Cardioversie electrica – restabilirea ritmului normal al inimii
Anestezie | Sedare |
Durată procedură | 30-60 min |
Durată spitalizare | 12 h |
Ultima actualizare: 17 decembrie 2024
Cuprins
Dacă suferi de fibrilație atrială ori o altă tulburare de ritm cardiac, una dintre metodele de tratament ce ți-ar putea fi recomandate pentru a restabili ritmul normal al inimii este o procedură numită cardioversie electrică.
Ce este cardioversia electrică?
Cardioversia este o procedură medicală ce presupune restabilirea ritmului normal al inimii, fiind recomandată pacienților care suferă de aritmii atriale și ventriculare. Se realizează în spital și nu necesită recuperare. Pacientul poate pleca acasă în aceeași zi. De obicei, este programată în avans, dar se poate realiza și în situații de urgență.[3]
Tipuri de cardioversie
Restabilirea ritmului normal al inimii se poate face fie cu ajutorul medicamentelor, caz în care vorbim despre cardioversie farmacologică, fie cu ajutorul unui dispozitiv ce transmite un șoc electric către inimă. Acest din urmă tip de cardioversie se numește cardioversie electrică, iar dispozitivul folosit în timpul procedurii poartă denumirea de defibrilator.
La rândul său, cardioversia electrică poarte fi de două tipuri:
- Externă - realizată cu ajutorul unui defibrilator extern;
- Internă - realizată cu ajutorul unui defibrilator cardiac intern, un dispozitiv ce monitorizează ritmul inimii și, când detectează un ritm cardiac anormal, emite un șoc electric pentru a-l readuce la normal;[4]
Mai multe informații despre procedura de implantare a defibrilatorului cardiac și care sunt indicațiile pentru montarea unui defibrilator cardiac vei găsi aici.
Care sunt semnele că ai avea nevoie de cardioversie electrică?
Ți s-ar putea recomanda o astfel de procedură dacă prezinți simptome precum:
Cui se adresează procedura de cardioversie electrică?
În general, au indicație pentru cardioversie electrică pacienții cu:
- Fibrilație atrială - o tulburare de ritm cardiac caracterizată prin bătăi rapide și neregulate ale inimii și asociată cu complicații grave, cum ar fi și accidentul vascular cerebral;
- Flutter atrial - ca și fibrilația atrială, se caracterizează printr-un ritm cardiac rapid, dar mai regulat;
- Tahicardie ventriculară - începe în camerele inferioare ale inimii (ventriculi) și nu cauzează probleme persoanelor sănătoase; dacă cei afectați suferă de afecțiuni cardiace, poate fi o urgență medicală și necesită tratament medical imediat;
- Tahicardie atrială - este un termen folosit pentru a descrie aritmiile care încep în camerele superioare ale inimii și care provoacă palpitații ce încep și se termină brusc.[1][5]
Cardioversia electrică nu este recomandată în cazul aritmiilor din intoxicațiile digitalice, tahiaritmiilor din sindromul sinusului bolnav sau tahicardiilor sinusale.
În ce constă procedura de cardioversie electrică?
Cardioversia electrică se realizează cu ajutorul unui defibrilator. Procedura în sine este simplă și nedureroasă pentru pacient. Pentru ca disconfortul experimentat de acesta să fie cât mai mic, aceasta se efectuează, de regulă, sub sedare.
Pe pieptul pacientului sunt plasați doi electrozi cu capete metalice tapetate cu soluție salină conductoare. Cei doi electrozi sunt conectați la defibrilatorul care are și funcție EKG. Acesta monitorizează ritmul inimii și aplică un șoc electric sincron cu unda R a complexului QRS, restabilind astfel ritmul sinusal.
În unele cazuri, este suficientă aplicarea unui singur șoc, în altele sunt necesare mai multe pentru a restabili bătăile normale ale inimii. Procedura durează aproximativ 30 de minute și, de cele mai multe ori, pacienții nu îți amintesc șocul.[1]
Înainte de efectuarea sa, se va realiza și o investigație numită ecocardiografie transesofagiană; rolul său este acela de a depista eventualele cheaguri de sânge din inimă, pe care cardioversia le-ar putea face să migreze, ducând la apariția unor complicații severe, care pun viața în pericol.[3]
Medici care efectuează cardioversie electrică
Cum te pregătești pentru procedura de cardioversie electrică?
