[1] Ce se întâmplă pe parcursul monitorizării tensiunii arteriale? Măsurarea și înregistrarea valorilor tensiunii arteriale se realizează prin intermediul manșetei montate pe brațul tău și a dispozitivului la care aceasta este conectată. Vei primi toate instrucțiunile necesare utilizării acestuia odată cu montarea sa. Este indicat:  Să stai nemișcat în timp ce ți se măsoară valorile tensionale (când manșeta se umflă și se strânge), de preferat ținând brațul întins;   Să ții un jurnal de activități în care să notezi orice simptom observi, în special amețelile, durerile de cap, durerile în piept sau scurtarea bruscă a respirației; nu uita să menționezi ora și activitatea pe care o desfășurai în momentul respectiv; ți se va mai cere să înregistrezi și orele de somn;   Să te asiguri că monitorul rămâne conectat în timp ce îți schimbi hainele;  Să nu scoți manșeta sau bateriile din dispozitiv;  Să eviți să faci baie, duș sau să înoți; Să nu folosești unelte electrice sau echipamente grele (vibrațiile pot perturba monitorul).[1] Este dureroasă purtarea dispozitivului?  Nu, monitorizarea prin Holter TA (tensiune) nu este o investigație dureroasă. La recomandarea medicului, dispozitivul medical poate fi purtat o perioadă mai lungă de timp. Cât durează investigația?  În funcție de recomandarea medicului, dispozitivul trebuie purtat minimum 24 de ore, maximum 72 de ore. Ce se întâmplă după realizarea investigației?  După finalizarea monitorizării, aparatul va decuplat, iar datele înregistrate vor fi transferate într-un computer pentru a putea fi analize. Pe baza acestor date și a informațiilor din jurnalul de activități, se poate stabili un diagnostic și un plan de tratament, dacă este cazul, ori se pot recomanda alte investigații.[1][4] Interpretarea rezultatelor  Rezultatul monitorizării va fi interpretat de către un medic cardiolog, care va face și recomandările necesare. Ceea ce trebuie să reții este că valorile tensiunii arteriale sunt exprimate în milimetri coloană de mercur (mmHg) și sunt compuse din 2 numere; primul reprezintă tensiunea sistolică (presiunea din artere în timp inima se contractă și pompează sânge), iar cel de-al doilea tensiunea diastolică (presiunea din artere între bătăile inimii). Atunci când este măsurată în cabinetul medicului, o tensiune arterială între 90/60mmHg and 120/80mmHg este considerată normală. Dacă depășește 140/90mmHg vorbim de hipertensiune, iar dacă este mai scăzută de 90/60mmHg - de hipotensiune.[3]  În cazul măsurării ambulatorie a tensiunii arteriale timp de 24 de ore, valorile medii pe baza cărora se definește hipertensiunea arterială sunt însă mai mici:   130/80 mmHg - tensiunea arterială medie/24h;  135/85 mmHg - tensiunea arterială medie în timpul zilei;  120/70 mmHg - tensiunea arterială medie în timpul nopții.[4] Nu uita că aceste valori pot interpretate doar de către un specialist.  Există riscuri asociate monitorizării?  Monitorizarea Holter a tensiunii arteriale este procedură simplă, lipsită de riscuri.[1] Care este prețul investigației?  Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele investigației, inclusiv asupra prețului monitorizării Holter a tensiunii arteriale. Ne poți suna chiar tu sau poți completa formularul disponibil pe site și te vom contacta noi.  Hipertensiunea arterială nediagnosticată și netratată poate duce la apariția unor afecțiuni severe precum insuficiența cardiacă sau renală, infarctul, accidentul vascular cerebral, aritmia, anevrismul sau sindromul metabolic, la probleme de memorie, chiar și la demență.[2][5] Cu ajutorul unui dispozitiv Holter, îți este monitorizată tensiunea arterială în timp îți desfășori activitățile obișnuite sau dormi, iar valorile înregistrate îi vor ajuta pe medici să stabilească un diagnostic corect sau să evalueze efectul tratamentului antihipertensiv pe care deja îl urmezi.  Surse de referinta:  “24 Hour Blood Pressure Monitoring.” Heart Foundation NZ, 2022, www.heartfoundation.org.nz/resources/24-hour-blood-pressure-monitoring. Accessed 4 July 2022. “High Blood Pressure (Hypertension) - Symptoms and Causes.” Mayo Clinic, 2021, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/high-blood-pressure/symptoms-causes/syc-20373410. Accessed 4 July 2022. NHS Choices. Blood Pressure Test. 2022, www.nhs.uk/conditions/blood-pressure-test/. Accessed 4 July 2022. Stergiou, George S., et al. “2021 European Society of Hypertension Practice Guidelines for Office and Out-of-Office Blood Pressure Measurement.” Journal of Hypertension, vol. 39, no. 7, 12 Mar. 2021, pp. 1293–1302, www.sphta.org.pt/files/guidelines_esh_practice_bpm_gls_jh2021.pdf, 10.1097/hjh.0000000000002843. World. “Hypertension.” Who.int, World Health Organization: WHO, 25 Aug. 2021, www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/hypertension. Accessed 4 July 2022.

Monitorizarea activității electrice a inimii oferă medicilor informații prețioase, cu ajutorul cărora pot fi diagnosticate diverse tulburări de ritm cardiac și alte afecțiuni. Una dintre metodele prin care se poate face acest lucru presupune folosirea unui dispozitiv Holter.  Ce este un Holter EKG?  Holterul EKG este un dispozitiv cu ajutorul căruia putem evalua activitatea electrică a inimii, în decursul a 24 de ore, timp în care tu îți vei desfășura activitățile obișnuite de zi cu zi. La recomandarea medicului, dispozitivul medical poate fi purtat și pentru o perioadă mai lungă de timp. Acesta înregistrează ritmul inimii cu ajutorul unor electrozi lipiți pe pieptul tău. Avantajele investigației  De obicei, atunci când există semne și simptome ce indică prezența unei posibile boli cardiace, medicii folosesc o investigație numită electrocardiogramă pentru a înregistra activitatea electrică a inimii tale și a putea stabili un diagnostic. Acest test este însă unul rapid, iar dacă simptomele tale tind să apară și dispară, vei avea un EKG normal, chiar dacă nu totul funcționează așa cum ar trebui.  Aici intervine dispozitivul Holter. Te poți gândi la el ca la un aparat EKG portabil. Faptul că îl vei purta permanent, timp de 24 de ore, înseamnă că medicul va putea afla cum reacționează inima ta atunci când desfășori activități normale, depui un anumit efort, te odihnești sau în alte situații pe care le întâlnești în viața de zi cu zi.[2] Când este indicată monitorizarea inimii cu un Holter EKG?  Pe lângă monitorizarea modului în care inima reacționează la activitățile normale, un dispozitiv Holter EKG mai poate fi folosit:  Pentru a înregistra anumite modificări care pot apărea în  timpul episoadelor de dureri toracice cu caracter de angină; După un atac de cord;  După implantarea unui  stimulator cardiac permanent (pacemaker);   Când se începe un nou tratament pentru inimă;  Pentru a diagnostica problemele de ritm cardiac care pot cauza simptome precum palpitații sau sincope (leșin).[1] Cum te pregătești de această investigație?  Montarea dispozitivului Holter nu este o procedură ce necesită o pregătire specială. Este indicat să faci baie sau duș înainte de a merge la medic (nu vei putea face în timp ce porți monitorul). De asemenea, dacă este necesar, ți se va îndepărta părul de pe piept, unde vor fi lipiți electrozii. Totodată, ar fi bine să porți o cămașă sau o bluză cu nasturi, ușor de îndepărtat.  Poți să mănânci și să bei înainte de a merge la medic și nu este necesar să-ți întrerupi tratamentul medicamentos, dacă urmezi vreunul.[2] Ți se va explica ce trebuie să faci pe parcursul celor 24 de ore și cum trebuie să procedezi dacă observi că electrozii încep să se dezlipească.[1] Ce se întâmplă pe parcursul monitorizării EKG? În timp ce îl porți, dispozitivul va înregistra toate bătăile inimii tale. Una dintre indicațiile pe care le vei primi este să ții un jurnal cu activități zilnice, cât mai exact. Orice simptom observi pe perioada monitorizării, în special palpitații, amețeli, dureri toracice sau dificultăți de respirație, trebuie notate în acest jurnal; menționează și ora la care s-a produs evenimentul.  Va mai trebui să precizezi dacă ai depus efort fizic, te-ai enervat sau ai efectuat orice altă activitate ce ar fi putut duce la apariția simptomelor respective. Aceste date îl vor ajuta pe medic să stabilească un diagnostic cât mai corect. Este foarte important să nu îndepărtezi dispozitivul, nici măcar atunci când dormi. În timpul zilei, electrozii și firele atașate acestora pot fi ascunse sub îmbrăcăminte, iar dispozitivul în sine poate fi atașat de curea, de exemplu.[2] Este dureroasă purtarea dispozitivului?  După cum am menționat, electrozii vor fi atașați de pieptul tău; procedeul nu este unul dureros.  Ce trebuie să eviți pe parcursul monitorizării?  Pe lângă apă, este indicat să te ferești de magneți, zone de înaltă tensiune sau detectoare de metale, pentru a nu interfera cu dispozitivul.  Ce se întâmplă după realizarea investigației?  Odată ce perioada de monitorizare s-a încheiat, vei returna dispozitivul, iar medicul va compara datele înregistrate de acesta cu evidența simptomelor pe care le-ai notat în acel jurnal cu activități zilnice și va stabili un diagnostic. Interpretarea rezultatelor  Interpretare rezultatelor monitorizării Holter EKG se poate face doar de către medicul cardiolog. În general, dacă nu apar modificări semnificative ale ritmului cardiac, se consideră că rezultatul este normal. Un rezultat anormal poate indica însă diverse tulburări ale acestuia:  Fibrilație atrială sau flutter; Tahicardie atrială multifocală; Tahicardie paroxistica supraventriculară; Bradicardie (ritm cardiac lent);  Tahicardie ventriculară.[1] După confirmarea diagnosticului, se va putea stabili și planul de tratament potrivit pentru tine. Dacă datele înregistrate nu sunt suficiente, ți se pot recomanda și alte investigații.  Există riscuri asociate monitorizării?  Nu există riscuri semnificative asociate cu purtarea unui monitor Holter. În unele cazuri, pot apărea un disconfort minor sau iritații ale pielii în zona în care au fost plasați electrozii. Dacă observi o astfel de reacție, contactează-ți medicul pentru a afla ce trebuie să faci.[2] Care este prețul investigației? Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele investigației, inclusiv asupra prețului Holter EKG. Pentru aceste informații ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact.  Un dispozitiv Holter înregistrează activitatea inimii tale timp de 24 de ore, ceea ce ne permite să stabilim cauza unei probleme cardiace ce nu a putut fi detectată în urma unei electrocardiograme de repaus. Poate fi puțin inconfortabil de purtat, în special în timpul somnului, dar investigația nu este deloc una dureroasă. După interpretarea datelor, se poate trece la pașii următori, fie că este vorba de mai multe investigații sau de începerea tratamentului.  Surse de referință:  “Holter Monitor (24h): MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2019, medlineplus.gov/ency/article/003877.htm. Accessed 28 June 2022. “Holter Monitor - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2022, www.mayoclinic.org/tests-procedures/holter-monitor/about/pac-20385039. Accessed 28 June 2022.

 Examinare post implantare de stimulator cardiac Stimulatorul cardiac este un dispozitiv de mici dimensiuni care tratează diferite tipuri de aritmii cardiace. Spre exemplu, atunci când ritmul inimii este prea scăzut, stimulatorul transmite un curent electric la nivelul mușchiului inimii și reglează contracția inimii. Procedura de implantare a stimulatorului cardiac se efectuează într-un laborator de electrofiziologie, sub anestezie locală. Medicul intervenționist face o mica incizie în partea stângă a toracelui, sub claviculă.  Stimulatorul cardiac este implantat într-un buzunar sub piele, creat de medicul aritmolog, unde va rămâne timp de 10 ani.  După procedura, medicul aritmolog se conectează la dispozitivul implantat prin tehnologia wireless și îl programează, în funcție de nevoile pacientului. La scurt timp după implantarea stimulatorului cardiac, pacientul trebuie să revină la prima examinare pentru a i se verifica activitatea cardiacă și funcțiile stimulatorului, starea bateriei și pragul de stimulare al inimii pacientului.  Medicul aritmolog se va conecta prin wireless la stimulator, va accesa memoria acestuia și va descărca activitatea înregistrată de stimulator. Dacă va fi nevoie, va reprograma stimulatorul astfel încât să fie adaptat la nevoile particulare ale pacientului. În funcție de acestea, medicul aritmolog poate stabili intervalele regulate pentru post-asistență, de regulă la fiecare șase luni.

Generalități despre fistula arterio-venoasă pulmonară Malformațiile arterio-venoase pulmonare (numite și fistule arterio-venoase pulmonare – MAVP) se referă la comunicări anormale între arterele și venele pulmonare. Majoritatea pacienților cu MAVP asociază boala numită teleangiectazia ereditară hemoragică (HHT; este o afecțiune cu transmitere genetică). Unele MAVP sunt dobândite, asa cum se întâmplă în cazul pacienților cu boli hepatice, mai ales ciroza hepatică, pacienți cu boli cardiace congenitale. De asemenea, MAVP pot să apară în infecții cronice (de ex: schistosomiază, actinomicoză, tuberculoză), în cancer tiroidian metastatic, stenoză mitrală, bronsiectazii. HHT este o boală cu transmitere genetică care se caracterizează prin prezența malformațiilor vasculare la nivelul diferitelor organe, cel mai frecvent la nivelul pielii, nazofaringelui, tractului digestiv, plămânilor și creierului. De obicei, diagnosticul se bazează pe o asociere de trei situații: Situatii 1. teleangiecatzii cutanate 2. epistaxis recurent (sângerare nazală repetată) 3. istoric familial al bolii. Aproximativ 70% din pacienții cu MAVP prezintă HHT. Invers, cca 15-30% din pacienții diagnosticați cu HHT au si MAVP. Cca 53-70% dintre MAVP sunt localizate în lobii inferiori pulmonari. Majoritatea au boala unilaterală, unii au leziuni multiple, iar dintre aceștia, jumătate au boala localizată în ambii plămâni. MAVP pot fi microscopice (teleangiectazii), dar, tipic, ating dimensiuni de 1-5cm. Ocazional, pot atinge mărimi de 10cm. 10% dintre pacienți, prezintă asociere dintre leziuni microscopice difuze și leziuni de dimensiuni mari, vizibile radiologic. Aceste comunicări anormale se deschid fie în atriul stâng (majoritatea), fie la nivelul venei cave inferioare și se pot prezenta sub formă de sac unic, ca o rețea (aspect plexiform), ca niște canale dilatate sau ca niște legături directe, foarte sinuoase, între artere și vene pulmonare. MAVP se clasifică de asemenea, în funcție de arhitectură, în simple (majoritatea) sau complexe. Cele simple primesc sânge dintr-un singur ram arterial și drenează într-un singur segment venos. Acestea se găsesc mai ales în partea inferioară a plămânilor. Cele complexe, cca 21%, prezintă cel puțin 2 segmente arteriale/venoase care alimentează sau în care drenează; ele se găsesc mai ales în porțiunea medie pulmonară. Evoluția naturală a MAVP nu este elucidată. Un studiu mic (care a inclus 16 pacienți) a arătat că rata lor de creștere pare să fie mică, cu o creștere de cca 5-10 mm la fiecare 5-15 ani. De asemenea, regresia aproape în totalitate a anomaliei a fost observată la un pacient. Cat de frecvente sunt MAVP? Așa cum am precizat deja, MAVP se asociază în cca 70% din cazuri cu HHT și pacienții cu HHT prezintă în cca 15-35% din cazuri și MAVP. Deși HHT este o boală genetică, nu întotdeauna există și istoric familial al bolii. În cazul HHT anomaliile vasculare sunt prezente încă de la naștere, dar manifestările clinice apar în mod normal în cursul vieții de adult, pe măsură ce vasele au fost supuse unor presiuni, pe perioade mai mari de timp. Mortalitatea asociată MAVP se datorează rupturii, abceselor cerebrale și infarctului cerebral, secundar emboliei paradoxale. Prin comparație, intervențiile de închidere a MAVP se asociază cu un risc mai scăzut. Riscul este cu atât mai mare cu cât leziunile sunt mai difuze sau bilateale. De asemenea, MAVP sunt de două ori mai frecvente la femei (deși la naștere există o ușoară predominață a sexului masculin), cca 10% sunt diagnosticate în copilărie, dar frecvența bolii este mai mare la vârsta adultă (după 40-50 de ani). Simptome Simptomele se instalează lent, pe măsură ce MAV cresc în dimensiuni. Pe parcursul anilor poate să apară dispnee de efort (respirație dificilă la efort). În cazuri severe, poate să apară dispnee în poziția în picioare (platipnee). De asemenea, poate să apară cianoză (colorație albastră a tegumentelor și mucoaselor). Unii pacienți acuză hemoptizii (sângerare din căile respiratorii) – pot fi severe. Mai rar, pacienții afirmă angina, tuse, migrena, tinitus („tiuit” in urechi), amețeală, dizartrie (vorbire dificilă), sincop (pierderea stării de conștiență), vertij, diplopie (tulburare de vedere – vedere dublă). Întrucât 70% din MAVP sunt întâlnite la pacienții cu HHT, aceștia prezintă frecvent leziuni la nivelul pielii și mucoaselor (teleangiectazii) – mai frecvent pe față, gură, piept și membre superioare. Alte asocieri non-cardiace: 1. Cel mai frecvent este afectat sistemul nervos central (30% din cazuri): • accident vascular cerebral – 18% din pacienții cu afectare SNC • accident ischemic tranzitor – 37% • abces cerebral – 9% • migrena – 43% • convulsii – 8%. Explicația acestora vine din embolizarea paradoxală ( inclusiv embolizare de material infecțios ce duce la producerea abceselor cerebrale). Cel mai adesea, în acest caz, arterele care alimentează anomalia vasculară au dimensiuni peste 3mm. 2. Hemoptizii și hemotorax (acumulare de sânge în pleură – învelișul plămânilor), secundar ruperii vaselor care formează MAVP. MAVP idiopatice: MAVP idiopatice sunt unice, cel mai frecvent. În plus, majoritatea au risc mai mic de progresie, semnele clinice sunt mai sărace, dar au aceeași indicație de tratament. MAVP dobândite după intervenții chirurgicale pentru boli cardiace congenitale: Pot să apară după anumite procedee chirurgicale de corecție a cardiopatiilor congenitale cianogene. În scop diagnostic se utilizează teste de tipul ecografiei cardiace cu contrast și studii utilizând radionuclizi, iar tratamentul lor constă în embolizare. Complicatiile asociate MAVP includ: • convulsii • migrena • accident ischemic tranzitor sau accident vascular cerebral • abces cerebral • hipoxemie, ortodeoxie • hemotorax • hemoptizii (incluziv amenintatoare de viata) • hipertensiune pulmonară • insuficiență cardiacă • policitemie • anemie • endocardita infecțioasă. Diagnosticul MAVP MAVP trebuie considerate la orice individ care se prezintă cu oricare dintre: 1. unul sau mai mulți noduli pulmonari evidențiați la radiografia pulmonară, cu aspect sugestiv de MAVP 2. teleangiectazii muco-cutanate 3. simptome precum: dispnee, hemoptizie, hipoxemie, policitemie, cianoză, embolie cerebbrala, abces cerebral. Unele teste de laborator sunt modificate (hipoxemie cronică, cu hemoglobină și hematocrit crescute; dar, anemia poate fi prezentă, mai ales la pacienții cu HHT, din cauza sângerărilor posibile). Puls-oximetria: poate fi folosită ca test screening pentru MAVP. Se realizează atât în poziție culcat, cât și în ortostatism (în picioare) – în acest ultim caz, valorile scăzând mult. Imagistica are un rol important: • radiografia toracică • electrocardiogramă • ecografia cardiaca: principalul rol este de a exclude alte cauze de sunt dreapta-stânga. • ecografie cardiacă cu contrast • angiografie pulmonară: rămâne criteriul standard pentru diagnostic și este absolut necesară în caz de emboloterapie. Se efectuează la nivelul tuturor lobilor pulmonari pentru a evidenția toate MAVP. • cateterism cardiac • teste de perfuzie pulmonară cu radionuclizi • imagistică prin rezonanță magnetică • CT cu contrast. Alte teste Teste pentru evaluarea funcției pulmonare: oxigenarea este frecvent afectată la acești pacienți (de obicei saturație <90%). De obicei ei au saturație scăzută, dar cu valori spirometrice normale. Toleranța la efort: scăzută în general. Pe măsura ce crește gradul de efort, saturația în oxigen scade. INDICAȚII În cazul MAVP, tratamentul medicamentos nu reprezintă o opțiune, exceptând situațiile în care este necesară profilaxia antibiotică, înainte de proceduri stomatologice și chirurgicale, cu scopul de a preveni embolizarea infecțioasă cu abces cerebral secundar. Nu toate MAVP necesită tratament imediat. Alegerea momentului operator trebuie să țină cont de raportul risc-beneficiu ( riscul complicațiilor MAVP vs. riscul asociat procedurii). Indicațiile de tratament nu au fost clar stabilite, dar opinia experților este de a se interveni dacă: există una sau mai multe MAVP cu artera implicată având diametrul între 2 si 3 mm (cuantificat computer tomograf), indiferent de simptome – în acest caz se practică angiografie pulmonară și dacă vasul arterial implicat are peste 3 mm atunci se efectuează embolizare, iar dacă este <3mm, embolizarea se va practica doar dacă este tehnic posibilă (întrucât evoluția naturală implică mărirea progresivă și apariția simptomatologiei în timp) MAVP sunt simptomatice, indiferent de mărimea arterei implicate MAVP asimptomatice, cu artera sub 2 mm ar trebui urmărite periodic prin computer tomograf, la 3-5 ani, cu posibilitate de tratament dacă se măresc sau pacienții devin simptomatici. Astfel, terapia MAVP implică fie tratamentul intervențional (embolizare), fie corecția chirurgicală. Proceduri efectuate pentru inchiderea MAVP: 1. embolizarea transcateter- este o procedură minim invazivă 2. corecție chirurgicală – reprezintă o opțiune doar în cazul pacienților alergici la substanța de contrast sau care au MAVP care tehnic nu pot fi corectate prin embolizare. în plus, nu este întotdeauna curativă pe termen lung – până la 12% din pacienți prezintă recurența fistulei; s-au raportat și mărirea MAVP care nu a fost diagnosticată anterior, dar și AVC. Presupune ligatura comunicării, excizie locală, lobectomie sau pneumectomei. Cât durează internarea? Tratamentul intervențional prezintă avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. Perioada de internare variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura de diagnosticare și tratament. Te poți întoarce la viața ta, în numai câteva zile. Riscuri Complicațiile sunt rare și sunt evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Complicațiile posibile includ:  • reacții alergice la administrarea substanței de contrast, inclusiv insuficiență renală • reacții la compușii anestezici • fistule arteriovenoase la locul puncției • sângerări la locul puncției • febră • cefalee (durere de cap), migrena • infecții • embolie gazoasă • aritmii cardiace • foarte rară – perforație cardiacă și tamponada cardiacă • hemoragii, afectare vasculară după dilatarea balonului • greața, vărsături • durere pleuritică- cea mai comună complicație, care răspunde bine la analgezie ( nonsteroidiana, deși, în anumite situații se poate recurge la administrare de prednison) • infarct pulmonar • tromboze arteriale sau venoase • migrarea dispozitivului • hipertensiune pulmonară - fie nouă, fie agravarea celei preexistente • recanalizare • accident vascular cerebral sau accident ischemic tranzitor Ce se întâmplă în timpul procedurii Embolizarea este o formă de tratament care presupune ocluzia arterei care alimentează malformația. Materialele emboligene utilizate sunt: dispozitive de tip „coil”, alcool polivinil, dar și dispozitive de tip Amplatzer (mai nou utilizate). Inițial se practică angiografie de diagnostic, pentru o mai bună caracterizare a MAVP, pentru diagnosticul tuturor MAVP – se pot emboliza în aceeași ședință mai multe MAVP, dar, de asemenea, se pot efectua embolizări succesive, la intervale de 1-2 săptămâni. MAVP difuze reprezintă o provocare: închiderea lor are ca și țintă reducerea complicațiilor asociate, chiar dacă în ceea ce privește hipoxemia nu sunt rezultate remarcabile. În plus, se obține totuși o îmbunătățire a simptomatologiei. Cel mai frecvent utilizate sunt dispozitive de tip coil metalice (în acest caz, ele trebuie fixate cât mai aproape de sacul fistulei și trebuie să fie mai mari decât grosimea arterei implicate, de obicei cu 2 mm) sau dispozitive de tip balon-detasabil (prezintă avantajul de a putea fi dezinflate și repoziționate). Dispozitive Amplatzer Așa cum am precizat, se mai pot utiliza și dispozitive Amplatzer – relativ recent. Avantajul acestora vine din faptul că realizează mai rapid ocluzia MAVP, scade durata procedurii, pot fi închise mai multe MAVP în cadrul aceleiași ședinte, pot fi abordate MAVP cu dimensiuni mai reduse, se pare că există un risc mai mic de embolie paradoxală în cursul procedurii cu o rată mai mică de reperfuzie tardivă a MAVP. Procedura se efectuează în laboratorul de angiografie și de obicei se practică sub anestezie generală. După asepsia locală, medicul intervenționist va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal ( la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza vena femurală. La nivelul acestei mici incizii, sub ecran radiologic, se va introduce o teacă, ulterior pe teacă se introduc catetere până la nivelul ventriculului drept. Cateterul va fi poziționat cât mai aproape de gâtul MAVP. Pe cateter se avansează dispozitivul utilizat – de tip coil, și eliberat așa încât să obstrueze MAVP. Se repetă angiografia și, la nevoie, alte dispozitive pot fi utilizate (chiar până la 10). În cazul utilizării balonului detașabil, acesta, odată poziționat în locul dorit, va fi umflat cu substanță de contrast radioopacă, se repetă angiografia pentru a evidenția închiderea fistulei și, ulterior, balonul va fi detașat de cateter. Avantajul, asa cum am precizat mai sus, constă în faptul că, la nevoie, balonul poate fi dezumflat și repoziționat pentru a obține rezultate optime. Au fost raportate situații de dezumflare a balonului postprocedural, pentru aceasta se pot utiliza alte tipuri de substanțe – izotonice cu sângele. În cazul MAVP cu dimensiuni între 7-10 mm se pot utiliza ambele tipuri de device-uri. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o astfel de procedură, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul tău și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat. Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge.

Generalități despre malformațiile arterio-venoase cerebrale MAV reprezintă o conexiune anormală și fragilă (ca un nod, ghem) între artere și vene. Această anormalitate se asociază cu un risc crescut de hemoragie. Pot fi localizate oriunde în corp, dar cele localizate la nivel cerebral comportă un risc crescut datorită posibilității de sângerare cu complicații grave secundare. Cele localizate în vasele învelișurilor creierului se numesc malformații arterio-venoase durale. Care sunt cauzele MAV? Cauzele MAV sunt necunoscute. Există diferite ipoteze, unele dintre acestea sugerând că se datorează unei anomalii de dezvoltare în viața intrauterine (în timpul sarcinii când se formează fătul), deci ele există încă de la naștere. Majoriatea nu sunt ereditare și au o frecvență egală pe sexe. De obicei sunt diagnosticate la 20-40 de ani, în urma complicațiilor de tip sângerare (risc de 4% pe an – asta înseamnă că din 100 de personae care au această anomalie 4 vor sângera din malformație în fiecare an) sau convulsii. Simptome Cel mai adesea MAV sunt semnalate de: convulsii ( existența lor poate fi iritantă la nivel cerebral generând semnale electrice anormale) cefalee (durere de cap) intense, de tip migrenos simptome de tip stroke-like (adică simtomatologie ca în cazul accidentului vascular cerebral) din cauza faptului că țesuturile din jur nu primesc în cantitate suficientă oxigen și substanțe nutritive pentru buna funcționare. Aceste simptome depind de localizarea malformației și pot include: slăbiciune și paralizie, tulburări vizuale, auditive, de echilibru, de memorie sau de personalitate. În caz de hemoragie manifestările includ cefalee severă, bruscă, greață, vărsătură, ceafă rigidă, tulburări neurologice (ca cele menționate anterior), pierderea stării de conștiență, deces. Nu trebuie neglijat faptul ca pot fi asimptomatice (dar, atenție, riscul de sângerare este existent și în această situație!). De menționat ca în cazul unei eventuale sarcini, riscul de sângerare este mai mare, mai ales după primul trimestru de sarcină, de aceea, deși MAV nu contraindicp sarcina, este prudent ca aceasta să fie amânată până ce MAV va fi tratată corespunzător. Diagnosticul acestei anomalii poate fi pus în urma unor investigații imagistice: angio CT, angio RMN, angiograme cerebrale. Indicații MAV se asociază cu un risc de sângerare de 4% pe an. Hemoragia poate duce la complicații neurologice severe ( accident vascular cerebral, paralizii permanente, deces) de aceea se recomandă tratamentul acestor anomalii vasculare. Acesta se poate realiza chirurgical ( tehnici de microneurochirurgie) sau  intervențional.  Tratamentul  minim invaziv presupune injectarea unor substanțe asemănătoare unui lipici care închide total sau parțial malformația. O altă metodă ar înseamna tehnicile de radio-chirurgie (presupun administrarea locală de radiații). Decizia de tratament ia iîn considerare localizarea anomaliei, precum și consecințele posibile. Alegerea tipului de intervenție se face ținând cont de riscul cel mai mic asociat procedurii pentru care se optează și de posibilitatea cea mai mare de închidere a anomaliei. În ceea ce privește tratamentul intervențional, acesta: • se asociază cu o rată de vindecare într-o singură sedință de 20%, • pot fi necesare mai multe sesiuni pentru rezultate optime, se poate repeta la scurt timp fără consecințe severe • are risc mai redus decât intervenția chirurgicală, nu necesită incizie chirurgicală astfel spitalizare este mai redusă și recuperarea mai rapidă • poate reduce dimensiunile unei MAV astfel încât aceasta să fie apoi abordată fie chirurgical fie radiologic, cu un profil de siguranță mai mare • închiderea parțială se asociază în continuare cu riscul de hemoragie, desi acesta va fi mai scăzut • se poate face în scop paliativ (când nu se așteaptă să se trateze, ci doar să amelioreze simptomele și calitatea vieții). (ex: la pacienți cu afectare neurologică secundar edemului cerebral – acumulare de apă la nivel cerebral sau datorată sindromului de furt – când o zonă de creier este deprivată de sânge, acesta fiind redirecționat către alta zonă). • depinde de anatomia sistemului arterial (existența unor vase tortuoase (cudate) poate împiedică traiectul cateterelor). Cât durează internarea? Tratamentul intervențional prezintă avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. Perioada de internare variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura de embolizare. Te poți întoarce la viața ta, în numai câteva zile. Riscuri reacții alergice la substanțele administrate reacții la anestezice fistule arteriovenoase la nivelul puncției vasculare mici sângerări la nivelul puncției vasculare febra cefalee, migrenă infecție embolie gazoasă lezarea peretului aortic, al arterei femurale sau ai altor artere risc scăzut de deces și accident vascular cerebral inconstant, cu durată de la câteva zile la câteva săptămâni, pacientul poate descrie cefalee (dacă este persistă, mediul curant poate prescrie medicamente antialgice) de asemenea, pot fi diferite manifestări neurologice(de ex: slăbiciune și paralizii membre, tulburări de vedere sau de vorbire) Tratamentul intervențional – numit în acest caz embolizare – este o tehnică minim invazivă care presupune injectarea unui material ( ca un lipici/ altă substanță lichidă adezivă non-reactivă) la nivelul MAV. Odată injectată, substanța se întărește rapid, astfel încât să blocheze total sau parțial sângele la acest nivel. După anestezie se efectuează o mică incizie la nivel inghinal pentru a vizualiza artera femurală. Aici se va introduce o teacă (un tub de plastic care permite manipularea echipamentului necesar intervenției). Ulterior se administrează heparina care previne formarea cheagurilor de sânge în timpul intervenției. Apoi se introduce pe teacă un cateter până la locul leziunii. Se practică angiograme seriate cu ajutorul cărora se verifică constant poziția cateterului. În plus, se verifică încă o dată dacă malformația vasculară se pretează la tratament intervențional. În momentul În care se ajunge la nivelul anomaliei se injectează substanța. Odată eliberată în interiorul malformației, se întărește și oprește astfel alimentarea cu sânge. La finalul injectării se verifică statusul obstrucției prin angiografie. Uneori, mai ales în cazul MAV voluminoase, pot fi necesare sedințe repetate de embolizare, cu obstrucții parțiale seriate, până la închidere totală. În momentul în care se consideră încheiată embolizarea ( fie s-a obținut obstrucția totală, fie se consideră că în cadrul acelei sedințe nu se mai poate tenta nimic) se retrag cateterele, teaca putând a fi lăsată pe loc pentru câteva ore. Hemostaza După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În ambele cazuri de abord, pacientului i se va indica să păstreze repaus la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o astfel de procedură, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul cardiolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat. Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge. MAV se asociază cu un risc de sângerare care poate avea consecinț severe (inclusive decesul), de aceea este importantă o atitudine terapeutică optimă, înainte de dezvoltarea complicațiilor!! În acest sens, metoda intervențională de tratament permite o rezolvare eficientă cu perioadă de recuperare scurtă și spitalizare redusă.

Tratamentul anevrismului cerebral Anevrismele cerebrale, în special cele de dimensiuni mari, pot duce la complicații severe dacă se rup. Este foarte important ca ele să fie tratate la timp și corect, iar în prezent acest lucru se poate face prin intervenții minim invazive, cu spitalizare scurtă și recuperare rapidă, datorită neuroradiologiei intervenționale!  Ce este anevrismul? Un anevrism este o dilatare anormală a unei artere, cauzată de slăbirea peretelui vascular. Deși poate apărea în orice zonă a corpului, anevrismele cerebrale, situate la nivelul vaselor care irigă creierul, pot avea efecte grave. Acestea pot exercita presiune asupra nervilor cranieni, ducând la paralizii, dureri de cap severe asemănătoare migrenei sau tulburări de vedere. În cazuri mai severe, anevrismul se poate rupe, provocând un accident vascular cerebral (hemoragic) cu risc mare de deces. Există trei tipuri principale de anevrism: sacular, fuziform și disecant. Anevrismele saculare, cele mai frecvente, sunt adesea asociate cu vasele de la baza creierului. Anevrismele fuziforme sunt legate de ateroscleroză, iar cele disecante apar de obicei după traumatisme. În ce constă tratamentul anevrismului cerebral? Tratamentul anevrismului cerebral poate varia în funcție de dimensiunea și localizarea acestuia, precum și de starea generală a pacientului. În cazul unui anevrism mic sau asimptomatic, poate fi recomandată monitorizarea periodică, în timp ce pentru anevrismele mari sau care prezintă risc de rupere, este necesară intervenția chirurgicală. Principalele tehnici folosite într-o operație de anevrism cerebral sunt cliparea și embolizarea. Cliparea anevrismului cerebral este o intervenție mai invazivă, ce se realizează prin craniotomie (îndepărtarea unei porțiuni din cutia craniană) și presupune implantarea unui clip metalic la baza anevrismului pentru a bloca fluxul de sânge către acesta din urmă.  Embolizarea anevrismului cerebral, pe de altă parte, este o tehnică mai puțin invazivă, similară angiografiei, și implică utilizarea unui dispozitiv numit „coil” pentru a închide anevrismul și a bloca fluxul de sânge către acesta, ceea ce îl împiedică să crească în dimensiuni și să se rupă. Coil-ul este un dispozitiv din platină, extrem de subțire (cel mai mic este mai subțire decât un fir de păr, cel mai gros este de 2 ori mai mare decât grosimea unui fir de păr), foarte flexibil, care umple anevrismul, mulându-se pe el.  Care sunt avantajele acestei tehnici? Reduce riscul de ruptură și reduce simptomatologia. Nu necesită craniotomie (incizie la nivelul craniului - ca în cazul intervenției de tip clipping). Poate reduce dimensiunile unui anevrism considerat anterior inoperabil. Tratament minim invaziv, recuperare și spitalizare scurte. Riscurile tratamentului de anevrism cerebral Complicațiile sunt rare, iar riscul acestora poate fi redus printr-o pregătire corespunzătoare și o supraveghere permanentă a pacientului. Potențialele riscuri includ:  reacții alergice la substanțele administrate;  reacții la anestezice;  fistule arteriovenoase la nivelul puncției vasculare; mici sângerări la nivelul puncției vasculare; febră;  cefalee, migrenă;  infecție;  embolie gazoasă;  lezarea peretelui aortic sau al arterei femurale;  eșec procedural din motive tehnice sau anatomice;  sângerare, ruptură de anevrism și risc de accident vascular cerebral;  complicații cerebrale (ex: accident vascular cerebral sau tranzitor, hemiplegie, adică paralizia a jumătate de corp, pierderea conștienței, afazie sau pierderea capacității de a înțelege vorbirea ori de a vorbi);   risc scăzut de deces prin complicații majore (hemoragie, accident vascular);  unii pacienți pot acuza sensibilitate la nivelul scalpului o perioadă, care se poate manifesta fie ca o iritație (se poate trata cu unguente), fie prin căderea părului localizat (doar o perioadă) și în această zonă poate fi resimțită sensibilitate la soare (până la creșterea părului. După anestezie (procedura se desfășoară sub anestezie generală), se efectuează o mică incizie la nivel inghinal pentru a vizualiza artera femurală. Se va introduce o teacă (un tub de plastic care permite manipularea echipamentului necesar intervenției). Se administrează un anticoagulant care previne formarea cheagurilor de sânge în timpul intervenției.  Se introduce un cateter pe teacă, iar pe acesta un microcateter prevăzut în capăt cu coil-ul cu ajutorul căruia se va închide anevrismul. În momentul în care se ajunge la nivelul anevrismului, coil-ul va fi introdus în deschizătura anomaliei vasculare, unde va umple anevrismul, blocând astfel intrarea sângelui total sau parțial. Pot fi necesare mai multe dispozitive pentru obstrucția completă a anevrismului. În timpul intervenției se verifica în permanență localizare cateterului prin angiograme repetate (injectare de substanță de contrast pe cateter care permite vizualizarea cateterelor și a sistemului vascular).   După ce s-a montat coil-ul, se verifică angiografic rezultatul și, dacă anevrismul a fost închis, se aplică un microcurent care va determina detașarea coil-ului de microcateter. După terminarea investigației se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. Indiferent de tipul de abord folosit, se recomandă repausul la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Recuperare după operația de anevrism cerebral Durata recuperării după o intervenție pentru tratarea anevrismului cerebral și cum decurge aceasta poate varia de la un pacient la altul. Tratamentul anevrismului cerebral prin embolizare prezintă avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. Perioada de internare variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și intervenția propriu-zisă. Te poți întoarce la viața ta în numai câteva zile. Este posibil să ai dureri în zona inghinală și să observi vânătăi în zona din jurul inciziei. Poți merge pe distanțe scurte pe suprafețe plane, dar este recomandat să eviți urcarea și coborârea scărilor în primele 2-3 zile după intervenție. De asemenea, nu este indicat să faci baie sau să înoți în prima săptămână după operație.  În mod normal, ar trebui să îți poți relua activitățile normale în decurs de 1 până la 2 săptămâni, dacă nu apar complicații. Vei primi toate informațiile necesare privind activitățile permise și interzise pe parcursul recuperării și este important să respecți toate indicațiile primite până la vindecarea completă. La fel de important este, dacă ai trecut printr-o astfel de procedură, să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul tău și să respecți tratamentul indicat de acesta. La domiciliu vei urmări dacă apar febra sau frisoanele, modificări la nivelul locului de puncție (sângerare, hematom, o echimoză mică - poate fi normal), dacă apar modificări la nivelul piciorului pe care s-a intervenit (modificări de culoare, temperatura sau sensibilitate), precum și alte manifestări neurologice. Este importantă verificarea periodică a statusului anevrismului – prin angiografii repetate, prima de obicei după cel puțin o lună de la intervenție (medicul tău te va orienta în acest sens). Tratamentul anevrismului cerebral prin tehnici minim invazive, cum ar fi embolizarea, oferă o soluție eficientă și cu risc redus pentru pacienți. Este important să recunoști simptomele precoce și să cauți asistență medicală pentru diagnosticarea corectă și intervenția rapidă. Dacă suferi de un anevrism cerebral sau ai nevoie de o evaluare, nu ezita să contactezi echipa noastră de specialiști pentru a discuta despre cele mai bune opțiuni de tratament!   Surse:  „Brain Aneurysm - Symptoms and Causes”, Mayo Clinic, 2024, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/brain-aneurysm/symptoms-causes/syc-20361483. Accesat la 9 Dec. 2024. „Brain Aneurysm Repair - Discharge”, MedlinePlus Medical Encyclopedia, 2022, medlineplus.gov/ency/patientinstructions/000123.htm. Accesat la 9 Dec. 2024. Campos, Jessica K, et al. „Advances in Endovascular Aneurysm Management: Coiling and Adjunctive Devices”, Stroke and Vascular Neurology, vol. 5, no. 1, 1 Mar. 2020, pp. 14–21, pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC7213502/, https://doi.org/10.1136/svn-2019-000303. Accesat la 9 Dec. 2024. „Coiling of Brain Aneurysms | Fact Sheet |”,  Brain & Spine Foundation, 24 June 2022, www.brainandspine.org.uk/health-information/fact-sheets/coiling-of-brain-aneurysms/. Accesat la 9 Dec. 2024. Rishab Belavadi, et al. „Surgical Clipping versus Endovascular Coiling in the Management of Intracranial Aneurysms”, Cureus, 17 Dec. 2021, pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8760002/, https://doi.org/10.7759/cureus.20478. Accesat la 9 Dec. 2024. 

Generalități despre stenoza pulmonară Stenoza valvei pulmonare reprezintă o îngustare a valvei menționate (care în mod normal permite trecerea sângelui din ventriculul drept în plămâni, prin artera pulmonară). Ocazional, unii adulți pot avea stenoză pulmonară, ca și complicație în alte boli ( sindrom carcinoid, febră reumatică). De cele mai multe ori însă, aceasta afecțiune este congenitală (se dezvoltă în cursul sarcinii). În plus, ea se poate asocia și cu alte defecte cardiace congenitale. Gravitatea poate varia de la ușoară și fără simptome până la severă. În general, stenoza ușoară nu se agravează în timp, dar formele moderată și severă pot progresa, necesitând intervenție. Din fericire, corecția acestei afecțiuni (intervențional sau chirurgical) se asociază cu evoluție bună, cu posibilitatea unei vieți normale. Stenoza valvei pulmonare se produce când valva nu se dezvoltă corespunzător în timpul sarcinii. Copiii pot prezenta, de asemenea, alte defecte cardiace congenitale. Anatomia valvei pulmonare normale: Valva normală prezintă trei foițe (denumite cuspe) care sunt dispuse în cerc și care se deschid și se închid astfel încât, cu fiecare bătăie cardiacă, sângele să circule dinspre ventriculul drept, prin artera pulmonară, în plămâni. În stenoza pulmonară, una sau mai multe cuspe pot fi afectate sau prea subțiri, pot fi unite, ceea ce face ca valva sa fie îngustată. Complicații asociate: Formele ușoare și moderate nu se asociază, de obicei, cu complicații. Totuși, în ceea ce privește stenoza severă, pacienții pot prezenta: 1. Endocardita infecțioasă: pacienții cu boli cardiace congenitale au risc mai mare de a dezvolta infecții la nivel cardiac 2. Insuficiență cardiacă 3. Aritmii (bătăi cardiace neregulate): nu sunt amenințătoare de viață, de obicei (excepție în cazul formelor severe de boală). Cat de frecventă este stenoza pulmonară? Reprezintă 8-12% din totalitatea defectelor cardiace la copii, iar la adulți, cca 15%. Stenoza pulmonară izolată cu sept interventricular normal, reprezintă al doilea cel mai frecvent defect. Nu pare să existe o legătura între frecvența bolii și sex sau rasă. În ceea ce privește vârsta, în cazul unei stenoze severe, este mai probabil ca simptomatologia să debuteze la copilul mic, pe când, în cazul formei ușoare, aceasta poate fi diagnosticată în copilărie. Simptome Majoritatea copiilor cu stenoză pulmonară, în special cei cu forme ușoare, sunt asimptomatici, fiind decelat un suflu cardiac în timpul unor teste de rutină. Cei care au stenoza mai importantă descriu inițial simptome la efort. Semnele și simptomele bolii includ: Diagnostic Testele de laborator nu sunt de obicei edificatoare. Imagistica are un rol important: radiografia toracică electrocardiograma – normala, de obicei, in stenoza usoara ecografia cardiaca imagistica prin rezonanță magnetică și computer tomografia pot arăta stenoza pulmonară, dar evaluarea ecografică este mai utilă, atât în ceea ce privește diagnosticul, cât și pentru cuantificarea stenozei cateterismul cardiac – cateterismul nu este indicat în stenoza ușoară, dar este esențial în forma severă și face parte din tehnica intervențională de corecție a stenozei – valvuloplastia cu balon. Este utilă pentru diagnostic, aprecierea gradului de obstrucție, evaluarea ventriculului drept și a arterei pulmonare, excluderea altor afecțiuni cardiace. Pacienții la care ecografia cardiacă arată gradienți mari (diferență de presiuni între ventriculul drept și artera pulmonară), adică peste 50 mmHg, ar trebui evaluați prin cateterism cardiac și ar trebui să beneficieze de pe urma corecției intervenționale. angiografia – arată cuspe subțiri, cu închidere „în dom”, cu jet subțire la trecerea substanței de contrast prin stenoză. Indicații Cazurile de stenoză ușoară nu necesită, de obicei, tratament, dar trebuie evaluate periodic. Decizia de a corecta stenoza valvulară, fie intervențional, fie prin tehnici chirurgicale depinde de nivelul la care se produce obstrucția. Stenoza pulmonară se clasifica în ușoară, moderată și severă (în funcție de parametrii ecografici – gradienți): 1. Pacienții cu stenoză ușoară (gradient <50mmHg) nu necesită de obicei tratament, dar este necesară evaluare periodică (anual, sau chiar mai frecvent în cazul copiilor sși adolescenților). Ei trebuie imunizați, necesită profilaxia antibiotică a endocarditei infecțioase și efortul este permis. 2. În cazul stenozei moderate (gradient între 50 si 79 mmHg) sau severe (gradient>80mmHg) este necesară corecția stenozei pentru a îmbunătăți simptomele. Postprocedural se realizează profilaxia endocarditei, iar efortul nu trebuie limitat. 3. În cazul iîn care insuficiența cardiacă este deja instalată, pacientul trebuie să fie tratat medicamentos corespunzător, dar este important de reținut că simptomatologia va persista până la tratarea cauzei – în cazul acesta, stenoza pulmonară. În plus, dacă momentul operator este amânat, există riscul de afectare ireversibilă a ventricului drept. 4. În cazul fetușilor cu stenoză severă, valvuloplastia se poate realiza în utero 5. Deși este stabilit ca în cazul copiilor cu stenoza moderată sau ușoară este necesară corecția, în cazul adulților acest lucru este încă dezbătut. Totuși, este prudent ca și la vârsta adultă stenoza pulmonară moderat-severă să beneficieze de tratament, date fiind posibilele consecințe: afectarea ventriculului drept , permanentă disfuncție cardiacă anomalii hemodinamice induse de efort Proceduri: 1. valvuloplastia cu balon – este o procedură minim invazivă, care tinde să fie alegerea de prima intenție 2. corecție chirurgicală – alternativa la procedeul intervențional la pacienții la care acesta nu este realizabil ( când stenoza este sub-sau supravalvulară, și uneori chiar și în cea valvulara; la pacienții cu defecte cardiace multiple care necesită intervenție chirurgicală). Cât durează internarea? Tratamentul intervențional prezintă avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. Perioada de internare variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura de diagnosticare și tratament. Te poți întoarce la viața ta, în numai câteva zile. Riscuri Complicațiile sunt rare și sunt evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Complicațiile posibile includ: reacții alergice la administrarea substanței de contrast, inclusiv insuficiență renală reacții la compusii anestezici fistule arteriovenoase la locul puncției sângerări la locul puncției febră cefalee (durere de cap), migrenă infecții embolie gazoasă aritmii cardiace foarte rară – perforație cardiacă și tamponadă cardiacă infarct miocardic accident vascular cerebral insuficiența valvei pulmonare – cea mai frecventă complicație postprocedural nou-născuții cu stenoză severă necesită în cca 25% din cazuri reintervenție pentru restenoză sau defecte asociate, complicații obstrucție infundibulară (segment al arterei pulmonare) anomalii de repolarizare restenoză – cca 10% din cazuri; predictori pentru restenoză sunt utilizarea unor baloane mai mici și un gradient de >30mmHg, imediat postprocedrual. În acest caz, se poate corecta utilizând un balon mai mare decât cel folosit inițial – tratamentul de primă alegere. Ce se întâmplă în timpul procedurii Procedura se efectuează în laboratorul de angiografie și de obicei se practică sub anestezie generală. După asepsia locală, medicul intervenționist va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal ( la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza vena femurală. La nivelul acestei mici incizii, sub ecran radiologic, se va introduce o teacă, ulterior pe teacă se introduc catetere până la nivelul ventriculului drept. Se efectuează angiograme repetate, pentru a vizualiza stenoza și a verifica locul cateterului. Pe acest cateter se avansează un alt cateter cu balon detașabil, până în apropierea stenozei. Balonul va fi umflat la nivelul îngustării, care va fi mărită progresiv, îndepărtându-se astfel stenoza. Ulterior balonul se dezumfla și este îndepărtat. Uneori, când inelul valvei pulmonare („scheletul”pe care se insera cuspele) este mare și balonul este prea mic pentru a corecta stenoza, se pot utiliza două baloane; actual, există totuși baloane de dimensiuni mari, care pot fi utilizate cu succes în cazurile acestea. Cu toate astea, se pare ca tehnică cu două baloane este mai eficientă uneori. La adulți s-au utilizat cu succes baloane de tip Inoue, cu diametru ajustabil, care permit dilatare progresivă. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o astfel de procedură, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul tău și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat. Se fac evaluări periodice (examen clinic, electrocardiogramă și ecografie) la 1 lună, 6 luni și respectiv 1 an dupa intervenție, ulterior anual. Sunt indicate imunizarea copiilor și profilaxia endocarditei. Activitatea fizica nu trebuie limita, execeptand efortul intens sau sporturile de performanta. Postprocedural, de asemenea, nu exista restrictii ale activitatii fizice.

Generalități despre stenoza pulmonară periferică Stenoza pulmonară periferică constă în îngustarea unei sau mai multor porțiuni la nivelul arterei pulmonare sau ramurilor acesteia. Este o afecțiune diferită de stenoză valvei pulmonare sau a venelor pulmonare. SPP poate cauza obstrucție la nivelul trunchiului arterei pulmonare, la bifurcația acestuia sau la nivelul celor două ramuri: dreapta și stânga. Poate fi regăsită la un singur nivel sau în mai multe segmente (situația cea mai frecventă). De asemenea, se poate asocia cu mai multe anomalii congenitale cardiace: stenoza valvei pulmonare, defect septal atrial, defect septal ventricular, persistența de canal arterial și, apare în 20% din cazurile de tetralogie Fallot. Poate fi și o consecință a lipsei congenitale a valvei pulmonare. Se întâlnește și în alte afecțiuni, fie genetice, fie dobândite: rubeola, sindrom Noonan, sindrom Ehlers-Danlos, sindrom Williams, sindrom Alagille. Uneori se poate evidenția o dilatație imediat după stenoză – situație întâlnită mai ales atunci când segmentul afectat este de dimensiuni mici, pe când în stenozele lungi sau în cazul arterelor hipoplazice (de calibru redus difuz) acest aspect poate lipsi. Este o afecțiune care progresează, astfel că simptomele se pot agrava în timp. Mulți copii cu stenoză ușoară sunt asimptomatici. Acești copii au în general o cantitate mai mică de oxigen în sânge, ceea ce face ca inima să fie suprasolicitată cu scopul de a asigura oxigenarea adecvată. Artera pulmonară: • transportă sângele sărac în oxigen de la inimă la plămâni • trunchiul arterei pulmonare pornește din ventriculul drept și se împarte în cele două artere pulmonare: dreapta și stânga, fiecare ajungând în plămânul corespunzător. Cauzele stenozei pulmonare periferice Cel mai adesea SPP este un defect congenital, mai rar este o afecțiune dobândită. Apare în situații precum: • complicație a tetralogiei Fallot – asociere de 4 defecte cardiace (defect septal ventricular, hipertrofie de ventricul drept, stenoză pulmonară, aortă „călare”pe septul interventricular) • în cadrul unor defecte genetice: sindroamele Noonan, Williams, Alagille • în cazul condiției de tip „trunchi arterial” • absența valvei pulmonare (atrezie pulmonară) • stenoza valvei pulmonare • în caz de persistență de canal arterial • secundar unor infecții (de ex: rubeola congenitală). Simptome Majoritatea copiilor cu forme ușoare sunt asimptomatici – prezintă însă la examenul clinic obișnuit un suflu cardiac. Așa cum am precizat anterior, SPP progresează în timp, așa că acești copii pot prezenta; • oboseală • dispnee (respirație dificilă) • ritm cardiac accelerat • edeme ale picioarelor, gleznelor • edem al feței, abdomenului. Observarea simptomelor de acest tip impune un consult de specialitate. Diagnostic Prezența un sufluc cardiac la examenul clinic obișnuit al copilului poate orienta diagnosticul. Uneori, aceste defecte pot fi evidențiate încă din viața intrauterină. Imagistica are un rol important: • radiografia toracică • electrocardiograma – poate arăta aritmii cardiace se poate efectua și EKG de efort, care arată raspunsul inimii în timpul stresului (efortului) • ecografia cardiacă – evidențiază anomaliie cardiace asociate, stenoza pulmonară • imagistica prin rezonanța magnetică și computer tomografia • cateterismul cardiac – este utilă pentru diagnostic, aprecierea gradului de obstrucție, evaluarea ventriculului drept și a arterei pulmonare, excluderea sau confirmarea altor afecțiuni cardiace • angiografia pulmonară – presupune injectare de substanță de contrast pentru a evidenția anatomia arterei pulmonare și a ramurilor ei • teste de perfuzie pulmonară, respectiv teste de ventilație-perfuzie care arată cât de bine trec aerul și sângele în plămâni. Indicații Întrucât acești copii au de obicei sânge sărac în oxigen și, întrucât boala se poate manifesta diferit, cel mai important este să vă adresați unui medic specialist, care vă poate îndruma corespunzător în vederea unui tratament adecvat. În cazul formelor ușoare-moderate, de cele mai multe ori este suficientă urmărirea periodică prin examen clinic și ecografie cardiacă. Tratament medicamentos: Nu este curativ, dar poate ajuta la ameliorarea simptomelor. Astfel, diferite medicamente pot fi prescrise pentru: 1. menținerea funcției normale a inimii 2. controlul tensiunii arteriale 3. prevenția aritmiilor. De asemenea, acești copii necesită tratament antibiotic în anumite situații (de ex. intervenții stomatologice, anumite intervenții chirurgicale) pentru a preveni complicații infecțioase care pot implica anumite structuri cardiace (endocardita infecțioasă). Tratamentul intervențional: În acest caz se utilizează catetere care, pe cale venoasă sau arterială, ajung la nivelul stenozei și permit corectarea acesteia. Se utilizează tehnici de tipul: dilatație cu balon, dilatație și implantare de stent, dispozitive „Cutting Ballon”. E important de precizat că mulți copii necesită mai multe intervenții pe măsură ce cresc. Pe de altă parte, tratamentul intervențional este minim invaziv, asociază riscuri scăzute, iar rezultatele sunt în general foarte bune. În plus, copiii supuși unei asemenea intervenții pot trăi absolut normal, fără restricții. Așa cum am spus anterior, gradul de afectare poate varia în cadrul SPP, de aceea medicul specialist este cel care vă poate orienta cel mai bine privind tratamentul optim. Cât durează internarea? Tratamentul intervențional prezintă avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. Perioada de internare variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura de diagnosticare și tratament. Te poți întoarce la viața ta, în numai câteva zile. Riscuri Complicațiile sunt rare și sunt evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Complicațiile posibile includ: reacții alergice la administrarea substanței de contrast, inclusiv insuficiența renală reacții la compușii anestezici fistule arteriovenoase la locul puncției sângerări la locul puncției febră cefalee (durere de cap), migrenă infecții embolie gazoasă aritmii cardiace foarte rară – perforație cardiacă și tamponadă cardiacă infarct miocardic accident vascular cerebral insuficiență valvei pulmonare restenoza datorită creșterii, de obicei sunt necesare mai multe intervenții până la vârsta de adult. Ce se întâmplă în timpul procedurii Procedura se efectuează în laboratorul de angiografie și de obicei, se practică sub anestezie generală. După asepsia locală, medicul intervenționist va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal ( la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza vena femurală. La nivelul acestei mici incizii, sub ecran radiologic, se va introduce o teacă, ulterior pe teacă se introduc catetere până la nivelul ventriculului drept și ulterior până la nivelul porțiunii îngustate a arterei pulmonare sau a ramurilor acesteia. Se efectuează angiograme repetate, pentru a vizualiza stenoza și a verifica locul cateterului. Pe acest cateter se avansează un alt cateter cu balon detașabil, până în apropierea stenozei. Balonul va fi umflat la nivelul îngustării, care va fi mărită progresiv, îndepărtându-se astfel stenoza. Ulterior balonul se dezumfla și este îndepărtat. (procedura cunoscută sub numele de dilatare cu balon). Dilatare cu balon si implantare de stent Efectele dilatării cu balon pot fi amplificate dacă după procedeul de dilatare se montează un stent (tub mic, subțire) la nivelul zonei afectate, pentru a menține vasul deschis. Dispozitivul Cutting ballon Este un dispozitiv mai nou care repreinztă un balon cu 3-4 lame mici atașate, cu ajutorul cărora se fac mici incizii la nivelul stenozei. Se poate utiliza mai ales în cazul în care procedura simplă de dilatare nu a fost eficientă. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o astfel de procedură, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul tău și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat. Se fac evaluări periodice (examen clinic, electrocardiogramă și ecografie) la 1 lună, 6 luni și respectiv 1 an după intervenție, ulterior anual. Sunt indicate imunizarea copiilor și profilaxia endocarditei. Activitatea fizică moderată nu trebuie limitată.

Embolia pulmonară secundară tromboembolismului venos este o cauză majoră de deces, una însă care poate fi prevenită. De obicei, acest lucru presupune administrarea de anticoagulante pacienților cu risc crescut. Există însă și situații în care tratamentul medicamentos nu este eficient, duce la apariția unor complicații sau este complet contraindicat. În astfel de cazuri, există o altă opțiune de tratament la care se poate apela: implantarea de filtru de venă cavă.[1] Generalități despre boala tromboembolică  Boala tromboembolică sau trombembolismul venos apare atunci când se formează un cheag de sânge într-o venă și include tromboza venoasă profundă și embolia pulmonară. Simptomele trombozei venoase profunde includ edemul, roșeața și durerea, iar embolia pulmonară se poate manifesta prin durere bruscă în piept și dificultăți de respirație. Boala tromboembolică poate fi însă și asimptomatică, ceea ce o face mai dificil de diagnosticat.[3] Tratamentul emboliei pulmonare depinde de gravitate. În timp ce un pacient cu embolie pulmonară care prezintă o scădere a tensiunii arteriale, semn al scăderii debitului cardiac, beneficiază de un tratament care distruge cheagurile de sânge (tratament trombolitic) sau de chirurgie care extrage cheagurile de sânge direct din arterele pulmonare, marea majoritate a pacienților primesc un tratament anticoagulant, tratament care ajută organismul la distrugerea cheagurilor de sânge. Distrugerea acestora e un proces îndelungat, care durează săptămâni sau luni. În medicina modernă se pune un mare accent pe prevenirea emboliei pulmonare la pacienții cu risc crescut. Aceasta se face tot prin administrarea subcutanată sau orală a unor doze mici de tratament anticoagulant, care scade riscul de embolie pulmonară. Există situații în care acest tratament anticoagulant nu poate fi folosit datorită contraindicațiilor sau riscului de hemoragie sub tratament anticoagulant (dintre aceste situații amintim pacienții cu tumori cerebrale vascularizate, pacienții care sunt supuși unor intervenții neurochirurgicale, pacienții cu sângerări active). Implantarea filtrelor de venă cavă inferioară reprezintă o modalitate mecanică de a scădea riscul de recidivă sau de apariție a trombembolismului pulmonar, cheagurile formate la nivelul membrelor inferioare fiind oprite de către acest filtru. Există filtre de venă cavă permanente (care odată implantate nu vor mai fi scoase, recomandate de obicei la pacienții cu risc continuu de embolie pulmonară și imposibilitatea de a urma un tratament anticoagulant) și filtre de venă cavă temporare, recuperabile (la pacienții cu contraindicații de tratament anticoagulant pe o durată limitată de timp). Care sunt cauzele apariției cheagurilor în sânge?  Cauzele apariției cheagurilor de sânge la nivelul membrelor inferioare sunt multiple, dar pot fi împărțite în trei mari categorii:  Staza sângelui la nivelul venelor membrelor inferioare (din cauza unei circulații venoase insuficiente, după operații chirurgicale în condițiile imobilizării prelungite la pat, în cazul călătoriilor prelungite cu avionul);   Afectarea integrității pereților venelor de la nivelul membrelor inferioare sau la nivelul venelor pelvine (care apare, de exemplu, după naștere);  Tendința sângelui de a coagula (așa numita hipercoagulabilitate, condiție înnăscută – factor V Layden, mutația unei gene care codifică protrombina, activitate scăzută a unor proteine care inhibă în mod normal coagularea sau dobândită – sarcina, consum de anticoncepționale orale, fumat, neoplazii). Alți factori care pot crește riscul formării cheagurilor de sânge și a dezvoltării trombozei venoase profunde și a emboliei pulmonare:   Perioadele lungi de inactivitate;  Anumite afecțiuni medicale (ex: cancerul, diabetul, insuficiență cardiacă congestivă, infarctul miocardic, hipertensiunea arterială, infecțiile, boala renală, leziunile măduvei spinării, obezitate);  Vârsta - riscul crește odată cu înaintarea în vârstă și se dublează o dată la 10 ani după vârsta de 40 de ani;  Istoricul familial;  Sexul - înainte de menopauză, boala tromboembolică este mai frecventă în rândul femeilor.[3] Formarea cheagurilor la nivelul membrelor inferioare determină mărirea în volum a piciorului din cauza stazei sângelui în vene și, în cazuri extreme, prin afectarea circulației arteriale (se poate însoți cu manifestări ischemice arteriale). Cheagul de la nivelul membrelor inferioare poate migra prin vene până la cavitățile drepte ale inimii și în continuare la nivelul arterelor pulmonare, provocând embolia pulmonară. Consecințele acestei migrări pot fi fatale din cauza obstrucției circulației arteriale pulmonare. Sângele nu mai poate trece mai departe în capilarele pulmonare, în venele pulmonare și în cordul stâng, determinând scăderea debitului cardiac la nivele atât de mici încât însăși viața e pusă în pericol. În ce cazuri este indicată implantarea filtrului de venă cavă inferioară?   Implantarea filtrelor de venă cavă este indicată în cazul:   Pacienților cu tromboză venoasă;  Pacienților cu contraindicații sau complicații ale administrării tratamentului anticoagulant; Pacienților cu risc crescut de embolie pulmonară; Pacienților cu risc crescut de recidivă a emboliei pulmonare.  Atenție! Filtrele scad riscul de recidivă a emboliei pulmonare, dar nu scad riscul de apariție a trombozei venoase profunde. Alte situații în care se poate indica implantarea unui filtru de venă cavă (nu există o indicație clară și atunci indicația trebuie particularizată în funcție de pacient) sunt: Tromboza venoasă profundă localizată la nivel ileo-cav (risc foarte crescut de migrare a trombilor în circulația pulmonară); Tromb mobil, de dimensiuni mari; Dificultăți în menținerea unui nivel eficient al anticoagulării. Se poate implanta un filtru de venă cavă și profilactic (la pacienții ce nu au tromboză venoasă profundă, dar au un risc crescut de apariție a acesteia: neoplasm, intervenții chirurgicale majore). În ce constă procedura de implantare a unui filtru de venă cavă? Procedura de implantare a unui filtru de vena cavă se realizează în sala de angiografie, de către un medic radiolog sau cardiolog cu supraspecializare în tehnici intervenționale. Filtrele se introduc pe calea venelor de la nivelul membrelor inferioare sau pe calea venelor de la nivelul gâtului, iar procedura se desfășoară astfel:  Se realizează dezinfectarea pielii la nivelul abordului vascular; Se efectuează anestezie locală cu xilină;  Medicul va realiza o mică incizie și va introduce prin piele, în venă, un tub subțire numit teacă;  Ulterior, prin această teacă se introduce un cateter care are la vârful lui filtrul de vena cavă (care în acest moment este închis); se va utiliza un sistem de radiologie pentru a controla poziționarea corectă a filtrului la nivelul venei; medicul va injecta, din când în când, o substanță de contrast în venă pentru a verifica poziția;  După poziționarea corectă, filtrul va fi eliberat și acesta se va extinde și fixa la nivelul pereților venelor;  Poziția sa va fi din nou controlată prin imagini radiologice;  Când procedura este completă, medicul va scoate cateterul și va aplica presiune pentru a opri orice sângerare. Pune-i la dispoziție medicului tău o listă cu toate medicamentele pe care le iei, inclusiv suplimentele pe bază de plante, și cu alergiile de care suferi, dacă este cazul (în special alergii la anestezice sau substanțe de contrast).[2] Cât durează internarea după implantarea filtrului de venă cavă?  Tratamentul intervențional prezintă avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. Perioada de internare variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura de diagnosticare și tratament. Te poți întoarce la viața ta în numai câteva zile. Care sunt riscurile procedurii de implantare a filtrului de venă cavă?  Complicațiile asociate cu implantarea de filtru de venă cavă pot fi împărțite în două categorii: cele care apar în timpul procedurii sau la scurt timp de la finalizarea acesteia și complicații pe termen lung.   Complicațiile care pot apărea periprocedură sunt reprezentate de: Hemoragie; Formarea de hematoame la locul puncției venoase la nivelul plicii inghinale; Formarea de fistule arterio-venoase:  Infecții locale;  Reacții alergice sau insuficiență renală după administrarea de substanță de contrast;  Aritmii; Plasarea incorectă a filtrului.  Pe termen lung, mai pot apărea complicații precum:   Creșterea riscului de tromboză venoasă profundă;  Tromboza de vena cavă inferioară și trombembolism pulmonar;  Perforarea venei cave inferioare;  Migrarea filtrului de la locul implantării.  Hemostaza după procedura de implantare a filtrului de venă cavă După terminarea procedurii, se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. Este recomandat  repausul la pat.  În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Ce dispozitive medicale sunt folosite? Echipamentul folosit în timpul procedurii de implantare a filtrului de venă cavă include catetere, aparat cu raze X și, bineînțeles, filtrul de vena cavă inferioară.  Acesta este un mic dispozitiv metalic care captează fragmente mari de cheaguri și le împiedică să migreze prin vena cavă către inimă și plămâni, unde ar putea duce la apariția unor complicații severe, cum ar fi durere, dificultăți de respirație, dificultăți de respirație sau chiar moarte.[1][2] Dacă totul decurge așa cum ar trebui, este posibil să poți pleca acasă în aceeași zi.[2] Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o astfel de procedură, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul cardiolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat.  Evită totuși să conduci timp de 24 de ore și să ridici obiecte grele sau să urci scările timp de 48 de ore. Vei primi toate instrucțiunile necesare înainte de a pleca acasă.[2] Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge. Prevenirea emboliei pulmonare este un aspect pe care se pune un foarte mare accent în medicina modernă. Atunci când tratamentul anticoagulant nu este suficient sau nu reprezintă o opțiune, procedura de implantare de filtru de venă cavă poate ajuta la prevenirea acestei afecțiuni. Consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți oferi informații suplimentare despre această procedură. Poți suna la numărul de telefon dedicat sau poți completa formularul de contact disponibil pe site-ul nostru și vei fi contact în cel mai scurt timp posibil. Bibliografie:  Altif Muneeb, and Amit S Dhamoon. “Inferior Vena Cava Filter.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 9 Aug. 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK549900/. Accessed 16 Nov. 2022. RSNA, America. “IVC Filters.” Radiologyinfo.org, 2022, www.radiologyinfo.org/en/info/venacavafilter. Accessed 16 Nov. 2022. “What Is Venous Thromboembolism?” NHLBI, NIH, 19 Sept. 2022, www.nhlbi.nih.gov/health/venous-thromboembolism. Accessed 16 Nov. 2022.