Dacă urmează să fii supus unei proceduri de cardioversie electrică:
- Nu mânca sau nu bea nimic cu cel puțin 8 ore înainte de procedură;
- Cu excepția cazului în care ai primit alte indicații din partea medicului, ia-ți medicamentele din schema de tratament (cu o cantitate mică de apă);
- Lasă-ți bijuteriile acasă;
- Nu aplica loțiuni, unguente sau pudre pe piept sau pe spate cu 24 de ore înainte de procedură.[1]
Pentru mai multe informații, poți consulta acest ghid.
Cât durează internarea după cardioversia electrică?
Durata spitalizării poate varia de la o persoană la alta, în funcție de starea lor de sănătate. Unii pacienți rămân internați doar pentru o parte a zilei, alții și peste noapte.[2]
Care sunt riscurile procedurii de cardioversie electrică?
Cardioversia electrică este în general o procedură sigură, realizată de medicul cardiolog, în spital. În anumite cazuri, în urma aplicării șocului electric se poate declanșa fibrilația atrială.
Alte posibile complicații ale cardioversiei electrice sunt:
- Reacții alergice la medicamentele utilizate;
- Cheaguri de sânge care pot provoca un accident vascular cerebral sau alte leziuni ale organelor;
- Vânătăi, arsuri sau dureri în locurile unde au fost utilizați electrozii;
- Agravarea aritmiei.[4]
Ce se întâmplă după cardioversia electrică?
După finalizarea procedurii, vei rămâne sub monitorizare medicală, cel puțin până trece efectul sedării, după care vei primi instrucțiunile necesară înainte de a ți se permite să pleci acasă. Nu este indicat să conduci sau să iei decizii importante în ziua procedurii.[3]
Ce trebuie să faci după ce ieși din spital?
De regulă, după o astfel de procedură, va trebui să iei anticoagulante timp ce câteva săptămâni pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge. Acest lucru este necesar chiar dacă nu au fost depistate astfel de cheaguri în urma investigațiilor efectuate înaintea procedurii.[1][3]
În majoritatea cazurilor, cardioversia electrică ajută la restabilirea ritmului normal al inimii. Există însă și situații în care rezultatele sunt temporare și este necesară fie repetarea procedurii, fie alegerea unei alte metode de tratament. Consultanții noștri îți stau la dispoziție pentru a-ți oferi mai multe informații despre această procedură și pentru a te ajuta să-ți faci o programare.
Bibliografie:
- „Cardioversion.” Www.heart.org, 21 Dec. 2016, www.heart.org/en/health-topics/arrhythmia/prevention--treatment-of-arrhythmia/cardioversion. Accessed 11 Nov. 2022.
- „Cardioversion.” Bhf.org.uk, 2022, www.bhf.org.uk/informationsupport/treatments/cardioversion. Accessed 11 Nov. 2022.
- „Cardioversion - Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2022, www.mayoclinic.org/tests-procedures/cardioversion/about/pac-20385123. Accessed 11 Nov. 2022.
- „Cardioversion: MedlinePlus Medical Encyclopedia.” Medlineplus.gov, 2017, medlineplus.gov/ency/article/007110.htm. Accessed 11 Nov. 2022.
- „Heart Arrhythmia - Symptoms and Causes.” Mayo Clinic, 2022, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/heart-arrhythmia/symptoms-causes/syc-20350668. Accessed 11 Nov. 2022.
Locații MONZA ARES în care se efectuează Cardioversie electrica – restabilirea ritmului normal al inimii
Procedurile Noastre
- Investigații cardiologie
- Investigații neurologie
- Bolile valvelor și ale vaselor inimii
- Aritmii cardiace
- Defecte (malformații) cardiace din naștere
- Bolile vaselor de sânge
- Fibroid Center
- Boli oncologice si tratamente tumorale
- Bolile valvelor și ale vaselor inimii la copii
- Boli ale aparatului genital masculin
- Boli cerebrale și ale coloanei vertebrale
- Boli ale articulațiilor