Generalități despre arterele subclavii Arterele subclavii (două la număr, de fiecare parte a gâtului) sunt ramuri ale aortei. Stenoza de aortă subclavie poate fi cauza de morbiditate importantă, putând determina ischemie (din cauza aportului insuficent de sânge în țesuturi) la nivelul membrelor superioare, la nivel cerebral și în anumite situații, cardiac. Ce cauzeaza stenoză? Principala cauza este ateroscleroza (depozite de grăsime la nivelul pereților vaselor). Factorii de risc asociați aterosclerozei sunt: hipertensiunea, fumatul, obezitatea, dislipidemia, diabetul. Alte cauze sunt: arterita (inflamația pereților arterei; ex arterita Takayasu, arterita cu celule gigante), expunerea la radiații, sindroame de compresiune, diverse afecțiuni ( displazia fibromusculară, neurofibromatoză). Frecvent, pacienții cu stenoză de arteră subclavie prezintă leziuni și la nivelul altor vase ( coronariene – vase ale inimii, carotide – principalele vase ale gâtului, artere ale membrelor inferioare), deci se poate spune că acești pacienti au risc mare de a dezvolta complicații coronariene (angină – durere în piept, sau infarct) sau evenimente cerebrovasculare (de ex. accident vascular cerebral). Cel mai adesea este afectată artera subclavie stângă (de 3-4 ori mai frecvent), aproape de originea sa din aortă. Dacă stenoza este izolată pot să nu existe simptome, datorită colateralelor (vase noi care se deschid pentru a aduce sânge în zonele afectate). Ai putea avea nevoie de angioplastie de artere subclavii dacă ai simptomele: Simptomele includ slăbiciune musculară, oboseală, durere (claudicație) la nivelul membrelor superioare, durere în repaus, necroza degetelor mâinii ( prin blocare fluxului de sânge la nivelul degetelor de către bucăți rupte din placa de ateroscleroză), hemoragii la nivelul unghiilor. Apar și manifestări neurologice (se produce un “furt”, adica sângele va fi redirecționat din vasele normale care își au originea în artera subclavie către zona afectată): tulburări de vedere, sincopa (pierderea stării de constiență), dizartrie (tulburări la vorbire), ataxie (imposibilitatea de menținere a echilibrului), vertij (ameteli), tulburări de sensibiliate la nivelul feței. De asemenea, la pacienții care au suferit intervenții de tip by-pass aorto-coronarian la care s-a folosit artera mamară , tot datorată mecanismului de furt, pot să reapară simptome ale bolii cardiace. Diagnosticul Stenoza de arteră subclavie poate fi suspicionată atunci când există diferențe de puls și între valorile tensiunii arteriale între cele două brațe ( diferența care în general depășește 20mmHg), zgomote (sufluri) anormale în regiunea gâtului, modificări la nivelul membrelor superioare ( ex: necroze degete, hemoragii la nivelul unghiilor). Dacă se suspicionează o boală inflamatorie (artrită, vasculită) se pot face teste de inflamație ( teste de sânge: PCR-proteina C reactiva, VSH). Ecografia Doppler arterial poate evidenția modificări care se asociază cu stenoza de arteră subclavie, este o metodă neinvazivă și în plus, este utilă și pentru urmărire după tratament. Alte teste imagistice care pot confirma diagnosticul sunt: IRM sau angioIRM CT sau angio CT Arteriografie Aortografie de aorta ascendentă Arteriografie selectivă a vaselor supraaortice Tratamentul poate fi medical, chirurgical sau intervențional. Intervenția chirurgicală este o intervenție de tip by-pass ( se face legatură între artera subclavie și alt vas, “sărind” peste zona îngustată, și folosind un alt vas din corp – arteră sau venă; se pot face by-pass carotido-subclavian, aorto-subclavian, axilo-axilar). Tratamentul intervențional este minim invaziv, de primă intenție și presupune angioplastie cu balon (dilatarea leziunii cu un balonas umflat) urmată de montarea unui stent la locul stenozei (un mic tub care menține vasul la dimensiuni normale). Se recomandă angioplastia pentru: Ischemie simptomatica Sidrom de furt arteră subclavie Claudicație importantă membru superior Atunci când se dorește menținerea fluxului de sânge în artera mamară sau înaintea intervenției de tip by-pass aorto coronarian când se dorește utilizarea arterei mamare După by-pass aorto-coronarian când se evidențiaza ischemie (sindrom de furt coronara-subclavie) La pacienti dializați pentru a menține conductul de dializț sau la cei cu graft axilar Sindromul “degete-albastre” (necroza degetelor prin particule rupte) Imposibilitatea măsurării tensiunii arteriale Stenoza progresivă sau trombi care amenință circulația cerebrală În cazul pacienților asimptomatici, indicațiile de tratament intervențional al stenozei de arteră subclavie se menține pentru acei pacienți care urmează să fie supuși altor tehnici de revascularizare cardiovasculare , pentru menținerea fluxului sangvin normal la nivel cerebral sau pentru îmbunătățirea lui (atunci când există și alte leziuni associate ale altor vase situate deasupra arcului aortic). Cât durează internarea? Angiografia/angioplastia de artere subclavii prezintă avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. Perioada de internare variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura de diagnosticare și tratament. Te poți întoarce la viața ta, în numai câteva zile. Riscuri angiografie/angioplastie Complicațiile sunt rare și riscul de complicații e scăzut printr-o pregătire corespunzătoare și o supraveghere permanentă a pacientului. reacții alergice la substanțele administrate reacții la anestezice fistule arteriovenoase la nivelul puncției vasculare mici sângerări la nivelul puncției vasculare febră cefalee, migrenă infecție embolie gazoasă lezarea peretului aortic sau al arterei prin care se face abordul ruptura sau disecția de aortă restenoză intrastent migrarea stentului embolizare distală (ruperea unor fragmente de la nivelul stenozei care ajung în alte vase) complicații neurologice: accident ischemic tranzitor, accident vascular cerebral, hemiplegie (paralizie la nivelul unei jumătăți de corp), diplopie (vedere dublă). Ce se întâmplă în timpul procedurii Procedura se efectuează în sala de angiografie. După anestezie se efectuează o mică incizie la nivel inghinal pentru a vizualiza artera femurală în care se va introduce o teacă (un tub de plastic care permite manipularea echipamentului necesar intervenției). De obicei, abordul este cel femural (descris mai sus), dar pocedură se poate efectua de asemenea și prin abord la nivelul arterei brahiale (arteră a brațului, ca în care incizia va fi făcută la nivelul plicii cotului) sau la nivel radial (incizie la nivelul încheieturii mainii). Ulterior se administrează heparină (un medicament care previne formarea cheagurilor de sânge în timpul intervenției). Pe teacă se introduce un ghid (un fir subțire) cu care se va traversa leziunea, apoi, urmând ghidul va fi introdus un nou cateter. Se vor efectua angiografii repetate pentru a verifica în permanență localizarea cateterelor. Ulterior, se dilată leziunea cu ajutorul unui balonaș care va fi umflat cu substanță de contrast diluată, urmând ca apoi să se monteze stentul necesar menținerii vasului la dimensiuni normale. La final se verifică prin arteriografie poziția stentului și dacă există stenoză restantă. Uneori pot fi necesare dilatări la nivelul stentului, după ce acesta a fost montat în poziția dorită. Atunci când procedura se consideră încheiată, se retrag toate cateterele. Teaca mai poate fi lasată pe loc câteva ore. Hemostaza După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În ambele cazuri de abord, pacientului i se va indica să păstreze repaus la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Ce dispozitive medicale sunt folosite? Stentul este un tub sub formă de rețea metalică cilindrică și are capacitatea de a menține artera deschisă. Există mai multe tipuri de stenturi, de dimensiuni diferite, construite din oțel ( stenturi metalice simple ), aliaje de nichel, cobalt-crom, titan. Stenturile coronariene pot fi acoperite cu polimeri pe care sunt absorbite diferite medicamente, cu efect anticoagulant, antiinflamator și antiproliferativ. Aceste medicamente urmăresc să împiedice restenozarea arterei în acel punct (există un risc de restenozare de 20% în cazul implantării stentului metalic simplu). Acest risc se reduce la sub 1% în cazul folosirii de stent farmacologic activ, impregnat cu medicamente antiproliferative. Citeste si: Angioplastie coronariană Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de angioplastie, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul cardiolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat. Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge.

Generalități despre hipertensiunea arterială Cauzele hipertensiunii arteriale sunt multiple. Există pe de o parte factori înnăscuți care pot sta la baza creșterii tensiunii arteriale. Dar există, pe de altă parte, factori dobândiți care pot determină hipertensiunea arterială. Unul dintre acești factori dobândiți este și stenoza de artere renale. Mecanismul prin care îngustarea lumenului arterelor renale detemină hipertensiune arterială este unul complex. Acest mecanism asociază o scădere a eliminării prin urină a apei și sării si producerea de către rinichiul care este sărac perfuzat al unor substanțe care determină o constricție a arterelor. Ne putem gândi la o stenoză a arterelor renale atunci când hipertensiunea arterială debutează la vârste tinere (sub 30 ani).  La persoane peste 50 ani, când la examenul clinic se decelează un suflu arterial la ascultația abdomenului în jurul ombilicului. De asemenea,  când există alte teritorii arteriale afectate de ateroscleroză (stenoze de artere carotide, claudicație la mers). Sau cu o hipertensiune rezistentă la tratament, pusee de insuficiență cardiacă, asocierea hipertensiunii arteriale cu insuficiența renală. Diagnosticul este confirmat într-o primă etapă printr-o ecografie Doppler de artere renale care poate vizualiza în mod direct îngustarea la acest nivel precum și cuantifică din punct de vedere hemodinamic consecințele trecerii sângelui prin această stenoză. Pentru un diagnostic mai precis se pot efectua și alte tehnici diagnostice atât neinvazive (tomografia computerizată cu substanță de contrast sau imagistică prin rezonanță magnetică) cât și tehnici noninvazive (angiografia selectivă a arterelor renale). Tratament intervențional Scopul tratamentul acestei boli este refacerea unui flux sagnvin renal normal. Cu 50 de ani în urmă s-a raportat prima revascularizare chirurgicală a stenozei de arteră renală, iar în anii 1980 s-au raportat primele revasculărizări intervenționale ale stenozei de arteră. Astăzi, în majoritatea cazurilor, putem înlocui revascularizarea chirurgicală printr-o revascularizare percutană. Această tehnică constă în poziționarea unui balon în artera renală la nivelul stenozei, balon care, prin umflare, va determina compresia stenozei și astfel artera este redeschisă. Procedura poate fi completată prin poziționarea unui stent care va permite o menținere un timp mai lung a patenței arterei. Această intervenție va permite ameliorarea sau dispariția simptomelor, ameliorarea funcției rinichiului și un control mai bun al tensiunii arteriale. Indicații În linii mari, indicațiile de angioplastie a stenozelor de artere renale sunt reprezentate de: agravarea funcției renale, hipertensiunea arterială accelerată sau rezistentă la tratament, episoade recurente de insuficiență cardiacă în context de tensiune arterială foarte crescută, toate acestea în prezența unei stenoze renale. Cât durează internarea? Angiografia/angioplastia de artere renale prezintă avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. Perioada de internare variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura de diagnosticare și tratament. Te poți întoarce la viața ta, în numai câteva zile. Riscuri Angiografie/angioplastie Complicațiile sunt rare și riscul de complicații e scăzut printr-o pregătire corespunzătoare și o supraveghere permanentă a pacientului. reacții alergice la substanțele administrate reacții la anestezice fistule arteriovenoase la nivelul puncției vasculare mici sângerări la nivelul puncției vasculare febră cefalee, migrenă infecție insuficiență renală din cauza substanței de contrast accident vascular cerebral ischemie de membre inferioare ischemie renală hematom la locul puncției Ce se întâmplă în timpul procedurii Procedura se realizează în sala de angiografie. Pacientul se întinde pe masa de angiografie, locul de abord arterial de la nivel inghinal este dezinfectat și acesta e acoperit cu câmpuri operatorii sterile. Se efectuează o mică injecție cu xilină la nivelul pielii și în țesutul de sub piele la nivel inghinal pentru anestezierea zonei. Se interceptează o arteră la acest nivel prin care se introduce un cateter. Progresia cateterului prin artere către artera renală este urmărită pe ecranul radiologic. Cateterul are la vârful lui un balon și odată ajuns în artera renală la nivelul stenozei, balonul este umflat timp de aproximativ un minut. Dacă rezultatul procedurii cu balon nu este satisfăcător (sau, în majoritatea cazurilor, de la bun început) se va implanta la nivelul stenozei un stent metalic de dimensiuni de aproximativ 2 cm lungime și un diametru de 5-6 mm. Acest stent va rămâne alipit peretelui arterial, permite menținerea arterei deschise un timp îndelungat. El este integrat în peretele vasului. Hemostaza După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În ambele cazuri de abord, pacientului i se va indica să păstreze repaus la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Ce dispozitive medicale sunt folosite? Stentul este un tub sub formă de rețea metalică cilindrică și are capacitatea de a menține artera deschisă. Există mai multe tipuri de stenturi, de dimensiuni diferite, construite din oțel ( stenturi metalice simple ), aliaje de nichel, cobalt-crom, titan. Stenturile coronariene pot fi acoperite cu polimeri pe care sunt absorbite diferite medicamente, cu efect anticoagulant, antiinflamator și antiproliferativ. Aceste medicamente urmăresc să împiedice restenozarea arterei în acel punct (există un risc de restenozare de 20% în cazul implantării stentului metalic simplu). Acest risc se reduce la sub 1% în cazul folosirii de stent farmacologic activ, impregnat cu medicamente antiproliferative. Citește si: angioplastie coronariană. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de angioplastie este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul cardiolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat. Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge.

Generalități despre ischemia cronică Ischemia cronică este o afecțiune rară, care în peste 95% din cazuri, este cauzată de ateroscleroza difuză (depunerea de depozite de grăsime în pereții vaselor, ceea ce duce la îngustarea acestor vase și îngreunarea trecerii fluxului de sânge). Pe măsură ce boala avansează, simptomele devin mai pregnante. Aproximativ jumătate dintre acești pacienți prezintă concomitent și afectarea vaselor inimii sau ale membrelor. Alte cauze sunt: compresia trunchiului celiac, leziuni vasculare secundar iradierii, arterita Takayasu, trombangeita obliterantă. Momentul în care apar simptomele pare să fie în legătură cu afectarea a cel puțin două vase (trunchi celiac, artera mezenterică superioară, artera mezenterică inferioară). De obicei, boala este diagnosticată la pacienți cu vârsta peste 60 de ani, fiind de 3 ori mai frecventă la femei. Tractul digestiv este vascularizat de trei ramuri principale: trunchiul celiac, artera mezenterică superioară și artera mezenterică inferioară. Trunchiul celiac vascularizează stomacul, duodenul în prima porțiune a sa, ficatul și splina. Artera mezenterică superioară își are originea în aortă, aproape de originea trunchiului celiac și vascularizează restul duodenului, intestinul subțire și o parte din colon. Artera mezenterică inferioară provine tot din aortă și este responsabilă de aportul de sânge în restul colonului și rectul. Între aceste vase există numeroase conexiuni care protejează în caz de stenoze la nivelul unui vas. De aceea, de obicei, apariția simptomelor se datorează afectării a cel puțin două vase. Simptome Cel mai frecvent, evoluția este fără simptome, întrucât există numeroase colaterale (vase care aduc sânge în zonele afectate). Totuși, manifestările apar atunci când nevoia de sânge depășește posibilitățile circulației. Tipic, simptomele includ: “teama de mâncare”, durere abdominală postprandială (după masă) , scădere ponderală, greața, anorexie, diaree. Examinarea abdomenului evidențiază durere difuză și, rareori se aude un suflu (zgomot anormal care se datorează trecerii sângelui prin zona îngustată). În scop diagnostic pot fi utilizate ecografia Doppler, care este o metoda neinvazivă, tomografia computerizată multi-slice, rezonanța magnetică și arteriografia (care reprezintă standardul pentru diagnostic). Alte indicații ale arteriogarfiei mezenterice includ: Pentru a găsi sursa de sângerare la nivelul tubului digestiv Când alte metode nu au putut decela cauza unor formațiuni anormale la nivelul intestinului. Pentru a vizualiza afectarea vasculară în urma unui traumatism abdominal. Indicații de tratament: Tratamentul ischemiei cronice este necesar pentru a preveni ischemia acută (care poate duce la infarctul intestinului și care se asociază cu un risc mare de deces). Tratamentul se poate realiza fie chirurgical, fie intervențional. Tehnicile chirurgicale utilizate în caz de ischemie mezenterică presupun endarterectomia aorto-mezenterică (se îndepărtează stratul intern al vasului la nivelul stenozei) și sau by-passul celiac (se șuntează stenoza). Totuși, riscurile unei intervenții de asemenea anvergura sunt mari, de aceea s-a dezvoltat metoda intervențională, care este minim invazivă, și care presupune dilatarea cu un balonaș a leziunii și la nevoie, montarea de stent (un dispozitiv mic, ca un tub, de metal) la nivelul zonei afectate, acesta menținând vasul deschis și permițând reluarea normală a fluxului de sânge. De asemenea, pacienții cu risc mare chirurgical pot beneficia de tratamentul intervențional, cu riscuri mult reduse. În ceea ce privește pacienții asimptomatici, aceștia în general nu beneficiază de intervenție de revascularizare (excepție fac însă acei pacienți care ar trebui să fie supuși unor intervenții abdominale majore care ar putea duce la pierderea acestor colaterale). Cât durează internarea? Angiografia/angioplastia de artere mezenterice prezintă avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. Perioada de internare variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura de diagnosticare și tratament. Te poți întoarce la viața ta, în numai câteva zile. Riscuri Angiografie/angioplastie Complicațiile sunt rare și riscul de complicații e scăzut printr-o pregătire corespunzătoare și o supraveghere permanentă a pacientului. reacții alergice la substanțele administrate reacții la anestezice fistule arteriovenoase la nivelul puncției vasculare mici sângerări la nivelul puncției vasculare febră cefalee, migrenă infecție embolie gazoasă lezarea peretului aortic sau al arterei prin care se face abordul ruptura sau disecția de aortă restenoză intrastent migrarea stentului hematom la locul puncției Ce se întâmplă în timpul procedurii Procedura se efectuează în sala de angiografie. După anestezie se efectuează o mică incizie la nivel inghinal pentru a vizualiza artera femurală în care se va introduce o teacă (un tub de plastic care permite manipularea echipamentului necesar intervenției). Ulterior se administrează heparină (un medicament care previne formarea cheagurilor de sânge în timpul intervenției). Pe teacă se introduce un ghid (un fir subțire) cu care se va traversa leziunea, apoi, urmând ghidul va fi introdus un nou cateter. Se vor efectua angiografii repetate pentru a verifica în permanență localizarea cateterelor. Ulterior, se dilată leziunea cu ajutorul unui balonaș care va fi umflat cu substanță de contrast diluată, urmând ca apoi să se monteze stentul necesar menținerii vasului la dimensiuni normale. La final se verifică prin arteriografie poziția stentului și dacă există stenoză restantă. Uneori pot fi necesare dilatări la nivelul stentului, după ce acesta a fost montat în poziția dorită. Atunci când procedura se consideră încheiată, se retrag toate cateterele. Teaca mai poate fi lasată pe loc câteva ore. Hemostaza După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În ambele cazuri de abord, pacientului i se va indica să păstreze repaus la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Ce dispozitive medicale sunt folosite? Stentul este un tub sub formă de rețea metalică cilindrică și are capacitatea de a menține artera coronară deschisă. Există mai multe tipuri de stenturi, de dimensiuni diferite, construite din oțel (stenturi metalice simple), aliaje de nichel, cobalt-crom, titan. Stenturile coronariene pot fi acoperite cu polimeri pe care sunt absorbite diferite medicamente, cu efect anticoagulant, antiinflamator și antiproliferativ. Aceste medicamente urmăresc să împiedice restenozarea arterei în acel punct (există un risc de restenozare de 20% în cazul implantării stentului metalic simplu). Acest risc se reduce la sub 1% în cazul folosirii de stent farmacologic activ, impregnat cu medicamente antiproliferative. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de angioplastie este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul cardiolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat. Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge.

Boala arterială periferică este o afecțiune comună, dar care adesea rămâne nediagnosticată. Netratată, poate provoca simptome dureroase, crește riscul dezvoltării unor afecțiuni grave și poate duce inclusiv la cangrenă și amputație.[7] Tocmai de aceea, este foarte important să fie diagnosticată și tratată la timp. Printre procedurile cu ajutorul cărora se poate face acest lucru se numără angiografia periferică și angioplastia cu balon și stent. Prima reprezintă o metodă de diagnosticare, iar cea de-a doua una de tratament. Generalități despre boala arterială periferică (BAP) Boala arterială periferică (BAP) este o afecțiune frecventă, care are ca și cauză principală ateroscleroză (depunerea depozitelor de grăsime la nivelul pereților vaselor, ceea ce duce la îngustarea arterelor respective și îngreunarea trecerii sângelui la acest nivel).  Cel mai frecvent afectate sunt arterele membrelor inferioare și mult mai rar cele ale membrelor superioare. Netratate, leziunile avansează și, în timp, se pot produce modificări importante, uneori ireversibile, ale țesuturilor care primesc sânge prin vasul afectat. Boala vasculară periferică include afectarea arterelor membrelor, ale gâtului (carotide), arterele renale și celor care vascularizează tubul digestiv (trunchiul celiac și arterele mezenterice superioară și inferioară). Persoanele cu această afecțiune au risc crescut de infarct miocardic și de accident vascular cerebral, dar și alte probleme serioase de sănătate care pot necesita tratamente agresive (ex: amputație de membru). Care sunt factorii de risc ai bolii vasculare periferice?  Există mai mulți factori ce pot crește riscul apariției bolii vasculare periferice. Unii dintre ei pot fi controlați sau schimbați, alții nu. Din prima categoria fac parte:  dislipidemia (colesterol și/sau trigliceride crescute); diabetul zaharat - 1 din 3 diabetici asociază și BAP;  hipertensiunea arterială;  obezitatea;  fumatul - riscul apariției BAP este de 3 ori mai ridicat în rândul fumătorilor; lipsa de activitate fizică.[6] Categoria factorilor de risc care nu pot controlați/schimbați include:  vârsta ≥ 50 de ani; istoricul de boală cardiacă, infarct miocardic sau accident vascular cerebral. Ce este angiografia periferică și ce poate diagnostica?   Angiografia este o procedură diagnostică minim invazivă ce utilizează razele X pentru a examina vasele de sânge din organism. În funcție de partea corpului examinată, există mai multe tipuri de angiografii. De exemplu, angiografia cerebrală permite evaluarea vaselor de sânge de la nivel cerebral, în timp ce angiografia coronariană este folosită pentru a evalua arterele coronare.[3]  Angiografia sau arteriografia periferică este utilizată pentru a evalua vasele de sânge din membrele inferioare sau superioare. Ți s-ar putea recomanda efectuarea unei astfel de investigații dacă prezinți simptome asociate cu îngustarea vaselor de sânge din mâini și picioare sau cu inflamația acestora. Cu ajutorul său pot fi diagnosticate mai multe afecțiuni, inclusiv:  boala arterială periferică;  anevrisme;  leziuni ale vaselor de sânge;  tromboangeită obliterantă (boala Buerger);  arterita Takayasu.[2] Cum îți poți da seama că ai nevoie de angiografie/angioplastie? Boala arterială periferică nu provoacă întotdeauna simptome, în special în stadiile incipiente.  Cel mai frecvent simptom este reprezentat de durerea apărută în timpul mersului (la distanțe care scad pe măsură ce boala avansează, până când apare și în repaus, mai ales în timpul nopții). Alte posibile simptome sunt: Se mai pot observa:  răni la nivelul membrelor inferioare care nu se vindecă sau se vindecă foarte greu;  cangrenă sau zone cu țesut mort;  disfuncție erectilă (în special la bărbații cu diabet).[6] Examinarea va evidenția câteva aspecte sugestive ale bolii reunite în ceea ce se numește “cei 5P”: absența pulsului;  paralizie;  parestezii;  durere (pain);  paloare. Prezența paresteziilor și a paraliziei indică boală severă și impune evaluare corectă și tratament corespunzător de urgență. De asemenea, măsurarea tensiunii arteriale atât la membrele superioare, cât și la cele inferioare va evidenția diferențe importante (raportul normal este mai mare ca 1; în boala avansată este sub 0.5). Pentru confirmarea diagnosticului de BAP se poate recurge la diverse proceduri diagnostice. Exemple în acest sens sunt ecografia doppler de artere în teritoriul bănuit a fi afectat (membre inferioare, carotide, renal) sau teste imagistice precum angio CT, angio RMN, angiografie – țintite pe zona dorită. Cea mai relevantă procedură de diagnostic rămâne însă procedura de angiografie. Unul dintre cele mai importante avantaje ale acestei proceduri este acela că, dacă în timpul său se observă îngustări semnificative ale arterelor, se poate continua imediat cu procedura de angioplastie, adică tratarea vaselor afectate prin dilatare cu balon (angioplastie cu balon) și implantare de stent (angioplastie cu stent). În ce constă procedurile de angiografie și angioplastie periferică? Aceste două proceduri se efectuează în sala de angiografie. Vei fi rugat să te întinzi pe masa de angiografie și, după alegerea locului de abord, se va face anestezia locală.  Se realizează apoi o mică incizie la nivel inghinal pentru a vizualiza artera femurală în care se va introduce o teacă (un tub de plastic care permite manipularea echipamentului necesar intervenției) și se administrează heparină (un medicament care previne formarea cheagurilor de sânge în timpul intervenției).  Pe teacă se introduce un ghid (un fir subțire) cu care se va traversa leziunea, apoi, urmând ghidul, va fi introdus un nou cateter. Nu ar trebui să simți nicio durere atunci când este introdus cateterul, dar este posibil să apară o ușoară senzație de presiune.[4] Se vor efectua angiografii repetate pentru a verifica în permanență localizarea cateterelor.  Ulterior, se dilată leziunea cu ajutorul unui balonaș care va fi umflat cu substanță de contrast diluată, urmând ca apoi să se monteze stentul necesar menținerii vasului la dimensiuni normale.  La final se verifică prin arteriografie poziția stentului și dacă există stenoză restantă. Uneori pot fi necesare dilatări la nivelul stentului, după ce acesta a fost montat în poziția dorită. Atunci când procedura se consideră încheiată, se retrag toate cateterele. Teaca mai poate fi lăsată pe loc câteva ore. Anunță-ți medicul dacă suferi de vreo alergie, în special la iod, latex, substanță de contrast sau anumite medicamente, precum și dacă ești însărcinată ori ai tulburări de sângerare.[4] Cât durează internarea după angiografia periferică? Fiind vorba de o procedură minim invazivă, durata de internare este una scurtă. Aceasta poate varia între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura de diagnosticare și tratament. Îți vei putea relua activitățile normale în câteva zile, cu condiția respectării anumitor precauții.[1] Care sunt riscurile procedurii de angiografie/angioplastie? Complicațiile sunt rare și riscul apariției acestora poate fi redus printr-o pregătire corespunzătoare și o supraveghere permanentă a pacientului. Lista complicațiilor posibile include:  reacții alergice la substanțele administrate; reacții la anestezice; fistule arteriovenoase la nivelul puncției vasculare; mici sângerări la nivelul puncției vasculare; febră; cefalee, migrenă; infecție; embolie gazoasă; lezarea peretelui aortic sau al arterei prin care se face abordul;  ruptura sau disecția de aortă; restenoză intrastent; migrarea stentului; hematom la locul puncției. Hemostaza după procedura de angiografie  După cum am menționat mai sus, după terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările și ți se va cere să nu-ți miști piciorul.  În unele cazuri, se va opta pentru montarea unui sistem hemostatic la nivelul puncției femurale, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen ce se introduce în interiorul arterei femurale și are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore, ceea ce îți va permite să îți miști piciorul în voie și să te ridici din pat mai repede.  Ce dispozitive medicale sunt folosite în timpul procedurii de angiografie/angioplastie?  În timpul procedurii de angiografie, pentru evaluarea vaselor de sânge se folosesc o serie de ghiduri și catetere (tuburi lungi, subțiri și flexibile). Dacă pe parcursul acestei investigații se stabilește că este necesară o angioplastie, după dilatarea zonei îngustate cu ajutorul unui cateter cu balon în vârf, în vasul de sânge se va monta un stent, adică un tub sub formă de rețea metalică cilindrică ce are capacitatea de a menține artera deschisă. Există mai multe tipuri de stenturi, de dimensiuni diferite, construite din oțel (stenturi metalice simple), aliaje de nichel, cobalt-crom, titan. Acestea pot fi acoperite și cu polimeri pe care sunt absorbite diferite medicamente, cu efect anticoagulant, antiinflamator și antiproliferativ. Aceste medicamente urmăresc să împiedice restenozarea arterei în acel punct.  Riscul apariției acestei complicații este de 20% în cazul implantării stentului metalic simplu, dar se reduce la sub 1% în cazul folosirii de stent farmacologic activ, impregnat cu medicamente antiproliferative. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de angioplastie este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul cardiolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat, cu respectarea indicațiilor primite la externare. Creșterea nivelului de activitate ar trebuie să se facă treptat în timp ce incizia se vindecă. Poți să faci, de exemplu, plimbări scurte pe suprafețe plane de câteva ori pe zi, dar ar trebui să eviți să urci sau să cobori scări mai des de 2 ori pe zi în primele 2 sau 3 zile după externare.  În cazul în care nu există alte recomandări din partea medicului, nu ar trebui să conduci, să faci sport sau să desfășori activități de presupun efort fizic timp de cel puțin 2 zile după procedură. Este recomandat, de asemenea, să încerci să ții picioarele ridicate mai sus de nivelul inimii atunci când te odihnești.[1]  Angiografia periferică poate ajuta la diagnosticarea bolii arteriale periferice, iar cu ajutorul angioplastiei se pot trata îngustările vaselor de sânge. Această procedură nu poate vindeca însă cauza îngustării sau blocării vaselor de sânge și nici nu poate elimina riscul ca acest lucru să se întâmple din nou în viitor. Pentru a reduce riscul îngustării vaselor de sânge, nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat, fă-ți regulat analizele de sânge, renunță la fumat și urmează tratamentul medicamentos prescris de medic.[1]  Mai multe informații despre angiografie periferică și angioplastia cu balon și stent îți pot oferi consultanții noștri. Sună la numărul de telefon dedicat sau completează formularul disponibil pe site și vei fi contactat/ă în cel mai scurt timp posibil.  Care este prețul procedurii de angiografie de artere periferice? Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele procedurii, inclusiv asupra prețului. Știm că uneori recomandările medicale pot părea complicate și pot naște confuzii. De aceea, suntem aici pentru a-ți oferi informații corecte, personalizate cazului tău. Pentru a sta de vorbă cu un ARES Helper, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi! Bibliografie:  „Angioplasty and Stent Placement - Peripheral Arteries - Discharge : MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2022, medlineplus.gov/ency/patientinstructions/000234.htm. Accessed 28 Nov. 2022. „Extremity Angiography: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2021, medlineplus.gov/ency/article/003772.htm. Accessed 28 Nov. 2022. NHS Choices. „Angiography.” 2022, www.nhs.uk/conditions/angiography/. Accessed 28 Nov. 2022. „Peripheral Angiography.” www.heart.org, 9 Nov. 2016, www.heart.org/en/health-topics/peripheral-artery-disease/diagnosing-pad/peripheral-angiogram. Accessed 28 Nov. 2022. „Symptoms of PAD.” www.heart.org, 6 Dec. 2017, www.heart.org/en/health-topics/peripheral-artery-disease/symptoms-of-pad. Accessed 28 Nov. 2022. „Understand Your Risk for PAD.” www.heart.org, 26 Apr. 2017, www.heart.org/en/health-topics/peripheral-artery-disease/understand-your-risk-for-pad. Accessed 28 Nov. 2022. „What Is Peripheral Artery Disease (PAD)?” www.heart.org, 17 May 2017, www.heart.org/en/health-topics/peripheral-artery-disease/about-peripheral-artery-disease-pad. Accessed 28 Nov. 2022.

Anevrismul de aortă este o afecțiune îți poate pune viața în pericol dacă nu se intervine la timp. În funcție de dimensiunea și locația sa, dar și de simptomele pe care le prezinți, există mai multe opțiuni de tratament care se pot recomanda pentru a încetini creșterea anevrismului și a reduce riscul de ruptură sau disecție. În acele cazuri în care este necesară repararea anevrismului se poate opta fie pentru intervenția chirurgicală clasică, fie pentru procedura EVAR (repararea endovasculară a anevrismului de aortă).[4] Care sunt indicațiile acestei proceduri și ce presupune ea îți vom explica în rândurile de mai jos. Generalități despre anevrismul de aortă   Aorta reprezintă principalul vas de sânge din organism. Pornește de la nivelul inimii și străbate toracele (aorta toracică, cu trei porțiuni - rădăcina aortei și aorta ascendentă, crosa aortei și aorta descendentă toracică) și abdomenul (aorta abdominală), dând ramuri arteriale pentru întreg corpul. Prin anevrism de aortă se înțelege dilatarea unui segment aortic. Poate implica orice segment al aortei, însă cel mai adesea este localizat la nivelul aortei abdominale. Ceea ce îl face atât de periculos este faptul că, în cazul unei rupturi de anevrism, se poate produce o hemoragie letală.  Tratamentul se stabilește în funcție de mărimea și de rata de creștere a anevrismului și poate consta în urmărire periodică sau într-o intervenție (minim invazivă ori chirurgicală). Dat fiind că intervențiile de urgență, în caz de anevrism rupt, sunt riscante, este important ca, odată diagnosticat, să se efectueze controale periodice, astfel încât, dacă este nevoie, să se poată interveni în limite de siguranță. Când este cazul să apelezi la un doctor? În majoritatea cazurilor, anevrismul de aortă abdominală nu provoacă simptome, ceea ce face diagnosticarea sa mai dificilă. Mai mult, este dificil de prezis evoluția lui: majoritatea sunt mici inițial și se mențin la dimensiuni reduse, altele cresc în timp, iar unele cresc rapid și se pot rupe (ruptura unui anevrism nu este obligatorie).  Pe măsură ce anevrismul crește, pot apărea anumite simptome, inclusiv o senzație pulsatilă la nivelul ombilicului ori o durere profundă, constantă, la nivel abdominal sau posterior (durere de spate).  Nu este însă neapărat necesar să aștepți apariția simptomelor pentru a merge la medic. Orice persoană cu vârsta de cel puțin 60 de ani și factori de risc asociați dezvoltării anevrismului de aortă abdominală (fumatul, istoric familial de anevrism de aortă, sexul masculin) ar trebui să se adreseze medicului, ca parte a procesului de screening. Cum sexul masculin și fumatul sunt doi dintre factorii care pot crește riscul de apariție a anevrismului de aortă abdominală, bărbații cu vârsta între 65 și 75 de ani, cu istoric de fumători, ar trebui să fie cel puțin o dată evaluați prin ecografie abdominală. Aceeași investigație poate fi recomandată și în cazul în care există istoric familial de anevrism de aortă abdominală.  Nu există recomandări specifice în cazul femeilor – evaluarea în acest scop va fi făcută ținându-se cont de factorii de risc asociați. Indicațiile de intervenție nu se limitează însă la cele prezentate mai sus. Doctorul va decide în funcție particularitățile fiecărui caz. Când este indicată tratarea aortei dilatate?  După cum menționam mai sus, există mai mulți factori de care se ține cont atunci când se stabilește cea mai bună opțiune de tratament, inclusiv dimensiunea anevrismului, localizarea acestuia și cât de repede crește, complexitatea intervenției, dar și starea generală de sănătate a fiecărui pacient.[3] Posibile indicații pentru repararea endovasculară a anevrismului de aortă sunt:  prevenția rupturii;  remiterea simptomelor; restabilirea fluxului sangvin normal; diametrul anevrismului >5cm;  rata de creștere peste 0.5cm/an; riscul rupturii este mai mare decât cel asociat intervenției; hemoragie amenințătoare de viață, necontrolată. În ce constă procedura EVAR? EVAR este o procedură minim invazivă, care se efectuează în sala de angiografie, sub anestezie generală sau regională. În timpul procedurii, medicul intervenționist va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal (la rădăcina coapsei) bilateral pentru a vizualiza arterele femurale și, sub ecran radiologic, va introduce catetere până la nivelul zonei aortice afectate.  Prin aceste catetere se introduc apoi stenturile-graft, adică acele dispozitive medicale cu ajutorul cărora se va corecta anevrismul, însă numai efectuarea unei aortografii pentru a evidenția anatomia aortei, localizarea anevrismului, precum și anatomia arterelor emergente.  În acest caz, dispozitivul utilizat arată ca un tub cilindric, format dintr-un cadru subțire de metal (stentul) și graftul confecționat din diferite materiale (Dacron, politetrafluoroetilena). Dispozitivul este introdus colabat și, odată poziționat în zona afectată, va fi expandat și atașat de peretele arterial, până la nivelul arterelor iliace.  Stentul menține graftul la nivelul anevrismului, în timp ce graftul permite curgerea sângelui și scade presiunea la nivelul peretelui aortic. În timp, dimensiunilor anevrismului și riscul de ruptură se reduc.  La finalul procedurii se va efectua din nou o aortogramă pentru a pune în evidență localizarea stentului și pentru a ne asigura că nu există curgeri ale sângelui pe lângă stent. Cât durează operația de anevrism aortic depinde de complexitatea fiecărui caz în parte.  Cât durează internarea după EVAR?  În general, recuperarea după această procedură este mai rapidă decât recuperarea după operație clasică de anevrism aortic și mai puțin dureroasă, ceea ce înseamnă că nu va trebui să rămâi internat prea mult timp.[2] Perioada de internare pentru EVAR variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura propriu-zisă. Te poți întoarce la viața ta, în numai câteva zile. Care sunt riscurile procedurii EVAR?  Comparativ cu operația deschisă, repararea endovasculară a anevrismului de aortă presupune mai puține riscuri, motiv pentru care și este recomandată pacienților în vârstă sau care au și alte probleme medicale.[2] Totuși, există posibilitatea apariției anumitor complicații, inclusiv:  afectarea vaselor, organelor și țesuturilor din jur prin manipularea instrumentelor;  afectare renală; ischemie de membre inferioare (din cauza trombilor ce pot fi mobilizați distal, blocând fluxul de sânge la nivelul picioarelor);  infecții sau sângerare la locul inciziei;  sângerare; endoleak (curgerea sângelui în afara graftului și în interiorul anevrismului, cu risc de rupere);  afectarea măduvei spinării. Hemostaza după procedura EVAR  După terminarea procedurii, se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresiunea arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore și se indică păstrarea repausului la pat.  În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore, pacientul putând astfel să-și miște piciorul în voie și să se ridice din pat. Ce se întâmplă după procedura EVAR?  După finalizarea procedurii, vei rămâne sub supraveghere medicală. Ți se va face o electrocardiogramă de control și mai multe analize de sânge și vei bea cel puțin 2 litri de apă, pentru a elimina substanța de contrast. Înainte de a fi externat, vei primi toate recomandările necesare privind tratamentul medicamentos pe care trebuie să-l urmezi, când trebuie să revii la control și care sunt restricțiile de care trebuie să ții cont.  Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Îți poți relua activitatea imediat, cu anumite precauții:  Creșterea nivelului de activitatea se va face treptat (ex: plimbările scurte, pe suprafețe plane, sunt permite în primele zile, dar se recomandă să eviți urcarea sau coborârea scărilor);  Nu ai voie să conduci sau să faci sport timp de cel puțin 2 zile;  Nu ai voie să ridici nimic mai greu de 4,5 kg timp de 2 săptămâni după procedură.  Este posibil ca în primele zile după externare să existe un anumit disconfort la nivel abdominal, să observi că nu ai poftă de mâncare și să apară constipația sau diareea. Astfel de simptome ar trebui să dispară însă în scurt timp.[1]  Dacă ai trecut printr-o procedură EVAR, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul cardiolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge. Procedura EVAR este mai puțin invazivă decât intervenția chirurgicală clasică, durata de spitalizare este mai scurtă și recuperarea mai rapidă. Totuși, nu este o procedură potrivită pentru toți pacienții și nici nu poate elimina cauza anevrismului. Pentru a stabili care este cea mai bună opțiune de tratament în cazul tău, este necesară mai întâi o consultație de specialitate. Dacă ai nevoie de ajutor sau informații suplimentare despre această procedură, inclusiv cât costă o operație de anevrism aortic, consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți răspunde la toate întrebările. Sună la numărul de telefon dedicat sau completează formularul disponibil pe site și vei fi contactat în scurt timp.  Bibliografie:  “Aortic Aneurysm Repair - Endovascular - Discharge: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2022, medlineplus.gov/ency/patientinstructions/000236.htm. Accessed 29 Nov. 2022. “Aortic Aneurysm Repair - Endovascular: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2019, medlineplus.gov/ency/article/007391.htm. Accessed 29 Nov. 2022. “Endovascular Repair of Abdominal Aortic Aneurysms | Society for Vascular Surgery.” Vascular.org, 2022, vascular.org/patients-and-referring-physicians/conditions/endovascular-repair-abdominal-aortic-aneurysms. Accessed 29 Nov. 2022. “What Is Aortic Aneurysm?” NHLBI, NIH, 24 Mar. 2022, www.nhlbi.nih.gov/health/aortic-aneurysm. Accessed 29 Nov. 2022.

Generalități despre valvuloplastia mitrala cu balon Valvuloplastia este efectuată, în anumite circumstanțe, pentru a trata o valvă stenozată. Inima funcționează ca o pompă musculară. Are patru cavități: două cavități superioare, numite atrii și două cavități inferioare, numite ventriculi. Atriul drept primește sângele venos (neoxigenat) din corp, pe care îl transmite mai departe în ventriculul drept, iar de aici, prin artera pulmonară, sângele ajunge la nivel pulmonar și este oxigenat. Mai departe, sângele oxigenat ajunge prin venele pulmonare în atriul stâng și de aici, în ventriculul stâng apoi, prin aortă, ajunge în tot corpul. Pentru a asigura curgerea normală a sângelui, între atrii și ventriculi există valve, astfel: • valva tricuspidă – între atriul și ventriculul drept • valva pulmonară – între ventriculul drept și artera pulmonară • valva mitrală – între atriul și ventriculul stâng • valva aortică – între ventriculul stâng și aortă. Afectarea valvelor poate duce la afectarea curgerii normale a sângelui, cu anumite consecințe. O valvă disfuncțională poate fi îngustată (stenotică), fie insuficientă (regurgitantă). Valvuloplastia mitrală cu balon  Indicațiile de valvuloplastie includ: stenoza mitrală severă (aria valvei calculata ecografic<1.5cmp), morfologie favorabil, absența contraindicațiilor ( prezența trombilor în atriul stâng sau regurgitare mitrală importantă). stenoza mitrală severă, asimptomatică, asociind hipertensiune pulmonară (presiunea în artera pulmonară în repaus >50mmHg sau la efort>60mmHg), cu morfologie favorabilă a valvei. stenoza mitrală severă cu valvă calcificată la pacienții cu risc mare operator, dacă sunt prezente stenoză severă și semne de insuficiență cardiacă. În anumite situații chiar și pacienții cu risc scăzut pot fi considerați pentru această metodă de corecție. stenoză moderată care asociază hipertensiune pulmonară stenoză severă care asociază fibrilație atrială nou instalată. stenoză severă, chiar dacă morfologia valvulară nu este cea adecvată, în scop paleativ. Cauze: Principala cauză a stenozei mitrale o reprezintă afectarea reumatismală a valvei în cadrul reumatismului articular acut (afecțiune dată de streptococul beta hemolitic de grup B), manifestare care se poate produce chiar și la ani de la infecția acută. Stenoza mitrală are și alte cauze: pacienții dializați, sindrom carcinoid, fibroelastoză eozinofilică endomiocardică și poate fi și congenitală. Simptomele sunt variate, de la oboseală și amețeală, la durere în piept și respirație dificilă. Unii pot simți palpitații, în timp ce alte persoane sunt complet asimptomatice. Cele mai frecvente simptome ale stenozei mitrale sunt: Cât durează internarea? Valvuloplastia mitrală cu balon are avantajul unei recuperări rapide și a unei scurte durate de spitalizare. Durata de spitalizare este, în general, de două zile, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații. Riscuri valvuloplastie mitralăcu balon Complicațiile sunt rare și sunt evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Complicațiile posibile includ: • reacții alergice la administrarea substanței de contrast, inclusiv insuficiență renală • reacții la compușii anestezici • fistule arteriovenoase la locul puncției • sângerări, hematom la locul puncției • febră • cefalee (durere de cap), migrenă • infecții a locul puncției • embolie gazoasă • aritmii cardiace • accident ischemic tranzitor sau accident vascular cerebral – risc redus prin efectuarea de rutină a ETE, pentru e exclude prezența trombilor. • regurgitare mitrală nouă sau agravarea unei regurgitări preexistente • ruptura valvei – necesită intervenție chirurgicală deschisă • deces <1% din cazuri; risc mai mare la vârstnici sau la cei cu stare extrem de gravă la momentul intervenției • perforație cardiacă <1% • defect septal atrial iatrogen – în cazul abordului anterograd; se închide de obicei în câteva săptămâni postprocedural. (poate persista în 2% din cazuri). • până la 20% dintre pacienți pot redezvolta stenoza mitrală. Ce se întâmplă în timpul procedurii de valvuloplastie mitrală Procedura de valvuloplastie se efectuează în sala de angiografie. Se pregătește locul de abord prin îndepărtarea părului din zona inghinală, se efectuează asepsia locală și se administrează tratament anticoagulant. Pacientul este monitorizat pe tot parcursul intervenției. Medicul intervenționist va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal ( la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza artera femurală. La acest nivel, se va introduce o teacă, ulterior pe teacă se introduc catetere până la nivelul inimii. Se injectează substanța de contrast și se efectuează angiograme repetate, pentru a vizualiza stenoza și a verifica locul cateterului. Cateterele pot fi plasate și înaintate fie pe cale venoasă (abord anterograd – metoda cea mai utilizată), fie pe cale arterială (abord retrograd). La injectarea substanței de contrast, pentru scurt timp, se poate descrie o senzație de caldură locală, gust metalic, scurtă durere de cap. Pe cateterul poziționat la nivelul stenozei se avansează un alt cateter cu balon, până în apropierea stenozei. Balonul va fi umflat la nivelul îngustării, care va fi mărită progresiv, îndepărtându-se astfel stenoza. Ulterior, balonul se dezumfla și este îndepărtat. Pot fi necesare umflări succesive ale balonului, pentru a obține rezultate optime. Hemostaza După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În ambele cazuri de abord, pacientului i se va indica să păstreze repaus la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai fost supus unei proceduri de valvulopastie mitrală cu balon, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție. Imediat după externare vei face recuperare fizică. Vei urma un tratament medicamentos la indicația medicului.

Disecția de aortă este o boală rară, dar potențial fatală dacă nu este tratată la timp. Ce anume presupune tratamentul depinde de locația disecției. Atunci când implică aorta ascendentă, este necesară aproape întotdeauna o operația pentru disecția de aortă. Când afectează însă aorta descendentă, există mai multe opțiuni de tratament. Una dintre acestea este implantarea de stent graft în aortă.[3] Ce înseamnă disecție de aortă  Disecția de aortă este una dintre cele mai grave afecțiuni și presupune ruperea stratului interior al aortei (cea mai importantă arteră din corp). Atunci când se fisurează sau se rupe, sângele curge prin acea fisură/ruptură și determină separarea straturilor interne și mijlocii ale arterei aortice. Pe măsură ce avansează apare pericolul ca disecția să conducă la scurgerea sângelui din aortă, provocând astfel complicații letale. O disecție de aortă poate să apară în partea ascendentă a aortei (disecție de aortă de tip A) sau în partea descendentă a aortei (disecție de aortă de tip B).  Cele mai comune, dar și cele mai periculoase disecții de aortă sunt cele de tip A. Disecția de aortă de tip B este mai puțin periculoasă decât cele de tip A și poate fi tratată atât cu tratament medicamentos (dacă diagnosticul este pus în fază incipientă), dar și prin intervenții minim invazive de implantare de stent graft.   Când este cazul să apelezi la un doctor? Simptomele disecției de aortă sunt similare cu cele ale altor afecțiuni cardiace. Cel mai frecvent simptom al disecției acute de aortă este durerea toracică/de spate, în funcție de tipul disecției de aortă. Durerea toracică în față este asociată unei disecție aortice de tip A, în timp de pacienții cu durere de spate sau de abdomen sunt diagnosticați cu disecție de aortă de tip B. Durerea poate fi ascuțită și intensă, însoțită de lipsă de aer, stare de leșin, transpirație, slăbiciune și stări de confuzie. Alte simptome ce pot fi asociate cu această afecțiune sunt:  Durerea bruscă și severă de stomac;  Probleme bruște de vedere; Dificultăți de vorbire;  Slăbiciune sau paralizie pe o parte a corpului;  Dureri de picioare;  Dificultăți la mers.[1] În ce cazuri este indicată intervenția  În mod tradițional, în cazurile de disecție aortică de tip B necomplicată este recomandat tratamentul medicamentos, care are rolul de a controla durerea, frecvența cardiacă și tensiunea arterială. Pentru tratarea disecțiilor aortice de tip B complicate este indicat însă tratamentul intervențional sau repararea endovasculară aortică prin implantarea unui stent graft.[6] Decizia de a opta pentru un tip sau altul de tratament se ia în funcție de mai mulți factori. Posibile indicații pentru intervenție sunt: Dilatarea rapidă a aortei;  Durere ascuțită, ca o senzație de sfâșiere, în piept sau spate, refractară la terapia medicamentoasă;   Ruperea aortei;   Malperfuzie;  Lumen fals cu extindere rapidă (>5 mm la imagistica la interval scurt); Formarea unui anevrism de aortă toracică sau toraco-abdominal.[2][3] Cum poate fi diagnosticată disecția de aortă de tip B?    Pentru confirmarea sau excluderea diagnosticului de disecție de aortă se poate recurge la mai multe investigații:  Tomografia computerizată;  Imagistica prin rezonanță magnetică (RMN);  Ecografia transesofagiană;  Aortografia. Ce este un stent?  Stentul este dispozitiv metalic, de dimensiuni mici, care poate fi folosit pentru a trata arterele îngustate sau un anevrism. Exista mai multe tipuri de stenturi. Stentul-graft, folosit pentru a repara disecția de aortă, este un dispozitiv medical cu o structură metalică, acoperit cu un material special, utilizat în arterele mai mari, cum ar fi aorta.  Acesta oferă sângelui un canal prin care să curgă, împiedicându-l astfel să se scurgă în corp.[5] În ce constă procedura de implantare a stentului graft?  Procedura de implantare a stentului este una minim invazivă, se desfășoară într-o sală de angiografie și se poate efectua sub anestezie generală sau locală. Medicul intervenționist va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal (la rădăcina coapsei) bilateral pentru a vizualiza arterele femurale. La nivelul acestor mici incizii, sub ecran radiologic, se vor introduce catetere până la nivelul zonei aortice afectate. Pe aceste catetere se vor introduce apoi stenturile-graft pentru a repara disecția. Inițial se efectuează aortografie pentru a evidenția anatomia aortei, localizarea disecției, dar și anatomia arterelor emergente. În acest caz, dispozitivul utilizat este ca un tub cilindric, format dintr-un cadru subțire de metal (stentul) și graftul format din diferite materiale (Dacron, politetrafluoroetilena).   Odată poziționat în zona afectată, dispozitivul este expandat pentru a închide fisura și a repara artera. După ce toate stenturile necesare sunt la locul lor, se îndepărtează cateterele și se realizează compresiunea arterei folosite ca abord.[3] Cât durează internarea după implantarea stentului? Ca toate procedurile minim invazive, implantarea de stent graft are avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. În total, vei rămâne în spital între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate toate analizele și investigațiile necesare și procedura propriu-zisă. Îți vei putea relua activitățile normale după numai câteva zile. Ce se întâmplă cu un stent odată implantat? Dispozitivele actuale au o durată de viață de cel puțin 10 ani, dar este necesară monitorizarea lor anuală, prin intermediul tomografiilor computerizate.[4] Care sunt riscurile procedurii de implantare a stentului graft?  Incidența efectelor secundare și a complicațiilor este scăzută, însă există anumite riscuri pe care este bine să le cunoști:  AVC major sau minor (până la 5 până la 7% din cazuri);  Afectarea alimentării cu sânge a măduvei spinării, ceea ce poate duce la paralizia picioarelor (până la 3%) și extinderea disecției (până la 3%);  Sângerări la locul puncției;  Formarea de echimoze și umflarea locului puncției; Afectarea renală.[3] Hemostaza după procedura de implantare a stentului graft Pentru a se obține compresia arterei folosite ca abord, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital?  După procedură, este firesc să apară o senzație de durere sau disconfort în zona inciziilor și va trebui să ții cont de anumite restricții (minore) în ceea ce privește nivelul de activitate și dieta. Nu fuma, monitorizează-ți tensiunea arterială, ia medicamentele prescrise de medic și respectă orice alte instrucțiuni ai mai primit din partea acestuia. Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge. Bibliografie:  “Aortic Dissection - Symptoms and Causes.” Mayo Clinic, 2021, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/aortic-dissection/symptoms-causes/syc-20369496. Accessed 10 Nov. 2022. “Cover Story | Interventional Management in Acute Type B and Type a Aortic Dissection - American College of Cardiology.” American College of Cardiology, 2021, www.acc.org/latest-in-cardiology/articles/2021/03/01/01/42/cover-story-interventional-management-in-acute-type-b-and-type-a-aortic-dissection. Accessed 10 Nov. 2022. “Endovascular Treatment of an Aortic Dissection | Society for Vascular Surgery.” Vascular.org, 2022, vascular.org/patients-and-referring-physicians/conditions/endovascular-treatment-aortic-dissection-0. Accessed 10 Nov. 2022. “Thoracic Endovascular Aortic Repair | Society for Vascular Surgery.” Vascular.org, 2022, vascular.org/patients-and-referring-physicians/conditions/thoracic-endovascular-aortic-repair#resource-301. Accessed 10 Nov. 2022. “What Are Stents?” NHLBI, NIH, 24 Mar. 2022, www.nhlbi.nih.gov/health/stents. Accessed 10 Nov. 2022. Yuan, Xun, et al. “Current Understanding of Aortic Dissection.” Life, vol. 12, no. 10, 14 Oct. 2022, p. 1606, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9605578/, 10.3390/life12101606. Accessed 10 Nov. 2022.

Malformațiile congenitale cardiace (MCC) au o frecvență destul de ridicată: aproximativ 9 din 1.000 de copii se nasc cu o asemenea afecțiune. Malformațiile congenitale cardiace pot să apară în orice moment al vieții intrauterine și sunt consecința unei disfuncții a aparatului cardiovascular aflat în plină dezvoltare. Cele mai comune tipuri de MCC sunt următoarele: defectul septal atrial (DSA): presupune o comunicare anormală între cele două atrii (camerele superioare ale inimii, unde sângele se întoarce prin vene la inimă); defectul septal ventricular (DSV): se manifestă atunci când are loc o comunicare deficitară între cei doi ventriculi (camerele inferioare ale inimii, de unde sângele este pompat în artere).  Presiunea din cavitățile stângi ale inimii (atriul și ventriculul stâng) este mai mare decât presiunea din cavitățile drepte ale inimii (atriul și ventriculul drept). Acesta este motivul pentru care un defect de sept atrial sau ventricular permite, în mod anormal, trecerea sângelui din cavitățile stângi în cavitățile drepte (sunt stânga-dreapta). Cantitatea de sânge care trece din partea stângă a inimii în cea dreaptă depinde de:  mărimea defectului septal;  diferența de presiune între cavități.  Se ajunge astfel la creșterea volumului de sânge în partea dreaptă a inimii și în plămâni și la forțarea ventriculului stâng. Creșterea fluxului de sânge la nivelul ventriculului drept și a plămânilor face ca ventriculul drept să depună mai mult efort și să se dilate. În cele din urmă, ventriculul drept nu mai poate pompa eficient sângele spre plămâni. În timp, acest lucru duce la stagnarea sângelui la nivelul abdomenului, membrelor inferioare (se ajunge la insuficiență cardiacă dreaptă). Creșterea fluxului de sânge la nivelul plămânilor favorizează apariția unor modificări de structură, care vor determina apariția hipertensiunii pulmonare. În final, presiunea din cavitățile drepte o depășește pe cea din cavitățile stângi, iar în acel moment, șuntul se inversează, devenind șunt dreapta-stânga. Sunt mai multe tipuri de defecte de sept atrial/ventricular. În funcție de localizare, defectele de sept atrial se împart în: de tip ostium primum: este situat în partea de jos a septului atrial și este aproape întotdeauna însoțit de o anomalie a valvei mitrale sau valvei tricuspide. Din cauza localizării și complexității malformației, închiderea acestuia se face pe cale chirurgicală. de tip ostium secundum: este situat în zona centrală a septului care separă atriul stâng de atriul drept. Este cel mai frecvent tip de DSA și poate fi închis prin proceduri intervenționale, minim invazive. de tip sinus venos: este situat în apropiere de vărsarea venelor la nivelul atriului drept. de tip sinus coronar: sinusul coronar este vena cea mai importantă care drenează sângele provenit de la nivelul mușchiului inimii. El se deschide în atriul drept, iar DSA de tip sinus coronar apare când există o comunicare între această venă și atriul stâng.  De asemenea, există mai multe tipuri de defecte septale ventriculare, în funcție de localizarea acestuia. de tip membranos (70 – 80%): cel mai frecvent la adulți, situat în apropierea valvei tricuspide. de tip muscular (5 – 20%): cel mai frecvent la nou născuți, se închide spontan, cel mai frecvent. de tip infundibular (outlet, dublu angajat subarterial) (5 – 7%): defectul septal ventricular este situat în zona anterosuperioară a septului interventricular și se poate complica cu insuficiență a valvei aortice. de tip inlet (5 – 8%): este situat sub valva tricuspidă. Ce presupune corecția defectului septal atrial/ventricular?  În cele mai multe situații, defectele septale atriale se pot închide printr-o procedură minim invazivă. În cursul acesteia, medicul specializat în cardiologie intervențională introduce un dispozitiv „umbreluță” care împiedică sângele să circule anormal. Aceasta este o procedură minim invazivă, iar recuperarea pacientului este rapidă. Atunci când defectul este rezolvat pe cale intervențională sunt rezolvate simptomele defectului septal și astfel pacientul își poate continua normal viața. Dacă defectul septal este de dimensiuni mici, pacientul nu necesită tratament. Chiar și așa însă, pacientul trebuie monitorizat până la închiderea defectului. Există riscul să se dezvolte insuficiența cardiacă. Opțiunea chirurgicală trebuie cântărită cu atenție, se apelează la procedura intervențională numai în cazul defectelor septale care nu se închid de la sine. Complicațiile apar de cele mai multe ori atunci când defectul septal mare nu este tratat. Când este indicată corecția defectului septal atrial/ventricular? Defectele septale atriale/ventriculare sunt înnăscute și multă vreme pacientul este asimptomatic (lipsa simptomelor depinde de dimensiune, localizare și diferența de presiune între cavitățile stângi ale inimii). Cu timpul, defectul septal atrial/ventricular se poate manifesta prin: creștere necorespunzătoare în greutate în cazul copiilor;  dificultăți de respirație în timpul efortului;  infecții pulmonare repetate;  palpitații;  oboseală; cianoza pielii și a unghiilor: o colorație albăstruie care indică scăderea încărcării cu oxigen a sângelui arterial; edeme la nivelul picioarelor.  Unele malformații cardiace simple se pot închide spontan. Însă majoritatea defectelor septale necesită închidere intervențională sau chirurgicală înaintea dezvoltării sindromului Eisenmenger. Închiderea DSA este recomandată în următoarele cazuri:  manifestarea simptomelor; persistența unui șunt stânga-dreapta, înainte de dezvoltarea unei hipertensiuni pulmonare fixe; prezența dilatării ventriculului drept;  apariția unor accidente vasculare arteriale, ca urmare a trecerii unui cheag de sânge prin DSA în circulația sistemică.  Închiderea DSV se recomandă în următoarele cazuri: semne de supraîncărcare de volum sau funcție scăzută a ventriculului stâng;  DSV cu hipertensiune pulmonară nu foarte evoluată  pacienți cu antecedente de endocardită infecțioasă.   DSV-urile mici, în cazul cărora nu există afectare hemodinamică, nu se vor închide. Cum te pregătești de procedură?  Procedura de corecție a defectului septal presupune mai mulți pași: examenul clinic complet al pacientului: medicul poate să-și dea seama cât de puternice sunt simptomele și cât de severă este afecțiunea. set complet de analize de sânge: este știut faptul că unele afecțiuni se dezvoltă în lipsa simptomelor. ecografie cardiacă transesofagiană: este o investigație în cursul căreia se folosește un tub flexibil care are în vârf un transductor, emițător de ultrasunete. Acest tub este introdus în esofag și cu ajutorul lui sunt vizualizate structurile cardiace. se elimină orice potențial focar infecțios, poate fi vorba despre infecție ORL sau infecții stomatologice.  Ce se întâmplă în timpul procedurii? Unele malformații cardiace simple se pot închide spontan. Însă majoritatea defectelor necesită închidere intervențională sau chirurgicală înaintea dezvoltării sindromului Eisenmenger. Procedura se efectuează sub anestezie generală. Astfel, după anestezie, medicul cardiolog va efectua o incizie de mici dimensiuni la nivel inghinal. Prin această incizie, medicul va introduce un tub subțire, îngust și prin acesta, va introduce un cateter pe care îl va avansa prin vene până la nivelul inimii. În continuare, medicul va introduce de-a lungul cateterului dispozitivul de tip umbreluță (în acest moment dispozitivul este pliat). Îl va avansa până în dreptul defectului. Odată în poziția dorită, umbreluța, care prezintă două componente asemănătoare unor discuri atașate în porțiunea centrală, se va deschide și va obstrua defectul. Inițial, acest dispozitiv va fi menținut la nivelul defectului din cauza diferențelor de presiune între cavitățile stângi și drepte. În timp, urmează să fie încorporat la nivelul septului interatrial, devine parte a peretelui inimii. Astfel, imediat postprocedural pot persista mici defecte la marginea discurilor, dar acestea vor dispărea treptat. Procedura intervențională de închidere a defectelor nu se poate efectua în cazul tuturor defectelor. Nu se va efectua dacă există alte malformații cardiace care necesită intervenție chirurgicală, dacă amplasarea „umbreluței” afectează funcția sau structura formațiunilor din jur (valve, aortă), dacă defectul este prea mare sau dacă venele prin care se avansează cateterele sunt prea mici. Dacă medicul recomandă, pacientul poate avea nevoie de tratament medicamentos în următoarele 3-6 luni. Ce dispozitive medicale sunt folosite? Pentru închiderea malformațiilor congenitale cardiace de tipul defectului septal atrial sau defectului septal ventricular sunt folosite dispozitive biocompatibile de tip „umbreluță”. Acesta este un dispozitiv medical cu două discuri, prinse între ele. După implantare, dispozitivul sigilează septul atrial sau ventricular prin închiderea acestuia pe ambele părți. Poți vedea cum arată un astfel de dispozitiv de tip „umbreluță” în cadrul clinicii ARES. Ce se întâmplă după realizarea procedurii?  După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore, pentru a se evita sângerările. În ambele cazuri de abord, pacientului i se va indica repausul la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. După efectuarea procedurii, pacientul are de parcurs următorii pași:   transferare în cadrul unității de Anestezie și Terapie intensivă (ATI); monitorizare permanentă; administrare de tratament medicamentos, dacă este cazul; efectuarea mai multor examene clinice și investigații. Cât durează internarea? În cele mai multe cazuri, chirurgia cardiacă necesită o recuperare îndelungată și o durată de spitalizare mare. Corectarea defectului septal atrial/ventricular necesită o recuperare rapidă și o durată scurtă de spitalizare. În cele mai multe cazuri, pacientul nu trebuie să rămână spitalizat mai mult de 2 zile, în condițiile în care evoluția post intervenție este favorabilă și nu intervin complicații. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital?  Dacă ai fost supus unei astfel de proceduri, trebuie să revii la controlul cardiologic după 1 lună, după 3 luni, după 6 luni, în funcție de evoluție și de recomandarea medicului cardiolog. Imediat după externare vei face recuperare fizică. Care sunt riscurile și complicațiile posibile?  Riscurile defectului septal atrial/ventricular sunt următoarele: reacții alergice la substanțele administrate; reacții la anestezice; fistule arteriovenoase la nivelul puncției vasculare; mici sângerari la nivelul puncției vasculare; febră; cefalee, migrenă; Infecție; embolie gazoasă aritmie cardiacă; extrem de rar: perforație cardiacă și tamponadă cardiacă (prin perforarea peretelui cardiac și sângerare în sacul pericardic care comprimă din exterior astfel mușchiul cardiac; hemoliză; embolizare sau migrare a umbreluței; eroziune a mușchiului cardiac la contactul cu proteza; accident vascular cerebral. Complicațiile sunt rare și riscul de complicații e scăzut printr-o pregătire corespunzătoare și o supraveghere permanentă a pacientului. Defectul septal atrial mic nu determină apariția complicațiilor și se închide spontan aproape întotdeauna în timpul copilăriei. Defectele septale atriale mari pot determina următoarele complicații: hipertensiunea pulmonară. sindromul Eisenmenger: din cauza apariției unor modificări structurale la nivelul arterelor pulmonare se dezvoltă o hipertensiune pulmonară pe parcursul mai multor ani și apare o inversare a direcției sângelui din cavitățile drepte în cavitățile stângi. Apare cianoza și prin stimularea producerii de globule roșii care ajută la creșterea aportului de oxigen în țesuturile periferice, apare poliglobulia care poate duce de asemenea la complicații. insuficiența cardiacă dreaptă: prin incapacitatea ventriculului drept de a îndeplini funcția de pompare cu stagnarea sângelui la nivel abdominal (determină balonare, scăderea apetitului, greața, vărsături) și la nivelul membrelor inferioare (cu apariția edemelor). aritmii cardiace: fibrilația atrială, flutterul atrial, tahicardia atrială și boala de nod sinusal. accident vascular cerebral (AVC): prin migrarea unui cheag de sânge format de exemplu la nivelul membrelor inferioare printr-un DSA mare la nivelul creierului. Defectele septale ventriculare mari pot determina următoarele complicații: insuficiența aortică; aritmie cardiacă (tulburări de ritm); lipsa creșterii (la copii); insuficiența cardiacă; endocardita infecțioasă (bacteriană); hipertensiune pulmonară. Care este prețul corecției defectului septal atrial/ventricular?  Prețul corecției defectului septal atrial/ventricular se stabilește în funcție de starea pacientului, de gravitatea afecțiunii, de modul cum decurge intervenția, de evoluția post-operatorie. Pentru a afla imediat costurile acestei proceduri trebuie completat un formular simplu, urmând să fii contactat apoi de reprezentanții clinicii.  Întrebări frecvente Mai pot face investigații RMN după implantarea „umbreluței”? - Da, la 3 luni de la implant se pot efectua investigații de tip RMN, indiferent de zona de investigat. „Umbreluța” trebuie înlocuită în timp? - Nu. Dispozitivul de închidere de tip „umbreluța” va rămâne permanent în peretele inter-atrial al pacientului, și este suficientă o singură intervenție pentru tratarea permanentă a malformației cardiace congenitale. „Umbreluța” poate suferi modificări în timp – poate „rugini”? - Nu. Umbreluta este formata dintr-un material biocompatibil, cu memoria formei, care nu suferă modificari de formă sau structură în timp. După implantarea „umbreluței” mai pot zbura cu avionul? - Da, fără restricții.  După implantarea umbreluței mai pot face sport? - Da, după o perioadă care variază între 14 - 60 de zile, în funcție de tipul intervenției și sportul pe care dorești să îl practici. Defectul septal atrial/ventricular este o malformație congenitală cardiacă ce se poate rezolva printr-o intervenție de corectare care nu prezintă riscuri. Trebuie consultat medicul specialist ori de câte ori apar simptome îngrijorătoare. 

În timpul vieții intrauterine, fătul primește oxigen de la mamă prin circulația placentară și astfel nu este nevoie ca sângele să treacă prin plămâni pentru a fi oxigenat. Sângele este deviat în circulația mare printr-o arteră care face legătura între artera pulmonară stângă și aortă, numită canal arterial. Cazurile în care canalul arterial se închide în perioada intrauterină reprezintă situații de urgență și este necesară o intervenție de cardiologie intervențională. Principala cauză a închiderii premature a canalului arterial poate fi un consum crescut de antiinflamatoare nesteroidiene (aspirină, ibuprofen, indometacin), mai ales în ultimul trimestru de sarcină. De asemenea, cauza închiderii canalului atrial poate fi și necunoscută. După naștere, prima respirație a nou născutului determină modificări la nivelul plămânilor și inimii. Treptat, canalul arterial începe să se închidă și, în mod normal, canalul arterial este acoperit, pe parcursul a câtorva săptămâni, de un țesut cicatricial, care împiedică astfel redeschiderea lui.  Canalul arterial ar trebui să se închidă în decurs de cel mult o lună după naștere. Dacă acest lucru nu se întâmplă, din cauza anumitor factori, este vorba despre persistența de canal arterial, care este  o malformație congenitală. Persistența de canal arterial (PDA) înseamnă că dinspre aortă spre artera pulmonară circulă o cantitate suplimentară de sânge, iar acest lucru duce la inundarea plămânilor. 9 din 1.000 de copii se nasc cu o malformație congenitală cardiacă. Astfel de situații pot apărea în diferite momente ale vieții intrauterine și reprezintă consecința unei disfuncții (mutații) în dezvoltarea normală a aparatului cardiovascular. Ce presupune închiderea percutanată a canalului arterial persistent?  Decizia medicală de închidere percutanată a canalului arterial persistent, fie prin mijloace chirurgicale fie prin mijloace nonchirurgicale, trebuie luată de medicul cardiolog numai în urma unor investigații. În general, se intervine de urgență numai în cazul în care pacientul prezintă simptome agravante, iar activitatea cardiacă este afectată.  Când este indicată închiderea percutanată a canalului arterial persistent? Manifestările clinice ale PDA depind în principal de:  cantitatea de sânge care trece din circulația sistemică în circulația pulmonară: aceasta la rândul ei depinde de mărimea canalului arterial și de diferențele de presiune dintre circulația sistemică și cea pulmonară; severitatea malformației.  Pacienții cu PDA de nivel mic sunt în general asimptomatici, iar afecțiunea este descoperită din întâmplare, în cursul unor examene de rutină. Pacienții cu PDA de gravitate medie și mare pot prezenta simptome. Acestea pot varia, de la un pacient la altul: dispnee: senzația de lipsă de aer la efort fizic (uneori chiar în stare de repaus); oboseală la efort; insuficiență cardiacă; hipertensiune pulmonară; risc de infecție la nivelul canalului arterial. În cazul pacienților cu PDA de gravitate medie, necorectată, pacientul prezintă risc de afectare a circulației pulmonare, ceea ce duce la inversarea direcției în care sângele curge prin canalul arterial (sindromul Eisenmenger). În multe situații, PDA se închide spontan. Medicul poate prescrie anumite medicamente (de exemplu indometacin sau ibuprofen) care pot închide PDA dacă acestea sunt administrate în primele două săptămâni după naștere. Alte opțiuni de tratament pentru persistența de canal arterial sunt:  închiderea percutană;  ligaturarea chirurgicală. Cum te pregătești de procedură? Intervenția de închidere percutanată presupune o pregătire a pacientului, care constă în: efectuarea unui examen clinic complet: în acest fel, medicul își dă seama de starea de sănătate a pacientului, dar și de simptomele acestuia.  efectuarea unui set complet de analize de sânge: acestea sunt investigațiile medicale cele mai cunoscute și ajută la descoperirea/investigarea unor probleme medicale, chiar și în cazul în care acestea nu se manifestă. realizarea unei coronarografii, ecocardiografie, sau tomografie computerizată cu substanță de contrast: coronarografia este o procedură minim invazivă care permite evaluarea arterelor coronare, iar substanța de contrast ajută la o mai bună viazualizare. eliminarea oricărui potențial focar infecțios: infecții ORL, infecții stomatologice sau de altă natură.  Ce se întâmplă în timpul procedurii?  Intervenția de închidere percutanată se realizează într-o sală de cateterism cardiac, sub monitorizare electrocardiografică. De obicei, procedura se efectuează sub anestezie generală, dar în unele cazuri se poate efectua și cu pacientul sedat doar cu anestezie locală.  După ce se realizează dezinfectarea locală, medicul efectuează o mică incizie la nivelul plicii inghinale și un cateter este introdus în artera femurală. Cateterul este ghidat radiologic de-a lungul arterelor până la inimă și se efectuează o angiografie, necesară pentru a vizualiza canalul arterial. De asemenea, un cateter este introdus în vena femurală și avansat tot prin control radiologic până la nivelul cavităților drepte ale inimii și în artera pulmonară.  Cu ajutorul cateterelor este introdus un mic dispozitiv (în acest moment dispozitivul este pliat) la nivelul canalului arterial. Poziția lui corectă este verificată radiologic și prin ecografie transesofagiană. Odată ce dispozitivul este bine poziționat, el este eliberat, după care se va deschide și se va obstrua canalul. În următoarele 3-6 luni, dispozitivul va fi acoperit de țesutul produs de organism.  Ce dispozitive medicale sunt folosite? În prezent, această procedură intervențională de închidere percutanată se realizează cu ajutorul unui dispozitiv tip „umbreluță” care devine tratamentul de elecție pentru închiderea PDA. Procedura se poate realiza din primele luni de viață, dacă este investigată foarte repede. Ce se întâmplă după realizarea procedurii?  După terminarea procedurii intervenționale de închidere percutanată se scot cateterele și tecile arteriale. La locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv care trebuie păstrat timp de 24 de ore, pentru a se evita sângerările. Indiferent de tipul de abord folosit în timpul procedurii, pacientului i se recomandă repausul la pat. În unele situații, poate fi recomandată montarea unui sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acest lucru se face în sala de angiografie, imediat după finalizarea procedurii de închidere  percutanată. Se poate folosi un mic dop de colagen (AngioSeal) care se introduce în interiorul arterei femurale. Astfel se obține hemostaza. După procedura de închidere percutanată, pacientul: este transferat în unitatea de anestezie și terapie intensivă (ATI); este monitorizat permanent; primește tratament medicamentos. dacă este nevoie, este supus unor examene clinice și investigații. Cât durează internarea?  În chirurgia cardiacă, există situații în care pacientul are nevoie de mai mult timp pentru recuperare, cum este cazul copiilor. În cazul intervenției de închidere percutanată, recuperarea poate fi rapidă, și perioada de spitalizare este scurtă. Aceasta este de numai 2 zile, în cele mai multe situații, cu condiția ca evoluția pacientului după intervenție să fie favorabilă și să nu existe complicații. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital?  După ce pacientul este externat, acesta trebuie să revină la control cardiologic la diferite intervale de timp stabilite de medicul cardiolog. În general asemenea controale se fac după 1 lună, la 3 luni și la 6 luni, în funcție de evoluția recuperării și de felul în care se simte pacientul. Este important de reținut că după externare începe recuperarea fizică, foarte importantă pentru ca pacientul să revină la viața obișnuită. Care sunt riscurile și complicațiile posibile? Complicațiile sunt rare în cazul intervenției de închidere percutanată, iar acest lucru se datorează pregătirii corespunzătoare a intervenției și supravegherii permanente a pacientului. Chiar și așa, în orice intervenție medicul trebuie să evalueze riscurile, iar pacientul trebuie prevenit. În cazul acestei intervenții, riscurile care pot apărea sunt: reacții alergice la substanțele administrate; reacții la anestezice; fistule arteriovenoase la nivelul puncției vasculare; mici sângerari la nivelul puncției vasculare; febră; cefalee, migrenă; infecție; embolie gazoasă; aritmie cardiacă; extrem de rar: perforație cardiacă și tamponadă cardiacă (prin perforarea peretelui cardiac și sângerare în sacul pericardic); hemoliză; embolizare sau migrare a „umbreluței”; eroziune a mușchiului cardiac la contactul cu proteza; accident vascular cerebral (AVC). Tocmai de aceea este necesar ca pacientul să nu părăsească spitalul imediat după intervenție și să fie monitorizat permanent. Care este prețul închiderii percutanate a canalului arterial persistent? Prețul închiderii percutanate a canalului arterial persistent se stabilește în funcție de starea pacientului, de gravitatea afecțiunii, de modul cum decurge intervenția, de evoluția postoperatorie. Pentru a afla imediat costurile acestei proceduri, trebuie să completezi un formular simplu, iar ulterior vei fi contactat de reprezentanții clinicii.   Închiderea percutanată a canalului arterial este o procedură care nu presupune un risc major și nici complicații. Cu toate acestea, este necesar consultul medical de îndată ce apar simptome, iar ulterior, după intervenție, recomandările privind recuperarea trebuie respectate. În acest fel, pacientul are cele mai bune șanse să revină, cât de curând, la o viață sănătoasă. 

Foramen ovale patent este o malformație congenitală cardiacă destul de des întâlnită, dar a cărei existență este descoperită, în majoritatea cazurilor, doar întâmplător, în urma unor teste de rutină pentru diagnosticarea altor afecțiuni. De cele mai multe ori, pacienții diagnosticați cu foramen ovale patent nu au nevoie de tratament. În anumite cazuri însă, în funcție și de gravitatea simptomelor, poate fi necesară închiderea orificiului prin cateterism cardiac. [4] Ce presupune închiderea orificiului Foramen Ovale? Atunci când vorbim despre foramen ovale ne referim de fapt la o gaură în inimă, localizată la nivelul septului interatrial (perete care desparte atriul drept de cel stâng). În timpul vieții intrauterine, este necesar pentru oxigenarea sângelui, dar, în mod normal, se închide la scurt timp după naștere.  Atunci când nu se întâmplă asta, se poate vorbi despre foramen ovale patent la bebeluși sau adulți. Acest defect cardiac se traduce prin existența unei căi de comunicare sau a unui tunel între cele două atrii, care se poate deschide atunci când strănuți sau tușești, de exemplu.[3] În astfel de situații, dacă inima dreaptă este tranzitată de trombi sau particule, acestea pot trece în atriul stâng prin foramen ovale și pot ajunge la nivelul vaselor cerebrale, provocând un accident vascular cerebral sau, mai rar, la nivelul arterelor inimii (coronare), provocând un infarct miocardic. Tratamentul se stabilește în funcție de gravitatea simptomelor, dar și de alți factori și poate presupune închiderea orificiului prin cateterizare cardiacă, o procedură minim invazivă prin care este introdus în zona afectată un dispozitiv de mici dimensiuni. [4] Când este indicată închiderea orificiului Foramen Ovale?  Majoritatea persoanelor diagnosticate cu această malformație nu necesită tratament. Cu toate acestea, o procedură pentru închiderea orificiului poate fi recomandată dacă nivelul de oxigen din sânge este scăzut sau dacă urmează ca pacientul să fie supus unei intervenții pentru corectarea unui alt defect cardiac congenital sau pentru a remedia o altă problemă cardiacă. [4]  Alte posibile indicații pentru închiderea orificiului Foramen Ovale prin cateterism cardiac sunt:  Accidentul vascular cerebral criptogenic recurent din cauza unei presupuse embolii paradoxale (dacă FOP se asociază cu un anevrism de sept interatrial riscul de recurență poate fi mai ridicat);  Atacurile ischemice tranzitorii recurente; Istoricul de embolie periferică paradoxală;  Boala de decompresie;  Migrena. [1][2] Ce se întâmplă în timpul procedurii?  Procedura se efectuează în laboratorul de angiografie, sub control ecografic transesofagian (se efectuează o ecografie transesofagiana). De obicei, se practică sub anestezie generală, dar uneori se poate utiliza anestezia locală alături de sedare. Iată cum va decurge procedura:  După asepsia locală, medicul intervenționist va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal (la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza vena femurală; La nivelul acestei mici incizii, sub ecran radiologic, se va introduce o teacă:  Ulterior, pe teacă se introduce un cateter până la nivelul inimii, sub control radiologic. Intervenționistul va efectua angiografii repetate pentru a testa poziția cateterelor și pentru vizualizare FOP. Uneori poate fi utilizat un balon pentru măsurarea cu exactitate a defectului și alegerea optimă a dispozitivului necesar pentru închiderea FOP.  Pe cateter se introduce apoi device-ul (umbrela); inițial, acesta este închis, urmând ca, odată cu poziționarea la nivelul defectului, să fie deschis astfel încât FOP să fie acoperit; poziționarea dispozitivului este ghidată atât ecografic, cât și radiologic; ulterior, dispozitivul va fi acoperit de țesut (în următoarele 3-6 luni);  După terminarea procedurii se retrage cateterul și teaca venoasă, iar la locul de puncție se realizează compresia venei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 6-8 de ore pentru a se evita sângerările; Ce dispozitive medicale sunt folosite?  Ca și în cazul altor malformații congenitale cardiace de tipul defectului septal atrial sau defectului septal ventricular, pentru închiderea patent foramen ovale se folosește un dispozitiv biocompatibil tip umbreluță. Acesta poate avea forme și dimensiuni diferite, dar în majoritatea cazurilor este format din două discuri conectate între ele printr-un picioruș. [3] Ce se întâmplă după realizarea procedurii?  Vei fi transferat în unitatea de ATI;  Vei fi monitorizat permanent; Vei primi un tratament medicamentos;  Vei fi supus mai multor examene clinice și investigații (ex: ecocardiografie transtoracică,  electrocardiogramă, radiografie toracică) pentru a evalua acuratețea procedurii și eventualele complicații.  Cât durează internarea?  Comparativ cu chirurgia cardiacă, procedura intervențională are avantajul unei recuperări rapide și a unei scurte durate de spitalizare. Durata de spitalizare este, în general, de două zile, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital?  Dacă ai fost supus unei astfel de proceduri, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție. Imediat după externare vei face recuperare fizică. Care sunt riscurile și complicațiile posibile?  Complicațiile sunt rare și riscul apariției acestora poate fi redus printr-o pregătire corespunzătoare și o supraveghere permanentă a pacientului. Lista posibilelor complicații include:  Reacții alergice la substanțele administrate;  Reacții la anestezice;  Fistule arteriovenoase la nivelul puncției vasculare;  Mici sângerari la nivelul puncției vasculare; Febră; Cefalee, migrenă; Infecție Embolie gazoasă;  Aritmie cardiacă;  Perforație cardiacă și tamponadă cardiacă - prin perforarea peretelui cardiac și sângerare în sacul pericardic care comprimă din exterior astfel mușchiul cardiac (extrem de rar);  Hemoliză;  Embolizare sau migrare a dispozitivului;  Eroziune a mușchiului cardiac la contactul cu proteza;  Accident vascular cerebral. Care este prețul închiderii orificiului Foramen Ovale?  Colegii noștri îți stau la dispoziția pentru a-ți răspunde la toate întrebările legate de procedură, inclusiv care este prețul acesteia. Îi poți contacta chiar tu sau poți completa formularul disponibil pe site, iar unul dintre consultanții noștri va lua legătura cu tine în scurt timp.  Foramen Ovale Patent este o malformație congenitală cardiacă frecventă, de care poți suferi fără ca măcar să știi asta. Adesea, nu este necesar niciun fel de tratament, dar, dacă este nevoie, se poate trata fără operație deschisă, printr-o procedură minim invazivă. Pentru a afla dacă este soluția potrivită pentru tine sau copilul tău ori dacă ar trebui să apelezi la o altă metodă de tratament, programează-te la o consultație. Medicii noștri îți stau la dispoziție pentru a te ajuta să faci alegerea potrivită.  Surse de referință:  Brown, Kristen N, et al. “Catheter Management of Patent Foramen Ovale.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 22 May 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK537314/. Accessed 1 Aug. 2022. “GHID (A) 02/09/2009 - Portal Legislativ.” Just.ro, 2021, legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/247034. Accessed 1 Aug. 2022. Giblett, Joel P, et al. “Patent Foramen Ovale Closure: State of the Art.” Interventional Cardiology Review, vol. 15, 24 Nov. 2020, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7726850/, 10.15420/icr.2019.27. Accessed 1 Aug. 2022. “Patent Foramen Ovale - Diagnosis and Treatment - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2021, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/patent-foramen-ovale/diagnosis-treatment/drc-20353491. Accessed 1 Aug. 2022.

Monitorizarea ritmului cardiac pe termen lung este un instrument cu ajutorul căruia pot fi diagnosticate diverse tipuri de aritmii, în special atunci când simptomele se manifestă rar și se dorește evaluarea activității electrice a inimii în condiții normale. Există mai multe tipuri de dispozitive care pot fi folosite în acest scop, dar una dintre cele bune opțiuni la care se poate apela în acele cazuri în care simptomele apar la intervale foarte lungi este loop recorderul. [2] Generalități despre loop recorder  Dacă este pentru prima dată când auzi acest termen, probabil că te întrebi ce înseamnă loop recorder. Acesta este un dispozitiv care se implantează sub piele (în partea stângă a pieptului) și permite monitorizarea electrocardiografică pe termen lung.  Este recomandat, de obicei, pacienților cu episoade repetate de palpitații (bătăi rapide ale inimii, regulate sau nu) sau sincope (pierderea stării de conștiență) cu cauză neidentificată, celor cu risc crescut de fibrilație atrială sau celor deja diagnosticați cu fibrilație atrială. Se mai folosește pentru stabilirea riscului la pacienții care au suferit un infarct miocardic și la cei care au anumite boli genetice.  Avantajul acestui dispozitiv este acela că poate stoca înregistrările EKG care evidențiază aritmii (fie bradiaritmii – adică ritm rar, fie tahiaritmii – bătăi rapide ale inimii) și este foarte util mai ales atunci când simptomele apar rar și înregistrările Holter obișnuite (pe 24 de ore, pe 3/7 zile, pe 30 de zile) nu oferă informațiile necesare în vederea stabilirii unui diagnostic.  Monitorizarea inimii cu un loop recorder permite obținerea unor înregistrări electrocardiografice (EKG), fie ca urmare a activării de către purtător (atunci când acesta acuză simptome – ex.: palpitații, amețeală, încețoșarea privirii), fie în mod automat, ca răspuns la o tulburare de ritm (acest lucru se întâmplă când frecvența cu care inima bate depășește sau este mai mică decât limitele stabilite de medic în momentul implantării dispozitivului). Datele obținute rămân în memoria dispozitivului și pot fi transmise automat către doctor, în vederea analizării lor. Când este indicat utilizarea aparatul de monitorizare a inimii de tip loop recorder?  După cum menționam mai sus, loop recorderul este utilizat cel mai adesea pentru evaluarea palpitațiilor recurente, a sincopelor (pierderea stării de conștiență) repetate, de cauza neprecizată, și a amețelilor, precum și pentru stratificarea (stabilirea) riscului după infarct miocardic, riscului de fibrilație atrială sau a fibrilației atriale diagnosticate ori atunci când alte dispozitive de monitorizare ambulatorie de durată mai scurtă nu oferă informații relevante. Alte posibile indicații sunt:  evaluarea episoadelor bradicardice înainte de implantarea unui stimulator cardiac permanent;  screening pentru bătăi premature ventriculare asimptomatice sau tahicardie ventriculară nesusținută la pacienții cu sindroame cardiace congenitale sau dobândite;  evaluarea prognosticului în urma unui eveniment coronarian acut.[2] Există însă și situații care pot limita posibilitatea implantării dispozitivului de tip loop recorder: infecție activă sau diateză hemoragică (tulburări de coagulare). Înregistrarea pe termen lung este utilă în anumite situații pentru diagnosticul unor afecțiuni cu simptome rare, însă prezintă și anumite dezavantaje: necesitatea unei intervenții;  uneori este dificil de apreciat originea aritmiei (dacă pornește dintr-un focar de la nivel ventricular sau supraventricular);  deficiențe ale funcționării pot duce la epuizarea memoriei dispozitivului;  presupune un anumit cost – cu toate ca inițial costul procedural poate părea crescut, per total, posibilitatea de diagnostic este crescută, fără a fi necesare investigații suplimentare (care ar implica alte costuri);  posibilitatea de a nu se putea obține un diagnostic – este posibil ca în ciuda implantării loop recorderului, să nu se obțină un diagnostic (unele studii arată ca acest lucru se poate întâmpla în 1 din 4 cazuri de pacienți cu sincope repetate; de aceea, un rol important îl are selecția atentă a celor care pot beneficia de pe urma acestei metode). Semne că ai putea avea nevoie de loop recorder  Implantarea unui loop recorder ți-ar putea fi recomandată dacă prezinți simptome precum: Astfel de simptome pot apărea în timpul unor activități fizice ori când te odihnești și se pot manifesta foarte rar, fără ca asta să însemne că nu reprezintă un motiv de îngrijorare. Atunci când o simplă electrocardiogramă ori o monitorizare standard a ritmului cardiac nu sunt suficiente pentru a stabili cauza lor, poate fi indicată implantarea unui loop recorder.[1] În ce constă procedura de implantare a loop recorderului?  Procedura de implantare a acestui dispozitiv este una simplă. Se realizează în laboratorul de electrofiziologie, de către medicul specialist, sub anestezie locală. După administrarea unui antibiotic intravenos (pentru a preveni complicații infecțioase) și dezinfecția și anestezierea zonei în care se va implanta loop recorderul, medicul va realiza o mică incizie în parte stângă a pieptului tău și va crea un mic “buzunar” sub piele, pe o lungime de 3-4 cm, în care va fi introdus dispozitivul. De obicei, plaga se închide cu fire resorbabile (care nu necesită îndepărtare). În afara anestezicului local se pot administra, la nevoie, sedative ușoare sau analgezice.  Cum te pregătești pentru procedura de implantare a loop recorderului?  Înainte de această procedură, vei face un examen clinic complet, o radiografie toracică și un set complet de analize de sânge. Tot ca parte a procesului de pregătire pentru implantarea dispozitivului se va elimina și orice potențial focar infecțios: infecții ORL, stomatologice etc.  Ți se comunica dacă și ce ai voie să mănânci în ziua procedurii ori dacă este necesară întreruperea administrării anumitor medicamente.[1] Cât durează internarea după implantarea loop recorderului?   Durata de spitalizare este una foarte scurtă. Dacă totul decurge așa cum ar trebui și nu apar complicații, vei putea pleca acasă în aceeași zi în care s-a efectuat procedura.   Care sunt riscurile procedurii de implantare a loop recorderului?  Riscul apariției unor complicații este foarte mic, însă în unele cazuri pot apărea:  dureri locale și vânătăi (echimoze), care persistă chiar și câteva săptămâni (rar); sângerare la nivelul plăgii; infecție la locul implantării (poate fi necesară îndepărtarea dispozitivului);  defecte de funcționare (uneori pot impune schimbarea locului de implantare; în acest caz, este posibil ca aparatul să interpreteze un ritm normal ca aritmie sau să nu recunoască una atunci când ea se produce).  Ce dispozitive medicale sunt folosite în timpul procedurii de implantare a loop recorderului?  Loop recorder-ul este un dispozitiv mic, dreptunghiular, fără sonde, cu un volum de 7-9 ml (are mărimea standard a unui stick USB), care are încorporați doi electrozi, ce se implantează sub piele. Dispozitivele folosite în prezent sunt dotate cu o baterie cu o durată de viață de până la 3 ani.[2] Ce se întâmplă după procedura de implantare a loop recorderului?  După finalizarea procedurii, vei fi transferat în camera de recuperare și vei rămâne sub supraveghere medicală pentru o perioadă. Vei primi tratament medicamentos, vei fi supus mai multor teste, după care vei fi externat, nu înainte însă de a primi toate instrucțiunile necesare privind activarea loop recorderului.[1] Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai fost supus unei astfel de proceduri, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție.  Îți vei putea relua activitățile normale imediat, dar ți s-ar putea recomanda să limitezi mișcarea părții superioare a corpului timp de câteva zile, pentru a permite inciziei și vânătăilor să se vindece.[1] Ulterior, în funcție de rezultatele obținute în urma monitorizării activității electrice a inimii, se va recomanda cea mai bună opțiune de tratament, fie că este vorba de tratament medicamentos, implantarea unui stimulator cardiac ori a unui defibrilator cardiac sau de alte proceduri.[2] Dispozitivele de tip loop recorder reprezintă o modalitate sigură și eficientă de a identifica aritmiile și alte anomalii cardiace, una care nu îți va limita în niciun fel activitățile de zi cu zi. Totuși, există și situații în care implantarea unui astfel de dispozitiv nu reprezintă cea mai bună opțiune. Medicul specialist îți poate spune dacă monitorizarea electrocardiografică pe termen lung a ritmului inimii este necesară și în cazul tău numai după o consultație amănunțită și efectuarea tuturor investigațiilor necesare. Dacă ai nevoie de mai multe informații despre această procedură, poți lua legătura cu unul dintre consultanții noștri fie sunând la numărul de telefon dedicat, fie completând formularul de contact disponibil pe site-ul nostru. Bibliografie:  „Implantable Loop Recorders.” Bhf.org.uk, 2022, www.bhf.org.uk/informationsupport/tests/implantable-loop-recorders. Accessed 6 Dec. 2022. Viliane Vilcant, et al. „Implantable Loop Recorder.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 25 July 2022, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK470398/. Accessed 6 Dec. 2022.

Ce este ecografia cu bule? Ecocardiografia cu bule este o investigație minim invazivă, ușor de efectuat în cabinetul medicului cardiolog, care utilizează imagistica bazată pe ultrasunete și microbule obținute prin barbotarea (agitarea) de ser fiziologic/glucoză pentru a evalua prezența unei comunicări între 2 camere ale inimii. Microbulele sunt injectate într-o venă și călătoresc către inimă. Această investigație cu ultrasunete îi permite medicului să urmărească mișcarea bulelor prin camerele inimii și să evalueze prezența unei comunicări anormale între cavitățile stângi și drepte ale acesteia. Când se recomandă ecografia cardiacă cu bule? Ecocardiografia cu bule este recomandată pentru a aduce informații suplimentare față de o ecografie cardiacă convențională, în cazul în care se suspicionează prezența unui șunt (o comunicare) între partea stângă și dreaptă a inimii. Medicii cardiologi recomandă această investigație în special în cazul pacienților care au suferit accidente vasculare cerebrale ischemice criptogene (fără o cauza descoperită) datorat prezentei unui foramen ovale patent sau pentru a confirma suspiciunea unui șunt intracardiac (defect septal interatrial/defect septal interventricular). Foramen ovale patent este o afecțiune congenitală în care un orificiu (foramen ovale) care ar trebui să se închidă după naștere rămâne deschis. Acest orificiu se află între atriul drept și stâng al inimii și permite sângelui să circule între acestea în timpul dezvoltării fetale. În general, acest orificiu se închide la naștere, dar în cazul unui foramen ovale patent acest lucru nu se întâmplă și uneori un cheag de sânge poate continua să circule între atrii. Acest lucru poate conduce la probleme de sănătate cum ar fi producerea unui accident vascular cerebral. Este important de reținut că acest test nu este întotdeauna necesar și că este utilizat numai atunci când ecocardiografia tradițională nu oferă suficiente informații si rămâne suspiciunea prezenței unui Foramen Ovale Patent sau a unui defect septal. Un medic cardiolog va determina dacă testul este necesar și va discuta riscurile și beneficiile cu pacientul înainte de programarea testului.   Cum mă pregătesc pentru ecocardiografia cu bule? Pentru a efectua ecografia cardiacă transtoracică cu bule nu este necesară nicio pregatire specială. Ți se va recomanda să nu mănânci nimic înainte de investigație, să porți îmbrăcăminte confortabilă, lejeră, care nu are capse metalice, fermoare sau nasturi. Cum se efectuează ecografia cu bule? Ecocardiografia cu bule este efectuată, de regulă, într-un spital sau într-un centru de imagistică ambulatoriu. Vei fi invitat să te întinzi pe un pat și vei fi conectat la o electrocardiogramă (ECG) pentru a-ți monitoriza ritmul cardiac în timpul procedurii. Substanța de contrast cu microbule este injectată în vena de la nivelul antebrațului. Microbulele injectatate pătrund prin venă în torentul sangvin, ajung apoi la nivelul inimii și pot fi văzute pe imaginile cu ultrasunete în timp ce se deplasează prin camerele și valvele inimii. Imaginile cu ultrasunete sunt preluate de un transductor (o sondă) plasat pe piept, iar imaginile sunt afișate pe un monitor pentru a fi evaluate de către medic. Cât durează procedura? Procedura durează aproximativ 30 de minute și este, în general, bine tolerată de pacienți. Ecocardiografia cu bule este dureroasă? Ecografia cu bule nu este dureroasă. Este o investigație neinvazivă, nu necesită sedare sau anestezie locală. Nu există efecte secundare în urma ecografiei, deși gelul lubrifiant se poate simți rece. De asemenea, este posibil să simți un ușor disconfort din cauza transductorului ținut foarte ferm pe piept. Acest lucru este însă necesar pentru a obține cele mai bune imagini ale inimii tale. Spre deosebire de alte metode de diagnostic, cum ar fi radiografiile și tomografiile, nu se utilizează raze X în timpul ecocardiografiei. Pacienții își pot relua activitățile normale după efectuarea acestei investigații. Ce se întâmplă după terminarea ecografiei cu bule? După finalizarea procedurii, ți se poate cere să stai nemișcat pentru o perioadă scurtă de timp pentru a permite bulelor să se curețe din fluxul sanguin. Odată ce bulele s-au curățat, vei merge acasă și îți vei putea relua activitățile normale. Rezultatele testului vor fi analizate de către un medic și vor fi discutate cu tine. Preț ecografie cu bule Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele investigației, inclusiv asupra prețului. Uneori, pacienții nu pot face diferența dintre investigațiile cardiologice pentru care au primit recomandare și astfel se pot naște confuzii. Pentru a evita aceste confuzii și a oferi informații corecte, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi! Pentru sănătatea inimii noastre, medicii recomandă o evaluare cardiologică anuală. De cele mai multe ori, bolile de inimă apar din cauza stilului de viață nesănătos, asociat cu procesul ireversibil de îmbătrânire. Un consult cardiologic, împreună cu o ecocardiografie și electrocardiogramă efectuate anual pot preveni degradarea stării de sănătate. Discuțiile periodice cu medicul cardiolog te pot ajuta să ai parte de un bun management al sănătății inimii tale, să îți menții în limite optime atât tensiunea arterială, nivelul colesterolului, cât și nivelul glicemiei. Toate aceste măsuri te vor ajuta să ai parte de o viață sănătoasă. Te poți programa la ecocardiografie în București sector 1, București sector 2 și Cluj-Napoca. Cea mai bună echipă de medici cardiologi din România îți stă la dispoziție pentru investigații amănunțite în vederea diagnosticării afecțiunilor cardiovasculare. Medici care efectuează ecografia cu bule ARES - Spitalul Monza Dr. Silvia Deaconu Dr. Caterina Loghin Dr. Irina Macovei-Dorobantu Spitalul ARES - Cluj - Napoca Dr. Adela Șerban Dr. Sorin Pop Dr. Alexandra Gică Dr. Alexandra Cocoi Dr. Simona Cozma Dr. Ioana Mureșan

Ce este ecocardiografia speckle tracking? Ecografia cu tehnica Speckle tracking este o tehnică utilizată în imagistica medicală pentru monitorizarea mișcării și deformării țesuturilor. Aceasta este folosită în ecografia cardiacă pentru a evalua funcția  și mișcarea inimii și permite evaluarea contracției și a deformării mușchiului cardiac. Este o unealtă valoroasă pentru evaluarea funcției miocardice și detectarea precoce a diferitelor afecțiuni cardiace. Când este necesară ecografia cu tehnica speckle tracking? Speckle tracking este o tehnică care se bazează pe analiza unor mici "speckle" sau modele de pixeli care apar în imaginile obținute prin ecografie sau imagistică medicală. Acești speckle sunt ca niște puncte de contrast pe imaginile ecografice, care pot fi urmărite în timp pentru a măsura mișcarea și deformarea țesuturilor. Speckle tracking poate fi utilizat pentru a evalua funcția mușchiului inimii, în special a ventriculului stâng, în diferite situații clinice, precum: Insuficiența cardiacă: Ajută la evaluarea și monitorizarea disfuncției sistolice și diastolice , furnizând informații despre contractilitatea și relaxarea mușchiului cardiac. Cardiomiopatii: Ajută la diagnosticarea și monitorizarea afecțiunilor precum cardiomiopatia dilatată, cardiomiopatia hipertrofică și cardiomiopatia restrictivă. Infarctul Miocardic: Poate detecta și cuantifica anomalii regionale de mișcare a peretelui în contextul unui infarct miocardic. Detectarea Ischemiei: Ajută la identificarea zonelor cu tensiune miocardică redusă, ceea ce poate indica ischemie miocardică. Este deosebit de util în ecocardiografia de stres pentru evaluarea ischemiei induse în timpul testelor de efort sau testelor de stres farmacologic. Monitorizarea Tratamentului Cardiac: Este folosit pentru a monitoriza eficacitatea tratamentelor și intervențiilor pentru diferite afecțiuni cardiace, de exemplu tratamentele medicamentoase din insuficiența cardică, răspunsul inimii după revascularizarea cu stenturi sau după chirurgia de by-pass aorto-coronariană, răspunsul la terapia de resincronizare. Afecțiuni Valvulare Cardiace: Speckle tracking poate ajuta la evaluarea impactului bolilor valvulare cardiace asupra funcției cardiace. Este util pentru evaluarea precoce a răspunsului ventricular la afecțiuni precum stenoza aortică sau regurgitarea mitrală. Monitorizarea Cardiotoxicității: În cardiooncologie, este utilizat pentru a monitoriza efectele potențial cardiotoxice ale tratamentelor pentru cancer, cum ar fi chimioterapia și radioterapia, și pentru a evalua schimbările în tensiunea miocardică de-a lungul timpului. Ajuta în ghidarea terapiilor medicamentoase  adresate inimii la pacienții în tratament oncologic. Screeningul Sportivilor: Speckle tracking poate fi folosit pentru a face diferența între adaptarea cardiacă fiziologică la sportivi și afecțiuni patologice. Ajută la identificarea sportivilor cu risc de cardiomiopatii sau alte afecțiuni cardiace. Cum te pregătești de procedură? Ești programat pentru o ecocardiografie cu tehnica speckle tracking. Ar trebui să ai în vedere următoarele recomandări generale pentru o astfel de investigație: Este important să te îmbraci în haine lejere și confortabile pentru că ți se va cere să ai zona pieptului neacoperită astfel încât medicul să aibă access la zona inimii.  Asigură-te că te poți dezbrăca cu ușurință, că nu poți bijuterii care pot interfera cu imaginea ecografică și că nu ai aplicat niciun fel de loțiune de corp sau ulei. Acestea din urmă pot afecta transmiterea ultrasunetelor și pot reduce calitatea imaginilor. Este important ca odată ajuns în cabinetul medicului să îi furnizezi informații medicale relevante, să ai la îndemână dosarul medical cu istoric tău și alte investigații/analize efectuate în trecut. Ce se întâmplă în timpul procedurii? Manevrele efectuate în timpul unei astfel de investigații sunt identice cu cele efectuate în timpul unei ecocardiografii normale. Diferența dintre cele două este tehnica speckle tracking. În timpul ecocardiografiei cu tehnica speckle tracking, un gel este aplicat pe torace pentru a asigura o bună transmitere a undelor ultrasunete între transductorul ecografic și piele. Apoi, medicul cardiolog va deplasa transductorul pe zonele de interes și astfel va captura imaginile necesare pentru analiza speckle tracking. Cât durează efectuarea ecocardiografii cu tehnica speckle tracking? La fel ca și în cazul unei ecocardiografii normale, și ecocardiografia cu tehnica speckle tracking poate dura între 30 și 60 de minute. Există riscuri sau durere? Speckle tracking este o tehnică imagistică non-invazivă, ceea ce înseamnă că nu implică niciun fel de durere pentru pacient. Investigația nu provoacă durere sau disconfort pentru pacient. Este o investigație sigură și nedureroasă, folosită pentru a evalua funcția și mișcarea inimii într-un mod non-invaziv. Cu toate acestea, pot exista situații în care pacientul poate simți disconfort în timpul procedurii din cauza poziției sau a presiunii exercitate de transductor, dar acest disconfort este, în general, minim și trecător. Speckle tracking este o unealtă valoroasă în ecocardiografia cardiacă care îmbunătățește evaluarea funcției miocardice și ajută la diagnosticarea, tratamentul și monitorizarea diferitelor afecțiuni cardiace. Furnizează o analiză mai detaliată a funcționării inimiii și, astfel, poate ajuta la luarea de decizii în ceea ce privește tratamentul medicamentos, intervențional sau chirurgical al pacienților cardiaci. Care este prețul unei ecocardiografii cu tehnica speckle tracking? Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele investigației, inclusiv asupra prețului ecocardiografiei cu speckle tracking. Pentru aceste informații, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact.  

Ce este implantarea de Flow Reducer? Procedura de implantare de Flow reducer este o procedură minim invazivă indicată pacienților cu leziuni coronariane, care nu au o altă soluție de revascularizare, adică în cazul lor, nu se mai poate interveni nici chirurgical, prin bypass coronarian și nici minim invaziv, prin implantare de stenturi clasice care au rolul de a lărgi vasele de sânge și a reda circulația normală. Ai putea avea nevoie de Flow Reducer dacă ai simptomele: Cât durează internarea? Procedura de implantare de Flow Reducer prezintă avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. Perioada de internare variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura de coronarografie. Te poți întoarce la viața ta, în numai câteva zile. Riscuri Implantare Flow reducer  alergia la substanța de contrast sau unele medicamente apariția palpitațiilor (aritmii) sau a leșinurilor apariția de hematoame la locul de puncție Ce se întâmplă în timpul procedurii de implantare de Flow Reducer Din punct de vedere procedural, implantarea de stent Flow Reducer se efectuează într-o sală de angiografie, de către un medic cardiolog intervenționist. Cu ajutorul ghidajului ecografic, medicul va face o mică puncție la nivelul venei jugulare unde montează o teacă sterilă (un tub mic de plastic). Prin aceasta va ghida un caterer ( o sondă foarte subțire prevăzută în vârf cu un balon și un stent special) până la nivelul sinusului coronar. În acest moment este injectată substanța de contrast pentru a se observa circulația sângelui, apoi se intervine prin umflarea balonului predispus cu stent special. Forma balonului, la un capăt mai mare, la celălalt, mai mică, ajută stentul să rămână ne-expandat la mijloc formând astfel o clepsidră. Acest procedeu încetineste fluxul din sinusul coronar si creste presiunea capilară. Mușchiul inimii este vascularizat, iar calitatea vieții pacientului este îmbunătățită. Această procedură este recomandată în scopul de a ameliora simptomele pentru pacienții cu angină rezistentă la tratament la care nu se mai poate interveni nici prin operația clasică de bypass coronarian, nici prin intervenția de montare de stenturi minim invaziv. Deși presiunea capilară crește aproape instantaneu, efectul procedurii nu este resimțit imediat ci după aproximativ o lună de zile de la procedură. Ce dispozitive medicale sunt folosite? Flow reducer este un stent din oțel inoxidabil, extensibil cu balon, în formă de clepsidră, care este implantat percutan. Scopul acestei proceduri este acela de a reduce fluxul în vena principală a inimii, în sinusul coronarian și de a conduce la o creștere a presiunii în  capilare, în artere.  Datorită creșterii presiunii în artere, mușchiul inimii este vascularizat mai bine, iar calitatea vieții pacientului este îmbunătățită.  Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de implantare de Flow Reducer, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul cardiolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat. Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge.

Chirurgia cardio-vasculară a cunoscut de-a lungul timpului o progresie impresionantă, actual fiind într-o expansiune continuă. Implicând patologii complexe cardiace și vasculare, aceasta reprezintă o arie de interes comun pentru multiple specialități, atât medicale, cât și chirurgicale. Evoluția spre tehnici minim-invazive determină pacientului o încredere și siguranța mai crescută  a actului medical propriu-zis. Una dintre cele mai comune proceduri din sfera cardiologiei cardio-vasculare este operația de bypass aorto-coronarian. Ce înseamnă bypass-ul aorto-coronarian? Bypass-ul aorto-coronarian este o intervenție chirurgicală complexă care urmărește restabilirea fluxului sanguin către inimă la pacienții cu artere coronare îngustate sau blocate. În timpul operației, chirurgul prelevează un vas sanguin sănătos din altă parte a corpului și îl grefează pe artera afectată, asigurând astfel „ocolirea” blocajului de la nivelul acesteia. Grefa vasculară poate să fie un vas venos de la nivelul membrului inferior sau unul arterial de la nivelul toracelui, recoltat în cursul aceleiași intervenții. Acest nou vas se atașează cu un capăt proximal de obstrucție și cu unul în distalitate, restabilind astfel fluxul sanguin la nivelul mușchiului cardiac. Când este necesară operația de bypass aorto-coronarian? Intervenția chirurgicală de bypass aorto-coronarian reprezintă o metodă de tratament pentru cardiopatia ischemică, numită și boală coronariană ischemică ori boală cardiacă ischemică, sau pentru diverse anomalii coronariene congenitale. Se realizează atât în regim de urgentă, cât și pentru pacienții cu patologie cronică.  Bypass-ul aorto-coronarian este, de obicei, indicat în cazurile de blocaje semnificative în arterele coronare majore, mai ales atunci când intervenția coronariană percutană nu a reușit să le elimine. Principalele indicații includ:  obstrucția de peste 50% a arterei coronare principale stângi;  boala coronariană cu implicarea a trei vase și stenoză de peste 70%, cu sau fără afectarea arterei descendente anterioare stângi proximale;   leziune bicoronariană, incluzând artera descendentă anterioară și o altă arteră majoră; stenoze de peste 70% la unul sau mai multe vase, însoțite de simptome anginoase severe care persistă în ciuda tratamentului medical optim;  blocaj de peste 70% la un pacient care a supraviețuit unui stop cardiac subit, asociat cu tahicardie ventriculară cauzată de ischemie.  Cardiopatia ischemică este printre cele mai frecvente patologii cardiace, fiind principala cauză de deces de cauză cardio-vasculară. Cardiopatia ischemică presupune un dezechilibru între necesarul și consumul miocardic de oxigen, cauza fiind în majoritatea cazurilor îngustarea sau obstrucția arterelor coronare ca urmare a procesului complex al aterosclerozei. Mai multe informații despre această afecțiune poți citi aici: boala cardiacă ischemică. Care sunt riscurile intervenției de bypass aorto-coronarian? Potențialele complicații după operația de bypass coronarian sunt reprezentate de: sângerare în timpul sau după intervenția chirurgicală;  embolii și/sau tromboze care pot determina infarct miocardic sau accident vascular cerebral;  aritmii cardiace;  infecție la nivelul plăgii;  insuficiență renală;  pneumonie/tulburări respiratorii;  deces.   Menționăm că riscul chirurgical este evaluat individual și depinde atât de patologia cardiacă, cât și de comorbiditățile asociate fiecărui pacient. Scorul riscului de mortalitate este calculat prin sistemul internațional EuroSCORE II. Ce se întâmplă în timpul operației de bypass aorto-coronarian? Intervenția chirurgicală se realizează în sala de operații, sub anestezie generală, care presupune intubarea oro-traheală și ventilație mecanică. Bypass-ul aorto-coronarian se poate efectua prin diverse metode: clasic, pe cord bătând și prin chirurgie minim invazivă.  Chirurgia tradițională, clasică, presupune abordul printr-o incizie pe linia mediana a sternului care asigura accesul spre inimă. În acest timp, o pompă de circulație extra-corporeală asigură circulația sângelui în organism. La finalul intervenției, se repornește inima și se restabilește continuitatea țesuturilor. Bypass-ul aorto-coronarian pe cord bătând se efectuează fără utilizarea pompei pentru circulația extra-corporeală, în timpul intervenției sistemul cord-plămân fiind funcțional. Chirurgia minim invazivă se realizează printr-o incizie minimă, lateral stângă, și este o intervenție care se efectuează pe cord bătând. Cât durează operația de bypass coronarian? Durata intervenției depinde de complexitatea anatomică, localizarea leziunilor și numărul de bypass-uri necesare. În general, operația durează între 3 și 6 ore. Ce se întâmplă după procedură? Cât durează internarea? Durata spitalizării variază în funcție de tipul intervenției. Durata medie de spitalizare este de 3-5 zile, care poate fi prelungită în funcție de evoluția post-operatorie.  După operație, vei fi transferat pe secția de ATI, unde vei fi monitorizat îndeaproape. În primele 24-48 de ore, tubul care asistă respirația va fi îndepărtat, permițându-ți să respiri pe cont propriu. Echipa medicală îți va monitoriza constant tensiunea arterială, ritmul cardiac, saturația de oxigen și alte funcții vitale prin examinări clinice și investigații specifice. Vei primi medicamente pentru a controla durerea, pentru a preveni formarea de cheaguri de sânge și pentru a susține funcția cardiacă. Se va începe cât mai curând posibil un program de reabilitare cardiacă, care va continua și după externare. Acesta include exerciții fizice graduale, educație despre sănătatea inimii și consiliere nutrițională. Vei fi încurajat să începi să te mobilizezi cât mai repede posibil, la o zi sau două după operație. În general, ar trebui să poți sta pe un scaun după o zi, să mergi după trei zile și să folosești scările după cinci sau șase zile. Recuperarea după bypass coronarian În majoritatea cazurilor, recuperarea după o intervenție de bypass aorto-coronarian durează între 6 și 12 săptămâni. Activitățile ușoare, precum mersul pe distanțe scurte, gătitul sau ridicarea obiectelor ușoare, pot fi reluate încă din primele zile după externare. Pentru reluarea activităților mai solicitante fizic, cum ar fi condusul, se recomandă să se aștepte 4 - 6 săptămâni sau până se primește acordul medicului. Dacă recuperarea decurge bine, te vei putea întoarce la serviciu după aproximativ 6 - 8 săptămâni, cu condiția ca sarcinile de lucru să nu implice activități obositoare din punct de vedere fizic.  Pentru a reduce riscul cardiovascular, se recomandă modificarea stilului de viață pentru a include:  activitate fizică regulată - ajută la gestionarea colesterolului, a tensiunii arteriale și a altor factori de risc pentru bolile de inimă; ți se va comunica când poți începe să faci exerciții și vei primi recomandări personalizate privind intensitatea, durata și frecvența acestora;  adoptarea unei diete sănătoase - deși nu se poate vorbi neapărat despre un regim alimentar după bypass coronarian, este important să adopți o dietă echilibrată, care să includă alimente sănătoase pentru inimă, cum ar fi carnea slabă, fructele, legumele și cerealele integrale; se recomandă evitarea sau limitarea consumului de sare, zahăr și grăsimi saturate;  renunțarea la fumat - fumatul este un factor de risc major pentru boala coronariană și infarctul miocardic;  gestionarea factorilor de risc cardiovascular - aceștia includ hipertensiunea arterială, hipercolesterolemia (una dintre principalele cauze pentru care se ajunge în situația de a avea nevoie de tratament pentru ateroscleroză), stresul, lipsa de somn/ somnul de slabă calitate ș.a. Se recomandă respectarea indicațiilor medicului, incluzând modificarea stilului de viață, tratamentul medicamentos și monitorizarea prin controale regulate inițial la o lună, ulterior la 3, 6 și 12 luni. Se va anunța medicul imediat dacă apar:  febră; modificări de culoare, secreții sau durere de intensitate progresiv crescândă la nivelul plăgii; tulburări respiratorii; aritmii.  Speranța de viață după un bypass coronarian s-a îmbunătățit semnificativ în ultimii ani datorită progreselor în chirurgie și în tratamentele medicale. Cu toate acestea, este important să subliniem că aceasta variază foarte mult de la o persoană la alta și depinde de o serie de factori, inclusiv de vârsta pacientului, sănătatea sa generală și stilul său de viață.  Intervenția de bypass aorto-coronarian este o procedură chirurgicală folosită pentru tratarea cardiopatiei ischemice și pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților. Dacă ai simptome sugestive pentru această afecțiune, consultă medicul cardiolog pentru a beneficia de un diagnostic corect și de tratamentul adecvat! Dacă vrei să afli mai multe despre această operație, consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți răspunde la toate întrebările!   Surse:  Bachar, Bradlee J, and Biagio Manna. „Coronary Artery Bypass Graft”, StatPearls Publishing, 8 Aug. 2023, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK507836/. Accesat la 10 Dec. 2024. Bhandari, Bishal, et al. „Ischemic Cardiomyopathy”, StatPearls Publishing, 31 July 2023, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK537301/. Accesat la 10 Dec. 2024. „Coronary Artery Bypass Graft”, NHS , Oct. 2017, www.nhs.uk/conditions/coronary-artery-bypass-graft-cabg/. Accesat la 10 Dec. 2024. „Coronary Artery Bypass Surgery”, Mayo Clinic, 2024, www.mayoclinic.org/tests-procedures/coronary-bypass-surgery/about/pac-20384589. Accesat la 10 Dec. 2024. „Patient Education: Coronary Artery Bypass Graft Surgery (beyond the Basics)”, Uptodate.com, 2024, www.uptodate.com/contents/coronary-artery-bypass-graft-surgery-beyond-the-basics. Accesat la 10 Dec. 2024. „Patient Education: Recovery after Coronary Artery Bypass Graft Surgery (CABG) (beyond the Basics)”, Uptodate.com, 2024, www.uptodate.com/contents/recovery-after-coronary-artery-bypass-graft-surgery-cabg-beyond-the-basics. Accesat la 10 Dec. 2024.

Generalități Chirurgia valvei mitrale se adresează afecțiunilor moderate sau severe ale valvei care separă cele două cavități stângi (atriul și ventriculul) ale inimii. Valva mitrală poate fi stenotică, împiedicând trecerea sângelui, sau insuficientă, situație în care aceasta  nu se închide complet și permite trecerea sângelui din ventriculul stâng in atriul stâng.  În funcție de cauza afectării valvei mitrale, chirurgul va alege între diferite tehnici chirurgicale care implică, fie repararea acesteia (se pastrează valva nativă), fie înlocuirea ei.  Înlocuirea valvei mitrale se poate face cu o proteză biologică (cu material provenit de la animal sau om) sau cu o proteză mecanică (metalică). Alegerea tipului de valvă implantată se face în funcție de vârstă și o serie de caracteristici ale pacientului (alte boli asociate, toleranța la tratamentul anticoagulant, posibilitatea unei sarcini în cazul femeilor tinere).  De fiecare dată, dacă este posibil, chirurgul va încerca să repare valva, dar există afecțiuni(de exemplu o valvă foarte calcificată) care nu permit acest lucru. De obicei, tehnica folosită se stabilește înainte de operație, în funcție de aspectul valvei la anumite investigații preoperatorii (ecografie cardiaca transtoracica sau transesofagiană), dar aspectul din timpul operației poate duce la schimbarea strategiei. Există situații când echipa medico-chirurgicală care vă evaluează poate să considere că riscul asociat intervenției chirurgicale este prea mare, fie datorită unor boli asociate, a vârstei sau a forței de contracție a inimii,  și să vă propună alternative minim invazive asociate cu risc mai scăzut și cu timp de recuperare mai scurt (de exemplu procedura Mitraclip sau valvulotomia cu balon). Cauze ale afectării valvei mitrale Stenoza mitrală În stenoza mitrală este împiedicată  trecerea liberă a sângelui între cele două cavități stângi ale inimii. Acest lucru se poate datora îngroșării sau calcificării foițelor valvei, în timp ducând la pierderea mobilității și lipirea lor. Cea mai frecventă cauză a acestei boli o reprezintă boala reumatismală. Această boală este datorată unei infecții în copilărie sau la vârstă tânără cu o bacterie numită Streptococ, care provoacă angină faringiană și la un anumit interval de la vindecarea infecției acute poate provoca reumatismul articular acut (RAA). În cadrul RAA pot fi afectate articulațiile, sistemul nervos sau inima. Dacă afectează inima, valva mitrală este aproape întotdeauna implicată. După mulți ani de la RAA, valva mitrală devine stenotică și provoacă simptome severe. Insuficiența mitrală Cauzele regurgitării mitrale sunt ischemice (ca și consecință a bolilor cardiace ischemice) sau non-ischemice. Acestea din urmă pot fi cauze degenerative (boli mixomatoase, degenerarea foițelor mitralei – două la număr: anterioară și posterioară, calcificarea inelului mitral), endocardită, boli reumatismale, dar și alte cauze precum: afecțiuni congenitale, cardiomiopatii, boli inflamatorii, afectiuni induse de medicamente, traumatisme. Principalele cauze ale bolii de valvă mitrală rămân: prolapsul de valvă mitrală (PVM), bolile ischemice, sindromul Marfan, reumatismul articular. Cât durează internarea? Durata spitalizării variază în funcție de tipul intervenției și de evoluția postoperatorie. Durata medie este de 5 zile. Care sunt riscurile intervenției chirurgicale? Sângerare în timpul sau după operație Cheaguri de sânge care pot provoca infarct miocardic sau accident vascular cerebral Funcționarea deficitară a valvei implantate  Tulburări de ritm Infecții Afectare pulmonară (pneumonii sau tulburări respiratorii) Insuficiență renală Deces Ce se întâmplă în timpul intervenției? Intervenția chirugicală se efectuează în anestezie generală, adică vei primi anestezice, vei dormi, nu vei simți durere tot timpul procedurii și medicul de anestezie-terapie intensivă va introduce o sondă în căile respiratorii conectată la un ventilator. Apoi se va conecta o pompă de circulație extra-corporeală care asigură circulația sângelui în organism. În general, chirurgia valvei mitrale se efectuează pe cord deschis și implică abordul printr-o incizie mediană a sternului care asigură accesul spre inimă.  În unele cazuri, repararea valvei mitrale se poate efectua prin abord minim invaziv,  adică o incizie minimă în lateralul toracelui, chirurgul folosindu-se de instrumente suplimentare, incluziv brațe robotice (cum este cazul operațiilor pe cord asistate robotic). Intervenția propriu-zisă se desfășoară diferit, în funcție de metoda de rezolvare aleasă. Dacă este nevoie de înlocuirea  valvei mitrale, o proteză formată dintr-un element fix- inelul și 2 elemente mobile (discurile metalice în cazul protezelor mecanice și foițele valvulare în cazul celor biologice) este cusută în locul valvei native, încercând să se păstreze cât mai mult din așa numitul aparat subvalvular mitral, adică structurile care contribuie la închiderea și deschiderea valvei native. Acest pas este necesar pentru o funcție cât mai bună a ventriculului stâng după intervenția chirurgicală. În cazul reparării valvei, chirurgul va folosi diferite tehnici care au ca scop restabilirea funcției  valvei. Aceste tehnici pot fi reprezentate de excizia țesutului valvular în exces, repararea cordajelor care ajută la închiderea și deschiderea valvei, reatașarea valvei la un cordaj rupt și, de fiecare dată când este necesar, adăugarea unui suport la baza valvei (anuloplastie). După atașarea valvei noi sau repararea valvei native, chirurgul va verifica că aceasta funcționează optim, ulterior va reporni inima și va închide inciziile efectuate. Ce se întâmplă după procedură? În perioada postoperatorie vei fi transferat in secția de ATI În primele 24-48 de ore se produce extubarea Se asigură supraveghere optimă si tratament medicamentos Examinări clinice și investigații Reabilitare cardiacă Ce trebuie să faci după externare? Se recomandă respectarea indicațiilor medicului, incluzând modificarea stilului de viață,  tratamentul medicamentos și monitorizarea prin controale regulate la o lună, ulterior la 3, 6 și 12 luni. Se va anunța medicul imediat dacă apar: febră, modificări de culoare, secreții sau durere de intensitate progresiv crescândă la nivelul plăgii, tulburări respiratorii, aritmii.

Generalitati Intervenția chirurgicală de by-pass aorto-femural, denumită și by-pass aorto-bifemural se adreseaza pacienților cu leziuni obstructive complexe la nivelul axului arterial aorto-iliac, respectiv aorto-femural, și presupune înlocuirea acestor vase afectate de la nivelul abdomenului și plicii inghinale cu un ”graft”. Graft-ul reprezintă de fapt o proteză, alcatuit din material sintetic, în forma literei Y, care se interpune între aortă si arterele femurale. În ceea ce privește afectarea infrainghinală, operația de by-pass femuro-popliteal reprezintă o înlocuire a circulației arteriale de la nivelul membrului inferior, sub ligamentul inghinal și dispune de mai multe variante, în sensul că se pot utiliza conducte protetice artificiale sau ”graft-uri” venoase recoltate de la același pacient în cursul procedurii, care fac legatura între vasele femurale de la nivelul coapsei și arterele distale. Arteriopatia cronică obliterantă a membrelor inferioare, prin afectare supra și infrainghinala reprezintă principala cauză care duce la acest tip de intervenții, avand ca și cauza principală procesul de ateroscleroză.    Boala arterială periferică Boala arterială periferică reprezintă obstrucția arterelor de la nivelul membrelor inferioare ca urmare a procesului complex al aterosclerozei, puternic influențată de factori de risc precum fumatul, dislipidemia, diabetul zaharat.  Cauze Principala cauza a bolii arteriale periferice este reprezentată de ateroscleroză, proces sistemic, care implică depozite de colesterol și inflamație la nivelul vaselor cu formarea plăcilor de aterom care produc în timp obstrucția acestora, cu limitarea fluxului snguin la nivelul membrelor inferioare și care duc la afectare musculară, tulburari trofice și musculare. Repercursiunile includ pe langă afectarea marcată a calității vieții, cu impotență functională, și posibilitatea apariției unor patologii acute, precum ischemia acută de membru, ulcerații sau necroze cu potențial scazut de vindecare datorită circulației deficitare, cu risc infecțios crescut, care pot duce în final pană la amputația membrului. Simptomatologia este dependentă în principal de localizarea si gradul leziunilor. Astfel, în caz de afectare a vaselor abdominale și inghinale, pacienții acuză durere cu caracter intermitent sau continuu la nivelul feselor și coapselor, tulburari de micțiune sau a funcției sexuale. Dacă leziunile sunt infra-inghinale, simptomatologia caracteristica este reprezentată de claudicația inermitentă, care reprezintă durere la nivelul gambei, cu caracter de crampa musculară, care apare la o anumită distanță de mers și cedează în repaus. După cum am precizat anterior, unii pacienți se prezintă înt-un stadiu mai avansat, prezentand ulcerații sau gangrene la nivelul membrului inferior, care presupun o abordare multidisciplinară. Cum te pregătești pentru intervenția chirurgicală de by-pass aorto-femural sau femuro-popliteal? Anterior intervenției propriu-zise, pacientul trebuie să înțeleagă importanța majoră a modificarii stilului de viață; astfel se recomandă: abandonarea fumatului, scădere ponderală pentru pacienții obezi și activitate fizică regulată, regim igienico-dietetic corespunzător, controlul patologiilor asociate: hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, dislipidemia. Cȃt durează internarea? Durata spitalizării variază in funcție de tipul intervenției, fiind mai multe variante, în funcție de intervenție. Durata medie de spitalizare este de 3-7 zile, care poate fi prelungită în funcție de evoluția post-operatorie. Care sunt riscurile intervenției de by-pass aorto-femural sau femuro-popliteal? Complicațiile posibile ale acestei intervenții chirurgicale sunt reprezentate de: sȃngerare în timpul sau după intervenția chirurgicală embolii și/sau tromboze care pot determina infarct miocardic sau accident vascular cerebral obstrucția ”graft-ului” infectii pneumonie/tulburări respiratorii Menționăm ca riscul chirurgical este evaluat individual și depinde atȃt de patologia cardiacă cȃt și de comorbiditățile asociate. Ce se intamplă în timpul intervenției de by-pass aorto-femural sau femuro-popliteal? Intervenția chirurgicală se realizează în sala de operații, sub anestezie generală- care presupune intubarea oro-traheala si ventilație mecanică. În cazul by-pass-ului femuro-popliteal anestezia poate fi regională, însemnand că sunt abolite reflexele și sensibilitatea din jumătatea inferioară a corpului. Durata intervenției depinde de complexitatea anatomica, localizarea leziunilor și numărul de by-pass-uri necesare. Intervenția de by-pass aorto-femural, după cum ii spune și numele, reprezintă o ”ocolire” a obstacolului de la nivelul aortei terminale, arterelor iliace sau femurale, prin interpunerea unui ”graft”  artificial. Abordul se realizează printr-o incizie la nivel abdominal; se întrerupe temporar circulația sanguină prin clampare proximal și distal de porțiunea afectată și se restabilește legătura prin conductul menționat anterior, în formă de Y, care se leagă cu un capăt de aorta și cu celelalte doua extremități de arterele femurale, repornindu-se ulterior circulația. În cazul by-passului femuro-popliteal principiul intervenției este identic, diferența fiind posibilitatea de utilizare a unui conduct protetic sau o venă proprie. Alegerea între ”graft-ul” protetic și cel venos depinde de mai mulți factori, dintre care menționăm calitatea/patența propriilor vene , severitatea și complexitatea afectării arteriale periferice. De asemenea prezența concomitentă a bolii coronariene ischemice poate limita utilizarea venelor pentru revascularizarea chirurgicală periferică, fiind de preferat să se păstreze în cazul necesității de revascularizare miocardică chirurgicală. Ce se întamplă după procedură? Transfer pe secția de ATI  În primele 24 de ore se produce extubarea  Se asigură supraveghere optimă și tratament medicamentos Se recomandă repaus la pat pentru 1-2 zile Examinări clinice si investigații Reabilitare cardio-vasculară în etape- initial pe durata spitalizării, ulterior în program ambulator și la domiciliu (pană la 6 săptămani) Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Se recomandă respectarea indicațiilor medicului, incluzand modificarea stilului de viață, tratamentul medicamentos și monitorizarea prin controale regulate, inițial la o luna, ulterior la 3,6,12 luni. Se va anunța medicul imediat daca apare: febră, modificări de culoare, secreții sau durere de intensitate progresiv crescandă la nivelul plăgii, tulburări respiratorii, aritmii. 

Ce este stimulatorul cardiac fără sondă? Stimulatorul cardiac Micra este cel mai mic stimulator cardiac din lume. Față de stimulatoarele convenționale, Micra este cu 93% mai mic având aproximativ dimensiunea unei capsule mari de vitamine. [3,4] Acest mic dispozitiv face parte din familia de device-uri minim invazive ceea ce presupune că implantarea lui în inimă se efectuează endovascular, prin venele corpului. Stimulatorul cardiac este proiectat pentru a ajuta inima să se contracte în cazul pacienților cu tulburări de ritm cardiac. El funcționează pe două arii: detectează ritmul anormal și stimulează mușchiul inimii, la nevoie.  Prin detectare se înțelege că dispozitivul monitorizează permanent activitatea electrică a inimii. Atunci când detectează un ritm bradicardic, adică o tulburare de ritm cu frecvență joasă intervine stimularea. Prin stimulare se înțelege că la detectarea ritmului anormal (frecvență prea lentă sau întrerupere în ritmul cardiac), dispozitivul transmite impulsuri electrice inimii care declanșează un ritm corespunzător.  Componente Stimulatoarele cardiace convenționale sunt compuse dintr-un dispozitiv propriu-zis denumit generator de puls și sondele de stimulare responsabile de transmiterea semnalelor electrice de la generator la inimă.  Față de acestea, Micra este un stimulator care nu necesită sonde de stimulare și odată implantat, devine complet autonom în inimă.  Când este necesară implantarea unui stimulator cardiac fără sondă? Stimulatorul cardiac Micra este destinat pacienților care suferă de tulburări de ritm cardiac și au nevoie de stimulare cardiacă.  Bradicardia reprezintă o dereglare a ritmului cardiac și se manifestă printr-un ritm cardiac prea lent. În mod normal, ritmul cardiac este cuprins între 60-100 de bătăi pe minut.  Atunci când suferi de bradicardie, pulsul scade sub 60 de bătăi pe minut astfel inima nu reușește să pompeze în organism suficient sânge bogat în oxigen.  De regulă, bradicardia apare din cauza unei defecțiuni la nivelul rețelei electrice a inimii, atât în producerea stimulilor electrici, cât și în mecanismul de conducere al acestora.  Diagnosticarea bradicardiei Pentru a putea afla dacă într-adevăr suferi de bradicardie este important să te programezi la un consult cardiologic. Odată ce ai ajuns în cabinetul medicului cardiolog, acesta îți va adresa o serie de întrebări (anamneza pacientului) cu privire la istoricul de afecțiuni cunoscute în familia ta, stilul de viață propriu de zi cu zi, anumite dependențe, s.a.m.d.  După efectuarea anamnezei, ți se va efectua: Electrocardiograma Test de stres Monitorizarea Holter ECG În anumite cazuri, aceste investigații nu reușesc să confirme sau să elimine diagnosticarea bradicardiei așa că pentru a reuși să descopere afecțiunea, medicul tău poate recomanda chiar și un studiu electrofiziologic cardiac. Deși nu este întotdeauna o afecțiune gravă, bradicardia poate afecta calitatea vieții tale. În prezent, există diferite strategii de tratament pentru bradicardie în funcție de cauzele și simptomele acesteia. În cazurile în care ajustarea tratamentului medicamentos nu reușește să dea rezultate, medicul cardiolog va recomanda implantarea unui stimulator cardiac.  Ți s-ar putea cere să nu consumi alimente sau lichide în noaptea anterioară procedurii. [1] De asemenea, ți se va spune și dacă este cazul să întrerupi administrarea anumitor tipuri de medicamente.  Va trebui să găsești un membru al familiei sau un prieten care să te poată ajuta să ajungi acasă după ce vei fi externat. Dacă rămâi internat peste noapte, nu uita să-ți pregătești un bagaj cu obiectele esențiale (pijamale, trusă de toaletă etc.). [5] Ce se întâmplă în timpul procedurii? Dacă ești candidatul ideal pentru această procedură, vei fi internat în spitalul nostru. După completarea actelor administrative, vei fi condus în rezerva ta, ulterior în sala de electrofiziologie.  Aici, asistenta medicală te va ruga să te urci pe masa de angiografie unde vei fi acoperit cu un câmp steril. Această procedură nu necesită anestezie generală așa că vei fi treaz pe toată durata intervenției și vei putea discuta cu medicul tău. La nivelul coapsei, medicul electrofiziolog va efectua o puncție în vena femurală pentru a introduce un cateter de livrare. Cateterul este un tub  subțire pe care medicul îl va ghida prin vene până la nivelul inimii cu ajutorul razelor X. Odată ajuns în ventriculul drept al inimii, folosindu-se de piciorușele device-ului, dispozitivul Micra va fi poziționat și fixat în peretele muscular. După ce a fost implantat, medicul electrofiziolog va verifica starea dispozitivului și se va asigura că acesta funcționează corect, după care va retrage cateterul. La locul de puncție, în partea superioară a coapsei, asistenta medicală va efectua un pansament compresiv și ulterior, vei fi condus în salon.  Cât durează internarea? Pentru că este o procedură minim invazivă, intervenția de implantare a dispozitivului Micra are avantajul unei recuperări rapide și a unei scurte durate de spitalizare. Durata de spitalizare este, în general, foarte scurtă, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații. Cel mai probabil, vei putea pleca acasă a doua zi după intervenție. După intervenție, vei primi un card de identificare al stimulatorului cardiac pe care vei fi sfătuit să îl porți tot timpul asupra ta pentru că acesta conține informații importante despre stimulatorul cardiac.  Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Vei ține legătura cu echipa medicală. Odată ce ești purtătorul unui stimulator cardiac Micra, medicul tău îți va recomanda controale medicale periodice în cadrul cărora se va monitoriza starea bateriei Micra, se vor examina și regla, dacă este cazul, setările stimulatorului și vei putea discuta despre eventualele simptome pe care le resimți. Pentru a examina starea stimulatorului, medicul va folosi un calculator denumit programator care îi permite să recupereze informațiile stocate în dispozitiv.  Monitorizarea la distanță Pentru a fi permanent conectat cu echipa medicală, pacienții cu dispozitiv Micra pot fi monitorizati la distanță cu ajutorul unui mic monitor care trimite informații de la stimulator la clinică. Astfel că dispozitivul transmite orice ritm cardiac și orice modificări ale dispozitivului care necesită atenție. Când se întâmplă acest lucru, echipa medicală va lua legătura imediat cu tine și te va ajuta.  Ce schimbări va trebui să faci pe termen lung?  De cele mai multe ori, nu există recomandări stricte care să îți schimbe rutina însă medicul tău te va informa cu privire la ce activități fizice vei putea face. Când trebuie schimbat stimulatorul? Durata de viață estimate a bateriei stimulatorului Micra este de aproximativ 8-13 ani după implantarea acestuia. [3,4] În cadrul fiecărui control periodic, medicul va verifica starea și puterea bateriei și va face recomandările medicale adecvate. Stimulatorul cardiac Micra trebuie înlocuit atunci când puterea bateriei ajunge la un nivel scăzut. Dacă bateria se consumă, dispozitivul Micra deja implantat nu poate fi scos din corp însă alături de el poate fi implantat un nou stimulator în ventriculul drept. [5,6] Care sunt riscurile implantării unui stimulator cardiac fără sondă? Stimulatorul Micra este implantat prin vena femurală și nu necesită conectarea generatorului la sonde astfel riscurile procedurii sunt foarte reduse. Nu există incizii ca în cazul stimulatoarelor tradiționale deci riscul de a face infecție locală este exclus.  În unele cazuri, la locul de puncție poate să apară un hematom însoțit de durere locală însă acesta se poate trata ușor prin aplicarea locală de compresă rece și un unguent cu heparină.  În cazul altor manifestări,  vei fi instruit să iei legătura cu echipa medicală. Întrebări frecvente Pot să fac un IRM dacă am stimulator Micra? Micra este aprobat pentru utilizarea în mediul IRM datorită designului unic dezvoltat astfel încât, în anumite condiții, pacienții pot fi supuși în siguranță la scanări IRM. Înainte de programare la scanare IRM, discută cu medicul tău cardiolog. Acesta te va informa cu privire la toate beneficiile și riscurile potențiale ale unei scanări IRM.  Majoitatea stimulatoarelor cardiace nu sunt considerate sigure pentru mediu IRM, deoarece IRM-ul poate modifica setările. Telefonul mobil poate să interfereze cu stimulatorul? Nu este recomandat să ții telefonul mobil în buzunarul cămășii sau a vestei în dreptul pieptului. Atunci când folosești telefonul mobil cu antenă, este recomandat să îl ții la aproximativ 15 centimetri de dispozitivul Micra.  Activități intime  Scopul implantării acestui dispozitiv este acela de a te ajuta să îți recapeți calitatea vieții. Intimitatea este o parte normală a vieții unui pacient, iar dispozitivul Micra nu impactează negativ acest aspect. Pacienții își pot relua activitatea sexuală normală atunci când se simt confortabil.  Detectoare antifurt și sisteme de securitate aeroportuară Pentru a fi liniștit puteți, încă de la începutul controlului de scuritate, să arătați cartela de identificare a stimulatorului ofițerului desemnat. Dacă acesta folosește o baghetă manuală, solicitați să nu o țină deasupra stimulatorului dumneavoastră sau să o rotească înainte și înapoi în zona respectivă. Ca alternativă, puteți solicita operatorului de securitate un control manual în zona stimulatorului. Este puțin probabil ca stimulatorul Micra să fie afectat de detectoarele de metal și de scanerele imagistice corporale complete regăsite în aeroporturi. Însă trecerea prin acestea ar putea declanșa alarma unui detector de metale.  Pentru a reduce la minimum riscul de interferență temporară cu stimulatorul cardiac este recomandat ca atunci când treceți prin arcadele de trcere să NU atingeți suprafețele metalice din jurul oricărui echipament de control în timpul procesului de verificare.  Pot călători cu stimulator cardiac? Pacienții cu Micra pot să călătorească fără niciun motiv de îngrijorare pentru că dispozitivul nu prezintă probleme cu presurizarea sau altitudinea.  Însă dacă urmează să faci o călătorie mai lungă, discută înainte cu medicul tău. Acesta te poate sfătui unde să apeleze în cazul în care ai nevoie. Pot să conduc dacă am stimulator cardiac?  Este recomandat să ții cont de sfatul medicul tău cardiolog. Unele persoanele cu stimulator cardiac pot prezenta un risc de evenimente subite care pot cauza accidente.  Articole electronice de uz casnic Nu există nicio contraindicație în folosirea aparatelor de uz casnic atât timp cât acestea se regăsesc în stare perfectă de funcționare.  Magneții și stimulatorul cardiac Este recomandat ca orice element care conține magneți să fie ținut la o distanță de cel puțin 15 cm față de dispozitivul Micra. De cele mai multe ori, câmpurile magnetice din mediul de acasă nu afectează funcția stimulatorului atât timp cât obiectul respectiv este utilizat conform destinației prevăzute și este întreținut corespunzător. Cele mai comune dispozitive cu câmp electromagnetic sunt: cuptoarele cu microunde, telefoanele fără fir, aparatele radio, televizoarele, cd playere, uscătoarele de păr, aparate electrice de ras, aparatura din bucătărie, periuțe de dinți electrice, pături electrice, mașinile de tuns iarba, calculatoarele, uneltele de mici dimenisiuni, s.a.m.d. Ce dispozitive pot afecta funcționarea normală a stimulatorului Micra? Unele aparate care folosesc curent de peste 160 amperi pot afecta tempora funcționarea normală a dispozitivului Micra. Printre acestea facem referire la aparatura de sudură și ferăstraiele cu lanț. Se recomandă evitarea utilizării aparatelor de sudură care folosesc curent de peste 160 amperi.  Dacă totuși lucrezi în acest domeniu și ești forțat de împrejurări să continui discută cu medicul tău cardiolog și respectă precauțiile de siguranță de mai jos: Aparatura de sudură Șorțurile sau vestele nu te vor proteja eficient de energia electromagnetică generată de aparatul de sudură Lucrează într-o zonă uscată și folosește mănuși și pantofi uscați Păstrează o distanță de 60 de cm între arcul de sudură și dispozitivul Micra Poziționează aparatul de sudură la aproximativ 1,5 metri de zona de lucru, iar cablurile de sudură cât mai departe de zona stimulatorului.  Conectează cleștele de masă la metal cât mai aproape de punctul de sudură. Organizează-ți lucrul astfel încât mânerul și tija să nu intre în contact cu metalul sudat în cazul în care sunt scăpate din greșeală Lucrează într-o zonă care oferă o bază solidă și un spațiu suficient pentru a te mișca în voie Lucrează alături de o persoană care este informată cu privire la condiția medicală și înțelege aceste indicații Ferăstrăul cu lanț Energia electromagnetică generată de un ferăstrău cu lanț este similară cu cea generată de alte tipuri de unelte electrice acționate cu benzină. Dacă apar interferențe electromagnetice cu stimulatorul cardiac și dacă prezinți simptome cum ar fi amețeală și stare de confuzie, un ferăstrău cu lanț aflat în stare de funcționare poate prezenta un risc mai mare de rănire pentru tine decât orice alte unelte de putere.  Este recomandat să respecți precauțiile de siguranță de mai jos: Asigură-te că echipamentul este împământat corespunzător și păstrează o distanță de 15 cm între motorul ferăstraului cu lanț și dispozitivul Micra.  Păstrează o distanță de 30 de cm între componentele sistemului de aprindere al unui ferăstrau cu lanț acționat cu benzină și stimulator.  Oprește imediat tăierea și ferăstraul cu lanț dacă te simți amețit sau ai stări de confuzie Nu interveni asupra motorului în timpul funcționării Nu atinge bobina, distribuitorul sau cablurile bujiilor unui motor pornit Atenționări speciale: Majoritatea articolelor de uz casnic și hobby sunt puțin susceptibile să afecteze dispozitivul cardiac atunci când acestea sunt în stare bună de funcționare, utilizate conform destinației prevăzute, iar distanțele recomandate sunt menținute.  Pentru articolele care transmit energie printr-o antenă, se recomandă respectarea distanțelor menționate dintre antenă și stimulatorul tău cardiac.  Menține cel puțin distanța recomandată între obiect și stimulatorul Micra: Distanța de 30 de cm Mașina/motocicletă – de la componentele sistemului de aprindere Gard electric Cutie cu transformator (cutia verde din curte) Motor de barcă Încărcător de baterii Sisteme de aprindere pe benzină – de la componentele sistemului de aprindere Unelte pentru motoare pe benzină – de la componentele sistemului de aprindere (cositoare, mașină de curățat zăpada, motocositoare, ferăstrău cu lanț) Echipament radio pentru amatori, radio pentru amatori, radio de marină Walkie Talkie – între 3 -15 wați – de la antenă Bandă de utlizare comună (CB) Radio – 5 wați sau mai puțin – de la antenă Sursă de alimentare neîntreruptibilă (UPS) Distanța de 60 de cm Detector de metale Comber pentru plajă – din capul de căutare Masină și plită de gătit prin inducție Unelte de lucru montate pe banc/libere – pentru motoare cu 400 de cai putere sau mai puțin (compresor de aer, mașini de găurit, concasor, dispozitive de spălare sub presiune, ferăstrau pentru masă) Cabluri de legătură Aparat de sudură (curenți de până la 160 de Amperi) Echipament Radio pentru amatori, radio pentru amatori, radio de marină Walkie Talkie – între 15 -30 de wați – de la antenă NERECOMANDAT SPRE FOLOSIRE Stimulator pentru abdomen Cântar electronic pentru determinarea procentului de grăsime corporală Apărătoare/pernă saltea magnetică Aparat de sudură (curenți de peste 160 de Amperi) Diatermie (unde de înaltă frecvență, unde scurte și microunde) MRA (angiografie prin rezonanță magnetică) pentru dispozitivele care nu sunt condiționate RM (prin rezonanță magnetică) IRM* Colonoscopia virtuală cu IRM – pentru dispozitivele cae nu sunt condiționate RM *Cu excepția cazului în care dispozitivul este condiționat cu mediul RM, consultă instrucțiunile IRM pentru dispozitivul respectiv.  Referințe: “Heart Pacemaker: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2012, medlineplus.gov/ency/article/007369.htm. Accessed 20 May 2022.  Williams E. Whiting J. Micra Transcatheter Pacing System Size Comparison. Noiemrbie 2014.Date Medtronic din fișier. Medtronic Micra AV MC1AVR1 Device Manual. Martie 2020 Pender J. Whiting Micra AV Battery Longevity. Ianuarie 2020. Datele Medtronic din fișier. Medtronic Micra MC1VR01 Clinican Manual. Aprilie 2015 Reynolds D. Duray GZ, Omar R, et al. A Leadless Intracardiac Transcatheter Pacing System. N Engl J Med. Februarie 11,2016;374(6):533-541.

Generalități despre coarctația de aortă Este o afecțiune congenitală reprezentând 5-8% din totalul cardiopatiilor congenitale, care presupune îngustarea (stenoza) unei porțiuni a aortei (principalul vas din corp). Poate fi izolată (cel mai frecvent) sau se poate asocia cu alte afecțiuni cardiace (defect septal ventricular, persistență de canal arterial, boli valvulare – bicuspidie aortică și mai rar, cu afecțiuni care implică inima dreaptă). În mod clasic, coarctația este localizată la nivelul aortei toracice după originea arterei subclavii stângi (ultima ramură care își are originea la nivelul porțiunii inițiale a aortei), dar poate afecta și porțiunea orizontală (transversă) a aortei. Mai rar, afectarea vasului implică segmentul final al aortei în interioriul toracelui sau la nivel abdominal și în aceste cazuri, de obicei este afectată o porțiune mai lungă a vasului. Consecința este obstrucția fluxului de sânge prin aortă. Îngustarea se datorează “plierii” stratului intern al aortei care devine ca un “raft” sau ca o membrană cu orificiu central sau lateral, îngreunând curgerea sângelui prin vas. Cel mai adesea diagnosticul este stabilit înainte de vârsta de 10 ani, dar uneori (cca 25% din cazuri) afecțiunea este depistată după această vârstă. Simptomele coarctației de aortă Pacienții diagnosticați au de obicei simptome specifice de insuficiență cardiacă și hipertensiune arterială. Mai rar, pot fi asimptomatici. Manifestările tipice, în funcție de vârstă, includ: • Făt: ventriculi și marile vase cu aspect disproporționat, asociere cu alte afectiuni cardiace congenitale, parametrii ecografici modificați – îngroșare nucală, anomalii cromozomiale (la teste specifice efectuate în timpul sarcinii, ex. Sdr Turner). • Nou-născut: colaps, acidoză, insuficiență cardiacă, suflu la nivel cardiac, care poate fi auzit și posterior (în spate) (zgomot anormal care se aude într-o anumită etapă a ciclului cardiac sau poate fi continuu), puls diminuat sau absent la nivelul membrelor inferioare comparativ cu cel de la nivelul brațelor, hipertensiune la nivelul membrelor superioare. • Copilul mic: insuficiență cardiacă (probleme legate de respirație – la efort sau în repaus, dificultate în realizarea acțiunilor care implică un grad de efort), suflu (așa cum a fost descris anterior), diferențe de puls între membrele superioare și cele inferioare, hipertensiune și mai rar, cardiomiopatie (afectarea inimii secundar efortului de împingere a sângelui prin zona îngustată, ceea ce face să crească mult presiunea în interiorul inimii. Acest lucru poate duce la îngroșarea pereților ventriculilor și la afectarea funcției lor). • Copilul mai mare, adolescent și adult: suflu, diferențe de puls, hipertensiune la nivelul membrelor superioare, intoleranță la efort, slăbiciune la nivelul picioarelor și claudicație ( durere apărută la nivelul gambelor în timpul mersului, cu grade variate în funcție de distanța parcursă), senzație de picioare reci, oprire cardiacă (prin aritmii – tulburări ale ritmului normal al inimii și/sau secundar cardiomiopatiei hipertrofice – forma descrisă anterior – îngroșarea pereților inimii din cauza presiunii crescute), afectarea retinei secundar hipertensiunii, disecția (formarea între straturile aortei a unui nou lumen) sau ruptura aortei, hemoragii intracerebrale, endocardita infecțioasă (infecție la nivelul structurilor inimii). Cât durează internarea? Comparativ cu chirurgia cardiacă, procedura intervențională are avantajul unei recuperări rapide și a unei scurte durate de spitalizare. Durata de spitalizare este, în general, sub o săptămână, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații. Riscuri Complicațiile sunt rare și riscul de complicații e scăzut printr-o pregătire corespunzătoare și o supraveghere permanentă a pacientului. reacții alergice la substanțele administrate reacții la anestezice fistule arteriovenoase la nivelul puncției vasculare mici sângerari la nivelul puncției vasculare febră cefalee, migrenă infecție embolie gazoasă aritmie cardiacă embolizare sau migrare a stentului complicații cerebrovasculare ( prin migrarea stentului, ruptură sau disecția de aortă, ruptură balon, progresie ateroscleroza la hipertensivii vârstnici) hemoliză lezarea peretului aortic sau al artrei femurale ruptura sau disecția de aortă (și foarte rar, deces intraoperator) risc de recoarctație ( în caz de angioplastie cu balon) risc de stenoză intrastent hipertensiune paradoxală sau persistent hipertensiunii paraplegie Ce se întâmplă în timpul procedurii intervenționale Procedura se realizează printr-o tehnică similară angiografiei, după ce s-a ales tipul de tratament optim (dilatare sau implantare de stent). După anestezie, medicul intervenționist va efectua o mică incizie la nivel inghinal pentru a vizualiza artera femurală. Aici va introduce o teacă (un tub de plastic care permite manipularea echipamentului necesar intervenției). Ulterior se administrează heparină (un medicament care previne formarea cheagurilor de sânge în timpul intervenției) și apoi se introduce un fir subțire (cateter-ghid) care ajunge la nivelul leziunii, trece de zona îngustată și rămâne fixat la nivelul unui ram ce pornește din aortă. Se introduce un nou cateter de-a lungul primului cateter-ghid până în zona îngustată. Tehnica În funcție de tehnica aleasă (dilatare sau implantare de stent), acest cateter este prevăzut fie doar cu balon, fie va fi asociat la balon și stentul care va fi montat ulterior (de obicei este un dispozitiv de tip “balon-în-balon”). În cazul angioplastiei cu balon, după ce cateterul a fost poziționat în zona coarctată, se va umfla balonașul cu substanță de contrast diluată, timp de 5 secunde. Manevra se repetă de obicei de 2-4 ori la interval de 5 minute. La final se verifică angiografic rezultatul ( se urmărește diametrul vasului și se măsoară gradientul de presiune). În cazul implantării de stent se poziționează cateterul în zona afectată, se poziționează stentul (se verifică prin angiografie), apoi se umflă primul balonas (cel intern). Se verifică poziția stentului angiografic, se umflă și al doilea balonaș (cel extern) și se montează stentul. Odată ce stentul s-a montat în poziția corectă, balonașele se dezumflă și ulterior, se retrag. În cazul copiilor foarte mici, pentru a preveni lezarea arterei femurale, se utilizează pentru montarea stentului un dispozitiv care presupune doar un singur balon si stentul de montat. Postprocedural se administrează tratament antibiotic intravenous, timp de o zi. Hemostaza După terminarea procedurii se scot cateterele și tecile arteriale, iar la locul de puncție se realizează compresia arterei folosite ca abord. Pentru a se obține compresia, se pune un pansament compresiv ce trebuie păstrat timp de 24 de ore pentru a se evita sângerările. În ambele cazuri de abord, pacientului i se va indica să păstreze repaus la pat. În anumite situații, există indicația de a monta un sistem hemostatic la nivelul puncției femurale. Acesta se montează în sala de angiografie, imediat după terminarea intervenției. AngioSeal este mic dop de colagen și se introduce în interiorul arterei femurale. Acesta are ca efect obținerea hemostazei în doar două ore. Astfel, pacientul își poate mișca piciorul în voie și se poate ridica din pat. Ce dispozitive medicale sunt folosite? Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai fost supus unei astfel de proceduri, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție. Imediat după externare vei face recuperare fizică.

Ce este angiografia generală? Angiografia este o metodă minim invazivă de diagnostic care explorează radiologic cu substanță de contrast arterele și venele sistemului cardiovascular. În funcție de segmentul vascular investigat, explorarea se va numi: angiografie sau arteriografie de arc aortic, de membre superioare, de aortă toracică si abdominală, de membre inferioare sau selectivă, așa cum este  coronarografia sau arteriografia carotidiană. Angiografia venoasă se numește flebografie. Arteriografie Arteriografia este investigația minim invazivă care oferă date despre modificările morfologice arteriale adică despre stenoze, obstrucții complete, dilatații anevrismale, despre locul exact și dimensiunea leziunilor, precum și despre existența circulației colaterale. Arteriografie/aortografie Arteriografia este o investigația diagnostică, investigație minim invazivă care oferă date despre modificările morfologice intraluminale ale vaselor, adică despre stenoze, obstrucții complete sau dilatații anevrismale, despre locul exact și gradul de severitate al leziunilor, precum și despre alegerea metodei de tratament. Coronarografia Coronarografia este cea mai utilizată investigație minim invazivă care se efectuează pentru evidențierea circulației arteriale a inimii pentru a vedea dacă arterele coronare sunt afectate, care este gradul de stenozare și care este cea mai bună metodă de revascularizare: angioplastie cu stent sau bypass aorto-coronarian. Flebografia Flebografia este o metodă prin care medicii vizualizează rețeaua venoasă a unui membru (superior sau inferior) după injectarea substanței de contrast radioopace într-una din venele periferice. Această investigație se recomandă pentru a detecta obstrucțiile venoase profunde ale membrelor sau ale venelor cave. Când ai nevoie de angiografie? Angiografia generală îți poate fi recomandată atunci când medicul tău suspectează că suferi de o afecțiune a vaselor de sânge din diferite părți ale corpului: creierul, inima, membrele superioare și inferioare. [2] Angiografia ajută la diagnosticarea: bolilor vasculare (anevrisme, stenoze sau malformații vasculare) evaluarea fluxului sanguin în zonele afectate de boli cardiovasculare sau accidente vasculare cerebrale identificarea cauzelor durerii în piept (angina pectorală) Cum te pregătești de procedură? Discută cu medicul tău în cazul în care urmezi deja un tratament medicamentos. Este posibil să ți se ceară să întrerupi anumite medicamente cu câteva zile înainte de procedură, mai ales dacă acestea pot afecta coagularea sângelui, cum ar fi medicamentele anticoagulante. Medicamentele antiagregante de tipul aspirină în doză cardiologică sau clopidogrel nu necesită întrerupere. Este foarte important să anunți medicul dacă ești alergic la orice substanță sau medicament. Așa cum menționăm mai jos, în timpul procedurii ți se va injecta o substanță de contrast și daca te cunoști cu istoric de alergii, pentru a evita reacțiile alergice, sunt necesare tratamente de desensibilizare sau să ți se faca o testare. Dacă ești alergic la substanța de contrast radioopacă care se utilizează în timpul angiografiei, medicul cardiolog clinician va decide dacă procedura poate fi efectuată sau nu. În cazuri foarte  rare, reacțiile alergice  la substanța de contrast pot fi periculoase și pot necesita tratament de urgență de aceea este indicat să semnalăm istoricul de alergie. De asemenea, trebuie precizat că testarea de rutină la toți pacienții nu este indicată. [4] Vei fi rugat să nu mânânci cu cel puțin 6 ore înainte de procedură. Este indicat să te hidratezi înainte de procedură și să oprești consumul de lichide cu o oră înainte de intervenție. Ce se întâmplă în timpul procedurii de angiografie? Angiografia se poate realiza în două moduri: angiografie invazivă în sala de cateterism cardiac sau  angiografie noninvazivă  prin  CT (Angio -CT) sau rezonanță magnetică (angio- MRI). Procedura de angiografie prin cateterism se realizează într-o sala de operatii, cu anestezie locală la locul de puncție. În timpul intervenției, se introduce un cateter într-un vas de sânge, cum ar fi artera radială sau femurală și se avansează, sub ghidaj fluoroscopic către zona investigată (creier, inimă, mâini, picioare). Odată ajuns cateterul în zona dorită, medicul injectează, o substanță de contrast si cu ajutorul unui aparat care se numește angiograf și emite radiații X, se vor vizualiza aspectul arterelor și fluxul sanguin din acea zonă. Dacă există blocaje în calea curgerii normale a sângelui sau malformații ale venelor, medicul va recomanda tratamentul acestora prin diferite proceduri intervenționale (angioplastie cu balon, angioplastie cu stent, procedura Jetstream, proceduri de rotablație, tratamentul cu dispozitiv de tip coil pentru anevrismul cerebral, etc) sau prin proceduri chirurgicale. În cazul Angio MRI sau Angio CT, vei primi substanță de contrast pe cale venoasă și vei fi plasat într-un scanner care va captura imaginile din zona investigată. Cât durează internarea? Angiografia prezintă avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. Perioada de internare variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura de angiografie. Te vei putea întoarce la viața ta, în numai câteva zile, cu condiția să eviți activitățile ce presupun efort fizic intens. [3] Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de angiografie, este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul cardiolog și să respecți tratamentul indicat de acesta. El îți va spune și ce poți face sau nu pe parcursul recuperării după angiografie. Dacă totul decurge așa cum ar trebui, îți vei putea relua activitatea imediat. Ți s-ar putea recomanda să eviți să faci baie în cadă pentru o săptămână după angiografie dacă ai avut abord femural. Vei putea face duș, dar este indicat să încerci să menții zona puncționată cât mai uscată. Vei fi mai sfătuit și să eviți să faci sport sau orice fel de activitate ce implică efort fizic intens timp de aproximativ 1-2 săptămâni. [3] Care sunt riscurile angiografiei generale? În general, angiografia este o procedură sigură, dar poate exista un risc de complicații, cum ar fi sângerarea la locul de puncție sau reacții alergice la coloranții de contrast. Riscul de mortalitate este de 0.1% Care este prețul unei angiografii generale? Pentru a afla detalii suplimentare despre cum să te programezi la procedura de angiografie, completează formularul de contact din pagină. Unul dintre consilierii noștri medicali te va contacta în cel mai scurt timp. Angiografia este o procedură minim invazivă, nedureroasă și fără riscuri mari.  Este foarte utilă în diagnosticarea bolilor vasculare (anevrisme, stenoze sau malformații vasculare), în evaluarea fluxului sanguin în zonele afectate de boli cardiovasculare sau accidente vasculare cerebrale și în identificarea cauzelor durerii în piept, precum și evaluarea funcției inimii și a arterelor coronare. Medicul cardiolog îți va explica tot ce ține de această procedură în timpul consultului inițial, așa că nu ezita să pui întrebări dacă anumite aspecte nu îți sunt clare. De asemenea, consilierii noștri din cadrul ARES Help îți stau la dispoziție pentru a-ți răspunde la orice întrebări ai avea. 1.     “Coronary Angiogram - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2021, www.mayoclinic.org/tests-procedures/coronary-angiogram/about/pac-20384904. Accessed 19 May 2022. 2.     “Society for Vascular Surgery. Angiogram.” (https://vascular.org/patients-and-referring-physicians/conditions/angiogram) Accessed 4/24/2023. 3.     The Society for Cardiovascular Angiography and Interventions. Your Angiogram: What to Expect. (http://www.secondscount.org/tests/test-detail-2/your-angiogram-what-to-expect#.YsSRL3bMKM8) Accessed 4/24/2023. 4.     Allergies to IV Contrast Dye (https://www.verywellhealth.com/iodine-contrast-allergy-83066) Accessed 4/24/2023  

Descriere Angioplastia venoasă cu balon și/sau stent este o metodă de tratament minim invaziv pentru tromboza venoasă profundă și implică dilatarea vasului înfundat cu ajutorul unuia sau a mai multor baloane și, în anumite cazuri, montarea unui dispozitiv metalic de mici dimensiuni (stent), care repermeabilizează vasul și fixează trombul în peretele acestuia, pentru a evita migrarea lui. Tromboza venoasă profundă este una dintre cele mai frecvente afecțiuni cardiovasculare, caracterizată prin formarea şi prezenţa unor mase trombotice (cheaguri de sânge) în lumenul venelor profunde din sistemul venei cave inferioare sau venei cave superioare. Vasele cele mai afectate sunt cele de la nivelul membrelor inferioare, abdomen sau membrele superioare. Cate forme de tromboza venoasa sunt? Tromboza venoasă profundă are două forme: tromboza venoasă profundă acută și tromboza venoasă cronică. În faza acută, până la 4 săptămâni de la debut, manifestările care apar sunt durere, edeme, umflături ale picioarelor, dificultăți la mers. Toate aceste simptome sunt cauzate de încetinirea fluxului sangvin la nivelul circulației de întoarcere, și, adesea, de formarea unui cheag de sânge (tromb) care devine un obstacol în calea circulației normale a sângelui. Tromboza venoasă profundă cronică apare după 4 săptămâni de la debutul afecțiunii, când, din cauza netratării la timp a simptomelor, începe să apară sindromul post-trombotic. Sindromul post-trombotic înseamnă dereglarea cronică a circulației venoase. Studiile recente arată ca 90% dintre pacienții care dezvoltă sindrom post-trombotic nu vor mai putea lucra în maximum zece ani, din cauza dificultăților la mers, a durerilor și gangrenelor. Cui se adresează procedura de angioplastie venoasă cu balon și/sau stent? Indicația pentru această procedură este stabilită de o echipă formată din medicul cardiolog și medicul radiolog, cu competență în radiologie intervențională. În general, procedura se folosește cu succes în cazul pacienților care suferă de: Tromboză venoasă profundă cronică Sindrom post-trombotic Ocluzia fistulei arterio-venoase la pacienții cu hemodializă Procedura de angioplastie venoasă cu balon și/sau stent prezintă o serie de avantaje care țin de confortul pacientului, scăderea riscului de infecție intraspitalicească și complicații și durata scurtă de spitalizare. Cât durează internarea? Angioplastia venoasă cu balon și/sau stent prezintă avantajul tratamentelor endovasculare, astfel că durata spitalizării este redusă. Pacientul rămâne în spital cel mult 48 de ore de la efectuarea intervenției. În acest timp, îi sunt efectuate analize și investigații și este monitorizat în salon. Cum de desfășoară procedura de angioplastie venoasă cu balon și/sau stent? Procedura se realizează în sala de angiografie, sub analgo-sedare. Pacientul este întins pe masa angiografului, cu fața în sus. În funcție de vasul afectat, medicul radiolog intervenționist va face o puncție la nivelul unei vene. Cel mai frecvent, puncția se face la nivelul venei poplitee, sub genunchi. În cazul pacienților care fac hemodializă, puncția se face la nivelul fistulei arterio-venoase. La nivelul puncției, medicul radiolog introduce o teacă și prin această teacă este introdus un cateter (un tub subțire) de diagnostic. Sub ghidajul razelor X, cateterul de diagnostic este avansat până la nivelul vasului afectat. Apoi pe ghidul cateterului se introduc diverse baloane, de diverse dimensiuni și se efectuează multiple dilatări care au rolul de a reface lumenul vascular și de a rupe trabeculii (formațiuni fibroase) formați în cadrul trombului. În unele cazuri, este nevoie de implantarea unui stent, un dispozitiv metalic de dimensiuni reduse asemănător unui arc de pix, care să mențină pereții vasului dilatați. În plus, stentul fixează trombul în peretele vasului, împiedicând migrarea acestuia în circulația sangvină. Ce fel de materiale sunt folosite? În timpul angioplastiei venoase cu balon și/sau stent se folosesc materiale asemănătoare celor folosite în angioplastiile arteriale. Se folosesc baloane compliante care pot fi umflate până la presiuni de 16, 20 de atmosfere. Stenturile folosite sunt stenturi cu forță radială mare, ajungând până la diametre de 14, 16 mm și lungime de 120-150 mm. Care sunt riscurile angioplastiei venoase cu balon și/sau stent? Ca majoritatea procedurilor endovasculare, angioplastia venoasă cu balon și sau stent este o intervenție sigură cu un procent ridicat de reușită și un coeficient de risc scăzut. Totuși, există riscuri intra și post procedurale care pot să apară. Acestea sunt de obicei evitate printr-o pregătire preoperatorie temeinică. ·         Alergia la substanța de contrast pe bază de iod ·         Migrarea unui stent în circulația venoasă, din cauza calculării greșite a dimensiunilor acestuia ·         Embolie pulmonară intra-operatorie (blocaj total sau parțial al lumenului arterei pulmonare sau a uneia dintre ramurile acesteia de către un tromb migrat în circuitul mic dinspre sistemul venos al circuitului mare) Această complicație este evitată prin montarea unor filtre de venă cavă. Avantajele procedurii minim invazive Procedura de angioplastie venoasă cu balon și/sau stent prezintă o serie de avantaje care țin de confortul pacientului, scăderea riscului de infecție intraspitalicească și complicații și durata scurtă de spitalizare.

Generalități despre fistula arterio-venoasa coronariana În mod normal, de la nivelul aortei pornesc două artere coronare, care se îngustează progresiv, pe măsură ce se ramifică pentru a vasculariza optim miocardul (mușchiul inimii). Fistula arterio-venoasă coronariană (FAVC) presupune o comunicare, de dimensiuni variabile, între o arteră coronară și fie o cavitate a inimii ( atriul sau ventriculul drept, respectiv ventriculul stâng; fistula coronaro-camerală), fie cu un segment venos din circulația sistemică sau din cea pulmonară (fistula coronariană arterio-venoasă). De obicei, ele se găsesc sub aceeași denumire – fistula arterio-venoasă coronariană (FAVC)- întrucât mecanismul producerii și consecințele sunt aceleași. În această categorie intră inclusiv comunicarea între artera coronară și segmentul arterial pulmonar. Rareori fistula implică ambele artere coronare. Cel mai frecvent, fistula presupune comunicarea la nivelul inimii drepte sau cu un segment venos și, mai rar, implică ventriculul stâng sau pericardul („sac” care învelește inima). În ordinea frecvenței, comunicările se realizează cu inima dreaptă (90%; și în acest caz cel mai adesea la nivelul ventriculului, urmat apoi de atriu și vasele pulmonare), ventriculul stâng, atriul stâng și sinusul coronar. FAVC pot fi congenitale sau dobandite. Cele congenitale pot fi izolate sau se pot întâlni în cadrul unor defecte cardiace complexe (cel mai frecvent în stenoza severă sau atrezia pulmonară fără afectarea septului interventricular, în stenoza unui ram arterial pulmonar, tetralogia Fallot, coarctația de aortă, hipoplazia inimii stângi, atrezie de aortă). FAVC dobândite sunt consecințe rare ale traumatismelor (de tipul plăgilor înjunghiate sau împușcate), după intervenții chirurgicale, cateterism cardiac, implantare de pacemaker, biopsie endomiocardică, miectomie în cardiomiopatie hipertrofică, corecție tetralogie Fallot, ablația cu radiofrecvență pentru căi accesorii. Majoritatea FAVC sunt de dimensiuni mici și sunt asimptomatice, fiind descoperite întâmplător ecocardiografic sau angiografic; de obicei nu au complicații și se pot închide spontan. Totuși, FAVC mari pot fi și de 3 ori mai mari decât calibrul normal al unei artere coronare și de obicei, se asociază cu simptome și complicații. În timp, artera coronară implicată, se dilată formând un anevrism, pot să apară ulcerații intimale sau ale mediei (leziuni ale pereților arterei), rupturi ale intimei, depunere de plăci de ateroscleroză, calcificări, tromboze. Ocazional, se complică prin insuficiență cardiacă. De asemenea, în funcție de natura comunicării (locul în care drenează), FAVC poate mima alte patologii cardiace: drenajul în: • venele sistemice sau în atriul drept poate mima un defect septal atrial • arterele pulmonare mimeaza persistența de canal arterial • atriul stâng duce la încărcare de volum, similară celei din insuficiența mitrală • ventriculul stâng mimează insuficiența aortică. Cat de frecvente sunt FAVC? FAVC reprezintă cca 0.2-0.4% din cardiopatiile congenitale și cca 50% din anomaliile vasculare congenitale pediatrice. Nu există corelație cu rasa sau sexul. Pot fi prezente la orice vârstă, dar pot fi suspicionate la copilul cu suflu cardiac asimptomatic sau cu fenomene de insuficiență cardiacă. Simptome asociate FAVC Majoritatea copiilor cu FAVC mici sunt asimptomatici. În cazul FAVC moderate sau mari se poate ausculta un suflu cardiac. În cazul copiilor, simptome precum angina pot fi evidențiate prin manifestări precum iritabilitate, transpirații intense, paloare, tahipnee (frecvența respiratorie crescută), tahicardie (frecvența cardiacă crescută). De asemenea, majoritatea se prezintă la 2-3 luni cu fenomene de insuficiență cardiacă precum oboseală și transpirații la alimentare, tahipnee, paloare, retard al creșterii. Pacienții mai în vârstă se pot prezenta cu fenomene de insuficiență cardiacă, aritmii, sincopa, angina, endocardita (rar). Cel mai frecvent ei acuză: • dispnee de efort (respirație dificilă la efort) • angină • oboseală • palpitații Complicațiile asociate FAVC includ: • ischemie miocardică, și, uneori, din cauza ischemiei cronice, rupturi de mușchi papilar ai valvei mitrale • cardiopatie ischemică • insuficiență cardiacă congestivă • endocardita bacteriană • moarte cardiacă subită • boală aortică • boală mitrală • ateroscleroză prematură. Diagnosticul FAVC Unele teste de laborator pot fi modificate (de ex. enzimele cardiace, sau în caz de complicare cu insuficiență cardiacă, crește nivelul peptidului natriuretic cerebral – BNP). Imagistica are un rol important: • radiografia toracică • electrocardiogramă • ecografia cardiaca este utilă în diagnosticul FAVC și poate revela: 1. creșterea volumului atriului stâng sau al ventricului stâng 2. dilatarea arterei coronare 3. flux cardiac crescut 4. drenajul fistulei 5. mișcare a coloanei de sânge de tip „run-off” în aorta descendentă 6. sinus coronar dilatat 7. flux sanguin la nivelul unei camere cardiace, fără dilatarea unei artere coronare, în cazul fistulelor mici. • cateterism cardiac: metoda de elecție în identificarea FAVC. • imagistica prin rezonanța magnetică este o metodă neinvaziva de apreciere a FAVC, dar uneori conexiunile fistulei nu pot fi bine vizualizate. • recent, se pot utiliza tehnici de tomografie computerizată multidetector cu acuratețe mai mare • teste de stres cu talium pentru a evidenția zonele de ischemie (atât pre- cat și postoperator). Indicații Asa cum am precizat, în copilărie, majoritatea pacienților cu FAVC sunt asimptomatici; totuși, unii pacienți se pot prezenta cu dispnee de efort, fatigabilitate, și semne de insuficiență cardiacă cu debit crescut. Rar, acuză angină, palpitații. În acest caz, tratamentul medicamentos simptomatic poate fi utilizat până la efectuarea protocolului diagnostic și corecției fistulei. Închiderea spontană se poate realiza doar în cazul fistulelor mici. Dar, în majoritatea cazurilor, aceste leziuni se măresc progresiv, justificând astfel atitudinea de corecție a FAVC. Astfel, ținând cont de progresia naturală a FAVC către dilatare, cu creșterea riscului de tromboză, endocardită, ruptură, recomandarea este de închidere a tuturor FAVC, exceptându–le pe cele de dimensiuni reduse. În cazul situațiilor la limită, se recomandă monitorizarea strictă ecografică și angiografică pentru a surprinde momentul optim operator. De asemenea, este de important de știut că nu toate FAVC se pretează la tratament intervențional. În plus, pacienții trebuie monitorizați datorită riscului crescut de endocardită și complicații. Rar, la vârstnici, procesul de ateroscleroză poate duce la ocluzia fistulei și remiterea simptomelor. Ținta tratamentului este obliterarea fistulei cu prezervarea fluxului coronarian normal. Astfel, înainte de a opta pentru corecția FAVC se ține cont de balanța risc-beneficiu ( raportul dintre complicațiile asociate FAVC netratate și cele asociate închiderii FAVC vs beneficiul închiderii FAVC). Modalitatea principală de tratament este închiderea FAVC fie intervențional, fie chirurgical. Proceduri efectuate pentru inchiderea FAVC: 1. embolizarea transcateter- este o procedură minim invazivă 2. corecție chirurgicală – presupune intervenție pe cord deschis, procedura invazivă cu recuperare mai îndelungată. Unele FAVC nu se pretează la corecție intervențională, optându-se în această situație pentru abord chirurgical (fistule cu conexiuni multiple, angulații care fac dificil abordul cu cateter). Opțiunea de tratament se va lua în funcție de numărul fistulelor, natura conexiunilor, locul drenajului, cuantificarea miocardului la risc, consecințele hemodinamice ale fistulei (cuantificate hemodinamic). Cât durează internarea? Tratamentul intervențional prezintă avantajul unei internări de scurtă durată și a unei perioade scurte de convalescență. Perioada de internare variază între 24 și 48 de ore, timp în care vor fi efectuate analize, investigații și procedura de diagnosticare și tratament. Te poți întoarce la viața ta, în numai câteva zile. Riscuri Complicațiile sunt rare și sunt evitate printr-o pregătire și supraveghere corespunzătoare. Complicațiile posibile includ: • reacții alergice la administrarea substanței de contrast, inclusiv insuficiența renală • reacții la compusii anestezici • fistule arteriovenoase la locul puncției • sângerări la locul puncției • febră • cefalee (durere de cap), migrena • infecții • embolie gazoasă • aritmii cardiace • foarte rară – perforație cardiacă și tamponada cardiacă • infarct miocardic • poziționare vicioasă a deviceului cu afectarea circulației și a mușchiului deservit de vas • disecție coronariană sau tromboză intracoronariană. Ce se întâmplă în timpul procedurii Cateterismul cardiac ar trebui efectuat întotdeauna, cu sau fără tratamentul FAVC, pentru a defini consecințele fistulei și pentru a aduce detalii privind anatomia vasului implicat și particularitățile acestuia, mai ales. Tehnica percutană – embolizare transcateter – uitilizează dispozitive de tip „coil” pentru a obstrua fistula. Procedura se efectuează în laboratorul de angiografie și de obicei se practică sub anestezie generală. După asepsia locală, medicul intervenționist va efectua mici incizii la nivelul canalului inghinal ( la rădăcina coapsei) pentru a vizualiza artera femurală. La nivelul acestei mici incizii, sub ecran radiologic, se va introduce o teacă, ulterior pe teacă se introduc catetere până la nivelul arterelor coronare și ulterior se avansează până la nivelul fistulei, fie în sens anterograd, fie retrograd, sub control radiologic. Intervenționistul va efectua angiograme repetate pentru a testa poziția cateterelor și pentru vizualizarea FAVC. În mod obișnuit, traiectul fistulos este definit angiografic, cateterizat selectiv și de-a lungul sau va fi trecut un fir ghid; ulterior, așa cum am precizat mai sus, se trece un cateter fie anterograd, fie retrogad de conexiunea vaselor și la acest nivel se eliberează device-ul de tip coil. Este important ca dispozitivul să fie montat astfel încât să fie prezervat cât mai mult din fluxul coronarian și, implicit, din mușchiul cardiac vascularizat de vasul respectiv. Este posibil ca mai multe dispozitive coiluri să fie necesare pentru o bună ocluzie a FAVC. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o astfel de procedură , este important să revii la control așa cum ți-a recomandat medicul tău și să respecți tratamentul indicat de acesta. Îți poți relua activitatea imediat. Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge.

Ce este revascularizarea ocluziilor cronice totale? Revascularizarea percutană a ocluziilor coronariene cronice totale (CTO) reprezintă tratamentul minim invaziv al arterelor coronare care sunt blocate total sau aproape complet de o perioadă mai lungă de trei luni. Prin această procedură intervențională, ocluziile cronice de la nivelul arterelor coronare sunt dilatate cu ajutorul unuia sau mai multor stenturi. Procedura se face când în urma examentului cardiologic și a coronarografiei a fost pus diagnosticul de ocluzie coronariană cronică totală (CTO) Simptome Ai putea avea nevoie de revascularizarea percutană a CTO dacă ai următoarele simptome: Cât durează internarea? Fiind o procedură minim invazivă, revascularizarea percutană CTO beneficiază d eavantajul unei internări de scurtă durată. De obicei, pacienții rămân internați între 24 și 48 de ore și apoi se pot întoarce la activitățile obișnuite. Ce riscuri implică procedura? Revascularizarea percutană CTO este o procedură minim invazivă complexă, cu grad mare de dificultate care implică și câteva riscuri: Sângerare la locul puncției Deteriorarea arterei la locul de puncție Închidere bruscă a arterei coronare Ruperea arterei coronare Infarctul miocardic acut Ce se întâmplă în timpul revascularizării percutane a CTO? Procedura de revascularizare percutană CTO este asemănătoare angioplastiei coronariene și se efectuează într-o sală de angiografie, de către un medic cardiolog cu supraspecializare în cardiologie  intervențională. Medicul face o mică puncție la nivelul arterei femurale sau radiale și montează o teacă sterilă (un tub mic de plastic). Prin această teacă medicul va ghida un cateter (o sondă foarte subțire care este prevăzută în vârf cu balon și/sau stent) până la nivelul arterelor coronare. După injectarea substanței de contrast, sub control radiologic, se pot observa ocluziile cronice totale. Medicul va înainta cateterul prin manevre speciale până la nivelul acestor leziuni și va poziționa stentul care va fi ulterior dilatat. Ce trebuie să faci după ce ieși din spital? Dacă ai trecut printr-o procedură de revascularizare percutană CTO, va fi nevoie să urmezi un tratament medicamentos indicat de medicul cardiolog și să revii la controlul cardiologic la 1,3 și 6 luni după intervenție. Îți poți relua activitatea imediat. Nu neglija mișcarea fizică moderată, respectă un regim de viață echilibrat și fă-ți regulat analizele de sânge.  

Diabetul zaharat – Ce este? Glucoza este principala sursă de energie pentru celulele organismului și este transportată în interiorul acestora cu ajutorul insulinei, o substanță produsă de pancreas. Diabetul apare atunci când organismul nu produce suficientă insulină sau nu utilizează eficient insulina produsă. Aceste două situații conduc la acumularea de glucoză în sânge, ceea ce poate cauza probleme de sănătate grave. Diabetul zaharat se instalează atunci când nivelul de glucoză (zahăr) în sânge crește și se menține la un nivel crescut. Există mai multe tipuri de diabet, fiecare dintre acestea afectând sănătatea individului în diferite moduri. Diabetul zaharat de tip I se dezvoltă în perioada copilăriei sau în perioada adolescenței. În cazul acestui tip de diabet, sistemul imunitar distruge celulele care produc insulină. Pacienții cu acest tip de diabet necesită administrarea de insulină pe parcursul întregii vieți. Cea mai frecventă formă de diabet este diabetul de tip II și este caracterizat de incapacitatea organismului de a utiliza eficient insulina produsă în pancreas. Deși poate să se manifeste și în rândul copiilor și adolescenților, apare de obicei în rândul adulților. Spre deosebire de diabetul zaharat de tip I, această formă de diabet poate fi controlată printr-o dietă sănătoasă, exerciții fizice și un plan terapeutic personalizat. Pacienții cu forma aceasta de diabet nu sunt insulino-dependenți însă, la nevoie, li se poate administra insulină. O altă formă de diabet este diabetul gestațional care apare în timpul sarcinii. De cele mai multe ori, nivelurile de glucoză în sânge revin la normal după naștere însă acest tip de diabet poate crește riscul de a dezvolta diabet de tip II. Simptome diabet Cele mai frecvente simptome ale diabetului cuprind: Urinări frecvente Sete excesivă Oboseală puternică Pierderi în greutate Vindecare lentă a rănilor Ce presupune consultul diabetologic? Consultația diabetologică are ca scop evaluarea stării de sănătate a pacientului, diagnosticarea diabetului și elaborarea unui plan terapeutic, dacă este cazul. Astfel, în timpul unei consultații diabetologice, medicul va discuta cu pacientul despre istoricul medical și familial, despre simptomatologia prezentă și despre alte afecțiuni tratate în trecut. Medicul diabetolog/endocrinolog va recomanda efectuarea unor seturi de analize specifice diagnosticării diabetului zaharat. Cele mai frecvente analize sunt testele de glicemie pentru a verifica nivelul de glucoză din sânge, hemoglobina A1c, un test util pentru evaluarea controlului glicemic pe termen lung, profilul lipidic care măsoară colesterolul total (colesterol LDL, colesterol HDL) și trigliceridele. De asemenea, se recomandă testul de funcție renală pentru că diabetul poate afecta rinichii, testul de microalbuminurie, test care poate detecta semne prococe ale leziunilor renale asociate cu diabetul și analize specifice funcției hepatice pentru a evalua starea ficatului. În timpul consultului, medicul va măsura tensiunea arterială pentru că diabetul afectează sistemul cardiovascular și va efectua, totodată, examenul clinic, mai ales la nivelul membrelor inferioare (picioarelor) pentru că pacienții cu diabet sunt predispuși la a dezvolta leziuni, ulcerații sau infecții la nivelul picioarelor care pot conduce, în cazuri grave, la amputația acestor membre. Când este indicat un control la medicul diabetolog? Un set de analize efectuate anual ar putea indica dacă suferi de diabet sau nu. Însă este recomandat să mergi la o consultație diabetologică atunci când în familia ta există persoane care suferă de diabet și obezitate. O astfel de consultație poate evalua riscul tău de a dezvolta diabet și poate ajuta la stabilirea unui plan de prevenție. Este foarte important să te adresezi unui medic endocrinolog/diabetolog atunci când ai simptome specifice diabetului precum: senzația de oboseală excesivă, pierdere în greutate , urinări frecvente, sete excesivă și vindecare lentă a rănilor. Care sunt beneficiile unei consultații diabetologice? În primul rând, vei putea afla un diagnostic precis și vei fi evaluat în detaliu pentru a primi un plan de tratament adecvat. Este foarte important ca pacienții cu diabet să gestioneze eficient această afecțiune, să controleze glicemia, să  descopere medicamentele care pot ajuta și bineînțeles,  să îți ajusteze stilul de viață și dieta. O consultație diabetologică te ajută să afli informații esențiale despre această afecțiune și cum îți afectează viața. Este important să identific factorii care contribuie la boală și astfel, să înveți să previi complicațiile prin monitorizarea regulată și ajustarea tratamentului. Medicul diabetolog te va ghida și îți va oferi suport în gestionarea stresului și a altor aspect legate de viața cu diabet. Cum te pregătești de consult? Atunci când te programezi la un medic diabetolog/endocrinolog să ai în vedere următoarele lucruri. Este esențial să pregătești informații despre istoricul tău medical (afecțiuni medicale avute în trecut, tratamente administrate, intervenții chirurgicale, s.a.m.d), despre stilul de viață adoptat și despre simptomele pe care le resimți în prezent. Dacă ai investigații și analize efectuate sau suferi de alergii/intoleranțe alimentare, prezintă-le medicului. Aceste informații oferă o perspectivă suplimentară. Tratamente diabet Tratamentul pentru diabet poate varia în funcție de tipul de diabet diagnosticat și de particularitățile fiecărui pacient. În cele mai multe dintre cazuri, este important ca pacientul să înțeleagă că această afecțiune impune modificări ale stilului de viață în ceea ce privește alimentația și activitatea fizică. O alimentație echilibrată însoțită de o activitate fizică regulată ajută la menținerea nivelului de glucoză în sânge în limite normale. În cazul pacienților diagnosticați cu diabet zaharat de tip II, medicul va recomanda medicație orală în scopul de a controla nivelul de glucoză în sânge, fie cu ajutorul medicației care stimulează producția de insulină, fie cu ajutorul medicamentelor care îmbunătățesc sensibilatatea la insulină. Doar în cazurile avansate ale bolii, pacienții cu diabet zaharat de tip II pot necesita administrarea de insulină. Pentru pacienții diagnosticați cu diabet zaharat de tip I, se impune începerea administrării de insulină pentru că organismul lor nu produce insulina, un hormon produs de pancreas care hrănește celulele și contribuie la transformarea excesului de glucoză în glicogen reglând astfel nivelul de glucoză în sânge. Atunci când organismul nu produce suficientă insulină sau celulele devin rezistente la acțiunea acesteia, apare dezechilibrul glicemic. Complicații diabet Ca orice afecțiune și diabetul, în lipsa unui tratament adecvat, poate cauza complicații severe. Printre principalele complicații regăsim problemele cardiovasculare, boli renale, boli oculare, neurologice, afecțiuni ale sistemului digestiv, sistemului reproducător și sistemului imunitar, dar și infecții severe. În ceea ce privește bolile de inimă sau ale sistemului cardiovascular se cunoaște faptul că diabetul este unul dintre principalii factori de risc care favorizează, în lipsa gestionării corecte, declanșarea unui infarct miocardic acutinfarct miocardic acut și instalarea unei insuficiențe cardiace. Un pacient cu diabet netratat dezvoltă hipertensiune arterială care crește riscul de a dezvolta alte afecțiuni cardiovasculare.  Unii dintre pacienții diagnosticați cu diabet suferă de boală arterială periferică, astfel ei dezvoltă leziuni severe la nivelul membrelor inferioare, leziuni care neinvestigate și netratate corespuzător, pot conduce la necroza piciorului și automat, la amputația membrului respectiv.  Pacienții cu diabet pot suferi de nefropatie diabetică care deteriorează rinichii și conduce, în timp, la insuficiența renală. O altă afecțiune cauzată de diabetul netratat este retinopatia diabetică care înseamnă afectarea vaselor de sânge din retina și poate înseamna pierderea vederii. Cataracta și glaucomul pot fi dezvoltate în lipsa tratamentului corespunzător pentru tratarea diabetului. Diabetul poate afecta nervii periferici, provocând furnicături, dureri, amorțeli și slăbiciune în extermități, simptome care se traduc prin neuropatie nervoasă. De asemenea, contribuie la apariția disfuncției erectile în rândul bărbaților, iar în rândul femeilor, la complicații în timpul sarcinii. Care este prețul unui consult diabetologic? Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele investigației, inclusiv asupra prețului. Uneori, pacienții nu pot face diferența dintre investigațiile diabetologice pentru care au primit recomandare și astfel se pot naște confuzii. Pentru a evita aceste confuzii și a oferi informații corecte, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi!

Indicele gleznă/braț – Ce este? Indicele gleznă/braț este o investigație medicală non-invazivă care are ca scop evaluarea circulației sanguine în arterele membrelor inferioare. Această procedură compară presiunea arterială din gleznă cu cea din braț și oferă informații despre cât de îngustate sau blocate sunt arterele de la nivelul picioarelor (ateroscleroză). Atunci când procesul de ateroscleroză se manifestă la nivelul arterelor periferice și fluxul de sânge de la acest nivel este afectat, se instalează așa numita boală arterială periferică. Pe măsură ce arterele se îngustează, simptomele bolii arteriale periferice sunt diverse și variază în funcție de individ și de severitatea afecțiunii. În timpul mersului sau a efortului fizic ce pune presiune pe membrele inferioare, pacientul poate resimți durere musculară, necesarul de oxigen pentru funcționarea normală a mușchilor fiind diminuat. Acest factor duce la apariția celui mai comun simptom în cazul bolii arteriale periferice - claudicația intermitentă. Cu toate că durerea este severă, aceasta dispare odată cu repausul. Ce presupune procedura de Indice gleznă/braț? La fel ca și în cazul măsurării tensiunii arteriale la braț, un manșon de presiune arterială este aplicat atât de gleznă, cât și pe braț. Simultan se măsoară presiunea arterială în ambele locuri, urmând ca rezultatele să fie comparate pentru a calcula acest indice.  Rezultatul este obținut prin împărțirea presiunii arteriale măsurate la nivelul gleznei cu presiunea arterială măsurată la nivelul brațului. Cum sunt interpretate rezultatele? Un indice normal are valoarea de 1.0 sau mai mare. Un indice mai mic față de această referință poate înseamnă prezența bolii arteriale periferice, afecțiune care presupune îngustări ale arterelor de la picioare și insuficiență circulatorie. Cui i se recomandă această investigație? Indicele gleznă/braț este recomandată pacienților care prezintă factori de risc cardiovascular: diabet, obezitate, sedentarism, istoric familial de boli cardiovasculare. Este recomandat pacienților care manifestă simptome specifice bolii arteriale periferice și mai ales, celor care prezintă riscul de a manifesta complicații în lipsa tratamentului, complicații precum picior diabetic sau cangrene. Care este prețul unui Indice gleznă/braț? Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele investigației, inclusiv asupra prețului. Uneori, pacienții nu pot face diferența dintre investigațiile pentru care au primit recomandare și astfel se pot naște confuzii. Pentru a evita aceste confuzii și a oferi informații corecte, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi!

Procedura  Valve-in-valve Procedura Valve-in-valve este o intervenție prin care se realizează implantarea unei noi proteze valvulare cardiace în interiorul unei alte proteze valvulare existente care nu funcționează corespunzător. Acest tratament intervențional este o opțiune utilizată în cazul valvei aortice, mitrale sau valvei tricuspide la care, în trecut, s-au implantat bioproteze artificiale, (valve artificiale fabricate din pericard bovin sau porcin), care au devenit disfuncționale în timp. Când și de ce ai nevoie de procedura Valve-in-valve? Procedura de Valve-in-valve este utilizată în cazul tuturor pacienților care au deja implantată o bioproteză valvulară și care prezintă riscuri mari asociate cu o reintervenție chirurgicală clasică. Este important să menționăm că această procedură poate varia în funcție de tipul de valvă (aortică, mitrală, tricuspidă) și de starea specifică a pacientului. Decizia asupra utilizării procedurii Valve-in-valve este luată de către echipa medicală  Heart Team, în urma evaluării individuale a fiecărui caz. Procedura Valve-in-valve este utilizată pentru a trata o stenoză sau o regurgitare valvulară în cazul valvelor artificiale deja implantate în inimă. Aceasta poate fi indicată în special în următoarele cazuri: Proteză valvulară aortică: Dacă o proteza valvulară aortică (valvă din țesut biologic) devine disfuncțională fie prin stenoză, fie prin regurgitare, procedura Valve-in-valve poate fi o opțiune pentru a restabili fluxul normal de sânge prin inimă. Proteza valvulară mitrală: În cazul unei proteze valvulare mitrale, care devine disfunctionala, procedura Valve-in-valve poate fi luată în considerare pentru a îmbunătăți funcția valvei și pentru a reduce simptomele asociate cu stenoza/regurgitarea.  Proteza valvulară tricuspidiană: În cazul unei proteze valvulare tricuspidiene, care degenerează din diverse motive, procedura Valve-in-valve poate fi considerată pentru a îmbunătăți funcția valvei și pentru a reduce simptomele asociate cu stenoza/regurgitarea. Este important de menționat că această procedură este destinată cazurilor în care protezele valvulare anterioare au fost implantate în inimă și apoi au devenit disfuncționale prin stenoza sau regurgitare. null Cum se efectuează Valve-in-valve? După efectuarea protocolului preoperator care constă în teste clinice si de imagistică pentru evaluarea gradului de disfuncție, analize de sânge, ecografie transtoracică sau transesofagiană, electrocardiogramă, consult ATI și alte investigații indicate în funcție de particularitatea cazului în sine, pacientul este condus la sala de angiografie. După anestezia generală, medicul intervenționist face o punctie la nivelul plicii inghinale, pentru a permite inserția unui cateter în artera sau vena; Odată ajuns în dreptul protezei valvulare degenerate sau disfuncționale, noua proteză valvulară este apoi avansată prin artera până la nivelul inelului valvular, unde este eliberată sub control radiologic și ecografic. În anumite situatii, în momentul eliberării protezei, cu ajutorul unui stimulator cardiac extern, frecvența cardiacă este accelerată la 180  de bătăi pe minut, timp de câteva secunde; această manevră facilitează inserția valvei artificiale, prin diminuarea mișcării inimii și scăderea tensiunii arteriale. Eliberarea dispozitivului se efectuează după ce echipa medicală s-a asigurat că proteza este poziționată corespunzător. Riscuri procedură Procedura de Valve in Valve are o rată de succes de 98%. Totuși, ca orice procedură medicală, intervenția prezintă anumite riscuri care pot varia de la persoană la persoană. Dintre riscurile procedurale menționăm: Risc de deces (în general de cca 2%, ca consecință directă a procedurii dar depinde de severitatea cazului) Accident vascular cerebral (sub 5%); Infarct miocardic (sub 2%); Insuficiență renală (sub 5%); Intervenție chirurgicală cardiacă de urgență (5%); Hemoragie care necesită transfuzie; Intervenție chirurgicală vasculară la nivelul arterelor de la nivelul plicii inghinale; Reacții alergice la substanța de contrast; Reacții la medicația anestezică; Sângerare în sacul pericardic; Infecții; Aritmie cardiacă; Bloc total care să necesite implantarea unui stimulator cardiac permanent Riscurile procedurii îți vor fi prezentate în detaliu de către medicul cardiolog. Cel mai important risc, în special la procedura de Valve-in-Valve în poziție aortică este obstrucția arterelor coronare. Acest risc apare deoarece, odată ce se implantează proteza valvulară, spațiul dintre aceasta și arterele coronare, care ies imediat din aortă după inelul valvular, la câțiva milimetri de valvă, se micșorează. În momentul în care se introduce o altă valvă în interiorul unei valve deja implantate, se poate produce o obstrucție. În cazul celorlate două valve, cea tricupsidă și mitrală, cel mai important risc este migrarea protezei în timpul poziționării. Întrebări frecvente Ce pacienti pot beneficia de această procedură? În general, toți pacienții cu afecțiuni valvulare care au deja o valvă implantată pot beneficia de procedura Valve-in-Valve, dar metoda chirurgicală sau endovasculară se alege în funcție de anumite scoruri de risc.  De exemplu, dacă un pacient de 50 de ani are o valvă implantată chirurgical care s-a deteriorat în timp și nu mai poate fi operat din cauza riscurilor intraoperatorii, medicii vor recomanda procedura endovasculară Valve-in-Valve. Totuși, dacă acest pacient poate fi reoperat chirurgical cu riscuri mici, se recomandă metoda clasică, chirurgicală, deoarece prognosticul și durabilitatea în timp a valvelor implantate chirurgical sunt mai bune decât cele ale procedurilor endovasculare. Deocamdată, procedurile Valve-in-Valve sunt destinate pacienților la care riscurile unei intervenții chirurgicale clasice sunt foarte mari. Care este prețul procedurii TAVI? Costul procedurii TAVI este mai ridicat decât cel al înlocuirii chirurgicale a valvei aortice, în principal datorită prețului protezei valvulare. Costurile de spitalizare sunt însă mai reduse (durata de spitalizare este, în general, sub o săptămână, dacă evoluția post intervenție este favorabilă și fără complicații), iar complicațiile mai rare, ceea ce o poate face o decizie mai avantajoasă din punct de vedere financiar decât ar părea la prima vedere. Consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru mai detalii privind prețul înlocuirii valvei aortice. Completează formularul disponibil pe site-ul nostru și vei fi contactat în scurt timp. Ce se întâmplă după procedură? După terminarea procedurii, se scot cateterele și tecile arteriale, iar locurile  de puncție se inchid folosind dispozitive de sutura arteriala care au fost inserate odata cu punctia. Ce trebuie să faci după procedură? Dacă ai fost supus unei astfel de proceduri, trebuie să revii la controlul cardiologic la o lună, la trei luni și apoi o dată la șase luni, în funcție de evoluție. Imediat după externare vei face recuperare fizică. Vei urma un tratament recomandat de medicul cardiolog curant. Recuperarea după procedură Comparativ cu recuperarea după o operație  de înlocuire a valvelor inimii, recuperarea după procedurile endovasculare este mult mai rapidă. Durata exactă a recuperării depinde de starea ta generală de sănătate înainte de procedură și de complicațiile ce apar după aceasta. Cum te poți programa pentru procedura Valve in valve? Decizia de a se efectua această procedură se ia numai după o evaluare completă, ce presupune mai multe investigații. Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te programezi la o consultație de specialitate. Poți face acest lucru printr-un simplu click, completând formularul disponibil pe site-ul nostru, sau prin MONZA ARES HELP, singurul program din România care oferă ghidaj pentru pacienți, de la aflarea diagnosticului și până la soluționare. Tot ce trebuie să faci este să suni la numărul de telefon dedicat și vei putea vorbi cu un ARES Helper, care, după ce va afla de la tine diagnosticul, îți va spune dacă este nevoie să faci investigații suplimentare și te poate programa, dacă este cazul, la o consultație sau la o procedură. Procedura Valve in valve reprezintă o alternativă minim invazivă sigura  la operația clasică pe cord deschis. Consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru a te ajuta să afli tot ce trebuie să știi despre această procedură și dacă ești sau nu un candidat potrivit pentru ea.

Ce este un leak (o scurgere) paraprotetic? Leak-ul paraprotetic apare atunci când există o scurgere de sânge între inelul unei valve cardiace artificiale și țesutul cardiac ce o înconjoară. Această scurgere poate apărea după o intervenție chirurgicală de înlocuire a valvei cardiace sau în urma unei intervenții percutanate de înlocuire valvulară. Scurgerile paraprotetice pot fi cauzate de migrarea protezei, infecții, calcificări sau deteriorarea țesutului cardiac. Deși pot apărea la oricare dintre cele patru valve ale inimii care au suferit implantări de proteze valvulare, leak-ul paraprotetic apare cel mai frecvent în urma implantării unei valve mitrale. Simptome și diagnostic Pacienții cu scurgeri paraprotetice pot prezenta simptome precum insuficiență cardiacă, oboseală, dificultăți de respirație, edeme sau pot fi asimptomatici în cazurile ușoare. Pentru a diagnostica un leak paraprotetic, este necesară efectuarea unei ecografii transesofagiene, o investigație neinvazivă care utilizează ultrasunete pentru a vizualiza structurile inimii și fluxul sanguin. Ecografia transesofagiană (ETE) este o procedură imagistică utilizată pentru a examina structurile inimii și vasele de sânge adiacente acesteia. Procedura implică utilizarea unui transductor cu ultrasunete introdus în esofag, ceea ce permite obținerea unor imagini clare și detaliate ale inimii. În ce constă procedura de închidere a leak-ului paraprotetic? Medicul cardiolog clinician va efectua evaluarea inițială prin ecografie transesofagiană pentru a determina gradul de severitate al scurgerii și impactul asupra funcției cardiace. Ulterior, medicul va recomanda un CT cardiac pre-închidere pentru ca echipa medicală intervențională să poată studia anatomia și să stabilească exact pașii pentru închiderea intervențională. În funcție de localizarea și severitatea scurgerii, Heart Team va recomanda una dintre următoarele proceduri:   Proceduri minim invazive În cazul pacienților cu risc chirurgical foarte ridicat, se preferă rezolvarea intervențională a leak-ului paraprotetic, cum ar fi: Închiderea percutană: Se folosește un cateter introdus prin vena femurală pentru a ajunge la valva afectată și a plasa un dispozitiv de ocluzie (de obicei, un dop sau o umbrelă) pentru a închide scurgerea. Aceasta se realizează sub ghidaj imagistic, cum ar fi fluoroscopia și ecocardiografia transesofagiană. Clipuri mitrale: În anumite cazuri, se pot folosi clipuri introduse printr-un cateter pentru a închide scurgerea. Reoperație chirurgicală Deși intervenția chirurgicală are un risc ridicat, aceasta poate fi recomandată pentru a repara sau înlocui proteza afectată de scurgere. În trecut, astfel de cazuri se rezolvau prin operație clasică, însă reintervenția chirurgicală avea și are un risc foarte mare de mortalitate. Pentru acești pacienți, tehnicile intervenționale sunt considerate mult mai sigure și cu un grad mai scăzut de mortalitate. Recuperare și urmărire pacient după procedură Ca în cazul oricărei intervenții chirurgicale sau minim invazive, după procedură vei fi monitorizat atent pentru a ne asigura că scurgerea a fost corectată și că nu apar alte complicații. Va fi nevoie să revii la controale periodice pentru a monitoriza funcția valvei și pentru a preveni apariția unor noi scurgeri. Procedura de închidere a unei scurgeri paraprotetice este o intervenție importantă care poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții și poate preveni complicațiile severe asociate cu această afecțiune.

Ce este ecografia cu contrast Sonovue? Ecocardiografia cu contrast este o investigatie imagistica non-invaziva, complementară ecografiei clasice, extrem de utilă în diagnosticarea cu acuratețe a unor patologii cardiace și ulterior, în urmărirea evoluției acestora. Spre deosebire de ecografia clasică, care utilizează doar unde sonore pentru a crea imagini, ecocardiografia cu substanță de contrast permite vizualizarea clară a structurii cardiace si a fluxului de sânge. Cel mai utilizat produs de contrast în Europa este Sonovue. Acest produs se prezintă sub formă de microbule de gaz stabilizate de un înveliș fosfolipidic cu dimensiuni cuprinse între 1-10um, care are o proprietate importantă și anume faptul că injectat la nivelul unei vene periferice poate străbate circulația pulmonară și poate rămâne în circulație mai mult timp îmbunătățind astfel vizualizarea structurilor inimii. Astfel, aceste microbule intra în rezonantă atunci când sunt expuse la un fascicul de ultrasunete cu putere acustică redusă generând o serie de semnale (ecouri armonice) care, compuse, formează un semnal clar pe ecranul ecografului. Este necesar un software special care permite evidențierea acestor microbule. Ecocardiografia cu contrast poate să fie folosită atunci când: fereastra ecocardiografică este suboptimală așa cum se întâmplă frecvent la pacienții cu obezitate sau patologie respiratorie atunci când prin ecocardiografia standard, două sau mai multe segmente ale ventriculului stâng (VS) nu pot fi vizualizate adecvat, astfel în vederea determinării funcției VS (FEVS) și a cineticii parietale măsurarea volumelor și FEVS atunci când endocardul nu se vizualizează optim prin ecocardiografia standard evidențierea la nivelul ventricului stâng a unor anomalii congenitale (cardiomiopatia hipertrofică apicală, noncompactarea ventriculara) depistarea cheagurilor intraventriculare (tromb) la pacienții cu istoric de infarct miocardic anterior studiile de perfuzie a miocardului diagnosticul diferențial al formațiunilor intracardiace la nivelul arterelor carotide  pentru caracterizarea plăcilor de aterom prin opacifierea lumenului  (plăci ulcerate, neovascularizație a plăcilor de la nivelul arterelor carotide)   Cum se desfășoară investigația pas cu pas Pregătirea pacientului: Înainte de procedură, medicul îți va explica în ce constă investigația și îți va cere să semnezi un consimțământ informat. Nu este necesară o pregătire specială, însă în unele cazuri, ți se poate cere să nu mănânci cu câteva ore înainte. Poziționarea pe masa de examinare Vei fi poziționat pe patul de examinare, în funcție de zona care urmează să fie evaluată (abdomen, ficat, rinichi, sân, etc.). De obicei, vei sta întins pe spate. Aplicarea gelului Medicul va aplica un gel special pe pielea ta, în zona care urmează să fie examinată. Gelul ajută la transmiterea undelor ultrasonice de la transductor (aparatul de ecografie) către corp și înapoi, pentru a obține imagini clare. Prima parte a ecografiei (fără contrast) Inițial, medicul va face o ecografie obișnuită, fără substanță de contrast, pentru a evalua zona și pentru a avea o imagine de bază. Această parte este similară cu o ecografie convențională. Administrarea substanței de contrast Sonovue Odată ce imaginile inițiale sunt obținute, va urma administrarea substanței de contrast Sonovue. Aceasta se injectează intravenos, de obicei într-o venă de la nivelul brațului. Sonovue este un agent de contrast format din mici bule de gaz înconjurate de o membrană lipidică. Acesta nu afectează funcțiile organelor și este rapid eliminat din corp prin respirație. Ecografia cu contrast După injectarea substanței de contrast, medicul va continua să folosească transductorul pentru a observa în timp real cum circulă agentul de contrast prin vasele de sânge și cum evidențiază structurile interne. Sonovue ajută la diferențierea țesuturilor și la observarea fluxului sanguin în timp real, ceea ce face ca anumite tumori, inflamații sau anomalii vasculare să fie mai vizibile. Finalizarea investigației După încheierea ecografiei, medicul va îndepărta gelul de pe pielea ta, iar tu vei putea părăsi clinica imediat, fără să fie nevoie de o perioadă de recuperare. Rezultatele ecografiei vor fi interpretate de medicul radiolog, care îți va oferi un raport detaliat. Cât durează o ecografie cu substanță de contrast Sonovue? Ecografia cu substanță de contrast Sonovue durează între 10 și 15 minute, dar timpul variază în funcție de zona examinată și de necesitatea evaluării în mai multe etape. Aceasta implică administrarea intravenoasă a unui agent de contrast, care ajută la evidențierea detaliilor vasculare și a fluxului sanguin, oferind imagini mai clare și precise ale organelor interne. Procedura este bine tolerată de majoritatea pacienților și este utilizată frecvent pentru diagnosticarea unor afecțiuni hepatice, renale sau pentru evaluarea nodulilor din diferite țesuturi. Contraindicații ecografiei cu substanță Sonovue Contraindicațiile ecocardiografiei de contrast sunt alergie la componentele Sonovue, infarctul miocardic cu instabilitate clinică, insuficiența cardiacă decompensată, șunturi intracardiace, tromboembolism pulmonar recent, infecții sistemice, boli pulmonare severe. În concluzie, ecografia de contrast este o procedura ecografică modernă care îmbunătățește performanțele ecografiei clasice, vine în completarea acesteia, indicația efectuării acesteia fiind stabilită de catre medicul cardiolog curant. Pentru o examinare optimă este necesara utilizarea unui ecocardiograf performant cu setări corespunzătoare și de prezența personalului pregătit, cu experiență în acesta investigatie. Care este prețul unei ecografii cu substanță de contrast Sonovue? Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele investigației, inclusiv asupra prețului acestei investigații. Pentru aceste informații, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact.

Ce este stimularea hisiană? Stimularea țesutului cardiac de conducere este o tehnică avansată de stimulare cardiacă care implică fie stimularea directă a fasciculului lui His sau a ramului stâng al acestuie. Fasciculul His și ramurile sale conduc impulsurile electrice generate în atrii la nivelul ventriculilor unde sunt preluate de o rețea de celule specializate – rețeaua Purkinje – care realizează distribuirea rapidă a impulsurilor la întreg miocardul ventricular. Această conducere rapidă permite o contracție sincronizată și eficientă a ventriculilor, spre deosebire de stimularea cardiacă clasică, în care impulsurile electrice se transmit lent direct prin miocardul ventricular, ceea ce duce la o întârziere a contracției peretelui lateral al ventricului față de septul interventricular. Practic toți pacienții stimulați clasic pierd din capacitatea de contracție a inimii – pierdere care la unii pacienți poate fi ușoară, dar în alte cazuri este severă și conduce la insuficiență cardiacă. Importanța procedurii Stimularea sistemului cardiac de conducere oferă o metodă fiziologică de stimulare cardiacă în comparație cu stimularea tradițională a ventriculului drept. De ce este atât de importantă? Păstrează conducerea naturală a inimii Stimularea directă a fasciculului lui His sau a ramului stâng permite transmiterea impulsurilor electrice într-un mod natural. Aceasta asigură o contracție sincronizată a ventriculilor, ceea ce menține o funcție de pompă eficientă a inimii. Reducerea riscului de insuficiență cardiacă Stimularea ventriculară tradițională poate duce la disincronii ventriculare, care pe termen lung cresc riscul de insuficiență cardiacă. Stimularea hisiană reduce acest risc, oferind o soluție mai bună pentru pacienții care necesită stimulare pe termen lung. Ameliorarea simptomelor de insuficiență cardiacă La pacienții care au deja bloc de ram stâng și insuficiență cardiacă sau riscul de a dezvolta această condiție, stimularea hisiană poate contribui la ameliorarea simptomelor și la o calitate îmbunătățită a vieții precum și la reducerea mortalității, prin redarea unei funcții cardiace cât mai normale. Alternativă superioară în anumite condiții Stimularea sistemului cardiac de conducere este o alternativă la terapia de resincronizare cardiacă, având față de aceasta avantajul unui număr mai redus de electrozi la nivelul cordului și al unui dispozitiv de dimensiuni mai reduse, precum și o longevitate mai mare a bateriei dispozitivului. Reducerea complicațiilor pe termen lung Prin menținerea unei stimulări cardiace naturale, procedura contribuie la reducerea complicațiilor asociate cu metodele tradiționale de stimulare, cum ar fi dissincronia ventriculare și deteriorarea funcției cardiace precum și riscul de apariție al unor aritmii cardiace. Când este necesară stimularea țesutului cardiac de conducere? Stimularea sistemului cardiac de conducere este recomandată în special pacienților care au nevoie de un stimulator cardiac din cauza problemelor de ritm cardiac, cum ar fi blocurile atrioventriculare de grad înalt. De asemenea, se recomandă pacienților cu fibrilație atrială persistentă și frecvențe cardiace joase care necesită stimulare ventriculară frecventă. Este considerată o alternativă superioară stimulării clasice, mai ales pentru pacienții care ar putea dezvolta insuficiență cardiacă, ca urmare a stimulării pe termen lung prin metodele tradiționale. Practic însă orice pacient cu indicație de stimulare cardiacă poate beneficia de acest mod de stimulare. De asemenea stimularea țesutului cardiac de conducere este o alternativă la terapia de resincronizare cardiacă – utilizată în prezent la pacienții cu insuficiență cardiacă și bloc major de ramură stângă - având față de aceasta avantajul unui număr mai redus de electrozi la nivelul cordului și al unui dispozitiv de dimensiuni mai reduse, ceea ce pe termen lung rezultă în mai puține complicații. Cum te pregătești de procedură? Pregătirea pentru stimularea hisiană/de ram stâng este similară cu cea pentru alte proceduri de implantare de stimulator cardiac. Pacientul va trece printr-o evaluare cardiologică amănunțită, care include electrocardiograme (ECG), ecocardiografie și alte teste pentru a determina starea inimii și necesitatea stimulatorului. Înainte de procedură, pacientului i se va cere să evite mâncarea și băuturile cu aproximativ 6-8 ore înainte, iar anumite medicamente, în special anticoagulantele, pot necesita ajustări sub supravegherea medicului. Ce se întâmplă în timpul procedurii? Stimularea sistemului cardiac de conducere se efectuează în laboratorul de electrofiziologie, sub anestezie locală, similar cu implantarea unui stimulator cardiac clasic. Medicul va introduce un cateter specializat printr-o venă (de obicei în zona subclaviculară) și va poziționa un electrod în apropierea fasciculului lui His sau la nivelul ramului stâng al acestuia. Odată ce electrodul este poziționat corect, acesta este conectat la generatorul stimulatorului, care va monitoriza și stimula activitatea electrică a inimii. Procedura se realizează sub ghidaj fluoroscopic (raze X) pentru a asigura poziționarea exactă a electrodului. Cât durează procedura? Procedura de stimulare hisiană/de ram stâng durează, în general, între 1 și 2 ore, dar poate varia în funcție de complexitatea cazului și de anatomia pacientului. La fel ca în cazul altor proceduri de implantare de stimulator cardiac, timpul petrecut în spital poate varia de la noapte de observație la câteva zile în funcție de starea generală de sănătate a pacientului și de orice complicații care ar putea apărea. Ce se întâmplă după realizarea procedurii? După realizarea procedurii de stimulare hisiană, pacientul trece prin mai multe etape de monitorizare și recuperare. Iată ce se întâmplă de obicei: 1. Monitorizarea imediată post-procedură După procedură, pacientul este monitorizat atent în spital pentru a se asigura că nu apar complicații imediate, precum sângerări, infecții sau deplasarea electrodului. Medicul va efectua teste pentru a verifica funcționarea corectă a stimulatorului și poziționarea precisă a electrodului în fasciculul His. Aceste teste includ monitorizarea activității electrice a inimii pentru a confirma că stimularea se face corect și eficient. Majoritatea pacienților sunt externați în aceeași zi sau a doua zi după procedură, în funcție de starea generală și de evoluția lor postoperatorie. Cât durează internarea? Durata internării pentru procedura de stimulare a țesutului cardiac de conducere este, de obicei, scurtă. În cele mai multe cazuri, pacienții pot fi externați a doua zi după procedură, în funcție de evoluția postoperatorie și de starea generală a pacientului. Decizia finală privind durata internării depinde de starea individuală a pacientului, complexitatea procedurii și eventualele complicații care ar putea apărea. Recuperarea după intervenție Recuperarea după stimularea hisiană este similară cu recuperarea după orice altă procedură de implantare a stimulatorului cardiac. Majoritatea pacienților se pot întoarce la activitățile normale în câteva zile, dar vor trebui să evite efortul fizic intens și ridicarea greutăților pentru câteva săptămâni, până la vindecarea completă a inciziei. Dacă treci printr-o astfel de procedură, va trebui să participi la controale periodice pentru a fi evaluat de către medicul curant. De asemenea, este importantă monitorizarea regulată a ritmului cardiac și ajustarea medicamentației, dacă este necesar. Stimularea hisiană oferă un beneficiu semnificativ pentru pacienți prin păstrarea unei funcții cardiace cât mai naturale și reducerea riscului de complicații pe termen lung. 1. Recuperarea inițială: Vindecarea inciziei Incizia realizată trebuie să se vindece complet. Pacienții trebuie să păstreze zona curată și să evite presiunea sau frecarea excesivă pentru a preveni infecțiile. Limitarea activităților fizice Se recomandă evitarea ridicării greutăților, efortului fizic intens sau mișcărilor bruște ale brațului. Aceste restricții sunt de obicei necesare timp de 4-6 săptămâni pentru a permite fixarea corectă a dispozitivului și a electrodului. 2. Controale periodice Primul control: După două săptămâni de la procedură, pacientul va reveni la cardiolog pentru un prim control. 3. Recuperarea completă și stilul de viață: Recuperarea fizică Pe măsură ce pacientul se recuperează, poate începe să revină treptat la activități fizice mai intense, conform recomandărilor medicului. Modificarea stilului de viață Medicul va recomanda, în general, un stil de viață sănătos pentru inimă, care poate include o dietă echilibrată, exerciții fizice moderate și renunțarea la fumat sau alte obiceiuri nocive. Care sunt riscurile și complicațiile posibile? Ca orice procedură medicală, stimularea țesutului cardiac de conducere implică anumite riscuri și complicații, deși acestea sunt relativ rare. Ce este important de menționat este că acestea sunt similare cu cele de la implantul de stimulator clasic. 1. Complicații imediate post-procedură: Sângerare sau hematom În zona de abord venos poate apărea o sângerare minoră sau un hematom (acumulare de sânge sub piele), în special în primele ore după intervenție. Pneumotorax În cazuri rare, poate apărea o perforație accidentală a plămânului (pneumotorax), mai ales atunci când electrodul este introdus printr-o venă din apropierea plămânilor. Această complicație poate necesita tratament suplimentar. Depoziționarea electrozilor de stimulare Este o complcație rară – aproximativ 1% din cazuri. De obicei apar în primele zile post-implant. Se rezolvă prin reintervenție cu repozitionarea electrodului 2. Riscuri asociate procedurii în sine: Anestezie locală Deși anestezia locală utilizată pentru această procedură este considerată sigură, există un risc minim de reacții adverse, cum ar fi alergii la medicamentele utilizate pentru anestezie. Complicații vasculare Introducerea cateterului prin venă poate cauza daune la nivelul vaselor de sânge, inclusiv tromboze (cheaguri de sânge) sau embolii. Aceste complicații sunt rare, dar posibile. Perforația cardiacă – cea mai rară complicație dar potential severă. Deși cel mai adesea poate fi rezolvată de către medicul implantator, dacă se asociază cu sângerare persistentă necesita intervenție chirurgicală repartorie. Care este prețul stimulării hisiane? Colegii noștri îți stau la dispoziție pentru a te informa cu privire la toate aspectele procedurii, inclusiv asupra prețului. Știm că uneori recomandările medicale pot părea complicate și pot naște confuzii. De aceea, suntem aici pentru a-ți oferi informații corecte, personalizate cazului tău. Pentru a sta de vorbă cu un MONZA ARES Helper, ne poți suna tu sau poți folosi formularul de contact și te contactăm noi!